Powered by Blogger.

Friday, January 31, 2020

Nemo judex in causa sua

51 comments
Profesorul de Drept de la Iași, fost judecător al Tribunalului Uniunii Europene, explică de ce nu ar trebui ca judecătorii CCR să judece excepția de neconstituționalitate privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistrați. Simplu: și ei sunt beneficiari ai legii care a reglementat pensiile de serviciu pentru magistrați.
Valerius M. Ciucă (n.1960) este profesor dr. la Facultatea de Drept a Universității “Al. I. Cuza” din Iași, professor asociat la ULCO, Lab. RII, Franța, profesor invitat la University of Ottawa, Canada, 2013, ex-judecător al Tribunalului Uniunii Europene, membru fondator al Fundației Academice ”Petre Andrei” din Iași, al Centrului ”Robertianum” de Drept Privat al Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, al Cercului de hermeneutică juridică ”Școala dreptului organic”, al Centrului de cercetări juridice ”Școala exegetică după metoda postglosatorilor”; fost bursier al Guvernului Franței,  al American Bar Association și al Jagellonian University din Cracovia, al Consiliului Europei și al Academiei de Drept European din Florența, al Institutului de Drept Internațional, pendinte de Georgetown University, Washington etc. pentru diverse stagii de cercetare; membru în diverse societăți academice, de cercetare și filantropice din România și din străinătate.  Este membru aderent al Asociatiei romane de drept si afaceri europene – ARDAE.

***********************
"Nemo judex in causa sua" este o expresie latină care înseamnă, literal, „nimeni nu este judecător în cauza lui”. Un principiu al justiției naturale este faptul că nicio persoană nu poate judeca un caz în care să aibă interes
*************************
Valerius M. Ciuca
O mare eroare... Judecatorii, cumpene ale justitiei, sunt primii chemați la ponderarea actiunilor publice. Când, în spatiul public, li se discută statutul, ei trebuie să asculte și să mediteze. A fi judecător este o onoare (honorar= gratuit). Nu-i o "funcție". Este o misiune socială, nu o "meserie". Tronul judecății este un "altar", nu un "loc de muncă".
Desigur, toate societatile și, mai ales, cele europene, foarte atașate de valoarea echității, a justiției binecuvantate, le recunosc judecătorilor un statut special. Acest statut nu contrazice principiile generale ale dreptului european. In privinta pensiilor, principiul contributivitatii nu este ignorat. Dimpotrivă. Salariul judecatorului fiind in mod natural mare, contribuția sa la fondul de pensii va fi mare. Pe cale de consecință, pensia va fi o consecință, nu o favoare...
CCR stie ca nemo judex in propria causa... Nu are abilitatea a se pronunta aici. Probabil, justitia europeana va avea un ultim cuvânt aici. De dorit este, insa, ca înțelepciunea locală sa triumfe. Românii nu acceptă privilegii și scheme de exploatare a "slabiciunilor legii". Ca atare, judecătorii ar trebui sa fie primii susținători ai unui sistem non-privilegiant (Privilegia odiosa sum, nu-i așa?)...
PS. Respectarea principiului contributivitatii ar înlătura situații aberante precum cele recenzate recent:
-asimilarea unor categorii profesionale judecatorilor;
-migrația profesională spontană (cazul avocatei ce-a devenit judecător cu o lună înainte de pensionare este cel mai legendat);
-pensionarea la vârste "juvenile";
-exercitarea profesiei de avocat sau de consilier juridic in calitate de "magistrat" pensionar;
-susținerea de acțiuni publice ca "avocat" sau "politician" in fața colegilor "judecători " (fapt extrem de grav de corupție morală inadmisibilă, indexată de dreptul european... etc.).
PPS. Pensia, precum toate conditiile private ale existentei, este independenta de statutul social. Ești judecator european si vrei să locuiești in bungalow. E dreptul tău. Vrei să protejezi planeta circuland cu Ford Ka. E dreptul tău. Vrei să fii atlet velociped. Esti binevenit

51 comments:

Iulian Mareș said...

Mi se pare mie ca magistratii guralivi nu au inteles ca au primit mult prea mult fata de ceea ce au dat statului?
Au fost rugati sa-si faca singuri curatenie...Nimic!
Au fost rugati sa denunte protocoalele...Nimic!
Au fost rugati sa nu-i acorde grad profesional de ICCJ Lulutei...Nimic!
Au fost rugati sa judece conform legilor primite si nu dupa pareri personale....Nimic!
Au fost rugati sa sustina legea raspunderii magistratilor....Nimic!
Au fost rugati sa nu accepte ca magistrati pe procurori....Nimic!
Au fost rugati sa nu accepte trecerea de la judecator la procuror si invers...Nimic!
Au fost rugati sa faca vizite medicale periodice....Nimic! (vezi cazul Bogdan...)
Au fost rugati sa nu mai fie aroganti...Nimic!
Au fost rugati sa participe real la starpirea coruptiei....Nimic!

*Cum pot diferi major hotararile unor instante? Este ceva putred....judeca dupa legi si interpretari proprii? La revedere atunci! ROU este stat unitar si prin aplicarea unitara a legii! Nu esti judecator sa-ti dai tu cu parerea si sa interpretezi tu legea, pt ca tu trebuie sa o aplici, in variabilele inserate in text; daca iti place asta, demisia si mergi la alegeri parlamentare!

jupderval said...

Noi asteptam sa fie impartiali, unii, care nu pot face diferenta intre " a propune" si " a numi", hai sa fim seriosi,

Gogu Pintenogu said...

Ceea ce spune, adica "Nemo judex in causa sua", este valabil in tarile normale din Uniunea Europeana. Trebuie sa tinem minte ca noi traim in Romania si suntem considerati inferiori altora, suntem o groapa de gunoi pentru "fratii" nostri nemti, austrieci, olandezi, etc. Asa ca, revenind la pensiile noastre, vom vedea peste putin timp ca de fapt ale militarilor sunt speciale si nu celelalte.

Leon said...

Cu atata experienta in domeniu, profesorul Valeriu Ciuca stie ce vorbeste si spune lucrurilor pe nume !
"Normalitatea" romaneasca va merge mai departe, judecatorii CCR vor decide ca proiectul de lege este neconstitutional, si lucrurile raman la fel.
Credeti ca va solicita cineva un punct de vedere din partea UE ?

M said...

👍👍👍👍

Iulian Mareș said...

Da, magistrații! Au mai făcut-o, cu tăierile lui Base...

Leon said...

Iulica ai pus punctul pe I mare..!

M said...

Pentru mine este clara mocirla magistratilor dupa ce am citit articolul lui Grabovan. ABSOLUT toate argumentele de sustinere a pensiilor de serviciu ale magistratilor folosite de madam Garbovan ni se aplica si noua dar asta nu a facut-o (pe ea si pe colegii domniei sale) sa ne dea dreptate cand betivul Petrov ne-a taiat pensiile!

Dublu standard!

Mai citeam ieri si un articol lacrimogen scris de un pilot. Evident, incepea cu politaiul Dan Chirilă, pensionat la 39 de ani cu peste 7.500 lei.
Continua stimatul domn pilot cu noptile de nesomn din cauza gandurilor profesionale, cu sacrificiul zborurilor departe de familia iubitoare si cu responsabilitatea vietilor pasagerilor. Evident toate puse in contextul militarilor si politistilor care nu fac nimic dar care au ramas cu pensii nesimtite.
Sigur, pensia medie militara e pe la 3700 de lei iar cea a personalului navigant pe la 11.000 de lei dar asta nu conteaza, aceasta informatie a fost ignorata de stimatul domn pilot!

corcodel 1 said...
This comment has been removed by the author.
corcodel 1 said...

Daca Valerius M. Ciucă n-ar fi fost pregatit special, si n-ar fi activat in institutii specializate in introducerea dreptatii pe protocoale in Romania, ar fi avut indrituirea sa dea sfaturi... Altfel s-au mai auzit astfel de panseuri de la indivizi aflati in permisii temporare ...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Latina si conceptul latin pentru altii, din Europa si lume, la noi este conceptul mioritic de stat mafiot paralel, securist si inchizitorial, sustinut de magistraturile lacome, corupte si impotente! N-am sa uit toata viata mea anii '90 cand apareau pe sticla TV tot felul de cocalari si zdrente, de fapt gunoaie ale societatii, si cand moderatorul ii intreba ce studii au raspundeau ca urmeaza sau au terminat dreptul, majoritatea la particular in facultati de apartament, si nimeni nu-i baga in seama, pentru ca in acele timpuri magistratrile erau prost platite si foarte corupte, speriindu-l pe Constantinescu, intr-un final, si facandu-l sa declare ca Justitia este atat de corupta ca nu se mai poate face nimic! Ei, acea generatie ale cocalarilor analfabeti functional, si acea Justitie care au angajat pe acei cocalari de atunci, fac astazi ,,dreptate'' prin magistraturi, si nu e de mirare de ce se taraganeaza procese, de ce se dau hotarari care revolta, etc... Vai noua! Mai au si tupeu sa primeasca mult, la multa prostie si neprofesionalism, pe langa coruptie si degradare morala!

Viorel said...

Domnule Unknown, în opiniile dumneavoastră trebuie să țineți cont de faptul că noi de când ne știm am fost un popor pașnic, creștin, cu frică de Dumnezeu.
Marea majoritate a țărilor în care (chipurile, pentru că au și ei corupții și lichelele lor) domnește democrația, sunt țări care au cucerit și asuprit alte popoare, au jefuit și au furat tot ce se putea, astfel devenind țări dezvoltate economic și cu puțină “bibilică” și profitând de naivitatea unora și-au impus punctele de vedere.
Dați-mi exemplu de o țară nu perfect normală, ci normală din UE cum afirmați dumneavoastră și vă dau imediat replica prin exemple concrete negative.
Nu suntem cu nimic inferiori lor, poate în anumite domenii de activitate, dar în altele le dăm lecții (Ex.: câți ani au trecut de la apariția computer/laptop pe piața românescă și cum stăm cu inginerii IT, nu mai spun că orice copil butonează o tabletă, un cetățean român aflat în Italia, etc., învață limba în 3-6 luni, lor le trebuie 2-3 ani). Dacă suntem inferiori, ce caută LCK în fruntea Parchetului UE ?
Suntem singura țară din lume care are un rege și un împărat, legiferați de MAI (care evită semnarea OU), M Culturii și C Deputaților prin semnătură și ștampilă.
Dacă un german, austriac, olandez, spune că sunteți ț...n sau r.m, ce faceți, îi dați una peste bot (pentru că dacă vă considerați inferior, nu reacționați în nici un fel), eu da. Dacă vă referiți la parte din clasa politică, atunci vă dau dreptate.

ioan said...

De ce nu am fi si noi o tara normala?Toate institutiile statului trebuiesc resetate de la zero.

Iulian Mareș said...

Amor ghebos servicii-politicieni-magistrați!

Atacul concertat asupra lui Tudor Gheorghe vine direct de la Securiștii Sistemului, în frunte cu Pahonțu, care sunt căcați pe ei de frica Brexitului și a faptului că Tudor Gheorghe este Naționalist.
La rândul meu - Ca Naționalist declarat-, vă spun cât se poate de clar:

Luați mâna de pe Tudor Gheorghe, pentru că vă ardeți!

Că vreți voi, securiștii lui Merkel, sau mai curând nu vreți, în noaptea asta s-a declanșat Începutul Sfârșitului pentru Uniunea Europeană.

Al Patrulea Reich care mai poartă încă numele de UE, se va prăbuși în propria mizerie a Dictaturii Germane; Marea Britanie este prima țară care a ieșit, vor urma și alte țări, iar Națiunile își vor striga dreptul la Libertate, Autodeterminare și Independență

Cât de curând- mai curând decât credeți-, că vreți voi sau nu vreți, va veni și rândul României să/și reafirme Identitatea și Spiritul Național.

Nu ne puteți obliga chiar pe toți să sărutăm bărbați-, fie ei și chinezi-, pe gură, nu de alta, dar nu ne place;

și nici să renunțăm la Dumnezeu, pentru că El și poporul român au Creat Națiunea Română, nu voi, pui de năpârci BND ce sunteți!
Eu nu vă spun ca caramitru, nu vă spun deci că trădătorii de țară vor intra în pușcării, vă spun ce i-am spus și lui Coldea, atunci când se credea invincibil:

“Vine Capra la Cârlig”, așa că mai ușor cu Serviciul Secret German pe scări!

Nu de alta, dar când, mai curând decât credeți, se va prăbuși castelul de cărți de joc creat de Germania, care calcă în picioare o Europă întreagă, vânzătorii de țară ca voi vor trebui să răspundă în fața legii pentru colaborarea cu un Serviciu Secret Străin- BND și pentru subordonarea României către Cel De-Al Patrulea Reich.

https://www.stiripesurse.ro/dezvaluirile-care-cutremura-romania-cum-l-a-sunat-seful-spp-pe-un-politician-ca-sa-decida-lista-pen_1427095.html

marvas66@yahoo.com said...

Ajutati-ma sa ma angajez liftier la guvern...nu in cladiri inalte, ca ma ia ameteala...

Iulian Mareș said...

Mă tot gândeam care este paradoxul stabilirii dreptului la pensie, în orice firma, lege...

Nu constatați că pensiile noastre sunt stabilite de oameni care nu dau 2 bani pe pensii, pt că ei nu vor trăi din pensie in veci!

Alex said...

Domnul Valerius M .Ciuca adevar graita'.Ar fi normal ca aceasta casta sa lase deoparte interesul grupului din care provine.La noi este imposibil.Este exact cazul lupului din capra cu trei iezi care ,judecator fiind ar trebui da se pronunte asupra legalitatii uciderii si consumarii celor doi iezi mai slabi de minte.Este firesc (nu numai in tara noastra) ca acesta sa sustina legalitatea celor doua omoruri infaptuite.Niciodata un lup judecator nu va tine partea mieilor.Din pacate pensionarii militari multi la numar ,au ajuns in situatia celor din urma.Inca nu am ajuns in situatia in care,datorita constiintei judecatorii,dupa indelungi deliberari se faulteaza pe ei insisi.Ar fi normal ca in situatia creata sa se apeleze la alte instante.Mi-este teama ca adresandu-se altor foruri europene ,acestea bazandu-se pe buna credinta ,sa inapoieze raspunderea pronuntarii tpt in sarcina C.C.R.

liceu militar Mitica Tocilarul said...
This comment has been removed by the author.
liceu militar Mitica Tocilarul said...

Iulian cand te referi la protocole dovedesti ca ai facut sc.of. la FF.

Iulian Mareș said...

Ce sa zic eu? Că am făcut la FF că sportiv de performanță, nivel olimpic?
Nuu, am făcut la FF la Sc de of de GP! Asa-i bine?
*Nu dombe, justiția nu se face cu protocoale care substituie legea. Sper că ai creier să înțelegi!

Iulian Mareș said...

Suntem prea exigenți!? 🤔😂😜

Iulian Mareș said...

Te dă Alexandru afară!

Stelian P. said...

@Iulian
*Cum pot diferi major hotararile unor instante? Este ceva putred....judeca dupa legi si interpretari proprii?

Dvs. ce sentinta UNITARA ati da cind legea prevede la pedeapsa "pedeapsa pentru această infracţiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă" ?

Leo said...

Eu îl cred numai pe TT-ul privitor la această speță.
Mai trăiește ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Felicitari, Iulian!

Iulian Mareș said...

O poți consulta pe Macovei, dacă nu este beată, sau pe Predoiu, dacă îl lasă OMV!

Iulian Mareș said...

Înțelegi f bine ce am dorit a spune și nu duce în derizoriu!
Cred că nu vrei exemple...tribunalul îți dă dreptate, CA Nu; cazul Huidu, Cordunenii...Flota...

*Toți au înțeles f bine, numai unii bagatelizează!

Iulian Mareș said...

👍👮✌️

valica said...

37.760 de lei lunar, pensie de magistrat amarat dar independent din județul Neamt

gheo said...

Am postat in un cometariu la un articol pe tema pensiilor magistratilor al unui jurnal online imediat "scandalul declansat de "impricinatii magistrati", nu sa le contest calitatea sub nici o forma, doar cuantumul enorm al pensiilor in comparatie cu a milioanelor de romani pensionari si "conflictul de interese" in cazul in care judecatorii CCR vor pusi sa hotarasca asupra propriilor pensii de zeci de mi de lei. Nu am vazut nici un sprijin asupra acestui aspect ... de "neconstitutionalitate".

M said...

Un punct de vedere interesant al unui camarad dintr-o tara aliata:

"Pensiile militare reprezinta in realitate plata amanata a unei munci care nu a fost platita la justa ei valoare in momentul in care a fost depusa!"


Stiu ca acest punct de vedere a mai aparut dar mi s-a parut interesant sa il reiau!

Unknown said...

Corect !

M said...

@Iulian Mareș
😁👍👍

Leon said...

https://m.dcnews.ro/cati-beneficiari-de-pensii-de-serviciu-are-romania-datele-din-ianuarie-2020_727267.html

Leon said...

https://m.dcnews.ro/cristina-tarcea-cere-sa-se-pensioneze_727338.html

Iulian Mareș said...

De la mine pt T-3, incurabilul optimist!

Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria, la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. Este o chestiune perfect realizabilă în măsura în care respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul scurtei sale vieţi în om.
Altfel, sfârşitul îi va fi tot la abator.

Iulian Mareș said...

V,
intrucat dincolo s-a inkis postarea, revin aici!
Pentru mine si ai dreptul sa nu fii de acord, exista doar alb si negru; gri este de refuzat! Nu constituie decat, ceva cel mult tranzitoriu! zambesc rar pt ca si inteleg multe!
Si da sunt "un fel de zgarcit" pt ca am muncit din greu pt banii pe care-i am, kiar daca nu-s asa putini si-i kibzuiesc indelung! Asta nu inseamna ca nu cunosc proverbul evreiesc, ba, din contra kiar il aplic: "Sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine!" Traim asa cum putem, zi cu zi, incercand sa nu luam altora lumina soarelui!
Am fost in Iasi in misiune si am ramas stupefiat: cel mai pregatit medic din cadrul CPU/SM-Iasi era o doctora, angajat civil ... si asta m-a durut mult!
Un coleg, ramane mereu coleg! Un prieten poate deveni neprieten, la un moment dat, din varii consideratii, dar colegul ramane coleg mereu!

Iulian Mareș said...

Argumentele impotrica idioteniei legii lui Crin, vin tocmai de la armata Israelului!

https://www.alternativenews.ro/2016/12/armata-israelului-face-dezvaluiri-pe-site-ul-oficial-maresalul-ion-antonescu.html?m=1

M said...

@Iulian Mareș

100% de acord. Ca a venit vorba de spitalul militar.

Can Civilians Go to a Military Hospital?
No, not normally, as military hospitals serve those who served. Only active duty, reserve and honorably separated veterans can use the facilities of a military hospital.


Vedeti domniile voastre? Unora le place sistemul de pensii militare american. Da, este OK! Dar trebuie sa iei TOT sistemul: recrutare, instruire, conditii de viata si munca pe timpul carierei, pensie si alte beneficii.

Cand se face recrutarea, pe pliante in SUA scrie mare: PAY & BENEFITS. Intre beneficii fiind si calculul pensiei. Ce vreau sa spun? Numai in Romania creierelor spalate aud ca pensia poate fi "rupta" de cariera militara. Idiotii spun:
- de ce pensie speciala?
- nu ai fost platit pe perioada carierei de ce vrei pensie speciala?
- suntem toti egali.

Nu, bai creiere spalate! Pensia ESTE parte a carierei. Asa cum acceptam ca medicul trebuie sa fie platit cu zeci de mii de euro asa trebuie sa acceptati ca militarii sunt "platiti" in doua etape: o plata lunara pe parcursul carierei si inca o plata amanata pe perioada de rezervist.

Sau cadem de acord ca toti trebuie sa avem acelasi salariu si aceeasi pensie si ne mutam in Coreea de Nord!

CEZAR said...

CE DE m-ALI IN POLITIE...CREDETI CA DEPASESC ARMATA..??
FARA CUANTUMURI AVANTAJOASE ...JOS IMPOSTURA SI HOTIA !!

Salariile de excelență împărțite între șefii de la IPJ Suceava: „Se dau salarii de excelență la cei care trebuie să iasă la pensie și le umflă pensia cu 50%”
Anchete scris de Ziar de Suceava / 03 Februarie 2020 / 0 comentarii / 3004 vizualizari
272
SHARES

Viorel said...

Domnule I.M. și eu ca și dumneavoastră și mulții alții (asta nu înseamnă că toți) din M.Ap.N. ne-am chinuit și am muncit pentru salariul și pensia pe care o avem iar când nu am mai putut (am ieșit la 55 în loc de 57 ani) am mulțumit sistemului și am plecat. După 6 luni de la pensionare mi-am dat seama cât de prost am fost uneori și cât de grav este să pui suflet o viață întreagă în tot ceea ce faci. Ăsta este și motivul pentru care sunt obligat ca zilnic să iau 11 pastile dimineața, 6 la prânz și 6 seara (necazul este că unele trebuie să le iau înainte de masă, altele după și se bat cap în cap). Dacă vreți să nu luați unora lumina soarelui, lăsații atunci să se bucure și ei (ca și copiii sau cei care sunt puțin plecați cu capul) de comentariile lor chiar dacă unele sunt eronate iar dacă persistă în prostie, atenționații, dar mai cu blândețe. De vină că cel mai bun medic de la CPU/SCMU Iași era civil nu sunteți dumneavoastră sau eu, ci sistemul politic care cu ani în urmă a transformat marea majoritate a funcțiilor de medici militari în medici civili. Spitale militare sunt doar cu numele, procentual/încadrare sunt civile și în fond pentru mine ca persoană nu contează că este medic militar sau civil, alb, negru sau chinez, contează să-mi pună un diagnostic corect și tratament adegvat pentru a stopa sau vindeca boala. Atât timp cât am lucrat în acela-și minister zeci de ani, colegi rămânem chiar dacă vrem sau nu vrem (din partea mea nu este cazul, chiar dacă ne-am mai contrazis uneori).

Cezar said...

Litlle M
Mai usor cu ineptiile
Te faci..te.ai facit de ras
Poti fi banuit ca esti atins de scleroza in placi....
Daa..pentru ce ai facut..ai fost platit!
Si da la pensie TOTI SUNTEM EGALI..IN FORMULA DE CALCUL A PENSIEI
NU POTI INTELEGE? INTREABA UN PRIETEN...SANATOS LA MINTE😂😂😂😂😛😜😛😜

Gigi said...

@M
Excelent! Asta trebuie sã înţeleagã unii idioţi care nu au fãcut mãcar o zi armatã.Bine,unii au fãcut,dar tot nu au înţeles nimic.
Cei care nu au fãcut mãcar o zi armatã ar trebui sã fie chemati la pregãtire,mãcar 3 luni,pentru a se instrui în vederea apãrãrii ţãrii în caz de nevoie,de forţã majorã.
Instruirea sã fie realizatã de catre rezervişti.
Care se bagã sã-i instruim pe neinstruiţi?

M said...

@Cezar

Continui cu ineptiile! Inteleg ca nu prea esti umblat prin lume dar totusi chiar asa de prost sa nu intelegi cum functioneaza lumea asta?
Stiu ca ai creirul spalat dar totusi mai invata si tu! Uite de la britanici (prima pagina care a iesit!)
Benefits:
38 days paid leave
Subsidised food and accommodation
Free gym and sports facilities
Free dental and medical care
Free pension
Qualifications, Apprenticeships and world class training


Chiar si unul ca tine complet dezorganizat mental poate sa inteleaga!
IN LUMEA CIVILIZATA PENSIA "SPECIALA" ESTE UN BENEFICIU ALATURI DE CONCEDIUL PLATIT, SAU INDEMNIZATIA DE HRANA!!!
Hai, nu te mai face de ras! Vai de capul tau! Nu intelegi nimic dar ai tupeu! Ti-am mai zis: nu te mai baga daca nu pricepi ramai la a chibita despre jocul de table....

M said...

@Tehnocrat

In primul rand ar trebui sa scapam de cozile de topor din randul nostru!
In al doilea rand sa luptam sa supravietuim guvernarii PNL.

"Atunci când vorbim de programele naţionale de sănătate, ele sunt subfinanţate, iar pacienţii sunt şi azi pe liste de aşteptare. Aşa că cine are bani va putea merge oriunde, să sară peste rând şi să treacă în faţa celor care au nevoie acum de acele tratamente. E un fel de haiducie pe sens invers, iei de la săraci şi dai la bogaţi."

Daca va uitati la comentarii sunt multi "fericiti" ca s-a privatizat sanatatea. Majoritatea sunt fani PNL care cred ca vor fi ai lor la butoane vesnic!

Nu exista categorie profesionala mai scindata, mai divizata si mai atacata ca cea din SNAOPSN. Si te intrebi de ce? Cui foloseste? Prietenilor sau dusmanilor Romaniei?

M said...

@Gigi

Eu am inceput sa strang "dovezi" (nu pentru adevartii militari ci pentru cozile de topor dintre noi) ca pensiile militare fac parte integranta din cariera militara. Ele sunt mai peste tot prezentate in oferta la recrutare si deci prostia "ai fost platit, la pensie esti egal cu un civil" este o diversiune mizerabila.
Pana acum, la o prima cautare Google:

Canada - Military pay, pension and benefits

Mexic - Prestaciones y beneficios económicos al ingreso al Instituto Armado - Seguro colectivo de retiro.

SUA - Military Pay and Pensions

Dallas Police Dept - Salary/Benefits ....bla,bla,bla si "Retirement. A police officer for the City of Dallas is a member of the Dallas Police and Fire Pension System (DPFP) which is a qualified defined benefit pension plan. Members of DPFP contribute 13.5% of their compensation pay while the City of Dallas contributes 34.5% of base pay."

Subliniez: PENSIA ESTE PARTE A OFERTEI DE RECRUTARE!

PS - Am sa mai caut! 😁

Iulian Mareș said...

M,
Nu ai ce sa le faci unora că Cezar...te bat cu experiența!
Este genul care face același lucru, dar vrea să obțină rezultate diferite...
Nu putem antrena prostia!

M said...

@Mareș
Cineva spunea că pentru a demonstra o inepție trebuie să alegi "felii subțiri ale realității"

Dacă vrei să demonstrezi că nu există gravitație iei un parașutist și vezi mișcarea lui într-o microsecundă. Tragi concluzia că este suspendat în aer.

Dacă nu dăm peste bot unora ca cezar alții care citesc iau de bune idioțeniile spuse de el.
Să nu uităm că psihologic ne reprimăm spiritul critic față de o știre dacă aceasta este în concordanță cu ceea ce credem noi.
Exact ca știrea despre Oskarul care aduce 50% la pensie. Indiferent de matematică sau de practică idiotul care crede asta va accepta imediat un alt idiot care îl confirma și nu va acceptance argument contrar.

avianyc said...

"Parasutisti" in cadere libere vizavi de @ Mares & M in " cadere in vid" 😂😂😂
Ce spectacol de " nișă " subțire 😂

M said...

@Avianyc

Atât poți?
Am observat că niciodată, dar absolut niciodată nu ai venit cu argumente, cu idei ci doar.... Nu mai zic nimic!
Știu că nu înțelegi ce scriu eu pe aici. Poate ar fi mai bine să citești ceva mai la nivelul tău...
Oricum mă bucur că te-ai repezit să îmi dai dreptate!!!! Mai citește o dată ce am scris și apoi ascunde-te sub un bolovan de rușine!
Tocmai mi-ai dat dreptate!!! 😁

Iulian Mareș said...

M,
Acest T-3, produs imperfect al ATh, pensionar de 20 ani este cam singurul sing/ing-Av care nu și-a găsit locul in structurile de tip nou ale aviației, în condițiile în care colegii lui au umplut domeniul logistic și nu numai mentenanță și exploatare! El nu și-a găsit niciun scaun sau mai corect nu i s-a oferit! Noi putem intui doar...
Trecând la subiectul zilei, ...te contrazic puțin: Individul poate și mai mult, însă nu a primit textul pt replay!

*Roaga-l să povestească cum și-a ciripit la CI colegii de misiune externă!
**Susțin cele afirmate întrucât prin propriul efort din 1998 am muncit numai în structuri reprezentative:CA, CFA și cel mai înalt nivel militar național. De ce nu mi-a fost coleg?
***Să vezi ce atac va urma...însă numai vulpea prosta și puturoasă zice că toți strugurii sunt acri!