Powered by Blogger.

Monday, September 05, 2022

Marian Enache, noul președinte al CCR, despre noua orientare a CCR, inclusiv în domeniul pensiilor militare

72 comments

 A nu se înțelege  că noul președinte al CCR confundă dreptul magistraților la pensie de serviciu, drept protejat prin deciziile CCR, cu cuantumul pensiilor magistraților, cuantum reglementat prin lege și garantat constituțional doar în limitele apărării principiului independenței magistraților. Adică se păstrează pensiile de serviciu pentru magistrați, dar... cuantumul lor poate fi limitat funcție de condițiile socio-economice, astfel încât să nu fie afectată independența magistraților. 

Fraza despre pensiile militare pare cam neterminată.

Cât despre restul pensiilor speciale, în general, Enache spune că deciziile CCR trebuie adecvate condițiilor socio-economice.

Pentru a vă forma propria convingere despre ceea ce va urma în controlul constituționalității legilor care vor reglementa pensiile speciale, ascultați-l pe noul președinte CCR.


72 comments:

GO said...

Opinia mea este ca Enache a vorbit cu un tâlc mult mai adânc, atunci când s-a referit la "condițiile socio-economice". O prima interpretare pare cea a limitarii unor pensii, desigur si eventual a trecerii pensiilor speciale pe contributivitate, orice varianta!

Dar, pentru ca a legat paragraful de militari, apare si o alta interpretare si despre care eu cred ca este cea tinta. Ceva in genul. "- Măi, politicieni! Puteti sa ii treceti la contributivitate pe toti, sa le taiati cuantumurile, inclusiv la militari, daca vreti. Dar NU uitati sa le dati la victime si dreptul sa isi fondeze firme, cum il au profesorii, de exemplu. E drept la munca neingradita, cum aveti si voi politicienii! Ca sa poata sa aiba si militarii pensii mai mari, sa contribuie mai mult si ei! Pentru ca in caz contrar, limitati dreptul la contributie al militarilor, ceea ce inseamna ca le creati conditii socio-economice defavorabile fata de profesori sau fata de voi".

Ce inseamna acest fapt? Ca legiuitorul trebuie sa ia in calcul in mod diferit, toate cele vreo 14 categorii de pensii speciale. Si sa fie analizat fiecare caz in parte. Daca NU ai interdictii la munca si la contributie - nu se justifica pensia speciala. Insa, orice interdictie trebuie pusa in balanta, pentru a nu se ajunge la extrema defavorizarii ... socio-economice.

Lenovi said...

Doar vorbe goale pana acum. Se va face ceva sau nu, asta i intrebarea. Toti dau din gura, a aparut iar martoaga aia de Rares Bogdan,doar gogosi de la Ciuca, pentru Psd parca nu existam.

Calinmihaib12 said...

1.Acum,când scriu,(15:11'),la Realitat ea TV se vorbește despre tăierea pensiilor speciale..!
2. Nu am văzut interviul șefului CCR ,ENACHE Mar(e)ian = ca să-i VĂD mimica și să-i AUD..intonația vocii, așa că ce scrie în topic,citez:

"Fraza despre pensiile militare pare cam neterminată..",
Încheiat CITATUL,

..mie îmi pare DE NEÎNȚELES..!(cred că tovul..e vorbitor..fluent..de limba rusă..)..!, și ar putea sugera că și PENSIILE MILITARE PROCENTUALE/=dar nu numai.!) POT FI TĂIATE.(adică inclusiv =prin.."umblarea" la..SCĂDEREA: "%" de CALCUL..a GRUPELOR DE MUNCĂ..!!).
[..Sper să mă înșel..!].

DINU said...

Astuia nu ii e rusine sa vorbeasca?
Daca stai si te uiti la veniturile sale, observi ca se aseamana unui imbuibat din banii statului fara nici o rezerva:
- are salariu de la CCR
- pensie de magistrat
- pensie avocat
- indemnizatie/pensie deputat.

Oare individul asta a avut vieti paralele de ridica pe an aproape 800.000 lei NUMAI DE LA STAT, fie ca vorbim de salariu de la CCR, fie ca vorbim de pensii (3 pensii)?
In ce dracu de tara traim?
Doar intreb.

DINU said...

Asta in timp ce altii dupa zeci de ani de munca nu iau nici 2000 de lei.
Fara a minimaliza studiile si importanta muncii sale pe care nu o poti contesta, cum de e posibil sa ridice TREI pensii de stat in acelasi timp iar pe langa astea si salariu, tot de la STAT.
Cum poate acest om sa fie impartial in judecata sa atat timp cat subiectul in discutie il poate

GO said...

Conducerea M.Ap.N. se face efectiv de cacao! Ministerul are doar 63% încadrare personal. Acest lucru înseamnă dezastru operativ, se știe. Cauza dezastrului o reprezintă plecările masive din sistem. Iar plecările masive din sistem se datorează cică … mediatizării excesive a unei posibile schimbări a legislației privind pensiile militare, precum și a mediatizării excesive a faptului că militarilor nu le-au fost majorate soldele in ritmul celorlalte categorii. Așadar, mediatizarea este de vină, si nu existența situației în sine.

Nu am nicio treabă, dar o astfel de explicație este demnă pentru un caz de studiu al persoanelor cu dizabilitati psiho-neuronale.

https://cugetliber.ro/mobile/stiri-eveniment-adio-arme-ministerul-apararii-da-vina-pe-mediatizarea-excesiva-pentru-exodul-militarilor-464257

GO said...

Rectific. Încadrare de personal 60,3% nu 63%. Sub orice critică.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Aceasta camarila si intreaga majistratura mie imi face sila, pentru ca sunt doar o adunătură cu atitudini de false elite, fiind marginite si ipocrite fata de toate celelalte sfere din societate, ei doar avand drepturi la toate si la orice fara nici o opreliste, acum cerand serios si imperios cu zghiarăte sa li se majoreze veniturile alea năimite, ce si asa le exultă, cu inca 25%. Taie-se si pe dracul sa-i chieptene de imbuibati nesăturați si, daca ma intrebati, nu ma mai bucura absolut nici o astfel de masura cand stiu ca saracii tot n-o sa aiba ce sa pună in gură! Ce o sa le taie, tataie din măgăoaie mai mult decat o olaie, si aia o trihirică pipirigă, doar din partea contributiva, osul pastrand grosul la macră si slănina afumată! Mai intai sa vedem ce si cum o sa taie din macră si slănină cu cutitul de plastilina, si pe urma sa vorbim cu celeritate despre aceasta masura de asa zisa austeritate!

Paul Puiu said...
This comment has been removed by the author.
Leo said...

Individul nu-mi inspiră încredere. A fost un traseist politic și un vânător de sinecuri.
După fostul jurist de CAP , am căzut din lac în puț cu șeful CCR-ului.
TIPIC ROMÂNESC.

Paul Puiu said...

Sa bage pensiile militare pe contributivitate doar atunci cand vor înlătura toate incompatibilitățile si Interdicțiile din statutul cadrelor militate, statutul politistilor, politistilor de penitenciare!!! Nu se poate ca sa fim egali la pensii cu civilii dupa o activitate lipsită de drepturi si libertăți depline!!! Cand vor permite prin lege cadrelor militare, politistilor si de penitenciare sa fie patroni, sa fie membri de partid si sa lucreze cate 8 ore pe zi si weekendurile libere si in toate sărbătorile legale atunci sa introducă pensiile militare pe contributivitate!!!! Sa termine odata cu prostiile astea politrucii, CCR-stii si toti obedientii politrucilor si sa lase pensiile militare in pace atat timp cat nu vor sa decat sa lovească in militari, politisti si peniteciaristi!!! Nu auzim decat de diminuarea pensiilor militare de la toti inaptii formatorii de opinii care nu au imbracat, unii, nici macar o zi o uniforma sau nu au tras cu o arma reala in viata lor in vreo ținta!!!!! Au ajuns sa definească si stabileasca cuantumul pensiilor militare tot felul de politruci care nu au lucrat in viata lor in campul muncii nici macar cate concedii de odihna a avut un militar sau politist in cariera!!!! Vinovati sunt si unii care au ajuns in randurile politicienilor si care au fost militari sau politisti prin lipsa totala de atitudine fata de ceilalti rezervisti si in retragere, cat si fata de activi!!!! La fel si cei din randul organizatiilor reprezentative care nu doresc sa isi expună pragmatic punctul de vedere cu privire la drepturile rezervistilor si retragere si in privinta pensiilor militare!!!!

Huhu Rezea said...

Comisare, @Puiu
Dacă nu se ACTUALIZEAZĂ pensiile militare, astfel încât cuantumul lor să nu fie mai mic decât cuantumul calculat contributiv, așa cum sunt în prezent câteva zeci de mii de pensii militare, de ce să nu se contributivizeze pensiile militarilor?
Sunt zeci de mii de pensionari militari care nu se sperie de viitorul calcul contributiv al pensiei militare?
Aceste zeci de mii de pensionari sunt numai cu numele pensionari militari... ținuți, în batjocură, cu cuantumul sub nivelul pensiilor pentru civili, calculate contributiv, raportate la soldele brute lunare din întreaga activitate, sporul pentru condițiile de muncă și sporul pentru pensia suplimentară.
De ce să nu se păstreze pensiile militare... ca la magistrați, astfel încât să știm cât din ele reprezintă partea contributivă, iar cei care au pensii contributive mai mari să poată să păstreze în plată cuantumul contributiv?

Paul Puiu said...

Preşedintele CCR, Marian Enache, are o pensie specială de 7.500 de euro lunar şi cumulează venituri de la stat de 15.700 de euro
Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021, potrivit agenției News.ro. Enache a cumulat trei surse de venit:

pensia specială de magistrat CCR,
pensia specială de fost parlamentar
salariul de judecător CCR!!!
Dupa dumneavoastra poate o astfel de persoana sa fie credibila, obiectiva, echidistanta, morala in cazul celorlalte pensii speciale, de serviciu, militare????! Eu zic ca NU, dumneavoastra ce Spune-ți????

Cornelius Flavius Ifrim said...

Pana cand n-o sa-l aud pe Daogarul ca va cere pe tv cu toptanul actualizarea pensiilor militare, zi de zi si tot anul, cand o sa-l mai vad ocupand de pomana acolo scaunul o sa schimb canalul! Nu vii tu pe canale sa te tii de snoave, teorii si istorioare si sa nu zici nimic de actualizarea pensiilor militare, doar ca asa ti-au ordonat din politica organele si sugativele superioare pe considerente ca dracul ca ei ti-au aprobat sa-ti fie platit doctoratul si iti subventioneaza sindicatul!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Paul Puiu, hei, pe naiba credibilitate la o asemenea nulitate, gușată si imbuibată!!

Paul Puiu said...
This comment has been removed by the author.
nr. 1 said...

Calculul ca la magistrati cred ca este cel mai bun , corect si echitabil la ora actuala, ar conduce si la modificarea radicala a opiniei societatii civile fata de militari (acum nefavorabila)! O componenta contributiva care sa fie indexata la fel ca pensiile civile si o componenta militara care sa puna in evidenta printre altele gradul, functia, vechimea ca militar si care sa fie actualizata la cresterea soldei de grad si de functie la activi !Eventualele excese pot fi corectate cu plafonare ori impozitare progresiva. Solutii sunt destule ! Inechitatile si nedreptatile trebuie eliminate ! Rolul zecilor de asociatii si ligi si sindicate in eliminarea inechitatilor , cel putin in ultimii 6 ani si jumatate s-a dovedit a fi insignifiant!

spiritul lui Haret said...

60,3% incadrare fata de necesar?Cine inainte de 1990 a lucrat cu STAROP isi da seama ce inseamna 60,3% incadrare din necesar.Cine crede ca starea se datoreaza mediatizarii excesive se ascunde inapoia unui cuvant.Completarea necesarului pana la 100% cu rezervisti este astazi un vis.Sa ne rugam sfintei naturi ca rusii sa se opreasca.

Viorel said...

spiritual lui Haret. Dacă asta este realitatea, înseamnă că Armata României este în colaps. Un dezastru. Concret, înseamnă că nici o structură militară nu este operativă 100%. Nici cele pregătite pentru T.O. Oare Președintele, Guvernul, Parlamentul, nu realizează acest lucru. În caz de război o să-i aducă la oaste cu arcanul ca pe vremea lui Ion Creangă. Numai că nu vor veni deși: „Românii din străinătate vor avea 15 zile la dispoziţie să se întoarcă în ţară, în cazul instituirii stării de mobilizare sau a stării de război, potrivit unui proiect de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicat recent de MApN”. Am vecini, consăteni care au venit acum acasă în țară. În caz de …… au spus că preferă pușcăria decât să moară ca proștii pe câmpul de luptă și pentru cine și ce, că părinți nu mai au, s-au dus din cauza dorului, sărăciei și necazurilor adunate în timp.

Paul Puiu said...
This comment has been removed by the author.
Cornelius Flavius Ifrim said...

@nr1, Nu insignifiant, ci total neimportant si total dispusi sa jefuiască cotizatiile toate sindicatele si toate asociatiile! La ce as fi dispus sa risipesc banii pe niste sedentari de o rara inutilitate, daca ei in ani de zile n-au avut rezultate si nu si-au demonstrat niciodată nici o utilitate? Aceste nulitati s-au constituit pentru niste entitati mafoame si grandomane, foste elite din fostele inalte esaloane militare, cu umerii incarcati de macaroane, plini de fițe dă Buftea si fasoane, sa se dea mari la amante sau acasă la cucoane ca inca sunt cineva, in armata de mucava si ca ei ar fi masculii alfa si omega, eternitatea, dreptatea si salvarea, de la Hristos gornistul pana la Antihristul, care au mantuit omenirea sau sa aduca cu Apocalipsa pieirea, considerand ca asta de fapt le este pe planeta menirea! Taiata urgent macaroana cu cotizarea, la stanga imprejur si cate un șut in gur, sa plece de la continua petrecere noua si cu a pârlii zece, in goană, ca le ajunge atata nesfarsita pomană!

Huhu Rezea said...

Comisare, comisare, nu te străduiești să studiezi cum se calculează contributivitatea potrivit L 127/2019 față de care, în algoritmul de calcul, viitoarea lege introduce, pentru toată lumea, o medie a stagiului complet de cotizare în stabilirea punctului de referință.
Acest calcul este mai favorabil pentru cei 68% de pensionari militari care după recalcularea din anul 2016, potrivit păguboasei L 223/2015, au rămas în plată cu cuantumul contributiv, botezat nefiresc pensie militară.

GO said...

@ spiritul lui Haret & Viorel. Da, 60.3%! Eu am spus mai demult, stiam ca asa este, am rude si prieteni inca in sistem. Nu mi-a venit sa cred cand am detectat batalion NBC cu incadrare de ... 2 ofiteri. In batalionul ala duce fiecare de la soldat la adjutant, cate functii poate, cate 5-6-7. Cati ofiteri trebuie sa aiba un batalion, peste 30, este? De unde ofiteri chimisti pe 3000 lei debutant sublocotenent? Cand la Dacia din prima depaseste 10000 lei fara sporuri?

Aceasta este realitatea. Reflectez si la spusele de curand a unui de demult subaltern, simplu SGP aflat acum in pragul pensiei. Fara dinti in gura - ca este scump. Sau asa este in NATO moda. Si ma intreba pe mine pensionat, daca ii mai pune ceva la solda. Intrucat castiga mai prost decat femeia de serviciu de la spital. Eu ce sa sa ii spun? Este clar ca omul asta a rezistat in armata, exclusiv pentru pensionarea mai devreme, nici un alt motiv. Si ca el sunt zeci si zeci de de mii! Oamenii merg cum este firesc in ziua de azi pentru bani! Ce rost are sa stai pe 3000-4000-5000 lei chinuit, cand poti castiga mai mult si mai lejer in alta parte? Un muncitor cu 10 clase de la Hidrolectrica are 13800 lei net pe luna, lucrand in ture 12 cu 36. Are si bani si timp liber.

Iar daca tot nu este loc de intors, mergi la MAI ca oricum este mai lejer decat in MApN, la aceiasi bani. Aceasta este situatia! Sau la penitenciare, sau la SRI etc.

Viorel! Ai sesizat corect! In cazul starii de mobilizare sau de razboi, asediu etc., pe toti ne mobilizeaza si inca mai este nevoie. De aceea au marit si varsta la 65 ani varsta de mentinere in rezerva, prin noul proiect de statut.

Laurentiu said...

@GO
În caz de..., măcar vom fi conduși de Giohannis, ajuns secretar general al NATO în locul lui Jens Stoltenberg.
Vă dați seama?
Giohannis al nost'!🤣

RD said...

Dacă pensiile militarilor sunt considerate speciale, înseamnă că cele ale magistraților se numesc super speciale. Consider că indiferent de ce se va întâmpla în privința pensiilor militare, tot vor fi inechități. Se vorbește de socio-economice, dar dacă se vor mări pensiile publice, pe contributivitate, înseamnă că nu sunt probleme cu banii. Lucrurile se bat între ele. Soluția este recalcularea celor mici și mari, dar aici este nevoie de foarte mulți bani pentru a fi pensii cu care poți trăi decent.

Huhu Rezea said...

Pensiile militare sunt pensii speciale pentru că din vechi timpuri au fost și sunt reglementate de legi speciale. In plus, față de alte pensii speciale sunt și de tradiție.
Cine a învățat Teoria Generală a Dreptului în primul an de facultate nu poate să nu facă deosebirea dintre legile generale, aplicabile erga omnes, și legile speciale aplicate numai unei/unor categorii de cetățeni.

E. Cristescu said...

GO, ai uitat sa mentionezi ca la SRI e mai greu sa te angajezi decat la MApN. Iar la Hidroelectrica mai greu decat la SRI.

Leo said...

KWI nu va ajunge șef la NATO.
Acolo trebuie să fi hiperactiv și proactiv și nu să fi indiferent și pasiv.

Sebi said...

Eheee... nu mor cainii cand vor caii, mai copii.
Sau era invers, nu mor caii... cum dracu era, nene? Mereu o uit pe asta, s-a bosorogit mosu... dar pe asta o uitam si cand eram mai in putere, acu' cincizeci de ani.
Da' bag usturoi la greu, cam o funie la doua saptamani, face bine si la tren. Pardon, si la ten.
Bag la intimidare, ha - ha. Da' hai ca v-am plictisit destul, mai scrie mosul si la anul, daca mai ia pensie.
Apropo, ca era sa uit ce era mai important... Nu va descurajati ca nu mor cainii cand vor caii, tineti minte de la un mos batran trecut prin... nu mai tin minte prin ce, da' am trecut, mai copii.
Aide, va pupa tata.
Bagati usturoi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, erau candva lejile erga omnis honorius, extra augustus, azi fiind erga balanga belengherus perpulis ca piatra si aqua de la cumătra!

GO said...

@ Huhu Rezea. Acel calcul cu 68% a fost valabil eventual pentru pensionarii in viața la 1 ian. 2016, toți cei in cauza fiind pensionați înainte de 2011. De atunci mulți dintre ei au trecut in neființa, au trecut totuși 6 ani. Eu zic ca nu mai sunt acum mai mult de jumătate in viața dintre cei 68%, iar ritmul de dispariție este accelerat.

Pe de alta parte, circumstanțele sunt complet diferite și d.p.d.v financiar. Intre timp, a intrat in vigoare noua lege a salarizării. In funcție de aceasta lege se calculează pensiile celor pensionați in ultimii ani. Și care se dovedesc superioare ca și cuantum fata de cei 68% in avantaj cândva.

Si ar mai fi o faza peste care nu trebuie sa trecem dacă vrem sa fim corecți! Cei cândva 68% aveau o particularitate! Nu aveau cuantumuri stabilite dupa contributivitate, din moment ce erau calculați după L. 119/2010, cu împărțire la 20 ani stagiu de cotizare. De aceea au și ieșit 68%. Pt. ca dacă cei 68% ar fi fost recalculati corect la contributivitate după L. 263/2010, cu excepția putinilor născuți înainte de 1956, toți ceilalți ar fi avut cuantumuri mai mici decât decât cele stabilite pe L. 119/2010. Și nu ar mai fi fost 68%, ci poate undeva la 10-15%. Ca sa nu punem cazul in care toți ar fi fost recalculati după L. 263/2010, dar fix in condițiile civililor.

Prin urmare este incorect a compara excepțiile de la contributivitatea reala care ii caracterizează pe cei 68% cu perele.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Da, Sebi, usturoiul pe alese face bine si la trenul croitoresei, ca daca cap la cap de le punea planeta o inconjura (si tot nu se satura)! Iac-așa!

Huhu Rezea said...

GOlescule
Cei 68% au rămas în plată cu pensiile comntributive pentru că noua lege a pensiilor militare a fost foarte proastă. A incurajat nemunca și fuga la pensie înainte de vreme, a sancționat stabilitatea personalului militar în activitate și acum gulerații culeg roadele: se vaită că au 60% gradul de ocupare a funcțiilor în armată.
După câți clasați medical ca apți limitat și inapti au ieșit la pensie după anul 2015, pierderile ar trebui să fie mai mari în rândul acestora😜

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, ehe, dupa emoji cu limba scoasă se vede ca sunteti plecat de acasa, in vreun cotlon de odihnă si bon ton, si nu cu sapa, undeva prin Europa, de scrieti pe telefon! Este ca am habar si sunt bun de ginitor particular?!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@RD, Felicitari pentru opinia, dar si gandirea cerebrala, cu aceasta socoteala!

GO said...

@ Huhu Rezea. Adaptează-te realității. Ți-am dat exemplul cu SGP care abia așteaptă sa se pensioneze. Pana când vrei sa îl ții cu 30-40 kg in spate zilnic, afara la minus 30 grade sau la plus grade? In situația lor sunt si subofițerii, dar si vreo 40% dintre ofiteri!

Aici este faza pe care nu o înțelegi tu. Tu compari pt. longevitatea in sistem, unul ca tine despre care este evident ca nu ai stat o ora in afara biroului, nu te-a plouat, nu te-a nins, cu un militar chinuit? Si vrei sa ii ții pe amândoi pana la 65 ani in sistem sau cum?

Ceea ce am spus rezulta si din bilanțul M.Ap.N. 97% încadrare la nivel SMG unde
este cald si bine? Dar numai 60% per minister? Unde este penuria de personal in acest caz!? La talpa, nu este clar, pt. ca aceia sunt militarii chinuiți, nu odihniții de la SMG?

Tu cum zici? Sa ții pe subofițerul de la trupe care zilnic este in câmp, pana la aceeași vârsta cu subofițerul care face cafele la SMG? Si amândoi sa iasă la pensie la 65 ani? Este irealist!

Buba tehnica pornește de la grupele de munca! In sensul ca pt. a face un echilibru, trebuie eliminați din grupele de munca toti cei care si—au desfășurat activitatea in stil birocratic. Pentru perioadele respective, desigur! Ei trebuie menținuti in
activitate si pana la 65 ani. Însă pe cei supuși o viața unor intemperii, trebuie pensionați mai devreme. Si așa se face echilibrarea. Ți-a placut CI-iar sau jurist, condiții normale, stai pana la 65 ani in armata. Ai ajuns însă la trupe, bagă-i grupa si scoate-l la 50 ani sau mai devreme, cu pensie ca si cum ar fi ieșit la 65.




Cornelius Flavius Ifrim said...

GO, Asa, da, harașo, cu eliminarea din grupele de munca grele cu acele cotiere si lichele, sedentare, inclusiv din cotloanele clocare, si care au halit bugetele de la pensiile militare, toti fiind pe ,,altele'' si ,,speciale!''

Huhu Rezea said...

marvas68
Revizuiește-ți limbajul. Critica nu are nimic în comun cu mitocănia.

GO said...

@ CFI. Sunt indicii ca chiar asa va fi. Eu am dat ceva intr-o postare anterioara. Efectiv, nu este normal ca sa deduci din varsta de pensionare de 60 ani, 13 ani si pentru militarul-finantist si pentru militarul genist sa zicem. Pai dintre cele 2 exemple, primul nu a avut absolut niciun risc din cauza specialitatii asupra vietii sau starii de sanatate, iar sa il ploua sau sa il arda soarele, nici atat. Pe cand ultimul si-a riscat viata la fiecare activitate de deminare, plus ca a stat la "laboratul camp" - indiferent ca era ploaie, minus 25 grade sau plus 40.

Si atunci, il bagi frumos pe finantist unde ii este corect locul - respectiv la conditii normale fara grupe de munca si il scoti la pensie la 60 de ani. Iar la genist ii deduci 13 ani si il scoti la pensie la 47 ani (daca mai poate omul sa duca 1-2 ani, bine, daca nu tot bine, ii dai dreptul sa iasa). Si asa iese genistul la 47 ani la pensie, cu pensia cat finantistul dar care iese la 60 ani. Si asa se echilibreaza sistemul. Si nimeni nu are ce carai.

Asa s-a creat un strand total. Indiferent ca este vreun risc sau nu, toti se pensioneaza la 47 ani. Ca asa i-a bagat Oprea la gramada pe toti in grupa conditii speciale. La M.Ap.N. mai este cum mai este, dar la MAI este strand de strand. Bagi dosare, nu tu frig, nu tu in strada, si pac conditii speciale cu pensionare la 47 ani. Tine-l tata la dosare pana la 60 ani, ca nu il ninge si nu il impusca nimeni in birou.

Laurentiu said...

@GO

Întrutotul de acord cu cele afirmate mai sus de către dumneavoastră privind grupele de muncă.
Apropos, am văzut talonul de pensie al unuia de la MAI, care mi-a spus că a fost 21 de ani la Evidența populației (deci făcea buletine, cărți de identitate mai nou) și 8 ani și ceva, la Evidență operativă și cazier judiciar (deci număra dosarele și elibera caziere judiciare).
Am rămas blocat, mut și cu orgasm ocular!🤣 11.735 lei net!
Apoi...tot să joci la Dinamo și nu la Steaua ca mine!🤣
Dar mi-am zis,tot cu o lingură mănânc, să o am luuuungă (pensia)🤣 și să fiu sănătos!
Bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate tuturor dragii mei și luuuuuungă să fie!!!

Sebi said...

Ifrime, care croitoreasa nene? Ori esti mai uituc ca mine, ori scrii dezbracat. Pune pe dumneata o soseta, un ciorap ceva, sa discutam in conditii egale. Drept sa-ti spun, n-am mai mers cu trenul de prin '96. Sau era invers, '69? Nu, ca asta-i pozitie. Da' am auzit ca acuma merg mai incet.
Mai copii, mi-am adus aminte cum era dracia aia, era taman pe dos: nu vor caii cand mor cainii.
Sa ma iertati. Va pupa tata.

magda said...

Huhu spunea...Cine a învățat Teoria Generală a Dreptului în primul an de facultate nu poate să nu facă deosebirea dintre legile generale, aplicabile erga omnes, și legile speciale aplicate numai unei/unor categorii de cetățeni...Supertare remarca,chiar la teorie avem si pe acest blog destui flacai cu carte unii dintre acestia chiar fac observatii pertinente( mai sunt si glumeti ca dehh...) insa aproape intotdeauna practica a cam omorat teoria.Sa le luam pe rand.
1.La pensiile magistratilor nu se poate umbla cu rapt-uri( in sens pozitiv,DA) intrucat se afecteaza principiul independentei magistratului si implicit este afectata independenta justitiei.PARTIAL FALS...exemplul negativ este dat chiar de membrii curtii care sunt NUMITI POLITIC. Independenta lor se vede doar atunci cand baga cardul sa ridice veniturile din multiple surse,in rest.... Bai si cand te gandesti cate interdictii au...vai,vai...ii doare la basca pentru ca nu-i asa taticii si mamicile care i-au numit vegheaza.
2.La pensiile celelalte inclusiv ale militarilor se pare ca politrucul Enache evita sa se pronunte.Vorbind de principii,se pare ca in mintea lui apararea tarii,independenta tarii,etc sunt inferioare independentei magistratilor.Te intrebi simplu cam ce face justitia in provinciile ocupate in Ucraina( un mic exemplu de langa noi) il doare la basca pe rus de independenta justitiei,face tot ce stie el mai bine.Razboiul are legile lui chiar daca sunt o multime de tratate si conventii incheiate intre state.
CUM VRETI VOI SA SE DEZVOLTE SI SA SE AFIRME UN STAT DACA NU SUNT II SUNT INTAI GARANTATE APARAREA SI ORDINEA INTERNA? nu am spus-o eu doar am citat in parte pe un brav inaintas.Este inadmisibil...daca e adevarata stirea...doar 60% procentaj de incadrare la MApN? Dupa mirarea ardeleanului cand a vazut girafa acum a venit si randul armatei?...

Pop Iuliu said...

@All
Decidentii MAPN susțin ca pensiile militare de stat sa nu fie calculate pe principiul contributivității!
Vedeți aici:
https://defapt.ro/oficial-ministerul-apararii-respinge-pnrr-si-nu-avizeaza-revizuirea-pensiilor-din-sistemul-de-aparare-pe-principiul-contributivitatii/

Calinmihaib12 said...

CITAT din "GO spunea.."

"Si ar mai fi o faza peste care nu trebuie sa trecem dacă vrem sa fim corecți! Cei cândva 68% aveau o❗ particularitate!❗Nu aveau cuantumuri stabilite dupa contributivitate, din moment ce erau calculați după L. 119/2010, cu împărțire la 20 ani stagiu de cotizare. De aceea au și ieșit 68%. Pt. ca dacă cei 68% ar fi fost recalculati corect la contributivitate după L. 263/2010, cu excepția putinilor născuți înainte de 1956, toți ceilalți ar fi avut cuantumuri mai mici decât decât cele stabilite pe L. 119/2010. Și nu ar mai fi fost 68%, ci poate undeva la 10-15%. Ca sa nu punem cazul in care toți ar fi fost recalculati după L.263/2010 , ⁉️dar fix in condițiile civililor.⁉️

Prin urmare este incorect a compara excepțiile de la contributivitatea reala care ii caracterizează pe cei 68% cu perele. "

"6 septembrie 2022, 09:30 "
Încheiat CITATUL,

GO:
Ți-a "scăpat"..încă o particularitate care a dus la..situația pe care o descri, dar care în realitate nu făcea ..DIFERENȚA atât de mare pe cât o SUGEREZI că ar fi fost: GRUPELE DE MUNCĂ aplicate cf. HG.S-1019/2010..!

Întrebarea e dacă acea HG.S.1019 s-a aplicat(?) sau nu (tuturor) pensiilor recalculate pe:(legea 119/2010)= OUG.1
din 2011(!)=ABIA în 1/2012 (=cel puțin în cazul meu,în care s-a aplicat Ord. M.116/2001..!), s-au s-a aplicat numai pensiilor STABILITE pe legea 263/2010=
începând chiar cu..1/2011..!
E relevant de precizat situatia reală a aplicării sau nu..inclusiv data când s-a aplicat HG.S-1019 la cele 2 grupe de pensionari:"recalculați"(OUG.1/2011
) și "stabiliți"(L.263/2010) pt. că am vedea că diferența între cuantumuri nu ar fi foarte mare..,deoarece pensionar ii STABILIȚI pe L.263/2010 au avut STAGIUL DE COTIZARE..începând cu "20"
de ani..,și crescând progresiv..la 30 de ani, în mai mulți ani="DEZAVANTAJ"
.."COMPENSAT"..prin..GRUPELE DE MUNCĂ=
cele "noi"= majorate, din HG.S-1019..!

Și mai e ceva important DE REȚINUT:
MILITARII nu pot fi PENSIONAȚI.."fix
în condițiile CIVILILOR"= cum scrii, atât timp cât: VÂRSTA de PENSIONARE și STAGIILE DE COTIZARE= (mare atenție la amănunte..!)= CORELATE ÎNTRE ELE = AU FOST și SUNT DIFERITE..!! (de-a lungul timpului)..!

Brenda said...

O să iasă o aiureală de nu însă mai știm ce pensii avem,

Huhu Rezea said...

@Calin
Chiar si militarilor care au ieșit la pensie în ianuarie 2011, nu numai celor care au ieșit anterior, potrivit L 263/2010, li s-a calculat PMA prin împărțirea sumei punctajelor anuale la stagiul complet de cotizare de 20 ani.
Ca de obicei, GO vorbește prostii.

Leo said...

@ Flavius,
Pe lângă usturoi , face minuni și o infuzie făcută dintr-un mănunchi de câlți (de aceea de instalator) și băut fierbinte de 3 ori pe zi și odată noaptea.

GO said...

@ Huhu Rezea. Nu vorbesc nicio prostie. La cei pensionati incepand cu data de 01.01.2011, cf. L. 263/2010, stagiul de cotizare NU a mai fost de 20 ani, ci in functie de data nasterii fiecaruia. Ceea ce a condus la lungirea acelu stagiu la 30 ani. Astfel:

- la cei nascuti pana in 1956, stagiul a ramas tot de 20 ani ca pe L. 119/2010. Iar varsta de pensionare de 55 ani, din care se deducea vechimea adaugata pentru grupa de munca.
- dar la unul nascut incepand cu 1970, stagiul de cotizare era de ... 30 ani si varsta de pensionare de 60 ani (din care se deducea grupa de munca).

Scrie clar in Anexa 5 din Legea 263/2010. Asta este toata schema. Caz in care automat, pensia unuia pensionat dupa L. 263/2010, necesita si un stagiu mai mare de cotizare chiar si cu 10 ani mai mare decat a unui caruia i s-a stabilit pensia dupa L. 119/2010. Ceea ce insemna un punctaj mai mic si o pensie mai mica.

Asta este treaba! Nu trebuie sa confundam particularitatea celor nascuti inainte de 1956 cu situatia generala existenta in 2011 si dupa, in care cei existenti in sistem in 2011 fiind aproape tot nascuti dupa 1956, li se impunea un stagiu de cotizare care ducea in majoritatea cazurilor spre 30 ani.

Sa luam exemplul lui Ciuca. Este nascut in februarie 1967. Dupa anexa 6 din L. 263/2010 - daca ar mai fi existat legea, el ar fi trebuie sa se pensioneze contributiv dupa 1 oct. 2025, dupa ce implinea un stagiu de cotizare de 27 ani si 5 luni. Pe cand daca ar fi fost nascut inainte de 1956 ca tine, necesita un stagiu de cotizare de numai 20 ani.

De aceea NU apara contributivitatea decat cei nascuti inainte de 1956. Si pe langa ei si unii mai tineri cu pensii stabilite insa in baza L. 119/2010, care habar nu au ca daca s-ar fi pensionat dupa L. 263/2010, si acum ar fi trebuit sa mai fie in armata ca sa indeplineasca conditiile de pensie contributiva.

Alexcta said...

În perioada 2011-2015,contibutivitate,s-a calculat cum a spus comandorul de aviație, TD.

GO said...

@ Calinmihaib12. Ma leg doar de afirmatia "MILITARII nu pot fi PENSIONAȚI.."fix
în condițiile CIVILILOR"= cum scrii, atât timp cât: VÂRSTA de PENSIONARE și STAGIILE DE COTIZARE= (mare atenție la amănunte..!)= CORELATE ÎNTRE ELE = AU FOST și SUNT DIFERITE..!! (de-a lungul timpului)..!".

De ce nu? Din moment ce daca tot vorbim de contributivitate, ca lege unica, bla...bla, facem iar derogari speciale la militari fata de pensionarii unici? Aceasta este o eterna capcana in care cad adeptii contributivitatii, mai ales cei cu pensii stabilite in baza L. 119/2010. Nu, domnule! Militarii care doresc contributivitate sa accepte si conditiile generale ale contributivitatii, cu varsta de pensionare de 65 ani, cu stagiu de cotizare de 35 ani, cu grupele de munca similare civilor etc. Nu? Nu asta este ideea contributivitatii, adica egalitatea in drepturi cu prostimea? In caz contrar, orice derogare determina tot o pensie speciala. Si atunci mai bine faci pensie speciala din prima, fara sa o mai ametim cu contributivitatea, dar musai cu exceptii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@GO, excelenta ideea asta si o sustin ca poate se face cu PNRR ceva! Doamne, ajuta sa le scoata acest spor nemeritat cu care singuri s-au incarcat!
@Sebi, cea mai tare din parcare e herr fuhrer peste Ograda penziilor brotacare, adusa de Fiola din Banie si călare de la Penny(s) din parcare sa ne șunteze penziile cu toate mizeriile, luandu-ne amandoua closca de haur de pe oua cu oug 59, ca atare si cu excludere de la orice actualizare!
@Leo, la cat o are de mare, poate chiar cat o caldare, dar si otravită-i gura, e mai bună mătrăguna! Însă cred ca ea acum, si la cat este de încinsă si pe hoarnă scoate fum, tot ce inghite facand scrum, bea tinctură de branca ursului sa-i reziste ,,ghebosului,'' ca la Cotul Donului!

GO said...

@ Pop Iuliu. Este extrem de importanta precizarea si multumim pentru link. Din precizarea lui Dincu, rezulta ca eliminarea decalajelor din sistemul pensiilor militare - tradus prin cresterea pensiilor celor pensionati in trecut, se poate realiza printr-o noua lege a salarizarii pentru armata. Insa, individul precizeaza ca chestia s-ar realiza intr-un termen ... mediu. Asta se traduce la Sf. Asteapta.

Da, tehnic asa este cum spune Dincu. Deoarece pensiile militare sunt raportate la salarii diferite pentru aceleasi grade si funcii, dar din perioade diferite, decalajul va fi vesnic, cat timp calculul se realizeaza la elementele salariale ale fiecaruia la data iesirii la pensie. Orice actualizare s-ar face, s-ar raporta tot la elementele salariale constituente la data iesirii fiecaruia la pensie. In trecut existau mai putine elemente, in prezent sunt mai multe. Asa ca oricum am da-o, tot nu va fi corectat decalajul la pensii.

Asa ca Dincu ne pune in asteptare, dupa cum se vede. Este bine ce zice, insa trebuie eschivata vrajeala cu termenul mediu, prin aparitia unui act normativ intermediar care sa scurteze asteptarea celor deja pensionati. Ceva in genul Plx 199, insa imbunatatit.

marvas66@yahoo.com said...

Imi cer scuze pentru limbajul anterior Huhu, dar cand un general roman, din functia de sef SMG si ulterior ministru al apararii si prim ministru, provoaca distrugerea SNAp, prin discreditarea rezervistilor militari pregatiti, prin asa zisa rezerva voluntara, formata din cei "saraci cu duhul" care spera sa castige un ban in plus la ajutorul social...oare cat te poti baza pe ei?...Si totusi, oare cat ne putem baza pe noi, vechii rezervisti...Am discutat cu cativa fosti atarnatori, pilosi, niciunul nu vrea sa lupte pentru tara...daca o sa fie nevoie...considera ca ei, dupa 15 de ani de birou cmj, isi merita pensia de 6700 lei net...Vezi doamne au fost ditamai lt-col, indispensabili pt Europa... In fapt erau solitari cu "soliterul"...jobul lor pe net. Nu mai spun nimic pt ca nu sunt sigur daca ma acceptati cu comentariul

Luc 3 said...

@Laurentiu,nu se poate,pensie de...11735 lei,NET! Poate brut! Păi ce a avut functie de general?Undeva este o eroare!Nu te-ai uitat atent pe cupon!Nu poate iesi decât cu maxim 7000 lei NET!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dle General,Iuliu Pop, sa traiti, si va asigur de tot respectul meu! Foarte putini Generali ai Armatei romane mi-au lasat o impresie atat de placuta si care sa se implice in problemele pensiilor militare, asa cum sunteti si ati facut-o permanent Dv. Va doresc sanatate si tot binele din lume! Doamne, ajuta!

Gigi said...

Domnilor,daca e sa spunem adevarul,hai sa-l spunem,nu sa luam frânturi de ici,de colo.Eu,am spus cum e cu l.263.

1.Conf.anexei 6,cei care au iesit incepând cu 2011,dreptul la pensie era stabilit in functie de luna si anul nasterii
Da,li s- au împartit PMA si la 20,dar,daca nu ma însel ca nu am anexa in fata,numai celor care erau nascuti pana in 1956.
După,crestea,in functie de luna si anul nasterii.Cei nascuti in 1970 PMA se impărțea la 30.
Întreb:la 35 de ani vechime,sa presupunem,avea si cel nascut in 1956,dar si cel nascut în 1970,unuia i se împartea la 20(cei nascuti pâna in 1956),iar cei nascuti de la 01.01.1970 li se impartea la 30.Era corecta aceasta lege 263? Eu cred ca nu!
Asta a vrut sa spuna @GO.Domul H,stie asta,dar o lasa in coada de peste😝.

PS.Cînd imi este lehamite de toti si de toate,ma refer la cei care sunt pe la butoanele puterii si al celor care ar trebui sa vgheze la respectarea legii,mai sar calul si eu cu comentarii necomforme,noroc cu vigilentul admin ca nu le publica.Îi multumesc!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, pe actualul topic Dl General, Iuliu Pop, a postat o declaratie a MApN, recte ministrul Dîncu, in care se refuza calculul pensiilor militare pe contributivitate in acest minister, fiind mai deocheat decat altele, probabil unde clocarii si guleratii care sunt realii contestatari ai contributivitatii, au patru cofraje in dotari, fata de ,,fraierestenii cu numai doua, dar asta eu cred ca trebuind s-o decida Wold Bank, dar si daca PNRR va admite asa ceva, la final subliniindu-se ca prin noul Statut al cadrelor se vor presupune, sau sunt prevazute niste cheltuieli de 43 milioane de euro, din totalul de 220 milioane de euro, cu diferite majorari ale unor pensii insuficiente, mai pe sleau cele mici si medii. Acum va intreb respectuos: Ce si cum poate sa majoreze la pensii acest Statut? Pe ce baza are acest drept de majorari un Statut in care n-am vazut, pana acum, asa ceva? Si de ce sa se aplice niste ,,implementari,'' prin care eu inteleg majorari, abia din din Martie 2023, daca la sfarsitul anului trebuie sa se termine calcularile totale, fie pe contributiva, fie pe o Lege noua? Nu cumva in Martie sa se publice noua Lege si punerea in plata sa se faca iarasi peste cativa ani sau cateva decenii? Ma puteti deslusi? Va multumesc anticipat, si astfel se pot lamuri toti camarazii interesati ca si mine!

Huhu Rezea said...

Gigi
Poți să citești anexa 6 a L 263/2010 aici:

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/125117

Recalcularea pensiilor militare în plată s-a făcut cu stagiul complet de cotizare de 20 ani, indiferent de anul nașterii, iar stabilirea noilor drepturi de pensie pentru militari a început în ianuarie 2011 pornind de la stagiul complet de cotizare tot de 20 ani, iar în februarie 2011 se puteau pensiona cei născuți în 1956 cu stagiul complet de 20 ani si o luna.

Huhu Rezea said...

@Flavius
Si în prezent sporul OMM este acordat de Statutul cadrelor militare nu de legea pensiilor.
Pensia specială a magistraților este stabilită în întregime prin statutul magistratilor.
In general, prin Statutul cadrelor militare se pot stabili drepturi pentru pensionari, drepturi care nu sunt stabilite din baza de calcul ci din cuantumul pensiei militare. De aceea drepturile stabilite prib Statut nu pot fi incluse în eventualele plafoane stabilite procentual din baza de calcul.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Deja nu-mi surade ce a declarat Dancu, deoarece la studierea noului Statut, cu ceva timp in urma, am descoperit perpetuata o discriminare: Orice majorare sociala sa se faca doar si numai la cei care au fost in actiuni din teatrele externe, inclusiv si mai ales raniti-invalidanti, dar absolut nimic despre invalidantii din misiunile interne sau saracii la extrem ai Armatei. Sunt si responsabili ministeriali, ginitori si urecheati, mai multi decat clocarii si sabotorii Armatei, care urmaresc acest blog si, slava Domnului, n-au orbul gainilor, eu fiind si monitorizat ca un ceas rau si diavol petru ei, si sper ca sa ia la cunostinta de observatia mea din acest comentariu, asa cum iau act si de s(c)ulele mele inhipte in coastele lor! Sunt alea care sunt incompatibile cu Prefecturile, deci m-am incadrat in limitele morale!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@V-am inteles, @Onorabile si va multumesc frumos!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@GO, Sa nu se uite ca PNRR, World Bank, UE si politicul urmaresc, nu numai la pensiile civile cum se vor recalcula, ci si pe cele militare, ca sa se elimine inechitatile dintre anii iesirii la pensie, dintre aceleasi grade si functii si aceeasi vechime, si ca sa afirmi ca se va calcula iarăși pe coeficientii anului iesirii la pensie per fiecare bucata de pensionar, si ca este imposibil de rezolvat asta, inseamna sa se repete, sa se continue scenariul inechitatilor! Se va da o noua lege, daca nu se va face pe contributiva, si tot se vor elimina aceste inechitati, te asigur! @ Leo stie si el acest lucru si ne-a asigurat ca asa va fi, nu o data! Sloganul blogului il repet din memorie: *Decat cu pensiile militare neactualizate din 2016 pe Lg 223/2015, mai bine pe recalculate pe contributiva,* ca asta e realitatea pentru aproape, sau peste 68% dintre pensionari! Cifra e foarte mare si nu mai poate fi ignorata, ca si pensiile mici si medii, extrem de mici in comparatie cu cele din NATO, UE si chiar cu civilii din Ro!

CEZAR said...

Este pur si simplu o idiotenie..asta cu legile de salarizare diferite...bla..bla..de care se agata disperati gusatii..care sint axati pe diverse si halucinante sporuri !
Sa fie clar..PENSIA NON CONTRIBUTIVA...NU SE BAZEAZA PE SOLDA..SI SPORURI
ESTE O SUMA FIXA..PE CARE O ACORDA GUVERNUL IN FUNCTIE DE GRAD -FUNCTIE SI VECHIME..RESPECTIND UN ECART INTRE CEA MAI MICA SI CEA MAI MARE PENSIE..1 LA 7...SA ZICEM !
Solda de grad functie sporuri sint pentru activitate..ai facut gaura in asfalt ai fost platit..basta
PLX..199 ..SE PRETEAZA FOARTE BINE PENTRU A REZOLVA
VOM VEDEA..DACA GUSATII AU CÎSTIG DE CAUZA..
NB
Daca analizam bine vom obserca ca nici pensiile civile NU SE BAZEAZA STRICTO-SENSO pe CONTRIBUTIVITATE
Este o formula agreata de guvern ..in care se in multeste se aduna se scade etc..ca sa dea cam cit stabilesc guvernantii

CEZAR said...

PLX..199 RASPUNE CEL MAI BINE ACESTUI DEZIDERAT
DECI NU CEDATI...

Laurentiu said...

@ Luc 3
Credeți-mă că știu să fac diferența între pensia brută și pensia netă.
Nu mai spun că primesc și eu cupoane de pensie de vreo nouă ani și ceva.
Iar cu văzul încă stau bine, altele mă lasă 😀, dar să ne bucurăm cu ce-avem, sănătate să ne dea Bunul Dumnezeu tuturor!

Calinmihaib12 said...

CITAT din "GIGI spunea..."

"putea ...

"Domnilor,daca e sa spunem adevarul,hai sa-l spunem,nu sa luam frânturi de ici,de colo.Eu,am spus cum e cu l.263.

1.Conf.anexei 6,cei care au iesit incepând cu 2011,dreptul la pensie era stabilit in functie de luna si anul nasterii
Da,li s- au împartit ❓PMA❗si la 20,dar,daca nu ma însel ca nu am anexa in fata,numai celor care erau nascuti pana in 1956.
După,crestea,in functie de luna si anul nasterii.Cei nascuti in 1970 PMA se impărțea la 30.
❓Întreb:la 35 de ani vechime,sa presupunem,avea si cel nascut in 1956,dar si cel nascut în 1970,unuia i se împartea la 20(cei nascuti pâna in 1956),iar cei nascuti de la 01.01.1970 li se impartea la 30.Era corecta aceasta lege 263? Eu cred ca nu! ❗
Asta a vrut sa spuna @GO.Domul H,stie asta,dar o lasa in coada de peste��.

PS.Cînd imi este lehamite de toti si de toate,ma refer la cei care sunt pe la butoanele puterii si al celor care ar trebui sa vgheze la respectarea legii,mai sar calul si eu cu comentarii necomforme,noroc cu vigilentul admin ca nu le publica.Îi multumesc! "

"6 septembrie 2022, "

Încheiat CITATUL ,

GIGI:

..ATENȚIE LA AMĂNUNTELE..CORELATE: pe Lg. 263/2010 crește progresiv STAGIUL DE COTIZARE de la 20..la 30 de ani(!), dar CONCOMITENT..crește și.. VÂRSTA DE PENSIONARE de la 55 la 60 de ani..!; astfel, pensionarii pe legea 263/2020 realizează o VECHIME EFECTIVĂ=MAI MARE decât cei pensionați la VÂRSTA de 55 de ani,și concomitent=un PUNCTAJ TOTAL
=MAI MARE,în medie:în intervalul 19-60 de ani=o VECHIME EFECTIVĂ de 41 de ani
,față de 36 de ani VECHIME EFECTIVĂ = mai mică = între 19-55 de ani, a mili tarilor pensionați la VÂRSTA de 55 de ani..!; de aceea STAGIILE DE COTIZARE
sunt diferite la cele 2 categorii de pensionari:1.=pe OUG.1/2011/L.165/2011
și 2.=pe L.263/3010..!
În plus: pensionarii pe L.263 au GRUPE LE DE MUNCĂ..MAJORATE cu H.G.-S. 1019, fără="condiții normale" în anii..având calitatea de.."cadru militar"..ceea ce duce la MAJORAREA.."P.T." =punctajului total realizat..!
Cu alte cuvinte,PMA realizate de cele 2 categorii de pensionari militari..
"contributivi" sunt RELATIV APROPIATE CA MĂRIME, prin împărțirea PT=punctaj total la NUMĂRUL ANILOR din "SCC"= STA GIUL COMPLET DE COTIZARE,rezultând PMA = Punctajul Mediu Anual, care apoi se va înmulți cu un IC=Indice de corecție ..și apoi cu VPP= Valoarea Punctului de Pensie=.."X"..lei,rezultând P.B.= pensia BRUTĂ..!

CEZAR said...

Este pur si simplu o idiotenie..asta cu legile de salarizare diferite...bla..bla..de care se agata disperati gusatii..care sint axati pe diverse si halucinante sporuri !
Sa fie clar..PENSIA NON CONTRIBUTIVA...NU SE BAZEAZA PE SOLDA..SI SPORURI
ESTE O SUMA FIXA..PE CARE O ACORDA GUVERNUL IN FUNCTIE DE GRAD -FUNCTIE SI VECHIME..RESPECTIND UN ECART INTRE CEA MAI MICA SI CEA MAI MARE PENSIE..1 LA 7...SA ZICEM !
Solda de grad functie sporuri sint pentru activitate..ai facut gaura in asfalt ai fost platit..basta
PLX..199 ..SE PRETEAZA FOARTE BINE PENTRU A REZOLVA
VOM VEDEA..DACA GUSATII AU CÎSTIG DE CAUZA..
NB
Daca analizam bine vom obserca ca nici pensiile civile NU SE BAZEAZA STRICTO-SENSO pe CONTRIBUTIVITATE
Este o formula agreata de guvern ..in care se in multeste se aduna se scade etc..ca sa dea cam cit stabilesc guvernantii


PLX..199 RASPUNE CEL MAI BINE ACESTUI DEZIDERAT
DECI NU CEDATI...

NB

CFI
Sa nu trimiti nimic in ..VERSURI "..ca ne-am fript !!!

CEZAR said...

Off Topic
Mosul KALIK - ii SECURIST ! Nu si-a recuperat investitia data pentru ca sa para si el ..capabil( un pork si un vitel )
De nu ma credeti intrebati-l unde a lucrat ..capabil si merituos...ce esaloane a comandat !!!

CEZAR said...

MAI "ESTE " SI ALTII CARE GINDESTE CU ..CAPUL !!!


akord 75 06.09.2022, 13:44
@csej
cum se obtine un spor de ",cel ce execută demnitari"??:))(csej05.09.2022, 15:12) ca parca imi pare rau ca n-am si eu.Am inteles ca este o simpla greseala dar ca idee nu e de lepadat:)))
Ce nu spune mos alecu
L153 art 8 al 3
(3) Solda de comandă/Salariul de comandă se acordă de la data numirii în funcţiile cu drept la solda de comandă/salariul de comandă şi încetează la data schimbării din funcţie.
Parca nu prea suna "permanent"....poate dura si doar o luna de zile pana este numit comandantul,dar mosul vrea ca IC-ul sa se permanentizeze pe durata existentei Universului daca s-ar putea.
Da am avut si eu 2 luni de IC pana la sosirea noului comandant numit pe functie....Puteau sa il numeasca intr-o luna sau dupa X(ics) ani dar pe vremea aia nu era dezvoltata "moda interimarilor vesnici"
De asta IC-ul pe langa SF,SG,gradatii este ca "nuca in perete" ca sa nu mai vorbim de faptul ca un comandant avea intotdeauna CF la maxim fata de toti ceilalti egali in grad cu el.Vedeti diferentele intre min si max CF
Mosul o tot arde cu comparatia cu civilii danadu-i pe ei exemplu dar uita sa sa spuna ca intr-o intreprindere cei cu studii superioare sunt TOTI ingineri la baza si de aici apare necesitatea diferentierii salarizarii
Mosul amesteca mere cu pere si civili cu militari functie de interesele proprii si personale...:))
Calea simpla este redimensionarea CF,SG,vechime si atunci poate dispare linistit IC pt ca banii conteaza(mai precis numarul lor) si mai putin denumirile de sporuri mai mult sau mai putin idioate care nu fac decat sa introduca inechitati mari si multe si sa introduca invidia intre militari
Trebuie stabilite functii,grade si vechimi platite corespunzator si e problema rezolvata.In salarizarea/ pensiile NATO si UE exact pe acest principiu se merge.N-o sa gasiti acolo IC si nici alte parascovenii.Simplu si eficient!
Totul consta in sumele platite nu in denumiri de sporuri care introduc privilegii si ruperea spiritului de corp.....Dar deh la noi un mr de la SMG are solda mai mare decat un mr cdt B pt ca e la "iesalon" si invarte mai multe dosare cu sina .Mr de la B isi bate capul in schimb cu toata responsabilitatea unitatii.....curat murdar!!.... model tip "gulerati"

Răspundeți

magda said...

Cata dreptate are Cezar....dar putini vor sa recunoasca/Stiti la ce foloseste IC? La amanta,la draguta sau cum naiba ii zice. IC a stat la baza multor manarii la foarte multi indivizi inainte de pensionare...adica pe scurt dai ce trebuie si cui trebuie,treci 6 luni pe o functie cu IC corespunzatoare buzunarului si gata....te-ai vazut cu sacii in caruta. Alea 3 trebuie regulate bine...grad,fonctie si vechime. Nu scrie in cartea sfanta ca toti suntem egali in fata legii? Ba da...dar depinde ce satana scrie legea/

Simdum said...

legat de IC: nu se pot baga in aceeasi oala cei care s au invartit 6 luni sa obtina IC, cu altii care au avut IC sa zicem in ultimii 5-10 ani zi de zi. Atunci poate BM da un sfat ca baza de calcul cf. art. 28/L223, sa includa 12, 18 sau 36 de luni si atunci se va vedea cine e corect si cine s a manjit...

Luc 3 said...

@Laurentiu,multumesc pentru precizare,asa o fi,dar mi se pare foarte mult! Toate cele bune!