Recuperarea prejudiciului produs direct prin ordonantele de guvern declarate neconstitutionale, art. 9 alin.(4) al legii contenciosului administrativ

Procedura speciala se aplica prejudiciilor  produse prin ordonante de guvern sau dispozitii de ordonante, nu si prin  lege adoptata de parlament.

Prejudiciile produse prin legi necostitutionale sunt recuperabile doar pentru  cei care au deschis actiuni pana la data publicarii deciziei CCR in MO.

Precizare:

Actiunile in procedura de Asigurari sociale prin care se invoca aplicarea gresita a art. 101 din Codul Fiscal, modificat prin Legea 282/2023, nu neconstitutionalitea art. 101,  se prescriu in 3 ani de la data la care pensionarul a primit primul cupon de pensie cu retinerea gresita  a impozitului progresiv, in luna ianuarie 2024. 

DECIZIA nr. 664 din 15 decembrie 2022

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 1 martie 2023




CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului transmis în Dosarul nr. 1.722D/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“16. Autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 147 alin. (4) teza finală privind efectele deciziilor Curții Constituționale.17. Cu titlu prealabil, din analiza înscrisurilor aflate la dosare, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauze având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2.414/C/2013 prin care s-a procedat la implementarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, act normativ având ca obiect principal de reglementare măsuri de reducere a posturilor de execuție/ conducere vacante și/sau ocupate din administrația publică locală și centrală, procedura de ocupare a posturilor vacante, precum și configurarea structurii funcționale a autorităților și instituțiilor publice (birou/serviciu/direcție/direcție generală). De asemenea, prin Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor sunt neconstituționale.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017, Decizia nr. 95 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 august 2018, și Decizia nr. 402 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 22 iulie 2021, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.19. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, precitată, Curtea a reținut că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate fac parte din art. 9 al Legii nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului“, și reprezintă norma cu caracter special care evidențiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanței simple sau de urgență a Guvernului, care atrage competența instanței de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, și calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competența Curții Constituționale sub aspectul controlului de constituționalitate în raport cu Legea fundamentală.20. Pentru a reliefa caracterul de normă specială al dispozițiilor de lege criticate, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestora cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justițiabililor să acționeze împotriva ordonanțelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanța de contencios constituțional a reținut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menționate, Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acțiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ fiind condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege și de respectarea unor termene legale.21. În temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfășurate în fața instanței de contencios administrativ excepția de neconstituționalitate a oricăror dispoziții din legi sau ordonanțe ale Guvernului, care au legătură cu soluționarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situație, instanța va sesiza Curtea Constituțională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece și, eventual, urmând să primească o soluție definitivă. În cazul în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanță simplă sau de urgență a Guvernului, după soluționarea definitivă a cauzei, decizia Curții Constituționale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției, ca expresie a dreptului la un proces echitabil.22. Referitor la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional este circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocată anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.23. De asemenea, analizând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că acestea reglementează o situație diferită de cea prevăzută de art. 8 din același act normativ și au o incidență limitată, circumstanțiată situației în care ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim.24. Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit cu valoare de principiu că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua, potrivit cărora „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale“, și reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015). Prin art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanței ori refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului.25. Analizând conținutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege și poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Acțiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acțiunea principală va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței Guvernului. Potrivit art. 9 alin. (2), instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, potrivit art. 9 alin. (3), instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, în caz contrar acțiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluția pronunțată în urma efectuării controlului de constituționalitate este, în mod invariabil, o condiție de admisibilitate a acțiunii adresate instanței de fond: o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra înseși admisibilității acțiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfășurării procedurii în fața instanței de contencios constituțional, constituie o condiție mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).26. Totodată, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziție criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate, prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea ce are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.27. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanța simplă sau de urgență, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori întrun interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acțiunii în contencios administrativ în două situații. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acțiunea principală, însoțind această cerere de excepția de neconstituționalitate a ordonanței simple sau de urgență a Guvernului. Într-o atare situație, acțiunea de chemare în judecată nu este condiționată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situație este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege și este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1), situație în care legiuitorul îi pune la dispoziție acțiunea principală cu același obiect, care va fi însoțită, de data aceasta, de decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiționează însă admisibilitatea acțiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicțional al Curții Constituționale. Acțiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, așa cum susține autorul sesizării [de altfel, acțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiționată de respectarea unui termen], sau o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acțiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituțional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acțiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în lipsa dispozițiilor art. 9 alin. (4), acțiunea în contencios administrativ împotriva ordonanțelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situație a evitat legiuitorul, condiționând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acțiune în termenul de un an de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.28. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseși adoptării ordonanței Guvernului, iar nu și în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acțiunea/omisiunea autorității administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunțate, dacă instanța constituțională a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției invocate în acea cauză. Așa fiind, Curtea a reținut că sfera de incidență a celor două norme legale - art. 8, respectiv art. 9 - este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situațiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele.29. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidența deciziei de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional într-o cauză soluționată de instanța judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, întrucât, prin ipoteza de incidență a dispoziției art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situație este exclusă.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în dosarele nr. 74/45/2015/a1 și nr. 941/54/2015*/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

https://www.universuljuridic.ro/noua-decizie-a-curtii-constitutionale-in-materia-contenciosului-administrativ/

Auxiliarii din armata, politie, jandarmerie, servicii, penitenciare vor fi pensionati la 65 de ani.

 Vicepremierul Tanczos Barna a declarat la RFI despre reforma pensiilor speciale că ”va trebui să avem elemente care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activității pe timpul muncii, în mai multe domenii și în Justiție și în MAI, în Interne, Justiție, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur și simplu fac același lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activități care nu sunt legate de intervenții ale echipelor de jandarmi, ale forțelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condițiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate și sunt considerate privilegii”. 

 Vicepremierul vorbește despre creșterea vârstei de pensionare pentru cei care primesc pensii speciale: ”Absolut. Și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 și ceva de ani sau 15 ani sau nu știu câți ani. Deci aceea nu este o reformă serioasă”.

 Întrebat dacă va fi regândit și modul în care sunt calculate pensiile speciale, Tanczos Barna a răspuns: ”Da, da, în sensul să nu fie pensia mai mare decât salariul, care este o aberație”. 

 Vicepremierul precizează că reforma pensiilor speciale ar putea fi inclusă în al treilea pachet fiscal: ”Mai mult ca sigur, în pachetul trei, nu am decis încă, probabil, nu mai avem timp să o pregătim pentru pachetul doi”. 

 Tanczos Barna vorbește în interviul video despre reforma pensiilor speciale, la minutul 21.

Pensiile speciale vor ramane, dar vor fi reformate.   

Coaliția scârțâie, guvernul lui Ilie merge.

 

Dupa celebrul proverb, câinii latra, ursul merge, cam asa functioneaza si Guvernul Bolojan, aflam din interviul de aseara acordat de Ilie Bolojan realizatoarei Laura Chiriac.

A introdus un nou termen, cel de pensii speciale anticipate....

#rezistii au propriul razboi cu social-democratii pe seama guvernarilor anterioare, iar acestia se plang ca Bolojan guverneaza fara sa-i consulte. 

Bolojan insista pe realizarea reformelor care refac stabilitaea economica si financiara. Conteaza mai mult ratingul de tara si finantarea din fonduri europene decat costurile politice si sociale.

Bolojan constituie un grup de lucru pentru reindustrializarea Romaniei.

Nimeni nu-si permite in aceste conditii o criza guvernamentala.

Nu Ghinea a introdus pensiile militare in categoria pensiilor speciale

 Oricare rezervist care a facut o minima alfabetizare juridică, in scoala sau la cursurile de pregatire profesionala, a invatat ca legile se clasifica, in functie de sfera lor de cuprindere, in legi generale, aplicabile tuturor cetatenilor, si legi speciale, aplicabile unor categorii restrânse de subiecti, clar definiti in legea speciala. 

In concurenta dintre dispozitiile legii speciale si cele ale legii generale au prioritate dispozitiile legii speciale, principiu general valabil de aplicare a legii de catre instante.

In domeniul pensiilor exista o lege generala aplicabila tuturor celor care lucreaza cu contract de munca si platesc o contributie de asigurari sociale si legi speciale integrate sistemului public de pensii sau neintegrate in sistemul public.

Pana in anul 1997 a existat pe langa legea generala, legea din sistemul public de pensii(Decretul nr. 292/1959, Legea 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea 19/2000, Legea 263/2010, Legea 360/2023) o singura lege cu caracter special, cea privind pensiile militare de stat concretizata in Decretul 293/1959, Decretul 141/1967. Decretul nr. 214/1977, Legea nr. 164/2001, Legea 223/2015.

Dupa aceea au aparut droaia de legi speciale ale pensiilor pentru magistrati, diplomati, grefieri, personal navigant civil, functionari parlamentari etc.

Pana la Jaloanele  214 si 215 din PNRR, care cuprindeau intentii de reformare a pensiilor din sistemul public  si a celor de serviciu, nimeni nu s-a ofuscat ca pensiile militare erau incadrate din punct de vedere juridic la categoria pensii speciale.

Mafia finantista din structurile de aparare a scornit sloganul ca pensiile militare nu ar fi pensii speciale si, ca atare , ele trebuie scoase din categoria pensiilor care ar urma sa fie reformate, fie si numai pentru a elimina inegalitatile create, in timp, in sistem, dupa eliminarea actualizarii lor ori de cate ori se majorau  soldele de grad si de functie ale celor in activitate,

Sloganul a fost mediatizat, a fost preluat de politicieni, a fost mestecat pe negandite de toate structurile asociative ale rezervistilor si este si astazi rostogolit de multi rezervisti pe retelele de socializare, inclusiv pe acest blog, in special de cei pe care eu ii numesc ciucani, speriati ca reforma pensiilor militare le va putea afecta pensiile lor stabilite in aceleasi conditii avantajoase ca si cele in care s-a pensionat fostul ministru si premier Nicolae Ciuca.

Or, nu caracterul special al pensiilor militare a creat diferentele enorme dintre pensionarii militari, functie de data deschiderii dreptului de/la pensie, ci interesele meschine ale unui grup restrans din interiorul sistemului.

Impotriva curentului general, de cand am preluat blogul, sustin, fara reverve, in concordanta cu teoria generala a statului si dreptului,  ca  pensiile militare de stat sunt pensii speciale, pentru ca sunt reglementate de o lege speciala. Nu contine nimic ofensator aceasta denumire.

Putini stiu ca in secolul trecut, dupa anul 1902, generatii intregi de militari s-au luptat, timp de mai bine de 40 de ani,  pentru a avea o lege speciala a pensiilor militare. In anul 1902 pensiile pentru militari au fost integrate in sistemul public de pensii.  

Asa a trecut Romania prin 2 razboaie mondiale fara ca militarii sa aiba pensii militare.

Printr-o diversiune impresionanta, marea masa a rezervistilor se simte lezata daca aude/citeste ca pensia militara este o pensie specială. 

Alexandru Anastasiu - cunoscut și sub numele de Alexe Anastasiu - (n. 4 octombrie 1865, Blăgești, Vaslui - d. 1947, Iași) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

Iată ce scria în ziarul "Adevărul" din 24 mai 1934 generalul Alexe Anastasiu pe problema pensiilor militare: 

Necesitatea legii speciale pentru pensiile militare

 „Cu ocazia prezentării unui memoriu cerut de Ministerul de Finanţe, cu întâmpinări asupra anteproiectului legii generale de pensiuni întocmit de acel minister (Casa Generală de Pensiuni) anul trecut, Societatea ofiţerilor în rezervă şi retragere „Carol al II-lea”, printr-o declaraţie preliminară, arăta că adunarea generală a societăţii, conştientă de condiţiunile excepţionale sub care trebuie privită şi soluţionată, prin lege, chestia pensiilor militare, rămâne nestrămutată în credinţa că administrarea deplină a acestor pensii trebuie să se facă neapărat sub autoritatea Ministerului Apărării Naţionale şi pe baza unei legi speciale, cum se face şi în alte ţări şi cum s-a mai făcut cu succes, altădată, şi la noi. 

Declaraţia aceasta prealabilă a Societăţii „Carol al II-lea”, făcând aluzie la starea precară a pensiilor militare de la război încoace, exprimă o crudă şi extrem de dureroasă realitate. Dar dacă starea aceasta precară a pensiilor noastre militare ar fi determinată numai de criza economică şi financiară postbelică, este evident că ea n-ar justifica elaborarea unei legi de pensii speciale pentru militari, întrucât consecinţele crizei, atingând toate categoriile de bugetari, în mod egal şi, respectiv, proporţional, nu se pot cere şi nici acorda excepţiuni şi privilegii. În realitate, însă, nu este numai criza cauza existenţei şi gravităţii stării precare în chestiune. 

Cauza sau mai bine zis cauzele genetice ale stării precare a pensiilor militare derivă în cea mai mare parte numai din eroarea ce s-a făcut în 1902, când pensiile militare s-au unificat cu pensiile civile, precum şi din crearea prin legea din 1925 şi dispoziţiunile de birou pentru aplicarea acestei legi pentru pensionarii militari şi exclusiv numai contra lor, a unor condiţiuni de tratament pe cât de nedrepte, pe atât de vexatoare. 

Astfel, în 1926, cu ocazia majorării indemnităţii (indemnizaţiei, n.n.) de scumpete a pensiilor, în mod general, cu 25 la sută, în ce priveşte pensionarii militari, s-a dispus ca – aplicându-li-se şi lor acest coeficient, „suma rezultată să nu întreacă în tot cazul pentru căpitan de … atâta, pentru maior de … atâta şi aşa mai departe pentru toate gradele, adică o limită maximală, pe grade, care nu s-a prevăzut însă pentru nicio altă categorie de pensionari. De aici a rezultat neajunsul jignitor că pensiile militare au rămas inferioare pensiilor civile, nu numai la grade egale, prin asimilare, dar chiar şi decât a unor grade mai mici. Aşa de ex., pensia unui învăţător, care prin asimilare – fiind primul grad în ierarhia profesoratului de carieră – ar corespunde gradului de sublocotenent, nu numai că ieşind la pensie primea mai mult decât un sublocotenent, locotenent ori chiar căpitan, dar depăşind ierarhia ofiţerilor inferiori, primea mai mult şi decât un maior, aliniindu-se pentru cuantumul pensiei cu locotenent-colonelul. Cunosc personal cazul unei institutoare, cu gradaţii, care avea pensia mai mare decât a soţului ei general. 

În ce priveşte domeniul pur militar, după cum am arătat în articolul precedent, un maior are solda mai mare decât pensia unui general, situaţie penibilă care însă nu există în domeniul civil pentru grade similare. Contrastul nu arată că soldele sunt mari, întrucât în realitate şi ele sunt mai mult decât insuficiente, ci numai spiritul anarhic ce stăpâneşte ierarhizarea pensiilor militare şi absolut numai această categorie de pensionari. 

Alt caz de nedreptate. Pensionarii militari primesc pensii foarte diferenţiate între ele pentru grade şi drepturi egale, după data ieşirii lor la pensie. Astfel, un general trecut la pensie înainte de 1919 primeşte mai puţin decât un general ieşit la pensie după 1919, deşi au aceiaşi ani de serviciu şi au avut aceeaşi vârstă la data pensionării. 

Această diferenţiere este desigur iraţională şi nedreaptă. 

Cerinţele existenţei, obligaţiunile sociale, consideraţiunile de prestigiu şi de demnitate corespunzătoare gradului fiind identice, motivul că unul aparţine unei legi de pensiune mai veche, iar altul unei legi mai nouă, este absolut brutal. Bursa vieţii nu stabileşte preţurile pieţii pentru pensionarii militari aparte şi după data pensionării lor. 

Alimentele, îmbrăcămintea, chiriile, medicamentele etc. sunt plătite de pensionari după cursul pieţii de astăzi, nu acel de la data pensionării.

O anomalie strigătoare pentru ofiţerii pensionari o formează apoi chestiunea indemnizaţilor, ca adaos la solda activilor care nefiind supuse reţinerii de 10 la sută pentru pensie, sunt din această cauză nereversibile la pensie. 

Procedeul este nedrept şi neloial, iar practicarea lui păgubeşte prestigiul statului (subl.n.), faţă de acei ce nu şi-au precupeţit viaţa pentru el, cu mult mai simţitor decât reprezintă profi tul bănesc ce-l poate aduce această măsură. 

    Înainte de 1916 exista un supliment la solda propriu-zisă a activilor, sub titlul de indemnizatie de activitate, nesupus la reţinere şi nereversibil la pensie, dar acel supliment raportat la cuantumul soldei era de circa 9 la sută. Acum, la solda propriuzisă «brută» se dau vreo 4 indemnităţi, care în total depăşesc o treime din cuantumul soldei, iar pensia se calculează numai asupra soldei bruto, după ce se mai deduc şi cei 10 la sută, reţinerea pentru pensie, deşi pensionarii militari au plătit-o şi ei fi ind activi. 

Când procedeul se va schimba şi se va fixa pentru stabilirea pensiei un procent general de atâta la sută din salar pentru civili şi, prin consecinţă, pentru militari, măsura va fi dezastruoasă pentru aceşti din urmă. Funcţionarii civili n-au asemenea indemnităţi, iar sporurile create la salarul lor prin «gradaţii» fiind supuse la reţineri sunt reversibile la pensii.

Este nevoie prin urmare de o lege specială, care să prevadă că pensia militarilor se referă la retribuţia lunară ce primesc, sub orice titlu, indemnităţile fiind supuse la reţinerea pentru pensie şi deci reversibile la pensie. 

Se pretinde că prin o nouă lege generală de pensiuni toate nedreptăţile, anomaliile şi vitregiile semnalate de pensionarii militari se vor înlătura, stabilindu-se un regim uniform, egal şi echitabil pentru toţi, corespunzător drepturilor respective. 

O asemenea lege mai toate guvernele de la 1926 încoace au anunţat-o, iar unele au dispus chiar pregătirea ei, dar n-au înfăptuit-o încă şi afirmăm că nu vor putea-o înfăptui curând, chiar dacă vor ţine sincer şi hotărât s-o facă. Motivul: o nouă lege a pensiilor trebuie să stabilească neapărat normalizarea lor. Or, normalizarea pensiilor, fără o prealabilă normalizare a salariilor, este inoperantă, exclusă; iar normalizarea salariilor este o măsură, dacă nu imposibil de realizat, în tot cazul o operaţiune extrem de dificilă şi de lungă durată. 

Este drept că în 1902 s-a putut stabili o asimilare a ierarhiei civile cu ierarhia militară, uniformizând salariile funcţionarilor statului prin referire la gradele şi soldele militare; ceea ce a înlesnit şi o echitabilă  aplicare a legii generale a pensiilor din acel an. Dar de la 1902 până astăzi, lucrurile sau, mai bine zis, situaţiunile s-au schimbat profund. După război mai cu seamă, în domeniul funcţionăresc civil s-au creat trepte intermediare aproape pentru fi ecare grad ierarhic de post şi funcţiune. Aşa, de exemplu, înainte vreme exista la funcţionarii civili ierarhia aceasta: şef de birou, şef de serviciu şi director. Demnitatea de director general era limitată numai la câteva instituţii. 

După 1902 s-a generalizat funcţiunea de director general la toate ministerele şi unele autorităţi şi servicii, de stat, judeţene şi chiar comunale urbane, mai înfiinţându-se treptat şi posturi de subdirectori generali, subdirectori, subşefi de servicii şi subşefi i de birouri etc., iar pentru fi ecare post s-au creat câte două, trei şi patru trepte ca de ex. impiegat cl. I, II, III, IV, şef de birou principal, şef de birou de cl. I, II, III şi aşa mai departe. Caracteristica acestor creaţiuni fiind că nu există în mod identic la toate departamentele autorităţilor şi serviciilor (caselor) autonome; iar condiţiunile de numire, înaintare şi salarizare a funcţionarilor de la unele din aceste compartimente funcţionăreşti depinzând de titluri academice şi tehnice de specialitate care nu există la altele, este evident că un şef de birou, de serviciu ori director de la sănătate, de la culte, de la industrie etc. nu este totuna cu corespondentul său de la un compartiment funcţionăresc, unde nu se cer titlurile şi probele cerute celorlalţi. Soldele fortuit diferă, iar nivelarea lor ar însemna pentru titraţi o deposedare nedreaptă şi ofensatoare.

Raportând apoi funcţiunile acestea la ierarhia militară şi stabilind că şeful de birou se asimilează gradului de căpitan, şeful de serviciu unui maior, directorul unui colonel, iar directorul general unui general, cu cine asimilezi, la treaptă ierarhică pe subdirectori şi titularii de diferite grade: principal, de cl. I , II, III etc.? 

Cine şi când va realiza oare o înţeleaptă şi justă armonizare? 

Pentru pensionarii militari însă armonizarea pensiilor se poate face fără nicio dificultate, întrucât soldele militarilor sunt perfect armonizate. Un căpitan, un maior, colonel etc. din orice armă, serviciu sau garnizoană ar fi şi din orice comandament ar face parte, având şi autoritate şi soldă şi drepturi egale. Prin simpla raportare a pensiilor militare la solde, în baza unui coeficient la sută, egal pentru toţi, se obţine armonizarea şi se pune capăt stării haotice şi anarhice. Iată de ce este necesară o lege specială pentru pensiile militare. O cere nu numai dreptatea, dar şi logica”.