Powered by Blogger.

Sunday, May 29, 2022

Cum s-ar putea PNRR-iza pensiile militarilor?

45 comments

 


Cu jaloanele PNRR scadente în acest an ... sunt slabe speranțe ca actuala coaliție de guvernare să intreprindă ceva pentru modificarea Legii 223/2015, astfel încât să se elimine discrepanțele uriașe dintre pensiile stabilite în ultimii ani și pensiile varșoviștilor calculate la nivelul de salarizare din anul 2009. Mai degrabă pleacă Dîncu de la Apărare decât să actualizeze pensiile militare.

In viitor ne vom concentra pe posibilele consecințe ale aplicării PNRR în domeniul pensiilor militare de stat, primele anunțuri urmând să se facă în următoarele 2 săptămâni, potrivit ministrului Muncii. Noile reglementări ar urma să se aplice de la 01 01 2023.

Avem și primele șoapte despre modul în care se vor reglementa pensiile pentru militari. 

In rezumat, se merge pe variantă hibrid, adică pensile militarilor vor avea un cuantum contributiv, calculat potrivit legii cadru a pensiilor din sistemul public, la care instituțiile militare vor adăuga din bugetul lor o componentă necontributivă, o indemnizație a cărei modalitate de calcul va fi stabilită, probabil,  în Statutul cadrelor militare. 

Ar însemna ca plata cuantumului contributiv să se facă din Fondul de Pensii gestionat de Casa Națională de Pensii iar CIBS-ul( contribuția individuală la bugetul de stat) plătit de cadrele în activitate să se transforme în CAS. 

Ridic în topic comentariul de ieri al userului @Ster, cel care a probat că are informații din laboratoarele care pregătesc noua legislație în domeniul pensiilor.

"Zvonurile din unele grupuri de socializare, spun ca va urma o trecere generala pe contributivitate, inclusiv magistratii. Contributivitate fix ca la civili, fara vreo derogare pt. militari privind stagiul de cotizare si varsta de pensionare, asa cum a fost in 2011.

Legat de militari/politisti, tot zvonurile respective spun ca ar urma lege separata care sa modifice o gramada de legi ale beneficiarilor de pensii speciale, precum cele ale magistratilor, militarilor, politistilor, personalului aeronautic, grefierilor etc., prin care ministerele, in functie de bugetele la dispozitie, sa poata acorde niste indemnizatii propriului personal, ca un adaos pe langa pensiile contributive."


In cazul militarilor, politistilor si penitenciaristilor, indemnizatiile vor diferi in functie de apartenenta la un minister sau altul, dar cel mai mult vor fi dependente de fondurile alocate ministerelor."

Așa că... mare atenție la cum va fi modificat modul de calcul al punctului de referință  din art. 86 al Legii nr. 127/2019.

Mărimea pensiei contributive va depinde de suma punctajelor anuale, sumă pe care cei cu pensii în plată la 31 12 2015 o știu deja din vechile decizii de pensii, și de nivelul mediu al stagiilor de cotizare la care se împarte valoarea punctului de pensie din anul 2022, pentru a obține valoarea punctului de referință. Nivelul mediu minim al stagiilor de cotizare este 25 ani.

Implinirea acestor previziuni ar fi ca un blestem pentru cei din interiorul sistemului militar care și-au bătut joc, în ultimii 5 ani, de marea majoritate a pensionarilor militari.



45 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, va felicit pentru comentariul realist, mai ales in incheiere, ca un adevarat artist, le-ati tras o loazbă infecțiilor clocare, care si-au batut joc de toate pensiile militare!

mosmartin16 said...

Varianta susmenționată poate fi una dintre cele care să rezolve mai multe aspecte, printre care : 1.eliminarea inechităților majore din prezent determinate de anul trecerii în rezervă! 2.aducerea pensiilor care-s "pe arătură de babane"la cuantumuri rezonabile !

Leon said...

S-ar putea sa intuiti bine....si in raspunsul D-lui Deputat in Comisia de Aparare, General Mircia Chelaru precizeaza :
,,..O rezolutie definitiva se va da asupra problematicii pensiilor militare prin Noul Statut al Cadrelor Militare,,...!

Leo said...

- În acest moment nu este nimic sigur , ci sunt doar INDICII.
Din declarațiile repetate făcute de Dîncu și Vîlceanu apare indiciul 1. că se are în vedere o NOUĂ LEGE SPECIALĂ pt. pensiile militare. Niciodată Ciolacu nu a întărit aceste spuse ale lui Dîncu , iar asta este un aspect important.
- Având în vedere că dottore ĂĂĂ..ÎÎÎ.. nu scoate silabă (deși el silabisește când se exprimă) , rezultă indiciul 2. că individul nu agreează asta , ceea ce ne conduce la concluzia logică că preferă principiul contributivitîții pe o lege unică de pensionare.
- În PNRR se știe din REFORMA 6 la JALONUL 214 , că se va elabora O NOUĂ LEGE DE PENSII sustenabilă , ceea ce se conjugă cu indiciul 2.
Vom avea mai multe indicii după ce ne va spune Budăi după reuniunea COMITETULUI/Comisiei de monitorizare a PNRR pt. Reforma 6 .
Precis vom ști prin Oct. 2023 ce și cum.

Brenda said...

Care statut nou , parcă este unul nou.

Huhu Rezea said...

Dîncu a intrat în dezacord, potrivit unui interviu de astăzi pe Prima TV, și cu Ciolacu pe tema disputei FCSB- CSA Steaua. Ciolacu este susținător al fostei Steaua, acum FCSB.

Brenda said...

DleH, pentru cei care au avut contribuții înainte de lucra în armată , s-ar putea sa fie bine, că sânt militari cu 12ani și cu grila specială care primesc pensie pe 223 din 2016,și așa ar rezolva cu vechimea în munca pe contributivitate,, așa ar fi sau cum

Brenda said...

În legătură cu pensiile viitoare ,așa cum în 2010 sau făcut norme de aplicare la legea263, pentru militari,așa vir face și în cazul spus de dvs..

Leo said...

Leon , lasă-l pe Chelaru că el a introdus moda bărbilor în armată și la propiu și la figurat.
Mai bine spun-ne dacă se pensionează croitoreasa care se pare c-o ține dottore ĂĂĂ..ÎÎÎ.. în brațe ca să-i recalculeze lui și cristinucă-si pensia pe noua lege care va fi.

Huhu Rezea said...

Leo
Indiferent de variantele posibile ale legii,raționalizarea PNRR a pensiilor îi va lovi crunt și pe ĂĂĂ... și pe Miaela.

Militar de la 14 ani said...

Din discuțiile cu cei din sistem, majoritatea se așteaptă la o lege/modificare mai bună, în niciun caz mai proastă decât e legea acum.
Îi interesează viitorul, nu trecutul, adică actualii pensionari. Cred că se va merge pe scheletul Legii 164/2001, ca pensie totală. Componenta contributivă se pare că va exista în pensie, iar diferența dintre pensia totală și cea contributivă va reprezenta suplimentul special (unde e cazul). Pentru actualii pensionari, dacă ar fi de dat, s-ar face etapizat, poate în 5 ani. Sunt doar discuții.

Leon said...

Leo, te anunt cand va apare in MO Decretul de avansare la gradul de General de Brigada si trecerea in rezerva cu drept de pensie..!!

gigi 2 said...

F. Bine.Am vazut in niste decizii de pensie ca sunt 22 de sporuri trecute, din cate unii iau cate 10-15. S-a sarit calul in bataie de joc.

Leon said...

Meciul se joaca in continuare:
https://www.stiripesurse.ro/video-marcel-ciolacu-spune-ca-pnrr-va-fi-renegociat-pe-pensii-si-irigatii-ati-vazut-ca-ne-au-dat-d_2405260.html

Huhu Rezea said...

Cezar a adăugat un comentariu nou la postarea dvs. „Cum s-ar putea PNRR-iza pensiile militarilor?”:

O .... se mai joaca !
TRAIASCA PNRR..RECALCULARE PRIN R.A.T.I.O.N.A.L.I.Z.A.R.E.E

Sorin said...

Deși @Huhu acorda credibilitate celor scrise de @Ster, personal nu cred intr-o lege a contributivitatii general aplicabila, adică și magistraților. Rememorez o serie de declarații ale unor magistrați pe la emisiuni TV, cum ca doar ei au avut inițial pensie speciala și ei au cele mai multe restricții, mai multe și decat militarii.
Un mare semn de întrebare îl am si cu PNRR. Elaborat de un grup mic de persoane, la secret, fără aprobarea Parlamentului deși angajează România cu toate resursele pentru mulți ani, trimis la UE, apoi făcut public.

Cezar said...

🤣🤣🤣🤣🤣

E. Cristescu said...

Cât ar reprezenta (%) componenta necontributivă și cum s-ar calcula ea? Pe baza ultimei luni de activitate, cu toate sporurile la maxim pentru cine trebuie?

Huhu Rezea said...

@Sorin
Magistrații au deja pensia calculată contributiv. Ea este dedusă din pensia brută calculată potrivit Statutului magistraților.Suma celor două componente nu trebuie să depășească salariului brut avut la pensionare, actualizat.

@Cristescu
Ar putea fi o indemnizație diferențiată în funcție de grad, proporțională cu vechimea în serviciu de 25 ani.

Andrei said...

O postare care să aducă argumente domnului Huhu care vrea pensii pe contributivitate. Plus ce mai pică pe lângă, de la ministere. Nici pomeneală:

1. PNRR nu va fi rediscutat, bag mâna în foc, cel puțin nu pentru pensii.
2. Va fi o nouă lege care să înlocuiască L223, dar fără mari modificări în avantajul militarilor rezerviști.
3. Nu mai dați credit politrucilor de la toate partidele, inclusiv lui „ÎÎÎÎ, ĂĂĂĂĂ, Ciucă al nostru”, pentru că aceștia răspund ordinelor venite de la Cotroceni și de la GRIVCO, niciodată de la popor. Mai mult, toată tevatura asta cu rediscutarea PNRR e doar frecție de imagine, ca să justifice de ce nu au făcut autostrăzile alea pe care nu vor să le facă.

În rest, nu uitați, ca pensionari, că aveți 24 de ore din 24 să faceți câți bani vreți, în mod cinstit. Chiar și cât o pensie de general cu 3 stele sau câte o avea premierul „ÎÎÎÎ, ĂĂĂĂĂ, Ciucă al nostru”.

Calinmihaib12 said...

..Așa..,din "prima".., recalcularea, dacă va fi, va fi..o REVIZUIRE..pe criterii..încă nestabilite..!
Cât privește VPR=Valoarea Punctului de Referință= din art.86 [unul din artico lele "cheie"(!)= supuse modificărilor= "jonglărilor" periodice..din legea 127 ..],,el, oricum ar arăta..sau aplica
legea 127 sau vreo ALTĂ lege a pensii lor (care ar conține vreun articol ase mănător..!),RAȚIONAL=el nu va putea fi stabilit la o valoare care să nu țină cont de EVOLUȚIA ÎN TIMP..a VÂRSTEI de PENSIONARE LEGALĂ..a militarilor pensi onari=AFLAȚI ÎN VIAȚĂ la data aplicări i legii respective..!; VÂRSTA DE PENS IONARE..de care vorbesc, totdeauna a fost MAI MICĂ decât a civililor,așa că în orice lege de pensie de tip "contri butiv" care include militarii, VPR-ul va trebui să fie DIFERENȚIAT: CIVILI-
MILITARI,.."volens-nolens"..!

Calinmihaib12 said...

ANDREI:
..Cu mare probabilitate, "lucrurile"
cam așa stau..!,cu excepția faptului că.."comanda"..nu vine nici de la COTROCENI,..și,cu atât mai puțin..de la.."grivco", ci din "adâncurile".. "mării sarmatice"..!(ca să spun,așa!), și,eventual,câteva "sfaturi"..,din alte puncte cardinale..!

Ster said...

@Sorin. Ti-a raspuns deja administratorul. Magistratii au deja o componenta contributiva calculata la fel ca la toti oamenii muncii si achitata de bugetul public. Tot ceea ce este in plus si conduce la acele pensi colosal de mari ale magistratilor, este o alta componenta platitia de bugetul de stat si care se adauga la acea componenta contributiva. EXTRAS: "Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie".

Cu alte cuvinte, magistratii au facut o smecherie prin care sunt si contributivi si primesc in plus si ceva (de fapt ceea ce este mai consistent) de la bugetul de stat. De retinut, ca prevederile pt. smecheria mentionata sunt in statutul magistratilor, ei nu ao lege separata de pensionare, drepturile de pensie sunt trecute in statutul de activitate.

Asa ca legand de cele amintite de mine, si aplicand si la militari, una este una, alta este alta. Adica, in noua lege a pensiilor publice, putem sa aparem toti contributivi: magistrati, militari, etc. Iar in statutul fiecarei categorii ... si aici este problema, sa fie introduse separat de pensia in sistemul public, o indemnizatie care sa NU fie numita pensie, dar care sa se acorde la pensionare. Iar aceasta indemnizatie sa suplineasca ca la magistrati, cu diverse sume, pensia in sistemul public.

La faza asta se subintelege ca magistratii vor cadea in picioare, si vor ramane minim cu aceleasi avantaje, daca nu si mai mult. Isi baga o indemnizatie in statut cumva sa le ramana pensiile ca acum, ba poate sa isi bage si in plus. Asa ca magistratii nu sunt deranjati cu nimic, pozeaza si ei in contributivi, iar indemnizatiile de la bugetul de stat reprezinta alta mancare de peste.

Problema este ce facem noi ceilalti? Pentru ca NU obliga nimeni pe nimeni ca si militarii, politistii, grefierii, aeronauticii etc. sa ni se modifice statutul ca la magistrati si sa ni se acorde si noua o indemnizatie pe langa contributiva ca la militari. Si in nici un caz in acelasi cuantum ca la magistrati.

Cu alte cuvinte, specialii de azi, vor avea toti o pensie contributiva la fel ca toti oamenii muncii, PLUS o indemnizatie raportata la ultimul salariu/solda si care de la categorie la categorie, poate sa fie cuprinsa intre 0% si 1000%! Aceasta indemnizatie NU este obligatorie si nici egala, depeinde cum se descurca fiecare categorie in parte!

De exemplu, magistratii pot avea pensie contributiva + 80% indemnizatie din ultimul salariu. Prima se acorda de sistemul public, a 2-a de stat prin MJ. Militarii pot avea pensie contributiva egala ca si magistratii, dar cu + 30% indemnizatie din ultimul salariu care se acorda de stat prin MApN. Etc.

In acest mod, toti suntem contributivi, iar diferenta va fi doar la indemnizatiile suplimentare pensiilor contributive. Aici este si o mare capcana, deoarece CCR a precizat in repetate randuri ca doar componenta contributiva este batuta in cuie ca si cuantum. Adica statul poate jongla cu indemnizatiile acordate pe langa pensia contriutiva, cum vrea muschii lui. Anul asta poate sa acorde 30% din ultima solda, la anul nimic, peste 7 anu sa acorde 70% etc. Si se subaintelege ca ideea fiind de economie la bugetul de stat, doar magistratii vor fi privilegiati in a nu fi faultati.

E. Cristescu said...

Dacă legea ar permite - asemenea magistraților - ca pensia să depășească netul, ar urma alt val de treceri în rezervă. Nu cred că se va aproba, mai ales în condițiile actuale.

Viorel said...

„Marius Budăi: Voi propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii / Fiecare stat membru ar trebui să aibă independența de a-și decide politicile sociale și economice”.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, duminică, la Iaşi, că va propune eliminarea procentului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru pensii, relatează Agerpres.
Într-o conferinţă de presă, el a argumentat că „în nicio lege a pensiilor din UE” nu scrie că trebuie să fie încadrarea până la un anumit procent.
Conform ministrului Muncii, media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%, dar România doreşte rezolvarea inechităţilor.
https://www.g4media.ro/marius-budai-voi-propune-eliminarea-procentului-din-pnrr-pentru-pensii-fiecare-stat-membru-ar-trebui-sa-aiba-independenta-de-a-si-decide-politicile-sociale-si-economice.html

Sorin said...

@Huhu
Nu am văzut talonul de pensie al unui magistrat. Am văzut talonul unui diplomat. Are doua componente: una pe contributivitate, cealaltă era diferența pana la cuantumul calculat pe legea lor speciala. Bănuiesc ca la magistrat e la fel. Probabil și la personalul civil navigant, auxiliar parlamentar, etc.
Cred ca asta nu înseamnă că au calcul pe contributivitate dpar este evidențiată suma rezultata din contributivitate în cadrul sumei rezultate pe legea speciala.
Mai degrabă cred ca a fost un subterfugii pentru a nu schimba legea. Din ce s-a publicat pana acum știu ca la toate categoriile cu legi speciale care au acele date pe taloane, partea contributiva este sub 50% din suma totala, la unele categorii mult mai mica.

Huhu Rezea said...

Sorin
Din unele date nu demult publicate, pensia medie contributivă a magistraților este cca 30% din pensia brută.
La militari este invers. Mulți pensionari au pensia recalculată sau în plată mult mai mică decât dacă ar fi calculată contributiv potrivit legislației în vigoare.

Leon said...

Cred ca pe Cuponul de pensie al Diplomatului scrie si PMA si VPP, care reprezinta partea contributiva platita de la BASS..!

Leon said...

@Sorin, in prezent este cam invers !
Cu exceptia Magistratilor si Aviatia civila, celelalte pensii de serviciu primesc sub 50% de la BS, deoarece OuG 59/2017 le-a inghetat si lor Actualizarea in functie de majorarile salariale ale colegilor activi..!

M said...

"In cazul militarilor, politistilor si penitenciaristilor, indemnizatiile vor diferi in functie de apartenenta la un minister sau altul, dar cel mai mult vor fi dependente de fondurile alocate ministerelor."

Bugetele se fac invers: întâi se fac cheltuielile (și în primul rând alea obligatorii) și apoi se cer banii. 😁 Altfel cum ar fi? Întâi se dau banii și apoi vede fiecare minister ce face cu ei?

Probabil însă că având lege de salarizare comună și legea pensiilor o să fie comună. Altfel rămânem dracului fără militari în Armată!😁

În rest, o să vedem în curând cum e cu PNRR...

Alexandru said...

https://ecopolitic.ro/112817-2/

Calinmihaib12 said...

Ster:
.."STATUTELE" oricăror categorii profe sionale sunt cuprinse în legi, legi ca re sunt făcute de "aleșii"poporului = PARLAMENTARII..!
LEGILE,în statele "normale"(la"cap".!)
..nu pot excede..CONSTITUȚIA (sic!)..,
așa că..și legile de pensii nu pot excede textul CONSTITUȚIEI: care nu prevede pt. nimeni.."pensii"..= ALTFEL ..decât pt.RESTUL populației..!
Pensiile zise "speciale", altele decât cele militare,au apărut.."recent" în istoria noastră zbuciumată..,relevând
dorința "PUTERII"..de a "FIDELIZA".. ("strâns uniți în cuget și simțiri..") categoriile socio-profesionale vizate,
= cu scopul îndeplinirii obiectivelor de guvernare/conducere,oricare ar fi acelea= bune sau rele,..și nimic mai mult..!

Liviu PO said...

Din nefericire proverbul "un nebun arunca o piatra in apa si zece intelepti nu o pot scoate" este perfect valabil in acest caz ,cu amendamentul ca nebun trebuie inlocuit cu incompetent.Totusi ,problema cu procentul de 9.4% ,in afara faptului ca nu trebuia fixat pentru pensii,ci pentru salariatii bugetari (inghesui mai usor in acest procent 1.26 milioane salariati bugetari fata de 5.6 milioane de pensionari),nu e atat de mare pe cat se lamenteaza unii si altii.Trebuie citita in urmatoarea cheie:pensiile la noi in tara ,exceptand pilonul nelegal introdus de Tariceanu prin care obliga virarea unor sume de bani din BASS pentru a-i "dirija" mai bine???particularii,se bazeaza pe pricipiul solidaritatii intre generatii.Prin urmare bugetul asigurarilor sociale de stat nu are ce cauta in bugetul consolidat al statului in acest caz.Oricum e introdus artificial pentru ca guvernul sa poata manipula prin date statistice o serie de cheltuieli artificiale.Asadar buget inseamna doar buget fara bugetul asigurarilor sociale de stat,care este format prin contributia unor persoane fizice si prea putin ca pondere, juridice.Prin urmare,procentul de 9.4% ar trebui sa fie doar limita spre care statul poate completa bugetul asigurarilor sociale de stat din veniturile sale,pentru a-si asigura menirea constitutionala la urma urmei,de stat social si de asigurare a bunastarii cetatenilor sai.Acesti indivizi salvatori ai Romaniei, au vrut sa le-o faca pensionarilor,dar de fapt le-a iesit pe dos...Mascarile celor din guvern care se fac ca nu inteleg si ca muncesc foarte mult pentru binele cetatenilor sunt doar mascari si atat.Orice judecator de la CEJ ar intelege ca o eventuala penalizare a Romaniei de catre CE pe asemenea temei ar fi nelegala,asa ca nu stiu de ce se agita atat.Nu este nimeni pe acolo sa le explice ca nu au de ce sa se teama ca nu au vopsit jalonul?Jalonul este vopsit de cel care a vrut sa faca rau,dar de fapt a facut un bine,pentru ca pentru prima data exista o limita fixata de lege pentru cresterea pensiilor in afara posibilitatilor BASS,dublarea acestora fiind astfel posibila fara ca vreun pensionar sa fie nevoit sa cerseasca acest fapt.PUNCTUM

Leo said...

Dragă Maestre ,
să nu-i plângem pe ĂĂ..ÎÎÎ.. și pe slugulițele lui potentate care oricum va fi legea nouă , ei vor lucra în așa fel ca să nu piardă ceva.
Am văzut pe undeva că pe modelul cristinucă-si lui ĂĂ..ÎÎ.. căreia i-a majorat croitoresa cu 14% pensia militară - și lui nuți lui RED i s-a majorat pensia în anul 2020 cu 25% și nu cu 4,6% ca nouă tuturor celor simpli.
Așa că lichelele tot în picioare vor cădea oșice va fi .

Ionel said...

Vor fi doua componente contributive !? Una pentru vechimea militara la care se va adauga partea statului si alte strict pe vechimea din civilie ?

Arfy said...

Șoapte, zvonuri... "mi-a șoptit mie o pasărică"! I-am zis unui șef care avea mereu limba de lemn cu pasărea: ciripesc... nu șoptesc! Revenind la discuție, anul acesta și următorii doi ani sunt morți! Au puterea și pisidiul și piniliul dar nu fac nimic... de ce? Pentru că pot! Pt că sunt votați permanent de cei care au primit... U.E.

CEZAR said...

@/Ionel
Asa se pare ..!

Huhu Rezea said...

@Ionel și @Cezar
Nu, este o singură componentă contributivă.
Principala componentă a pensiei va fi cea contributivă, plătită de la Fondul de Pensii. Niciodată pensia nu poate fi micșorată sub această valoare.
Cealaltă componentă a pensiei este o indemnizație acordată de de instituțiile de apărare si de celelalte instițuții care au beneficiari de pensii de serviciu, indemnizație care poat fi plătită, potrivit deciziilor CCR, în limita posibilităților bugetare.

M said...

"Opinia a 10.000 de oameni nu valorează nimic dacă niciunul nu știe ceva despre subiect".
Marcus Aurelius

DORU DRAGOI said...

Eu stiu un singur lucru cert,CPS a MApN a oferit unui rezervist un raspuns in care se precizeaza ca anual mor in jur de 3000 de rezervisti iar media de varsta a acestora este de 72 de ani.La Buzau numai in luna mai au murit din ce stiu eu 6 aviatori cu varste intre 60 si 90 de ani (unu de 90 de ani,doi de 70 de ani si trei intre 60 si 65 de ani). Asa ca vorbaria ta huhurezeasca ma lasa rece (sper ca nu si cu flori pe piept) Eu ma appropii de 70 de ani si din cauza uni gonartroze bilaterale ma deplasez foarte greu.Voi cei care mai miscati,in afara de a scrie astfel de articole, ce mai faceti ?

solespent said...

Cunosc doi lt col in rezerva, frati, care au vechime standard NATO(25 ani fizici), avind pensie 7000 lei, impreuna si asta datorita OUG din 2011, ca altfel ar avea mai putin, dupa legea nou. Au ramas cu pensia pe contributivitate, pe reglementarea din 2011, marita succesiv in anii din urma, dupa 2015 cu procente micute! Pensii speciale, ziceti? O casiera de la metrou a iesit in martie ac cu peste 5000 lei!

Ster said...

Haos! Rezervistii voluntari sunt platiti si pe timp de pace, nu doar pe timp de razboi. Numai ca Romania are si rezervisti obligati care pe timp de pace, nu beneficiaza de nimic!

Acestia sunt:
- soldatii/gradatii in rezerva care au efectuat armata pe vremuri si care au acum varsta pana in 55 ani;
- soldatii/gradatii profesionisti in rezerva care au varsta pana in 55 ani;
- cadrele militare in rezerva cu varsta pana in 63 ani (dupa noul proiect legislativ, varsta acestora se mareste la 65 ani)!

Toti cei mentionati sunt rezervisti si pot fi mobilizati oricand si trimisi pe front, dar numai cei voluntari sunt platiti si pe timp de pace.
Unii ar putea sustine ca SGP profesionisti si cadrele militare au deja pensie militara, ca atare au un avantaj care justifica trimiterea pe front, desi sunt pensionati! Da - dar pensiile militare mai exista doar ca titulatura, acestea nemaifiind actualizate din anul 2017, in functie de cresterea sodelor militarilor in activitate! A fost eliminat astfel criteriul fundamental al existentei pensiilor militare! Acest fapt in afara de stagnarea cuantumurilor pensiilor militarilor, a generat si un nou haos ierarhic si administrativ, in sensul ca militari cu aceleasi grade, vechimi, functii au pensii diferite! Si nu numai, s-a ajuns inclusiv in situatia ca la aceeasi vechime in serviciu, militari cu grade si functii mai mici, sa aiba pensii mai mari decat militari cu grade si functii mai mari!

In concluzie! Haos, discriminari, anomalii!

reddog said...

Ster
Plus că unii au luat ajutoare.
Știu, este enervant pentru unii. 😁
Ziceți din alea cu principiile. 😂

Gigi said...

@reddog Principii? Numai când câstiga ei(vezi plx199,etapa 1) este sfânt,când vine vorba de Ajutoarele suspendate din 2011,alea nu se mai pun,adica:Da-i dreaku cu ajutoarele lor sa nu le mai dea! Halal camaraderie! Cunosc,cunosc,jigodismul nu are margini in tara lui Țuțea!

Cezar said...

Au inceput deja sa se zvircoleasca MILITIENII..🤣🤣
Toti Catalinii..etc sînt militieni
Cum sa nu se rezolve si inechitatile de pe la 7000 in sus..nu se poateeee
Pina acum au blokat tot..in mod special Plx..199
Acum se zvircolesc...🤣🤣
Spor la zvircolit...