Powered by Blogger.

Sunday, April 16, 2023

Doar 1/3 din populația globului crede în mitul învierii lui Christos

48 comments

 



Existența profetului Iisus din Nazaret și moartea acestuia prin răstignire pe cruce, in timpul Imparatului
roman Tiberiu, este consemnată în numeroase documente istorice, cel mai relevant fiind raportul lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeii. 

Cât despre înviere, cert este că trupul lui Iisus nu a mai fost găsit în mormântul în care fusese pus de Iosif și un grup de femei.

Potrivit unui raport realizat de "Forumul pentru Religie şi Viaţă Publică", cea mai mare grupare religioasă din lume este, începând din 2010, reprezentată de creştini (2,2 miliarde de oameni – 32% din populaţia Globului), urmată de musulmani (1,6 miliarde persoane – 23% din populaţia Globului).

1,1 miliarde de oameni nu aparţin niciunei religii.

Distribuirea geografică a religiilor variază. Creştinii sunt răspândiţi în întreaga lume, iar musulmanii populează în special regiunea Asia- Pacific şi Africa.

Studiul mai arată că Republica Cehă este prima pe lista ţărilor în care majoritatea populaţiei nu aparţine unei religii, fiind urmată de Coreea de Nord, Estonia, Japonia şi China.

Citește mai mult: https://www.publika.md/clasamentul-principalelor-religii-din-lume-si-repartizarea-geografica-a-acestora_1201021.html#ixzz7z7YAxOhP

Classmentul religiilor:

1. Creştinism (2,2 miliarde - 32 % din populaţie)

2. Musulmani (1,5 miliarde - 23%)

3. Fără religie (1,1 miliarde  - 16%)

4. Hindu ( 1 miliard - 15%)

5. Budism (500 milioane - 7%)

6. Evrei (14 milioane - 0,2%)

Repartiția creștinilor:

-1.250.319.000 – catolici

-655.557.000 – penticostali și charismatici

-593.660.000 – protestanți (din marile ramuri protestante tradiționale)

-396.991.000 – independenți

-393.545.000 – evanghelici

-293.599.000 – ortodocși(dintre marile tradiții creștine, ortodoxia ocupă ultimul loc ca număr de aderenți (Rusia fiind urmată de Ucraina și România ca număr de credincioși într-un clasament pe țări)

-113.572.000 – neafiliaț


Raportul lui Pilat, guvernatorul roman al Ierusalimului, către Împăratul Tiberiu. 

Raportul este scris de Pilat (guvernatorul Iudeii) catre Tiberiu (imparatul Imperiului Roman) imediat după Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos.

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze. Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia.

Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!

"Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea Iudeii.

La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!… Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de cârmuit.

Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.

Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.

Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.

La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.

Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele întunecate.

Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.

Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: „Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”.

Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc „Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi, după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.

Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!

Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.

„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.

Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.

Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.

Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă „Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!

„Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.

„Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.

După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă nicio hotărâre.

Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.

Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Oraşul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.

Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.

Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.

O altă nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce rezulta din aceasta.

În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.

Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui om.

Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la Ierusalim.

Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”

Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iarăşi la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….

„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.

„Pentru ce crima?” am întrebat eu.

„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.

Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.

„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.

După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mulţumit decât cu viaţa lui.

În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.

Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.

Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean.

Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.

Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.

Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul.

Atât de înfricoşătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”

Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…

Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.

Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.

Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la Nazarinean.

După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….

I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….

Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.

Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.

Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile mele!…

Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.

A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!

Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.

Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie."

Guvernatorul PONŢIU PILAT. Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, Anul 4147 de la creaţiune (sursa: eparhiaargesului.ro)


48 comments:

mosmartin16 said...

Foarte interesant !

Relu said...

Mai adaugam ca Iisus si profetul Mohamed erau pe undeva rude. Sau asa se spune.

GG said...

În primul rand trebuie sa recunosc,
(recunoașterea nu e o rușine,ci o virtute),că nu auzisem de aceasta scrisoare pana acuma,(spre rușinea mea),eu l-aș numi "Raport" a lui Pilat pt.Imparatul romanilor.
As vrea sa mai arat faptul că,dacă facem o paralelă,un arc peste timp,am constata că cărturari,preoți,farisei,găsim și azi printre noi,in care tradarea este la ea acasa,și pt.ce?

Cezar said...

Multi prosti!

Viorel said...

Mulțumesc pentru acest subiect.

Huhu Rezea said...

CTP și-a băgat condeiul și în Biblie, dar într-una prost tradusă. Să spună cineva că nu erau progresiști și în urmă cu câteva sute de ani.
Citând dintr-o asemenea Biblie, îi recomanda lui Ciolacu să mânânce faină de lăcuste că așa s-a hrănit si Ioan Botezătorul în deșert.
Numai că Ioan Botezătorul se hrănea cu vlăstare de roșcove, vlăstare numite și lacuste.

Marin said...

Ioan Botezatorul se hranea cu un fruct exotic din zona Isrelului numit lacoste si tradus gresit lăcuste!

mosmartin16 said...

P.s. Foarte interesant... pentru ceea ce se spune a fi zicerile lui Pilat...pentru opinii pro și contra ! Și ca să ne amuzăm puțin...iată coordonatele unei pensii stabilite...după LOV ! 1.media soldelor brute = 31000 lei ! Ohohoo !🤣 2. pensia brută rezultată, cu OMM maxim...mai mare decât media soldelor brute, respectiv de...31620 lei ! Ohohoo !🤣 3. pensia netă rezultată = 28658 lei ! Deci, ditamai gogoloiu' !🤣 4. pensia netă "raționalizată" la media soldelor nete...și "pipăită-n bozonar" = 18135 lei ! "Mititică rău" pentru nivelul de dezvoltare al societății românești !🤣 Dacă, repet dacă, această pensie brută ar fi impozitată - la ce depășește actualul 2000 - cu 45 %..."pensia mititică" susmenționată ar fi...neatinsă !🤣 Ce de "tentacule" a produs actuala 223 și ordonanțele de după !

Cornelius Flavius Ifrim said...

Multumesc frumos pentru postare, @Onorabile, si in care cred cu desavarsire, pentru a mea curatire spirituala si mantuire, fiind o relatare-evocare cutremuratare, intarindu-mi, inca o data, acea credință de umilă ființă ca e corect si drept a crede in Iisus Hristos Nazarineanul Cel Prea Înțelept, si imi este tot in drept din fire a crede cu prețuire ca, la a doua venire, cu incredere si demn pot sa-L astept dupa al Cerului semn, ca pe o stea adus de la Rasarit la Apus, cum in Sfintele Scripturi s-a scris si s-a spus, crezand de la cer la pamant cu sine legamant ca este Fiul sfant, demn si etern a Lui Dumnezeu-Creatorul Suprem, iar viata mi-am dedicat-o si predat-o cuminte in mainile sale sfinte, sa ma ridice dintre morminte si din noroi pentru Judecata de Apoi! Eternă Slava si Glorie Sfintei Treimi-Domnului Dumnezeu, României si poporului meu!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Rambo: ,,Aveti grija ca, la sfarsitul vecurilor, vor fi vremuri grele si razboaie si vor aparea multi profeti falsi, care vor spune ca ei sunt Unsul Lui Dumnezeu, veniti sa mantuiasca lumea de pacate, dar ei nu sunt decat judecatori, preoti si farisei in slujba Satanei ca sa insele lumea, ca si cei care L-au hulit, prigonit si rastignit pe Hristos pe Crucea Golgotei!'' -Sfintele Scripturi

Huhu Rezea said...

@Cornel
După moarte nici dezamăgit nu mai poți să fii de ceea ce ai crezut cât ai trăit. A doua iluzorie venire, în care cred creștini, ar putea găsi planeta curățată de flora și fauna care a năpădit-o cu multe milenii în urmă. In jurul nostru sunt atâtea alte planete pe care nu a fost sau nu mai este viață.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, doar credinta in Dumnezeu ma mai tine in viata. Nimeni nu stie ce va fi dupa moarte, insa speranta moare ultima. Supravietuirea de azi mi se datoreaza crezului de nezdruncinat ca Dumnezeu exista cu adevarat, dovada fiind ca, de câte ori am cazut, El m-a ridicat si m-a intarit sa-mi pot duce crucea, sa merg plin de sperante inainte, pana la capat, staruindu-mi permanet in minte o veche vorba ca ,,nu mor caii cand vor cainii'', cat si faptul ca, ,,fie roata si patrata, se intoarce ea o data!'' Indiferent de ce ni se va intampla tuturor in viata, niciodata sa nu cadem in genunchi in fata dusmanului sau a tragediilor prin care trecem, decat doar ca sa ne incheiem la sireturi, sau pentru a ne ruga la Dumnezeu!
NIHIL SINE DEO! - Nimic fara Dumnezeu!

Cornelius Flavius Ifrim said...

De la religie, oua rosii si sarmale, hai sa abordam si un subiect cu poftele pline de bale la animale, mereu flamande si nesatule, tainul altora sa fure:
Pe pamant nu este pace din cauza la încopitate dobitoace, care-si doresc mai mult tain in troace, caci cine face si desface si imparte, parte isi face sa n-aibă cele mai sărace după ce bea apa să se ca(l)ce! Cand porcul este uricios si doldora de șoricios pe obrazul gros, nici nu-l mai poti da la intors cand se aruncă pofticios pe ,,dansul'' otravit de puturos, scremut la gardul drumului sa satisfaca pofta râmătorului!:
gazetarii.ro/nicolae-ciuca-este-fericit-pensia-sa-speciala-va-creste-cu-2-000-de-lei-si-a-facut-singur-un-cadou

bogdan said...

Daca ar fi preocupare si ACTIUNE pentru cresterea propriei pensii in loc sa doresti cu ura scaderea pensiei altuia (daca mai stiu cat au pensie) poate toate ar fi mai bune. Asa ...in spiritul a ceea ce sarbatorim (un mit /basm,legenda,nascocire,poveste/ ? conform topicului.)

bogdan said...

In toata societatea se promoveaza egalitarismul, nemunca, ura fata de cel ce ,,are,, mai mult, cardurile cu ajutoare vor inlocui in portofele celelalte carduri ,,un miner de aia are pensie nai mare ca salaru ba ca a muncit,, elitele trebuiesc reduse la tacere, un sef al SMG TREBUIE sa primeasca pensie cat un ingineras de pe te miri unde....mucegaiul roade privirile si mintile obosite din spatele ochelarilor aburiti de ura si venin........

Luc 3 said...

HRISTOS A ÎNVIAT! PAȘTE BINECUVÂNTAT!

Marin said...

De fapt, Ioan Botezătorul nu mânca lăcuste. A explicat preotul Crin-Triandafil Theodorescu de unde s-a creat această confuzie.

„Despre greieri, muște și lăcuste, despre insomnii și despre tine, Anca... Nici pomeneală, Ioan Botezătorul nu mânca lăcuste. Știu, știu. Așa scrie în Biblie și așa am crezut toți; însă oricât de tentantă ar fi imaginea, seducătoare, eroică de-a dreptul, decupată parcă din filmele cu supraviețuitori ai unor cumplite naufragii, Ioan nu mânca lăcuste. În cel mai vechi Nou Testament din lume, Codex Sinaiticus, spune limpede ”... τροφη ην αυ του ακριδεϲ”, puteți verifica personal, eu așa fac de fiecare dată când am vreo nelămurire, că cea mai curată apă e la izvor (https://www.codexsinaiticus.org/en/manuscript.aspx...) Substantivul ακριζ nu înseamnă lăcustă, ci vlăstar.

Teologii botaniști contemporani (că există și teologi botaniști, nu doar speologi! ) au identificat chiar și vlăstarul cu care se hrănea Proorocul în pustie: Ceratonia siliqua, cunoscut cu numele de arborele de roșcovă. Hopaaaa! Roșcovele! Alea din parabola fiului risipitor!

Vali said...

Interesant document !
Hristos a inviat !

GO said...

Interesant. Nu știam de acel raport. In fine, HH ești ateu în mod evident. Eu nu pot fi. De ce? Unul dintre motive este acela că credința lui Iisus a fost preluată chiar de cuceritorii romani. Lucru posibil numai în condițiile în care admitem că în acea vremea, romanii au fost zguduiți din temelii în convingerile lor de însuși Iisus. Adică ceea ce s-a întâmplat atunci, a fost mult prea profund și extrem de convingător, din moment ce un imperiu întreg a trecut la creștinism.

GO said...

@ Relu. Crestinismul si musulmanismul sunt religii oarecum surori. Coranul il recunoaste pe IS. Iar ca amanunt, Coranul pomeneste de Sf. Maria mai frecvent decat Biblia. Diferenta fundamentala este ca musulmanii au aparut in anul 635, deci cam la ... 500 ani după apariția Bibliei (anul 100). Ceea ce inseamna ca musulmanii au o problema: religia musulmana este cu mult retroactivă celei creștine. Coranul a fost scris la o jumatate de mileniu dupa trecerea unor evenimente. Pe cand Evanghelia după Ioan, a fost scrisă de martori ai evenimentelor crestine.

Huhu Rezea said...

@GO
Pilat era guvernatorul Imperiului Roman al Iudeii, când Iisus a fost răstignit. S-a spălat pe mâini, de aici și zicala, ca Pilat din Pont, de pornirile iudeilor de a-l omorî pe profet.
Abia peste 300 de ani romanii au trecut la creștinism, în timpul împăratului Constantin.

Known said...

Nea HH, nu umbla cu cioace si troiene! Sursa indicata de dumneata e falsa...
Se poate? Nu ma asteptam la tzeapa asta.

GO said...

@HH. Să nu fim naivi. Este evident că romanii nu au trecut brusc la creștinism. Acest fapt a fost inițiat exact in vremea lui IS. Este clar ca atunci au fost niste evenimente tulburatoare care au schimbat in primul rand, mentalitatea si credinta romanilor care ocupau Iudeea. Acesti romani (militari, administratie etc) sunt primii romani deveniti crestini si ei sunt cei care au implementat crestinismul in intregul Imp. Roman!

Împaratul Constantin nu a mai avut ce să facă, decât sa oficializeze in randul romanilor, ceea ce deja se extinsese.

Ideea de baza fiind ca in anii lui IS, s-a intamplat ceva extrem de radical invat sa ii convinga pe romani sa treaca la crestinism!

GO said...

Eu nu am cum sa fiu ateu. Si admit ca omul este o creatie divina, diferita de orice alta fiinta. Poate as deveni ateu, daca m-ar convinge cineva de ce fiinte mai vechi decat omul, nu au evoluat in stapanirea planetei, tot ca oamenii. Adică, să vedem crocodili cu tablete, balene in spatiu, maimute cu fuste sau lei cu avocati. Nu vedem, doar omul este dierit, radical diferit.

GO said...

@ Relu. Iisus ruda cu Mahomed? Greu de stabilit. Eu zic ca imposibil. Mahomed s-a nascut la peste 500 ani de la rastignirea lui IS. Cum oamenii traiau pe atunci in medie sub 40 ani, inseamna ca pe IS si Mahomed, ii despart mai mult de 20 de generatii. Noi nu suntem in stare cu tehnicile de azi sa ne descoperim strabunii din urma cu 5 generatii.

Tot ce este cert este ca sunt 3 religii avraamice, adica de la Avraam, acestea in ordinea aparitiei fiind: iudaismul, crestinismul si religia musulmană. Si toate il recunosc pe Avraam.

Xman said...

Dacii care au luptat pe meterezele Sarmizegetusei stiau Tatal nostru.Acest fapt rezulta din descoperirea rugaciunii scrisa intr-o romana arhaica in Anglia.A fost preluata de localnici de la membrii legiunii dace incartiruita la zidul lui Hadrian.Ma intreb ce rol or avea romanii plecati in numar atat de mare in toate zarile?Nu cumva de consolidare a crestinismului ortodox autentic?Raportul a fost tinut secret de dusmanii restinismului...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Rambo,
*Sunt si secte mișto din sfera futuristilor care cred in ideea extraterestrilor, si nu e o greseala chestia caci si savantii sustin asta, eu tinand cont de ceea ce zic ei, ca umil curios, am totusi niste idei cu folos, dar e periculos pe aici sa-ti dezvalui ideile ca imediat te prind hienele in toate unghiile sa te sfasie!...
Dar, sunt si anumiti ,,extrarerestrii'' antedeluvieni pe care-i cunoastem ca botă-aerieni, si dintre ei unul cu veleitati de vilegiaturist-turist, gurist culturist, folkist, futurist si habarnist de-a binelea si paralelogram religios din cauza ca traieste luxos si fromox intr-un mediu medicamentos ca sa confunde daraua cu ocaua sau cureaua cu pingeaua:
stiripesurse.ro/video-gafa-comisa-de-ministrul-sanatatii-a-confundat-pastile-cu-craciunul-fie-ca-lumina-nasteri_2878705.html
**Cat despre Găgălău Ciucălău, toți lăbaralii i-au pus gand rau ca-i un habarnist-fripturist si zgarciogar rau, puturos, somnoros pe hârdău, paralel si băbălău!

@Marin, foarte credibile ar fi roscovele, si eu cred cu tarie ca astea ar fi ele, asa ca, Hristos a inviat si multumesc pentru geniala idee! ...

Relu said...

@GO : explica un ghid la Moscheea Albastra ceva ca ar fi rude la a nu stiu cata spita, nu am studiat viata profetului.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
csej said...

Ce mit domnul e realitate.Glumesc
Se mai întâmplă și acum ca cineva sa-si revina dintr-o moarte clinica.
E cineva pe aici care nu crede în materialitatea lumii?
Nu fiti bigoti.
Am făcut imprudență sa o intreb o persoana care ma tot șicana cu niste pliante carei secte aparține.S-a facut imediat closca si mai sa ma paruiasca.
Mai întâi duceti-va la doctor si mai apoi la reprezentantul lui D-zeu pe pământ.Nu D-zeu face minuni ci natură.Natura este puterea suprema.Cititi Originea speciilor.
Nu sunt ateu.Cred într-un D-zeu spiritual.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@csej, pe sefii sectelor cu teorii dilii si nașparlii i-as tine in chirii la psihiatrii, ca nu-s decat niste dulăi lătrăi si nu e nimic de capul lor si de ei! E atata prosteala la ei in oranduială, cu ragete de fiară in ,,rugaciunile'' de dimineata si seara, in care se urla si se zbiară cate o ora doua de zici cate aflii in menajeria Zoo, iar la ei se invata toată aceasta mistică si mascaradă exact ca la o scoală profesională, cu zeciuiala ca șpagă! Fug de Sfanta Cruce, ca dracul de tămaie, si tocmai Crucea e cea care te mantuie, avand crezul dupa textul si pretexctul ca inchinandu-te de fiecare data il mai rastignesti pe Iisus, inca odata, adevarul adevarat fiind ca fiecare dintre ei e un drac impielitat, iar despre noi spun ca suntem niste indraciti si rataciti in uriciune si in uniune ne catalogheaza rasist ca fiind cei din ,,(altă) lume,'' Raiul fiind exclusiv pentru ei si iadul pentru noi! Acolo gasesti toate speciile de analfabetism, egoism si cretinism imbracate in costume si la cravate cu frezele linse pe spate, lalaind canoane la orgi si acordeoane , mironositele si fandositele in ganduri cu toate pohtele si căldurile avand rochioaice si fustoaice tip pirande de bodaproste, baticuri si broboade de babe peste bretoane, saci de iută si materiale de saltele peste balcoane si toate alea nasolea si dea-împulea, de-ti irită răbdarea dar il atrag pe Draculea!... Nu Dumnezeu e calea si mantuirea, parpalea, ci zeciuiala si pomana!
Motto mișto, mo, teteo baro: Pacea Domnului peste buricii pamantului si lăcașul ghiavolului in timpul somnului de la inaltimea anvonului si peste aula auditoriului!

Xman said...

@rambo2021
tastati pe google:
tatal nostru in limba celta asemanare izbitoare cu limba romana.

Cornelius Flavius Ifrim said...

La anul, Pastele se va praznui, vai, pe data de 5 Mai! Nașpa calcul cu salturi de cal abraș pe tabla de șah pătimaș, sarind de la zapada groasă pana la prima coasă! Pe cand va pica si intr-o lună in plină caniculă?

mosmartin16 said...

Pe un astfel de tărâm filozofic, existențial...discuțiile - chiar interesante și savuroase - pot continua la infinit ! Cu privire la constanta abordărilor noastre eu cred că va fi una dintre aceste două variante : 1. recalculare cu contributivitate prin utilizarea valorii punctului de referință și supliment ! 2. recalculare cu bază de calcul formată dintr-un număr limitat de elemente salariale, actualizate ! Timpul - care nu mai e așa de lung - va confirma/ infirma cele spuse ! Doamne ajută cu bine !

Huhu Rezea said...

@Cornel
Poți să explici de ce la anul paștele ortodox este pe data de 5 mai iar paștele catolic este pe 31 martie?
Explicația o găsești pe blog într-un topic scris cu ani buni în urmă.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, e vorba pătrar cand acoperă cu mărar, spumă si lână mumoasa si languroasa Lună, cea de pe Cer, restul sta in condeiele sfantului... (e)Cler, si cum mafiile Sinodului cer!

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Huhu Rezea said...

@Cornel
Nu ai dat un răpuns.
@Viorel
Diferența de calendar ar explica diferența de o săptâmână dintre paștele catolic și cel ortodox?
Mai este o regulă care face diferența de o lună.

CEZAR said...

@/Viurel marele teolog de la C.I.
Vorbesti NUMAI PROSTII CA DEOBICEI....AMIN!!

CEZAR said...

NB!
Daca erai destept spuneai ce spun eu acum !
Totul si ortodox si catolic ..se BAZEAZA PE O MARE MINCIUNA !
ORTODOXUL EXCELEAZA IN MINCIUNA ..ABURIND LUMEA CU PRETENTIA CA DUMNEZEU LE TRIMITE NUMAI LOR LUMINA>...
LUMINA care de fapt se bazeaza pe un truc ieftin cu FOSFOR ALB..!

Leo said...

1. A explicat corect Viorel cum este cu stabilirea datei Paștilor Catolic și Ortodox.
2. Și totuși, de unde vine LUMINA SFÂNTĂ în Sâmbăta MARE Ortodoxă ?
3. Exact cele 2/3 care nu cred în HRISTOS plus Sfintele LITURGHII săvârșite în Ortodoxie, duc la amânarea Apocalipsei descrise de IOAN. Acelei 2/3 i se dă timp pt. cunoașterea ADEVĂRULUI.
4. Flavius este în pericol de a fi întrecut de AnonYmus (Adiţă Mosora) ca scriitor fecund. Flavius , nu te lăsa ...........

Huhu Rezea said...

@Leo
Se poate întâmpla ca prima duminică cu lună plină de după echinocțiul de primăvară, totdeauna 21 martie, să cadă în luna martie.
Catolicii acceptă paștele și în luna martie, pe când ortodocșii amână paștele până la prima duminică cu lună plină din luna următoare.
De aceea, în anul 2014, paștele catolic este pe 31 martie iar cel ortodox pe 5 mai.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Viorel said...

Bravo Don Cezare. Jos pălăria. Deștept omul, n-am ce zice. Așa trebuie să fie un Cdt.BIMc. Deștept în toate. Ăsta este și motivul păentru care a fost exmatriculat printre primii din Armata României, adică neterminat (sunt nevoit să folosesc cuvântul deși nu îl agreez).

Inginerul said...

Nu stiu obiceiurile vremurilor respective in materie de rapoarte catre imparat, dar mi se pare ca este muuuult prea lung, cu amanunte si impresii personale ff multe. Seamana a jurnal personal. Adica nu prea cred in el. Altfel e placut de citit ca literatura.

Arfy said...

Pe un off topic pun o întrebare: care dintre ziduri a "auzit", mai multe rugăminți și rugăciuni, cel al bisericii sau al spitalului? Aștept răspunsuri atât de la credincioși(religioși) cât și de la atei și liberi cugetători!

Huhu Rezea said...

@Arfy
Rugămințile sunt cereri certe, adresate unor persoane reale, pe când rugăciunile sunt cereri izvorâte mai ales din deznădejde, teamă, nesiguranță, superstiție etc.