Pentru a apăra aceste valori, Statutul cadrelor militare, stabilit tot prin lege organică, prevede mult mai multe incompatibilităţi şi interdicţii, chiar şi privaţiuni. Ce să mai vorbim de riscuri!
Cu toate acestea, pensiile militare au fost desfiinţate în anul 2010, iar, după reînfiinţarea lor prin Legea 223/2015 au fost ciuntite prin OUG nr. 57/2015 şi acum, prin ordonanţa LOV, spre deosebire de pensiile speciale ale magistraţilor, nu mai sunt actualizate proporţional cu creşterile soldelor de funcţie stabilite de Legea salarizării unitare.
Trebuie să le atragem atenţia politicienilor că batjocorirea personalului militar activ sau în rezervă prin modificarea anuală a condiţiilor de pensionare afectează stabilitatea şi capacitatea Forţelor armate în exercitarea atribuţiunilor constituţionale prevăzute în art. 118 din Constituţie.
Oare le sunt atât de indiferente politicienilor valorile constituţionale apărate de Forţele armate?
Numai frica le impune respect guvernanţilor fată de cei chemaţi să garanteze democraţia constituţională?
Dacă militarii nu au instituţii care să le apere drepturile, aşa cum CSM şi ICCJ au apărat magistraţii de excesele guvernanţilor, este cazul ca individual sau asociaţi să atacăm neconstituţionalitatea ingheţării pensiilor militare prin actiuni in contencios administrativ impotriva Ordonanţei LOV, de îngheţare a pensiilor militare, (art. 9 al Legii nr.554/2004), fără să mai aşteptăm prima etapă de majorare a soldelor activilor, prejudiciul fiind iminent.
Tudose, Lia Vasilescu şi Dragnea marchează Marele Război pentru Intregirea Statului Român prin îngheţarea pensiilor militare.
Înfăptuirea justiţiei |
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. | ||
Statutul judecătorilor | ARTICOLUL 125 (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. (3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. |