Powered by Blogger.

Friday, May 19, 2023

Budăi a promis la Bruxelles o reformă a pensiilor fără plafonul de 9,4%

113 comments

Acesta ar fi rezultatul discuțiilor pe care Budăi le-a purtat la Bruxelles cu reprezentanții CE. 

" Toată lumea s-a obişnuit să dea vina pe Bruxelles. Poate o să vi se pară cumva îndrăzneţ ceea ce spun, eu am avut două zile de discuţii extrem de constructive, însă mă duc să repar acum alte prostii care au fost scrise în PNRR. Un perete pus majorării de la pensii şi rezolvările inechităţilor printr-un prag că e 9,4, că e 9,8, că e 15 sau 20, nu există în niciun stat membru”, a afirmat Marius Budăi, miercuri la Antena 3 CNN. 
 
„ Plafonul va fi eliminat în momentul în care avem reforma pensiilor”. „Am obţinut să facem o reformă corectă care să aibă predictibilitate, să fie legată de evoluţiile macro-economice, să avem o reformă corectă şi cum trebuie să fie. Au fost de acord şi da, nu se va mai regăsi acest plafon. Nu s-a întâmplat nimic până acum pentru că nu s-a redeschis oficial renegocierea şi nu neapărat o renegociere pe ansamblu a PNRR, ci acea flexibilizare a PNRR cum ştiţi că în februarie, martie anul trecut domnul comisar european de muncă Nicolas Schmit a venit în România să susţină această necesitate. După cum ştiţi ne-am luat parteneri europeni în aşa-zis război al renegocierii cu Comisia Europeană, sindicatele europene la nivelul conducerii acestora au transmis o scrisoare oficial anul trecut în susţinerea a ceea ce spun eu vis a vis de această plafonare. Au trimis-o Comisiei Europene. Deci nu am stat, dar lucrurile nu se fac peste noapte.
 
„Nu se înlocuieşte cu nimic acest plafon. Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei. Nu ne-au cerut să înlocuim cu nimic. O reformă corectă şi nu avem nevoie, pentru că şi ei au rămas miraţi când au văzut acea asumare în PNRR. Nu există în alte ţări”, 


113 comments:

Leo said...

Băietu se referă la REFORMA pt. pensiile din sistemul public.
Deși pensiile militare sunt mai pline de inechități, nimeni din vei ce au decizia nu vor să intervină.
Mai acum puțin timp în urmă , s-a scăpat unul pe el zicând că rezolvarea inechităților din pensiile militare se va face prin INDEXAREA DIFERENȚIATĂ după modelul aplicat în anul 2022 și 2023.

Huhu Rezea said...

@Leo
Pensiile speciale vor fi reglementate provizoriu conform legilor speciale în vigoare, cu completările din L4/Pl x 244/2023, iar prin legea reformei reale a pensiilor, pe care Budăi a promis-o la Bruxelles, vor fi toate pensiile incluse în aceeași reformă.

Paul Puiu said...

Huhurez concluzia este ca pensiile militare nu se vor stabili pe contributivitate, tocmai ca sa nu se mai repete erorile din 2010!!!!
Cred ca e cea mai buna solutie pentru pensiile militare, contributivitatea nefiind compatibila cu sistemul de pensii militare!! Ca sa fie pe contributivitate presupune ca toti cei care ar trebui sa beneficieze de pensii militare sa lucreze minim 35 de ani in armata sau politie si asta ar impune modificarea a varstei minime de pensionare, probabil sa numai treaca nimeni in rezerva decat dupa 55 de ani!!! Asa ceva este imposibil de aplicat in cazul pensiilor militare pentru ca nimeni nu ar mai veni sa lucreze in politie sau armata pana la minim 55 de ani!!!!In prezent in conditiile unei salarizari precare tot mai putini candidați bat la usa școlilor de ofiteri sau subofiteri sau agenti!!! Daca prin noua lege a salarizarii vor aparea noi coeficienții de salarizare si vor reduce sporurile atunci si mai putini vor dori sa îmbrace haina militara sau uniforma!!!!🫡🫡🫡🫡🫡

Huhu Rezea said...

@Comisare,
Frica de reforma pensiilor militare te face să spui lucruri trăznite. Păi ...dacă a fost compatibilă contributivitatea pentru pensiile militarilor în 2010, de ce n-ar fi și în anul 2023?
Important este ca soldele militare să fie deasupra salariului mediu pe economie.

xmax said...

Intrebare: Stie cineva cite inechitati sunt in sistemul de pensii militare??? Au fost prezentate exemple de inechitati in acest sistem de pensii miltare la TV??

Credeti ca mincinosii vor dori rezolvarea inechitatilor din sistemul de pensii militare?
De ce nu aduce numeni in discutie la TV despre aceste ANOMALII???
Sunt prea multe gunoaie!!!!

csej said...

Aiurea.Pana se vad votați după care mai vedem.

Paul Puiu said...

Huhurez, daca contributivitatea era o varianta compatibila pentru pensiile militare ar fi existat si in prezent!!! 🤫🤫🤫Prin L 223/2015 s-a reparat aceasta eroare, singura greseala fiind abrogarea actualizarii pensiilor militare dar si plafonarea lor!!! Avand in vedere contextul actual eu zic ca trebuie sa fim un pic mai ponderati si multumiti cu totii de actualele cuantumuri nete ale pensiilor militare ca sa nu mai avem surprize de supraimpozitare a lor de catre politruci!!!Adevarul este ca stabilirea pensiilor pe contributivitate a fost o greseala care nu se va mai repeta si o experienta nefasta pentru multi dintre rezervisti!!!!🫡🫡🫡🫡🫡

xmax said...

https://newsar.ro/pragul-de-94-din-pib-pentru-cheltuielile-cu-pensiile-eliminat-din-pnrr/

...frumos spus la sfirsitul articolului "cei trei «părinți ticăloși» ai pragului de 9,4% din PIB scris în PNRR"

Relu said...

@xmax: mai incercau unii sa mai spuna dar se bagau imediat moderatorii si le taia macaroana.

Paul Puiu said...

Date oficiale. Câți angajați s-ar retrage din activitate dacă dispar pensiile speciale. Cea mai afectată ar fi Apărarea
https://romania.europalibera.org/a/cati-angajati-s-ar-pensiona-daca-sunt-eliminate-pensiile-speciale/32418857.html
🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡

Liviu said...

Buna seara!Eu sunt aproape de iesirea la pensie!Sunt subofiter MApN!Tin de multi ani functia de ofiter,sunt lct.cdt.pl!Pe legea acum in vigoare as iesi cu aproximatie 3800 lei!Daca s-ar trece pe contributivitate nu cred ca fac un punct de pensie deci nici macar 1800 lei!Nu mai vorbim de sgp-isti care multi dintre ei sunt asistati sociali care nu iau nici salariul minim si le da statul un supliment sa ajunga la salariul minim!Oare noi cum am putea trai cu aceste pensii?D-voastra de bine de rau cand ati iesit la pensie ati iesit cu pensii foarte frumoase la timpul respectib nu mai zic si de cei care au luat si ajutoarele care faceau cel putin un apartament ca valoare!Ideea e ca multi sunteti oameni maturi care ati reusit sa va ajutati copiii datorita veniturilor pe care le-ati avut si ati realizat si d-voastra multe!Stiti ca multi dintre actualii militari care ies la pensie sau sunt pe cale sa iasa nici nu au reusit sa-si achite apartamentul luat in rate,nu mai zic sa aiba posibilitate sa isi tina copiii in facultati!Ies la pensie si cel putin 90% din ei se angajeaza sa poata supravietui!Daca ar lua o pensie pe contributivitate s-ar duce majoritatea la ospiciu sau s-ar sinucide pt ca alta varianta nu ar avea!Ar trebui sa fiti mai maturi in gandire si sa se gaseasca o varianta echitabila pt toata lumea!Eu va dau dreptate cand ati pus aici exemple la greu unde sunt ofiteri cu grade superioare care acum dupa 10-15-20 ani de pensie iau mai putin ca un subofiter!Aici va dau dreptate ca sunteti dezamagi si nu sunteti respectati de guvern pt sacrificiul d-voastra!Trebuie sa va ganditi ca ati avut in decursul carierei si vativa ani la pensie o situatie foarte decenta!

Huhu Rezea said...

Cei care sunt discriminați de actuala lege a pensiilor militare, care apar la televizor, cum sunt generalii Badalan, Dobritoiu și Chelaru, nu vorbesc pentru că nu le pasă; au pensii militare cumulate cu alte pensii sau indemnizații.

GO said...

Scuze, dar este important. Se confirma ceea ce vedeam pe Telegram de cateva zile. Explozia a avut loc în data de 13 mai la 150 km nord de Romania, mai exact la Hmelnițîi. Mass media din România a ignorat informația, deși imaginile video ale exploziei aratau dimensiuni alocaliptice. Harta radiatiilor furnizata de polonezi indica cresteri de sute de ori mai mari la granita lor cu Ucraina, acolo s-a indreptat norul radioactiv. La noi nimeni nu zice nimic, fiind greu de crezut ca nu am fost atinsi de la numai 150 km distanta.

https://m.mediafax.ro/social/explozie-puternica-la-un-depozit-erau-arme-nucleare-inauntru-21885662

Viorel said...

Nu domnule Huhu Rezea. Cei 3 generali nu vorbesc datorită unor „derapaje” avute ca activi și nu că nu le pasă. Unora chiar le pasă (în special Gl. Chelaru care este cel mai credibil dintre toți), numai că au „interdicția morală” să o facă. Inclusiv dumneavoastră l-ați apreciat pe Gl. Chelaru postând topicul din 03 aprilie intitulat: „Chelaru îl mai trage o datā de urechi pe Jianu-finanțistul”.

mosmartin16 said...

Cândva - la Pro tv - era o emisiune cu...Abramburica ! Uite că ea-i prezentă și-n zilele noastre !🤣 Inclusiv la pensiile militare ! Și iată de ce : la pagina 90 a părții a II-a, componenta nr.8 din PNRR sunt menționate un număr de 6 categorii profesionale cu pensii de serviciu ( legislația specifică fiecăreia în parte utilizează acest termen ) ! Între acestea 6 nu sunt specificate pensiile militare de stat ! Aceste 6 categorii de pensii de serviciu sunt menționate ca fiind totodată și speciale ! Pe de altă parte, pensiile militare sunt și ele de serviciu ( art.14 din Legea nr.223 / 2015 ) ! Dacă cele 6 sunt de serviciu și totodată și speciale...pe cale de consecință ar putea rezulta faptul că și cele militare - care sunt tot de serviciu ca cele 6 - sunt, la rândul lor...și speciale ! Constituția spune - în art.147 (4) faptul că deciziile CCR sunt obligatorii ! Iar în decizia acesteia ( nr. 900 din 2020 - punctul 118 ) se menționează - explicit - faptul că pensiile militare ( care sunt de serviciu ca și celelalte 6 ) sunt și...speciale ! Pe de altă parte, în PNRR, la componenta 8 menționată, pensiile militare nu sunt nominalizate alături de cele 6... ca speciale, ci consemnate ca...ocupaționale !🤣 Dar...în Legea nr.1 / 2020 privind pensiile ocupaționale din România nu se regăsește nicio virgulă în legătură cu pensiile militare !! Așadar, pensiile militare...sunt de serviciu ( scrie în lege )....sunt și speciale ( scrie în decizia CCR ) ! Cică ele ar fi și ocupaționale ( scrie în PNRR ), dar aceasta nu rezultă nicicum din Legea nr. 1/ 2020 privind pensiile ocupaționale din România ! Și atunci...în baza cărei legislații adoptate s-a utilizat - în PNRR - termenul de pensie ocupațională ?! Prin urmare, pensiile rezerviștilor sunt : militare de stat ( e-n titlul Legii nr.223 / 2015 )...sunt și de serviciu ( scrie în lege )...sunt și speciale ( scrie în decizia CCR )...sunt și ocupaționale ( dacă ne uităm în PNRR ) și....neocupaționale !🤣...ele neavând nicio legătură cu actul normativ de reglementare a pensiilor ocupaționale din România, respectiv Legea nr. 1 / 2020 ! Iată că Abramburica ...a revenit !🤣 Doamne ajută cu bine și weekend minunat tuturor !

Negritoiu said...

Paul Puiu 19.05/18:46
''sa fim multumiti cu totii de actualele cuantumuri nete ale pensiilor militare'' Repeti ca o moara stricata aceasta zicere pe care o postezi cu orice ocazie. Cum sa fie multumit un col.trecut in rezerva prin anii 2001(la limita de varsta si 30 de ani vechime efectiva) cu cuantumul net al pensiei actuale in conditiile in care un colonel (sau un plt) trecut in rezerva (anticipat)dupa 2011 il depasete cu mult in privinta venitului din pensie. Sigur ca cei doi,dati exemplu,sunt multumiti fata cel pensionat prin 2001.
Si nu uita,respectivul a fost 30 de ani militar,nu a fost facut comisar cu ocazia pensionarii. Nu a beneficiat de sporuri cu nemiluita,de ore peste program platite sau de funcii primite in ultimile sase luni de activitate. Si atunci? Sa fie multumit cu ce i se da ,zici tu! Sigur ca unul cu o pensie neta peste 10000 de roni este multumit cand stie in ce conditii i s-a calculat pensia si tremura de frica rcalcularii sau a impozitarii progresive.

Marcell said...

@Liviu
Stai liniștit, n-o să fie nicio contributivitate la militari. Este o tâmpenie, nu numai după părerea mea, susținută de un număr restrâns de eventuali avantajați ai contributivității, care au prins anii cu solde babane, când militarii mai erau plătiți cum ar trebui. Și mai puteai și sta în sistem lejer 30-35 de ani pentru că uzura nu era cea de azi. Nu se uită decidenții în gura lor, vezi de treabă. Câinii latră, caravana trece. Cât de curând se termină balamucul presupunerilor, se bate în cuie ce și cum va fi și se liniștește toată lumea.

Negritoiu said...

Liviu,
Un comentariu de bun simt care arata adevarata situatie a viitorilor pensionari militari dar si realitatea in cazul actualilor rezervisti. Solutia: noua lege a salarizarii sa repuna coeficientii de functie la un nivel superior,acolo unde le este locul iar noua lege a pensiilor militare sa fie avantajoasa pt.actualele cadre active dar sa prevada si masuri exprese in vederea actualizarii sau recalcularii pensiilor aflate in plata. Sincer,ma indoiesc ca se va intampla aceste lucruri. Se face rotativa, vor avaea loc alegerile(comasate sau nu) si noi vom vorbi despre aceleasi lucruri. Care vom mai fi!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, v-am trimis un mail foarte important cu o Lege de plata pentru pensiile ,,speciale.'' Ramane cum s-a stabilit ca nu se face nimic!

Inginerul said...

@Liviu, tata s-a dus la cele vesnice acum doi ani, lt col, ultimul talon cu 3400 si ceva. O data in plus se confirma ca pensia e destul de ok cand iesi, dar in timp scade. Si daca uita Cel de sus sa te ia, ajungi vai de tine, din ce in ce mai bolnav si cu cheltuieli pe masura, dar cu pensia tot mai mica.
Indexarea doar cu rata inflatiei e putin. INS-ul o calculeaza cum stie mai bine sa iasa cat mai mica, in cardasie cu guvernul. Pe de alta parte, in felul asta se perpetueaza diferenta dintre pensionarii vechi si noi, pentru ca cei noi beneficiaza, ca baza de calcul, de salarii marite nu doar cu rata inflatiei. Si nu in ultimul rand, daca societatea se dezvolta, cresc salariile si pensiile civile, de ce eu trebuie sa raman cu pensia la nivelul cand m-am pensionat, adica indexata doar cu inflatia (si aia pe sarite)?
In ce-l priveste pe Budai, abureli. Cum adica, in functie de ce lege a pensiilor vor da, se va scoate plafonul. Cel mai probabil CE le-a dat cu flit si trebuia sa ne zica si el ca au obtinut ceva.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se pare, dupa mail-ul cu Legea de aplicare, primit mai adineaori ca, adio, contributivitate! Cei care ati primit mail-ul meu, si sunteti destui, unul poate posta aici continutul.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, acelor jenerali pe paie sa le dam si noi niste suplimente alimentare grasoaie si doldoroaie, frigiderele sa i le indoaie, daca nu le ajung pensiile militare si acumulate si tot mor de foame! Eu incep dania si @Calugarul sa le tina slujba cu cetania si lumânarea! Aleluia.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca nici acum nu se face dreptate la pensiile militare, toate, inseamna ca in loc de guvern avem un mare si infect tomberon roz bombon, împopoțonat fashion cu joben si papion, cu lăcăraie de chișălău in pantalon!

GG said...

Păi nu spuneau că L.127 lucrata de echipa LOVF provenita din actualul partid aflat la guvernare că acea lege e cea mai cea și că elimina inechitatile,bla,bla,bla,de ce nu o pun în aplicare?Atunci au dat vina pe pnl-usr că au prorogat-o etc etc.
De ce mai trebuie alta lege? Poate sa spună un psdist de ce?A dracului pielea pe ei!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Adio, pa, si n-am cuvinte cu un Tâlhar interesat doar de plăcinte!
antena3.ro/opinii/razboi-ministrul-apararii-mii-militari-vor-sa-plece-din-sistem-671161.html

Cornelius Flavius Ifrim said...

E un luptator, fost subofiter, apoi ofiter superior, Maior, azi avocat cu doctorat si un prieten apropiat:
danbazavan.ro/2023/05/17/mai-exista-speranta-cand-mai-gasesti-judecatori-corecti-care-nu-au-uitat-de-constitutie-si-lege/

Alex said...

Din ce spune d-l Liviu se desprinde o concluzie clara : Contributivitatea nu se va putea aplica pana cand soldele militarilor nu vor fi mai mult decat decente.In prezent la un calcul facut pe puncte marea majoritate ar primi pensii de mizerie.Intr-un sistem in care ai fost la dispozitia statului 24 h/24h ,intr-un serviciu plin de privatiuni,cu valiza pregatita permanent, schimband unii dintre noi si cate 5-6 garnizoane ,orele muncite nu pot fi contabilizate ca un mediul civil,unde se lucreaza 8 h/zi.Este firesc ca pensia noastra sa se calculeze in alt mod in care ne avantajeaza.Legea 223 /2015 a fost buna.Cretini au fost cei care au ciuntit-o si si-au batut joc de ea.Nu trebuie uitata acea 'mizerie"numita Olguta.Ei trebuie sa-i multumim.Daca nu-si bagau "specialistii" coada si se actualizau pensiile o data cu soldele activilor,iar in acest an se facea actualizarea era perfect.Cretinii si-au batut joc si de activi ,care sunt adormiti si nu sunt platiti nici pe grila prevaz.de L.153 ,ajungand ultima roata de la caruta(jenant) ,iar noua babalacilor ne-au tras-o cu tija indoita.
Singura solutie eleganta ar fi fost actualizarea ,dar cum aceasta nu se poate face...sa-i ia dracu'!Acum cand un neica nimeni ia o pensie sociala de aprox.1.200 de lei fara sa fi muncit vreodata,un militar cu 15 ani efectiv(numai vechime militara),fara sporuri ar trebui sa aiba macar 2.500.

Huhu Rezea said...

@Cornele
Nu ai observat ca redistribui L4/2023 adoptată de Senat și Proiectul personal din Cătarea cuiului?

Cei 7000 de MapN-isțti se vor pensiona rapid dacă trece actualul Proiect L4/Plx 244/2023 fără recalcularea pensiilor militare în plată.
Recalcularea pensiilor militare ar face inutilă plecarea intempestivă din armată a neterminaților care, acum, își pregătesc actele de clasare medicală ca apt limitat sau inapt.

Huhu Rezea said...

Proiectul cu Recalcularea pensiilor în plată ale magistraților, gândit de CSM, a stopat avalanșa de plecări anticipate la pensie din inatanțe.

micutzul said...

Se pare că discuțiile pe tema pensiilor militare s-a încheiat și nu există nici o vorbă despre contributivitate!
Totul se rezumă la media soldelor brute din 12 solde consecutive la alegere din ultimii 5 ani, media reprezentand baza de calcul. De asemenea intre 2000 și 6800 impozit 10% iar peste o să se impoziteze cu 15%.

CEZAR said...

Intre 3000...si ....10%

CEZAR said...

Prevazut in noul program de guvernare..!!

ifrim said...

Ce bine stăteam eu cu L164 pân' a venit dementul chior de mi-a zdruncinat fericirea!Da-l aștept pe malul unei ape curgătoare!

mosmartin16 said...

Akord, bre văd că "ataci cu baioneta" la persoană !🤣 Ia scoate tu măcar o "idioată" din căpșoru' ăl subțirel al tău !🤣 Poți ?! Că la "vorbe de duh" îți pot da și eu...fără număr !🤣 Ce zici..."înțeleptule" ?!🤣

Vali said...

Salut camarazi,

Faptul ca avem "pensii speciale" si nu pe contributivitate este naspa, pt ca primim doar praf in ochi, acea indexare cu o parte din rata inflatiei, uneori cu nimic, in timp ce civilii primesc an de an cresteri la pensie cu procente serioase, astfel ca civilii dupa 5-6 ani se uita de sus la noi si culmea ne mai fac si puturosi cu pensii nesimtite si speciale, care pensii sunt mult mai mici ca ale lor (in special pensiile subofiterilor si sgv ilor !)
Militarii rezervisti nu sunt sustinuti de nimeni, nu am vazut nici o emisiune TV in care sa fie expusa aceasta problema a inechitatii pensiilor militare. Cat despre cei care au iesit la pensie prin 2000, 2001, 2002... nu colegii lor care au iesit mai tarziu la pensie sunt de vina ca ei au ramas cu "pensii minione", ci politrucii care nu le-au mai marit pensiile, politruci care si acum noua militarilor ne dau praf in ochi si civililor procente babane de crestere a pensiilor !!!
DIXIT !

mosmartin16 said...

Bre Acord, apropo de refăcut calcule cu alea mai mari de 10000 ! Dacă unele-s așa ...sunt prea mari, dacă le reduci...cică le egalizezi ! Deci ai bască, de ce o ai ?! Nu o ai, de ce n-o ai ?!🤣 Soluția e rezolvabilă bre ! Ia să vedem dacă o găsești ! Concret și...primești un premiu, bre !🤣

mosmartin16 said...

Alex, o întrebare și o precizare : 1) unde-i baiu' în a fi pensii militare care să aibă o componentă contributivă și una bugetară ?! 2. Legea 223 în forma inițială ( asta nu exclude trăsnăile introduse ulterior prin ordonanțe )..."s-a născut" moartă ! Din ea rezultau pensii mai mari decât soldele, aspect care s-a și întâmplat ceva timp, chiar dacă a intervenit și OUG 57/2015 !

Arfy said...

Dacă ați citit(ascultat) cu atenție ce spune moș Budă-i, atunci nu mai sunt loc de comentarii și discuții! Omul ăsta se contrazice de la cap la coadă fără să-și dea seama! Mai recitiți (ascultați) și observați că se minte singur! Mai pe românește, se învârte să-și prindă coada precum un câine plictisit!

mosmartin16 said...

Akord, e plictiseală la greu în căpșoru' tău ! Vorbesc de neuronu' ce se plimbă singur pe acolo !🤣🤣🤣 Încerc să te înțeleg, chiar dacă te și compătimesc ! De unde rezultă asta ?! Simplu, scrii mult și nu spui nimic constructiv !🤣 Doar bla,bla, bla ! O Doamne, ce mulți sunt de-alde ăștia ca tine ! Dar ...e hazlie lumea cu de-alde ăștia ca tine !🤣🤣🤣

mosmartin16 said...

Tare de tot ! Ciolacu, azi : negocierile pentru noul guvern trebuie suspendate până la rezolvarea problemei cu pensiile speciale !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Akoarde, autorul dezbate si scrie sinteze politice in note critice, nicidecum pamflete poetice, băiete! Importanta acum este atitudinea pesedistă, absolut deloc populista sau elitistă, prin intreruperea negocierilor si tratativelor pentru ocuparea posturilor, care se tineau pentru urmatoarea guvernare din motive umanitare fata de cadrele profesorale, drept pentru care haitele lăbărale au tabarat golaneste si marlaneste sa critice hoțește decizia lui Ciolacu ca le-a luat astfel caimacul de imagine generala cat si cu repercursiune electorala, in realitate fiind un gest de o reala umanitate si celeritate de a rezolva o problema spinoasa pentru aceasta clasa, cauzata inca din guvernarea ratată, useristo-udemeristo -lăbărală! Si ce au facut liberalii in lasitatea lor, vazand initiativa curajoasa si laudabila a pesedistilor? Prin Rares Bogdan, un mare profan si absolut un afon si bufon, dar si alti latrai si scursori acuză pesedeaua de sabotari, raspunsul pesedistilor fiind unul acid si prompt, cu replici date peste bot ca inguvernarea lor au distrus tot, inclusiv intarzierea masurilor pentru satisfacerea profesorilor, ca si a pensionarilor! Pentru a PSD glorie si a PNL-ului prostie, restul nu-i decat o istorie, caci, de cand lumea asta planetara, lăbăralilor nu le-au pasat niciodata de nici o problema popular umanitara pentru ca romanilor in ajutor sa le sara! Păi, frate, sa recunoastem cu totii ca asta este, intr-adevar, o realiate, si de viata, dar si de moarte! Tuturor, fericire si, sanatate!

Huhu Rezea said...

STOP gâlcevei!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Mojulică, ce spuneam eu, la o adică, si cu drepturile profesorilor, desi nu sunt protectorul lor? Uite ca Ciolacu, uluitor, a bagat acum si nucleara, cu cea a pensiilor! Bravo! Cineva, si asta o poate REALIZA numai stanga, trebuia sa faca ceva sa taie pisicii coada! Asa, DA!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, solutia si concluzia e doar una: Budă-i trebuie imediat si fara intarziere schimbat caci face si pesedeaua, electoral, de tarhat!

GG said...

Min.Muncii,dl.Budai,după părerea mea și a mai multor militari,
este că nu se dorește,cel puțin în momentul de fata,să se dezvăluie ce sa discutat la Bruxeles unde împreuna cu mai mulți demnitari s-a dezbătut problema pensiilor speciale.
Ce s-a înțeles pe ici pe colo este că pensiile"speciale" militare,rămîn tot asa,adică nu se va schimba nimic!!!
Inechitatile...,dă-le dracu,rămân cum s-a stabilit în perioada post ieșire la pensie actualul prim!Rămâne îndemnul la lupta a ciolovecilor lui Stalin(Tot inainte).

mosmartin16 said...

Fără nicio gâlceavă, cum bine spui Huhu ! Dar și fără jigniri ! Doar drept la replică pentru tehnocrat : bre ție ți-ar plăcea să te "gratulez" cu aceeași formulă utilizată de tine, respectiv să-ți spun...tehnocretinel ?!🤣 Nu cred, așa că ...controlează-te bre, bineînțeles dacă ai o astfel de capacitate ! Fii sănătos !

CEZAR said...

Eu PROPUN sa-l trimitem la BRUX...pe TEHNOCRAT !
Le spunem clar ca am trimis pe cel mai prost ...hi..hi..hi..

mosmartin16 said...

Poate și de asta MApN are în vedere o nouă lege a pensiilor militare ! Iată două "beneficii" ale Legii nr.223 / 2015 în forma inițială, alte două de după OUG nr.57 / 2015 și alte 3 din OUG nr.59 /2017 ! Legea, în forma din vara lui 2015 - adoptată de "unșii neamului" în unanimitate ( pardon, a fost totuși o abținere...că prea ar fi fost MAN ) și promulgată de "vorbărețu' neamului" din prima - dădea posibilitatea recalculării tuturor pensiilor rezerviștilor, doar că ...ce să vezi !...asta putea fi făcută și prin anul... 2999 !🤣 Adică, nu era menționat niciun termen de recalculare a acestor pensii ! Al doilea "beneficiu" al legii "unanime" era cel care viza - otova - toate veniturile avute, chiar dacă astfel ar fi rezultat pensii cu mult mai mari decât soldele ! Eram "originali" - încă de pe atunci - cu această "malformație", respectiv pensia mai mare decât solda / salariul ! La finele lui 2015, înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv 01.01.2016...."vine" ordonanța 57 ! Ea îndreaptă "anul 2999" ca termen de recalculare 🤣, stabilește acel termen de doi ani pentru aceasta și aduce alte două "beneficii" ! Primul, chiar dacă nu mai sunt luate în calcul toate veniturile, ci media soldelor lunare brute realizate la funcția de bază, în urma recalculării ..."malformația" ( pensii mai mari decât soldele ) se păstrează și chiar este pusă în practică ...un an juma' ! Al doilea "beneficiu" de după ordonanța 57 și implicit al Legii 223...a rezultat din procesul de recalculare ! O lege poate fi considerată bună numai în măsura în care, cel puțin majoritatea destinatarilor ei au beneficii din ea ! Dar, la finele procesului de recalculare...ce a rezultat ?! 68 % dintre pensii au rămas "pe loc", cu cuantumul în plată, iar doar pentru restu', aproape o treime... a "apărut" ceva în plus la pensie ! Și ce consistent în majoritatea cazurilor ! Așadar...lege "bună" pentru majoritatea rezerviștilor ! În 2017, guvernanții observă - în sfârșit - malformația și încearcă să o îndrepte ! Iată "beneficiile" aduse de OUG nr.59 / 2017 : primul, se referă la faptul că s-a reglementat ca pensia netă să poată fi ...cel mult egală cu solda netă ! Dar, ce să vezi ?!...cam toate pensiile nete nou rezultate se opreau la acel cuantum net al soldei ! Și atunci ...de ce să mai stai în activitate dacă poți sta acasă "cu burta la soare"...având pensia în "bozonar" la fel cu solda de la serviciu, acolo unde-ți "frămânți creierii și trupu" ?! Al doilea "mare beneficiu" a fost cel de eliminare a actualizării pensiilor militare ( fostul articol 60 abrogat ) în raport cu creșterile soldelor de grad / funcție ale activilor ! În fine, al treilea "Doamne ajută" cu care ne-au "respectat" guvernanții ...a fost - și este și-n prezent - cel care vizează indexarea pensiilor militare, ea realizându-se numai prin prisma ratei inflației, nu și cea a creșterii salariului mediu brut pe economie ! Altfel spus, chiar dacă economia se dezvoltă, voi militarii rezerviști ...rămâneți cu puterea de cumpărare pe care o aveți, nimic mai mult ! Ce "apreciere și respect" rezultă de aici...fiecare o realizăm ! Am reliefat doar "7 minuni" ale Legii 223 și ordonanțelor la ea ...toate acestea contribuind la ..."inexistența inechităților la pensiile militare de stat" ! Ar fi bună o nouă lege a pensiilor militare, cum dealtfel e-n preocuparea MApN ?! Sâmbătă frumoasă, camarazi !

csej said...

Ar fi bine ca înainte de a vorbi multi sa studieze legile ce au reglementat pensiile militare începând cu decretul lui Ceausescu,ordonanța 7/1998,legea 164/2001,Legea 119/2011,legea 223/2015.
Multi,foarte multi vorbesc după ureche.
Colonel pe bune nu din acela făcut colonel la apelul bocancilor,pensionat in 1997,,vechime de militar 32 ani,pensie conform legii 164/2001,valoare 3800 lei,pensie conform legii 119/2011,pensie 3300 lei,pensie conform legii 223/2015,valoare 3000 lei.
Numai mâncati cacat cum ca inainte erau salarii de numai pot si ca ajutoarele dadea posibilitatea sa cumperi apartament.Vezi cat era inflația in 2000 si dupa aia da pe goarna.Inteleg ca esti tanar dar nu inteleg de ce esti si prost.
Subofițer pensionat prin 2020 pensie cat un colonel pensionat prin 2002 o fi corect?Sigur ca da din punctul tau de vedere.O lege bazată pe contributivitate asigura pensie cat merita un colonel si cat merita un subofițer respectiv un SGP.
De unde scoate un tantalau cum ca salariile înainte erau mai mari ca in prezent?Idiot.

Arfy said...

Tehno, la câte mijloace de informare sunt... pentru tine, cel mai important este rtv! Nu mă miră aberațiile scrise de tine!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bre, brebenei bunei cu nepoței, Legea 223 este de-acum un pospai de putregai cu mucegai, si cu sau fara oug-uri, cu sau fara plex-uri deja cand imi aduc aminte de ea mă păleste voma... Inlocuita cu altceva, asa, da, si legea 223-depravata ducă-se la țintirim după tata!!!

Arfy said...

Cfi, nici noi nu suntem departe... acolo suntem duși! Atenție! mulți zic că ne ducem! N-ai cum! Doar Gelu, îngropat de calul deștept, s-a autodedus după ce și-a smuls săgeata din piept și a tras-o în inima ungurului cotropit! Ș-apoi au încheiat pacea de la Aschileu! Normal! După ce ungurii i-au bătucit bine de tot pe transilvăneni, s-au rugat să facă fifty-fity!Așa și cu lege pensiilor! Avem nevoie de un cal! Oare cum lo fi chemat pe calul lui Gelu? Istoric vorbind, a mai fost un cal celebru@ știi cum se numea și ce funcție a obținut în GAZ-ul lui Cezar?

Xman said...

Decat sa promovati contributivitatea la militari si asimilati, mai bine ati promova LEGEA SERVITUTII MILITARE cu renta militara de stat PUNCTUM

Leo said...

Ca să nu vă mai căutați cârcotă inutilă , puteți să faceți calcule riguroase știind următoarele valori translatate în timp astfel
- 100 lei din sept. 1990 = 37 lei din anul 2016
- 100 lei din sept. 1990 = 44,24 lei din anul 2021
- Iar 15000 lei din anul 1985 = 800 Dolari din 1985
PS
Mai mare panglicar ca Băietu nu există. De aceea va râmâne în continuare la MMSS.
Numai TERENTE l-ar mai putea egala.
LA MULȚI ANI CONSTANTINILOR / Elenelor & asociaților acestui nume ! , în total cam 2 milioane de suflete.
LA MULȚI ANI TITI (H) !

Dan B. said...



În general, o nouă lege în domeniul pensiilor, fie ele militare, civile sau speciale, are, în general, menirea creșterii nivelului de trai al beneficiarului, nu diminuarea lui.
Nu știu cum se face că, după Legea 164/2001, orice normă legislativă apărută ulterior (Legea 119/2010, Legea 223/2015) a avut „darul” diminuării cuantumului pensiei mele. Deși ultima, potrivit prevederilor incluse, ar fi dublat cuantumul aflat în plată. Dar, așa se întâmplă când te războiești cu Jianu, Cipu, Roșu și Andrițoiu, cuantumul recalculat a scăzut la nivelul pensiei unui caporal cu 17 ani de serviciu (2380 lei), ești trecut pe „lista neagră”. Iar cum Justiția s-a călăuzit nu numai după „plicurile galbene”, ci și după cele „kaki”, …….
Un leitmotiv, omniprezent în mai toate postările administratorului blogului, este contributivitatea, uitând că valoarea punctului de pensie este stabilită de guvern, prin legea anuală a bugetului de asigurări sociale, care, funcție de posibilitățile în plată la un moment dat, respectiva valoare poate crește sau stagna, în corelație cu dezvoltarea economică. Iar cum în acest domeniu, al dezvoltării, nu prea am așteptări pozitive (deh, am vândut tot, nu mai producem nimic, iar balanța comercială este pe minus!), stagnarea sau chiar diminuarea punctului de pensie este plauzibilă în următorii 3-5 ani.
De parcă n-ar fi fost suficientă motivația anti-contributivitate de mai sus, iată că „ursul” comentator ne/mă întreabă „unde-i baiu' în a fi pensii militare, care să aibă o componentă contributivă și una bugetară?”
Zice-se că partea contributivă-i sfântă, dar oricând poate veni o lege, care să modifice formula de calcul, pentru a diminua cuantumul aflat în plată.
Dar, la rândul meu, vin și întreb „cine-mi garantează existența părții bugetate a pensiei, eventual majorarea/stagnarea acesteia în cuantumul meu?”
Luați de analizați punctual meu de vedere și combateți-l cu argumente, dacă aveți!
Eu cred că o nouă lege a pensiei militare, lipsită de mizeriile din OUG aferente Legii 223/2015, precum și o bază de calcul generoasă, condiționată de timpul de lucru, condițiile și vechimea de/în muncă, inclusiv restricțiile impuse constituțional, ar fi preferabilă așa-zisei contributivități.

CEZAR said...

mosmartin16 spunea...
"Poate și de asta MApN are în vedere o nouă lege a pensiilor militare ! Iată două "beneficii" ale Legii nr.223 / 2015 în forma inițială, alte două de după OUG nr.57 / 2015 și alte 3 din OUG nr.59 /2017 ! Legea, în forma din vara lui 2015 - ......
---------------------------------------------------
Numai cei cu probleme la mansarda ..mai aduc vorba si mai spera la L=223 !
A da,,si Hakordeonu -Dezakordat...
De ce va este frica de PLX-199...care in esenta poate sa fie o lege ..CORECTA...CLARA si ..PENTRU MILITARI..model SUA-NATO??
Nu aveti vechime de 25 ani ca militar - militar?
Inteleg....mergeti la GAZ..sau paznic la Gaini moarte -PROTAN si completati
Va detaliaza ..DEZAKORDATUL...

CEZAR said...

NB
Completam echipa care merge la negocieri la Brux.....
Pe linga kiSS VIUREL - rekte "Motamelul KK..cios il bagam si pe Dezakordatul Turmentat !

Andrei said...

La mulți ani, tuturor celor ce își sărbătoresc astăzi ziua de nume!

Fără gâlceavă, zice Huhu. Reformă, zic cei de la Bruxelles și e scris și în PNRR. Nu vrem pensii civile, zic militarii, dar vrem echitate între generații. Vrem contributivitate, zic cei din MAI și alții.

Când vrem atât de diferit, înseamnă că suntem diferiți. Și atunci, L223/2015 nu ni se mai adresează la toți și trebuie o departajare.

Ce este de făcut?

1. O lege a salarizării și a pensiilor doar pentru MAPN. Motivele: alinierea cu legislația țărilor din NATO, reforma cerută de UE și PNRR, modul diferit de salarizare pentru militari. De ce o singură lege și nu două? Pentru proiecția în carieră a militarilor.

2. Pentru celelalte categorii din L223 care nu au contribuit la bugetul public de pensii, o lege specială, cu contributivitatea calculată așa cum a fost legea lui Băsescu care a desființat pensiile militare. Din câte citesc pe aici, asta se și dorește. Angajații din MAI și servicii nu plătesc direct contribuțiile la bugetul de stat, ci prin ministere, care preiau ele contribuțiile din salarii și le virează statului. Și, invers, solicită prin buget, sumele pentru plata pensiilor. Astfel se protejează cei care lucrează în aceste sisteme, fără accesul oricui la date secrete.

3. Ceilalți, magistrați, lucrători în penitenciare, etc, incluși în legea pensiilor, cu reguli clare ca la toată lumea. CCR nu poate spune nimic pe tema asta, pentru că este o lege nouă, nediscriminatorie.

Și gata. Fiecare cu p*zda mă-sii: militarii - militari, structurile de securitate și MAI cu legea lor specială, ceilalți integrați în sistemul public de pensii, ca toată lumea.

The End.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Felicitari pentru propunere, @Xman! Foarte corect spus, bravissimo, dar cine s-o faca din oceanul de analfabeti functional, cu studii serale si la fara frecventa, toate pe șpăgi grase, dar si cronic autisti politici?!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Arfy, A fost calul troian, dar si calul lui Cezar, un mare Imperatore, nu cel impostore, ci un mare rival al lui Decebal, si el trufaș calare pe cal. Despre cai la cravașă trebuie sa intrebam o femeie trufașă și nărăvașă la vrej, specialista in hipismul de manej, cat despre GAZ-ul si costelivul ca-cal cezarian, cimișorean, e unul năzdrăvan că se lasă si la muls si la străpuns, fără să rămână gestant cu mânz! Nia, ni-ooo, oho-hooo!

mosmartin16 said...

Cică mâine...zisă de Budăi...prezintă - el - coaliției, ceea ce a convenit cu CE cu privire la pensiile speciale !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Mojulicu, jegosul o sa faca pe dracul, că fiind bolândel e numai lenea si lauda de el, da-i-aș capul dă miel la sugel!

Cornelius Flavius Ifrim said...

La multi ani cu fericire si sanatate, care va cheama Elena, Ileana si Constantin, Costache & derivate! Va rog sa bagati mai mult in pilde si-n cizme, decat pe garleje sa va dauneze!

mosmartin16 said...

Pentru cei care sunt în temă ! O eventuală supraimpozitare a pensiilor militare înaintea eliminării inechităților majore existente... nu le elimină, ci...le amplifică ! Cert !

CEZAR said...

De un an de zile ..tot ne spune fonfaitul asta...ba ca .i una ..ba ca.i alta .
In final se adevereste ca-i cel mai mare mincinos in viata...sigur nu a facut-o doar dupa capul lui !

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
mosmartin16 said...

"Buză", apropo de ceea ce spuneai ! CCR zice așe'( pe partea de contributeală vorbesc ) : ai un cuantum în plată, iar de mâine vine o altă lege din algoritmul căreia îți rezultă un cuantum mai mic, rămâi în plată cu cel anterior ! Nu vorbesc de componenta bugetară ! Vezi deciziile care confirmă cele spuse !

csej said...

Mai afurisiti cioflingari.La ce am zis eu la 20 mai 20.31 mergeți pe burta.Mucles ma .Sa va fie vouă bine ca cei ce v-au invatat si - au trăit traiul si ce le mai trebuie.Sa va între bine in cap.SGP pensie corespunzătoare lui.Subofiterul pensie corespunzătoare lui.Ofiterul pensie corespunzătoare lui.La fel generalul.Trebuie să se termine odata cu armata cu curul in sus.
Datorita unor neispraviti se poate iesi la pensie la 40-45 ani.In istoria armatei cea mai mica vârsta la care se putea beneficia de pensie era 52 ani.Numai in cazuri excepționale se admitea pensie la vârsta de 50 ani.In conditiile in care speranta de viata a crescut e anapoda pensie la 45 ani.Unde naiba se pomenește ca tilica,subofițer sa aiba pensie mai mare sau egala cu colonelul?
Băgați la cap ce scrie Leo si vedeti cat ar trebui să aibă un militar pensionat in jurul anului 2000.
Împotriva reformei sistemului de pensii militare reformă promovată la civili se opune gangavitul,el fiind primul beneficiar al legii 223/2015.
Îndemn să faceți ca mine adica sa va adresați UE,comisar pentru muncă, si sa cereți reformă.

xmax said...

Cind un polițist, militar, profesor vor avea un salar peste categoria magistraților, adică fără glume, un salar de minim 40000 lei, atunci se vor elimina inechitatile.
Pina atunci cum DRACU au gindit acești nenorociți de politicieni, de-a lungul timpului, ca numai magistrații să aibă salarii ultra mega nesimțite???
REPET 40000 LEI!
Nu se poate!! Pai cum mama dracului la ei sa putut??
Ce le-aș trăznăi una peste bot acestor nesimțiți de politicieni.
De ce nu au curaj cei din mass media sa discute cu oameni simpli sa ia pulsul real privind starea jalnică a populației? Ba mai mult, nu au CURAJUL să publice toate nemulțumirile oamenilor de rînd, să publice toate înjurăturile care li se adresează acestor analfabeți funcționali.

Liviu PO said...

@CFI
Eu am prezentat cateva articole din aceasta lege (creatie proprie) acum cativa ani pe acest blog,la solicitarea userului Leonard.Nu mi-ar fi greu sa o trimit in extenso lui Huhu pentru a o prezenta spre analiza generala, doar sa-mi spuna.Proiectia ei bugetara am trimis-o si la ministerul apararii in forma xcel interactiv pentru a putea jongla cei in drept cu elementelele legii.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Cornelius Flavius Ifrim said...

@csej, mereu m-am temut de dobitocii lălăiți, gângăviți si gâjâiți, adică din naștere cu ceva însemnați pe fesieri sau pe cârnații capturați intre molarii lați, de fapt niște neterminați, nefiind nici femele si nici berbanți castrați, având si o întrepulpă cu traistă cu ovale la garniță, dar si o ditamai pildă rânjită, pârlită si desfăcută, în dantură ruptă si de aia si caracterul precum cacaiul a budigăului de papagal dual, fals sentimental si viclean ca un șacal. Brăileanul, Star Steck, pliat ca burduful dezacordat a acordeonului Hohner cântând la bal în spital , daca pe Tâlhar il inlocuia nu stiu daca facea si el ceva mai otova brava la sanki balamaua, după o remorcă de sticle de vodka Wiborowa, dar oricum pe Budigău il tăvălea rău de tot pe dușumea de naiba il lua, daca nu favoriza cu lada de marmelada toată boșorogimea si brotăcărimea din toată Armada cu cai de lemn! Aleluia, aleluia cu tămuia si, Amen.

Arfy said...

Viorel, piramida are o bază! Da, într-adevăr, poate avea bază răsturnată!

GO said...

@Viorel. Este vina tuturor, de la general la soldat. Ca am acceptat ca sclavii modificarea legilor de pensionare dupa ce ne-am pensionat. Nu s-ar fi intamplat fenomenul descris de tine, daca legile nu s-ar fi modificat retroactiv iesirii la pensie.

Majoritatea de aici ne-am pensionat dupa o lege cu prevederea de actualizare a pensiilor ori de cate soldele militarilor activi. Prevederea a fost abrogata de niste politicieni de ...acat, cu acceptul unei justitii tot de ...acat. Iar militarii activi in momentul producerii celor descrise militarilor deja pensionati, au avut o atitudine tot de ...acat, de la general la soldat, ofiteri sau subofiteri in aceeasi oala.

Dan B. said...

@moșmarin16:

În primul rând, contează să ai bun simț! Nu-l ai!
Apelativul uzitat de tine nu derivă din nickname-ul asumat de mine, așa cum s-a-ntâmplat cu al tău („urs”).
Pe de altă parte, nici nu realizezi stupizenia comentariului tău! Cum adică „se păstrează obligatoriu, în plată, cuantumul avantajos”?
Cumva, în 2010, cu Legea 119, s-a păstrat în plată cuantumul avantajos al pensiei? Eu nu am realizat asta, talonul de pensie relevând o diminiare a brutului cu 850 lei, de la 3765, cuantum abia stabilit în sept 2010, prin recalcularea în baza Legii 164/2001.
Cu ce tupeu, că argumente n-ai, susții prostia cu menținerea cuantumului avantajos în plată?
L-ai întrebat pe Alex: „unde-i baiu' în a fi pensii militare care să aibă o componentă contributivă și una bugetară ?!”
Așadar, dacă nici propriile-ți formulări nu le recunoști, ….. Nu amicul tău, Huhu, spunea că pensia calculată contributiv este intangibilă? Iartă-mă, dar circumstanțele privind dezvoltarea economic în următorii 10-15 ani sunt de natură a nu-mi permite nici o doză minimă de optimism. Ca atare, nici adaosul de la bugetul de stat nu poate fi garantat în condițiile date! Nu așa a decis CCR, că acordarea respectivului supliment este condiționată de posibilitățile bugetului de stat?
Și, apropos, dacă evenimentul din 2010-2011 nu-l cunoști, pot crede că ești un „puțoi” pensionat ulterior acestor ani?

GG said...

@Go Bine spus,asa este,numai la noi asa se face ca ieși pe o lege,iar după zece,douăzeci,30 de ani se schimba legea.O fi CONSTITUȚIONAL,coane Fănică.Bine,o sa spună unii că este,dar... o fi corect,cinstit și moral?

Huhu Rezea said...

@Buzescule
De câte ori să bat toaca pentru o babă surdă?
La trecerea de la un calcul necontributiv la altul contributiv nu este obligatoriu să se păstreze în plată cuantumul mai avantajos. Depinde de voința legiuitorului. Una a fost voința în anul 2010 și alta a fost voința în 2013, când Ponta a decis să acorde disponibilizaților cuantumul avut în plata la 31 12 2010. Mai bine își verdea de treabă pentru că aceleași înjurături le-a luat de la voi.
Potrivit deciziilor CCR, la trecerea inversă, de la calculul contributiv la unul necontributiv, este obligatoriu să rămână in plata cuantumul mai avantajos, dacă acesta este cel contributiv. Indferent câte plafoane s-au impus în calculul procentual al pensiei militare, cuantumul în plată nu a putut fi coborât sub nivelul cuantumului contributiv, stabilit prin L 119/2010 și 263/2010 .
Acum s-ar pune problema calculului concomitent, nu alternativ, al pensiei militare, atât contributiv cât și procentual, în plată urmând să rămână cel mai mare dintre ele, așa cum se procedează de mai bine de 20 de ani cu pensiile magistraților și celelalte pensii speciale.

Dan B. said...

@Huhu:

Constat că, uneori, vrei neapărat să mă convingi că nu pricepi ceea ce citești.
Deci, a existat o voință în 2010, care a diminuat pensiile militare aflate în plată, fără niciun cuantum avantajos menținut. Ai garanții, din partea cuiva, că legislația pensiilor contributive nu va permite diminuarea venitului, atunci când bugetul de asigurări sociale nu va mai permite plata lui? Dar, stabilirea stagiului complet de cotizare la 35 ani, față de 20 sau 25 ani, nu înseamnă diminuarea valorii punctajului de pensie realizat? Și, atunci, cum se va menține în plată cuantumul avantajos?
Îți atrag atenția că ai nostri colegi, majoritar, au ieșit în rezervă cu stagiu complet de cotizare, la 20, 22, 25 sau 30 ani de serviciu, funcție de specificul muncii lor, iar ceilalți au trecut în pensie la limită maximă de vârstă, uneori și cu un picior în fund.
Ai văzut un pilot pe supersonic la 60 sau 65 ani? Dar un scafandru, etc?
Până aici ți-e clar că o pensie total contributivă poate fi diminuată, în condițiile în care subdezvoltarea tinde să acapareze societatea?
Aminteai de o decizie a CCR, care nu garantează nivelului suplimentului de la bugetul de stat, acela care s-ar lipi calculului contributiv? Și ce faci cu o pensie calculată doar contributiv, fără niciun supliment bugetat?
Bați, alături de „urs”, pe ideea celor două componente ale pensiei militare, cea contributivă și cea suplimentară, fără a avea garanții privind ca, la ulterioarele modificări ale legislației, să se mențină cuantumul avantajos; poate doar partea contributivă sau nici aia să fie menținută în plată.
Bați câmpii pe supoziții privind decizii ale CCR, dar mai sunt și alți factori care le pot influența (politic, economic, social) spre modificarea precedentelor decizii.
Așadar, cu o pensie militară, constituită din cele două elemente, oricând poți deveni muritor de foame!
Nu crezi că o nouă lege a pensiei militare, fie că-i preluată de la alte state, fie „inovată” pe plai dâmbovițean, este perenă, căci nu poate fi lăsat pensionarul fără venit?
Dintre cele două variante, care dintre ele asigură stabilitatea sistemului? Desigur, fără intervenții meschine din partea politicului la legea adoptată.

mosmartin16 said...

Buzescule, hai să nu mai spui că mă exprim cum nu-ți pică bine ! Chiar dacă eu aș fi un "puțoi" ( află că nu-s !), iar tu ai fi un "babalâc" ! Poate acum, când Huhu "ți-a desenat" o să pricepi câte ceva cum e cu contributeala și cuantumul avantajos !

mosmartin16 said...

O altă fațetă a efectelor "admirabile" ale Legii 223 din 2015... prin prisma proiectului de lege privind unele modificări și completări în domeniul pensiilor de serviciu ( L4 ) - unde se regăsesc și pensiile militare de stat - proiect care "se odihnește" în prezent în Camera Deputaților ! Plecând atât de la elementul definitoriu al acestui proiect - rezultat din Senat - respectiv aplicarea acelui "supraimpozit" de 15 % la ceea ce depășește 6789 lei ( echivalentul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat ), cât și de la reacția Comisiei Europene, respectiv aceea că acel procent de 15 % are o pondere nesemnificativă în reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu din proiect...iată ce "echitate" ar putea rezulta în situația în care acel procent de 15 % ar fi înlocuit - Doamne feri' - cu unul de .....45 % !!! La modul concret - cu titlu de exemplu - analizăm efectele prin prisma a două pensii militare, una stabilită în prezent, iar o alta recalculată în anul de grație 2016 ! Admitem că prima dintre ele are un cuantum net care "plesnește de sănătate", respectiv de 17000 de lei, iar cea de-a doua unul de 7000 lei net în prezent ! Nu intru în toate datele tehnice de calcul deoarece aceasta ar necesita mult spațiu de abordare, ci voi trece în revistă reperele definitorii pentru analiză ! Așadar, plecând de la prevederea legală în vigoare, conform căreia pensia netă nu poate depăși solda netă ( art.60 din Legea 223 / 2015, modificat prin OUG 59 / 2017 )...rezultă o medie a soldelor nete ( considerându-le egale pentru o analiză facilă ) de...17000 lei ! Pe de altă parte, în prezent, solda netă reprezintă 58,5 % din solda brută, diferența de 41,5 % reprezentând-o contribuțiile ( CAS, CASS ) și impozitul ! În consecință, putem stabili astfel faptul că, corespondentul cuantumului net de 17000 lei al soldei este cel brut de ...29060 lei ( 29060 x 58,5 % = 17000 ). Prin prisma plafonului brut al pensiei ( cel de 85%, care rezultă din art.30 din Legea 223, modificat prin OUG 57 / 2015 ) aplicat bazei de calcul ( media soldelor brute, adică acel 29060 lei ) și a unui OMM în procent maxim de 20% ...rezultă o pensie brută în cuantum de 29641 lei ! Aplicăm acel "supraimpozit" de 45 % și pe care l-am luat cu titlu de exemplu, mergând exact pe formula care s-a uzitat în cazul pensiilor militare în anul trecut...când guvernanții "ne-au blagoslovit" cu acel CASS ! Așadar, 29641 ( pensia brută ) - 6789 ( câștigul salarial mediu brut ) = 22852. 22852 x 45 % = 10283 lei ( = supraimpozitul ) !

mosmartin16 said...

Ulterior, aplicăm impozitul de 10 %, general utilizabil la ceea ce depășește 2000 de lei : ( 29641 - 2000 - 10283 ) x 10 % = 1736 lei ! Pensia netă astfel rezultată, adică 29641 - 10283 - 1736 este de...atenție ...17622 lei ! Net !! Prin urmare, mai mare cu 622 lei decât cea existentă în plată și care-i de 17000 de lei ! În acest caz - prin prisma legislației prezente - pensia de 17000 e cea care rămâne în plată ( deoarece nu poate depăși solda netă ), dar efectele supraimpozitării de 45 % !!! ...sunt egale cu zero pentru pensia de 17000 net ! În cazul celei de-a doua pensii ( cea netă de 7000 din prezent și recalculată în 2016 ), iată ce rezultă : pensia brută prezentă = 7556 lei, adică 7556 - ( 7556 - 2000 ) x 10 % = 7000. Aplicăm la cei 7556 lei brut "supraimpozitul" de 45 % : 7556 - 6789 ( câștigul salarial mediu brut ) = 767. 767 x 45 % = 345 lei ( = supraimpozitul ) ! Impozitul : ( 7556 - 2000 - 345 ) x 10 % = 521 lei . Pensia netă rezultată : 7556 - 345 - 521 = 6690 lei ! Pensia netă care ar fi pusă în plată - prin prisma faptului că ea a fost recalculată în 2016 - este de... 6690 lei ! E de la sine înțeles faptul că pentru pensiile nete mai mari de 7000 lei - recalculate în 2016 ori 2017 sau stabilite în 2016 ori 2017 ( până-n septembrie )...printr-o astfel de supraimpozitare... leiii "luați din bozonar ori de pe card" cresc "la greu", substanțial ! Concluzii : a) pensie netă de 17000 lei = efect zero "- în bozonar ori pe card" - al supraimpozitării de 45 % ! b) pensie netă de 7000 lei = diminuată cu 310 lei - "din bozonar ori de pe card" - urmare a aceleiași supraimpozitări !!! Curat, murdar, coane Fănică ! Maestru' Caragiale e printre noi ! Dar și "eterna și fascinanta" lege ...223 ! Abrambureală totală la pensiile militare...și nimeni nu face ceva palpabil, constructiv și echitabil, cu toate că soluții sunt destule ! Până și "io" cunosc câteva ! În tot ăst timp inechitățile se tot adâncesc...sub egida "admirabilei" legislații existente !

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
valy said...

Cea mai bună LEGE a PENSIILOR MILITARE ar fi calculul concomitent, al pensiei militare, atât contributiv cât și procentual, în plată urmând să rămână cel mai mare dintre ele, așa cum se procedează de mai bine de 20 de ani cu pensiile magistraților și celelalte pensii speciale.
În acest fel nu ar mai fi discuții la nesfârșit.

Huhu Rezea said...

@Valy
Așa-i ..dar ce ne facem că sunt multi rezervisti care nici nu pot să gândească o asemenea măsură aplicata de 20 de ani în cazul celorlalte pensii speciale. Uită-te la unul ca Buzecu care nu pricepe ca dacă din calculul contributiv iese un cuantum mai mare decât în calculul procentual se aplică acel cuantum contributiv, nemaifiind nevoie de niciun supliment necontributiv.

valy said...

Am în plată pensie în valoare de 3531 lei și punctajul este de 60,39451 puncte.
Care ar fi pensia călculată pe puncte la data actuală.
Cu mulțumiri anticipate.

Dan B. said...

@Huhu&mosmartin16:

După cum ați observat, eu nu am înșirat cifre, ci doar principii, care, ani la rând, au fost eludate în legislația pensiilor, fie militare sau speciale. Niciunul dintre voi nu-mi poate garanta că un guvern de la Palatul Victoria, indiferent de culoarea lui politică, nu va încălca principiul „cuantumului avantajos”, pus în plată, fie el și calculat contributiv.
Împărțirea punctajului total realizat la 35 ani de stagiu, diminuează pensia calculată pentru 25 ani de serviciu. Nici nu mai este nevoie să vă explic că suplimentul bugetat atașat poate fi oricând diminuat sau chiar radiat.

Dan B. said...

@Valy:
Lasă-l pe Huhu să bată câmpii cu a sa contributivitate.
Eu am vorbit de o lege a pensiei militare, similar uneia existente în alt stat, care, necontributivă fiind, prevede cuantumuri superioare stabilite prin legislație nebramburită.
După cum vezi, nu admite că o pensie contributivă poate fi diminuată prin includerea, în lege, a unei alte formule de calcul, inclusiv a unui stagiu de cotizare superior celui de 35 ani.

Liviutatarush said...

Ma intreb si va intreb, cati dintre dumneavoastra ar obtine contributiv, mai mult de doua puncte de pensie, pentru intreaga perioada. Adica echivalentul a 3570 lei? Incluzand aici si SGV, subofiteri si mm, ofiteri, generali.

Huhu Rezea said...

@valy
Potrivit L 263/2010

60,39451: 35= 1,72555
1,72555 x 1785= 3080 lei
3080 +20%3080 spor OMM = 3080 + 616=3 696 lei

Potrivit L 127

60,39451 x 59,5(VPP) = 3593
3593 + 20% x 3593= 3593 + 719=4 312 lei. Asta pentru anul acesta

CEZAR said...

CONCLUZIE
PLX-199...SINGURA VARIANTA FEZABILA..basca faptul ca-i corecta si onesta !
NIMENI nu mai poate sa-si bage degetelele....ca vrea el si poate...
1.PENSIE MINIMA DE BAZA incepind cu SGV - eii
2.SE mai adauga..dupa cum bine stiti
3PENTRU ASTA ..25 de ani VECHIME MILITARA.. minim obligatoriu....
ETC....!

mosmartin16 said...

Buzescule, când o pensie calculată contributiv a fost diminuată fie prin trecerea ei pe necontributivitate, fie când dintr-un nou algoritm de calcul contributiv ar fi rezultat mai puțin ?!

valy said...

Domnule administrator Potrivit L 263/2010 mai trebuia și indicele de corecție de 1,41

60,39451: 35= 1,72555
1,72555 x 1785= 3080 lei
3080 X 1,41 = 4342,9505 lei
4343 ++20%4343 spor OMM = 4343 + 869 = 5213 lei
Calculat pentru anul acesta.

mosmartin16 said...

Pensii militare ! Iată ce s-ar întâmpla în situația în care forma adoptată de Senat și care vizează proiectul de lege privind unele modificări și completări în domeniul pensiilor de serviciu ( aici fiind incluse și cele militare ) ar implica - la Camera Deputaților - păstrarea "soluției salvatoare a supraimpozitării" înainte de rezolvarea inechităților existente printr-o altă formulă decât cea a supraimpozitării...plecând de la modificarea acelui procent adoptat de 15 % de supraimpozitare pentru ceea ce depășește cei 6789 lei, cuantum corespunzător câștigului salarîal mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat ! Pe lângă faptul că "soluția supraimpozitării" nu rezolvă inechitățile profunde existente la pensiile militare și determinate atât de anul trecerii în rezervă, cât și de legislația aplicabilă...ea nu face decât să adâncească și mai profund aceste inechități majore ! Doar cu titlu de exemplu - și pe care îl pot susține atât cu argumente din legislația incidentă ( Legea 223, OUG 57, 59 și 114 ), cât și prin calcule concrete - știți ce s-ar întâmpla în situația în care acel "supraimpozit" de 15 % ar fi - Doamne feri' - și de...45 % ?!! Iată răspunsul prin prisma pensiilor a 4 foști șefi ai Statului Major General ai Armatei Române ! Pensia netă în plată a generalului Ciucă ar rămâne....neatinsă ( !!! ), iar pensiile generalilor Chelaru, Bădălan și a amiralului Marin...ar scădea...substanțial, "la greu" !! Cine e în temă cu legislația care vizează pensiile militare și evoluția ei de la data intrării în vigoare a Legii nr.223 / 2015, respectiv pe 01.01.2016...poate face calculele cu ușurință ! Concluziile le poate trage fiecare ! Sănătate oameni buni, că-i mai bună decât toate !

Huhu Rezea said...

@mosmartin
Eu ce spun de câteva săptămâni, de când l-a apucat supraimpozitarea pe Ciolacu?
Supraimpozitarea îi va lovi doar pe cei pensionați înainte de 15 09 2017. Pe ciucani îi va afecta numai dacă supraimpozitarea va fi mai mare de 41,5% din baza brută de calcul.

Outlander said...

Nu vor mai fi perioade alese!
Raportarea se va face la întreaga perioadă de activitate!
S-a terminat cu îngrășat porcul pentru 6 luni/5 ani!
De asemenea vor fi supraimpozitate pensiile pentru acea parte care nu este contributivă!
Restul se deduce din reținerile și ușoara confuzie prost disimulată, a bunelului pe timpul conferinței de presă, de a nu spune lucrurilor pe nume!

Outlander said...

Pensiile în plată vor fi recalculate!
A...zburat ”puiul” cu ața!

mosmartin16 said...

Știu, Huhu ! Eu doar confirm ! Uneori și cu exemple concrete pentru înțelegere !

Cezar said...

@/tehnok...motanelul kk..cios..etc
Este rezolvat
Cei care au vechime mai mare..primesc bonus
Cei care au baut kerosenul si apoi au fugit ..sa fie don prifesor fara licenta..penalizare
Korect baaaa!

mosmartin16 said...

Outlander, corect ceea ce spui ...legat de viitor cu întreaga perioadă de activitate luată în calcul ! Problema cu supraimpozitarea la pensiile militare este că ea ar mări inechitățile ! Vezi postarea mea anterioară și ceea ce a zis și Huhu ! Întrebare : de unde ai dedus că pensiile militare vor fi recalculate ?! Eu cred că ar fi ok să sa facă recalcularea, dar încă nu am elemente certe pentru a trage o astfel de concluzie !

Outlander said...

Nu domnule!
Supraimpozitarea va fi doar pe partea care nu are acoperire de contributivitate.
Deci este clar că materializarea părții contributive se va regăsi pe cuponul de pensie.
Cine are!
Cine nu..., (ăia cu ”să ne mulțumim cu ce avem”) să facă un pluton și să facă ”Dansul Săbiilor”!
Sursa este conferița de presă a bunelului de la prânz.
Am spus eu anul trecut că problema guvernanților este că CE le-a băgat sula în coaste să facă reforme iar ei s-au mulțumit să o rostogolească...,doar-doar îi vor prosti și vor lua banii:
Bunelul, ca să justifice timpul pierdut în capitala europeană, a venit pe sticle în massmedia să ne aburească cu acel 9.4%...
Da,...au zis cei de la CE!
Faceți reforma AȘA CUM TREBUIE!
Apoi...mai vedem!
Au un interval de timp să transpună într-o legislație clară și echitabilă pentru toți o lege care să elimine derapajele, inechitățile, să corecteze abuzurile grosolane prin NEINCLUDEREA , de exemplu a acelei solde de lucrări excepționale ce nu are nimic deaface cu atribuțiile funcționale din fișa postului, prin luarea în considerare a întregii perioade de activitate.

valy said...

Domnule Dan B.

Huhu Rezea are dreptate cu calculul contributiv, eu în momentul de fată am pensie 3531 iar pe contribuție aș avea 4312 lei.

DECI O DEFERENȚĂ DE 781 LEI
IAR DACĂ PENSIA AR FI CALCULATĂ azi 22.05.2023 Potrivit L 263/2010 CU indicele de corecție de 1,41
Pensia ar fi 5213 lei.

DIFERENȚĂ DE 1681 LEI.
Ce mai spui în această situație.

mosmartin16 said...

Outlander, pensiile miliare nu au componentă contributivă în prezent ! Reiau, de unde ai tras concluzia că pensiile militare aflate azi în plată vor fi recalculate ?! Eu știu că recalcularea este formula corectă de eliminare a inechităților, dar întrebarea e ...cea de adineauri !

Huhu Rezea said...


@Valy
Doar pensiile stabilite după 2011 potrivit L 263 primesc indici de corecție.
Potrivit L 127 dispar indicii de corecție punctajul fiind stabilit pentru toată lumea din același stagiu complet mediu de cotizare ...de cca 30 ani.

Dan B. said...

Valy:
Dacă și dta citești și nu pricepi noima, .....
Am evidențiat principii, nu cifre, căci primele sunt perene, iar secundele sunt efemere!
Se galopează pe contributivitate, dar și asta-i supusă modificărilor prin lege sau chiar OUG, fie prin schimbarea formulei de calcul (poate mâine-poimâine, stagiul complet de cotizare va fi de 40-45 ani), iar suplimentul bugetar nu este garantat în plată.
Așadar, prefer o lege necontributivă a pensiei militare, similară celei din alt stat, cu un cuantum superior în plată (stabilirea pensiei este condiționată de solda/salariul ultimei luni de activitate), care lege fiind organică, nu poate fi „măcelărită” de nevolnici.
respectiva lege îți dă, iar ca cineva să o desființeze, nu se prea poate (militari lipsiți de pensie? nu cred această posibilitate1), în lipsa unei alte legi, poate chiar mai bună.
Așa că, te rog, nu mai înghiți precum gâsca, pe nemestecate, ceea ce-ți servesc alții. Încearcă să treci prin propriul filtru al gândirii (dacă ai neuroni suficient dezvoltați) toate propunerile venite spre tine.

Viorel said...

Valy. De curiozitate pentru a-mi face o părere și despre pensia mea. Ce grad, vechime în serviciu și în ce an ai ieșit la pensie.

valy said...

După calcule care se fac acum la casele sectoriale se preconizează ca la punctele pe care le am să se calculeze pe legea 127:

60,39451 puncte X 80 = 4831,5608 lei

80 este coeficientul pe care îl cer sindicatele cu condiția ca vechimea să fie peste 30 de ani.

4831,5608 lei + 20% spor OMM = 4831,5608 lei + 966,31216 lei = 5797,873 lei

A said...

Domnule @Valy,am inteles ca acum aveti 35xx pensie si spuneti ca se calculeaza pe o varianta in care veti obtine 57xx.?
Vorba lui DB.,nu mai muscati orice gogorita ce e aruncata de catre unul si altul,priviti cu atentie emisiunile in care se discuta destre economie si datorii (50% din PIB) si poate intelegeti ca e fantasmagorie.
E ok sa visezi dar haideti sa mai si deschidem ochii!
DACA vor avea loc modificari ale cuantumurilor pensiilor militare aflate in plata ,acestea vor fi DOAR PE MINUS!

mosmartin16 said...

Buzescule, nici acum nu ai înțeles faptul că o pensie stabilită contributiv și care ar cădea sub incidența unei noi legi din care - urmare a aplicării altui algoritm de calcul - ar rezulta un cuantum contributiv mai mic ...rămâne cu cel anterior ?!

Dan B. said...

@moșmartin16:

Cine-mi garantează rămânerea în plată a cuantumului avantajos? Așa ca-n 2010, când cuantumul avantajos 3765 lei a scăzut sub 3000 lei, prag minim asigurat de G. Oprea? Mă tot „aburește” Huhu că s-a schimbat „modelul”, dar noua lege nu a precizat rămânerea în plată a cuantumului avantajos! Este posibil ca și acum, la eventuala trecere pe contributivitate, să nu rămână în plata cuantumul superior, realizat anterior?
Dar dacă se schimbă formula de calcul, ca și acum, când una se spune și alta se aplică?
Și dacă suplimentul bugetat, cel pe care-l amintești adesea, nu se mai acordă?
Repet întrebarea: care stat plătește pensie militară contributivă?
O pensie militară, stabilită în baza unei legi perene (nu trei legi emise în 15 ani!), nu reflectă elementele unei baze de calcul, constituită din funcția, gradul, vechimea, condițiile de muncă și sporurile din ultima lună de activitate? Ai auzit pe undeva clamarea vreunei inechități, de grup sau individuală?
Îți repet, la „artimetică” mă pricep și eu, însă îmi doresc ca principiile, pe care se clădește o nouă lege a pensiilor militare, să fie respectate!

Dan B. said...

@All:

Blogger mosmartin16 spunea...
„Buzescule, nici acum nu ai înțeles faptul că o pensie stabilită contributiv și care ar cădea sub incidența unei noi legi din care - urmare a aplicării altui algoritm de calcul - ar rezulta un cuantum contributiv mai mic ...rămâne cu cel anterior ?!”

Nu cumva algoritmul de calcul al pensiei militare a fost schimbat în baza Legii 119/2010, fără a rămâne în plată cuantumul superior, recalculat în baza Legii 164/2001?
Acum, când se schimbă iar algoritmul de calcul, garantează cineva că nu se repetă povestea din 2010?
Repet: punctul de pensie se stabilește prin legea BASS, pe plus sau pe minus, funcție de nivelul de dezvoltare a economiei naționale.
În condițiile în care țara nu mai produce nimic, în care numărul salariaților scade continuu și cel al pensionarilor crește, chiar crede cineva că o pensie contributivă este „bătută în cuie”, lipsită de pericolul vreunei diminuări?

Cezar said...

@/Motănelul..KK..CIOS..este foarte bine asa
Are dreptate batrîna..tu vrei ciuKK.lat Moka si la pensie??
Ai baut mokk.a si kerosenul🤣😂🤣😂

Huhu Rezea said...

@A
Orice recalculare a pensiilor în plată având ca referință veiturile din întreaga perioadă lucrată efectiv, nu numai veniturile din 6/12 luni, are ca efect scăderea pensiilor militare. pentru cei neterminati și disponibilizați.
Conform deciziilor CCR este garantat numai cuantumul calculat contributiv.
Trebuie să-i înțelegem pe cei care se opun reformei pensiilor militare. Sunt din cele două categorii.
Cei care au 25-30 de stagii in serviciu nu se tem de reformă.

Dan B. said...

Huhu susține:

„Orice recalculare a pensiilor în plată având ca referință veniturile din întreaga perioadă lucrată efectiv, nu numai veniturile din 6/12 luni, are ca efect scăderea pensiilor militare. pentru cei neterminati și disponibilizați.”

Da, atâta timp cât punctajul total realizat se împarte la cei 35 ani, normă a stagiului complet de cotizare, nu la 20, 22 sau 25 ani de serviciu (piloții militari au avut ca stagiu complet 20 și 22 ani de naviganți), este evident că punctajul anual va scădea și, în consecință, nr de puncte de pensie va fi diminuat.
Normele de ieșire la pensie au prevăzut ca vechimea în muncă a categoriilor despre care am făcut referire a fost cea integrală pentru obținerea pensiei militare; vârstele de 50 și 52 ani au fost definite ca limite de profesare, adică, vrei-nu vrei, ești poftit afară din sistem.
Personal, apreciez ca tâmpenie categorisirea acestor piloți militari ca „neterminați și disponibilizați” sau chiar nicidecum pensionați anticipat.
Pentru calculul „artimetic” al lui Huhu și moșmartin16:
Atâta timp cât numitorul fracției creste de la 25 la 35 ani, valoarea operațiunii nu scade?