Powered by Blogger.

Tuesday, September 14, 2021

ICCJ a decis împotriva legii că sporul OMM nu este o recompensă pentru militarii decorați

127 comments
Era previzibilă o asemenea decizie a ICCJ după indicațiile pe care formatorii de opinie 
ai Institutului National pentru Magistratură le-au dat în convocarea de instruire a judecătorilor de contencios administrativ pe tema "Sporul OMM/SOSP  parte integrantă a cuantumului pensiei militare", așa cum și ei primiseră mutarea în plic de la cei care calculaseră, încă din 2017, noile pensii militare în care și sporul OMM/SOSP intra în plafonarea cuantumului net al pensiei deși el nu a făacut parte din baza de calcul. Previzionasem încă din acest topic: 

Semne proaste pentru sporul OMM. Formatorii Institutului Național al Magistraturii recomandă integrarea lui în plafonul net al pensiei militare

Ca să repare ce au stricat, practic au cam scuipat în sus, gulerații să gândesc să scoată prin lege sporul ascordat  celor decorați cu Ordinul Meritul Militar de acolo de unde legea, respectiv OUG nr. 59/2017, nu-l băgase. 
Se căznesc  prin PL x 199/2020, varianta Ciucă, să spună că Sporul OMM nu mai este parte din pensia militară, ci..... o indemnizație scutită și de impozitare. 
Prin soluția bătută în cuie de ICCJ, gulerații scapă de amenințarea care a tronat asupra lor de a plăti retroactiv Sporul OMM neacordat celor pensionați după 15 sept. 2017. 

UPDATE
Un Recurs în Interesul Legii soluționat de ICCJ împotriva Legii nr. 80/1995, lege prin care este reglementat Statutul cadrelor militare.
Cei pensionați după 15 09 2017, care au dosare pe rol în care solicită acordarea sporului OMM/SOSP, potrivit art. 11 din L 80/1995,  pot acum să ceară instanțelor să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de nelegalitatea a interpretării pe care ICCJ a dat-o prin Decizia nr. 16/2021 articolului 11 alin (3) din Legea nr. 80/1995 și a art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Legea nr. 80/1995 acordă, printre altele, două drepturi distincte și inconfundabile militarilor trecuți în rezervă sau retragere:
1. Dreptul la pensie, drept stabilit prin legea pensiilor pentru militari
Articolul 9^1Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii.

2. Numai pentru cei care au fost decorați cu ordinul "Meritul Militar",  Legea 80/1995, nu legea pensiilor militare, acordă un spor care doar procentual  se calculează din cuantumul pensiei stabilite potrivit legii pensiilor militare și se adaugă la acesta.

Articolul 11
"Pensionării militari decorați cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei."

Prin deciziile de pensii militare emise de Casele Sectoriale după 15 sept 2017 și prin Decizia nr.16 a ICCJ s-au confuzionat cele 2 drepturi ale militarilor, drepturi care au naturi juridice diferite, respectiv dreptul de pensie militară, rezultat din asigurarea socială pentru pensie,  cu dreptul de a beneficia de o recompensă procentuală din cuantumul pensiei militare, dacă au fost decorți cu ordinul/însemnul OMM/SOSP.
Logica juridică a art. 11 din Legea nr. 80/1995 este și a fost până la 15 sept. 2017 că sporul se calculează din cuantumul final al pensiei militare, fie el și plafonat de legea pensiilor militare, și se adaugă la acesta.


Numărul dosarului: 
1325/1/2021
  • Complet de judecată: Completul pentru soluţionarea R.I.L.
  • Numărul documentului de soluționare: 16/2021
  • Data documentului de soluționare: 13.09.2021
  • Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
  • Soluție: Admite recursul
  • Detalii soluţie: minuta Deciziei nr. 16:
  • Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:                     În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, raportatela prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii militari decoraţi cu ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.                                                                                Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 108, coroborate cu cele ale art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, în sensul că acesta intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din aceeaşi lege sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2021.

  • Uliul, capra și cocoșul

    127 comments:

    Iulian Mareș said...

    Nu este o recompensa este un merit!

    Leon said...

    Pai daca Magistratii au pierdut majorarea pensiei (acordata de Art.81-(11) din Legea nr.142/1997) prin OG.nr.73/1999, de ce sa nu piarda si Militarii aceste drepturi:
    "..Magistraţii pensionari, decorati cu Ordinul "Meritul judiciar" clasele a III-a, a II-a şi I, beneficiază de o majorare cu 10%, 15% şi, respectiv, 20% a cuantumului pensiei, fără a se depăşi salariul de baza actualizat"..!
    Numai ca pensionarii magistratii NU sunt limitati la Net si sunt actualizati anual..!

    Viorel said...

    Mai pe înțelesul tuturor. Cum se traduce în fapte această Hotărâre a ÎCCJ ?

    M said...

    Sa multumim PSD si Olgutei! 🤬 Ca ziceti de ce ii injur eu pe psd-ei?!?

    ovidiuzid said...

    Asta e justiția din România. Totul este politic (economie la buget). Sunt curios cate asociații de pensionari vor cere ca aceasta hotărâre sa se aplice si retroactiv ( cum au luptat până acum). Adică pentru cei care au beneficiat de acest spor și cate asociații vor milita pentru ca de acest spor sa beneficieze si cei care vor ieși la pensie. Ca acesta este un spor al cuantumul pensiei, nu face parte din pensie.

    ovidiuzid said...

    Imi cer scuze am vrut sa spun asociații ale cadrelor militare in rezervă nu asociații de pensionari.

    avianyc said...

    ICCJ nu a facut altceva decat l-a citat pe avianyc. Adica i-a dat dreptate in ceea spunea pe acest blog referitor la sporul OMM.
    Daca ati fi ascultat motivarea lui avianyc de pe acest blog, multi nu v-ati fi irosit timpul si banii prin instanta.
    Una este ce cred unii ca li se cuvine si cu totul alta este interpretarea corecta a legii.
    In urma motivatiilor si sesizarilor facute de avianyc cei care lucreaza la noul” Statut al cadrelor militar” si-au dat seama si au acceptat modificarea art 11 din L80 prin schmbarea denumirii de ”spor al” cu denumirea de ”indemnizatie”,
    Indemnizatia are cu totul alta interpretare finaciara si juridica decât un ”spor oarecare al cuantumului” si se acorda separat de cuantumul pensiei militare ,neputand fi plafonata la media soldelor nete ,decat in cazul in care legea prevede expres acest lucru.
    Indemnizatia se acorda si se specifica pe talonul de pensie la rubrica ”Alte drepturi” si nu la cuantum pensie militara deoarece se acorda conform altei legi speciale. Ca atare ,foarte putin probabil ca cineva sa indrazneasca sa o plafoneze prin vreo lege sau ordonanta.
    Invatati ,invatati ,invatati ...... ( sursa Lenin)

    mosmartin16 said...

    Așadar...Ordinul Meritul Militar a ajuns a fi o decorație la care să te uiți "cu mandrie"...nicicum ceva care să implice și un supliment financiar resimțit la pensie !!

    mosmartin16 said...

    Cat despre sporul pentru pensia suplimentară....ICCJ "lasă"deocamdată...deoarece sesizarea este inadmisibilă...ca instanțele "să zburde" pe această problematică !! Curat murdar coane Fănică ! Caragiale e printre noi !!

    Iulian Mareș said...

    De la iarba la prafuri pe nas și seringa în vene...
    Numai Extazy de 7,62 rezolvă...

    Huhu Rezea said...

    Meritul este Ordinul Meritul Militar.
    Sporul de 10%,15% sau 20% este recompensa pentru merit.

    ovidiuzid said...

    Sporul pentru pensia suplimentara este introdus in pensie prin modificarea art. 108 din Legea 223, conform OUG 57/2015. Din această cauză a spus că este inadmisibilă. Nu mai este spor al cuantumului pensiei ca sporul pentru OMM.

    raul said...

    Rahatii astia din justitie nu merita si ei o placuta suedeza?Mortii ma -sii de control civil!De la o chestie de bun simt am ajuns bataia de joc a tuturor!Camarazi nu vi se pare ca e cam mult?Mai rabdam mult?

    M said...

    @mosmartin

    Dacă ți-ai cumpărat-o!!!! 😂

    Calinmihaib12 said...

    ..adică nu au decis dacă P.Suplim. intră în baza de calcul ..plafonată la 85 %, sau e un drept care se calculează procentual din cuantumul pensiei de serviciu, calculat la maximum 85 % din baza de calcul din art.28
    ..!?

    Iulian Mareș said...

    Vulnerabilitatea conștientă și premeditata a SNAOPSN...

    Iulian Mareș said...

    Și ți-ai trimis argumentele pt noua lege a statutului cadrelor militare?

    Huhu Rezea said...

    Ei,na!
    Este inadmisibilă pentru că instanțele în cvasimajoritatea lor au înclinat balanța spre includerea sporului pentru contribuția la pensia suplimentară în baza de calcul, deși elementele componente ale bazei de calcul sunt enumerate exhaustiv în art.28.
    Judecătorii zic, ca și alți neavizați, că tot ce nu exste exlus de art. 28 poate intra în baza sde calcul.

    ovidiuzid said...

    Cu scuzele de rigoare la art. 108 modificat scrie clar ”la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor” , deci este inclus in pensie.
    Nu cred ca a existat vreo instantă care să județe speta aceasta după modificarea art. 108 prin OUG 57/2015.

    Leon said...

    La puscarie cu toti PSD-ei, dupa Dragnea, Mazare, Nastase, Hrebenciuc, s.a. !

    Vnvncl said...

    Mosmartin
    De pe ce planeta esti?

    Ionel said...

    Avand in vedere desfiintarea unitatilor militare la inceputul anilor 2000, in opinia mea ar fi normal ca si cei trei ani de scoala militara sa fie luati in calcul pentru meritul militar. Ar fi o recompensa minora pentru cei care au iesit cu grade mici si de pe functii asemanatoare.

    Viorel said...

    Ovidiuzid. Am o nelămurire (ex. / egali grad, funcție, vechime). Pensionar militar cu OMM/SOSP are o pensie de 2.500 lei. Pensionar militar fără OMM/SOSP are o pensie de 3.000 lei pentru că a prins cele 2 majorări de 25%. Prin introducerea OMM/SOSP departajarea ca valoare a pensiei dintre cel cu 2.500 și cel cu 3.000 va fi mult mai mare de 500 lei. Și atunci te întreb. Cu cei ce nu au primit majorările de 25% pentru că legea s-a dus dracului și nu le vor primi niciodată, cum rămâne ?

    Burebista said...

    Huhu Rezea, când eu scriam pe aici ca nu a câștigat nimeni în plus la pensia netă în plată indiferent de unele decizii ale instantelor de judecata... Ma apostrofati și na trimiteți la avocați pentru ca nu am fost în stare singur să-mi creez o acțiune în instanță.... Văz... Bine ca nu v-am ascultat... Am făcut singur acțiunea.. Am pierdut procesul... DAR NU AM PIERDUT BANI CU AVOCATII... Am pierdut citiva lei cu xeroxurile.. 🤣
    Singura speranța pentru OMM este ca acest drept sa fie transformat în indemnizație netă neimpozabilă, la fel cum sunt cele pentru veteranii din teatrele de operații , veterani de război mondial și urmașii prizonierilor de război mondial....

    Ura și la Gară

    Paul Puiu said...

    Ca sa fundamenteze o teorie trebuie sa ai in motivare temeiul legal sau norma juridică care prevede expres plafonarea SOSP sau SOMM, nu sa o invoce o teoretice pentru acoperirea unor abuzuri săvârșite de cei de la casele de pensii ale MAI sau MAN!!! SOSP sau SOMN nu face parte din elementelele salariale ale soldelor sau salariilor de baza ale militarilor sau politistilor!!! Nu exista nici un algoritm de calcul care sa includă in calculul pensiei brute si nete plafonate cuantumul SOSP sau SOMM!! Din cuprinsul acestei decizii se face referire doar la prevederile art 60 din L. 223/2015 care prevede plafonanarea pensiilor militare la nivelul mediei salariilor nete. Fara nici un argument juridic fundamentat pe o prevedere legala nu poti impune nimănui ca sa plafoneze SOSP sau SOMM!! Curtea pentru apărarea drepturilor omului nu o sa înghită decizia CA București care a fost dispusă din punct de vedere politic si juridic datorita impactului negativ pe care il produce bugetului!!! Trebuiau prin OUG 59/3017 sa desființeze SODP sau SOMM, insa nu au facut-o si acuma încearcă sa introducă un aliniat nou fabricat prin interpretare de marii juriști magistrati influențați de inițiatorii ordonanței si celor de la casele de pensii MAN si MAI care stiu ca sunt buni de plata pentru abuzurile săvârșite!!!!

    Huhu Rezea said...

    Ovidiu
    Totuși, există!
    Includerea sporului pentru PS in pensia militară este justificată de reglementarea lui de legea pensiilor militare, aspect care nu este valabil si pentru SPORUL OMM/SOSP

    Calinmihaib12 said...

    ..da,art. 108 modificat..e inclus în baza de calcul .dar numai până la atingerea pragului de 85 %..,!,ce depășește
    cele 85 %,..se taie, așa cum am "pățit" eu..prin tăierea a 6 % de P.SUPLIM..,din cele 9 $ LEGAL CUVENI TE,.și INTANGIBILE..!(pt.că e partea contributiva4 din pensie..!( cele 5 % din S.L.B. reținute lunar..,peste 25 de ani..!

    Calinmihaib12 said...

    VIOREL:..mie.."îmi scapă";.. care 2 "majorări"..de 25 %
    .ale pensiilor..?,
    iar legea 85/1995,cu art 11 NU s-a dus dracului:adiă prevede .acordarea OMM-ukui ..!

    Viorel said...

    Burebista. Ai uitat de cei cu indemnizație nu de 10, 15, 20% ci de 50% din pensie conform Legii nr. 8/2006, fiind tot pe lege separată, adică Legea 80/1995.

    M said...

    @Leon

    😁 Numai cu cei care au încălcat legea. Ce naiba? Doar nu suntem reziști!

    Viorel said...

    Paul Puiu. Nu vreau să mă dau deștept motiv pentru care consideră că este o observație pentru că, unii nu vor înțelege niciodată următoarele: OMM=Ordinul Meritul Militar; SOSP=Semnul Onorific în Serviciul Patriei. Tu ai scris: SOMN; SOMM; SODP și din nou SOMM. Iar MAN=Marea Adunare Națională și nu M.Ap.N.

    Viorel said...

    Călinmihaib. In comentariul pentru ovidiuzid m-am referit la cei care au ieși la pensie până pe data de 15.09.2017 și care au în Decizia de pensie OMM/SOSP și la cei de după care nu au OMM/SOSP în schimb, în funcție de anul pensionării (ex.): 2019=majorare 25% scriptic, maxim 4% faptic; 2020=25%. Când am spus că legea s-a dus dracului, m-am referit la Legea nr. 153/2017 pentru că v-a rămâne înghețată indiferent de anotimp chiar dacă pică actualul guvern pentru că celălalt nu va avea bani să o pună în aplicare motiv pentru care vor invoca o altă propunere de lage ce va mai dura câțiva ani până o aplică și alți câțiva ani până ne aduc pensiile la zi având ca reper solda activilor, deci prin 2030.

    Burebista said...

    Nu i am uitat, însă acea lege nu este numai pentru militari sau polițiști... Este pentru toți pensionarii..
    Parca mai ieri am văzut pe la TV ca unii pensionari militari de pe la Alba parca au luat abuziv acele suplimente pe drepturi de autor....fiind membri ai unor asociații fantomă...

    Burebista said...

    👍 Viorel.. 🤣

    Calinmihaib12 said...

    ...mulțumesc..!;e clar acum..!
    ..mi-a "scăpat" pt.că nu am avut în vedere tranșele de majorări salariale de câte 25 %/anuale, de laintra rea în vigoare a le gii unitare a salari zării..153/2017..!= care nu a afectat pensionarii "vechi", pe legile de pensii și salariare anterioa re..!

    Calinmihaib12 said...

    avianyc:
    ..și chiar crezi că.. nu vor "îndrăzni" cei interesați să modifi ce o LEGE..printr-o.. OUG...nedezbatută,ne-aprobată sau respinsă de "parlamentul".. aparent.."partener" al "celor interesați" ..amintiți mai sus.., în fapt: INIȚIATORI (din diverse "motive" )ai eventualei măsuri de tăiere,plafonare.. etc. a"indemnizației" ..înlocuitoare a "spo rului".."OMM.."..?
    ..având în vedere: antecedentele..,istoricul povestei"ăsteia"
    .și a altora asemenea
    pot crede că.."aceia"
    ..sunt în stare de ORICE..!,.ORICÂND..!!și..ORICUI..!!!

    Iulian Mareș said...

    Huhu Rezea

    Oare azi pot exista si merite fara recompense asa cum exista inainte de 89 munca fara paine dar si paine fara munca?

    gigi 2 said...

    La puscarie cu Psd ca o sa ne dea Usr + Pnl de o sa ne iasa pe nas. Deja cred ca a inceput prin preturie si inflatia actuala, dar de unde nu e minte nu ai de unde lua.

    Leon said...

    @M, pai toti cei 500.000 de membri PSD au incalcat legea !!
    @gigi 2, comentariul meu era un raspuns ironic pentru @M, cum de altfel este si acesta..!

    Leo said...

    Eu știam că RIL-ul se face doar ăn situația de practică neunitară apărute între secțiile ÎCCJ.
    Deci , se pare că pt. această problemă de drept care vizeazî OMM-ul , s-au pronunțat diferit cel puțin 2 complete ale ÎCCJ dacă s-a declanșat procedura de RIL.
    ÎNTREBARE:
    Știe cineva care au fost acele HOTĂRÂRI divergente pronunțate în cadrul ÎCCJ care au declanșat RIL-ul despre care se vorbește în topic ?
    PS
    Avianyc + Leon de la un pdv. De MAESTRU nici nu mai pomenesc.

    ifrim said...

    Decât să-mi taie din drepturi ori înghețe ai mei de stânga prefer să-mi facă acest lucru inamicii declarați pe față PNL&#rezist.Așa că rezistați pân' la următoarele alegeri.Care poate,poate care nu pe cursă humus la cireș.La TV scenariu cu restricționarea gazului la iarnă din cauză de lipsă cca.40% din necesar.Nu trebuie să fii rusofil pentru o relație de bună vecinătate cu cel ce ai schimburi comerciale de primă necesitate ,gazul rusesc de exemplu.Noi ne arătăm mușchii cu interceptori de la Deveselu,F16,manevre în Marea Neagră cu bărcile NATO,Ivan doar învărte robineții în sensul acelor de ceasornic!

    Leon said...

    Pentru cei interesati:
    http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/245429

    Polman said...

    Asa se ,,rezolva,, sute de dosare aflate pe rol, asa cum s-au ,,rezolvat,, si miile de dosare privind ,,salariile compensatorii,,...cu un simplu Ril...sunt in stare sa mearga si in rep.Moldova ca sa fie ca ,,ei,,...nu sunt bani la buget, nu sunt si gata...de cativa ani de zile nu sunt si...mai urmeaza, sa aplice aceeasi metoda si la alte mii de dosare prin care solicitam intrerpretarea corecta a legislatiei...oare ce mii dosare mai sunt pe rol cu astfel de solicitari...vor fii Ril-uri, de o sa se incurce-n ele si o sa zapaceasca toata legislatia in vigoare. Asa merge treaba...asa cum aveti multi la calculul pensiei...o singura lege da si multele oug-euri mentionate pe aceasta, blocheaza sau micsoreaza pensia.Tot inainte mandrii fosti pionieri cu astfel de interpretari...

    Unknown said...

    Bune legi astea prin care la 120 de zile de teatru primești 1000 de lei lunar pe viață, iar pentru 25 de ani de muncă primesti recunoștință.

    Leon said...

    "Detalii soluţie: minuta Deciziei nr. 16:
    Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:..."
    Parca su HG nr.735/2010 a fost suspendata de ICCJ tot in urma unui Recurs al Guvernului la Hotararea CA Cluj Napoca ..!!

    Iulian Mareș said...

    Poate imediat se sesizează ICCJ și scoate anii de studii din vekime...

    Iulian Mareș said...

    Super tare! Fiecare cu norocul lui...

    Viorel said...

    Continuare: Leo, bagă lincul pe google și citește: https://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=23740

    Huhu Rezea said...

    ICCJ a respins recursul Guvernului impotriva sentintei CA Cluj intr-o actiune in contencios admin initiata de 6-7 rezervisti și a anulat partial Hg 735/2010.
    A fost recurs obișnuit, nu RIL.

    ovidiuzid said...

    Domnule Viorel. Sporul pentru OMM nu se da in functie de salariu. Cei care beneficiaza fizic de acest spor sunt cei care au o vechime mica. Cei cu vechime mare nu beneficiaza pentru ca depășesc procentul de 85%. Adica mai precis unul care are 18 ani vechime si are aceeași functie cu unul care are 30 de ani vechime, ia aceeași pensie cu cel care are 30. E corect?

    ovidiuzid said...

    Dar poate nu stiti. Aceiasi oameni care au fost colegi primesc diferit. Cei in activitate iau 500, cei in rezerva 1000. O fi corect. Au fost in aceiasi misiune, iar cei care au trecut in rezerva au luptat dublu.......

    M said...

    De aceea poetu' a imortalizat cariera militară în versuri de o sensibilitate rară:

    Priviți aceste rațe
    Deși sunt moarte, zboară
    Căci ce le ține-n aer
    E dragostea de țară.


    Dedicație specială pentru camarazii noștri din Forțele Aeriene! 😂

    Huhu Rezea said...

    Ovidiu
    Nu plafonarea de 85% ii afectează pe cei pensionați după 15 sept 2017 ci plafonarea la cuantumul net al soldelor.

    M said...

    Vă smiorcăiți pentru câțiva leuți când țara vă este recunoscătoare, când poporul vă onorează prin cântece și ode. Iată, de exmplu, comentariile la adresa pensiilor militare pe site-ul pro-rezist ziare.com:


    Parada cu Sobolani
    Orice pensie care depaseste salariul mediu pe economie este speciala si punctum.

    D-le, colonel! As vrea sa va pot spune cum e cu joburile periculoase...dar sa trecem peste, va spun doar atat...Am contribuit la sistemul de pensii si m-am retras dupa ce anm contribuit 20 ani...acum astept 65 de ani, imi duc traiul pe afara. M-am retras cand am vazut "specialii" Contributivitatea era un barametru ...

    Pensiile militarilor sunt pomana curata
    Pentru cam 20 de ani de nefacut nimic.

    Armata lui Papuc sa faca ciocu' mic si sa zice mersi daca primesc numai la ce au contribuit la stat,ca n-au purtat razboaie grele,exceptie pentru cei din Afganistan etc !

    Pensiile le iau fostii "bese-n cizme", nu soldatii

    Dar se justifica ca noi sa platim atatea taxe?
    O pensie speciala se justifica prin participarea la razboaie, eventual unele rani survenite. Care este si a fost activitatea zilnica a unui militar in ultimii 70 ani? Din 44 nu a mai fost nicin razboi dar pensiile de atunci au ramas.

    Militarii care au beneficiat de case,haine si alte servicii gratuite pentru ca stateau in birouri la caldura,fara sa traga un singur glont pentru apararea tarii beneficiaza de pensii nesimtite!

    Astia nu sunt "cei cu scoala", sunt cei cu 7 clase primare...
    ...care au stiut sa bata bine si sa omoare lumea pe vremea comunismului. Sunt cei care au tras la Revolutie in popor, tortionarii care au omorat romani in chinuri groaznice, armata care n-a vazut un camp de lupta, ci doar cel de cartofi, unde pocnea cu biciul in elevi, studenti si muncitori de la orase, scosi cu forta la "munca patriotica", granicerti care au impuscat romani dornici de libertate, generali de parada si defilare pentru distractia lui Ceausescu si asa mai departe. Intr-un cuvant, calaii romanilor, analfabetii, brutele si scursurile societatii, ca astia-s la pensie.


    Să fiți mulțumiți că USR vă mai lasă să respirați! Nu au zis ei că deși militarii nu au plătit niciodată impozit ne vom face pomană cu ei și le vom da ceva pensie luând în calcul unele din veniturile pe care le-au avut!

    M said...

    Și pentru că o propunere era plafonarea la 65% la care se adauga OMM pana la 85%. A sarit insa un colonel (r) sef peste o asociatie (nu stiu care) sa isi apere disponibilizatii (care nu aveau OMM pe motiv de lipsa de ani).

    Ciuca, smecher, a bagat marirea de teatru ca indemnizatie.
    Daca vine vipera roșie înapoi la Ministerul Muncii găsește ea o plafonare că îi stau cei în uniformă în gât!

    Viorel said...

    Ovidiuzid. Dacă nu ar fi înghețet salariile, pensiile, etc., conform Legii nr. 153/2017 ai fi primit în anul 2021 25% din ce ți-a mai rămas (nivelul din 2022) iar în 2022 tot 25% care însemna ultima etapă de aplicare a legii salarizării. Prin ieșirea ta la pensie în anul 2022 ai fi avut o pensie foarte bună pentru că ea se calculează din media celor 6 luni consecutive alese de tine, deci nu se compară solda lunară și media soldelor celor 6 luni alese de tine în 2018 (ca ex.) cu solda lunară și media soldelor celor 6 luni din 2022. Dacă se respectau pașii stabiliți de guvernarea PSD, în septembrie 2022 începea și recalcularea pensiilor militare la nivelul activilor, recalculare care dura 24 luni adică până în 2024. Deci tu care ai fi prins toate cele 4 majorări ai fi avut pensia pe care noi am fi primit-o în 2024 (grade, funcții, vechime egale). Da, OMM/SOSP nu se dă în funcție de salariu ci în funcție de pensie numai că, după cum am specificat mai sus, în anul 2018 ai avut un salariu deci o pensie iar în anul 2022 alt salariu, deci altă pensie mai mare cu valoarea celor 4 majorări.

    Paul Puiu said...

    Sa speram ca CEDO ca sancționa deciziile tuturor magistratilor si ale reprezentanților caselor de pensii MAI si MAN cu privire la modalitatea de calcul a DOSP sau OMM!!! Atitudinea magistratilor este rezultata din urma dispozițiilor date de sefii ierarhici numiți pe criterii politice de la ICCJ pentru a-si păstra functiile!!! Abuzurile se acoperă cu abuzuri, insa poate niste minți luminate de la CEDO vor dezlega aceasta problema simpla de drept pentru ca cei responsabili sa plateasca!!!!! Nimeni nu este mai presus de lege, cu exceptia magistratilor si a politicienilor care se susțin unii pe altii la săvârșirea abuzurilor!!!!!

    Leon said...

    Pentru Lectura:
    https://panorama.ro/ce-europeni-au-pensii-speciale-romania-caz-aparte/

    Cezar said...

    Anton..de la pnl..condamnat cu exe.5 ani pentru o mita de 5,3 milioanr$⁰
    Fara penali ..nu.i asa🤣🤣🤣

    Unknown said...

    Dar, pentru cei care au participat la tragerile din Kazahstan in cadrul Tratatului de la Varșovia, nimeni, nimic!!!? Oare o fi fost atât de ușor!!? Mulțumim partidului!!!
    Au fost atâtea zile de pregătire organizată la Midia, apoi deplasarea în poligon,ssmd.....!!!? Mulțumim pentru recunoștință!!!?

    Huhu Rezea said...

    Pune domnule nepoții să-ți scrie un nume in profilul contului Google!

    Unknown said...

    Dle Huhu, Giuliano v a deranjat!!

    Leon said...

    Vad ca nu va intereseaza biletele de tratament si recuperare unde beneficiarul va plati intre 5%-50% din Valoarea biletului, diferenta fiind platita de CPS a MApN..!!

    M said...

    @Leon

    Da, are la baza documentul UE din care am tot citat și eu.
    Au adăugat comentariile javrei de la Raiffeisen (bancă implicată complet în mișcările rezist și în tentativa de lovitură de stat din 10 august).
    Acum doar nu o să ne așteptăm la imparțialitate din partea ăstora.


    Oricum, cine e corect vede că România nu e într-o situație catastrofală ci doar undeva în media uniunii europene.

    Ce nu se mai spune e că da! militari din vreo două țări nu au un sistem de pensie special dar au un sistem de salarizare special.
    Exact ce tot clămpănesc eu pe aici!!!!
    Dacă ai făcut un statut special unei categorii atunci trebuie să le dai ori un sistem special de salarizare ori un sistem special de pensie.
    La o carieră medie de 30 de ani este mai eficient financiar un sistem de pensie special pentru că acoperă o perioadă mai scurtă (statistic).

    Leo said...

    DA MAERSTRE
    Dar RIL-ul apare în cazul practicii neunitare numai între secțiile ÎCCJ nu și ăntre instanțele inferioare ierarhic.
    Deci , trebuie ca să fi existat două complete diferite ale ÎCCJ care să fi pronunțat soluții diferite pe aceeași speță a OMM , ca să existe RIL-ul.
    Deci care sunt acele spețe referitoare la OMM pe care le-au soluționat diferit două complete diferite ale ÎCCJ.
    Dacă am ști asta , am țnțelege mult mai multe , deoarece vedem motivarea cele două hotărâri divergente pe aceeași speță a OMM-ului , hotărârâri pronunțate în interiorul ÎCCJ.

    Huhu Rezea said...

    Exista Decizii contrare. Sunt mentionate si în sesizarea RIL a Curtii de Apel Bucuresti.
    Cele privind OMM sunt si pe acest blog la eticheta OMM/SOSP. Doua sunt de la CA Pitești.

    Leon said...

    https://www.snppc.ro/15-09-2021-comunicat-m-ine-16-septembrie-la-ora-10-30-mergem-n-pia-a-victoriei-al-turi-de-camarazii-din-scmd-bd10711

    Iulian Mareș said...

    M
    Asta-i filozofia stradală a la Andrei Cărămiziu, făcătorul de șuruburi, șaibe și țevi sudate!
    Asta nu este prostie ci CRETINISM IN FORMA PURA!
    ...acum ce ar trebui sa explic eu unui golan?...ca războiul nu este al militarilor, nu se pornește si/sau oprește xand vor ei, militarii. Sa-i spun ca în mod simplust, pt un militar care este în campanie muncesc 150-200 de civili? ...si atunci kiar va trebui sa muncească și el, #cretinul, fie ca vrea sau ca nu vrea.
    Acest tip de #BOU în orice tara ar trai el este doar un paria, un trol trăncănici și atât!

    Iulian Mareș said...

    CEDO se spala pe mâini...este o afacere interna, părțile au avut parte de un proces regulamentar!

    *Pt aceasta hotărâre ar trebui ca toată Direcția Legislativa a ministerelor de resort sa aibă salariul cu 20% mai puțin! ...si fără sporul specific...
    Sau, ...sa plece acasă!
    Dur, însă să dăm în cărți și sa vedem care sunt principalele domenii și atribuții ale direcțiilor juridice!

    Viorel said...

    Domnule M. Mănâncă rahat cu polonicul. Probabil este un frustrat dat afară din sistem pe motive de indisciplină și ne induce în eroare că ar fi civil. Și așa dacă ar fi, redau: „Am contribuit la sistemul de pensii si m-am retras dupa ce am contribuit 20 ani...acum astept 65 de ani, imi duc traiul pe afara”. Își duce traiul pe afară la șmanglit și nu la muncit pentru că după cum se exprimă nu prea îi place munca iar el așteaptă vârsta de 65 de ani pentru a lua o pensie pentru cei 20 munciți în România. Afară cine muncește cu adevărat trăiește și bine iar după ani de muncă va beneficia de o pensie bună. Cei care „își duc traiul pe afară” la bătrânețe se vor întoarce în țară și vor cerși ajutor social. Ce să înțeleagă un analfabet despre rolul Armatei României.

    Viorel said...

    Domnule M. Banca Agricolă a murit! Trăiască Raiffeisen-Banca Agricolă!
    Nu știu dacă s-a întâmplat în toată Armata României, însă când s-a trecut la plata soldelor cu CARD-ul prin bănci, în garnizoana noastră, tote U.M. au fost obligate să opteze pentru Raiffeisen-Banca Agricolă. Când unii colegi au vrut să se mute la alte bănci care asigurau un descoperit de CARD în cuantumul a 6 solde și nu 3 ca la Raiffeisen-Banca Agricolă și credite cu dobândă mai mică dacă luai solda prin banca lor, Cdt. le-a spus că îi mută la Caracal sau Topraisar (vechea expresie militărească). https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/banca-agricola-a-murit-traiasca-raiffeisen-banca-agricola-2994362

    Leon said...

    Leo, Codul de procedura civila, Art.517:
    "(1) Asupra cererii, completul Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță prin decizie.

    (2) Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

    (3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    (4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (5)

    Încetarea efectelor deciziei

    Art. 518. -

    Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării."

    Leo said...

    Am înțeles.
    În acest caz , RIL-ul l-a promovat Parchetul de pe lângă ÎCCJ atunci când practica neunitară este făcută de Curțile de Apel , iar ÂCCJ l-a soluționat.
    E clar.

    Leo said...

    Unknown este Vasile Iosif ?

    avianyc said...

    Nu vă mai dati in stamba cu tot felul de pareri aiuristice care mai de care .
    Pâna cand art 11 din legea 80 nu se modifica rămâne cum a stabilit ICCJ in urma RIL si cum a spus avianyc din prima zi dupa aparitiea OG59.
    In acest caz nu justitia (ICCJ, CA) sunt vinovate ci ambiguitatea si neseriozitatea cu care se scriu legile.
    Art 11 din L80 a cazut in capcana plafonarii ordonate de Olguta prin OG59.
    Asa ca inca odata repet pentru repetentii la drept ca art 11 trebuie modificat in sensul acordarii OMM sub forma de indemnizatie.

    @ Leon
    Ce ma zici ? Nu prea te ții de replici si e- mail -uri
    O fi de vina mastica de 52 grade sau te-a vrajit Primarita din Banie ?

    M said...

    @Viorel

    La noi s-a negociat cu mai multe bănci. Am pus anumite condiții: dobândă preferențială la overdraft (0.2% sub cea oficială), împrumuturi de nevoi personale pe baza mediei intrările în cont (pentru a lua și ordinul 50 de exemplu), montarea unui bancomat la PC acces. (mai erau vreo două dar nu îmi amintesc).
    Și băncile au impus anumite condiții ex. un număr minim de persoane înrolate. Îi înțeleg și eu că doar nu țineau un bancomat dacă în unitate erau 2 cu cont la ei. Nu?

    Raiffeisen a fost scutită de milioane de euro de Cîțu (fost angajat la Raiffeisen) și în plus amendată de Consiliul Concurenței pentru clauze abuzive.

    M said...

    @Paul Puiu

    Cu respect, care e dreptul omului încălcat?

    M said...

    @Leon

    😂 Când ne veneau biletele repartizate unității la hotelurile MAI de la mare luam lista și adunam întâi subofițerii. Făceau opțiunile apoi adunam ofițerii inferiori.... făceau și ei opțiunile. La sfârșit, dacă mai rămâneau 😂, adunam și ofițerii superiori.

    După mintea mea toți banii, toate fondurile adică, să fie repartizate celor cu pensii din salariul mediu. Nu i-ar fi rușine unuia cu pensia peste 8.000 să ceară decontarea, chiar și cu 50%, a biletelor?

    Viorel said...

    La noi negocierea a făcut-o Cdt.Bg. care era și Cdt. Garnizoanei pentru toate U.M. din subordine inclusiv CMJ. Nici nu ne-a consultat. Ne-am trezit cu CARD-uri emise de cei de la Raiffeisen, distribuite în Clubul unității de către Compartimentul financiar. Motivul. Cică să scoatem Banca Agricolă din rahat. Care bancă pentru că deja nu mai era bancă românească dacă citiți conținutul linkului din comentariul anterior. Din zvonuri. În funcție de nr. de angajați cu CARD la Raiffeisen, Cdt. ar fi putut beneficia de un împrumut cu dobândă preferențiată între 3-5-7% la acea vreme. Ne-au instalat bancomat la poarta unității, dar se strica (senzori) la 2-3 zile din cauza trepidațiilor / tiruri /, unitatea fiind situată pe șoseaua de centură.

    Viorel said...

    Domnule avianyc. În sfârșit sunt și eu în asentimentul dumneavoastră. Corect spus. OMM/SOSP=INDEMNIZAȚIE. Cre că Secărica era mai aromată și gustoasă acum 30 de ani decât mastica.

    Leon said...
    This comment has been removed by the author.
    Leo said...

    Știe Iosifnu are nevoie de nepoței pt. asta
    Dar mai este cel puțin unul Unknown , jumate civil și jumate neterminat

    Huhu Rezea said...

    @avi
    Păi...vezi că ești prost! ar zice Moromete. M-a molipsit @Nea Nicu.
    Reglementarea din L 80 este aceeași din anul 1995. Cum nu s-a gândit nimeni până la aplicarea OUG nr. 59/2017 să interpreteze că sporul OMM este parte integranta a pensiei pentru militari, deși nu este reglementat de legea pensiilor?
    OUG nr. 59/2017 nu are nicio dispoziție care să se refere la sporul OMM.
    A mai fost si plafonarea la 85% introdusă prin OUG nr. 57/2015, dar sporul OMM s-a acordat peste plafon.

    Leon said...

    @Avianyc si @M iata ce spunea Olguta in 2019: "Domnul Țuțuianu a venit la guvern, foarte revoluționar, și a cerut ca pensiile militare sa se calculeze la 45 la suta din ultimele solde, nu la 85 la suta, cât a fost și a rămas. M-am opus și eu și ceilalți, martori in viața, spunând ca e o prostie sa le tăiem pensiile militarilor, noi, cei care am promis ca nu tăiem nicio pensie. Argumentul domnului Țuțuianu a fost ca îl enervează generalii care au fost prin minister și au pensii prea mari fata de cât au muncit. Apoi, când s-a publicat oug 59/2017, ca orice „bărbat adevărat”, a refuzat sa își asume semnătura de ministru, rămânând sa comunic public doar eu ordonanța, inclusiv pe partea de pensii militare, cu care nu aveam nicio legătura."

    Huhu Rezea said...

    @Leon
    Degeaba repeți și d-ta și alți cunoscători că răul a venit din bucătăria internă a guleraților; sunt câțiva comentatori cărora nu le poți scoate din cap clișeul că Olguța a eliminat actualizarea pensiilor militare.

    Paul Puiu said...

    Pentru M: gasesti răspuns in textul titlului acestui articol, pe care probabil l-ai omis sa-l citești la fel cum se prefac magistratii ca nu au citit art 11, al. 3 din L. 80/1995!!!!!! Mai bine tăceai ca filozof rămâneai!

    M said...

    @Leon

    Să nu îmi spuneți că Țuțuianu s-a îmbrăcat ca o sorcovă și a bătut televiziunile spunând că ne pensionăm la 40 de ani cu pensii de douăzeci de catralioane de lei!

    Eu am ieșit la pensie după ce am văzut legea salarizării făcută de Olguța. Când am calculat că eu în următorii 4 ani aș fi pierdut bani (creșterea era mai mică decât inflația) am zis: hai, pa!

    Blocarea pensiilor militare a argumentat-o tot ea zicând că așa o să crească soldele că o să care rezerviștii bani cu roaba.

    Ministrul are răspunderea. Comunicatorul are răspunderea!

    Olguța a fost deci ori proastă (dusă de nas de Țuțuianu) ori netrebnică.

    Mai repede netrebnică pentru că oricât de proastă ai fii nu poți să nu înțelegi că nu e normal să faci coeficientul de ierarhizate al Șefului Statului Major sub cel al unui balerin.


    Vrei să spuneți că și actualii miniștrii sunt niste ghiocei neprihăniți manipulați de linia a doua sau a treia din ministere.

    Spuneți că, de exemplu Năsui, care vituperează o data la două zile pe tema pensiilor militare e un inocent și că vinovat e Costel de la sculărie!

    Huhu Rezea said...

    @M
    Păi vezi că esti... zice Moromete.
    Ministrii s-au schimbat între OUG 57 și OUG 59. Nemișcați au rămas gulerații din sistem care i-a manipulat pe toți ministrii. Ei au impus și plafonul de 85% si plafonul cuantumului net al soldelor și eliminarea actualizării.
    Aștia de acum vor să-i lase pe gulerați fără pensii militare.
    Citește si d-ta articolul de pe Financiari 83!

    Calinmihaib12 said...

    .."chestia"..cu.. "indemnizația"..că ar fi un..termen "mai".. potrivit pt... "evitarea" în viitor a posibilității..de a fi sau nu plafonat,de ex.:..OMM-ul,e..cred eu: o.."ILUZIE.."
    TOTUL e supus voinței politicienilor..care fac"legile" INCORECT: neclare, interpreta bile,dubitative,pt. ca mai apoi, :destinatarii"..(ministere,instituții ..,etc.),la aplicarea legii,să poată manipula SENSUL LEGII în ORICE DIRECȚIE..!, conform intereselor de moment sau..de viitor..al INIȚIATORI LOR..!

    Iulian Mareș said...

    Mistere!
    A.- Două drepte în spațiu pot fi COPLANARE (sunt situate în același plan) și NECOPLANARE (nu sunt situate în același plan- nu au niciun punct comun și nu sunt paralele). Cele COPLANARE pot fi CONCURENTE (au un singur punct comun) și PARALELE (nu au niciun punct comun).
    DEFINIȚII
    Def 1– Două drepte situate în același plan se numesc DREPTE COPLANARE.
    Def 2– Două drepte care au un singur punct comun se numesc DREPTE CONCURENTE.
    Def 3– Două drepte din același plan care nu au niciun punct comun se numesc DREPTE PARALELE.
    Def 4– Două drepte care nu au niciun punct comun și nu sunt paralele se numesc DREPTE NECOPLANARE.
    Lucruri care se intâmplă in Japonia:
    1. Din clasa întâi până în a 6-a se preda o materie "drumul despre bunul simț” din care elevii învață comportamentul civilizat și manierele de bun simț!
    2. Nu rămâne nici un elev repetent din clasa întâia până la clasa a 7-a, fiindcă scopul este educația și implantarea principiilor și nicidecum învățământul și stocarea informațiilor!
    3. Japonezii cu toate ca sunt considerați printre cei mai bogați oameni din lume, nu angajează femei de casa sau dădace pentru creșterea copiilor, părinții sunt primii răspunzători de educația copiilor!
    4. Elevii japonezii, zilnic, timp de 15 minute, fac curat în școlile lor împreuna cu educatori, învățători și profesori, lucru ce a determinat apariția unei generații modeste și atente la fenomenul curățenie și igiena!
    5. Fiecare elev japonez are tot timpul la el periuța de dinți și își spală dinții după ce mănâncă și în acest mod învață de mic cum să se păstreze igienic!
    6. Profesorii iau masa cu 30 de minute înaintea elevilor, ca să fie siguri ca mâncarea este buna și nu este alterata, fiindcă elevul este considerat viitorul țarii și trebuie protejat!
    7. Gunoierul în Japonia este cunoscut sub numele de ”inginer sanitar” și are un salariu de 5000 până la 8000$. Pentru a ocupa acest post candidatul trebuie să treacă proba scrisa și orala!
    8. Este interzisa utilizarea mobilului în trenuri, restaurante și locurile publice cu spații închise și mobilul trebuie setat pe modul ”bun simț” care la ei este foarte important!
    9. Dacă te duci la un restaurant cu bufet suedez vei vedea ca fiecare pune în farfuria lui atât cât ii trebuie, nu fac risipa, nici nu lasă resturi de mâncare în farfurii!
    10. Media de întârziere la trenuri pe an este de 7 secunde!

    Iulian Mareș said...

    Mistere!
    B - *Misterele politicii dambovitene
    Toata lumea stie ca din cele mai vechi timpuri politica a afost asemuita cu practicantele celei mai vechi meserii existente iar ceea ce se intampla astazi pe Dâmbovița vine si confirma din nou acest lucru.
    Cine sa mai inteleaga
    USR-PLUS : AUR – doua formatiuni politice mai nou aparute in esicherul politic dambovitean, fiecare cu principii, idei, doctrine si enunturi diametral opuse si ar fi suficient sa enumeram doar cateva aspecte…
    AUR: nationalisti, pro-fmilia, anti-vaccinare obligatorie, anti-strainatatea rapace… - cel putin asa se vede din afara miscarii…
    USR-PLUS: anti-religie, anti-stat, pro-gay… etichetati drept “neo-marxisti”…
    Te puteai gandi vreodata ca cele doua vor depune o motiune de cenzura in comun si asta in conditiile in care USR-PLUS este deja la guvernare?Mister total…
    PNL-ul: Face o asociere contra naturii cu USR-PLUS si duce Tara spre rapa…
    Desfasoara batalii interne sterile pentru putere fara sa ia in calcul cum se vede asta din afara partidului si care este efectul acestora asupra guvernarii si asupra romanilor de rand…
    Tolereaza, cu nonsalanta furturile din banul public comise zilnic si de ai lor dar si de partenerii de la guvernare…
    De ce oare? Mister total…
    PSD-ul: Se zbate de ceva timp in opozitie… evident ca nefacand prea multe de parca ar avea ca singur scop sa-i lase pe actualii guvernanti sa intre in rahat pana peste cap…
    Dar tipa de dimineata pana seara ce rai sunt guvernantii si cum distrug ei societatea romaneasca si pe romani…
    Acum ce va face PSD? Se cupleaza cu PNL-istii guvernanti si nu face nimic ca sa dea jos guvernul vandut, incompetent si harparet si se scuza ce ei nu gresesc cu nimic doar ca nu asigura cvorum sedintelor cruciale in care se discuta soarta motiunii…
    Intelege cineva ceva? Mister total?
    UDMR si celelalte minoritati
    Ori care ar fi contextul stau cuminti in banca lor si de fiecare data, indiferent de rezultatul alegerilor ei raman la putere si de fiecare data reusesc sa mai obtina ceva drepturi pentru minoritatea pe care o reprezinta asa ca, nu putini sunt romanii care ar dori sa se declare unguri, nemti sau mai stiu eu ce alta natie ca sa beneficieze si ei de drepturile respective…
    Ce fac ceilalti? In mod deosebit partidele politice care se declara nationalisti?
    Alearga cu limba scoasa dupa aceste formatiuni pentru a le trage de partea lor in inclinarea balantei politice catre ei si asta cu toate ca aproape tot timpul striga cat de mult iubesc ei Romania si pe romani. Mai intelege cineva ceva? Mister total
    Si daca credeti ca in acest deplin mister se mai gandeste cineva si la romanul de rand va inselati total
    Acesta este poate singurul mister elucidat din politica damboviteana… niciun politician roman nu se gandeste la romanul de rand, la cum sa-i fie bine acestuia si ce trebuie facut ca el sa traiasca bine in Tara lui. Si nu mai este un mister pentru nimeni ca politicianul roman se inchina numai la zeul BAN si ca va face absolut tot ceea ce-i sta in putinta ca sa-l minta pe roman astfel incat sa-l convinga si sa-i dea votul iar dupa ce se ajunge… sa uite imediat si sa se consacre efortului pentru obtinerea bunastarii pentru el, pentru ai lui si in mod deosebit pentru stapanii externi care l-au sponsorizat. Si cu toate acestea cel mai mare mister este reprezentat de faptul ca romanul desi de 31 ani este de fiecare data pacalit el totusi este convins ca partidele si politicienii cu pricina merita increderea lui si merge de fiecare data le da votul si este in stare sa se certe cu familia si cu prietenii daca acestia au viziuni politice diferite de ale lui. Mare miste, și mai sunt. Oare cum de nu pricep romanii ce se intampla? de pe NET!
    **CONCLUZIILE? Le vor trage istoricii

    Leon said...

    @M, poate gasiti si o explicatie pentru diferenta la cele doua pensii cu acelasi coeficient de 4,35, Balerinul are 1800 lei iar ministrul are 18.000 lei/luna..!
    PS. Daca continuati cu aceste rautati la adresa Primaritei mele, nu mai bem impreuna nici bere si nici palinca..:)).

    Iulian Mareș said...

    Calinmihaib,

    intrati in conflict conceptual-juridic cu cel care a adus lumina, precum Prometeu focul!

    Iulian Mareș said...

    Ca tot am discutat de noi cadre legislative, aflate in draft!

    https://drive.google.com/file/d/1FJFf5aCG39jWbtbs-aSs-gxobovNp-wB/view

    avianyc said...

    @ Huhurez
    Moromete minte multă, ar spune că si dumneata este un fel de "destept" sadea. Si te mai cred si credulii in orice gogoriță arunci pe piață.
    Of 57 a plafonat baza de calcul stabilita cf art 28 si algoritmului stabilit de M25 si nu cuantumul pensiei .
    Og 59 care nu se putea da fara sprijin politic ,ba Olguta si C.Dan ar fi vrut sa o dea peste noapte pentru a stopa hegemonia de cadre ,numai ca a descoperit Coarna manevra ,a dat alarma si s-a produs amânarea aplicării, timp in care hegemonia de cadre ,în special politisti s-a produs.
    Spre deosebire de OG 57 care nu plafonarea cuantumul pensiei decat la 102% ,OG 59 art 60 plafoneaza cuantumul pensiei la media soldelor nete.
    Adică ideea promotorilor OG 59 art 60 a fost ca sa nu se mai iasa cu pensii mai mari ca media netului ca activ.
    Numai ca prin Legea salarizării Olguta a mărit contribuțiile la 42,5% din brutul baza de calcul ,nenorocind astfel prin plafonarea viitoarele pensii in care era inclus si sporul OMM.
    Orice spor acordat din orice lege nu face decât să mărească prin adăugarea cuantumul pensiei, salariului ,etc.,adică se include in cuantum.
    Indemnizația insa se acorda se calculează procent din cuantum si se acorda total separat de cuantumul pensiei exact cum se acorda si alte indemnizații, vezi decretul 118 ,Legea IoVR, Handicapați, etc sunt vreo 14 legi speciale care acorda INDEMNIZATII pe diverse teme.

    @ Leon
    Dacă ați fi felicitat si aviatorii de ziua aviatiei ,chiar va invităm să bem o bere sau mai multe in Piata Mare lângă statuia lui Bruchental ca apoi să avem material sa o " udam" ca sa strălucească.
    Stiu de la Costică ca Olguta la fel ca si d-voastra nu iubiți aviatorii.

    M said...

    @Paul Puiu

    Deci habar nu aveți! 😂

    Sunteți unul dintre aceia care cred că orice nu le convine este obligatoriu o încălcare a drepturilor omului. 😂 Eu zic sa mergeți direct în Consiliul de Securitate ONU! Patetic!

    M said...

    @Leon

    Încep cu dumneavoastră că îmi sunteți mai simpatic! 😁

    Ca primar nu am decât cuvinte de laudă la adresa Olguței.
    Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este în sfera afirmațiilor mele: când dai cuiva un statut restrictiv atunci compensezi ori prin salarizare ori prin pensie.

    Nepotul meu, absolvent de Academie Tehnică Militară avea (nu am mai discutat subiectul de vreo 2 ani) solda mai mică decât soția lui, educatoare, absolventă de liceu și un curs post liceal.
    Tot Țuțuianu?

    Olguța a făcut încă o șmecherie. A zis (corect) "vom crește soldele la gradele mici mai mult și mai puțin la gradele mari".
    Astfel în locotenent va avea solda crescută cu 80% iar un colonel cu 10%.
    Și a continuat, motivând înghețarea pensiilor militare spunând că acestea nu pot fi corelate cu creșterile de soldă pentru că ar duce la dublarea pensiilor.
    Șmecheria e că ofițerii nu prea ies locotenenți la pensie deci....

    #Huhu Rezea

    Atunci să înțeleg că tot gulerații îl condiționaseră pe Năsui încă dinainte să fie ministru? Da-ți dracului!

    De ce nu vreți să acceptați că Olguța nu e proastă?????

    Huhu Rezea said...

    Păi.., vezi că ești prost!
    Ca să te deștepți citește art 30 modificat de OUG 57/2015
    Articolul 30
    "Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28."
    Nu se plafonează nicio baza de calcul. Se plafonează pensia rezultată din procentul de pensie, calculat funcție de vechime si pensia suplimentară. Nu poate fi mai mare de 85% din baza de calcul.
    Legea nu prevede nicio plafonare de 102%. Acest procent rezultă tocmai din faptul că sporul OMM nu intra în calculul plafonului de 85%, astfel ca 85 +20% (procentul maxim pentru OMM) putea ajunge la 102%
    Adică, până în 2017 sporul OMM nu era pensie militară si se putea adăuga la pensia militară plafonată... iar după 2017 vi s-a sculat voua să-l considerați pensie militară, ca să-l anihilați prin plafonare.
    Ești praf! Un jurist căzut în vrie.

    Huhu Rezea said...

    @M
    Intelegi greșit!
    Năsui și ai săi ies din front și își propun să lase gulerații și tot deep state din România fără pensii speciale.

    M said...

    @Iulian Mareș

    😂 Vedeți că mare parte din afirmațiile de mai sus sunt neadevărate.
    Ex. 2 - Ba rămân repetenți. Mai mult sunt și mutați la alte școli pentru că rușinea de a rămâne repetent este imensă. Repetenții trebuie să se adreseze cu "domnule" care colegii aflați în anul în care ar fi trebuit și el să fie. 😁

    3. Cum să nu angajeze? 😁 Dar este adevărat mai ales în zona rurală. Dar acum, serios, nici la noi la țară nu se prea angajează dădace. Uite de exemplu un site japonez care cu asta se ocupă: https://www.carefinder.jp/en

    4. Da, asta e adevărat!

    5. Introducerea periuței este recentă și asta datorită faptului că multe școli oferă și masă, și program prelungit. Dar periuța intră și "în dotarea" elevilor români de la școlile cu program prelungit.

    6. Profesorii chiar mănâncă ÎMPREUNĂ cu elevii ca parte din "shokuiku" adică educația despre mâncare.

    7. Cifrele sunt complet scoase din burtă. 😁 În Tokyo foarte rar găsești un coș de gunoi stradal. Japonezii cred că nu primăria trebuie să aibă grijă de gunoiul tău. Majoritatea japonezilor au o pungă în bagaje în care pun gunoiul pe care îl fac pe stradă (gen cotor de mai mâncat, pahar de cafea) și le duc acasă.

    8. Nu este interzisă folosirea telefonului. Este însă o imensă mitocănie! 😁 Cum ar trebui să fie și la noi. Dar nu vei lua amendă să zicem dacă vorbești la telefon în metrou. Se vor uita urât la tine, poate chiar admonesta verbal (dacă ești însă vestic te lasă în pace considerând că oricum suntem necivilizați). 😁

    avianyc said...

    Dom Huhurez,Dati-mi naibii.
    Ne-am spus eu spuneti dvoastra rastalmacit.
    Adică spuneti acelasi lucru cu alte fraze.Exact procedural precum mos Alecu cand era înghesuit....
    Încă nu va este clar ca prin L223 combinata cu OG 57 cuantumul total al pensiei este de maxim 102 % cu plafonarea la 85% a cuantumului calculat cf M25.
    În schimb OG 59 plafoneaza prin art 60 totul la media soldelor nete.
    Puteti merge si la CEDO ca veti primi acelasi rezultat ca de la ICCJ.
    Greu cu ......vezi ,Catu, Olguta , Valceanu de la valceni ....

    Cezar said...

    TULUMBAR...CARE SUFLA IN TULUMBA SA ARUNCE APA LA 50M🤣🤣🤣

    Huhu Rezea said...

    Plafonul maxim al pensiei militare potivit art. 30 din lege nu poate depăși 85% din baza de calcul. Se poate ajunge la 102% din baza de calcul numai dacă se acordă maximul celuilalt drept prevăzut de art 11 din L 80/1995, drept care este altceva decât dreptul de pensie, pentru cei decorați cu OMM clasa I.
    Lasa dezinformarile primite de la Mediaș!

    M said...

    Toți sau aproape toți am avut subordonați. Fiecare cu interese proprii. Este rolului decidentului să discearnă între interese personale și interesul general. Dacă nu o face aici decidentul e un idiot!

    Olguța s-a băgat unde nu îi fierbea oala. Jumate din interviurile ei erau despre militari. Ce PLM se băga?

    Olguța are meritele ei. Nu în ceea ce ne privește pe noi dar pentru medici sau dăscăli a fost Dumnezeu pe pământ.

    Repet când am văzut legea salarizării a lui Olguța am făcut raport de trecere în rezervă. Dacă în calitate de manager îi spui unuia că îi îngheți salariul pentru următorii 4-5 ani normal că ăla pleacă dracului. O să spuneți: Țuțuianu!!! Ei nu!!!

    USR este o vomă infectă. Își propun spolierea și distrugerea României.

    Alexcta said...

    Sa NU uitam ca OUG 57/2015 a plafonat pensiile la 65% !

    Huhu Rezea said...

    65% a fost plafonul minim pentru 25 ani vechime, iar 85% a fost plafonul maxim.
    Altfel spus... munca în zadar pentru vechime cumulată mai mare de 36 ani

    Paul Puiu said...

    CEDO va condamna statul roman pentru incompetenta instantelor de judecată care au dispus ilegal decizii contrare prevederilor legale in vigoare in legatura cu calculul SOSP si OMM, adica cu includerea in pensia bruta si evaporarea lui de plafonare!!!! SOSP sau OMM nu reprezintă pensie suplimentara întrucât nu face parte din elementele salariale din care se stabileste pensia bruta si neta!!! Toti stiu asta dar se prefac ca nu stiu ca asa au primit ordin de la sefii lor comandați politic pentru a realiza economie la buget pe spatele celor prejudiciati!!!!!

    Huhu Rezea said...

    CEDO nu judecă fondul proceselor ci numai dacă s-au respectat procedurile și drepturile omului.

    ovidiuzid said...

    Pai si acesta nu este un drept al omului stabilit prin lege?

    M said...

    @Huhu Rezea

    Cum domnule? Imediat după dreptul la viață este dreptul omului la OMM! 😂

    Calinmihaib12 said...

    Paul PUIU:
    ..🧠..,👍..,👏..,..☕
    ..!

    Iulian Mareș said...

    Domnule Puiu
    Ceea ce a explicat Huhu v-am mai spus și eu mai zilele trecute!
    Faza 1=Admiterea dosarului la CEDO!

    M said...

    Se deschid procese "la misto" pe incalcarea drepturilor omului sau a Constitutiei.
    SRI de exemplu face angajari. Pe site se precizeaza:

    Dacă vii în echipa noastră poţi avea acces la numeroase drepturi oferite de statutul de militar, dar şi la beneficii adaptate nevoilor tale. Printre cele mai apreciate de colegii noştri sunt:

    - program flexibil de lucru - 8 ore pe zi sau în funcţie de specificul activităţii;
    - acces la servicii medicale gratuite în unităţi sanitare din cadrul reţelei sanitare proprii a SRI;
    - decontarea chiriei (în anumite condiţii şi în limita unui plafon maxim);
    acces în facilităţi de cazare şi recreere proprii din zone turistice de pe teritoriul naţional;
    - acces gratuit la săli de sport proprii;
    - participarea la conferinţe, cursuri şi ateliere de dezvoltare personală;
    participarea, alături de colegi, la proiecte de responsabilitate socială pentru cauze în care credem.


    OK?

    Daca tu iti indeplinesti partea ta si SRI nu si-o indeplineste poate fi acuzat de abuz de incredere sau de inselaciune?

    Putem sa spunem ca si "pensia militara", calculata "special" a fost in anuntul nostru de recrutare? Noi am "prestat" conform contractului. Suntem sau nu suntem inselati atunci cand angajatorul modifica unilateral conditiile?

    Eu nu stiu vreo tara in care modificarea legii pensiilor militare sa fi afectat pensiile in plata (Atentie!!! In ceea ce priveste cuantumul lor respectiv modul de calcul!)

    avianyc said...

    Cat timp este constituțional că guvernul poate lua unele masuri fiscal-bugetare justificate de ajustare a unor venituri,pensii speciale, etc va puteti kisa pe ea CEDO.
    Si v-am avertizat că este constituțional inca de cand s-a dat OG 57.
    Iar CEDO nu judecă pe fond.

    Viorel said...

    Domnule avianyc. Ați menționat de 2 ori că este constituțional ca guvernul să ia unele măsuri iar la sfârșit pomeniți de OU nr. 57. Până aici este foarte corect din puncul dv. de vedere. Eu însă vă întreb. Une este URGENȚA (conform legii) în anumite situații, chiar și cea menționată de dv. în comentariu. Eu știu că OU se dau în caz de calamități naturale (cutremure, inundații, înzăpeziri), ruperea unui baraj, explozia Centralei de la Cernavodă, etc. „guvernul poate lua unele masuri fiscal-bugetare justificate de ajustare a unor venituri”. Care venituri să le ajusteze ? Spuneți ceva despre împrumuturile luate și pe care nu la pot justifica acum, vom vedea după ce se schimbă guvernul chiar dacă va fi la termen și alegerea altui președinte câți din actualii miniștri din această coaliție vor trebui să dea cu subsemnatul pe la DNA. Acum sunt luați de val și contre politice și nici nu-și dau seam ace semnează însă o să-i vedeți cum vor sări în sus și vor striga în gura mare că e dosar politic. În fond vor trebui să răspundă pentru milioanele de măști cumpărate pe bani împrumutați cu dobânzi enorme și care zac prin depozite, milioanele de doze de vaccinuri cumpărate fără rost după care le-au donat și vândut la alții (probabil cumpărate cu 10 lei și vândute cu 5). Despre (ca ex.) cele 12 milioane euro rulați cu măști prin crâșma de la Giurgiu (fostul prim ministru Orban a trimis și corpul de control / nici un răspuns) ce se mai știe. Cele de mai sus le-a prezentat presa și TV. Vor să ajusteze ceva, să o facă prin lege în Parlament nu cu OU.

    M said...

    @Viorel

    Să încerc eu să explic.
    Dacă dumneavoastră vă certați cu vecinul pe construcția unui gard atunci nu vă adresați CCR!

    Când profesorilor le-au fost tăiate veniturile s-au dus în contencios nu la CCR.

    Românii au înțeles că dacă cineva are ceva și el n-are sigur e discriminare! Au fost inventate tot felul de drepturi ale omului: dreptul la loc de parcare, dreptul la Mall, dreptul la OMM, dreptul la.... etc.
    Asta a fost răspunsul la prima parte!

    La a doua parte răspunsul e simplu: Stelian Ion.
    Adică pune USR procurorii, intră la bulău pnliștii, pune PNL procurorii, intră la răcoare Barna, Clotilde și ceilalți hoți de la USR.

    Sau chiar credeți că USR nu mai putea de grija bordurilor când au făcut scandalul cu PNDL? 😁

    avianyc said...

    @ Viorel
    Corect. Parlamentul poate interveni prin legiferare asupra ordonanței.Problema-i in ce sens. Adica in favoarea sau defavoarea pensionarul.
    De aici intervine problema de bugetul alocat fiecărui minister ,prioritățile ministerelor si inca ceva.
    Cu OG 57 cei sus pusi au dorit stoparea punerii în practică a unor pensii mai mari ca salariile activilor ,unele chiar de tip " Geica") vezi piloti ,scafandru, parasutisti, etc ,etc) prin limitare la 102% maxim iar cu OG 59 după s-a dorit acelasi lucru dupa punerea în aplicare a legii salarizarii.
    Si asa multe pensii calculate cu OG 57 au ieșit mai mari ca salariile activilor in 2016.
    Acum prin tăierea actualizării si indexării cei pensionari pana in 2017 au rămas mult in urma creșterii salariilor la activi.
    Cam astea au fost motivele bugetare " intemeiate" din punctul de vedere al guvernului convins din spate de finanțist din ministere.
    Iar Parlamentul se face ca nu aude si nu vede,adică o lasa cum au stabilit-o guvernanții.

    Viorel said...

    Domnule M.
    1. Doar un fraier poate crede că CEDO îi rezolvă toate problemele cu care se confruntă el în țara natală.
    2. Eu nu mă refer la un partid sau altul indiferent că se cheamă PSD, PNL, USR, AUR, etc, ci la faptul că cei care fură, trebuie să plătească cu privarea de libertate, dar mai mul cu restituirea banului furat din buzunarul meu, din pensia mamei sau alocația nepotului. Nu este posibil să te împrumuți cu sume enorme, să fii chemat de 2 ori în Parlament să prezinți o situație și tu în calitate de prim ministru sau ministru de finanțe să refuzi. Când au preluat puterea, domnul Cîțu urla în gura mare că PSD-ul le-a lăsat o gaură la buget de 6 miliarde acuzândul fără dovezi pe fostul ministru Teodorovici care i-a cerut o confruntare televizată cu acuze și răspunsuri, refuzată.
    3. Revenind la pct. 1 (citesc zilnic presa la zi onbline și mi-am amintit ce a postat CCR acum 2 zile): (a) CCR dezbate sesizarea premierului Cîțu privind moțiunea de cenzură pe 28 septembrie, după congresul PNL. De ce după congresul PNL ? Au vreo treabă judecătorii CCR cu congresul PNL sau Cîțu ? (b) Șefa comisiei europene vine în România după congresul PNL deși își anunțase vizita înaintea congresului. De ce ?

    Viorel said...

    Domnule avianyc. Când tu Guvern (prin miniștri) / Parlament gândești, propui / adopți iar președintele promulgă o lege, nu vii peste 2-6 zile sau 6 luni cum au făcut guvernanții și o modifici prin OU (mă refer la legea 223), pentru că cel ce a solicitat ieșirea la pensie s-a bazat pe legea adoptată în forma inițială și nu modificată apoi de alte 5-6 OU de nu mai înțelege nimeni nimic. Am menționat cele de mai sus pentru a vă pune o întrebare ca urmare: „Adica in favoarea sau defavoarea pensionarul.” Dv. cum credeți că ar fi corect ? Am ieșit la pensie în anul 2016 primind indexarea de 5%. După cele prezentate de către domnul Huhu Rezea într-un alt topic, în funcție de ce va decide C.Ap.B. există posibilitatea să-mi ia din pensie (eu și la alți pensionari ce am avut vechime și procent de 85%) indexările din 2016, 2017, 2019, 2020 și în plus să restituim suma acestor. Deci, în consecință, voi avea în 2021 sau 2022 în funcție de când / cum se termină procesul, o pensie mai mica decât cea primită la ieșirea la pensie (-indexare 5% / 2016). Este în favoarea sau defavoarea pensionarului ? Guvernanții și Parlamentarii sunt puși să gândească pentru popor, ei cu minte lor și nu ce le spun unii și alții de prin diferite ministere cu interese personale sau de grup. Deci, după mintea lor, eu pensionarul Viorel și alte zeci de mii, vom rămâne cu pensia avută la trecerea în rezervă cu drept la pensie militară atât timp cât vom trăi, pentru că avem 85% iar indexările (inflația) nu sunt pentru noi. Păi în cazul ăsta, trece-mă domnule pe contributivitete și dă-mi pensia cuvenită ca la civili. Am muncit de 10 lei, îmi dai 4,5 lei pensie sau cât merit conform contribuției avute și bagăți pe gât procentul și indexările tale.

    Iulian Mareș said...

    M,
    stii care este partea nasoala a expunerii dv? Este rezultanta!
    Adica, parte din cei care detin forta la starea de pace au gasit simbiotic calea de urmat la vedere si sub acoperire: servicii, procurori/magistrati (mai ales cei de nivel inalt), politicieni (de la judet in sus) sprijiniti conditionat de ONG-uri (kiar de utilitate publica) au gasit drumul spre propriile interese pe care le ating cu repeziciune, indiferent ca intre aceasta ”patura sociala-SIMBIOTICII” si ceilalti se casca o prapastie de tip sud-american sau african!
    *Toate astea demonstreaza limitele unei democratii reprezentative, la nivel mondial! Posibil sa ne indreptam mai rapid decat credem spre democratia participativa direct si spre o anarho-capitalism! In cativa ani totul se va limpezi...., iat digitalizarea si toata aceasta tehnologie inalta isi va pune amprenta puternic si irevocabil!
    *Incep sa devin adeptul democratiei participative, dar mai studiez! :))

    https://www.academia.edu/15968916/_DEMOCRAŢIA_PARTICIPATIVĂ_SOLUŢIA_CELUI_DE_AL_TREILEA_VAL_CĂTRE_WE_GOVERNMENT_

    Iulian Mareș said...

    Complet de judecată: Completul pentru soluţionarea R.I.L.
    Numărul documentului de soluționare: 16/2021
    Data documentului de soluționare: 13.09.2021
    Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
    Soluție: Admite recursul
    Detalii soluţie: minuta Deciziei nr. 16:Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii militari decoraţi cu ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 108, coroborate cu cele ale art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară, în sensul că acesta intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din aceeaşi lege sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2021.

    Huhu Rezea said...

    De ce ai mai dat-o aici? Nu era în topic?

    Unknown said...

    Trogloditi, imbuibati ai societatii, obedienti, numia judecatori nu sunt. Precesele sunt lipsite de orice celeritate, primul terme dupa 13 luni. Numai judecta nu este aceasta, mascarada facuta de acesti papusari ai completelor de judecata. Ei nu judeca dupa legi ei chiar modifica prin deciziile lor texte de lege. Numai dumnezeu o sa i judece pentru ndreptatile ce le fac.

    Huhu Rezea said...

    D-zeu are treaburi importante cu miscarea planetelor, galaxiilor si mega galaxiilor, nu cu trebușoarele unor ființe infime în Univers.

    Cezar said...

    @/Viurel..majurul de la C.I(camasi izmene)
    Ai luat.o in brate cu L.223?..🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Ce ma bucur ca ai luat plasa..
    Te.ai vazut aranjat capatuit..mai ceva ca un colonel
    ...
    Asta inseamna sa nu ai minte sub..cașcheta
    😛😛😛😛😛

    Unknown said...

    A solicitat cineva, cu proces pe rol, instanței să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de nelegalitatea a interpretării pe care ICCJ a dat-o prin Decizia nr. 16/2021 referitor la OMM și pensia suplimentară?

    Huhu Rezea said...

    Nu am cunostintă dacă după 14 10 2021, data publicării deciziei în MO, vreun contestatar al deciziei de pensie stabilită după 15 sept 2017 a sesizat instanța cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 16/2021, n care instanța și-a insușit toate sofismele juridice invocate de Casele Sectoriale de Pensii, deși prin noile inițiative legislative încearcă să repare inepțiile de interpretare a unei recompense de merit, acordata numai ceor care care au fost decorați, reducând-o la un simplu drept de asigurare socială, adică la dreptul de pensie plafonat.