Powered by Blogger.

Friday, June 09, 2023

OUG nr. 54/2023 aduce, în sfârșit, soldele/salariile de funcție ale militarilor la nivelul prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru 01 01 2022

56 comments

 In timp ce demnitarii, salariații din învățământ și sănătate primiseră, în avans,  majorările prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022, militarii, polițiștii și penitenciariștii primesc aceleași drepturi cu o întârziere de 1 an și jumătate. Nu se întâmpla nici acum dacă sindicaliștii din Poliție și Penitenciare nu amenințau cu proteste. Toate acestea s-au petrecut având un guvern condus de un general.

De această majorare vor beneficia și cei care se pensionează începând cu luna iunie 2023, elementele salariale ale bazei de calcul al pensiei fiindu-le actualizate la nivelul datei pensionării, potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015, încă nemodificat de Pl x nr. 244/2023. Casele Sectoriale ar trebui să nu aplice regula instituită administrativ conform căreia ultima lună de activitate nu intră în baza de calcul.

După intrarea în vigoare a legii al cărei proiect se dezbate acum în Parlament, sub denumirea de PLx 244/2023, actualizarea primelor 5 luni din baza de calcul se va face în funcție de ICP-ul lunar(indicele de creștere a prețurilor)

Majorarea nu beneficiază niciunui militar pensionat înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 54 din 08 iunie 2023 din cauza discriminatoriei OUG nr. 59/2017, adoptate și neconstituțional, după cum se va dovedi prin decizia pe care CCR o tot amână, inexplicabil, de la începutul anului. 

Se mai lărgește cu încă un reper hăul dintre o pensie stabilită  dintr-o bază de calcul majorată potrivit OUG 54/2023 și o pensie stabilită înainte de anul 2018, anul aplicării primelor majorări de solde potrivit Legii nr. 153/2017. Noii pensionari vor avea baza de calcul mai mare și față de cei care s-au pensionat în anii 2018-2022.

Un alt reper de lărgire a hăului dintre pensiile stabilite înainte si după OUG 59/2017 este inclus în viitoarea reglementare a supraimpozitării pensiilor din Plx nr. 244/2023. Vor fi supraimpozitate doar veniturile primite ca pensie de cei pensionați înainte de 15 09 2017. NU sunt afectate de impozitare sau supraimpozitare veniturile nete din pensiile militare stabilite după 15 09 2017.




56 comments:

Un pensionar citit said...

Ma bucur pentru activi.Poate vom putea beneficia si noi daca gresesc si in noua lege este prevazuta recalcularea pensiilor aflate in plata.
Dar ce se intampla la CSPMAN ca nu au afisat taloanele?

Leon said...

Art.II ne arata ca majorarile intra in vigoare de la data de 1 Iunie !
Viitorul Premier, Marcel Ciolacu, va avea viata grea cu Sindicatele, deoarece cf.L.153/2017(inca in vigoare), in acest an, Soldele/Salariile de Functie trebuie majorate la nivelul sal.minim de 3.000 lei..!!

Luc 3 said...

Mă bucur și eu,pentru cei activi,sper să ne folosească și nouă,la pensionari,această marire,ca si cea de grad!

mosmartin16 said...

Iată că s-a ajuns...e drept cu destulă întârziere și la presiuni cu potențial grevist...și la SF concordantă anului 2022 ! Era unu' pe aici ...care descoperise apa caldă ...și care "ca racu'", tot căuta să "demonstreze" că nu se va ajunge la așa ceva, că poate pe la "paștele cailor", că e cu cuantumul compus de 25%, apoi 1/4, iar la fel, apoi o bucățică și mai mică, etc, etc.! Iată că acum - de s-ar dori - s-ar putea face și o recalculare a tuturor pensiilor în plată plecând de la o bază de calcul actualizată și formată - exclusiv - din acele elemente salariale comune tuturor militarilor și din cele care au atât reglementare constantă în timp, cât și specific unei structuri militare, respectiv ierarhia și periculozitatea ! Asta dacă vorbim de varianta "militară", cea procentuală !

mosmartin16 said...

P.s. Și ar rezulta pensii superdecente, fără inechități, diferențiate ! S-auzim de bine !

mosmartin16 said...

Corect, Leon ! 3000 !

Cornelius Flavius Ifrim said...

Felicitari pentru activi! Condoleante pentru rezervistii inactivi si le doresc sa fie longevivi! E bine sa ,,stătem'' in casă cu mortul pe masa, caci iesitul la demonstratii da in intoxicatii si e pericolo mortalem insolatii, că pe aici toti se rățoiesc si se pârtoiesc, dar cand e vorba de demonstratii se feresc, se grăbesc si-o roiesc jmecheresc! Sindicatelor noastre perene, moarte intre perne, regrete eterne! Polcovnicul, Daogaru, cand prin tv-uri cotiga si magarul isi plimbă, nu mai are stuchit la furca de limbă?!

scorteanu alexandru said...

Pentru pensionarii militari, guvernantii nostrii nimic,nimic.Au uitat complet de noi.

Brenda said...

A intrat la vreo banca azi pensiile??

Vali said...

Salut camarazi,

A primit careva talonul de pensie ?
Ne mai dau astia ajutoarele sociale pe luna asta sau ....nu ?
Multumesc anticipat ! Zi buna sa aveti !

Huhu Rezea said...

Luna asta întârzie pensiile pentru că până pe 05 06, vacanța de Rusalii, nu s-a lucrat.

Julian said...

La ING au intrat pensiile

Daniel said...

La banca transilvania

Daniel said...

La banca Transilvania au intrat banii

Arfy said...

Akord, parcă spuneai că este specialistă în bănci-finanțe!?!

compensatul said...

Respecte Huhu
Dacă m am pensionat începând cu data de 1 iunie beneficiez de aceasta majorare?
Mulțumesc anticipat.

Leo said...

Pe 27 să stătem ciuliți la capoatele vișinii.
Am auzit că i-a "colindat" Flavius.
Flavius să ne dai adresele de e.mail ale lui Celine , Elisa , LYen, Schmit , RO CE , ECFIN3 și la care le mai ai tălică în tolbă că vrem să mai jelbărim oleacă .......

ifrim said...

Io i-am și cheltuit!

Leon said...

@Akord, te rog sa nu ma cerți daca scriu aici ca si CEC-ul a virat pensia de la MApN acum 2'...:)).

Huhu Rezea said...

@Compensatul
Vedeți cum vă încadrați în prevederile art. 63 din L 223/2015.

Articolul 63
(1) Drepturile de pensie se stabilesc și se plătesc astfel:
a) de la data încetării plății soldelor/salariilor lunare ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, după caz, a soldei/salariului sau pensiei susținătorului decedat dacă cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la casa de pensii sectorială în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor situații;


Dacă data încetării plății soldei lunare a fost 31 mai 2013 nu beneficiați de majorarea bazei de calcul.

compensatul said...

Mulțumesc Huhu
Da încetarea plății soldei a fost 31 mai 2023,dacă mi permiteți sa revin cu o alta întrebare,as putea renunță la cererea de pensionare ,și sa fac alta cu o data ulterioara datei de 1?
Menționez ca decizia de la casa sect.nu am primit-o.doar cea de la unitate de încetare a rap.de serviciu.
Multumesc

Viorel said...

Compensatule. Analizează întâi care lege este mai avantajoasă. Legea nr. 223/2015 actuală sau cea modificată de PLx-244/2023. Asta în cazul că mai poți întorce ceva. Sigur ești de la MAI. La MApN îți dă cu flitul.

Huhu Rezea said...

@compensatul
Documentul principal este cel de încetare a raporturilor de serviciu.
Ceea ce dorești d-ta este echivalent cu o reangajare. Instituția poate face oricând reangajarea, numai să mai dorească.
Tot din articolul 63 rezultă că instituția are un termen de cel puțin 90 de zile pentru a înaintă documentele de încetarea activității la Casa Sectorială.
Poate vă intercalați solicitarea de reangajare în acel termen.

mosmartin16 said...

Doar dacă ai orbu' găinii ori ești analfabet funcțional ( cuvânt elegant !🤣 )...nu recunoști faptul că la pensiile militare sunt un puhoi de inechități ! Cine poate spune dacă - în afara recalculării pensiilor în plată - mai există vreo altă soluție de eliminare a acestor anomalii și aberații existente ?! Și dacă da, concret...care ?! Aștept răspunsuri la obiect...nu "ca la Ploiești"...nu cu romane "groase cât pâinea dospită"...nu cu "io vorbesc de mere, tu de pere"...cu "cherestea" subțire și fără "ba pe-a măti" !🤣 Și...cu argumente : 1,2,3...

Leo said...

@compensatul
Se pare că încă nu realizezi exact ce ți se întâmplă.
Ai vra să fi cu un picior în activiate și cu unul în rezervă.
Este o stare imposibilă.
Mai bine bucură-te că ai scăpat cu o Bază de calcul "la zi" ( nu ca noi raportată la salarizarea din 2009) și să vezi ce vesel este ca membru al clanului H.
PS
"I-a băgat" și la WORLD BANK

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am luat pensia de la BCR. @Leo, sigur ca da,asa voi vace, sigur!

John said...

Paradoxuri:
1) Președinte profesor - dezastrul Învățământului Românesc,ghinion! 😆
2) Premier - General din Pleiade - dezastrul Apărării Naționale..alt ghinion!😄
3) Romània de azi?... cel mai mare ghinion..
Întrebare pentru autistul de la Cotroceni și nu numai:
-" Werr kann Rumanien retten?"
PS
Cu mențiunea,fără sporuri"

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tizule, mi-a ramas si mie din pensie de-o coliva țapănă, iar lumanari am acasa un snop, tot țapăn, slava Domnului, ca de astea nu duc lipsa! Cui sa ne plangem, bre?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Compensatule,stai acolo la serviciu, norocosule, pana te dau afara ca le-ai devenit o povară, pentru ca o data pensionat devii automat un sarac ratat! Succes si de munca sa ai mereu chef!

xmax said...

Pentru @Leo
Degeaba stăm ciuliți pe 27 :))
Pîna nu le trăznește soarta una în cariera lor minunată nu se astîmpără nici un viteaz
Dumnezeu este îngăduitor cu orice păcătos dar deja este prea mult.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Doru said...

John
Niemand, es ist zu spät. Werner hat sich seinen Job gemacht zusammen mit Ciolacu

Brenda said...

Mai acesta care veșnic ai ceva sa îmi spui, ei între b da vad cum lucrează și alte bănci așa că nu mai fa tu pe deșteptul.

Leon said...

Cred ca a sosit momentul ca si Pl x nr.199/2020, aflat in sertarele Presedintelui Comisiei de Aparare din CD, sa primeasca un Raport comun Favorabil si pensiile militare sa fie RECALCULATE si Actualizate la nivelul anului 2022..!!
PS. @Leo, te-ai convins ca ministrul TALVAR tace dar le face ??
In iarna au fost majorate Soldele de Grad iar acum Soldele de Functie ale Activilor !!

Huhu Rezea said...

Comisare
Ti-am mai spus că greșelile gramaticale flagrante pe care le comiți nu sunt un motiv de fală.
Chiar și la vârsta pe care o ai poți să faci exerciții de corectare în privința despărțirii/legării părților de vorbire prin cratimă.

mosmartin16 said...

Bravo Viorel ! Ai spus ceva ok ! Seară bună !

Leo said...

Nu ăsta nou și habarnist a făcut ceva , ci VALUL de nemulțumiri cu chip de grevă al învățătorilor , polițiștilor, CFR-iștilor , sanitarilor , etc....etc...
Ăla nici nu știe ce s-a întâmplat.
Iar cu PLX 199 , m-am liniștit după ce am auzit că i-ai trimis o jalbă lui Solomon. E ca și cum i-ai fi trimis-o lui Țuguianu sau lui SUPOZITOR.
ȚARĂ TRISTĂ PLINĂ DE UMOR.

Leon said...

@Leo, ai inceput sa uiti, Baiatule !
Am trimis ceva Propuneri, nu lui Solomon, ci Presedintelui Comisiei de Aparare, deputatul PNL, Leoreanu Laurenţiu-Dan si deasemenea lui Tutuianu..!!
PS. Acum cateva minute îi trimisei si D-lui ministru TALVAR aceeasi Propunere !

M said...

CPS a MAI
Pentru pensionarii militari care au optat pentru plata pensiei în cont curent sau cont de card, în urma exprimării opțiunii, primesc talonul de pensie doar electronic.

Paul Puiu said...

Huhurez, lasa vrajeala cu liniuțele de cratima ca daca ma apuc eu sa fac pe profesorul cu tine tu ramai corijent, dar nu am timp de prostii ca altii, gen Akordeon75🍻💩, ca nu suntem la examenul bac la limba romana!!! Pe tine si pe altii ca Akordeon75 💩🍻nu au tupeu sa le dea lectii sau sa ii corecteze erorile gramaticale ca sa se puna bine cu tine!! Tu mai bine ai lasa cenzura si mi-ai posta comentariile si nu le mai canta in struna la varsovistii ca Blândul Ben MosMartin16 sau Akordeon75 🍻💩ca dupa capul lor legea pensiilor a inceput si se termina doar cu ei si numai ce comentează ei e just sau valabil!!!Huhurez voi cand ramaneti fara replica va luati de erorile gramaticale si începeți sa faceti pe pedagogii, corectorii sau marii profesori??!!!🫡🫡🫡🫡

mosmartin16 said...

Puișor, argumente concrete bre...nu bălării !🤣 "Leagă-ți sinapsele" bre...că ți-au luat-o neuronii la vale !🤣

Huhu Rezea said...

@Comisare
Ești jenant!
Dacă nu ești pretențios cu d-ta, ar trebui să te gândești la prestigiul instituției în care ai lucrat.

mosmartin16 said...

Cornelius, pune te rog adresele de mail ale celor indicați de Leo ! Mulțam' fain !

Paul Puiu said...

MosMartinica16🐻, ce pot sa iti spun ca sa fiu pe intelesul tau, ne-am cam saturat de comentariile tale acide, pline de artificii financiar contabile nesustenabile prin care ajungi la acelasi rezultat de fiecare data sau la acelasi numitor comun aventajos numai pentru varsovisti si aberatiile pe care le sustii despre pensiile Ciucanilor!!!🫡🫡🫡🫡🫡

Cornelius Flavius Ifrim said...

@LEO, SCRIS SI TRIMIS, CU SUCCES!

Arfy said...

Brenda, îți promit o consiliere bancară, fără niciun cost! Tu singură vei descoperi avantajele! Tehnic este foarte simplu! Îmi aduc aminte de acum 25 de ani când au făcut carduri și conturi brd, aveam două carduri, eu și soția! Veselie maximă! Eu n-am pățit-o, dar alții nu reușeau să țină minte PIN-ul, și hap, bancomatul îl retinea,. Drum la bancă, lipsă bani etc. Acum, e simplu, simplu de tot! Nici măcar nu trebuie sa plătești facturile, le faci în asa fel să ți ia banii când vrei tu vine mail, te uti în cont furnizor, contul tău personal etc. Simplu! Încă o dată, îți ofer sprijin gratuit!

Paul Puiu said...

Huhurez, asta cu prestigiul instituției in care am lucrat m-a facut sa rad cu lacrimi, 🤣🤣🤣🤣🤣, chiar a fost buna gluma asta, eu de mult am constatat ca si-a pierdut prestigiul MAI atat fata de activi, dar mai ales fata de rezervisti si in retragere prin nerespectarea drepturilor sau pasivitatatea manifestata fata de reacția nemulțumirilor ridicate in mod obiectiv si in care li s-a cerut numai sa respecte legea!!! Pai primii care au distrus imaginea si reputația MAI, MAN sunt cei din fruntea ministerelor, caselor de pensii, politrucii si sefii numiti politic!!!!! Lozincile astea cu prestigiul erau valabile Huhurez pe vremea lui Ceașca, acuma s-au cam schimbat vremurile, nu vezi ca varsta de pensionare o vor la 65 de ani, pensii sunt neactualizate din 2017, plafonarea sau supraimpozitarea pensiilor, acordarea drepturilor salariale cu întârziere de 1 an jumate si acum cu greu acordate sub amenințări, toate astea au afectat prestigiul acestor ministere!!!!Despre ce prestigiul vorbim, nu mai sunt candidați sa ocupe locurile la școlile de agenti, subofiteri sau ofiteri, las-o moarta cu prestigiul, aici pe sit sau pe blogul tau public ne expunem doar părerile sau punctele de vedere personale si atat, dar nu ar trebui sa ii bălăcărim pe altii cu tot felul de calomii sau insulte asa cum o fac unii pe care tu ii lasi sa o faca, blocandu-le comentariile celor înjosiți adica taindu-le dreptul la replica dupa cum ai tu chef!!!!!
Apropo eu sunt oare primul care fac erori gramaticale, tu sau alti nu ati gresit niciodata??!! În Biblie există numeroase pilde, iar una dintre acestea este cea legată de femeia căsătorită care a fost surprinsă în timp ce păcătuia cu un alt bărbat și adusă în fața lui Iisus Hristos pentru judecată. Este una dintre cele mai interesante și puternice povești legate de miracolele înfăptuite de Iisus Hristos, care a rostit pilda „Cel fără de păcat să arunce primul piatra!”. Stii tu Comentariile sunt publice dar nu au caracter oficial ca al unui act public, act normativ, sentinta, decizii, etc!!! Cand nu ai putere sa dai o replica ce faci, te apuci de corectat ca sa arati cat esti de doxat, literat sau elevat in ale gramaticii!!! Tu ai impresia ca eu mai am răbdarea sa stau sa recitesc comentariul dupa terminarea lui, nu crezi ca ne-am saturat de cate ori am facut-o cand eram activi!!!Din punctul meu de vedere un comentariu trebuie sa conțină un mesaj, o parere, un punct de vedere, pe care fiecare cand il citeste sa il apreciaze si il perceapa cum considera el, dar nu e cazul sa ne apucam acuma sa facem pe Deștepții ca sa arătam cat de experti suntem pentru ca e mai corect sa te faci apreciat singur de altii, nu sa te supraevaluezi de parca ai fi buricul pământului!!!! 🫡🫡🫡🫡🫡🫡

mosmartin16 said...

Puișor, aberații...sunt la greu în căpuțu tău bre !🤣 Nu mă fă să mă tot conving că bați bine de tot către ...analfabetism funcțional !🤣 Stai cumințel că vine recalcularea bre și nu scapi cu "să fim mulțumiți cu ce avem" !🤣🤣 Unora le va crește pensia, altora le va scădea ! Îți tâțâie curuțu?!🤣 Știi cum se spune...de ce îți e frică nu scapi.
.bre puișor ! Se vor așeza toate pensiile unde le e locul la fiecare, în funcție de grad, funcție, vechime, periculozitate...elemente corecte și echitabile ! Acușilea vine bre, vine ! Paaa...

mosmartin16 said...

Puișor, uite o mostră de apropiere a ta de analfabetism funcțional !🤣 Păi bine bre, când spui..."ne-am cam săturat...bla,bla,bla"...cu cine ai vorbit bre și te-a "mandatat" să-i reprezinți ?! Mergi bre la oglindă, dă-ți două palme, iar dacă nu te dezmeticești...fugi și fă nani"puișor" !🤣🤣🤣 Paaa....

Paul Puiu said...

Akordeon75🍻 💩si MosMartinel16🍺🐻, va jucati in continuare rolurile de moșnegi nesuferiți ca cei doi din păpușile Muppets!!!🤣🤣🤣🤣🤣Fara voi doi blogul lui Huhurez nu ar avea mascote ca sa întrețină atmosfera, asa ca multe succesuri in continuare experților!!!!!🫡🫡🫡🫡

Un rezervist militar said...

Mosmartin16, observ ca promovezi fel de fel de scenarii prin care sa scada cuantumul pensiilor mari si nu esti de acord cu propunerile de majorare a pensiilor mici. Eu nu sustin deloc aceasta abordare si optez pentru actualizarea pensiilor in plata odata cu fiecare crestere a soldelor personalului activ. Doamne-ajuta!

mosmartin16 said...

Puișor, ți-am zis io că te suspectez de analfabetism funcțional ! M-am înșelat bre, tu chiar ești de ăst "soi" !🤣 Te înțeleg, atât poți ! Sincere compasiuni !🤣

mosmartin16 said...

Rezervist, una e ce crezi alta e ce îți dorești ! România a ajuns la un record al datoriei, CE cere reducerea cheltuielilor...iar noi vorbim de măriri ! Cât despre pensii militare, recalcularea, fie prin actualizarea unei baze de calcul formată numai din elemente salariale comune la care să se adauge cele definitorii unei structuri militare ( ierarhie, risc), fie prin contributivitate cu supliment bugetar în funcție de vechimea ca militar, fie prin calcul dual ca la celelalte pensii speciale...poate duce la eliminarea inechităților majore prezente ! Unele pensii da, ar scădea, dar altele ar crește, realizându-se o reașezare a lor corectă și echitabilă ! Și...ar rezulta și pensii decente în raport cu nivelul de dezvoltare al societății românești ! S-auzim numai de bine !

mosmartin16 said...

Tot pentru rezervist ! Tu greșești de crezi că eu nu îmi doresc actualizarea ! Dar nu prea cred că se va întâmpla ! Cresc cheltuielile ! Și cu acea actualizare a acelei baze de calcul de care vorbeam tot cresc cheltuielile puțin, dar nu în aceeași măsură, iar pensiile militare ar fi mai echitabile neluându-se în calcul multitudinea de sporuri de care unii au benefiviat, iar alții nu ! Și ar rezulta, cu această bază de calcul și pensii decente și diferențiate !

Arfy said...

MoșUrs16, ce tot vorbești de cheltuieli? Din '90 am auzit, ca al de tine, în genul: noi armata nu vrem să lovim în bugetul statului! Te auzi ce vorbești? Sunt bani suficienți pentru pensii, nu numai cele militare, pentru toate! Treaba stă foarte simplu: corectarea legii sau o lege nouă! Politic nu se vrea!

Arfy said...

Moș16, încă ceva: am beneficiat de spor SLP înainte de '90! De ce să nu fie luat în calcul? Am primit bani și vechime! A, dacă ai stat la birou și totuși ai primit 3 luni la an, e de porc să spui că nu trebuie beneficiat de de sporuri! A fost dat prin lege? Da! Și acum vii să le anulezi că și cum n-ar fi fost!