Powered by Blogger.

Monday, October 31, 2022

Puteți să credeți că noul Radios de la Apărare este la al șaselea mandat de parlamentar?

25 comments

 Eu nu am auzit de acest personaj până... mai zilele trecute. Când am citit în articolul din Ziua News că  este un parlamentar cu vechime de 6 mandate și că a mai fost și ministru pentru românii de pretutindeni ... nu mi-a venit să cred cum s-a strecurat acest om prin atâtea funcții fără să-mi atragă atenția cu ceva. 

Redau mai jos întreg articolul dedicat lui Angel Tîlvăr în luna februarie a.c, când nici nu visa dumnealui că va ajunge ministru de Războiu. Mulțumesc userului @tatarush pentru semnalarea articolului.


"Radiosu n-a excelat prin nimic, în decursul existenței sale pământene. A absolvit în anii '80 Institutul de Limbi Străine (de 3 ani) din cadrul Universității Galați după care a primit post de profesor la școala din comuna Vânători la 6 km de Focșani. Post pe care l-a deținut cu mândrie patriotică până în anul 2000.

Calitatea sa cea mai de preț; este fiul tăticului său, răposatul col. Petre Tîlvăr fost șef peste 20 de ani al Contrainfromațiilor peste Miliția și Securitatea din Vrancea. Era stăpânul absolut al milițienilor și securiștilor care tremurau în fața sa. De aici și accesul la dosarele cele mai sensibile și la secretele cele mai ascunse ale "cadrelor" și "organelor".

După ce prin anii '90 dat trei examene de admitere la MAE, toate căzute cu brio, Angelu' se reorientează către politică după ce fostul ministru de Externe Adrian Severin i-ar fi spus într-o discuție particulară: "Măi Angel, de ce nu te gândești la o carieră politică? Că tu te pricepi la diplomație, cum se pricepe scroafa la schiat!" După anul 2000 avea să spună într-un cerc de prieteni că vrea să ajungă ministru de Externe ca să-i "arate lui Severin" că e mai bun ca el.

Astfel prin anul de grație 1997 Angelu nostru se înscrie în ApR. Păi unde altundeva decât în partidul ministrului de Externe Theodor Meleșcanu și viitor candidat în 2000, la președinția României? Angelu' de Vânători se și vedea cel puțin secretar de stat la Externe după ce șeful suprem va fi ajuns președinte. Numai că visurile sale se năruie cumplit când Meleșcanu îi spune de la obraz că pălăria diplomatică e prea mare pentru capul său. Între timp Angelu' mai bifase un examen căzut de intrare în Corpul Diplomatic.

Cu un asemenea bagaj de reușite de excepție Angelu' de Focșani se înscrie la cursurile postuniversitare ale Colegiului Național de Apărare pe care le absolvă din postura de consilier județean ales pe listele PSD Vrancea. După ce în prealabil fusese membru PD condus pe atunci de Petre Roman. Cum nici fostul ministru de Externe Roman nu a vrut să-i repereze onoarea pierdută de candidat etern pentru diplomație, Angelu își ia jucăriile din curtea PD și le mută în curtea lui Oprișan-Portofel. Dar mutarea nu avea să fie așa lină. A trebuit să intervină tov. col. Petre Tîlvăr care i-a adus aminte lui Portofel de tinerețea sa zbuciumată, de furturile de motorete Mobra din parcul Bălcescu și de portofele prin gări. Dar mai ales de dosarul de turnător la Securitate.

Marian Oprișan a fost racolat pe când era minor, elev de liceu, de către Securitate fapt dovedit prin adev. CNSAS Nr. DJ 327 / 26.05.2008 fiindu-i acordat numele conspirativ "Renato", de către fostul lt. mj. Ionel Nistor, acum col. pensionar retras în satul Neicu din podgoria Panciu. Ulterior, când a ajuns major, a fost trecut la altă categorie de informatori, și preluat de fostul căpitan Doru Lungu cu numele conspirativ "Alin".

Asta pentru că lucra la Fabrica de Confecții din Focșani ca manechin și avea acces neîngrădit în biroul directorului general Lungoci dar și pentru a "supraveghea informativ" cetățenii germani și italieni care importau confecții de la Focșani. Fapte confirmate public (Realitatea TV, DiplomaticTV, Atlas TV în anii 2005-2007) de către fostul căpitan de Secu, Doru Lungu. Lucruri care se pot vedea la o cautare pe Google sau pe Youtube.

Ex-col Tîlvăr cunoștea foarte bine toate acestea și altele. După ce Oprișan-Portofel a ajuns în anul 2000 președinte al CJ Vrancea, Angel Tîlvăr este pus pe listele de deputați și mai apoi la senatori ai PSD unde este ales en-fanfare. (Acum se află la al 6-lea mandat de parlamentar.) Nu a contat că în prealabil Angelu mai trecuse pe la ApR-ul lui Meleșcanu, dar și pe la PD-ul lui Roman unde nu prinsese nici un post pe măsura "valorii" sale.

Cel mai interesant fapt de spus despre acest Angel al PSD-ului vrâncean - daca poate fi ceva interesant in biografia sa - e declarația făcută în decembrie 2004 pentru presa vrânceana (Monitorul de Vrancea) în conferința de presă de la sediul PSD VN. După pierderea alegerilor prezidențiale de către Nastase, fiul de Secu a spus apăsat: "românii din afara granițelor nu ar trebui să aibă drept de vot în țara pe care au părăsit-o, dacă nu și-au plătit taxele către patria care i-a format și instruit educativ. Lucrul acesta nu suporta un fapt dubitativ, în enunț. E o chestiune de dreptate minima față de bunii români din interiorul granițelor. Așa ar trebui să arate România viitorului, o Românie membră și demnă cu drepturi depline în UE".

Se pare că această declarație a contat mult în devenirea sa ulterioară, deoarece Victor Ponta îl înalță în 2014 pe Angelu în înaltul jilț de ministru pentru Românii de Pretutindeni în guvernul său. Exact ce și-a dorit toată viața, să dispună de soarta românilor din diaspora!

După toată această merituasă carieră politică și administrativă, pe alocuri chiar demnă de invidiat, Angelu' nu se mai simte bine sub pulpana și bulanul de baron a lui Oprișan și îi cere "fratelui" său întru Apărare și Siguranță Națională pe nume Marcel Ciolacu, să-l mazilească pe Portofel de la conducerea PSD Vrancea. Într-un acces de mare "curaj" Angelu' preia frâile filialei locale a PSD, dar din umbră. Să nu bată la ochi și să nu fie catalogat drept "trădător" de serviciu, de către colegii pesediști.

Ca urmare a conducerii sale înțelepte și de mare strateg politico-administrativ a lui Angel Radiosu, în urmă cu trei luni de zile filiala PSD Vrancea a fost evacuată din sediul de pe bdl Republicii din Focșani, sediul în care a funcționat timp de 32 de ani! Imediat Angelu' a dat vina pe fost conducere - adică pe Oprișan Portofel - care n-ar fi plătit la timp facturile.

Recent Angelu' s-a prezentat în fața conducerii centrale de mână cu dubiosul afacerist Victor Roman pentru a-l înscăuna în funcția de prefect al Vrancei. Funcție ce a revenit PSD și pentru care Radiou girase cu "onoarea și valoarea" sa, Roman fiind considerat de el "cel mai destoinic gospodar vrâncean". A eșuat lamentabil în demersul său, iar Ciolacu i-a arătat obrazul, după ce "gospodarului destoinic" i s-a refuzat emiterea certificatului ORNISS de către organele abilitate.

La numai câteva zile distanță, nemulțumit că mai nimeni din filiala vrânceană a PSD, nu-i recunoaște meritele de strateg imbatabil, și mai ales simțind suflarea de gheață în ceafă a lui Oprișan, Angelu se aliază ad-hoc cu deputatul Nicușor Halici pe care-l și propune pentru funcția de prefect al Vrancei. Se părea că este propunerea perfectă, Halici fiind și membru în Comisia Juridică a Camerei, fost prefect între 2014 și 2016, numai că unele structuri de informații ar fi adus la cunoștința lui Ciolacu, că și Halici ca și predecesorul său, ar avea probleme la "mapa profesională"!

Astfel, de când a preluat din umbră filiala PSD, Angelu nostru a făcut tot ce-a depins de el să trimită credibilitatea politică a filialei, la coșul de gunoi, Vrancea fiind singurul județ din țară fără prefect! "Nouă nu ne trebuie dușmani, îl avem pe Angel și asta rezolvă tot. Opoziția poate jubila cu o astfel de conducere. Simbolic vorbind Tîlvăr ne-a tras heblul la partid și ne-a lăsat în bezna minții sale", mi-a precizat un consilier județean PSD.

Marian Gârleanu"

25 comments:

Sebi said...

Nu mai scap de duhoarea aia de comunism scarbos, cu toate brutele si toti macelarii bagati in costum si cravata, sau direct in uniforma, ca sa violeze bunul simt al unei natiuni.
"Cel mai iubit dintre pamanteni" continua, avem un nou sef mandru peste intelectualii din armata. Cosorul lui Moceanu ramane o problema grea.
Blestemata natiune suntem din '45 incoace, bai nene.

Cornelius Flavius Ifrim said...

S-a ridicat pe proptele Dl, Hanger Tâlhar, pe umerii si banii tatalui, obtinuti din confiscarile de aur de la bulibași, in comunism. Submediocru stralucitor in obscuritate si atlet alergator dupa functii, dar, din pacate, lipsa de pregatire scolara, adica scoli terminate pe bani, nu l-au ridicat unde visa. L-a costat multe budane de coniac si vin functia asta, dar țăranul uite ca s-a ajuns unde si-a dorit! Ma doare la intuneric de ceea ce a facut, dar daca va fi impotriva noastra, am sa-l fac praf si pulbere din pamflete! Succes, țărane, si ai grija cum dai in câș cu săpăliga! Va place cum l-am botezat, exact ca la Secu lui tat-su?

Alexandru said...

Pesimistul spune „mai rău nu se poate“, optimistul spune „ba se poate“!
Trebuie să recunosc că eu sunt optimist 😁😁😁
Se mai îndoiește cineva că putem să o punem de o colivă pensiilor militare?
Suntem ai nimănui și fără de apărare, domnilor. Scapă cine poate.

Semaka said...

Din materialul prezentat înțeleg ca d-ul ministru este obișnuit-ți zâmbească frumos și sa te facă pe la spate.
Nimic nou sub soare.
Dacă mă uit atent la fata lui, mie personal nu-mi inspiră încredere în rezolvarea problemelor actuale din MApN. Sper sa ma înșel.

Huhu Rezea said...

Anonimatul acestui om în 6 mandate de parlamentar. ....s p e r i e.
Ce ar fi zis tatăl lui Ciolacu despre o asemenea numire la Apărare?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ministrul Fundurilor Goale Europene, Bălos Păsărică Danteluță in izmene indiene, a afirmat îngaleșat si proînfund gudurat catre un sindicat ca impotriva pensiilor obraznice se va lua masuri drastice si elastice de supra impozitare, la ciclu si o cafea venindu-i inspiratia si solutia care sa nu depaseasca salariul Atarnatului de picioare, impozitare care ar ataca frontal si pedestru cu incalecare pe cal inclusiv pensiile otcăitorilor cu grad militar, cu gradene de pe bota instelată si stele de calitate de pe ambalajele de inghetată casată, nu pe considerente de bravade in armată. Misto, nu, de facto? Asa mai vii si tu de acasa, făi, fato cu guguță, rânjâtă Danteluță! Parca mi-a mai crescut... inima batand ca o jartea intre pulpa mea cu ceatârnea cand am auzit ca marțafoii copy paste de la oaste o vor lua in frezon si in coaste!

Cornelius Flavius Ifrim said...

N-ar fi zis nimic, bine si el șpăguit!

Mihai Anghel said...

Vom fi iarăși ce-am fost. Și mai mult decât atât.

avianyc said...

Zise Ciolacu ca propune pret unic la curent 1,13 lei/ kw. Mai zise ca din TVA obtinut vor mari pensiile.
Bă, ej hai hui rau .Vă aruncam centralele pe curent in curte la psd.
De cand ati plafonat pretul la lemne Ocoalele Silvice prefera să vândă lemnele de foc la export in loc de a le vinde la pret plafonat depozitelor.
Benzina si motorina iar au luat avant in sus la pret.
Traim perioada politicienilor europeni incompetenti , fara anvergura si luciditate in politica externa ,fara judecata in interesul cetatenilor ,aroganti si plini de averi ,incapabili de a crea bunastare pentru natiunile pe care le pastoresc.
Punerea botului la asmutirea de catre yankeul adormit impotriva Rusiei baga economiile si cetatenii de rand din occident in situatii complicate, greu de suportat.
Aici s-a ajuns pe la unii ;
https://www.stiripesurse.ro/austriecii-slovacii-si-cehii-iau-cu-asalt-ungaria-tara-invecinata-romaniei-a-devenit-un-paradis-al-cumparaturilor-ieftine_2630395.html

Brenda said...

Ce naște din pisică, șoareci mănâncă

Sensei said...

El a menționat la emisiunea Profit TV că aceste situații sunt de obrăznicie și că aceste inginerii existente în sistemul de pensii speciale puteau fi rezolvate la vremea la care s-au legiferat prin impunerea unui cuantum maxim al pensiei speciale și nu se ajungea în acest situații.

„Pensia de care beneficiază să nu fie mai mare decât salariul în plată. Aceste situații, chiar dacă o să fiu criticat, sunt de obrăznicie, nu cred că fac parte dintr-un lucru pe care oamenii să îl considere ca fiind normal. Aceste inginerii, cele existente în sistemul de pensii speciale, puteau fi rezolvate la vremea la care s-au legiferat prin impunerea unui cuantum maxim al pensiei speciale și nu ajungeam în acest situații”, a spus el.

MInistrul a dat și alte exemple, și s-a referit la „includerea în salariul de bază a unor prime de concediu, a unor sporuri care sunt pe ultima sută de metri date, tot felul de concedii de odihnă neplătite pentru ca în ultima lună, acest salariul să fie baza pentru calcului pensiei speciale și să ajungi din nou la aceeași aberație în care pensia este mai mare decât salariul”.

„Reglementarea bazei de calcul pentru toată lumea la fel, pentru că într-o lege specială ai o modalitate de calcul, în alta ai altă modalitate de calcul. Disciplina aceasta trebuia să o avem mai demult”, a mai spus el.

„Orice pensie care depășește salariul președintelui României trebuie supraimpozitată”
Ministrul a mai afirmat că în privința "pensiilor obraznice, nesimțite", trebuie găsit un sistem de impozitare sau de contribuție la fondul de solidaritate pentru sărăcie. El a precizat că, în opinia sa, ”orice pensie care depășește salariul președintelui României se încadrează în această categorie a pensiilor care trebuie supraimpozitate” și a adăugat că nu se vor desființa pensiile speciale.

”În privința pensiilor obraznice, nesimțite, trebuie să le găsim un sistem de impozitare sau de contribuție la fondul de solidaritate pentru sărăcie, este și aceasta o alternativă, depinde care va fi forma. Că va fi impozitare sau că va fi contribuție specială, că se va crea acest fond, alternativele de discuție care sunt dezbătute la nivelul Comisiei cam acestea sunt, pe fon trebuie rezolvată problema acestor pensii nesimțite”, a spus ministrul.

Întrebat ce înțelege prin pensii nesimțite, ministrul a răspuns: ”Care depășește un anumit prag valoric”.

”O primă cifră care îmi vine în mine, îmi asum, orice pensie care depășește salariul președintelui României mi se pare că se încadrează în această categorie a pensiilor care trebuie supraimpozitate”, a afirmat Boloș. El a precizat că ”ce trebuie să se înțeleagă este că practic se discută despre impozitarea acestor pensii nesimțite, că se discută despre această așezare în normalitate a modalității de calcul a pensiilor speciale și nu se desființează pensiile speciale”.

”Acestea sunt informațiile pe care trebuie să le avem în vedere și nu să creăm panică printre beneficiarii pensiilor speciale”, a mai afirmat Boloș.

BM spune că doar pensiile militare nu sunt pensii speciale
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a ținut să precize că, potrivit Raportului Băncii Mondiale, pensiile militare sunt excluse din pachetul acesta de măsuri.

”Așa cum arată raportul, spune raportul că nu trebuie să venim cu măsuri care să privească încadrarea acestora în așa zisa normalitate”, a afirmat el.

Boloș a ținut să mai arate că în raport, pensiile din Ministerul de Interne, pensiile din sistemul de ordine publică sunt incluse în categoria pensiilor speciale, ”Aceasta este opinia dumnealor, eu nu fac decât să prezint această opinie”, a mai afirmat el.

Slivă said...
This comment has been removed by the author.
Gogu Pintenogu said...

Ținând cont de nivelul la care a fost adusă Armata României de regretabilul general, ministru, premier etc. Ciucă, nu cred că această numire este ceva deosebit. Discutăm mai târziu despre asta, spre finalul activității de desființare/trecere pe linie moartă a instituției că tot ne apără NAȚO! Așa ne dăm seama de ce militarii activi și pensionarii militari au fost și sunt bătaia de joc a întregii societăți.

Leon said...

Stiati ca propunerea lui TILVAR este pusa deja in practica de statul Israel si Israelienii votează numai în țară și nu se organizează secții de vot în străinătate...??

nastyboy said...

Sindicatele cer oprirea si combaterea terorismului de stat, cu referire la proiectul fake de modificare a legii pensiilor militare si a legii de pensionare a magistratilor. Spre luare aminte si celor care inventeaza fel de fel de posibile metode de atingere a pensiilor militare, una mai nastrusnica decat alta> Domnule huhu, cred ca este de interes pentru cititorii dvs. Cu sanatate, link https://fsanp.ro/2022/11/01/sindicatele-din-penitenciare-cer-csat-si-sri-combaterea-fake-news-ului-legat-de-pensiile-politistilor-militarilor-politistilor-de-penitenciare-si-magistratilor/

micutzul said...

Nu contează cine e ministru cât timp guleratii sunt acolo!
Oricum MApN e condus de Ciucă prin Hapau.....sau de Hapau prin Ciucă, depinde cum privești....😀

M said...

Eu zic că avea dreptate! Băiatul meu e plecat de ceva timp și deși mai vine prin România recunoaște că este complet rupt de viața politică din țară și că ar fi complet imoral ca votul lui sa contribuie la alegerea unui partid care îi va guverna pe alții, nu și pe el!

PS - multe alte țări au reguli destul de drastice pentru expatriați. Mă refer evident la țări UE sau dezvoltare nu la Burkina Faso!!!

Leon said...

Liberalii il lauda pe noul ministru Tilvar:
"...Purtătorul de cuvânt al liberalilor a mai fost întrebat dacă nu era important dacă avea şi experienţă în domeniul apărării.

„Nu obligatoriu. Subliniez faptul că această conducere a ministerului poartă o importantă componentă civilă, nu trebuie să faci parte din structurile de securitate, să ai o experienţă ca şi militar, să poţi conduce Ministerului Apărării. Alături de ministru există un şef de Stat Major care coordonează operaţional toată activitatea trupelor româneşti şi nu cred că e obligatoriu să ai experienţă în zona asta militară, dar cu siguranţă competenţe are domnul Tâlvăr pentru că dimensiunea parlamentară a NATO nu este un lucru lipsit de importanţă. Este dimensiunea politică a NATO, sunt foarte multe conferinţe, sunt foarte multe sesiuni la care participi, sunt decizii care se iau de către Parlamentele tuturor statelor membre NATO, este şeful delegaţiei României acolo şi cred că e un lucru bun”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe (stiripesurse).

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Mihai Anghel, Adică, s-o zic drept cu limbă de miere, vom fi ce am fost doar la starea de oale si ulcele, dar nu ca panaramele politiciene, niste lichele si obiele!

M said...

Să înțeleg că ar accepta și un analfabet la Ministerul Educației?

Să spună domnul Îngeraș unde a făcut armata și în ce perioadă!
Unii zic că ar fi fost inapt militar!

De ce mereu sunt ministere la care nu e nevoie de competență și altele la care mereu e nevoie?

Xman said...

Chiar ca ești pamfletar.Numa pot opri din ras...

Florin said...

Ce relevanta mai are dacă se pricepe noul ministru la treburile MApN. Am avut ministru un militar de cariera și tot degeaba.

Alexandru said...

Fără supărare dar cum puteți cita un așa zis lider de sindicat care nu a fost în stare să scoată în stradă mai mult de 50 sindicaliști???
Dacă căutați un pic pe net îl găsești cu fustiță roz așa că...

Viorel said...

Domnule Leon. Redau: „Alături de ministru există un şef de Stat Major”. Păi l-am avut timp de 5 ani pe Ciucă Șef de Stat Major (nu i-a ajuns 4 cum prevede legea) și ce fapte de vitejie a făcut ? Ne-a trădat. Și pe activi și pe pensionari. Deabea în 2020, din interes propriu (atât timp cât beneficiezi de ea) a clocit Legea nr. 168/2020 creând discriminări între militarii activi, în parallel și între pensionarii military. În rest IOC. Nimic. Nu am văzut în viața mea un astfel de om, până și dușmanii pe care i-am avut sau poate îi mai am (presupun, ca orice om), sunt mai paroliști decât el. Să te roage foștii lectori să le dai 1 (un leu) în plus la pensie și tu să-i ignori!

M said...

@Florin

😂 Cum adică degeaba? Ministrul trebuia să vă mărească pensia! Nu a făcut-o? E degeaba!