Powered by Blogger.

Friday, February 28, 2020

CES a eliminat gafa inițiatorilor Proiectului B 586 de modificare a legii pensiilor militare

35 comments
Consiliul Economic și Social, din care face parte și Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Polițiștilor, a dat aviz favorabil, cu amendamente, proiectului inițiat de LADPM, agreat de SCMD și depus ca inițiativă legislativă la Senat de parlamentarii Dumitru Lupescu și Ion Mociolcă.
Intreg documentul poate fi citit AICI 


35 comments:

Gigi said...

Un proiect bun,fãcut de nişte oameni care au urmãrit interesul general,nu de grup.Chiar dacã personal nu aş obţine nimic în prima fazã cnf.A2,mã bucur pt.ceilalţi camarazi cãrora le-ar fi egalizate pensiile cu ale celorlalţi aflaţi în aceiaşi situaţie cu aceştia,adicã minimul garantat al gradului funcţiei îndeplinite.
Vãd cã au modificat prevederile aiuritoare de la art.28.
Mai vad cã acest proiect este agreeat şi de cãtre cei de la SCMD,sper sã treacã şi sã fie bine pt.toata suflarea SNAOPSN.
Celãlalt proiect,am mai spus şi susţin în continuare,indiferent ce argumente mi-ar aduce unul şi altul cã este bun, este un proiect care ar avantaja pe unii şi dezavantaja pe alţii.

constantin said...

Acesta este proiectul Les cu coeficientii?

Teo said...

Vă rog să intrați pe pagina SCMD, la data de joi, 31 octombrie 2019
și să vedeți dacă proietul este “agreat“ de SCMD, sau este cel al SCMD !

Teo said...

Aviz favorabil,cu amendamente la proiectului inițiat de SCMD avem deja de la toate comisiile, mai puțin de la comisia de apărare care a dat aviz negativ.

Leon said...

B 586/2019 este proiectul de lege initiat de deputatii Lupescu si Mocioalca, sprijinit si de SCMD, dar inca nu este repartizat comisiilor din senat si nu contine Anexa nr.2 a dlui ministru Ciuca !
Dul Coarna a corectat eroarea de la cele 2 alin de la Art.28, dar nu a observat ca si art.124/ L.223/2015(pct.17)ar trebui corectat, astfel:
La Art.124, dupa litera e) se introduc lit.f) si g) cu urmatorul continut:
f) Art.VII din OuG. nr.59/2017, privind modificarea si completarea unor acte normative in domeniul pensiilor de serviciu, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr.648 din 7 august 2017.
g) Art.84 din OuG.nr.114/2018, privind.....
ART.40 din OuG. nr.57/2015, eu NU l-as introduce pentru abrogare, deoarece deja am majorat procentele de la 65% la 80% si de la 85% la 100%( vezi pct.2, pct.3, pct.5, pct.7 ) si aceasta Ordonanta a dovedit ca a corectat unele erori din Legea nr.223/2015 !

kostas said...

Este un proiect foarte bun, dar nu nu va deveni niciodata lege. O sa devina lege cel al PSD,al lui Les, o mizerie, care prevede sa avem pensiile recalculate tocmai in 2025

Gigi said...

Scuze,am confundat proiectul,sunt atâtea încât sunt uşor de confundat!
Greşeala mea a fost cã nu am dat clik sã-l recitesc.
Rãmânn la pãrerea mea din comentariu.E bun,dar parcã era bun şi cel cu A2.
Se poate face unul din toate cele.
Mulţumesc pt.precizãri,
@Leon!

Leon said...

Postati un linq cu aceste avize de la o singura comisie, sa ne "luminam"si noi !
PS.Este diferenta mare intre proiectul Dogaru din 31.10.2019 si B 586/2019..!

Gigi said...

O veste bună pt.pensionarii ieșiți pe caz de boală și au devenit pensii pt.limită de vârstă înainte de 10.Feb.2020.
Aceste pensii vor fi revizuite din oficiu iar în cazul în carecuantumul revizuit este mai mare decât cel în plată,se vor acorda diferențele începând cu 10.02.2020.
Recalcularea constă în aplicarea indicelui de corecție la PMA obținut.
L.263/2010 spune:PMA realizat se determină prin împărțirea nr.de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale la Nr. de ani de cotizare.
I.C. este calculat că raport între 43,3% din SMB realizat pe anul precedent și valoarea punctului de pensie.
Acum întrebarea este,dacă camarazii noștri au și ei dreptul la această reviz./rec.cărora li s-au transformat pensia din invaliditate în cea de limită de vârstă până în 2015.12.31 știind faptul că a fost în vigoare L.263.Ex.cazul lui @Corneliu Ifrim.

Dan B. said...

Pentru corecta Dvs informare, vă precizez că ambele proiecte B-586 și L 38 din 2020 sunt emanate de către LADPM, cel al lui Leș (L 38/2020) preluând calculul actualizării salariilor de încadrare din proiectul dispus la întocmire de către el și redactat de către o echipă din care am făcut parte la 16.07.2019, data respectivului ordin. Acest proiect a fost finalizat și înmânat de mine la 7 august, dar Leș l-a „trântit” în ideea că proiectul prezentat de Chirică, cu autorat Monac și susținut de Băhnăreanu și Bălăceanu, ar fi fost ceva mai mult decât „firimiturile” 5% (OUG 57/2015) si pensia suplimentară adaugata la pensia recalculată, ca și OMM-ul, din proiectul LADPM.
Apoi, o delegație a LADPM, din care am făcut parte, a fost primită la Comisia de apărare din CD, la solicitarea noastră pe lângă dl deputat Lupescu – secretar comisie, de către dl deputat Mocioalcă – președinte comisie. Cu acea ocazie, gl Gropan le-a înmânat respectivul proiect, ajuns B 586/2020, la care, ulterior, a achiesat și SCMD.
Așadar ambele proiecte, inițiate de către LADPM, sunt singurele ajunse în Parlament pentru avizare și dezbatere.

Dan B. said...

@Leon:

Cu acea paternitate pentru B 586/2020, pe care dta o atribui lui Dogaru, începi, în baza lipsei de informare, să perorezi asemeni lui Ifrim. Ăsta din urmă, mâine-poimâine, va spune că respectivul proiect ar fi fost zămislit de G. Oprea.

Iulian Mareș said...

Orice interventie benefica nu poate decat sa repare enormele erori la care au fost supusi pensionarii SNAOPSN!
Succes, pe mai departe!

Huhu Rezea said...

@Dan B
Cine a modificat radical proiectul pe care voi, ccmrrm l-ați publicat pe 21 august 2019?
In special modalitatea de actualizare și a introdus coeficienții de corecție.

Leon said...

Altcineva a sustinut asa ceva, eu chiar l-am contrazis, dle Comandor!. Incercati sa cititi mai cu atentie comentariile mele..!

Dan B. said...


Prin bunăvoința lui Huhu, dacă publică proiectul de OUG, veți afla că, după ce la 16.07.2019, în sedința CCMRR, ministrul Leș a întrebat ce probleme urgente avem spre soluționare, i-am explicat că pensiile celor proveniți din economie au rămas cu elemente salariale neactualizate și i-am prezentat formula de calcul concepută de mine pentru situația în care nu se cunoaște coeficientul de ierarhizare al funcției.
I-am mai raportat că procentajul de 5% prevăzut de art 14 din OUG 57/2015 nu s-a mai plătit la MApN și SRI odată cu intrarea în vigoare a Legii 152/2017, că pensia suplimentară trebuie scoasă din baza de calcul și adăugată la pensia recalculată, conf decretului vechi, care o instituia.
La 07.08, am finalizat proiectul și l-am înmânat consilierului gl Tase Marian pentru a ajunge la persoana care a dispus întocmirea lui.
Cu vreo două zile-n urmă, când toți liderii de structuri asociative știau de dispoziția ministrului, Chirică, convins fiind de Băhnăreanu și Bălăceanu, a decis să-l preseze pe Leș, cum că ar fi un proiect acoperitor pentru toți pensionarii militari, consecința fiind că mizeria lui Monac a intrat în lucru ca fiind prioritară (la o primă citire la sediul LADPM, Monac n-a fost în măsură a justifica mai multe articole, incl cel cu indicii de corecție), ceea ce l-a determinat pe Leș să arunce la gunoi munca noastră, la care tot el ne-a „înhămat”.
Pentru a se „împăca și capra și varza”, Băhnăreanu a acceptat includerea formulei mele de calcul în proiectul lui Monac, eu încă neștiind ce soartă a avut proiectul la care am lucrat.
Ulterior l-am „bombardat” pe Leș, ba chiar l-am apostrofat că nu are „vână” și că rămâne în istorie ca unul dintre cei mai slabi de îngeri miniștri de la Apărare. Cu sau fără autocritică, poate chiar în ciuda PNL, a inițiat respectiva L 30/2020 cu părți din proiectul lui Leș, pornind inițial de la problematica prezentată de mine.
S-a-ntâmplat așa cum am prevăzut, proiectul lui Monac necesita modificări de profunzime, ceea ce, în opnia mea, ar fi necesitat lucru asiduu cu reprezentanții CPS, DGFC, DGMRU, DGJ apx 3-4 luni de zile, dar graba cu care s-a publicat la 21.08.2019 ar fi trebuit să aducă un plus de imagine pentru Băhnăreanu, Bălăceanu și Monac, ajunși într-un „con de umbră” odată cu constituirea CCMRR, altă inițiativă a LADPM.
Cum era de așteptat, s-a „ales praful și pulberea” de proiectul lui Monac, iar eventualele mustrări de conștiință ale lui Leș au indus noua inițiativă legislativă.
Așadar, ceea ce ați văzut la 21.08.2019 este un proiect mizer, la care, în urma presiunii celorlalți membrii ai CCMRR, a fost adăugată formula mea de calcul.
Reiterez că, până în prezent, nicio altă ințiativă legislativă privind amendarea în profunzime a Legii 223/2015 n-a ajuns în stadiul avansat de avizare și de dezbatere la Parlament, cu excepția celor doaă ale LADPM, respectiv L 30/2020 și B586/2020.


PS: Dacă amicul Huhu vrea, vă poate satisface curiozitatea privind comparația dintre cele două proiecte de OUG prin publicarea celor 7 (șapte) pagini din cel dispus la întocmire de către Leș, la care și eu mi-am adus aportul.

Dan B. said...

@Teo:

Ești în toate mințile, nu pricepi că Dogaru a fost de acord cu inițiativa legislativă a LADPM, doar după ce a fost însușită de către Comisia de apărare din Camera Deputaților?

Dan B. said...

Singurul aviz nefavorabil de până acum este cel al Comisiei pentru drepturile omului, dat pe proiectul lui Leș (L 38/2020. În rest, toate avizele primite pentru cele două inițiative legislative, promovate de LADPM, sunt pozitive. Așadar, este posibil ca la CD, proiectul lui Leș să fie picat la Comisia de apărare, căci această își promovează propriul proiect.

Huhu Rezea said...

@Dan B
Comunicatul ccmrr din 21 august, si draftul proiectului convenit atunci este publicat pe blog aici
https://www.huhurez.com/2019/08/comunicatul-din-21-august-al.html
Oricine poate să compare documentul vostru cu ce a fost depus de Les la Senat si este în procedură sub nr. L38/2020

Huhu Rezea said...

Este aceeași confuzie la LAPDM între baza de calcul și procentul de pensie, confuzie care a generat redactarea eronată a art 28 la B 586.
Corect spus este ca pensia suplimentară să nu fie inclusă în plafonul de 85% din baza de calcul.

Leon said...

L 38/2020, ar trebui ca saptamana viitoare, Comisia de Aparare sa-l discute si sa intocmeasca Raportul !
B 586/2019, Biroul Permanent din Senat,in sedinta de maine probabil il va repartiza la aceleasi comisii ca si pe L 38 !

Leon said...

@Dan B, cum interpretati modificarea stabilirii pensiei militare pentru militarii DETASATI din SNAOPSN la alte institutii, aduse de OuG.1/2020 ?
"6. La anexa nr. VI capitolul II sectiunea a 8-a articolul 65, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu urmatorul cuprins:

``(51) Pensia si alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, in raport cu solda lunara/salariul lunar, cu venita/cuvenit in calitate de personal militar, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, corespunzatoare functiilor stabilite potrivit alin. (5)."

Dan B. said...

@Leon:

OUG 1/2020 prevede că militarul detașat va avea inclus în baza de calcul salariul realizat la regia autonomă/societatea comercială, la care se adaugă, potrivi legii, solda de grad și gradațiile aferente ei, plătite de instituția care l-a detașat (nu s-a întâmplat așa ceva, intreaga salarizare fiind dedusă din bugetul aprobat) Deci, baza de calcul va include media salariului de încadrare actualizat, vechimea de 25%, solda de grad si valoarea gradațiilor aferente, indemnizația de conducere (dacă există), iar din însumarea lor rezultă salariul de bază al funcției exercitate. Apoi, se raportează procentual la această valoare sporurile lucrative din contractul individual de muncă și înscrise ca elemente salariale în adeverința UM 02405, Romtehnica, Romarm, etc, valorile în cauză urmând a fi trecute in Anexa 1b, la pct g. Si abia acum începe recalcularea, la suma cuvenită adăugându-se 5% (majorare conf. art 14/OUG 57 din 2015) pensia suplimentară (3,6,9%), 15% la salariul funcției (Legea 152/2017), OMM si indexările cu inflația.
Art 28 din Legea 223/2015 califică pensionarii proveniți din sisteme diferite. Astfel sunt departajați cei cuprinși în ștatele de organizare ale MApN, MAI, MJ, SRI (au coeficienți pentru solda/salariul de funcție) - alineatul (1), iar cei din regii autonome/societăți comerciale, ieșite de sub „umbrela” MApN (state de organizare diferite, patrimoniu fizic și valoric propriu, buget anual de cheltuieli și venituri propus de manager și aprobat de premier), își negociază valoric forta de muncă, competențele profesionale si sporurile lucrative, cele stabilite de comun acord cu managerul fiind înscrise în CIM, derivat din contractul colectiv de muncă (negociat de comisia reprezentanților salariaților cu managerul și înregistrat la ITM); aceștia din urmă sunt subiecții alineatului (5) din art 28 al legii

Dan B. said...

@Huhu: De ce nu înțelegi că draftul publicat la 21.08.2019 este acea porcărie pentru care Chirică a marșat la demolarea proiectului inițial al lui Leș, draft din care fostul ministru s-a inspirat în formularea inițiativei legislative, care cuprinde doar formula mea din proiectul dispus mie la întocmire? Încearcă să publici cele 7 pagini sau măcar textul propriu-zis (fără tabele) pentru a facilita eradicarea confuziilor respective!
Își reamintesc că, în august 2019, se schimbase deja conducerea rotativă a CCMRR, „la butoane” fiind ANCMRR. Uite așa s-a ajuns ca porcăria lui Monac să fie publicată cu avizul CCMRR.

Leon said...

Salarizarea este cf.L.153/2017, ati explicat destul de corect !
Dar,...Orban a introdus al.5 prim care spune destul de clar ca "Pensia se stabileste in raport cu SOLDA LUNARA CUVENITA IN CALITATE DE MILITAR,.."
Poate ar trebui sa intrebati si un Jurist!
Altfel ce ar cauta un alin.despre PENSII intro lege a SALARIZARII !
Seamana cu art.privind INGHETAREA pensiilor introdus de Olguta si scos de Dragnea in L.153/2017..!
Deci, ATENTIE totusi !

Dan B. said...

@Leon:

Aici s-a intervinit cu OUG 1/2020 în spiritul Ord MS-101/2018, refuzând să se înțeleagă că un normativ de rang inferior nu poate afecta fondul unei legi. Până și OUG, care produce efecte imediate pentru viitor, dacă nu trece de votul din Parlament, în final, legea rămâne neschimbată.

Apoi, conform contractului de muncă, am fost un militar MUTAT prin ordin de ministru, în baza convenției dintre MApN și RA Romavia SA, într-o funcție civilă, într-o companie aeriană civilă, înregistrată ca operator aerian civil la Autoritatea Aeronautică Civilă din România. Întregul venit salarial mi-a fost asigurat integral de Romavia, în urma prestației mele, deși art 28 (5) prevede obligația MApN de a-mi plăti solda de grad și valoarea gradației aferente.

Menționez că incadrarea unor militari pe funcții civile s-a efectuat ca necesitate în organizarea, pregătirea și executarea unor misiuni de transport aerian cu caracter complex, competența unui civil nefiind suficientă.

Dar, cum mai există pensionari militari, a căror perioadă de referință (cele 6 luni de zile) provine din exercitarea unei funcții înafara MApN, însă nu în regii autonome/societăți comerciale, salarizarea lor s-a făcut în baza unei organigrame, care avea stabilită valoarea salariului de funcție la pătrățica în cauză, nicidecum n-a fost vorba despre o negociere a salariului și a condițiilor de muncă. Abia acești militari sunt subiecții OUG 1/2020

Leon said...

OuG.nr.1/2020 a fost Respinsa de Senat, este deja repartizata comisiilor din CD ca proiect de lege pentru RESPINGEREA acestei Ordonante, cu nr.PL-x nr.14/2020; are 2 avize si probabil in aceasta saptamana sunt 3 comisii care pot intocmi un Raport,.. Munca, Buget si Comunicatii.
Dar ATENTIE, aceasta OuG limiteaza si PUNCTUL de AMENDA la 145 lei..!

Huhu Rezea said...

Totuși, produce efecte până la data intrării în vigoare a Legii de respingerea OUG nr. 1/2020

Leon said...

Maine, Comisia pentru Aparare are programata Sedinta, iar pe Ordinea de zi este si proiectul de lege L 38/2020, privind Legea 223/2015( proiectul Les..)..!

Leon said...

Tot maine de la ora 10.00, membrii Comisiei de Aparare din Senat si CD isi vor face incalzirea prin audierea dlui Ciuca propus din nou pentru functia de ministru al MApN in viitorul guvern Catu !
Ar fi oportun ca la aceasta audiere dul Ciuca sa inmaneze fiecarui membru din comisii Anexa nr.2 si proiectul de Ordonanta privind pensiile militare de stat !!

Dan B. said...

Încearcă să pui pe aceeași masă proiectul lui Ciucă, cel al LADPM (B586/2019) și amendamentele CPS, DGFC, DGJ și ale departamentului responsabil cu sărăcirea vieții militarilor, privitoare la L 38/2020 (proiectul Leș).
Amendamentele în cauză „dărâmă” și ceea ce-i bun în proiectul fostului ministru, iar simpla lectură a unuia avizat în domeniu trimite „coronița” coronița la LADPM.
Apoi, nu-l văd pe Ciucă într-un guvern validat de Parlament, astfel încât premierul să poată emite OUG.

Leon said...

Am comparat prevederile din L 38/2020 cu proiectul de OuG al ministrului Ciuca si am constatat ca in proportie de 75-80% au elemente comune..!
Diferenta majora este ca L38 introduce Indicii de Corectie iar Ordonanta introduce Anexa nr.2.
Tocmai ca nu se poate da OUG prea curand, sugeram cele de mai sus !

Dan B. said...

Eu te-am rugat sa compari proiectul de OUG al ministerului cu proiectul LADPM (B 586/2019), promovat de conducerea Comisiei de aparare din Camera deputaților. Personal, apreciez ca singurul proiect care mă dezavantajeaza este cel al MApN, ca sa nu mai zic ca amendamentele lor pentru L 38/2020 (cel mai avansat, având obtinute toate avizele, unul negativ) parcă sunt debitate de cretini.

Huhu Rezea said...

DB
Prea personalizezi situația în care vă aflați doar câteva zeci, poate sute de piloși detașați în economia națioanală.

Dan B. said...

@Huhu:

Cele „câteva sute” erau in 2016 vreo 5.400 de pensionari militari, care au activat la DLEN (Casa Poporului, mine, Transfăgărașan, canal Dunăre-M. Neagră, etc) regii autonome (Romavia, Romtehnica, Romarm, ș.a), fostele uzine cu producție militară, devenite societăți comerciale, ......
Și, uite, guvernul PNL a dat OUG in noiembrie pentru max 1.000 de lucrători din două institute de cercetare din domeniul extractiv, pentru reducerea vârstei de pensionare cu 20 ani.
Personalizez eu o situație? Este a mea, prevăzută de lege și nerespectată.
Iar cum n-am ieșit din arealul postării tale, abține-te de la comentarii negativiste.
Te rugasem să publici măcar primele pagini din proiectul de OUG, lucrat și de mine, ref. la cele trei puncte de interes (economia națională, 5 % conf OUG 57/2015 si pensia suplimentară scoasă din baza de calcul), dar i-ai „lăsat cu ochii-n soare” și pe cei din grup. Dar, deh, e blogul tău, ......

Sorina said...

Ok Si cand vefem.rezultatele de 4
4vani.va tot luptati.