Powered by Blogger.

Wednesday, November 02, 2022

Pentru cei care nu au auzit strigătul de disperare al Maiei Sandu în Senatul României

49 comments

"Rusia a pornit un război nedrept și nejustificat în secolul XXI, într-o țară europeană, într-un stat democratic. 
A făcut acest lucru pentru că a crezut că i se permite orice. 
Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainienii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru, spre Prut...Mai departe? Aceste acțiuni arată că suntem cu toți în pericol, iar pentru Rusia nu există nici reguli nici limite. Niciun stat din regiune nu poate rezista de unul singur unei asemenea agresiuni. Ucraina își apără copiii și viitorul cu demnitate, însă Ucraina nu ar fi reușit de una singură. Aceasta a sperat Rusia... că Ucraina va fi singură. Dar Lumea Liberă a venit în ajutorul Ucrainei. Țările democratice, unde viața este de neprețuit, s-au aliat împotriva terorii și a războiului. Moldova, cu puținele resurse, s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere." a spus, printre altele, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova în Senatul României.

49 comments:

Leo said...

Aceste zile, sunt o fereastră de oportunitate cum a mai fost pe vremea lichelei Snegur în 1991-1992 , pt. ca R.Moldova să se unească cu ROMÂNIA. Ar intra simultan sub scutul NATO și în UE.
ROMÂNIA a pompat peste 10 miliarde de dolari în R Moldova în cei 30 de ani de atunci , pt. ca lichele ca snegur , vorodin , dodon , lucinsky etc... să-și râdă de România.
SĂ MAI STĂTEM ȘI NOI PE LOC CU RM

Cornelius Flavius Ifrim said...

O femeie curajoasă, avand discursul pregatit de ,,acasă,'' ooo, dulce casă, care in cuget pe toti ne apasă ca e si a noastră si ca ne pasă ca fratii de peste Nistru sta in fața roșului sinistru rusesc si satanesc, care calca in picioare pacea si tot ce e omenesc... Trebuie ajutata si sprijinita in situatia asta cumplită de razboi langa noi, si sper ca vom trece impreuna peste toate cu cate se poate, numai prada sa nu cadă ursului turbat si grabit de la rasarit, azi razvratit, inarmat si pregatit sa rastoarne democratiile est europene si suverane, doar ca monstrul Putin sa-si faca niste ambitii si damblale personale de a reface, ca un bezmetic, fostul imperiu sovietic! Vivat Romania Mare, cu Moldova liberă sub ale sale aripi de aceră!

M said...

Ați observat că "patrioții" noștri aproape au ignorat acest discurs?
Oare de ce? Rublele trădării sunt în buzunarele "patrihoților".

Axioma e simplă:
SUA a intrat în război cu Irakul. Prețul petrolului a crescut. SUA este vinovată!

Rusia a intrat în război cu Ucraina. Prețul gazelor a crescut. SUA e vinovată!

Spasiba! Davai denki!

Huhu Rezea said...

Incearcă un hungarofil să-și dea cu tesla -n boașe... dar i-am indicat sa le pipăie cu mâna.

Paul said...

Domnulu Huhurezea, Va rog sa-mi spuneti daca din discursul Domnului Prim Ministru Ciuca de la Iveco Petresti rezulta ca politistii pensionari nu mai fac parte din legea pensiilor militare.

Huhu Rezea said...

De ce mă întrebi pe mine când poți audia tot ce a spus Ciucă la Petrești? Politicienii continuă să spună năzbâtia că toate pensiile militare n-ar fi din punct juridic pensii speciale.
Pensiile din apărare, ordine publică și siguranță națională sunt reglementate unitar încă din anii 1950-1960.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Davai znaciok sa le dau rusnacilor căpățâni de miel in bot, cu usturoi sa crape doi cate doi, mai ales acea pușlama de Satan Putina!

Dan B. said...

În Kosovo, s-a urmărit autodeterminarea populației, caz în care USA a intervenit, ba chiar și-a depus „oăle” (a se citi „bază militară”) acolo.
În R. Moldova, nu poate fi vorba tot de autodeterminarea populației? După alegerea Maiei Sandu, ca președinte, să fi nu fi sesizat eu momentul în care, ca ea, să fi cerut unirea cu România? Sau era determinantă pentru Maia poziția socială, motiv pentru care nu a efectuat diligențele necesare?
Cert este că România, indiferent cine a fost președintele R. Moldova, a contribuit financiar și material, ba chiar substanțial, la nivelul de trai al populației de acolo. Știți că, de ani buni, România furnizează energie electrică la tariful de 450 ron pt MW/h, în timp ce pe români îi costă, același MW/h, cca 1500 ron? Când președinții R. Moldova erau filo-ruși, și gazele naturale și electricitate importate moca de la ruși, era bine? Cum Maia, bursieră Soroș, a început să „latre” la Putin, cum s-au „trezit” moldovenii în penuria de energie!
Având în vedere poziția marii majorități a populației de dincolo de Prut, aș prefera să cedez „fraților moldoveni” doar strict din surplusul de energie al României.
Această poziție a mea vs R. Moldova s-a cimentat după 1989, când mai toți tolomacii din MApN vizau o intervenție cu parașutiști în Chișinău, operațiune cu care nu puteam fi de acord, mai ales că exista un puternic curent anti-unionist, eu fiind adeptul autodeterminării populației de acolo.
Iar dacă „lătrăii” români și-au etalat „partiturile” la adresa lui Putin, dealerul de gaz metan rusesc din Europa, recte Germania, a stabilit cu Rusia, pentru România, cel mai mare tarif de plată (noroc că nu importam mai mult de 15% din necesarul de consum național!).
Uite că, acum, eu nu vreau să mă solidarizez cu Germania și cu ceilalți „licurici” europeni, astfel încât, din actuala penurie românească, să ajut cu resurse energetice Ucraina, R. Moldova și statele occidentale.
D-aia se mai spune că „gura bate curul”.

PS: Ați auzit că Norvegia, pentru acceptul de vânzare a participațiilor OMV dinn România, s-a angajat să asigure Austriei 80% din necesarul de consum național de gaze naturale al Austriei? Realizați ce volum uriaș de gaze naturale a fost extras și nedeclarat, pentru diminuarea redevențelor?

Xman said...

Antrepozit fiscal la alcool,dar la țiței și gaze nem...Sărmana tara bogata...

Cornelius Flavius Ifrim said...

bugetul.ro/noul-ministru-al-apararii-angel-tilvar-luat-peste-picior-de-subalterni-good-morning-how-are-you-today-feeling-like-a-leader/

Cornelius Flavius Ifrim said...

google.com/search?q=Ionuţ+Stroe%2C+despre+pensiile+speciale%3A+Nu+caracterul+special+al+pensiei+deranjează%2C+ci+faptul+că+se+sare+calul&rlz=1C1AVFB_enRO744RO744&sourceid=chrome&ie=UTF-8

avianyc said...

Precum yankeul adormit cauta un pretext prin Arabia Saudita pentru un razboi cu Iranul nesupus, asa si patronul Huhurez cauta cu lumanarea un pretext pentru un razboi cu ardelenii cu judecata la purtator.
Pana atunci am inteles ca s-a pornit reconstructia Ukrainei.
Turcii construiesc o fabrica de drone ...🤣🥳🥳🥳 romanii probabil ,la posibilitatile actuale una de ....pizza,gogosi si langosi cu magiun de Topoloveni.

Ieșean said...

Huhurez.N-ar fi bine sa ne slabesti cu bocetul asta fata de Republica Moldova? Am fost des la ei si m-am obisnuit cu ostilitatea lor fata de noi,cei din dreapta Prutului desi am facut multe pentru ei.Acum nu mai merg.

Cornelius Flavius Ifrim said...

$Trebuie sa-mi exprim vocea buhaiului de prasilă, Dinamo Porcea, cu rugamintea sa-mi inmulțească pensia, printre multe oferte cu bucurii purjate din doldorăii fudulii virili fiind expert si in xeroxat copii, ca așa s-a dus un țăran la veterinar ca nu-i făta vaca, si i s-a recomandat poanta sa incerce s-o lase gestantă cu imbelciugatul de Porcea...
$$Luni se impung coastele cu s(c)ulele sa se sparga baloanele pentru a se traduce cu aplicare jaloanele care sa reglementeze pensiile, casele teritoriale calmand rezervele militare sa aiba rabdare, sa nu fie depresivi si tristi, ci optimisti ca o sa li se dea banii cu majorari promiși, si cică nu mai conteaza si in care an sau cincinal aplicările fară frică cu majorarările pică, cand cam toti mai au câte o rușinică de bășinicică sa se ducă, cu tot cu popă, pe copcă...
$$$Pensiile miorlăitului Budigăi Tăgârță, zgârcit la tărâță, se vor majora doar cu 10%, deci tot rămase de căruță, el continuand sa-i bocească pe ,,saracii părinței, unchei si bunei'' amagindu-i cu trihirica asta de lei-pulei puțintei de nici n-ai ce sa faci ceva ca lumea cu ei, asta necontand in ecuatie ca atare, cand doar intentia politica e mai mare si de o inestimabilă valoare sa dea bine la prostimile electorale...
$$$$La Chisinău pe fronton, destabilizatorii lui Igor Dodon incerca cu strada si hărmălaia s-o dea jos pe Maia, hămăind in stradă inca de la inceput de toamnă, dar aceasta remarcabilă doamnă, in aparență timida, fragila si slabă, dar hotărâtă, calmă si fara nici o grabă le da din cand in cand peste raturile sovietice cate o loazbă, s-o tină minte si sa bage de seamă ca deja Moldova este aproape integrata in civilizata Uniunea Europeană!
In rest, traim experiente inedite cu facturi indoite, intreite sau impătrite, preturi innodate si supra piperate la produse si alimente, familii disperate care s-au ingropat in rate din banci paguboase, riscand sa fie scoase in plina iarna din case, si asistam in media la caraghioase licitatii, cu strigare, care da cel mai tare din parcare, dintre lătrăii pesedei si cordalinele lăbarale, sume mereu schimbatoare la pensioare, dar fara pensiile brotacare, care au regim de cadavre in putrefacție aflate in morgi, din timpuri imemoriale, si pastrate pios la refrigerare ...
Sa aveti parte de viață lunga si multa sanatate, ca astea-s mai bune decat toate celelalte, soro si frate!

Cornelius Flavius Ifrim said...

S-a dat Ordin de Zi la penelei sa-l atace la baionetă pe Clei Budigăi pentru declaratiile frecăcioase, sulfuroase, schimbatoare si fară foloase la pensiile pipernicioase ale pensionarilor numai piele si oase, ordinul fiind sa fie debarcat, alungat si cu un altul schimbat, altfel cu ei nemaifiind nimic altceva de discutat. Astept reactiile Cleiului Bugigăului, ca si acelea ale Colacului...
Cand un anus contra naturii este incropit politic prin imblânzirea aparentă a dușmaniei si urii, cică sa aduca asigurarea pâinii pentru bunastarea gurii, din start este clar ca esecul este asigurat, caci in politica, la o adica, ce stie sa faca bine stanga mereu o sa anuleze ,,desteapta'' de dreapta, si ce realizeaza ceva important impreuna se anuleaza dupa o saptamană sau o lună intrucat din ce rezultă o sumă nu pot fura de acolo cele doua găști impreună!

Dan B. said...

Există o evidentă consecință, atunci când un lider OPEC este agresat, deci nu mai extrage țiței sau gaze naturale, pe timp îndelungat, motiv pentru care volumul energetic, aflat pe piață, a scăzut dramatic. Iar această consecință, conform principiilor pieței (marfă multă cu preț scăzut și marfă puțină cu preț majorat), este cea de creștere a tarifului la vânzare. Și DA, tarifele OPEC au crescut pe timpul agresării Irakului și pe timpul „operațiunii speciale” rusești, în condițiile în care au fost aplicate sancțiuni economice de embargo asupra Rusiei, concomitent cu furnizarea de către USA a gazului lichefiat, mult mai scump (lichefiere/delichifiere și transport) decât cel livrat anterior Europei.

Huhu Rezea said...

Ieșene, nu simți că te doare nițel prostia?

M said...

Ca de obicei sunt consternat de gândirea răsucită a rusofililor!

Deci nu faptul că demenții ruși au început războiul e motivul... ci faptul că țările UE și SUA au zis că nu mai cumpără de la fasciști!

Rezolvarea e simplă: eliminarea cauzei: fasciștii se întorc în țăroiul pe care îl ocupă! Punct! Au ocupat Crimeea in 2014, au ocupat regiuni din Ucraina în 2014 și lumea nu a pus embargo sperând că fasciștii vor face negocieri serioase.
Aceeași greșeală s-a făcut și cu Hitler.

Patrihoții români însă sunt de fapt rusofili și îi doare undeva de românii din Moldova sau din Ucraina!

Niciunul dintre rusofilii din lista mea de foști prieteni nu au comentat situația din Moldova, nici atacul partidelor rusofile conduse de Șor.

Nu sunt patrioți! Sunt de fapt slugile obediente ale fascismului de tip rus!

PS - nu știu cum sunteți dumneavoastră dar eu în piață prefer să dau doi lei în plus pe roșii dacă le iau de la o mamaie decât mai ieftine de la un magraon!


Dacă prețul evitării unui război este să dau termostatul cu două grade mai jos pentru mine e Ok.
Sunt dintre cei pentru care principiile sunt mai importante decât confortul!!!! 🇷🇴🇺🇦

M said...

Ca de obicei confundați situațiile!
Kosovo și-a cerut independența DUPĂ ce statul din care făcea parte s-a desființat. Apartenența la Serbia nu este implicită.

În cazul Moldovei la fel, a obținut independența DUPĂ dizolvarea Uniunii Sovietice.

Nici Kosovo nu s-a lipit la Albania, nici Moldova la România.

Viorel said...

Ieșean. Te dai moldovean, dar nu ești decât un venetic venit de pe alte meleaguri în zona Moldovei. Probabil te-ai născut prin Tibet și trăiești în Patagonia. Cică am fost des la ei. Păi dacă te-ai dus des la ei, te-ai dus pentru contrabandă cu țigări, motorină, produse alimentare mai ieftine decât la noi, etc., altfel nu văd motivul să îi vizitezi destul de des. Dacă ai fi avut rude acolo sau un loc de muncă probabil nu ai fi vorbit așa. Și nu este prima dată când comentezi urât la adresa românilor de peste Prut.

Toto Iany said...

Se pare ca ...axioma este complicata pentru dumneavoastră !

Dan B. said...

Ca de obicei, pompierul-nazist nu a reținut că explozia prețului la energie a avut loc înaintea accederii lui Putin în Ucraina, iar sancțiunile economice au urmat după luni de zile, la ordinul lui Uncle Sam. Iar actul terorist al yankeilor, necesar a se rupe Europa de gazul și curentul rusesc, a fost planificat anterior datei de 24 februarie 2022, Valentin Stan devoalând intențiile liderilor americani
https://youtu.be/VyuUBZMsuf4
Așadar, Nord Stream, realizat exclusiv de ruși, a fost aruncat în aer de USA și MI 6. Deci, Germania, distribuitorul resursei energetice rusești în Europa, la prețuri mult mărite, a rămas fără „obiectul muncii”, fiind „sinucisă” de parteneri NATO.
Să vă reamintesc că, până nu demult, acest rol îl avea Ucraina, care mai și fura din conducte, iar Putin, nemulțumit fiind, a decis ocolirea Ucrainei ca intermediar în transportul resursei energetice. Probabil, vă mai amintiți despre oferta lui Putin, făcută lui Petrov, iar refuzul bețivanului nostru a indus colaborarea ruso-germană în domeniu, punându-se bazele construirii lui Nord Stream, exclusiv cu efortul financiar al „muscalului”..

Fost parasutist said...

Pentru M. Cred ca e bine sa respectam adevarul istoric. Iugoslavia era un stat federal, format din 6 state care, in anumite conditii politice si storice, s-a destramat in cele 6 componente, printre acestea si Serbia. Kosovo facea parte din Serbia, asa cum Oltenia, de pilda, face parte din Romania. Repet, Kosovo nu era un stat component al federatiei numita Iugoslavia, ci un teritoriu ce a facut parte din Serbia inca de la constituirea acesteia ca stat. Sa va mai spun de Campia Mierlei? Nu e cazul sa ma intind, daca va intereseaza, puteti sa aflati singur. Acest teritoriu (Kosovo) a fost de-a lungul sutelor de ani locuit nu numai de sarbi, ci si de albanezi, care, totusi, au fost minoritari la infiintarea statului sarb. Albanezii sunt in cea mai mare parte musulmani (de fapt, sub presiunea turca, au acceptat sa treaca la islam). Si unii sarbi au trecut la islam. Cu timpul, ponderea musulmanilor a crescut (din motive demografice, prin migratie si infiltrare din spatiul albanez si printr-o anumita asimilare), ortodocsii devenind minoritari. Vedeti ce se intampla si in Romania cu ceangaii dintr-o anumita zona a judetului Bacau si nu numai. Vedeti, de asemenea, ce se intampla la Marsilia (da, chiar in nationalista Franta). Din motive pe care le cunoastem, dar din alte motive, UE si, mai ales SUA au decis ca Serbia trebuie pedepsita, nu numai prin razboi, ci si prin incurajarea autonomiei provinciei acesteia numita Kosovo. Eu am incercat sa sintetizez la maximum. Cine doreste se poate informa, dar nu numai dintr-o singura sursa si nu numai din sursele care promoveaza o anumita orientare.

Fost parasutist said...

Referitor la subiect: poate ca romanii din Romania ar vrea, dar ce te faci ca majoritatea romanilor din R. Moldova nu vor. Si v-as mai aminti ceva: cu vreo doi ani in urma un nu'sce diplomat al Marelui Licurici a facut o declaratie interesanta in care spunea in esenta ca Romania si R. Moldova sunt doua state cu istorii diferite.

Huhu Rezea said...

DE acord cu multe spuse in comentariu cu completarea ca albanezii nu sunt popor migrator in Balcani. Sârbii, da!

Leo said...

Mai mult , acum este fereastra de oportunitate , ca RM să facă schimb de teritorii cu UA în sensul ca să-i dea Transtria lui UA ( ce i-ar mai căpăci UA pe separatiștii rusofoni de acolo) - iar UA să-i dea înnapoi RM teritoriul cu gurile Dunării , iar apoi RM să se unească cu RO.
Dar cine să încerce asta ??????????? .....
Să facă asta Maia și abea apoi să STRIGE DISPERAT ...........

Cornelius Flavius Ifrim said...

Trage frâna cu piedică măi, Stelica, viteaz fara frică, pentru ca de acum acest dosar a ajuns o trihirică de fofârlică, caci ăia care judecă cu cotite si bolmojeli, alaturi de pădureni si rosieni, ne considera niste oi si nu da nici mucii pe noi, trantindu-ne ca pe sarmale in tribonale si cătinel-ușurel in Ogrăzile de Apel, așa ca de ce de ceva iti mai pasă, daca nu mai ai nicio șansă?!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Abia instalat în funcție, noul ministru al apărării este acuzat: Angajata unui muzeu susține că a scris, împreună cu șeful ei, teza de doctorat a lui Tîlvăr. Cititi restul de panarama din Stiri pe scurse si mulse! Chiar toti doctoranzii din Romanistan sunt calificati si copiști?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Un general a recunoscut franj si cinstit la Ro tv ca pensiile militare, mici si medii, nu sunt prevazute in PNRR cu nici 1 leu macar pentru majorari, asa dorindu-se politic de catre actuala guvernare, desi s-au facut numeroase propuneri de actualizare! Nu vor, nici Ciolacu si nici Ciucă! Pai, ii vor mai vota cumva rezervistii?! O sa ne convingem, cat de curand!

Fost parasutist said...

Daca mergem la Adam si Eva ... Totusi, slavii au venit cu aproape un mileniu si jumatate in urma. In orice caz, cu cateva sute de ani inainte ca maghiarii sa ajunga in Panonia, de pilda. Si au un tupeu...

M said...

@Fost parașutist

Greșiți din punct de vedere tehnic!

Kosovo nu a făcut parte din Serbia prin voința proprie! Nu au cerut ei niciodată alipirea la Serbia!

Înțeleg retorica sârbă dar nu are legătură cu dreptul internațional.

Să vă dau un exemplu!

Bucovina de Nord! Acum face parte din Ucraina. În cazul dizolvării statutului numit "Ucraina" granițele acestuia se dizolvă iar părți din acest FOST stat au dreptul la autodeterminare.

Vreți să spuneți că dacă regiunea numită Bucovina de Nord votează majoritar pentru independență dumneavoastră ați susține intervenția armată a unei regiuni din fosta Ucraina care să atace militar regiunea pentru că "Bucovina de Nord nu era republică federală"? Wow!

Statul "Iugoslavia" nu mai exista. Kosovo, provincie AUTONOMĂ, a solicitat dreptul la autodeterminare (la fel ca Transilvania să zicem după dizolvarea imperiului austro-ungar). Sau îmi faceți plăcerea să spuneți că și Transilvania trebuia să rămână la Ungaria că doar nu era stat federal?????

Vă repet până ieșiți din propagandă și judecați obiectiv:
- entitățile statale (state naționale, federale, uniuni etc ) au granițele recunoscute și pot fi modificate în două situații
1. Când două entități statale, de comun acord, se unesc, granița nouă fiind delimitată de comuniunea granițelor anterioare (exemplu RFG și RDG).
2. O entitate statală se dizolvă, granița exterioară rămâne și se trasează granițele interioare pe principiul autodeterminării (nu zice nimic de federale/regiuni/zone). Cazul de exemplu al Cehoslovaciei care s-a dizolvat apărând două alte entități statale: Cehia și Slovacia.

Dacă vreți însă "lacrimi pe obraz și muci în batistă" atunci spuneți că principiul autodeterminării nu funcționează decât când ne convine nouă și sârbii au pierdut Câmpia Mirelei offff, offfff, măi, măi!!!!


PS chestia cu informarea din mai multe surse v-ar cam prinde bine. Lăsați sentimentalismele și propaganda slavă.

M said...

@Fost parașutist

Lăsați "nu știu ce diplomat al Marelui Licurici"!

În Rusia e o întreagă doctrină oficială cum că moldovenii nu sunt români.

Probabil că poezia asta nu va deranjează pentru că "americanii sunt răi"!


"E Rusia peste tot,
E patria mea mamă!
Văd Praga și Varșovia,
Budapesta și București,
E pământ rusesc peste tot!"


"Opera " aparține unui oficial rus.

M said...

@Leo

Ideea e bună dar citiți vă rog în ce condiții se pot modifica granițele!

😁 Zelensky s-a oferit la un moment dat să rezolve pentru Moldova problema cu Transnistria!

M said...

@Dan B

Ce are ce am scris eu cu profesia? Poate îți ceri scuze!

1. La ce dată a început creșterea prețului gazului natural?

2. Valentin Stan e sursa dumneavoastră? 😂😂

3. Lăsați propaganda fascistă! Băgați la grămadă tot ce vă spun alții! MI 6 USA, Mosad, țânțarii de război, inorogii.... 😂😂😂 Sunteți de tot râsul!!

Simplu: Rusia este stat agresor! Tancurile rusești sunt într-o altă țară.

Restul e imaginarul oniric al unor slavi frustrați!

Cum să ceri principii de la o slugă?

PS vă rog frumos să nu vă opriți! Acum că ați găsit-o pe Elodia încercați să găsiți și delfinul care a spart țeava lui Putler! Heil!


Fost parasutist said...

Draga domnule M.
Faceti o confuzie impardonabila: Iugoslavia n-a fost acelasi stat cu Serbia. Serbia, nici inainte de destramarea Iugoslaviei, nici dupa, nu a fost si nu este un stat federal. Stat federal inseamna ca acea entitate se compune din mai multe state (landuri, provincii) care, de regula, au parlamente proprii sau o structura legislativa asemanatoare. Ex de state federale: SUA, Germania, Brazilia, India, Australia etc. Kosovo a fost cam ceea ce este la noi asa-zisul Tinut Secuiesc. Acum, cu ajutorul SUA si UE, este stat independent. Sper ca admiteti ca Romania nu e un stat federal. Nu-mi pot explica greselile dv din acest punct de vedere. Mi le-as explica doar in cazul in care stiti f b care este adevarul, dar faceti parte din din acea etnie sau din vreo organizatie care, prin unii reprezentanti, si-ar dori dezmembrarea Romaniei. Imi vine greu sa-mi inchipui ca nu sesizati diferenta. In final, o rugaminte: nu ma plasati in cine stie ce rol de propagandist al slavilor (pardon, ruso-sarb, ca slavi sunt si ucrainenii) si nici nu mai incercati sa-mi impuneti "dreptatea" dv cu forta celui ce foloseste cuvinte nu tocmai academice!

Viorel said...

„O MARE REALIZARE A GUVERNELOR DE DUPĂ”. OARE VCE VA CONSTRUI CÎȚU CU CELE APROAPE 40 MILIARDE EURO ÎMPRUMUTATE ?
ASTĂZI: 44 de ani de când, la Botoșani, se inaugura colosul pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur
În ziua de 4 noiembrie 1978 se inaugura nodul hidrotehnic de la Stânca-Costeşti, pe râul Prut.
Una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din ţară, Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, se situează pe locul al doilea în România ca volum de apă, după Porţile de Fier I.
Potrivit actului de naştere, care a fost semnat la 1971, barajul are doi ”părinţi”: Guvernul României şi Guvernul fostei URSS.
https://www.botosaneanul.ro/stiri/astazi-44-de-ani-de-cand-la-botosani-se-inaugura-constructia-pentru-care-ceausescu-a-platit-60-de-tone-de-aur/

Huhu Rezea said...

Cătălin a adăugat un comentariu nou la postarea dvs. „Mai 'șteptem puțin.... a zis purtătorul de vorbe al lui Ciucă”:

"Suprafețe mari, suprafețe mari (au fost smulse) României, Ungariei", a spus Putin.: https://www.stiripesurse.ro/putin-insista-ca-ucraina-a-luat-cu-forta-teritorii-de-la-romania-ungaria-si-polonia_2640325.html

reddog said...

Puțin își face jocul sau pentru a câștiga simpatie.
Corect era: Rusia când era împreună cu Ucraina a luat teritorii de la Polonia, Ungaria și România.
Ideal ar fi să-și rupă capetele cat mai mult timp rușii și ucrainenii. 😁

M said...

@Fost parașutist

Tot încercați dar tot o dați în bară! 😁

Vă mai spun o dată (consider că nu ai înțeles și nu va sunteți rău intenționat).

Eu spuneam că ultimul tratat important care recunoștea granițele în Europa au fost Acordurile de la Helsinki.
Acolo s-a stabilite că granițele rămân așa cum au fost trasate după al Doilea Război Mondial și că pot și modificate doar prin unirea unor state prin voință proprie respectiv separarea în mai multe state, pe baza principiului autodeterminării, dacă mai mult de jumătate din cetățenii țării respective doresc asta.
Clar? Ok?

Iugoslavia așa cum era ea recunoscută în 1975 a încetat să mai existe. Regiuni din aceasta s-au declarat independente pe baza autodeterminării!
Provincia Autonomă Kosovo a făcut același lucru.

Și, DA! Dacă România se dizolvă, să zicem în 3 state: Republica Transilvania, Republica Moldova Veche și Țara Românească atunci, pe baza autodeterminării, și Ținutul Secuiesc poate să ceară independența!

Vorbiți aiurea de state federale, naționale, monarhii sau republici!
Din punct de vedere al dreptului internațional nu contează!!! Un stat federal nu o să aibă 7 voturi la ONU și un stat național doar 1. Hai, ce naiba?!!!

Gândiți-vă la Germania! RFG era stat federal iar RDG era stat unitar pentru că în 1952 desființaseră cele 5 landuri și înființaseră în locul lor 14 districte! La unirea cu RFG a fost vorba tot de DOUĂ STATE că doar nu s-au unit land cu land!

Nu țin cu Kosovo! Personal, intervenția alianței în favoarea Kosovo mi s-a părut ilegală. Dar, am pus mâna și am citit! Acum mi-am schimbat părerea! Legal vorbind Serbia se plasa în afara tratatelor internaționale și era stat agresor.

Și în cazul Ucrainei! Dacă statul ucrainean se dizolvă (așa "nefederal") și apar state independente gen Transcarpatica, Galiția, Crimeea și Donbass ATUNCI și numai atunci, pe baza autodeterminării, Bucovina de Nord ar putea să ceară să devină stat independent (situație complet legală și pe care aș susține-o complet). 😁 Tot atunci aș interpreta dreptul regiunilor din estul "fostului stat denumit Ucraina" la independență ca fiind absolut normal. Acum însă este pur și simplu o agresiune a Rusiei împotriva unui alt stat!


Cu respect vă spun: sunteți în eroare și priviți lucrurile subiectiv.

Viorel said...

PUȚINĂ SPERANȚĂ DOAMNĂ MAIA SANDU: Polonia: Opozanți ruși țin un Congres pentru a crea o alternativă la regimul Vladimir Putin. Un grup de lideri ai opoziţiei prodemocratice ruse se reuneşte în Congres, între 5 şi 7 noiembrie, în localitatea poloneză Jablonna, situată la nord-est de Varşovia, cu scopul de a crea alternativa la regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi de a stabili democraţia în Rusia, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres. Reuniunea a fost inaugurată de Ilia Ponomarev, fost deputat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), care trăieşte în prezent în exil la Kiev. În 2014, Ponomarev a fost singurul deputat care a votat împotriva anexării ilegale a provinciei ucrainene Crimeea de către Federaţia Rusă, după ocuparea acestui teritoriu. https://www.hotnews.ro/stiri-international-25885579-polonia-opozanti-rusi-tin-congres-pentru-crea-alternativa-regimul-vladimir-putin.htm

Known said...

From 2002 to 2007, Ponomarev served as the chief information officer of the Communist Party of the Russian Federation.
Viorel, știai?

Viorel said...

ATÂT NE MAI TREBUIE. Fost consiliar de la Pentagon: „Loe Biden se pregătește să trimită trupe în Ucraina”. Președintele american ar putea trimite trupele americane într-o operațiune de eliberare a teritoriile ucrainene de sub ocupația rusească, susține fost consilier al șefului Pentagonului, Douglas MacGregor. Conform observațiilor mele, acum Statele Unite se pregătesc în mod activ să trimită militari în Ucraina. Președintele poate face acest lucru fără consimțământul Congresului, folosindu-se de lacunele din sistemul legislative. Cred că este o decizie foarte periculoasă și necugetată, dar totul se îndreaptă spre ea. Pentru mai multe informați, studiați conținutul linkului. https://www.mediafax.ro/externe/fost-consilier-de-la-pentagon-joe-biden-se-pregateste-sa-trimita-trupele-americane-in-ucraina-21298913

M said...

@reddog

Ați citit versiunea în limba rusă a istoriei Bucovinei de Nord pe Wikipedia?

😁 E o lectură interesantă pentru că ne arată cum văd rușii istoria! Să privim mereu și prin ochii dușmanului!

Eu nu știam de exemplu că Bucovina de Nord a fost ocupată de trupele ucrainene după decizia Radei de la Cernăuți de alipire la Ucraina (românii erau minoritari în Bucovina de Nord și rutenii, majoritari, nu au vrut unirea cu România). Unități ale Armatei Române aflate în Basarabia s-au deplasat în Bucovina de Nord și au pus pe fugă armata ucraineană. Din nefericire a intervenit Armata Rusă care a restabilit controlul.

PS vă rog să citiți versiunea rusă de pe Wikipedia. Eu am scris aici din amintire și poate am greșit pe ici pe colo!

Viorel said...

KnounN. Nu, nu știam că la plagiat pe Pacepa. Dacă a fost, înseamnă că are și cunoștințe și experiență. Bravo lui, om cu inițiativă și nu un trădător ca Pcepa care s-a ascuns sub umbrela americană, fără a face / lua inițiativ pentru al debarca pe Ceaușescu mai repede. Și-a trait viața și la durut în fund de poporul român.

M said...

@Huhu Rezea

Citați până la capăt!

"Suprafețe mari, suprafețe mari (au fost smulse) României, Ungariei", a spus Putin.

A continuat spunând că "doar Rusia poate fi singurul garantor real al statalității și suveranității ucrainene".

Adică, dacă ruSSia înfrânge Ucraina să nu vă așteptați să dea înapoi teritoriile poloneze sau românești ci să vă așteptați să fie "garantate" ca veșnic ucrainene!

Vai, ce lovitură pentru patrihoții noștri care se închină la ruSSia! 😁

reddog said...

O vad la fel atât rușii cat și ucrainenii.
Vă faceți o idee daca vedeți contrele romano-ucrainene de pe pagina acestui istoric ucrainean.
E ceva despre Pisaniile lui Stefan cel Mare de la Cetatea Alba.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0zrCQTYE71khMX7VJu55m2Jt5aAUVrwoULKYYY8qQ4rELnt2xYHqEoAYT8Mk1NZ8tl&id=100010798472923

M said...

@Viorel

Tovarășul Douglas MacGregor este cunoscut drept un papagal de întreg internetul. S-a lansat int niște "previziuni" care s-au dovedit toată eronate.

Cum să spun? E un fel de Olescu al americanilor!

Stați liniștit! Și informați-vă din surse credibile!

reddog said...

M
Ultimul paragraf e valabil și pentru cei care se închină la Ucraina.

M said...

@reddog

Dacă sunt la fel de "deștepți" ca ăia care zbiară că Ucraina să dea înapoi Bucovina de Nord atunci aveți dreptate.

Însemna că nu înțeleg nimic din lumea în care trăiesc. Dar vă spun un secret: cei care sunt anti-ruși petrec mai puțin mestecând propaganda rusă și au timp să citească și altceva! 😁