Powered by Blogger.

Saturday, April 13, 2019

Col(r) Filip Teodorescu, președintele ACMRR din SRI, despre culisele negocierilor dintre asociaţii şi președintele Camerei Deputaților

118 comments

Reactualizare din 13 aprilie 2019.


Am primit o serie de înregistrări "off the recorde".
Le public, fiind de interes maxim pentru pensionarii militari.
Termenele despre care se vorbeşte sunt deja depăşite cu o zi.
UPDATE
Informarea pe care prreşedintele ACMRR din SRI o prezintă rezerviştilor SRI este localizată în timp pe 28 martie 2019, a doua zi după întâlnirea pe care numai asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi retragere au avut-o cu Liviu Dragnea şi câţiva miniştri din cabinetul Dăncilă.
A fost unul din puţinele gesturi de autonomie pe care cele mai reprezentative asociaţii de rezervişti, de regulă docile, le-au făcut  în faţa instituţiilor militare care le patronează,
Informarea înlătură tot felul de speculaţii cu privire la propunerile pe care reprezentanţii asociaţiilor le-au prezentat conducerii PSD.
In esenţă s-a cerut înlăturarea inechităţilor introduse în legea pensiilor militare prin OUG nr. 57/2015 şi OUG nr. 59/2015.
Nu s-a cerut elaborarea unei noi legi a pensiilor militare.
Din comentarii, se vede că  unii cititori au şi uitat de ce legile de adoptare a celor două ordonanţe au fost blocate în Camera Deputaţilor. Blogul stă mărturie cu privire la presiunile pe care instituţiile militare, indeosebi MAI, MApN şi SRI le-au exercitat prin adrese scrise în Comisiile raportoare din Camera Deputaţilor.
De aceea Filip Teodorescu a făcut referire şi la sprijinul pe care conducerea SRI ar trebui să-l acorde demersului rezerviştilor.
Desigur că LOV va aduna propuneri din mai multe zone ale structurilor asociative, dar, în proiectul pe care îl va prezenta în perioada imediat următoare va ţine cont, în esenţă, de  propunerile care au fost acceptate pe 27 martie.













118 comments:

brenda said...
This comment has been removed by the author.
Gigi said...

Doamne Ajută!
Deci,s-a mers pe soluția simplă.Foarte bine!Este așa cum a spus și autorul blogului,dl H,am spus și eu de mai multe ori,eliminarea OUG criminale 57 & 59 revenirea la prevederile L.223, binențeles cu mici modificări.
La ora actuală avem o lege seacă,tocmai datorită faptului că,aceste O UG,amintite mai sus,ne-au pus în situația de a ne simți trădați de colegii noștri activi de prin ministere care au avut cea mai mare parte de contribuție la elaborarea acestor OUG.
Să fie clar!
Sperăm că politicul aflat la putere,de data aceasta,să se aplece și asupra noastră,să respecte și să ne respecte,așa cum și noi ne-am făcut datoria față de țară și cetățenii ei,cu prețul multor sacrificii ani și ani.
Mulțumesc,dl.colonel,dar și proprietarului acestui site care ne tine la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul pensiilor militare!
Fără muncă dânsului desfășurată zi de zi,am fi fost mai neinformați.
Se pare că,muncă noastra pe site,luarea de poziție,încă cu mult timp în urmă începe să dea roade.
Am spus și cu alte ocazii,Omul,acesta trebuie respectat,nu blamat.
Sper,din toată inima,că de data aceasta să se facă dreptate,nu doar promisiuni electorale!
Să fim sănătoși!

Militar de la 14 ani said...

Totul pare a fi pe șestache. Marca SRI. Dar unde sunt cei de la MApN, MI? Pentru că aici este grosul. Ce o fi zis Dragnea de la ieșirea din ședință cu cei de la SRI? Știm dragostea lui față de acest serviciu.
Se pare că dacă va ieși ceva rapid, de mântuială, problemele nu vor întârzia să apară. De aceea, am mai spus, trebuie păstrat cuantumul net mai avantajos.Nu știm ce se ia în calcul, ce tip de impozit va fi, modul de calcul etc.
De exemplu, dacă eu am brut acum 5000 lei și pensie netă 4700 lei, nu aș vrea să am brut de 7500 lei și pensie netă de 4380 lei (fără a introduce ecuația impozitului). Apoi, să existe expresia că s-au mărit pensiile cu 50% (brut) și în realitate netul să fie mai mic sau poate o creștere infimă. Poate nu la toți e valabil, dar eu pledez pentru rămânerea cuantumului net mai avantajos, pentru că nu știi la ce te poți aștepta de la acești reprezentanți.
Și simulările nu pot fi întotdeauna elocvente. Trebuie să se țină cont de mult mai multe criterii. Dacă cineva a avut salariul de merit nu înseamnă că era avantajat ci poate că merita. Normal că cei care nu l-au avut caută tot felul de motive să își spună frustrarea. Și la urma urmei e vorba de 200 de lei. De asemenea, nu mai spun de cei din aviație sau marină care aveau anumite sporuri specifice.
Egalizarea trebuie privită din mai multe unghiuri, doar am scăpat de comuniști care îi puneau pe toți în aceeași oală. Așa că, dacă pe alții nu îi încântă, pe mine mă încântă păstrarea cuantumului net mai avantajos. Pentru asta cred că ne luptăm, cât luăm în mână nu cât de mare e brutul și apoi să mi-l șunteze cu 40-50%.
Deci, se impune să fim prudenți, pentru că o creștere cu un procent dintr-o singură cifră pare din ce în ce mai plauzibilă. Nu văd ca la un buget al pensiilor în jur de 750 milioane euro (MApN), creșterea să fie mai mare de 50-80 milioane de euro. Mai adăugați și pe ceilalți din MI, SRI, STS, SIE și se ajunge la 2-300 milioane euro. Cum ar da asta la civili? E greu, PSD-ul poate câștiga câteva zeci de mii de voturi de la armată dar poate pierde sute de mii din zona civilă.
E un cartof fierbinte pentru PSD. Apoi, când vor veni "justitiabilii" din PNL, USR, să ne alinieze la contributivitate, ne va părea rău că am renunțat la principiul cuantumului net avantajos.
Poate că acești reprezentanți ne reprezintă și pe noi nu numai pe câțiva activiști de-ai lor care nu au cum să cunoască toate problemele sistemului.

mosmartin16 said...

Am ascultat atent cele spuse !!! In esenta ...s-a zis de ...abrogarea OUG 57 si 59 si de modificarea bazei de calcul prevazute de 223 !!! Sunt multe aspecte de clarificat ...acestea trebuind abordate din aproape in aproape !!!

Huhu Rezea said...

@gigi
Nimic nu ar fi posibil pe acest blog fără participarea activă a cititorilor. Majortatea materialelor pe care le public provine de la ei.
Mai au și gulerele albe cîțivaâ blokantzi care bagă strâmbe.

Mihai said...

Rareș Bogdan, cap de listă PNL la europarlamentare, a declarat sâmbătă, la Madrid, la o întâlnire cu românii din străinătate, că este obligatoriu ca PNL să elimine pensiile speciale în primele 30 de zile de guvernare.

Gigi said...

@H
Așa este,le mulțumim și d-lor pe această cale!
Fără"conserve"nu se poateĂstea sunt bine înfipte la locul lor și,deasemenea,au rolul lor.
Dar,noi îi știm și câteodată ar trebui să-i deconspirăm și să le arătăm obrazul!
Totuși,aș fi cel mai fericit om din lume să nu mai aud sau să văd suferind nici-un pensionar militar,din orice domeniu,în ciuda acestor oameni lipsiți de caracter.

capitanu nemo said...

Trebuie facuta o egalizare a pensiilor in sensul ca cei care au lucrarat in aceeasi arma si acelasi compartiment sa aiba o pensie egala indiferent de anul cand a iesit la pensie.Referitor la arme diferite si compartimente diferite trebuie sa fie o diferentiere deoarece si cand se da examen pentru intrarea in academie se au in vedere medii diferte,probe sportive diferite,examen psihologic diferit iar cand este in activitate complexitatea muncii este diferita.

Patrascioiu said...

Militar la 14 ani@ascute-ți auzul.Nu a spus ca erau numai cei de la SRI.
Nu mai vehicula cifre ca unii precum Draghici te declara nabab.

Cezar said...

Usor cu entuziasmul!
Astea sunt simple dorinte
Nu uitati CINE HOTARASTE !

Anonim said...

Mihai, toate partidele din opozitie au recunoscut ca pensiile militare nu fac parte din categoria pensiilor speciale. Prin pensii speciale, se refera la cele stabilite pentru parlamentari, magistrati grefieri, etc.Nu vrea nimeni sa ne ia pensia militara, important este ca acum sa se gaseasca varianta cea mai buna pentru toti pensionarii militari.

CEZAR said...

Atentie !
Cei care au fost incadrati in unitati operative gata pentru LUPTA ..trebuie tratati PRIORITARI
Cei care au pazit scaunul si singurul pericol era sa adoarma si sa cada cu ochiul in creionul chimic..gen m-Al ..mai la urma ...!!

M said...

Eu stiu un lucru clar: doar PNL a fost SINGURUL partid care a desfiintat vreodata, in istoria acestei tari, pensiile militare!
Cu toate celelalte partide deci se poate discuta. PNL si PMP sunt excluse. Iar pentru mine si PSD cata vreme in echipa lor de discutii este Olguta!

Trofin said...
This comment has been removed by the author.
E. Cristescu said...

Aia cu "Stiti ca legile nu le face Parlamentul", chiar daca e adevarata, suna ca dracu'. Cand o iesi in presa ...

Cezar said...

Desigur au recunoscut...dar ce nu pot fii tăiate macar la juma sa se bucure pomporul

Leon said...

@Anonim, citeste proiectul de lege B 47/2019 (Senat) initiat de 4 parlamentari PNL si o sa vezi ca se propune eliminarea politistilor si a functionarilor din penitenciare din Legea pensiilor militare de stat, L 223/2015..!

Patrascioiu said...

Mihaita@Nu o da pe politica.Toate partidele au recunoscut ca pensiile militare nu sunt speciale.
Îți mai rețin atenția ca simpatiile politice nu trebuie sa altereze unitatea noastră.

Mihai said...

@Anonim reiau cu mai multe informatii ce a prezentat Leon
Ce ar fi sa verificati BP22/2019 din 06.02.2019 Legea este la CD
Proiect de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu
FSANP.RO relata
Liberalii reusesc si dansii sa dea cu oistea-n gardul pensiilor militare sub bagheta tovarasului Orban. Dintr-un populism prostesc, 4 crai liberali depun in Parlament un proiect privind eliminarea pensiilor de serviciu. Pe lista si pensiile militare.sigur, cel mai probabil proiectul nu va trece, primii pe lista eliminatilor fiind parlamentarii iar cei din urma fiind dupa magistrati si militari, functionarii parlamentari. Art. 4 din acest proiect elimina practic pensiile militare si beneficiile suplimentare la pensie pentru cei care depasesc vechimea minima obligatorie. Mult mai rau chiar decat OUG pesedista care a plafonat pensiile militare

mosmartin16 said...

...oare cand o sa se priceapa faptul ca ...tot ceea ce e in afara cadrului normativ general ( daca vorbim de pensii, Legea nr.263 / 2010 ) ... are caracter specific, particular, special ??!! Oare e atat de greu sa apelam la logica ....chiar si la DEX ??? Daaa ...si pensiile noastre sunt speciale, chiar de le spune ...militare de stat !!! E drept, suntem singura categorie care nu are nicio legatura cu contributivitatea ... celelalte pensii zis speciale avand o componenta de la buget si una contributiva ... dar tot speciale sunt si ale noastre ...tot distincte de legislatia generala !!! Dealtfel, nicaieri - in scris ma refer - nu se utilizeaza in legislatie termenul de pensii speciale, ci de pensii de serviciu !!! Asta ...pentru toti cei care ...o toooooot tin langa ...ca nu, noi nu avem pensii speciale !!! Tot ceea ce am spus nu trebuie inteles nicicum ca o pledoarie pro domo pentru eliminarea pensiilor noastre din categoria celor cu caracter distinct fata de cadrul normativ general !!! Numai de bine sa auzim !!!

IAR99Army said...

Hai sa fim decenti in exprimarea punctului de vedere si sa zicem NU variantei cu revenirea la contributivitate intrucit se vor creea iar discriminari masive si iar vor fi ofiteri, subofiteri si maistrii care au stat pe functii fara raspundere dar au stat in armata mult si bine peste virsta standard de pensionare pe aceste functii caldute si vor avea pensii mult mai mari decit cei care au avut functii de raspundere indiferent care a fost vechimea lor. Iar daca punctajul total se va impartii la 30/35 cum este stipulat astazi in L263, (ca impartirea la 20 a fost pe L119 a lui Oprica Izmenarul, care a fost abrogata intre timp) o vom lua in barba cam 90%,. Este mai corecta varianta cu impozitarea progresiva peste un plafon incepind cu 7000, 8000 de lei intrucit este limpede ca L 223/2015 a fost facuta si modificata ulterior de activii cu cotiere/contopisti/juristi/birocrati din ministere care au bagat in lege doar sporurile care ii avantajau pe ei, inclusiv acel OSCAR de 50%(stiu sigur de la un coleg care a iesit la pensie in 2016 de la sediul MApN si care mi-a spus ca toti birocratii de acolo aveau acordate toate acele sporuri care intrau la calculul pensiei) intrucit urmau sa iese la pensie dupa aparitia legii. Stiu din surse sigure ca in 2015 faceau simulari pe viitoarele lor pensii care trebuiau recalculate cu valoarea soldelor de grad si functie la nivelul anului 01.01.2016(cum spunea in lege) si cind au vazut la ce sume ajungeau mai faceau cite o modificare de reducere bineinteles, iar faceau simulari iar mai modificau ca sa fie pe placul politicului si al lor, netinind seama ca pentru multumirea a 10% dintre rezervisti vor afecta drastic pe ceilalti 90%. Si asa s-au nascut ordonantele odioase 57 , 59 si 114 prin care recalcularea pensiilor s-a facut la nivelul anului 2009, baza de calcul a fost scazuta de la 85% la 65%, s-a plafonat cuantumul recalculat al tuturor pensiilor la 85%(prin acest artificiu s-au pierdut pensia suplimentara, anii lucrati in civilie, ordinele militare, etc la cei 90%). Apropo de sporuri : tot timpul cei din operativ am avut sporuri mai multe si mai mari decit cei de la birouri ceea ce a fost si este normal intrucit noi eram in linia intii, in transee cum se spune, nu lucram in locuri linistite si caldute ca UNII. Si va dau un exemplu concret, personalul navigant(pilotii) si tehnic din aviatie aveam la plata aterizarile pe care le realizam in fiecare luna. Cu stupoare am aflat ca mai incoace, prin anii 2000 si birocratii de la Comandamentul Aviatiei Militare lua aterizari desii ei nu au participat vreodata, efectiv la activitatea de zbor.

IAR99Army said...

Ca sa revenim la oile noastre stiu de la comandantul Centrului de Incercari in Zbor Craiova (fiind locatari in acelasi bloc din Craiova) ca in anul 2015 in urma simularilor pe care le faceau cotierele albe de la Bucuresti daca acestia ar fi iesit la pensie dupa promulgarea legii asa cum era conceputa la acel moment ar fi ajuns la un cuantum al pensiei de circa 150% ceea ce era enorm de mult fata de cei iesiti deja la pensie. Vecinul meu imi spunea ca daca ar fi iesit la pensie in acel moment(si el avea OSCAR) ar fi putut avea o pensie de circa 14000 de lei si el afirma ca ar fi ,,nesimtita". Dar ezita sa iese intrucit stia ca cei de la Bucuresti nu aveau curajul sa o lase asa, era prea mult fata de ce aveau in plata majoritatea rezervistilor si mai stia ca inca nu era momentul prielnic. Dupa modificarile legii pe care le-am aratat anterior si stabilizarea acesteia a iesit la pensie si vecinul meu pe la sfirsitul lui 2016 avind un cuantum de circa 8500 lei. Vedeti ce reducere au facut in detrimentul majoritatii pensionarilor militari ? La acele sume cei 10% cu pensii foarte mari au beneficiat atit de procentele pensiei suplimentare cit si de integralitatea procentelor ordinelor militare. Concluzia este ca legea 223/2015 a fost conceputa si modificata cu dedicatie doar pentru cei 10% mentionati si doar in folosul total al acestora.Deci impozitarea progresiva de la un anumit plafon, fie 7000, fie 8000 este benefica, este realista si este corecta pentru majoritatea rezervistilor.

CEZAR said...

@ Trofin..ce aberatii debitezi ...:D..:D..

IAR99Army said...

@Leon
proiectul respectiv nu a primit vreun aviz favorabil de la comisiile din senat. in acest moment nu exista depus in parlament un alt proiect de lege in acest sens.hai sa ne axam pe ce ne doare si sa valorificam acest moment prielnic. deocamdata puterea este la PSD+ALDE, au majoritatea si pot decide orice vror ei. pentru viitor totul depinde de noi, desi tot spectrul politic este compromis in acest moment si cred ca va trebui in continuare sa fim foarte atenti/precauti si dintre 2 rele sa ii alegem pe cei mai putin rai pentru noi, cu toate necazurile si frustrarile pe care ni le-au pricinuit. Macar sa ne repare ce au stricat: onoarea, demnitatea si drepturile legale.

CEZAR said...

Mai bine ziceai .Trofin ..ca s-ar putea face o stabilire a cuantumului erarhizat pe FUNCTIA pe care ai fost in cele 6 luni alese
Desigur tinand cont si de vechimea in serviciu !
Deci
Maior ..FUNCTIA DE MAIOR -intre si intre..ajustata cu vechimea in serviciu
Locotenent colonel -Functia . intre si intre ..ajustata cu vechimea in serviciu .
Si tot asa
Apoi Pensia suplimentara si MM..pentru a compensa ..renuntarea la drepturile constitutionale etc...

capitanu nemo said...

Migratia catre PRO Romania continua,purtatorul de cuvant al psd s-a inscris in Pro Romania.Pana la alegerile europarlamentare psd trebuie sa faca ceva,altfel si voturile militarilor se vor indrepta spre alte partide ,dar nu spre cei care sunt impotriva pensiilor militare .Analiza Olgutei precum ca militarii sunt nevoiti sa voteze psd indiferent de ce v-a face este total gresita.

reddog said...

@Leon
Pai cam asta vor si militarii aia "adevarati, reali si originali" 😁

Chiar daca va fi asa chestiunea cu cat e unu' mai militar decat altul va continua.

Nu mai spun de orgoliul dintre arme, vezi "aviatia da senzatia" versus "infanteria da supersenzatia"

Ar mai fi si arma "scaunul si creionul chimic"

Leon said...

@Trofin, interesanta propunerea cu limitarea cuantumului minim pentru pensiile militare.
Poate ca la fel ar trebui si o limita maxima pentru pensiile militare (si nu numai...).
Aceste limitari sunt prevazute, de exemplu, pentru indemnizatia pentru cresterea copilului, care are o limita minima la nivelul multiplicarii de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinta(ISR) si nici mai mare de 8500 lei(OuG.nr.55/2017 si art.IV din OuG.nr.82/2017).Anul trecut cuantumul era de 1250 lei net minim si 8500 lei net maxim.

totoiany48@gmail.com said...

Dle Trofin va rog mai multa ...rigoare .
Sunt militari iesiti la pensie fiind amagiti de o anumita ...legislatie de pensionare,desi mai puteau ramane in activitate multi ani si acum ii avantaja ,ca pe dvs. , contributivitatea.

Militar de la 14 ani said...

Oricum ar fi, toți cei ieșiți la pensie și - au ales un moment, nimeni nu i-a prea forțat. Acest moment a fost ales ori că era o perioadă bună, ori că s-au dat ajutoare, plăți compensatorii.
Acum, majoritatea sunt nemulțumiți, pe bună dreptate, că politicul (și militarul) au schimbat legile.
Indiferent de situație tot timpul vor fi nemulțumiți. Cred că undeva este un echilibru. Dacă nu s-au mai dat ajutoare, s-a făcut în așa fel încât să se mai mărească pensia. Vorba lui Tudose : Asta-i viața.
Cred că o rezolvare rapidă ar fi în zona soldei de grad. E atât de mică încât ți-e și rușine. Faceți, prin modificare la OUG 114, solda de grad pornind de la salariul minim pentru un general 2080 lei, colonel 1800 lei, ltcol 1700 și tot așa până la un subofițer care să aibă minim 1/2 din salariul minim adică 1040 lei. Acesta se va actualiza funcție de activi și toată lumea ar avea de câștigat. O treabă simplă, rapidă, punctuală și care ar putea fi pusă în aplicare imediat.

Cezar said...

IAR...
BINE CA IMI CONFIRMI SI TU ACUM..CEEA CE SPUN EU DE TREI ANI!
LEGAT DE PLATA ATERIZARILOR...SA SE PLATEASCA TRIPLU ..DAR NUMAI ALEA CARE SE FAC IN .. PACIFIC
NU VA CONVINE...NU MAI ATETIZATI...😂🤣😜😜😎😎

capitanu nemo said...

Sunt avantajati de contributivitate cei care au avut activitati in birourile de contabilitate in fanfara militara si alte locuri caldute, in fanfara militara poti sa stai si pana la 80 de ani ,cei care lucreaza in operativ si dau probele sportive pe bune, dupa implinirea varstei de 50 ani nu mai fac fata probelor sportive.

nelu said...

Eu unul raman cel putin siderat cand observ cu cata nonsalanta se vorbeste despre cei care,in momentul de fata,se cred stapanii nostrii sau poate chiar superiori noua si care aproape cu doi ani in urma apareau pe tembelizor,unde au inceput,printr-o conferinta de presa,sa ne balacareasca pe noi rezervistii militari ca avem pensii nesimtite,ca de-aia trebuie facut ceva ca nu se mai poate continua asa.Peste noapte am devenit,la propriu,inamicul pensionarilor civili gratie lui Olguta,Tariceanu si nen-to'Dragnea.Stimati colegi,oare cum naiba se face ca aceleasi personaje intra,gudurandu-se din nou,pe terenul nostru,ingrijorati,chipurile de situatia in care ne aflam si incep sa ne propovoprosteasca de marea lor ingrijorare,citand din Dragnea pe Romania Tv.:...sunt mari nedreptati...si anume sunt generali cu pensie mai mica decat un capitan.PAI ASA CEVA ESTE INADMISIBIL,inchei citatul.Stiti ce este inadmisibil,dragi colegi:toate asociatiile militare din teritoriu nu au pana acum,un plan comun in ceea ce priveste abrogarea OUG-urilor care ne ciunteaza pensia,FARA A CERE O ALTA LEGE,fiind foarte buna Lgea 223/2015 -sunt de acord cu Dragnea,dar si el,ca si asaciatiile noastre,nimic despre OUG-uri -pana cand nu vom avea o voce care sa vorbeasca in numele nostru si pentru noi,cei trimisi sa negocieze ne vor da vreo cateva firmituri si dupa aia,cu tifla Inchei cu speranta ca fi-va mai bine.Dragnea-r fi la toti!

M said...

Eu vad o hiba mare la aceste discutii.
Salarizarea bugetarilor in Ro este influentata masiv de SPORURI. Cei care nu le-au avut vor "contributivitate" iar cei care le-au avut vor L223. In general, in buna traditie romaneasca, daca nu iau eu macar sa nu ii creasca nici lu' altu.
Legea Olguta de salarizare este deficitara pentru ca desi a redus procentul de sporuri a aruncat Sistemul de siguranta nationala la baza piramidei salariale. Astfel, pe termen mediu, contributivitatea nu mai e o solutie pentru cei activi. Daca salariul tau este limitat la treapta a 3-a (si aici sunt doar functiile de general/chestor iar la a 4-a e numai seful st. maj. si seful DOSP - deci nu le iau in calcul), atunci si pensia ta o sa se afle tot la baza pensiilor. Nu uitati ca de la treapta 4 in sus gasim doar sanatate, educatie, justitie si evident, functiile politice.
Legea lui Olguta a inghesuit toate functiile militare (sub cele de chestor) in cele 15% CELE MAI MICI SALARII DIN GRILA (primele 2 trepte din 12). Și pensiile vor fi deci in consecinta cele mai mici pensii din Romania daca vor fi calculate pe contributivitate! Chiar cu OMM.

Iulian Mareș said...

IAR,
Ceea ce ați scris dv intră la asigurare zbor!
Cf normativelor și concepțiilor de lupta la buna desfășurare a unei misiuni de zbor participă, în diferite marje și alte arme și specialități: meteo, radiolocația, poate și a AA, tehnicuit, medicii, comunicații, psihologi, operatori radar, controlorii militari de trafic, echipele de dirijare din PC, planificatori, instructori și ce pe mai fi!
Categoric, pilotul este cel mai important, însă nu trebuie să-i uitam inclusiv pe cei care sprijină misiunea, kiar și logisticienii!
Ceea ce explică vecinul...este o teorie vehiculată prin SMFA și limpezită de o comisie specială. Categoric, unui pilot i se pare nefiresc, poate, că un alt pilot de la un comandament sa vina in Baza lui sa zboare, pe ore alocate prin PPL! Numai că, sunt atât de puțini piloți încât nu ne permitem să descalificăm nici macar unul!

M said...

@mosmartin16 - cu respect va contrazic privind termenul de "pensii speciale".
1. Nici salarizarea nu este unitara. Fiecare categorie are capitolul ei "special".
2. Nici statuturile nu sunt unitare. Fiecare categorie are statutul sau "special".
3. Nici drepturile constitutionale acordate nu sunt unitare. Unii le au, unii le au suspendate.
4. Nici obligatiile, programul de munca, pregatirea etc. nu sunt unitare. Fiecare categorie speciala in felul lui.
5. In legea "unitara" a pensiilor sunt mai multe categorii "speciale" (ex. limita de varsta versus anticipata).
6. Se aplica tuturor militarilor si politistilor nu numai unora "speciali".
In fizica se vorbeste de "sistemul de referinta". Depinde deci de sistemul de referinta! In general, fiecare crede ca acolo unde este el e sistemul de referinta corect.
Uite cateva din prevederile "speciale" ale altora pe care le doresc si militarilor:
- 4 luni de vacante pe an ca in invatamant,
- 16 ore de munca pe saptamana ca in invatamant,
- toate sarbatorile acasa cu familia, ca in invatamant,
- posibilitatea de a primi "atentii" ca in sanatate - asta mai ales pentru camarazii din politie :D
- salarizarea din sanatate,
- dreptul la greva ca... mai peste tot,
- dreptul de a adera la partide politice ca militar activ pentru a imi promova interesele,
- dreptul de a fi ales ca militar activ si de a ne face singuri legile.
Ei? Cat de speciali mai suntem? Pot sa spun ca unul care are aceste drepturi si totusi i se calculeaza pensia ca unui care nu le are este "special"?
Dupa teoria domniei tale si parcarile pentru persoanele cu handicap ar trebui desfiintate. Ce? Sunt speciali?

Huhu Rezea said...

@mosmartin
Ai dreptate. Am putea spune că până în 2004 singurele pensii speciale au fost pensiile militare.
@M
Te hazardezi în comentarii care nu au acoprire în plan legislativ.
Pe legea civila, a contributivității, în baza de calcul intră veniturile salariale brute, ceea ce nu e cazul în art. 28 din L 223/2015.

mosmartin16 said...

M, nu te contrazic in unele privinte ...dar ...incearca sa citesti ..Teoria Generala a Dreptului si ...o sa intelegi diferenta intre legea cu caracter general si cea / cele speciala / speciale !!! Daca doresti iti trimit si unde sa citesti !!! Apoi sigur vei intelege !!! Numai bine !!!

mosmartin16 said...

Multumesc Huhu !!!

Mitica Olteanu said...

Pina in 2001 singurele pensii "speciale" au fost pensiile judecatorilor si procurorilor instituite prin l.142/1997.

raul said...

Ai dreptate M,Legea lui Olguta a inghesuit toate functiile militare (sub cele de chestor) in cele 15% CELE MAI MICI SALARII DIN GRILA (primele 2 trepte din 12). Și pensiile vor fi deci in consecinta cele mai mici pensii din Romania daca vor fi calculate pe contributivitate! Chiar cu OMM.
Si eu am spus-o de mai multe ori ca am fost bataia de joc a Olgutei tare-n fier!In L153 /2017 au facut misto de noi ,ca importanta a muncii noastre!Exemple:
Dirijor, regizor artistic, scenograf, | | | | | | coregraf, solist (vocal, balet, | | | | | | concertist, instrumentist), prim | | | | | | balerin, concert-maestru, actor (teatru,| | | | | | mânuitor păpuși-marionete) | | | | | | gradul IA | S | 10880 | 4,35
Şeful Statului Major General, | S | - |10880 | | 4,35 |
Ce dracu sa mai spui ,cand Ciuca ,nu vreau sa-i scriu gradul militar pt ca eu consider ca nu ne reprezinta ,in loc sa arunce cu cascheta in CSAT ,in fata lui Iohannis si sa-si dea demisia cum a facut-o omologul francez cand Macron a umblat pe la armata ,pt ca lezeaza onoarea armatei ,a tacut chitic ,neprezentand nici macar argumente de bun simt !Unul ca cel de sus si inca unul macar ,ba fratilor nu mai vorbesc de importanta colosala functiei pt toata tara dar macar tine cont ca am 70 000 de oameni in subordine !
Primar oraş/municipiu (cu 50.001 până la 100.000 locuitori) | 7,00
Deci 7 nu 4,35! Si un ,, Primar comună (cu 3.001 până la 5.000 locuitori) | 4,50 !
CE DRACU SA MAI ZICI?Si daca ati sti voi ce face un primar de comuna!!!!Pe la un oras mda ,dar la tara????
Ce sa mai vorbim de ,,plebea '' din ministerul nostru la functii si salarii!
Asa conducatori fara coloana vertebrala si noi vrem sa ne dea astia cate o ciosvarta!
ARMATA SUB CONTROL CIVIL NU INSEAMNA CA ORICE PROFESORAS DE ISTORIE DINTR-UN ORASEL DIN VASLUI SAU O ABSOLVENTA DE FILOLOGIE DE ITALIANA DIN CRAIOVA,ajunsi INTAMPLATOR SI VREMELNIC in niste FUNCTII sa HOTARASCA pt VIITORUL unei asemenea INSTITUTII IMPORTANTE a unei natiuni ,care este ARMATA!
DACA ACCEPTAM ,HALAL SA-TI FIE ,TIE ARMATA!CA EU MOR DE MULT DE RUSINE ,PT CA AM SERVIT TARA ASTA DE LA 14 ANI SI SUNT UMILIT ACUM LA BATRANETE!

M said...

Nu făceam considerații de ordin legislativ. Incearca să citești!! 😁
Eu aș fi renunțat în secunda unu la "caracterul special" al serviciului militar și deci și la cel special al legii pensiilor pentru un statut ca cel al cadrelor didactice de exemplu.
Vă rog sa priviți întregul sistem nu pe bucăți!!! Statut special - salarizare speciala - pensie specială. Și e valabil pentru fiecare profesie.
Dacă permiți ca prin lege norma didactica sa fie de 14 ore și unii pot avea două norme didactice deci venit dublu nu înseamnă că îi și permiți să acumuleze mai multe puncte deci o pensie "specială" față de fraieri?
Extrageți-vă un pic, faceți un pas înapoi și priviți întregul tablou!

Dan B. said...

Mai toți comentatorii blogului fac aceleași greșeli:
-la Legea 153/2017, LOV s-a prevalat de celelalte elemente ale soldei lunare brute, neînțelegând că legea în cauză precizează solda/salariul funcției exercitate; nu la fel se întâmplă cu oricare altă categorie socio-profesională, care primește, pe lângă salariul de încadrare, diferite sporuri și îndemnizații?
-la OUG 59/2017, LOV a introdus un criteriu comparativ al netului salariului/soldei cu netul pensiei, deși CAS-ul civilului/militarului este tot al acestuia, ulterioara pensie fiind un venit de întoarcere pentru „cotizanți”; așadar este incorect a compara neturile, când bazele de calcul au în vedere bruturile venitului, ca să nu mai spun că-i vorba despre o dublă impozitare, în condițiile în care pensiile n-ar mai trebui supuse dijmuirii.
Este recomandabil să lecturați și comentariul coleguluiTrofin , care, pe bună dreptate, invederează ca posibila nouă lege a pensiilor militare să țină cont de evidenta defavorizare a militarilor obligați să părăsească sistemul, odată cu așa-zisa „reformare” a Armatei României, asta fiind un evident moft politicianist sugerat de Uncle Sam.
Ba chiar și IAR99 are dreptate în expozeul său.
Moș Martin a luat-o rău pe câmpii, dacă nici acum n-a priceput că prima pensie a fost acordată militarului de către Cuza Vodă și mult mai târziu a apărul pensia publică. Deci, au existat pensii militare de stat și pensii civile, celor din urmă adăugându-se ulterior pensiile speciale.
Deci discutăm despre trei categorii de pensii, cele militare fiind distincte în peisajul social al oricărei națiuni.

Dan said...

Dacă luăm în considerare promisiunea președintelui C Dep din aug. anul trecut, la faptul că nici până azi 14 apr. nu a aparut nimic, plus că la MApN se poartă discuții pe aceeași temă, probabil ca si la MAI, nu poti sa nu te gândești la seriozitatea unora.

Militar de la 14 ani said...

@Trofin
Constatați o polarizare și doriți o reducere a pensiilor (minim/maxim sau funcție de anii în sistem etc) pentru anumite categorii de pensionari care au ieșit în perioade diferite. Deși am mai spus că toți au avut un motiv când au ieșit la pensie (cred că 90% pe cel financiar), atunci tot acest motiv trebuie să stea la baza unei eventuale recalculari. E neproductiv să gândim ca unii care au ieșit după 2010, să li se acorde mai puțin. Ceilalți care au mai puțin trebuie ajutați să ajungă la un nivel cât de cât apropiat de cei care au mai mult. Dar la maniera de care se pune problema, în sensul invrajbirii între noi, aducerea unor pensii mai mari la nivelul celor mici, se pot distinge variante de lucru indiferent cum ar fi propunerea legislativă, pe baza contributivitatii, actualizare după activi, o compilare a celor 2 variante, impozit progresiv etc.
-recalculare și cât iese aia e, dar cu acordarea ajutoarelor celor ieșiți după 2010
-recalculare și cât iese aua e, fără acordarea ajutoarelor celor ieșiți după 2010, dar cu înapoierea ajutoarelor celor care au beneficiat (puțin probabil dar... asta e corectitudine până la capăt)
-recalculare, ajutoarele să rămână în aer pentru unii, iar pentru alții în buzunare, dar pentru cei cărora le iese pensia mai mică să își păstreze cuantumul mai avantajos (și este bine pentru că e un principiu pe care PSD l-a păstrat tot timpul - nicio pensie aflată în plată nu va scădea)
-recalculare, cât iese aia e, și reluarea discuției de invrajbire: unii au luat ajutoare și plăti compensatorii, alții nu au luat. Nu-i strica pensionarului după 2010 să ia 20,30 sau 50 solde impozitate.
Să fim totuși mai puțin radicali în unele aspecte. Unii să ne aducem aminte că ne uitam cu jind la alții care ieșeau la momentul respectiv și cu o pensie bunicică dar si cu niște bani pe ajutoare, și mi-aduc aminte că unii solicitau Aro de la comandant să ducă banii acasă. E hazliu, dar cunosc cazuri. Echilibru și rezonabilitate - asta ar trebui să ne caracterizeze.

Dan said...

Dacă luăm în considerare promisiunea președintelui C Dep din aug. anul trecut, la faptul că nici până azi 14 apr. nu a aparut nimic, plus că la MApN se poartă discuții pe aceeași temă, probabil ca si la MAI, nu poti sa nu te gândești la seriozitatea unora.

Leo said...

Eu il cam detest pe "Filip CIE" . deoarece l-am vazut de cateva ori când acuza numai armata si cauta sa puna in sarcina ei toata raspunderea victimelor Rascoalei din '89. Dupa el , securitatea lui I. Vlad era o fata mare care in toata aceasta perioada tulbure dintre 16 decembrie '89 pana in 27 dec. , a avut tot armanetul la rastel si s-a supus noii oranduri emanate pt. a sprijini rascoala. Cat priveste ceea ce povesteste in clipuri despre pensii , este absolut vechi , fara nici un element semnificativ , este GARGARA MADE IN "CIE".....

Huhu Rezea said...

@Trofin
Cuantumul mai favorabil se aplică doar în situația în care noua lege este mai proasta decât cea veche.
În cazul Legii 223/2015 ea s-a dovedit a fi mai proastă pentru cca 70% dintre pensionarii militari în plată la 01 01 2016, mai ales prim modificările aduse de OUG 57/2017.
Cred ca din acest unghi a vorbit Filip Teodorescu despre cuantumul mai avantajos.
Cuantumul mai favorabil nu mai are ce cauta în indexarea și actualizarea pensiilor stabilite potrivit L223/2015 sau recalculate potrivit aceleiași legi, dar cu un cuantum mai mare, asa cum au procedat 2 case sectoriale la actualizarea potrivit L152/2017, situație în care D-ta ai evitat sâ te pronunți.
Este absurd sa gândești, cum au făcut casele de pensii MApN și SRI în zeci de mii de decizii, ca astfel de pensii ar mai putea avea un mai mic decât cel în plată printr-o operațiune de indexare sau actualizare.
Au confundat art. 60 alin. (3) cu art. 111.
Toate acele decizii au operațiunea de actualizare neterminată, de aceea lipsește din cuantumul pensiilor actualizate cu 15% indexarea cu 5% din 2016.

Pensia socială minimă este deja reglementată.

mosmartin16 said...

Dan ...cu parere de rau... campiile iti apartin !!! Chiar invocandul pe Cuza Voda ...nu ai dori mneata sa studiezi cam ce spun normele Teoriei generale a dreptului ?? ...vrei sa adaug unde concret sa si studiezi ? Poate intelegi apoi !!! Numai bine !!!

brenda said...
This comment has been removed by the author.
M said...

@Draghici - pentru ca atunci cand m-am facut militar profesia asta era respectata. Iar cand nu a mai a fost respectata eram prea batran sa o iau de la capat ca profesor. NU am nimic cu profesorii! Sa nu le taie nimic!!!! Nu cum tipa ei sa se taie "pensiile speciale". Vreau numai si pentru cei activi ceva drepturi in conditiile in care ai taiat din salarizare si din pensii.
Ce militez eu e sa privim intreg tabloul. Stiti parabola cu orbii care descriu un elefant! Ala de a pus mana pe un picior zice ca e un copac, ala de la trompa ca e un sarpe... etc.
Trebuie sa exista o corelatie intre STATUT (toate reglementarile ce privesc activitatea, drepturile si obligatiile), SALARIZARE (solda de baza, grad, sporuri, indemnizatii etc.) si PENSIE (calcul, varsta de pensionare, alte beneficii). Ce vedem noi?
1. STATUT este unul dintre cele mai restrictive. Ce e cel mai grav e ca nu putem sa luptam pentru drepturile noastre.
2. SALARIZARE bine zice si raul - bataia de joc a Olgutei
3. PENSIE tot Olguta este artizanul si aici.
@Dan si @raul - CORECT

Patrascioiu said...

Draghici pui intrebari prostești.Înainte de 1990 ,ca militar dacă te prindeai în hora trebuia sa joci. Plecai din MAPN, securitate si miliție numai cu picioare înainte sau trecând pe la Aiud.Ia codul penal băiete.

IAR99Army said...

@Mares
Este corect domnule Iulian, ca toti cei care concura la realizarea unei misiuni in unitatile operative sa aiba niste drepturi specifice fiecarei arme in plus fata de cei neoperativi si observati ca nu va contrazic. Chiar daca aterizarile din exemplul dat de mine este doar generic si nu intra in calculul pensiei militare desi au fost impozitate si acestea, eu am vrut doar sa arat colegilor rezervisti cum cotierele, gulere albe si alti birocrati de la esaloanele superioare si-au tras niste drepturi corespondente unor activitati/misiuni fara a participa sau a avea vreo implicare la acestea. Si credeti-ma ca sunt si alte insusiri de drepturi necuvenite, stiu de la alti colegi care erau in activitate prin 2016, 2017 pe la esaloanele superioare. Eu intr-o unitate operativa fata de un coleg de academie de la esaloanele superioare(comandament,divizie, minister)cu acelasi grad, vechime si aceiasi functie, inainte de 1989 aveam solda mai mare ca ei(ei neavind sporurile si indemnizatiile din unitatile operative) dar dupa 1989 si-au tras si ei unele sporuri de la operativi, desi nu aveau legatura directa cu acele activitati si nu participau la acestea. Ei aveau doar functiile de incadrare mai mari ca noi adica majoritatea erau de ofiter superior si totusi eu ca operativ cistigam mai bine decit ei. Atentie ! eu am facut comparatie cu omologii mei din arma aviatie, ca nu putem compara mere cu pere.De aceea la aparitia ordonantelor odioase de care aminteam mai inainte gulerele albe din ministerul apararii au trimis pe teren acele echipe care sa ne adune si sa ne convinga sa acceptam acele ordonante ca sunt foarte bune pentru noi, ,,de fapt erau bune doar pentru ei", va dati seama cit de cinici au fost cu noi. La Craiova am parasit sala in corpore nefiind de acord cu propunerile lor, stiind ca doar pe ei ii avantaja ce ne propuneau.

Ionescu Claudiu said...

Citesc si ascult si rămân ca MIȚA-n gara la Simeria.

Din tot ce se discuta,nimeni, dar absolut nimeni, nu vorbește despre acordarea ajutoarelor la ieșire la pensie, conform art 20, alin 1 si 2, din anexe VII a Legii 284/2010. ASTA DOAR PENTRU CA MAJORITATEA DINTRE DVS ATI LUAT ACESTE AJUTOARE. Si va este mai aproape căptușeala paltonului, decât echitatea si camaraderia.

1.Orice discuție cu decidenții trebuie începută de la acordarea ajutoarelor compensatorii. Fie si termen de 5 ani, eșalonat. Asta e un punct de negociat. Rușine celor care au fost in sala si nu au scos un cuvânt pe tema asta. Unde va este solidaritatea, domnilor? Vreți sa fim egali, dar cățeii sa stea pe sub masa, in timp ce DULAII stau la masa si rod ciolanele?

Oare pe colonelul ala din SRI nu-l mustra conștiință dimineața, când se spală pe dinți, ca sunt ,,tovarăși de arme,, care nu au primit salariile compensatorii, in timp ce el a luat 2 miliarde?

2. Nimic despre plecarea din 80% din salariul de baza, la stabilirea pensiei. Ati uitat ca sunt zeci de mii de militari( desi n-ar trebui sa-mi pese, întrucât am fost polițist) care au fost disponibilizați, când am aderat la NATO si nu au vechimea completa?
Ca Romania s-a angajat, odată cu aderarea, prin tratat si protocoale, sa respecte pe cei disponibilizați si sa le acorde drepturi compensatorii. Dar ați uitat, domnilor, va interesează doar privilegiile dvs.

Rusine..Rusine...Rusine

Iulian Mareș said...

Ionescu,
Nu pot zice decât afirmativ! Clar că va dau dreptate 100%!
Mai adaug...din fatidicul 2010 nicio prima, nici premiul anual (al 13_lea salariu)!
Și unii uita prea ușor...

Patrascioiu said...

Ionescu@Nu ești informat.Salarii compensatorii sau dat începând cu 1998.În condițiile inflației și impozitării cu 50% ele au fost un nimic .Vezi cazul Pop Valer judecat la CEDO.
Și minerii au primit salariile compensatorii și au rămas toț săraci.

Huhu Rezea said...

@Claudiu
Mai ușor cu apostrofările.
Asociațiile au fost chemate la discuții pentru legea pensiilor, nu pentru legea salarizării care reglementa soldele compensatorii si ajutoarele.
Pe vremea când a ieșit Filip T la pensie se acordau 4-6 solde la trecerea în rezerva.

GabiN said...

Ionescu are dreptate, n-are rost sā vā vāitați de impozitarea mare a acelor ajutoare... Știm ce sume au primit colegii noștri la pensionare, nu s-au îmbogățit, nu a afirmat nimeni asta. Este necesar să se facă dreptate și în această privință.
Zilele astea se anunța că profesorii vor primi banii tăiați de Boc, în tranșe, etc. De ce militarii primesc mereu NU !?

Dan B. said...

Ionescu Claudiu&GabiN:

Văd că, până acum, nu v-ați stropșit pe tematica pusă-n discuție pe acest blog, căci, probabil, încasați o pensie frumușică, cu un cuantum superior celei a unui comandor.
Totalul acelor solde compensatorii încasate de mine, convertite la valorile de azi, sunt compatibile valorii a 4-5 pensii d-ale voastre.
Deci, vă plângeți pentru neplata unor sume consistente și sunteți invidioși pe mărunțișul luat de mine. Nu vreți să vă dau eu sumele încasate de mine și să le preiau pe ale unuia dintre voi, atunci când se vor plăti?
Așadar, iertată-mi fie lipsa de sensibilitate, însă „copilul, până nu plânge, ......”.

Dan B. said...

@mosmartin16:

Poate, dincolo de teoria generală a dreptului, îmi explici și mie cum era cu contributivitatea în cazul pensiilor oștenilor lui Cuza.
Sau nu pricepi semnificația istorică și a termenului „cutumă”?

Patrascioiu said...

Tot pt.Draghici@ facultățile erau pentru odraslele burgheziei clasei muncitoare și cu mici excepții pt.cei ai căror părinți locuiau în centre studențești. Sc.militare erau pentru copii din casele de copii și fii muncitorilor și țăranilor.
Huhu Rezea@Nu se numeau salarii compensatorii ci ajutoare în valoare de salarii fără indemnizație de hrana. În majoritatea anilor ele au fost în număr de doua.În nr.de 6 au fost cam 2 ani.
Pentru cei ce comentează statul cadrelor didactice@nu vorbiți pe prezent ci pe trecut.Nu aveau norma didactica ci săptămână de lucru din care 4 ore zilnic la catedra și 4 ore pregătire. Pentru ca școală nu avea spațiu pregătirea o executa la domiciliu.În plus executa activități obștești. În timpul cât elevii erau în vacante cadrele didactice erau obligate sa fie prezente la locul de munca.Ca făceau numai act de prezenta este alta poveste.
Și în armata, securitate și militie erau locuri în care se traia bine.

CEZAR said...

SA PRECIZAM INCA ODATA:
SE DISCUTA SI ESTE IN LUCRU NOUA LEGE A PENSIILOR MILITARE !
ASTIA CU PENSII DE 15,000 NU MAI BRUIATI CU AJUTOARELE LA PENSIONARE !
POATE CA ERA CORECT SA VA DEA UN CAMION SA VA CARATI PENSIA......

CEZAR said...

PATRAS COIU
Poate la G,P,,,,,,,

Ionescu Claudiu said...

Dan si corul bocitoarelor.

Indiferent cate solde ati primit la iesirea la pensie, ca ajutoare compensatorii, le-ati primit in baza legii. Eu si alti zeci de mii, nu. Nu are relevanta suma primita, eu vorbesc de onoare, echitate si camaraderie. Ca sa fim egali trebuie sa plecam de pe aceiași linie de start.

Au fost chemați acolo pentru rezolvarea inechităților, nu doar pentru pensii. A omite sa aduci in discuție plata ajutoarelor, mi se pare părtinitor si cu interes. Nimeni de acolo nu se lupta pentru dreptul meu, desi noi polițiștii suntem cei mai numeroși pensionari(60.000). Prima discuție care trebuia purtata era despre plata ajutoarelor, apoi puteam vorbi de pensii.

Psd-ul a trimis in teritoriu 150 mil euro pentru profesori, pentru a plati majorarea de 50% din 2008, in procesele câștigate si nu numai. La noi de ce nu se poate, măcar in 5 ani? Pt ca nimeni nu vrea asta si e mai usor sa ne uitam cu invidie la capra vecinului.

Legat de pensia mea, raportata la un comandor, va pot pune un cupon, am 3900 lei. pe o functie de specialist 2, echivalenta gradului de locotenent colonel. Si nu stau aici sa explic ce am facut eu pentru pensia asta, fiecare dintre noi am muncit in domeniul sau. Stiu ca sunt pensii in plata mai mari, ale subofiterilor, dar eu am militat mereu pt eliminarea Oscarului si egalizarea pensilor , pt aceiasi functie, gard si vechime.

Domnilor, fiti obiectivi si echidistanți. Am mers in instanta si am cerut plata ajutoarelor, dar dupa 2 ani CA mi-a respins actiunea ca fiind prematura. Mi-a admis totusi sesizarea catre CCR privind art 11 din OG 90/2018. Si dosarul are 800 de pagini si o apărare impecabila. Asta in timp ce cateva sute de pensionari au câștigat in instanta aceste ajutoare si au primit banii. UNde e dreptatea?

Dan B. said...

@Patrascioiu:

Dacă dta ai făcut studii militare pentru că n-aveai ce mânca acasă, .......
Sau crezi că, dac-ai fi fost prostănac (poate acum!)și erai admis în liceu sau scoală militară, ai fi ajuns la absolvire?
Am urmat o carieră militară fiincă mi-a plăcut, fiindcă că statul m-a asigurat că voi fi beneficiarul unei decențe a nivelului de trai și a pensiei.
Tatăl meu a fost infanterist, iar studiile efectuate parțial în capitală mi-au permis să acumulez un bagaj de cunoștințe ceva mai vast decât unul obținut în alte locuri.
Rata de admisibilitate la facultăți a colegilor din „civilie” era trecut de 70 % și te asigur că eram poziționat spre media treimii superioare, deci aș fi putut accesa oricând o facultate tehnică.

CEZAR said...

In situatia in care FACTORUL POLITIC-CIVIL..se inspira de pe acest blog !
------------------------------------------------------------------------------
Repet o propunere care zic eu ca ar fi deosebit de fezabila si ar face lumina si curatenie in acest nemaipomenit si intentionat facut ..hatis al pensiilor militare..
CALCULUL PENSIEI IN CONCORDANTA CU FUNCTIA ALEASA (a nu se confunda cu gradul..care-i de doi bani ) cu un ecart si ajustata cu vechimea in serviciu astfel:
1. EX.Maior intre ...si intre...ajustata cu vechimea in serviciu.
2 Lt.col ..intre si intre ajustata cu vechimea in serviciu...
Si asa mai departe
La ce rezulta sa se adauge PENSIA CONTRIBUTIVA PLATITA + Ordinul Meritul Militar care este statuat de Statutul cadrelor !
Sa se analizeze foarte serios Cuantumul cel mai avantajos...
Eu opinez pentru DESFIINTARE sau ramanerea in vigoare pana intr-un anumit cuantum ..4000 sa zicem
In acest fel se rezolva si problema celor cu VECHIMEA MICA ..dar care au iesit pentru restructurarea armatei cu OG.7
Acum nu-i plangeti ca nu aveti de ce !! TOTI TRAIESC PE UN CUANTUM AVANTAJOS ..obtinut pe niste legi si conditiuni dubioase si cam IMORALE...
Daca nu se elimina cuantumul avantajos ...situatia va ramane CA LA INCEPUT...VOM AVEA LEGE NOUA-DAR PENSIONARI PLATITI PE VECHILE SI ABERANTELE LEGI....
Bineinteles ca situatia prezentata in urma unor simulari facute - de factorul politic atentie ..nu te diversi GUSATI.de prin ministerele vizate poate sa fie amendat ..imbunatatit etc.....
Am ZIS..!!!!

IAR99Army said...

@CEZAR
Pentru prima data sunt de acord cu ce spui tu CEZARUS . bravos ca le-ai zis-o astora care au pensii foarte mari pe lege facuta cu dedicatie, si mai vror si camioane sa le care ba si ajutoare ca ei sunt mafalda,in schimb nu i-am vazut sa ne plinga de mila si noua care avem pensii pe sfertul lor datorita politrucilor de ieri ori de azi, astia sunt fostii colegi ori camarazi mai tineri care au iesit la pensie incepind cu 2016. Ei vor doar pentru ei, nu i-am vazut sa se inscrie in asociatii, nu i-am vazut sa iese la proteste, nu i-am vazut sa ne dea dreptate celor disponibilizati, au stat linistiti acasa fiind ffff multumiti cu cuantumurile grase si acum le titiie fundul cind aud de impozitare progresiva. Cind stateam de vorba cu cei iesiti la pensie dupa 2016 si le spuneam de oug 57, 59, etc care ne-au afectat drastic spuneau cu emfaza si multumire sufleteasca ca pe ei nu ii intereseaza aceste aspecte, ca ei nu au pentru ce sa lupte, ii durea in cot de marea majoritate care aveau la jumatate ori la sfert din ce aveau ei, desi ocupaera poate aceiasi functie, avusesera acelasi grad si aceiasi vechime. Asta este unitatea clamata de unii ,,camarazi" de-ai nostrii !!!???

mosmartin16 said...

Dan ...of,of ...ce le mai amesteci !!! Unde am zis eu de contributivitate ??? Nu am pledat nicari ..vorba ardeleanului ...pentru aceasta !!! Ia mai citeste, mai documenteaza-te ...pana la urma nutresc speranta ca tot vei intelege !!! Numai de bine !!!

Leon said...

@CEZARICA, revenirea pensiilor militare la calculul pe principiul contributivitatii, este dificila deoarece:
1. Legea nr.177/iulie 2018 pentru aprobarea OuG.nr.103/2017, a eliminat din cuprinsul Legii nr.263/2010 toate prevederile referitoare la militari.
2. Ar trebui recalculate pensiile militare stabilite dupa 01.01.2016 dar si celelalte pensii recalculate/revizuite conform Legii nr.119/2010 si OuG nr.1/2011, deoarece se majoreaza punctajele lunare prin noile conditii de munca acordate de ordinul M 123/2015.
3. Pentru un echilibru corect fata de pensiile stabilite in perioada 01.01.2011-31.12.2016 conform L.nr.263/2010, pensiile aflate in plata la data de 31.12.2010, ar trebui recalculat punctajul mediu anual prin impartirea ,,Total puncte,, realizate, la anii privind stagiul complet de cotizare din Anexa nr.6 (intre 20 si 25 de ani).
4. Trebuie aduse la zi toate pensiile aflate in plata la nivelul de 1100 de lei cat este VPP in prezent, tinand cont ca indexarea pensiilor miliare de 5,25% acopera anul 2017, dar si scazand procentul de 1,3% din ianuarie 2019, deci VPP pentru militari in acest an ar fi, 10%-1,3%= 8,7%.
5. Diferentele intre cele mai mici pensii si cele mai mari ar fi din ce in ce mai mari.
Mult mai simplu (si mai echitabila) ar fi varianta Actualizarii pensiilor militare in functie de majorarile salariale ale colegilor activi.
Intr-un viitor comentariu o sa prezint si un calcul de pensie actualizata..!

M said...

Hai să nu fim ipocriți! Nu există interes general cu doar o sumă de interese particulare care se pot circumscrie aceleași soluții.
1. Ciocoiu a fost personajul ales de Olguța spre exemplu. El și generaleasa Alexe de la USR. În loc să rezolve cazurile punctuale a folosit cele două exemple pentru a se răzbuna pe polițiști și militari.
2. Mulți avem pensii mai mari decât Dobran. Dacă vrem să folosim politic asta... OK!
3. Nepoata mea, învățătoare cu studii medii are salariu mai mare decât soțul ei tânăr absolvent de Academie Tehnică. Și, ciocu mic cu privire la vacanțe!!! Nu calcă pe la școală.
4. Contributivitatea era bună pentru unii, și pentru mine de exemplu, dar foarte proastă pentru foarte mulți. Cata vreme veniturile noastre sunt în primele două clase de salarizare contributivitatea este proastă!

Huhu Rezea said...

Eu zic să punem STOP discuţiilor despre o nouă lege a pensiilor militare sau trecerea pensiilor militare pe contributivitate.
S-a convenit, şi se lucrează în acest sens, se facă modificările strict necesare astfel încât actuala lege a pensiilor militare să permită actualizarea cu creşterile soldelor conform Legii nr. 153/2017.
Asta înseamnă abrogarea în totalitate a art. VII din OUG nr.59/2017 şi a excrescenţelor sale în OUG nr. 114/2018.
Dacă se elimină indexările până în anul 2023, pensiile militare astronomice nu vor mai primi niciun leu până în anul 2023

Iulian Mareș said...

Huhu,
Dar lui C îi dă ceva, că el a muncit 3/5 din anii efectivi!
El ce are să nu primească ceva...? Să-i de-a și lui cu o nară!

Leon said...

@Huhu Rezea, in varianta actualizarii pensiilor militare incerc sa prezint calculul pentru un coef.de functie in anul 2022 de 2,16 ( 4,5 in 2017):
in anul 2022, SF va ajunge la valoarea de: 2,16 x 2500 = 5400 lei, la care mai adaugam procentul de 23% pentru gradatia a 7 a si inca 7,5% pentru prerogative constitutionale, obtinand 7140 lei( 5400+1242+498 ).
Din ultima decizie de actualizare (L.152/2017),la (h3) avem SF compusa de 2000 lei, la care adunam majorarea de 25% din anul 2018(L.153/2017) si obtinem 2500 lei.
Scazand din 7140-2500= 4640 lei, valoare pe care o impartim la 4 si obtinem 1160 lei/an.
Dar la media soldelor lunare brute de 3800 lei( din decizia actualizata) adunam 25% majorarea din 2018(L.153) si obtinem 4750 lei.
La aceasta solda bruta din 2018(4750 lei) adunam in fiecare an succesiv valoarea de 1160(1/4 din SF)si obtinem noua baza de calcul, astfel:
-pentru anul 2019: 5910 lei(4750 + 1160)
-pentru anul 2020: 7070 lei(5910 + 1160)
-pentru anul 2021: 8230 lei(7070 + 1160)
-pentru anul 2022: 9390 lei(8230 + 1160).
Avand noua baza de calcul si folosind procentul de 65%, 85%, plus 20% OMM(elementele din OuG.57/2015) pensia bruta ar fi 6028 lei in 2019, 7214 lei in 2020, 8394 lei in 2021 si 9577 lei in 2022.
In concluzie, dupa parerea mea, observam ca rezulta pensii brute destul de mari chiar cu limitarile din OuG.57/2015, si poate ca nu ar trebui eliminat art.40 din aceasta Ordonanta; si intr-adevar in anul 2022 se elimina inechitatile din sistemul pensiilor militare de stat.
PS. Daca am gresit ceva in calculul de mai sus, astept corectiile respective..!

CEZAR said...

@/Leon..
Prietene ,in exemplul pe care l-am propus nu era DELOC vorba de revenire la ..CONTRIBUTIVITATE
Era vorba de PENSIA SUPLIMENTARA ..care-i CONTRIBUTIVA
De ce nu esti atent
Uite m-Alul face spume si striga in gura mare:
Fratilor pe trotuareee....:D..:D..

CEZAR said...

luni, aprilie 15, 2019
M spunea...bla bla ..
----------------------------------------
Esti cam ..alunecos.....
Exista cazul ..este real ..atunci ce mai vrei....???
Chestia cu Razbunarea Olgutiei ..este perimata ..
Un pilot ti-a precizat putin mai sus ,cum s-au desfasurat lucrurile
Eu le strig de ..3 ani ..dar se pare ca nu te-au interesat....
Apropo .
Din ce minister faci parte ..??

CEZAR said...

Blogger IAR99.Army spunea...
@CEZAR
-----------------------------------
Multumesc ! Niciodata nu-i prea tarziu ..!!!
Daca am si sprijinul aviatiei (aia care de bine de rau mai zbura ..nu cea pe care o stie m-A-lul ..de pe langa aeroport ..si femeia de serviciu ..contribuia la zbor...0)..insemneaza ca treaba-i clara ...

Huhu Rezea said...

@Leon
De ce nu mergi pe coeficienții din anul 2022 ai Tabelului de la Anexa VII a L 153?
Soldele de funcție corespunzătoare gradației zero din anul 2022 sunt exact în valoarea numerică din tabel. Din acele sume calculezi actualizările din anii 2019-2022.

https://lege5.ro/Gratuit/ge3dkmzyga3a/anexa-nr-vi-lege-153-2017?dp=giydanzzgezdgmi

Coeficienții din Tabel funcționează în anii urmatori anului 2022, dacă se schimbă valoarea de referință.
Procentul pentru prerogativa constituțională cred că il vor primi doar militarii care l-au avut efectiv în solda lunară.

Militar de la 14 ani said...

@Leon
Un mic amendament la calculul făcut. Să zicem că e ok (mă îndoiesc cu prerogativele constituționale). Brutul e bun, dar trebuia să puneți și netul, care nu poate depăși solda activului (se scad contribuții, impozit 41,5% din brut).
2019=5910*58,5%=3457 net
2020=7070*58.5%=4135 net
2021=8230*58.5%=4814 net
2022=9390*58,5%=5493 net
Toate sumele în condițiile în care ați fost cadru militar cel puțin 25 ani pentru OMM 20%. Cred că e ok pentru cei ieșiți până în 2010. Pentru cei după 2010, poate fi cam în aceeași zonă iar alții pot avea mai mult. Cred că cineva ieșit după funcție de ltcol după 2016 să aibă în jur de 4500 lei net. Deci, în situația cuantumului mai avantajos ar rămâne pe loc până în 2021 sau dacă îl ajută Dumnezeu, poate ia și el rata inflației.

Leon said...

@Huhu Rezea, am folosit coef.de SF de 2,16 (max.2,21) din Legea 153, care corespunde coef.de 4,5(max.4,6) din OuG.56/2006 ptr.functia de lt.colonel.
La SF.din anul 2022, care este la gradatia zero, se mai aduna gradatiile(3%/gradatie) si am inteles ca si 7,5% prerog.const.dar si procentele din L 153 pentru: specialist de clasa, CFP, structuri centrale, prevenirea coruptiei.
Se pare ca prerog.constit.de 7,5% inlocuieste ID din prezent care face parte din SF compusa..!

Gigi said...

Corect,patroane!
Nu înțeleg ce este așa greu de înțeles pentru unii.
În ceea ce privește "căratul ajutoarelor la ieșirea la pensie cu camionul"vă spun că cei care afirmă acest lucru sunt niște oameni care nu au niciun caracter sau spirit de camaraderie.
@Ionescu C.
Bine că ai intrat acum și ai sesizat că nu se vorbește pe aici de ajutoare că altfel nu știa nimeni că nu au fost acordate încă de pe timpul faimosului cuplu Maroz-Pitic.
Păi dacă nici eu,Mareș și alții nu am vorbit,atunci ce să mai spun.
Si dl.H,acum câțiva ani,a scris chiar un art.pe această temă,unde am avut posibilitatea să să ne expunem punctul de vedere.
Probabil,că d.ta erai încă în activitate și nu te interesa subiectul.
Am fost făcuți chiar milogi,de către un personaj de pe aici.
Cei care au luat aceste ajutoare,in loc să ia atitudine pt.camarazii lor care au fost deposedați de un drept legal,spun că le trebuie camioane pt.cărat.
Rușine să vă fie obrazului!
Halal spirit de camaraderie!

Huhu Rezea said...

"Militar
Păi... dacă se abrogă art. VII din OUG 59/2017 cade şi comparaţia cu baza de calcul netă, introdusă în calcul de acea ordonanţă

Leon said...

@Militar.., calculul net la net este corect ! OMM/SOSP, sustin in continuare, ca numai prin modificarea si completatea Ordinelor comune M 24 si M 25 din anul 2016, procentele de 10-15-20% trebuie adaugate si la Pensia Neta nu numai la cea Bruta..!
Casele Sectoriale de pensii gresesc ca nu fac acest lucru la pensiile stabilite dupa 15.09.2017.

Leo said...

Cine sa-l abroge pe art. VII , când el a fost "intarit" de OUG 114 ?
Nu mai fiti copii la 72 de ani........

Militar de la 14 ani said...

@Huhu
Ok. Deci într-o variantă optimistă, impozitul ar fi de la 41,5% în sus?

Iulian Mareș said...

Gigi,
nu te enerva, caci specimenele de neam prost au fost si bantuie mereu...
Unii, nimeni in drum cand erau activi au si ei frustrari si kiar cred ca suntem toti egali!
Nu, nu suntem si nici nu vom fi! Nici in comunism nu erau egali oamenii, kiar daca unii asa faceau propaganda!
Daca era mai bun, era C in locul meu si eu in locul lui! Dar, selectia profesionala s-a impotrivit!
Frustrarea asta de om mic este in fapt a prostului care nici nu stie ca valul mareei l-a carat mereu in spate!
Cu totii evoluam spre propria limita de incompetenta, dar sa ramai la nivelul de planton este de lauda pt unii!

PS-nici pe departe nu stau in acei bani, dar sunt ai mei si mai repede sau mai tarziu tot vor veni la mine, actualizati si cu dobanda legala! ... nu am nevoie de acceptul moral al unui intarziat mintal ca sa cer ceea ce mi se cuvine! Oricum, am dat Armatei Romaniei insutit mai mult!...ce sa-i spui unui X, care nici nu stie misiunile aviatiei, dar se tot ia de oamenii astia!
Si ar mai fi o problema ridicata de unii: ca cei care au fost la esaloane superioare au facut si au dres...
Ca sa rup odata pisica....De ce nu au fost ei? Si ma dau exemplu pe mine....: pana la mr, B, ulterior, lt.col la CA si CFA, col la SMG/SMAp! Ei sau el unde a fost atunci?...am 4 garnizoane skimbate, ei ce au? Am UNAM si Colegiu de razboi, plus 3-4 cursuri de cariera!
Ce are el? Am avut o functie pe masura, am facut tara asta in lung si lat...Pentru asta esti invidios si faci pe nebunul, in spatele tastelor?....caci, in real nu ar fi indraznit sa-si sustina prostiile!
Incerc sa ma debarasez de toti acesti rautaciosi si doar sa ma amuz aratandu-le cine sunt ei-"entitatle morale"!

M said...

@Hubu Rezea - "Eu zic să punem STOP discuţiilor despre o nouă lege a pensiilor militare sau trecerea pensiilor militare pe contributivitate."
Corect!

Patrascioiu said...

Ura!S-a amânat verdictul în cazul Daddy.Ne-am dat naibii.Nu a crezut vreo data ca voi dorii amânare din interes.

Huhu Rezea said...

Unii nu sunt atenţi deloc.
Dacă se abrogă OUG 59/2017 şi completările din OUG 114/2017, dispar sintagmele de bază de calcul netă şi pensie netă. Sumele reţinute pentru contribuţii şi impozite din soldele lunare, se includ în baza de calcul, aşa cum esste şi în L 263-2010. .

CEZAR said...

luni, M spunea...
@Hubu Rezea - "Eu zic să punem STOP discuţiilor despre o nouă lege a pensiilor militare sau trecerea pensiilor militare pe contributivitate."
Corect! aprilie 15, 2019

===================================
Cum isi arata indivizii adevarata fata ...
SA NU SE SCHIMBE NIMIC...caci lor le convine !
Au facut pe sub scaune ..ca hotii.L-223...ne-au bagat in mocirla in care suntem...dar lor le convine au prins ..smantana .
LEGE NOUA CU SAU FARA CONTRIBUTIVITATE
ACUM POLITICUL HOTARASTE..mai bine zis OLGUTAAAAAAAAAAA

Huhu Rezea said...

Orice faptă bună se pedepseşte!
Mi se semnalează că domnul colonel Filip Teodorescu nu a mai fost ales presedinte la ACMRR din SRI:

Cezar said...

Huhulee..dau de stire!
Din momentul de față vom înființa o ORGANIZATIE prin care toti disponibilizați pe OUG.7..VOM CERE SA NE RESTITUIE SUMELE RETINUTE CA IMPOZIT IN CUANTUM DE 46%
Vreau sa va spun ca in 1999...NU SE IMPOZITAU SALARIILE COMPENSATORII SI NICI AJUTOARELE LA PENSIONARE
IN 2000 DEJA SE IMPOZITAU SI NIMENI NU NE.A ANUNTAT
AM AFLAT DOAR CAND AM SEMNAT DOCUMENTELE PENTRU BANCA
VA IMAGINATI CE FERICIRE PE FATA NOASTRA.....

maiag said...

pina dupa alegerile europarlamentare si rezolvarea dosarului lui dragnea nu se va mai pune nimic in discytie,speranta e dragnea,daca are necazuri,adio sperante,va garantez asta

Leon said...

@Huhu Rezea, dumneata esti de vina...prea l-ai bagat in fata zilele astea,..si cu poza in prim-plan..:))
Cred ca si Leonard a avut influenta..:)).
Oricum i-au ajuns 10 ani de Presedintie !

Iulian Mareș said...

Huhu,
are si omul o varsta! ...sa speram ca asta-i motivul!

Cezar said...

PS
Asta nu a mai fost IMPOZITARE PROGRESIVA..A FOST DIJMUIRE LA JUMATATE
CEREM PENTRU INCEPUT SA SE PROCEDEZE LA FEL CU PENSIILE CE DEPASESC 6000 LEI

Iulian Mareș said...

Huhu,
sa-i fi luat locul Coldea, Dumbrava sau Anaconda?

Iulian Mareș said...

Fa organizatia si cere.....ce vrei tu! ....kiar sa te si reprimeasca in sistem!
Ai dreptul sa soliciti orice, esti cetatean european!
Putin curaj si poti obtine! Pensiile mari sa le impoziteze si pe cele mici sa le majoreze! Uite o intrebare buna pt referendumul Partizanului...

Patrascioiu said...

Mares@În una din zile un MM mi s-a adresat"ce faci vecine?".La tara un vecin ,e adevărat mai în vârstă mi se adresează cu" nea.x".Dacă ai devenit pensionar trebuie sa te obișnuiești. Ai
ajuns pensionar ești un ilustru anonim.Pe spatele tău nu scrie COLONEL

mosmartin16 said...

Interesant ce spun Leon si Militar !!! Doar doua precizari !!! Acel 7,5 % pentru prerogative constitutionale a fost luat in calcul deja la anumite institutii in vederea stabilirii cuantumului SF aferent lui 2022 !!! Indiferent ce soarta va avea OUG 59, cred ca e de bun simt ca pensia neta sa nu depaseasca solda neta !!! Iar asta o spun - fara retinere - chiar eu ...cel care a beneficiat de trasnaia care a permis ca pensia neta sa fie mai mare decat solda neta !!! Trebuie facuta curatenie mare in sistemul pensiilor noastre...totul urmarind ...cuantumuri decente si fara discriminari intre generatii !!! Numai bine !!!

CEZAR said...

Patras Coiu
Mare scarba esti ..!!
Adica sa-ti faca pensia mare apoi poate intra linistit la beci ..chiar daca nu-i vinovat ...
Mare scarba de om ..
Parca I"Teparu ii mai ..rezonabil ..chit ca-i beat manga tot timpul ...!!

CEZAR said...

Ce de studii are m-Alul frate !!!~
Greu de crezut ..pentru un om fara identitate..!!!
Oricum mai putea face ..scoala de asistente medicale din Vaslui...scoala de asistente freudiene de la ..Socola..etc ..
Apropo...
Ce Brigada Mecanizata ..scuze..(chiar ca sunt narod la studiile lui ) ce Corp de Armata ...pardon nu ..ce divizie ai comandat ..???...
De Armata nu te mai intreb pentru ca fix cand sa iei comanda ..ai primit si tu o sfanta cizma in poponeata ...!!

M said...

Ce mișto! Ăia care au luat salarii compensatorii care au fost impozitate conform legii vremii (progresiv) se simt nedreptățiți si urlă disperați să se impoziteze progresiv pensiile care sunt mai mari decât ale lor.
Adică atunci când li s-a aplicat lor impozitarea progresivă era nașpa dar dacă se aplica altora e soluția tuturor problemelor!! 😁 Penibili!!!!
@Pătrășcoiu - depinde ce fel de om ești! Mie lumea încă îmi zice "domnule colonel"😁 Chiar ma simt strânjenit și le reamintesc că m-am pensionat.

Iulian Mareș said...

C,
ai buzele, dintii si limba albastri rau, cu toate ca nu faci parte din rasa aia de caini!
Sigur este de la cerneala...si aia ieftina!

Iulian Mareș said...

Cam asa se da sah....

Acuzații grave

Ma asteptam si eu la putina recunostinta din partea ta! Dar asa cum nu i-ai fost recunoscator lui Adrian Nastase, care "te-a facut om mare" cum ar zice Delia, la fel te porti si cu Traian Basescu. Stii tu, cel la care ai venit sa te ia in PDL in 2009, care te-a facut presedintele PSD si la care ma rugai tu sa iti fac lobby, ca era cat pe ce sa nu te puna prim-ministru, cu toate alegerile pe care le castigase USL cu tot! E adevarat ca nu ai apelat doar la mine, te-a mai ajutat si securitatea de rit nou, condusa de nas'tu, Maior. Asa cum tot securitatea speri tu sa te scape liber in dosarul contractelor de avocatura semnate cu Turceni si Rovinari, care ti-au rotunjit conturile.

De acord ca nu or fi fost probe, de ai fost achitat in fond. Dar nici in cazul meu nu exista nicio proba si totusi am fost condamnata. Diferenta e ca eu am fost pe lista lui Dumbrava la condamnati, tu la achitati!

Victore, nu Traian Basescu vrea sa distruga PSD-ul, ci tu, la ordin dat de securitate, ca doar de aia te salveaza de puscarie.

Si daca lui Traian Basescu nu vrei sa ii fii recunoscator pentru ce a facut pentru tine, sau pentru ca fara el Corina Cretu, careia nu am nimic sa ii reprosez profesional, nu ar fi fost niciodata comisar european, macar mie poti sa imi fii recunoscator! Nu pentru ca ti-am facut lobby, ca ar fi facut oricum Maior si Coldea pentru tine. Ci pentru ca m-am sacrificat si am acceptat ca Dorin Cocos sa iti cumpere tie haine de la Paul&Shark in loc sa imi cumpere mie pantofi.????

”Ciocu` mic când vine vorba de mine”

Deci victore, eu iti zic asa, folosind vorbe cu greutate in politica romaneasca, "ciocu' mic" cand vine vorba de mine! Ca de cand exista iCloud, nu trebuie sa fii fin de securist ca sa ai arhiva de mesaje.:????

P.S. Pacat ca nu vrei sa ramai europarlamentar, in situatia deloc probabila in opinia mea, in care partidul tau ar castiga macar un loc in PE. Daca tot zici ca e cursa directa Bruxelles-Costa Rica, eu spun sa te mai gandesti. Nu se stie cand o sa ai nevoie.????” scrie Elena Udrea, pe Facebook.

Militar de la 14 ani said...

Analizând și mai mult acest subiect al pensiilor militare și de ce am ajuns aici, cred că greșeala s-a produs în 2010 atunci când regimul labilului psihic Băsescu, a abrogat L164 și ne-a aruncat în legea pensionării pentru civili.
De aceea luăm pensii după 4 legi, când de fapt atunci aveam una care era acceptabilă. Cei care țipă acum trebuiau să țipe atunci. Îi consider vinovați prntru asta pe toți cei aflați la conducerea armatei atunci. Și de ce nu, chiar și ofițerii care aveau un cuvânt de spus. Atunci era momentul să arătăm ce înseamnă armata, ce misiuni avem, ce drepturi, ce obligații. Dar ne-am ales cu discreditarea și cu injosirea din partea regimului Băsescu. Iar cei care nu au luat măsuri din partea armatei se fac vinovați. Poate că ce au făcut aviatorii prin anii '90 era un exemplu.
Ca să reparăm greșelile de atunci, e aproape imposibil. Normal că activii nu privesc cu ochi buni actualizarea. Atunci au fost trădați și ei care, care erau în eșalonul 2,3, pentru că se gândeau și ei la viitor (pensia devenea contributiva, ajutoarele nu se mai acordau). Ce să așteptăm să facă? Ce au făcut pentru viitorul lor cei aflați la comandă în 2010. Bravo lor! Să iasă cu pensie mai mare pentru că merită, au îndurat greșelile făcute de șefii lor. Așa că, să fim mulțumiți cu rata inflației și o eventuală actualizare a soldei de grad.

Cezar said...

Militar de la 3 ani!
Esti parșiv dar nu mai tine!!
Acum jocurile le face politicul
Si nu , nu ne multumim cum vrei tu..căci nu toti stăm pe un cuantum favorabil..imoral si dubios ale

Huhu Rezea said...

A fost neinspirată schimbarea colonelului Filip Teodorescu de la conducerea ACMRR din SRI tocmai în perioada în care se antamaseră discuții serioase cu conducerea Camerei Deputaților în privinâa înlăturării inechităților din L 223/2015.
De multe ori contează personalitatea celor trimiși să negocieze cu politicul. Teodorescu reușise să obțină angajamente publice ferme.

Dan B. said...

@Huhu:

Eu știu dacă a fost chiar neinspirată?
Faptul că ANCMRR/SRI a inițiat intrevederea cu Dragnea pe tema noii inițiative privind (iarăși) o lege a pensiilor militare, iar pedestrașii LOV, „originali” fiind, au venit cu zicerile ei, „impozitare progresivă, eu interpretez demersul ca trădare a intereselor pensionarilor militari.
Sau s-au gândit la o stea de general pe umăr, conformtțmpeniei prevăzute ca amendament la statut?
Demersul SRI, dublat de cel al ROMIL, la initiativa LOV, cam asta pare!

Dan B. said...


@Gigi+Ionescu:

Constat că vă plângeți degeaba că cei din grup nu milităm aici (la o postare anterioară, s-a plâns cu „clăbuci”), dar uitați un lucru, comentariile sunt specifice postării administratorului.
Și, vorba lui Cezar, ajutoarele primite, înjumătățite la impozitare, ......
Ceea ce ar trebui să rețineți din preocupările celorlalți:
Pensia militară este un subiect dezirabil tuturor, căci o primești de-a lungul vieții, cât o mai fi ea de lungă (viața, nu pensia!).
Soldele compensatorii/ajutoarele acordate la pensionare se acordă o singură data, cuantumul lor fiind epuizat rapid, funcție de ceea ce vă trece prin cap.
Așada, exită un interes major, legitim, pentru pensie și mai puțin pentru ajutoare.

Leon said...

CEC-ul a virat astazi pensiile si civile si militare(MApN)..!

Leo said...

Pace ţie bine vestitorule.........

Huhu Rezea said...

@Dan
Suspicios mai ești, omule!
Adică nu s-a propus la avansare timp de ...parcă 10 ani, cât a fost președinte ACMRR și se va gândi cineva să-l propună după ce a fost schimbat.
Dacă asculți încă o dată informarea, colonelul dezvăluie că, în urmă cu câteva luni, conducereaq respectrivei asociații s-a mai întâlnit cu Dragnea pe acceași temă a pensiilor militare.
Din înregistrare mai rezultă că însuși colonelul nu mai dorea să rămână președinte. Oricum, cred că LOV și-a luat o piatră de pe inimă că nu-l mai întâlnrște pe contraspionul Filip Teodorescu la negocierile despre pensii.

Dan B. said...

@Huhu:

Dar, la momentul schimbării sale, știa de prevederile ref la avansarea celor aflati în rezervă și retragere!

Leon said...

Din cate stiu, conform actualelor prevederi legale, numai coloneii in retragere pot fi avansati la gradul de General de Brigada..!

spiritul lui Haret said...

Stiu ca Teodorescu e idolul tau dar nu stiu cu ce ma ajuta ca dezgropi mortii.Am folosit o zicala.Dragnea e la facultatea de gandire,Teodorescu a tras pe dreapta.Dpv politic sunt altii la timona ,altii care au painea si cutitul iar noi suntem picati la mijloc.Cand stanga propune dreapta nu e de acord iar cand dreapta propune nu e de acord stanga si tot asa.Am avut ministri din toata sfera politica si cam tot degeaba.Ne-au fost servite promisiuni,minciuni.Daca nu mergem peste ei la Parlament,guvern primim praful de pe toba.Cu cersitul numai merge.Cine pune parim cu mine?

tudor said...

Domnule M, Nu liberalii nu au desfiintat pensiile militare in 2010. Partidul Liberal, pe atunci cu Antonescu, au fost alaturi de fostul PSD (fie-i tarana usoara) a lui Ponta si s-au opus PD- ului lui Boc, Baasescu, Udrea si UNPR-ului guvernat de interesul national,Oprea, care au pus la punct cacealmaua cu pensiile nesimtite. Potlogaria lui Oprea, "nici o pensie nu va scadea" s-a transformat in "nici o pensie sub 3.000 nu va scadea si asa am ajuns la pensii taiate la jumatate. De la Boc, Basescu, Udrea se trag toate nemerniciile pe care le-au suportat pensionarii militari, de la PDL, nu de la liberali. Ca,se vede si acum, seful liberal Orban are o pozitie corecta fata de aceasta problema. Ca nu face si nu poate face nimic nu este vina lui. Cine oare a castigat in urma celor ce s-au intamplat din 2010 incoace. Nu ca nu ar fi fost necesara o noua aranjare a pensiilor militare. A fost necesara. Bunaoara am intalnit prin 2009, un fost ofiter cu ochii albastrii care avea 40 de ani vechime efectiva. Si era bolnav. Avea grad de colonel si fusese pe functii mari de prin 1954, prin Directia penitenciarelor si apoi mai sus. Acest colonel, in 2009, avea 1800 de lei pensie. Nu era normal. Acum (daca mai traieste) are probabil 16 -18 puncte de pensie. Sa fie sanatos. Dar, dupa ce, cei cu ochii albastrii si-au vazut sacii in caruta, nu trebuiau sa mai il trimita pe Ciolos sa ne spulbere Legea 223, chiar daca ei nu mai aveau nevoie de ea si le convenea contributivitatea lui Boc. Asa ca ma mira domnul Filip Teodorescu, care cere ca SRI sa sprijine rezervistii. Ca pensionarii cu ochii albastrii nu cred sa fie in dificultate. Iar cei cu ochii verzi nu intra in gratiile D-sale si celor de albastruu. Cine nu stie macar atat.
Am onoarea.

Huhu Rezea said...

@tudor
Măi liberalule, o zisâși!
Păi cine mai este liberal în partidul Covidului, în afară de Covidul? Actualul PNL este PDL-ul lui Băse.
Ai d-ta ceva așteptări de la noul PDL, deghizat în PNL?
Așteaptă!
Ai rămas cu niște clisee pe care numai pe blogul lui Olescu le mai vedeam?
Din Legea aia a lui Oprea- interesul național, trăim mai bine de jumătate din pensionarii militari care au mai rămas în viața după 2015.
Doar cei neterminați, adică cu vechime incmpletă, au avut pensia mai mică potrivit acelei legi decât pensia primită pe L 164/2001.
Colonelu;l Teodorescu, care s-a pensionat înainte de 2000, cred că se numără și el printre cei păgubiți de legea 223/2015, numită și legea disponibilizaților trecuți și a viitorilor neterminați.

Ioan said...

voi ce credeti ca acest individ negociaza pentru noi care suntem palmasi tot pentru ei care sunt inca la butoane si au atatea facilitati.