Powered by Blogger.

Friday, December 17, 2021

Vasile Dîncu, șocat de situația pensiilor militare

167 comments

 

Intr-o emisiune de  azinoapte,  pe Profit TV, ministrul apărării a declarat că pensiile militare mai mici de 2500 lei vor fi majorate cu 10%:


”Da, este un lucru pe care l-am negociat cu Ministrul de Finanţe, împreună cu Minstrul de interne, Lucian Bode, aceasta este o modificare care va apărea în buget. Nu a apărut încă, mai discutăm mâine despre asta, însă este una dintre propunerile noastre şi cu siguranţă că va trece”, a spus ministrul Apărării.


”Este o sumă pe care ne-o permitem, chiar dacă este mare pentru că eu nu m-am aşteptat (..) în ceea ce priveşte statutul militarilor, pensiile, salariile militarilor, pentru că s-a vorbit aiurea despre pensii nesimţite, de exemplu, despre pensii speciale, ceea ce nu este cazul, pentru că în Armată este vorba de pensii de serviciu”, a afirmat Dîncu, arătând că s-au creat disproporţii mari, prin modificările legislative, astfel că unii au ieşit, de pe aceeaşi funcţie şi acelaşi grad, cu pensii mari, în jurul anilor 90, şi acum pensionarii au pensii mai mari de două ori sau chiar de trei ori.


De asemenea, acesta a anunțat că România are ”foarte mulţi pensionari sub 2.500 de lei, ceea ce vă spun că nu m-am aşteptat”.

**********************************************************                                     

Să urmărim dacă șocul ministrului va ajunge astăzi și în proiectul de ordonanță bugetară pentru anul 2022, art. 45 alin.(6).

Ar fi o lovitură pentru generalul care în ultimii 10 ani a tolerat dezmățul financiar al guleraților din DFC. Trebuia să vină un civil să constate câte șocuri salariale s-au produs în sistemul de apărare după anul 2010?

A fost informat domnul ministru de ce Curtea de Conturi a obligat Casa de Pensii Sectorială prin Decizia nr. 4/2020 să revizuiască actualizarea pensiilor militare din anul 2017, operațiune care a păgubit zeci de mii de pensionari militari? 

167 comments:

ifrim said...

Să iasă repede din starea de șoc și să realizeze actualizarea pensiilor militare fără alte fonfleuri!

Iulian Mareș said...

Minte ca un bufon!
Cum s-a pregatit el pt ministeriatul Apararii? Ce, i-a cerut cineva intocmitrea documentelor privind un desant de nivel B, sau fortarea unui curs de apa cu o Brigada? NUUU!
El nu are alt obiectiv decat asigurarea banilor legali pentru bugerul apararii, starea si moralul trupelor, reprezentarea in exteriorul ministerului a institutiei!

romeo said...

Corneliu Ciucă nu este șocat, el lucrează pentru Voiculescu!

Leon said...

https://sindicateuropol.ro/ne-am-incalzit-astazi-cu-protestul-in-fata-mai-urmeaza-partidele/

Liviu said...

Bunicul meu, în anul 1988 și-a tăiat un deget la circular. Avea în jur de 70 de ani. Am plecat la spital cu sufletul la gura. Era stătea pe un pat cu mâna în sus. Ce faci tataie? Sunt fericit! Cum așa? Este mâna stângă deci pot să "iscălesc", unu. Doi, eu am pierdut numai un deget, alții din salon nu au mâini sau picioare!
Și eu, ca și tataie, sunt foarte fericit.
Eu pierd X roni. Alți, gen Bahnareanu..... pierd săracii cam mult. Acum înțelegeți de ce Bahnareanu a făcut scrisori către toți să primim și noi 10%. Era interesat doar de pensia lui. La 15.000, 10% este ceva. În loc să ceară actualizarea, el nu 10%.


O zi în pace!
Fiți fericiți!

Huhu Rezea said...

Scrie-ți un nume in profil, domnul Nimeni!

Liviu said...

Comentariul cu bunicul.....
Liviu Floca

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Romeo, Ifrim mi-e tiz!
Oricum, Ciucălaul, măcelarul si samsarul ghiftuit din ce ne-a praduit, facand jale si tocana de legume din pensiile militare, n-are de ce sa fie șocăcat, căci deja l-a măncat hierbinte si pe indesat, dar si noua din ficat, iar Dancu, daca a primit petitia mea, ca daca o refuza il chemam la bara sa-mi dea socoteala, amenintandu-l deschis ca asta am decis, o fi pus consilierii sa-i aduca situatia cu pensionarii, eu sfatuindu-l sa nu cumva sa faca asa ceva cu Rosianu, Jiganu, Patureanu sau madamma Pastramă Andropauză ca altfel ii aduc o diagrama cu pensii spuză cu belciug in buză, ca in Regatul Unit, bune de ciopartit si scazut la cuantumurle mamut, si la aflarea despre situatia reala si dezastruoasa a mai contribuit si scrisoarea taioasa a Generalului Oprea, care a fost scrisa tot la insistenta si rugamintea mea de acum o luna si ceva, chiar daca cu intarziere, totusi i-a pus lui Danca semne de intrebare cu realitatile la pensiile militare, drept urmare acum se arata socat de ce in acest domeniu s-a intamplat si e o treaba totusi de laudat! Petitia de informare despre crimele si dezastrul la pensiile militare am trimis-o la 137 de destinatari, Guvern, Presedintie, ministri si parlamentari cu rugamintea sa fie redictionata acatarii direct si numai catre ministrul Apararii, si am specificat sa nu puna labele pe ele mafiotii din clocării, deci din zecile de redictionari sau directe macar una a ajuns sa-i destepte si sa-i indrepte atentia ministrului, sa poata cerceta dimensiunea dezastrului!

George said...

Măsura de a indexa pensiile militare sub 2500 de lei cu 10% va adânci și mai mult discrepanțele și inechitățile între pensii!Orice măsură populistă, luată pe genunchi, numai pentru un segment dintre beneficiarii de pensii militare, fără a ține cont de specificul, modul de calcul și de evoluție a cuantumurilor pensiilor militare, va instala un haos și mai mare în domeniu, pe care nici dracu nu-l va mai descurca!

Huhu Rezea said...

Scrie domnule Liviu in profitul contului Google, ca sa nu mai fii Nimeni in comentarii.

Leo said...

1989Păi a zis , că este Dobre.
Dar mai sunt vre-o doi în afară de Dobre.
PS
32 de ani de la răducu cel frumos și de la AGLOMERAȚIA DIN DECEMBRIE 1989.

micutzul said...

Din 2010 primesc cu felicitări rahat guvernamental și prezidential împachetat în folie politică de Crăciun. Deja mi-e frică de luna asta că mă gandesc ce bine îmi mai face vreun ''destept'' de prim ministru. Am crezut că le-am vazut pe toate dar se pare că nu.
Păi ori e indexare pentru acoperirea inflației pentru toți ori nu?
Eu le spun celor care își bat joc de noi că odată cu trecerea timpului discrepanțele se vor adâncii dramatic și cu atât socul reparatiei financiare va fi mai dur pentru buget. In cazul actualizarii permanente cu solda activilor militarii nu au nevoie de indexare!
De exemplu eu am 2528... Cel care are acum 2400 ajunge acum la 2640.... Să fiu al dreacului dacă îi mai inteleg...

Leo said...

E MIMĂĂĂĂĂĂ !

Huhu Rezea said...

Dorine, nu pot să cred că d-ta ai numai 2500 lei pensie! Ai iesit cu Ordonanța 7?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Unknown, cu buna idee ai venit si pot sa zic ca si eu sunt fericit: Cand cei cu pensiile cacalau vad ca se deschide un hău si o amenintare si la pensiile lor militare, se pun in miscare sa mute muntii din cale de frica faptului ca le sunt amenintate interesele personale, dar nu ca ii doare de mine sau de pensia dumitale, o dulama in care cad singuri in capcana, nedandu-si seama că, de fapt, prin ceea de fac intr-o dodie, deschid o cutie a pandorei din care, ca golanii, sar de acolo toti sobolanii cu realitatile zdrobitoare de la pensiile militare! Haideti, dlor Jenerali, va rog eu sa fiti mai vehementi si venali, nemultumititi ca sutele de meleoane va sunt niste insignifiante marmelade si bulioane care va tin flamanzi de nu mai puteti sta pe picioare cand, cu o țuiculiță in mânuță si cu alta pe guguță, sa nu-i dzic putză deshidratată, atacata si mancata de prostată, va dregeti petrecăreți la carciuma ,,Izmene reci!'' Succesuri si, felicitari, si dati-i brânci la cat mai multe nemultumiri si sesizari!

avianyc said...

@ tehnocrat
Și totusi cand ai planificat sa renunti să ne aburesti cu gogorițe a la Lecopterista Vanesa de Hurzicani

Ionel said...

Nu stiu de ce , dar eu cred ca Dancu, in mandatul sau, va face ordine in pensiile militare.

CEZAR said...

Numara eroii de la Seghed ..din cazarma...:D

Unknown said...

Majoritatea colegilor, care s-au pensionat, pana in anul 2010 si au beneficiat de ordonanta(ofiterii pana la gradul de maior,MM,subofiterii)au pensii cuprinse intre 1500-3000 ron.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, daca Dl Danca imi asculta un sfat pe care i l-am dat, si anume sa adune o comisie de specialisti in cifre, cu nume sonore, dar absolut fara nici un mafiot clocar, sa analizeze posibilitatile de echilibrare a pensiilor militare si eliminare a tuturor inechitatilor si nedreptatilor, se poate face o dreptate bazata pe echitate, dar daca se lasa pe mana mafiotilor si hotilor vom fi in continuare victime ale discriminarilor, inechitatilor si nedreptatlor!

CEZAR said...

<<si eu sper ! El priveste cu alti ochi discrepantele ! Nu ca gusatii gen Mares Dublu Oscar ..care stie doar atit...EU AM MERITAT BAA...CHIAR AR TREBUI SA_MI DEA SI AJUTOARE LA PENSIONARE...sic !

micutzul said...

Da, cu 27 ani cumulată de pe f. de lt.col.

Iulian Mareș said...

Din ăia nu ai văzut la față...
Tu i-ai okit pe cei de la ELBA!...pt xa nu se găseau baterii de lanterna ca "să te luminezi"!

Iulian Mareș said...

Eu ma bucur și pt camarazii care beneficiază acum, pe moment, de cei 10%!

Iulian Mareș said...

Daaaa!
....le va repararea alfabetic?

Iulian Mareș said...

Tine minte...Un lucru care începe prost se termina și mai prost!

raul said...

I-am scris pana si Gabrielei Firea,ca e mare in PSD si Ministrul Familiei SI EGALITATII DE SANSE!!!!!!
Va scriu dv pt ca SUNT CONVINS ca aveti un IQ mai mare decat multi barbati ,mari ,,politicieni" care ne conduc!Vi se pare normal ca un miner care are acum 4 000 de lei pensie sa primeasca indexarea de 10% si un militar ,ofiter superior cu pensie de 2 800,nu????Inflatia ,scumpirile sunt numai pt civili?Pe noi nu ne afecteaza?Noi nu suntem oameni?N-avem toti,pensiile alea care se vehiculeaza aiuristic prin presa!Cuscrul meu care a fost arhitect si are pensie 5 000 ,va avea in plus 500 ,eu raman ca prostu cu ce am !E corect ?E corect PSD?Las la aprecierea dv!Sarut mana!

Andrei Cosmin said...

Mai are 17 luni de mandat, in care intra un buget si o rectificare. Bugetul de pe 2022 l-a ratat, deci a ratat o sansa din 3 de a face ceva pentru noi.

HALA said...

Bine că se instalează haosul numai când trebuie să le crească la cei cu pensii mici, când era vorba de cei cu pensii mari celorlalți li se arăta degetul mijlociu și din neterminați și nedusi la scoli înalte, nu erau scoși. Lasă omule să le crească, crezi că din acest motiv nu vor mai face ei actualizarea tuturor?
Dar până acum au făcut-o? Ia exemplul procurorilor care nu s-au opus creșterilor pensiilor mici ale grefierilor care acum sunt de două ori ca ale coloneilor.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Era buna actualizarea in trepte: Pana in 2000 sa se dea 15%, pana in 3000 sa se dea 10%, pana in 5000 5% si era o echitate concreta! Ce ziceti?

Leon said...

Sa inceapa cu prezentarea publica a grilei privind cuantumul in plata al pensiilor MApN pe transe egale de 1.000 de lei, la modul general, IN PROCENTE, pana in 1.000 de lei, intre 1.001-2000 lei, intre 2001-3000, s.a.m.d..
Sa ne spuna si numarul de beneficiari de Pensie minima in valoare de 800 lei!
Ar fi utila aceasta prezentare valabila pentru acest an , inainte de eventualele indexari din 2022 !
Haideti D-le ministru ,se poate, doar va pricepeti la statistica ..!

avianyc said...

@ tehnocret
Daca te mai legi de coliba mea ma aliez cu Sosoacă si vin peste tine de- l vezi pe Scaraotki dacă inca nu l-ai vazut.

avianyc said...

Din experienta de la Sibiu vă dau un sfat ca de la fratele mai mare;

- nu aveti incredere in olteni si damboviteni .Una spun alta fac.
Cel putin Boc ce a spus a si facut🤣☝️
Si nici in @ tehnocret de Hurzicani🤠🦧scriitor de cărți cu vrăji .

Cezar said...

Lasa ..CUMULATA..
CÎT ÎI.. EFECTIVA.. ?
ERA BINE PE CONTRIBUTIVA..ESTE??

Cezar said...

ESTE MOMENTUL..SA.L CAUTAM PE GRASU LA ..DOCTORAT SI NU NUMAI...
DINCU..PRIM MINISTRU

M said...

Eu i-am scris lui Ciolacu (după ce s-a lăudat cu marea realizare a PSD de a îngheța pensiile speciale).

Până acum răspuns Zero! 😁

BONIFATIE said...


Polițiștii sindicaliști l-au huiduit pe Ciolacu la intrarea în sediul PSD și au declarat că nu pleacă până nu au garanții ferme pentru aplicarea prevederilor Legii nr.153 și în cazul lor, cel puțin cu 1/4 de la 01.01.2021.

Calinmihaib12 said...

Știu o grefieră care s-a pensionat cu o pensie..peste 6.000
de lei,prin anii 2015
,când eu aveam pensia de Col. Medic ~ 3.500
de lei..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Vin in stoluri sumbre, zburatacind ca niste umbre, colindatorii in faptul serii in geci blugani si paltoane, cu casetofoane pe sub balcoane dand tare din difuzoare colinde scapate din corturi de la alfabetizare, intervenind live cu false coarde vocale, cârrrâitoare, si dand dand haripioare, sa aiba succesuri la parale, si daca nu le arunci macar cateva carboave chioare, atunci schimba oglinda retrovizoare si colinda cu vula, cocarul, cocardeaua si pilda, dar si limba hicleană de șarpe cu aia de zburatăcitoare cârâitoare de nu te mai speli de pacate cu sapte ape, bagand piuneze si foreze cu etichete de salamuri vieneze si milaneze, dar si generoase placuțe suedeze si alte alea căcăreze de-ti trec toate placerile, chefurile si pohtele! Cinel, cinel, măi, nea' Cornel, ca mai bine colind singurel, gust un păhărel si zanganesc un clopoțel mititel, pentru Ana si mine, si o sa simt sarbatorile crestine cu mult mai bine, mai ales ca nici usa la musafiri, pochi si colindatori n-o deschid de frică de guvid!

Sebi said...

Oameni buni, nu va mai faceti atata sange rau, nu merita. La urma urmei, e vorba numai de bani.

ifrim said...

@Romeo.Pentru Voiculescu să lucreze după program ca al II-lea job ,la MApN în cele 8h de program cf.fișei postului să lucreze pentru militari.Apropos a plătit varanu cei 60 mil.€ datoria statului căci doar a beneficiat de eliberarea condiționată.Una din condiții asta trebuie să fie,recuperarea prejudiciului dacă nu, să nu se aprobe condiționata!

Calinmihaib12 said...

Miniștrii...la noi, nu prea sunt "civili",mai ales cei din ministerele "cheie";sunt ofițeri din diferite structuri opsn-aj.
De asemenea, șefii,conducătorii diferitelor structuri si instituții, (inclusiv..sau mai ales..!"cadrele" universitare)de stat,dar nu numai.! din economia românească erau: până în 1990 "militari"..("acoperiți" sau nu..!).
Dâncu are limbajul..cam..cazon, specific mediului militar..!

Leon said...

Astazi vom afla daca s-a schimbat ceva sau nu, dupa Sedinta de Guvern, partea 2 :

PRIMA PARTE

I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-13.pdf
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea cuantumului și a plății contribuției financiare voluntare a României la fondul special destinat sprijinirii activității Grefei Curții Europene a Drepturilor Omului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HGNF-2.pdf
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea celei de-a doua plăți parțiale a contribuției financiare restante a României pentru anul 2019 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA)
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-14.pdf
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 pentru Societatea Uzina Mecanică Orăștie S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/NFHG-1.pdf
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/NFHGANEXA.pdf
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru recunoașterea Fundației ,,Blue Planet” ca fiind de utilitate publică

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-15.pdf

PARTEA A DOUA
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022

II. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea unor acte normative
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027, alocate României din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune, Fondul Social European Plus și Fondul pentru Tranziție Justă
3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022"

ifrim said...

Tehno@.Deci să zicem săru-mâna căci nu am fost puși în fața plutonului la Târgoviște,ori că nu astupă cu noi canalul Dunăre-Marea Neagră să-l facă autostradă căci am supt sângele poporului?Ce figuri pe noi auzi discriminări,indexări,actualizări!Dar este mai crunt așa mântuirea prin înfometare.

Leon said...

Ne-am linistit !
Vasile DANCU este ARDELEAN..!!

CEZAR said...

Mai ales in Starostele de Hurzicati !
Minte si incearca sa manipuleze si atunci cind sta pe vatra..,.

monteoru said...

E bine ca acorda indexare de 10% militarilor cu pensie sub 2500 lei.Am insa dubii ca se tin de cuvant.Daca totusi o va face trebuie sa gaseasca o solutie ca cel cu pensie in prezent de 2502 sa nu fie depasit de cel cu pensie acum sub 2500 lei.
In alta ordine de idei aveti in vedere ca Oprea cu toate pacatele lui e singurulcare a iesit in apararea pensionarilor militari.Ca a facut-o in interes personal sau nu e alta poveste.Daca a iesit cu bine din incurcatura in justitie ar fi bine sa-l sprijinim sa se puna pe picioare politic.In opinia mea Dogaru este expirat si atunci pe structura SCMD care are filiale in toate judetele s-ar putea construi ceva politic.Eu zic ca nu ne costa nimic sa incercam.Oprea financiar dupa cum stim se poate sustine singur.Vedeti ca ,cu ne dati ori nu ne dati nu se rezolva nimic.

Petrut said...

Desi e hulit ,nu stiu la ce categorie de pensie militara ma incadram eu am primit o marire a pensiei in timpul cand el a fost PM... oricum el a fost cred ultimul ce mi-a indexat pensia simtitor .....

Iulian Mareș said...

Avianyc,
Asa ai făcut mai netotule...?
Pai, iri trimit eu câțiva piloti de elicopter din Sibiu, sa iti negocieze ora la la stomatologie!
Vrei și nume?

Paul Puiu said...

Ministrii MAN, MAI nu vor intreprinde decat obligatiile asumate in PNRR: stabilirea pensiilor militare pe contributivitate si plafonarea sau limitarea sporurilor angajatilor din sectorul bugetar pana la 20% din salariul de baza si stimularea lor cu prime de performanta!!! Intr-un cuvant se vor abroga L 223/2015 si L. 153/2017 ca nu sunt sustenabile!!!!!

Iulian Mareș said...

Padina, tu exceleze în prostie...
1-ai școală putina
2-nu știi carte militară
3-ai muncit pytin
4-esti submediocru, nu te poți concentra deloc...
5-ai idei fixe si minore
6-ai crezut ca în anii 90 tine ca și în anii 80, școala putina, munca ieftina, pretenții mari!
Dpv al meu ești peginginea la care sistemul se raportează xand ne descalifica, nai BOULE!

Iulian Mareș said...

Dar au luat ajutoarele la ieșirea la pensie?
Ce vina am eu ca Padina a udat gardurile de acești bani?

Iulian Mareș said...

Ia zii bă, nu meriți altfel pt că minți, ce a zis Boc din capul lui?
Dar ce ai zis tu din capul tău?
Dar JWI?...sper xa alăturarea nu te excita intelectual...fii calm, sunteți pe același palier!

M said...

@Leon

Ideea e bună dar stați liniștit, comentariile vor fi:
"Normal că au pensii mici dacă au ieșit la pensie la 30 și ceva de ani. Vă dați seama cât ar fi pensia dacă nu ar fi calculată special!!!"

În plus se vor focusa pe alea câteva pensii mari:
"În Armată pensii de până la 18.000 de lei!"

Și comentariul suprem:
"Un dascăl care a muncit o sută șaptezeci de ani are pensia de 18 lei!"

😂

Șoimul said...

Sebi,tu ai fost militar?!
Nedreptatea și inechitățile nu te deranjază?

Leon said...

Cred ca au gtresit ..adresa !
Politistii n-au aflat ca Iohannis i-a amenintat pe Ciuca si pe Liderii de partid ca NU PROMULGA BUGETUL daca nu se incadreaza in DEFICITUL de 5,84%!

Leon said...

@M, sunt convis ca exista aceasta evidenta la Casele de Pensii Sectoriale( CNPP publica LUNAR aceasta grila !).
Ramane s-o faca publica asa cum dealfel a facut si Gabi Oprea si Mihai Fifor..!!

vasile said...

Ciudat! Si ciolacu se declara uimit de problemele politistilor: ,,solicitarile lor sunt extrem de corecte,, Astia nici macar nu stiu pe cine conduc. Ori o fac pe prostii, care ei sunt chiar prosti!

vasile said...

Mai mult:,,Delegatia Europol care a fost la negociere cu PSD ne-a transmis faptul ca liderul partidului Marcel Ciolacu a inteles problemele politistilor, a transmis coalițieica ordonanta de urgenta sa se modifice, iar de la 1 ianuarie politistii sa primeasca transa a treia din legea salarizarii,iar la prima rectificare bugetare sa se aplice integral, iar pensiile militarilor se vor actualiza.,,

avianyc said...
This comment has been removed by the author.
Sebi said...

Domnule, a fost o gluma amara.

Leo said...

Mircea face și azi olecă de valuri
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Cezar said...

@/ Mares Dublu Oskar
Parerea ta de obscur ofiter de ..radiolocatie..nu conteaza
Tu vedeai mii si mii de avioane care atacau Romania in 89
Probabil ai colaborat....
Asa poate sa fie explicata ascensiunea ta..
JEGOSULE...

M said...

@Leon

Noi am pierdut războiul mediatic! Vedeți vreo televiziune că toacă zilnic câștigurile colosale din sănătate sau educație?

Vedeți un "breaking news" - încă un dascăl este acuzat de pedofilie?

Chiar credeți că nici unui dascăl nu i s-a rupt creta? Sau cum se prezintă de două săptămâni că un jandarm a căzut de pe cal? Când un dascăl a pălmuit un copil (faptă INFINT mai gravă decât că a ratat urcarea pe cal) a fost știre de o seară ... și gata!

O polițistă și-a uitat pistolul în WC! OK - e grav! Dar instanța, în înțelepciunea ei, a stabilit că un pistol cu muniție e doar un obiect oarecare, ca un fel de poșetă sau palton. Așa a zis în cazul descreieraților rezist care au bătut și jefuit jandarmerița la 10 august. Păi cum e?

avianyc said...
This comment has been removed by the author.
Brenda said...

Sa credem?

BONIFATIE said...


Ei, drace! Le rezolvă Ciolacu problema polițiștilor. Dacă și cu Parcă era mai bine să tragă o tură și pe la Cotroceni, cum sugera un coleg de blog. Timpul nu-i pierdut, dacă se împiedică de promulgare.

luchy19 said...

Deocamdată certitudinea măririi există pentru cei din ministerul învățământului

Leon said...

Se pare ca si pensionarii militari cu o pensie de max.1600 lei vor primi in luna Ianuarie 2022 un ajutor prin CNPP:
http://86.105.216.122:83/MyUploadedDosarBaza/2021/1101.pdf

Leon said...

"Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că pensiile sub 2.500 de lei ale militarilor vor fi majorate cu 10% şi că în Parlament ar urma să fie modificate legile prin care au fost create o serie de nedreptăţi în sistemul de pensii militare.
"Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare. Pe de altă parte, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor mai multe dintre asociaţii pensionarilor şi militarilor în rezervă, am stabilit deja un comitet operaţional (...) pentru a încerca să găsim, reuşim în parlament să facem să eliminăm nedreptăţile care există în acest moment în sistemul de pensii. Sunt unele nedreptăţi generate de tot felul de legi încropite în anii din urmă de diverse regimuri politice şi care au creat disproporţii foarte mari", a spus Vasile Dîncu.
El a adăugat că există promisiunea de la Ministerul Finanţelor ca "în acest an", în funcţie de colectare, să se reuşească şi PLATA A UNOR RESTANTE CARE EXISTA DUPA 2016 în privinţa unor pensii militare"(Ziare.com) !
Sa intelegem ca este vorba de RESTANTA de 5% lipsa in Actualizarea din 2017..??

avianyc said...

Până acum parcursul este după șablon. ”Am avut convorbiri cu asciațiile militarilor si am stabilit sa avem intalniri periodice”. Daca aduga si ”Am intocmit un plan de masuri ” era PLAGIAT si trebuia sa-și dea demisia.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, multumim pentru spectaculosul anunt cu oug, si citind-o cu atentie am descoperit ca si cei cu pensiile cu caracter special, presupun ca apararea, internele si securitatea, cum sunt si cele militare, cu un cuantum mai mic de 1600 lei beneficiaza astfel:
De 1200 lei, dar, babeste, nu trebuie ca suma primita ca ajutor insumata cu pensia sa depaseasca 2200 lei, astfel:
Daca ai pensie 1000 lei, primesti 1200
Daca ai 1600 lei, primesti doar 600 lei pentru ca se depaseste cei 2200 plafon maxim
In cazul meu, 1128 lei, la care daca adaug indexarea de 2,6%, daca se da, as avea, eu pun rotunjit, 1150 lei + diferenta 1050 (din cei 1600 lei)= 2200 lei as lua in Ianuarie. Acum, doar semnatura celui spanzurat in prepeleac poate sa-mi faca pe plac!
Dar, fiti atenti: Se da, zic ei, acesti bani pensiilor de la 1000 lei pana la 1600 lei, dar la 2200 se plafoneaza suma, si atunci cine primeste cei 1600 lei intregi, daca se porneste de la 1000 lei? Ramane un plus valoare nefructificat in acest caz de acordare a sumei de 1600 lei. Cumva n-am inteles eu spilul? Eu sunt om cu literele, la stiintele exacte si suncă trebuie ceapa rosie si este scumpa pentru mine! Sper sa nu ma bucur de pomana, de aia nici n-am sarit in sus, mai ales ca am hernie ombilicala...
Sanatate maxima, coane @Leoane, dă, Doamne!

Leon said...

"Cât a guvernat alianța PNL-USR-Udemereu, toată lumea era mulțumită‼️ Nu auzeai decât pe ici pe colo vreo nemulțumire, cu toate că prețurile au explodat, alocațiile/pensiile/ salariile nu au crescut ‼️ Mno, de când a intrat PSD la guvernare și a anunțat mărirea alocațiilor /pensiilor, nemulțumiții au prins glas: creșterea nu-i suficientă, nu acoperă creșterile de prețuri, nu le ajung banii de pampers, haine și lapte praf etc
Păi era mai bine dacă nu creșteau deloc⁉️
Are românul o vorbă...
#FacereaDeBineFootereDeMamă
P. S: Ah, că am uitat, unii și-au adus aminte, după 2 ani in care "guwernu' meu", alianța PNL-usr-udemereu le-a dat cu flit, de legea care prevedea mărirea salariilor și BRUSC s-au trezit să protesteze care mai de care... Da' ce-ați făcut până acum⁉️ Ați dormit⁉️)
(Elena Stoica,fb.)

Ieșean said...

Unde esti M ? Ai facut infarct? Sa stii ca vinul este un ascutitor bun de minte.Asigura dinamism si forta ceea ce tu nu stii.Incearca un Cotnari veritabil sau o Cricova scumpa si vei vedea cate prostii ai scris pana acum. Buna este tacerea ta!

Leo said...

Șefii de cadre nu ajungeau pe funcție fără avizul de la 2630+632

Xpert 86 said...

Se concluzioneaza faptul ca ce au dorit Rares Bogdan si Kelemen Hunor, adica sa nu creasca pensiile militare, s-a infaptui!!! Acestia doi au fost primii care s-au opus vehement pentru cresterea pensiilor militare, iar Ghiocel Ciucan si Ciolacu Bobonete au sustinut si agreat propunerea acestora!!!! Neacordarea indexarii constituie inca o data dovada a manifestarii antipatiei fata de rezervisti din partea politicienilor!!Organizatiile sindicale si reprezentative se impune sa se adreseze avocatul poporului pentru sesizarea CCR pentru incalcarea prevederilor legale si discrimare!!! Solidaritarea este o manifestare de vointa a unei pesoane nu constransa haiduceste prin taxe si impozite de alesii neamului politrucii!!!!!

monteoru said...

Ca sunt multi pensionari militari cu pensii sub 2500 lei este cert.Ganditi-va cati pensionari militari au decedat si sotiile lor au optat pt. pensie militara.Daca sotul a avut o pensie sa zicem de 5000 lei sotia nu are mai mult de jumatate.Sotia decedatului figureaza la CPS drept pensionar militar.
Ganditi-va si la propriile sotii ca noi nu suntem nemuritori.Cum pe multi dintre noi armata ne-a plimbat prin tara ele nu au putut sa aiba un serviciu stabil si deci pensie nu poate sa aiba decat pensie de urmas.

MIHAI said...

Cum dică ? Unul cu 2450 primește 245 iar altul cu 2500 stă pe loc. El ministru trăiește în suprarealism . Și cei care îl cred așijderea.
Văi și amar!

Iulian Mareș said...

Ifrim,
Holomorodul generației varșoviste?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Asa a spus si Ciuca si am ramas in mana cu o ditai măciucă, iar cu asociatiile militarilor cred mai degraba ca sunt asociatiile clocarilor si franarilor sa-si traga din nou majorarea ,,drepturilor,'' caci acum, pentru ei, 20.000lei sau peste 35.000 lei, pe scumpiri si in recesiune abia daca sunt niste firfirei si, ce dreack sa faci cu ei, daca nu sunt peste 50.000 lei?, saracanii si bietii de ei!

M said...

@Leon

Dacă e așa rău de ce au intrat la guvernare?

PSD dă ca de obicei clientelei sale: învățământ, sănătate, pensii mici (multe din ele pe caz de lene nu pe caz de nedreptate).

Legea salarizării și a pensiilor sunt creații PSD-iste. Să o întrebe pe Olguța ce a avut în capul ăla sec!

Ciolacu și PSD au tot spus că "bani sunt, e chestie de prioritizare".
Ce aflăm? Că prioritatea e să dea milioane și milioane de teste gratuite pentru antivaxeri! Ok!

Să aloce cel mai mare buget pe investiții! Păi de ce!? Nu vin banii de la PNRR? Nu ne-am angajat să facem varză pensii și salarii pentru a lua banii ăia?

Și bomboana pe coliva: Ciolacu se laudă exact ca neo-marxiștii că a înghețat pensiile speciale!!!!
Bravo!

M said...

Ziceți că nu sunt bani?

PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru recunoașterea Fundației "Blue Planet” ca fiind de utilitate publică

Bravo! Încă o sugătoare la bugetul național!

Scutiri de la plata impozitului pe profitul realizat, scutirea de la plata accizelor pentru orice produs importat, scutirea taxei de primă înmatriculare pentru maşinile primite ca donaţie. De asemenea, ONG-urile de utilitate publică primesc gratuit bunuri proprietate publică şi resurse financiare de la bugetul de stat sau local.

Paul Puiu said...

In final stimati cititori si postaci ai blogului lui Huzu doresc sa va informez ca sa aprobat astazi pentru ofiterii si agentii de penitenciare ca acestor sa le fie actualizate salarii de baza cu toate elementele salariale si sporurile la nivelul grilei din anexa VI a L 153/2017 nu ca fraierii activi din armata si politie!!! Concluzie este ca cei care servesc masa la popotele penitenciarelor adica magistratii si politicienii care ajung pe acolo pentru fapte penale stiu sa isi protejeze baietii ca sa traiasca bine cand ajung pe acolo!!!!! Deci pentru unii muma pentru altii ciuma, asta e guvernul lui Mos Gerila condus de Ghiocel Ciucanu!!!!!!! Acesta este o alta discriminare produsa de politruci care au modificat astfel prevederile exprese din L153/2017 doar pentru aceasta categorie de politisti de penitenciare intrucat acestia au aflat ca aceasta lege se va abroga si vor ramane cu un nivel de salarizare mult superior fata de a celorlalti tot din familia ocupationala ordine publica, aparare si siguranta nationala!!! Acesta este un nou abuz savarsit de politruci pentru a castiga simpatia si voturile celor care lucreaza in penitenciare!!!!!!!Cu totii am servit patria ai alesii neamului au ajuns sa-si bata joc de noi!!!! Asta e Romania tara Haiducilor!!!!!!!!

Iulian Mareș said...

Leon,
Asta seamănă cu un curs de sociologie...

Iulian Mareș said...

Ma simt obligat sa iti dau putina dreptate...

Leon said...

Ai inceput bine:
,,Daca ai pensie 1000 lei, primesti 1200
Daca ai 1600 lei, primesti doar 600 lei pentru ca se depaseste cei 2200 plafon maxim.,,
Referitor la Indexarea de 2,6% sau 10%, inca n-am vazut oficial acest lucru.
De aceea in Proiect se face referire la pensia din Decembrie 2021 !
Este posibil, ca in sedinta de Guvern sa apara o indexare a pensiilor militare si atunci suma primita va fi mai mica , diferenta intre 2200 si 1128 indexata cu...% ( cred ca ai inteles ca este un AJUTOR NUMAI in Ianuarie !).
Sa fii SANATOS !
Cuantumul de 1600 lei este pensia maxima care primeste un ajutor de 600 de lei.

Petrut said...

Am facut eu Cerere/Reclamatie la Avocatul Poporului de constatare a discriminarii la pensiile militare ..raspunsul a fost cam asa : daca pentru situatii diferite exista hotarari diferite nu e discriminare .Pot cauta raspunsul lui dar parca nu merita ..

ifrim said...

Așa e Sebi,banii n-aduc fericirea dar să vezi ce hazlie e sărăcia!Decåt bătrân, bolnav și sărac mai bine tânăr frumos și bogat!

Leon said...

Cu majorarea VPP in fiecare an si inghetarea Pensiilor militare, sunt convins ca sunt mii de sotii care in prezent/viitor au/vor depasi acest 50%..!
Asa ca mare atentie cum executati Ordinele ..CONSOARTELOR..:)):

Trofin said...

Ideea ministrului sociolog al apărării nu este rea dar este insuficientă. Insuficiența ideii este determinată de două aspecte :
1) - doar pensionarii care au drepturile de pensie anterior datei de aplicare a OUG 59/2017 și a OUG 114/2018 vor fi afectați ,pentru pensii mai mari de 4000 de lei , de reintroducerea taxei CASS fiindcă ceilalți au netul pensiei limitat la netul bazei de calcul care cuprinde și sporul OMM iar netul calculat al pensiei depășește cu mult netul bazei de calcul;
2) fiindcă toți pensionarii care au deschis dreptul de pensie anterior OUG 59/2017 și OUG 114/2018 au pensiile mult mai mici decât pensionarii care dreptul de pensie deschis după 15 sept. 2017 , ideea ministrului sociolog trebuie aplicată tuturor pensionarilor cu dreptul de pensie deschis anterior datei de 15 sept. 2017.
Poate , până la promovarea legii bugetului pentru anul 2022 , ministrul sociolog va mai reflecta asupra uimirii care la acoperit. Altfel , va rămâne un personaj uimit de rolul pe care îl joacă în fruntea ministerului apărării .

ifrim said...

Și Dragnea a fost huiduit și doar ce anulase 100 de taxe și impozite.Mă duc cu adeziune & simpatizant la partidele lu' Livache și Găbiță iar la șezătoare le propun fuziunea.Atât mă duce pe mine sfecla.Băă nu mă-njurați că vă notez spre ținere de minte și când ajung pe 6 cai frumoși vă f_t cu dânsa-ndoită!

Trofin said...

Această contradicție poate să fie eliminată fie aplicând o indexare graduală astfel ca cel cu 2499 lei să primească cel mult 2500 de lei fie majorând ( indexând) cu același procent toate pensiile care au fost deschise anterior datei de 15 sept. 2017 sau , pentru mai multă exigență , anterior datei de aplicare a legii 223/2015.
Este o părere .

Ionel said...

S-ar putea sa fie si asta un motiv de neindexare in 2022, pentru ca daca se aplica indexarea din 2017 trebuie date inapoi drepturi, retroactiv cu dobanzi de intarziere, si asta inseamna indexari la indexari si banii pe cca 4 ani inapoi.....este posibil !?

M said...

@Xpert 86

Mșto e că toți am înțeles că cei care ne taie sunt PSD-iștii! Pai nu la ei e apărarea și finanțele? Nu la ei e ministerul muncii?

Dacă luăm în calcul și introducerea CASS putem spune:
Da, e adevărat PNL nu ne-a dat, dar a venit PSD și ne-a luat!


Nici măcar Băsescu nu a reușit să taie pensii. Dac-ar îmi aduc aminte le-a tăiat, CCR i-a spus că nu poate și atunci le-a înghețat.
Dar ca să tai pensii trebuie o minte de PSD-ist (sau de USR-ist, tovarășii lor de revoluție de stânga)

monteoru said...

1)ce te miri?In armata Romaniei in parte activa dupa stiinta mea s-a mai intamplat.
2)Cine crede ca poate avea succes sa ceara CPS/MApN situatia pensiilor militare dupa modelul din 2011.

M said...

Hai să facem un test!

Azi o știre despre un profesor care a strâns de gât un elev pentru că nu i-a acordat prioritate la intrarea pe poarta școlii!

1️⃣ Să vedem dacă e știre națională! Dacă se strâng în studiouri să dezbată! Dacă se cere demisia ministrului învățământului!!!!!! Hai să vedem!!!!!!!

2️⃣ Cam care ar fi fost reacția dacă un polițist ar fi strâns de gât un copil pe stradă care nu i-a acordat prioritate la intrarea la Metrou?

Elisav said...

O nenorocire ca apărarea națională sa fie la cheremul unui"șocat"! Dar dacă ne gândim bine a mai fost unul care se lauda că a stat în cort și care măcar acum ar fi trebuit să facă ceva, dar nu face. Despre Johanis care a fost și este era să spun comandantul suprem ce sa spui?
Suntem fii ploii dar adevărat este că nici nu facem mare lucru. Cred că lamentările noastre chiar îi bucură pe decidenții nedecisi.

Burebista said...

Indexarea tuturor pensiilor militare cu 2.6% ar fi costat statul doar 234 milioane lei tot anul.....
Acordarea ajutorului din ianuarie la pensiile sub 1600 lei aproape 2,5 milioane de pensionari x 600 lei medie = 1,5 miliarde lei fără sa mai punem și creșterea de 10 % a tuturor pensiilor + 25% la cele minime....
CIUCĂ nea tras o MARE MACIUCA TUTUROR PENSIONARILOR MILITARI DAR ȘI CELOR DIN ACTIVITATE...
URAAA,URAAAA, SERVIM PATRIA!!!
Asta înseamnă PSD......

Cornelius Flavius Ifrim said...

Mihai, e o anomalie care duce nedreptati uriase si pentru foarte multi, deci trebuie regandita treaba!

Ionel said...

Stiti care este marea problema pentru acesti 10 % care vor fi opriti pentru pensiile mai mari de 4 000 de lei ? inclusiv la civili, pentru ca sunt si civili. Aceea ca se vor duce intr-un sac fara fund, adica daca vom avea nevoie de servicii medicale va trebui sa bagam mana in buzunar ! Asta este marea problema. In ultimii zece ani, lucrati in mediu privat, am platit statului pentru sanatate peste 100 000 de lei, ati citit bine, peste 20 000 de euro. Anul asta a trebuit sa fac un CT si l-am platit din buzunar !? Cum credeti ca v-ati simti intr-o atare situatie ? Reforma adevarata in sanatate nu se face cu impunerea unei taxe pe venit, ci a unei taxe unice pentru toata lumea, iar cine doreste isi poate face abonament suplimentar sau asigurare. Pot fi si alte variante...Noi avem 2 case mari si late de asigurari de sanatate, unde sefii sunt numiti politic si se castiga bani frumosi. Concurenta in sanatate inseamna mai multe case private (cu spitale arondate) si posibilitatea omului de a lege casa care ii ofera cele mai bune servicii, in opinia fiecaruia. La fel si la pensii. Nu impui o taxa penstru CAS. Daca vrei sa faci o reforma adevarata dai omului posibilitatea daca vrea sa plateasca asigurarea sociala pentru o pensie la stat sau doreste sa isi faca o pensie privata si sa nu depiunda de stat si mai ales...de politicieni. Cand auzi"am muncit 40 de ani si am o pensie de 12000 de lei !!??". Pai poti sa muncesti si 50 de ani, dar daca o faci la negru, pe salariu minim pe economie sau patronul nu iti plateste CAS , cAT AI VREA SA AI PENSIE !!?? "Vedeti dvs, am intrat in sistemul militar si l-am slujit 25 de ani. Cand am intrat eram constient de limitarile drepturilor si libertatilor mele, dar stiam ca voi beneficia de o pensie care imi va asigra batraneti linistitie. Vine acum un partid/un politician si spune sa trec pe contributivitate ca pensia mea este din bani furati !!?? PAI NU VE ESTE RUSINE mai domnilor politicieni !?

Huhu Rezea said...

După principiul"celor care li s-a dat... li se va mai da" ministrul Câciu intentiobeaza să impartă din nou povara contribuțiilor între angajat si angajator, astfel ca va creste netul soldelor brute din baza de calcul a stabilirii/recalculării/actualizării pensiilor militare, deci si al cuantumului pensiilor in plată calculate potrivit OUG 59/2017
Hai urgent cu recalcularea pensiilor militare, pentru ca toti sa beneficiem de majorarea cuantumulyi net al pensuei mulitare, nu nymai cei pensionați după 15 09 2017.

MIHAI said...

Exact asta am vrut sa spun. Dl ministru care se "da" socat se scarpina la urechea dreapta cu mana stanga si invers. Singura solutie domnule ministru - aplicati legea. Vreti sa sariti si peste a doua indexare la rand si va prefaceti socat. Cresteea pensiilor militare reprezinta cea mai mica cheltuiala in raport cu celelalte cheltuieli. CU MULT MAI MICA DECAT avioanele CUMPARATE DE LA NORVEGIENI. CUM SA AIBA GUVERNUL BANI DE PENSII IN GENERAL NU NUMAI MILITARE DACA DA PE ce scot din uz NORVEGIANII 350 MILIOANE EURO. NORVEGIENII NU STIAU UNDE SA ARUNCE AVIOANELE. I-AU SCAPAT ROMANII. UN f 35 costa 79 milioane DOLARI . Mai bine luam 6-7 F 35 de la americani si ieseam tot pe acolo.

Cezar said...

Asa ca mine...🤣🤣🤣

Cezar said...

Bun ar fi un 40 %..10 nici nu ramîne de.o maslina...etc

Leon said...

,,Ministrul Finanțelor a vorbit și despre majorarea salariilor pentru polițiști, însă aceștia le vor primi doar după rectificarea din vară.,,(gazeta de sud)..!

HALA said...

Nu e chiar? asa. Când au crescut pensiile cele mari și cele mici nu, de ce nu v-ați mai supărat invocând aceste limite? Crezi ca ia de la tine și dă celui amărât?

Burebista said...

Uraaa, Uraaa! Servim patria!
Ar fi fost bine sa se fi aprobat Plx 199 cu modificarea de actualizare la nivelul soldelor activilor...
Net plafonat pentru toată lumea prin echivalare.

vio said...

Referitor la introducerea contribuţiei pentru asigurările de sănătate pentru pensiile care depăşesc 4.000 de lei, doar pentru ceea ce depăşeşte acest nivel, ministrul a spus că ”este vorba şi de acele pensii despre care, în mediul public, se discută în mediul public, cu caracter special, sau pensii de serviciu”.

Paul Puiu said...

Am inteles e gluma probabil sau basm Huzule!!!!Guvernul lui Mos Gerila nu respecta prederile legale referitoare acordarea indexarii si tu vii cu fitile gen recalcularea pensiilor!!! Ti-am spus mai bine ai citi obligatiile asumate de guvernul Citu in PNRR si vei constatat ca singura actiune in privinta pensiilor militare este schimbarea modului de calcul al acestora pe contributivitate dupa un algoritm care nu va permite depasirea cuatumului avut in plata care va ajubge si chiar la diminuarea lui in cazul celor neterminati cum iti place sa le spui!!!!!!! Nu se schimba nimic in cazul contributiilor CAS, somaj, pensie, ci doar ca pentru contributiile cu stopaj la sursa care nu sunt platite in termenul legal de angajator vor fi sanctionati penal, fapta fiind reincriminata ca infractiune in L 241/2005 asa cum a fost pana in 2018 cand PSD a dezincriminat-o pentru niste obedienti de a lor pe care au vrut sa ii inlesneasca sa scape de raspunderea penala!!!

monteoru said...

Intrebi de rusine?Nu ai sa vezi asta.Spui ca ai slujit 25 ani? De 30 ani si mai mult ce ai de spus?
Se pare ca cei ce discuta pe acest blog sunt cam multumiti cu situatia lor de unde si faptul ca se limiteaza numai la a discuta discutii.Peste 5-10 ani cand pensiile le va ajunge de rahat vor regreta amarnic.

Brenda said...

Un om lipsit de caracte

un oscar = o pensie said...

ai dreptate 100% ,special la faza cu asigurari sanatate
dar crezi tu ca politicul nu stie care e faza?
pai tocmai,o cunosc fff bine,dar le convine starea actuala,asa se pot face combinatiile utile lor

Viorel said...

Stelică. Tocmai pentru tine, expert în drept civil trebuie să mă repet. Soliciți cum am precizat în comentariul din topicul: „Proiectul de Ordonanța bugetară pentru anul 2022”. 16 decembrie 2021 ora 21:30. Oricum o petiție voi trimite și eu tuturor partidelor din opoziție cu acest subiect și unor posturi de televiziune. Să vadă cu fostul ministru al Ap. domnul Ciucă a bășat vrajba între active și military, inclusive între civili și military active / pensionari. Mama a muncit 50 de ani la CAP și are o pensie (acum) de 875 lei iar domnul militar, pentru 120 de zile de „MISIUNE” primește 70% din pensia mamei. Bravo domnule fost ministru Ciucă. Indexarea de 2,6% pentru mine nu ai avut.
Legea nr. 168/2020. Art. 12.
1. Prevederile de la lit. b) din lege trebuiesc ABROGATE. Nu este posibil ca un militar indiferent de grad dar care are vârsta de 25 de ani să primească după o misiune de 120 zile o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru personalul în activitate. Acest lucru transpus în zilele noastre înseamnă 2.500 : 4 = 575 lei / lună X 12 = 6.900 lei anual X 35 de ani / vârsta standard de pensionare 60 ani = 241.500 lei (48.000 EURO LA ORA ACTUALĂ / BANI NE MUNCIȚI), considerând că salariul de bază minim rămâne la 2.500 lei (plătit în misiune, plătit în țară, plus un cadou din partea lui CIUCĂ).
2. Prevederile de la lit. c) din lege trebuiesc MODIFICATE, astfel:
- 1 (una) misiune = 500 lei;
- 2 (două) misiuni = 750 lei;
- 3 (trei sau peste trei misiuni) 1.000 lei.
Prima misiune a Armatei României a început în februari 1991: Participarea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Peste 30 de ani de misiuni.
De prevederile art. 12 pct. (1), lit. b) = 575 lei / lună beneficiază 75-80% din efectivele active ale armatei (așa le-a închis Ciucă gura).
45-50% dintre pensionarii militari beneficiază de prevederile art. 12 pct. (1), lit. c) = 1.000 lei / lună. Iar ministerul nu are bani pentru indexare, actualizare, ajutoare.


Leon said...

L-am sunat pe Premier ( dupa ce am vazut comentariul !) si acest proiect n-a fost aprobat..:)).

MIHAI said...

Chiar, cine e amaratul?

Ieșean said...

Iar scrii prostii!

Leon said...

In epoca Basescu&Boc, CASS la pensii de 5,5% a fost RETINUT la toata suma fara Deducerea de 740 lei prevazuta de codul fiscal; ulterior PSD a returnat sumele retinute (41 lei/luna)..!

Ieșean said...

Ordonanta a fost aprobata in aceasta seara! Si Mares si M ati luat-o in brate definitiv pe 2022!

Huhu Rezea said...

In comunicatul de după sedinta guvernului nu se face vreo referire la modificarea dispoziției din proiectul ordonanței care prevedea eliminarea indexării pensiillor militare în anul 2022. Să vedem forma ordonanței care va apărea în următoarele numere ale MO

Cornelius Flavius Ifrim said...

Multumesc frumos, @Leon! E bine si asa si n-am pretentii mai mult la ce se intampla acum!

Anonymous said...

În nota de fundamentare apare procentul de 2,63%-rata inflației la 31.12
https://mfinante.gov.ro/acasa/transparenta/proiecte-acte-normative

Leon said...

Eu l-am urmarit pe ministrul CACIU, la Conferinta de presa, dupa Sedinta de Guvern, si a spus foarte clar ca pensiile "speciale" Nu se indexeaza in acest an !
A repetat ca in cele 120 de zile spera sa aiba incasari serioade la buget si la Prima rectificare( probabil iunie) se va acorda a 3 a transa la salarii/solde pentru militari si politisti..!
In functie de incasari se pot majora si pensiile militare, zic eu.
In aceste conditii parerea mea este ca trebuie insistat pe adoptarea rapida a Pl x 199/2020 !

Huhu Rezea said...

Doar pensiile din sistemul public si drepturile acordate de legi speciale mai mici de 1600 lei, plătite de csele teritoriale, vor fi primi ajutorul social până la 2200 lei

Leon said...

Inseamna ca n-ai citit proiectul avizat pozitiv de Cons.Legislativ postat de mine mai sus !
Toate pensiile mai mici de 1600 de lei vor beneficia de acest ajutor( se face referire expres la casele sectoriale !)..!

Viorel said...

Ieșean. Are perfectă dreptate. Prea îi pupă în fund unii politicieni și guvernanți pe cei din sănătate și învățământ pentru că multe rude deale lor lucrează în aceste domenii, motiv pentru care le acordă facilități (conform legii ???) legale pentru ei și neconstituționale pentru noi. Câți politruci au soțiile sau copiii în armată sau poliție (0,1%) pentru că nu au un viitor, nu le aduc șpăgi și favoruri, plecăciuni și pupături, în plus la maturitate, fără prea multă carte, cu diplome sau doctorate pe bune sau pe „nebune” (nu prea o au pentru că a avut grijă mămica și tăticul să-i țină în puf) îi intobagă în politică unde este loc de furat, de chiulit și de dansat.

M said...

😁 De supărare plec în Maldive să fac Crăciunul!

Tu chiar crezi că eu stau în pomana guvernului? 😁

M said...

@Leon

Nu îmi aminteam exact de aceea am pus semnul de îndoială!

Ok! Deci Ciolacu și cu Cuțu sunt cam ca Băsescu!

Huhu Rezea said...

Comunicatul Ministerului Muncii: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6458-acordarea-ajutorului-financiar-pentru-pensionarii-din-sistemul-public-de-pensii
Comunicat de presă

Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii, în luna ianuarie 2022



Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Leon said...

Maldive este in zona Rosie a Covidului..:)).

M said...

@Viorel

Până acum nici nu au pomenit știrea.

M-am tot întrebat de ce această atitudine?
1. Probabil că aveți dreptate! Mult mai mulți au rude prin învățământ decât în SNAOPSN.

2. O alta variantă ar fi și un război informațional având ca țintă slăbirea SNAOPSN totuși România e țară a UE și la granița NATO. Dar atunci întreb de ce nu sesizăm aceeași politică la alte țări similare?

3. O altă explicație ar fi ura "fabricată" timp de ani de zile față de oamenii în uniformă (ușor de identificat - la o adică poartă uniformă, reprezintă un grup cvasi-închis, au o muncă la care toată lumea se pricepe dar nimeni nu o înțelege, reguli interne stricte).
Și atunci văd că și față de Biserica Ortodoxă (nu Catolică, nu Protestantă nu ....) se duce același război! Asemănări? Uniforma, grup cvasi-închis, reguli interne stricte....

E un fenomen interesant!

Leon said...

Pai aici spune altceva :
http://86.105.216.122:83/MyUploadedDosarBaza/2021/1101.pdf
Credeti ca a suferit modificari majore ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Acum era bun un spion printre politicieni sa le zica la prieteni ce si cum s-a hotarat sa ne treaca de urat!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Comunicatul nu se refera cu cătare la a noastra asteptare daca se va acorda si la pensiile militare acele ajutoare sociale de 1600 lei... ,,Corneliu, in mână s-o iei!''

Huhu Rezea said...

A apărut și Ordonanța de urgență nr. 132/2021 șn MO. Se aplică numai în sistemul public de pensii.

M said...

@Leon

Greșiți domnule! 😁
Eu sunt vaccinat și asta îmi permite acces pe întreaga insulă. Maldive e în zona verde.

De obicei zbor cu Etihad sau Qatar. Acum am ales Qatar pentru că au un airport lounge (Oryx) mai bun. 😁
O să trimit poze!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Deci alt esec pentru mine sa nu-mi fie inca un an bine... Cata discrimnare in societate sa nu ti se faca dreptate, avand o pensie de rahat in ploaie sunt considerat ca fac parte din pensiile speciale! Asta-i falimentul meu total si nu mai macar putere sa mai fac scandal, si cand s-o scumpi gazul de cinci ori in primavara, ca si curentul pentru a nu stiu cata oara in vine de deznadejde si neputinta sa urlu in strada...

vasile iosif said...

Pt. cei care au doua taloane de pensie, unul militar si unul civil sub 1500 de lei, cum se va aplica prevederea din OUG privind a 13 a pensie in sist.public?

Viorel said...

Domnule M. Îi doare în fund pe politruci și guvernanți de Armata României. Parte dintre ei se bazează ca proștii că dacă suntem în NATO iar dacă Ginghis Han cu hoarda lui de mongoli atacă România, NATO o să-i protejeze, că nimeni și nimic nu au / are voie să se atingă de noi. [Tot așa visau unii până în 1989 / Că Ceaușescu este invincibil și după 1989 că va fi raiul pe pământ. Acum este IADUL, adus cu mârșăvie de clasa politică de după 1989. Singura țară la acea vreme cu datoria externă 0 (ZERO) iar acum ne milogim la MUE pentru aprobare PNRR cum vor mușchii lor iar țara pe jumătate e îndatorată financiar și vândută teritorial]. Cât despre țară membră UE ați văzut la începutul pandemiei cum s-au împărțit banii „FRĂȚEȘTE / una ție, una-două mie ca în filmul cu nea Jan C”. Unde este suma inițială negociată de domnul KWI, 93 de miliarde, apoi 87 parcă iar de final nici nu mai știu.
Iar ca să revin. Când Ginghis Han cu hoarda lui de mongoli atacă România, noi pensionarii militari (rezerviști) vom spune politicienilor. Ne dați 5.000 de euro pe lună ca la medici, LUPTĂM, dacă nu plecăm din țară unde se plătește mai bine. Așa ar trebui să facă și activii (și noi și medicii am depus un jurământ / al lor este de formă pentru că le mor oameni nevinovați prin malpractice, nouă deocamdată nu ne-a murit nimeni din vina noastră). Vom solicita și șpagă (de la politruci, medici, profesori, adică de la cei bogați), adică un fel de COMISION PENTRU MEDITAȚII. Cunoașterea armamentului, ședințe de tragere, etc. pentru că altfel mor ca proștii pentru că nu au făcut serviciul militar obligatoriu.

Negritoiu said...

Inca odata PSD-ul da dovada ca nu vrea sa rezolve problema pensiilor militare si ca accepta masuri pentru diminuarea acestora. Ministrul Finantelor explica,cu senitatate, ca CASS-ul retinut reprezinta sume moodice de 50,60,90 . . . lei dar uita sa spuna ca cei carora li s-a marit pensia cu 10%(si vor plati CASS) raman cu cel putin jumatate din suma in mana. In schimb militarior,carora nu li s-a aplicat indexarea legala,li se va micsora pensia cu suma integrala. E corect? E moral? Din nou promisiuni pentru viitor in conditiile in care nu le onoreaza nici pe cele vechi.

Huhu Rezea said...

Cred că la această situație nici nu s-au gândit. 😕Totuși, din interpretarea textului Ordonanței, vor fi obligați să acorde ajutor pensiei civile indiferent cât de mare este pensia militară.

M said...

@Leon

Bine că dă la sănătate și la învățământ! Cel puțin așa se vorbește!
Mereu sunt bani pentru ei! Pentru noi ... Niciodată!

Poate pentru că noi nu putem să facem grevă! Poate pentru că avem miniștrii de tot râsul!

Ministrul învățământului a întrebat dascălii dacă au chef de muncă pe 23 decembrie!!!???

Băăăă!!!!! Cum??????? Dacă au chef? Când plm m-a întrebat pe mine comandantul dacă am chef să vin la muncă??????

Huhu Rezea said...

De la Băsescu încoace rezerviștii, în majoritate, s-au declarat a fi de dreapta sau, mai precis, anti-pesediști.
Doar Ponta a crezut naiv că readuce rezerviștii în zona de stânga prin Legea 241/2013.
Ar trebui să aveți mai multe pretenții de la PNL decât de la PSD? Oricum, guvernează împreună.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Astept sa aud, ca nu sunt surd, comunicatul SMURD cum l-au scos pe ministrul Apararii, Dâncu, din șoc (anafilactic si politic) la neacordarea celor 1600 de lei la cei mai vai de ei si saracani pensionari militari, si daca l-au resuscitat ca pensiile militare iar au inghetat! Sa-i fi baba Omida de leac, sau daca e mort sa aiba parte de-un ort si fro trei colive cu cascaval ras, maioneza si masline! Aleluia si-un praz verde cine l-o mai vede si l-o mai crede cu promisiuni pe gard cu izmene de pomana sa ramana-n durla goală!

Huhu Rezea said...

Dîncu era pe la Cluj, nu a participat la sedința Guvernului.
Tare mă tem că nici nu a avut cine să susțină modificarea dispoziției din proiect cu privire la eliminarea indexării pensiilor militare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Sef de Guvărn dă infern era ala cu sarma-n de balot in rat, de i s-ar face urat de trait, si putea el sa ne sustina, ca ne e ,,camarad,'' ca scandura de brad din gard, dar vai de steaua lui de Caporal retrograd, cu pretentii de Jeneral retard cazut de pe cal, dupa un dupac, direct din șa in cap! Gata si cu aștia cu rât cu blindat cu sârmă ca mi s-a facut si de ei scârnă cu scârbă!

Negritoiu said...

Iesean,
Asta ne caracterizeaza:ne bucura paguba altuia.

Cornelius Flavius Ifrim said...

La acest sinistru neserios si năbadaios n-am ce sa mai caut sa ma duc sa cer penitenta pentru rezervisti la el in audientă si, ma rog, ce sa-i mai cer unui cazut din cer care, in loc sa zboare la guvern sa ne sustina interesele financiare, el isi flutură fesele hai-hui prin dealul Feleacului si a Clujului de dorul palincăi, porcului si mandrei lui, de am ramas orfani iar de cativa bani ce puteau, cat de cat, salva pe cei cativa cu pensii de mucea care-si duc cu greu crucea, cat si pe ceilalti, mai toti saraci, in chiloti si pe sponci! Trebuia cineva iar s-o copie pe Fiola, iar in cap sa ne dea, ca altfel nu se putea cadra la functia sa doar cu corectutudinea, dreptatea si cinstea! Cine mai crede in golanii astia de mucava, isi merita pe deplin soarta! Pa!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ma bine ma intorc inapoi la Generalul Oprea, sa-l sustin, decat sa mai inghit atata venin, caci daca rezervistii inteleg cu UNPR sa-l urmeze, ca doar nu calca pe piuneze, SA-L READUCEM CU VOTURILE LA BUTOANE, EL STIIND LA SIGUR CUM SA NE REZOLVE LA PENSIILE MILITARE!

Huhu Rezea said...

Vezi de ce nu ti-am publicat eu toate măscările pe care le scrisesei săptămânile trecute?
Totuși, nu crezi că ar trebui să fii mai stabil în opinii?

Niky said...

Si de ce doar pensiile militare pese 4000, pierd cu CASS-ul? Pentru că cele civile mai mari de 4000 ,câștigă în continuare ,chiar dacă li se oprește CASS pentru că 10% se acordă la toată suma.

valy said...

Domnule vasile iosif
Pt. militarii care au doua taloane de pensie, unul militar și unul civil sub 1500 lei cred că nu se aplică prevederea din OUG privind a 13 a pensie in sist. public.

De unde trag concluzia:
- Când a fost calculată pensia în sistemul public, din greșeală am primit pe două luni pensia minimă.
- Am fost chemat în instanță, instanța precizând clar că nu mai dreptul la pensia minimă atât timp cât ești pensionar provenit din alt sistem în care pensia este mai mare decât minimul prevâzut de lege.
- De comun acord cu casa de pensii am acceptat să nu mai primesc din sistemul public pensie până la concurența sumei datorate, drepturile de pensie în sistemul public fiind mai mici decât pensia minimă.

Huhu Rezea said...

Ajutorul din luna ianuarie nu este un drept de pensie, nici măcar de pensie minimă.
Nu are de unde să știe Casa teritorială de pensii ce cuantum are ensia militară.

Leon said...

OuG nr.132 din 17 decembrie 2021 (semnata pentru MApN de dna Simona Cojocaru): ,,Art. 6. — Casele de pensii sectoriale vor pune la dispoziția
Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare
solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență, în termen de o zi de la data solicitării.,,

Iulian Mareș said...

Plantonului șef!
.... ”radiolocatie” zici? Este o arma onorabila, insa nu face parte din specializarea mea! Iar, precum un guvid, ai inghițit ce ți-a dat unul și altul...și nu ar fi pentru prima data!

Iulian Mareș said...

M,
****Ciolacu și PSD au tot spus că "bani sunt, e chestie de prioritizare".
Ok! S-a vazut clar prioritatea lor...
Nu cred ca politiștii vor obtine mare lucru....un Protocol cu ministru, acolo...
Oricum, ei lupta pentru salarii, nu au mare aplecare spre pensionari...

Iulian Mareș said...

Nenea,
ți se pare ca ăștia sunt niște săraci care nu au 1 leu in buzunar cu 3 zile inainte de solda?

Iulian Mareș said...

Am avut o discutie pe blog cu Huhu! El a spus asaȘ Pensia de urmas, prin decizia CSP, este ea insăși o pensie!
Deci vor primi majorari, pt ca nu se raporteaza la pensia decedatului ci la cea a urmașei (majoritatea sunt vaduvele, insa or fi poate si soți ca urmași!

Iulian Mareș said...

M,
dragul meu camarad, batalia este dusa de unii, neomarxiștii care au resurse financiare nemarginite, pentru a distruge acel CENTRU din care o națiune iși trage seva, istoria, trecutul, prezentul si viitorul, vointa de a exista, lupta si continua! La nivel macro aceste entități sunt: SNAOPSN si BOR!

*Nu eu am teoretizat asta ci sub o forma sau alta o veti gasi in manuale NATO! Cine si de ce o aplica....ei, asta este o cu totul alta poveste!

***Cine dorește sa revenim la Europa anului 1997?

Iulian Mareș said...

Daca ce rezulta din impozitarea prin CASS ar ajunge la tine, nu as fi trist, insa asa e facută viata: prostul nu ia nimic!

Iulian Mareș said...

Cand esti demnitar, recte ministru, Premier si te surprinde ceva din legea salarizarii, acordarii si calcularii pensiilor celor pe care-i pastoresti ce ar ma fi de zis? Ti-a pus cineva pistolul la tampla ca sa accepti fotoliul de ministru?
Cu regret, atat pregatiti cat si nepregatiti, celor care au fost ministri la Aparare le-a intrat in cap zicerea lui Melescanu: ”ministerul se conduce singur” ...si el, general in retragere, știa ce spune!
Asta este!

Leon said...

Casa de Pensii Sectoriala a MApN plateste lunar:
- Pensiile militare aflate in evidenta
- Pensiile , Indemnizatiile si Sporurile IOVR acordate Veteranilor si Vaduvelor de Razboi si altor categorii de beneficiari
- Indemnizatiile lunare acordate urmasilor personalului armatei decedat, participant la actiuni militare
Indemnizatia sociala este pensie si se regaseste in plata pensiilor militare.

Leo said...

Sunt licențe poetice care nu au reguli raționale ci doar reguli artistice...

Leo said...

Casa teritorială de pensii publice îți deschide drept de pensie civilă pe baza carnetului de muncă , care pe ultima pagină este trecut dacă beneficiezi de pensie militară. Deci știe. Plus că există interconectare de cam un an ăntre sistemele informatice ale caselor sectoriale cu CNPP

BONIFATIE said...

Pentru d-l Valy... și MAI ALES PENTRU POLITRUCII CARE NE DAU CU O MÂNĂ, MAI RAR, ȘI NE IAU CU DOUĂ, MAI DES.
Eu pentru 9 luni lucrate după pensionare și, bineînțeles, după 01.01.2016 primesc o pensie formată din două cifre.
Când am primit prima pensie civilă, cumulată pe două luni, și am văzut cei circa 2800 lei, m-am dus imediat la berbecii de la CPJ cu toată suma primită în numerar de la poștaș, să le arăt că sunt zăpăciți. Mi-au mulțumit, au spus că este primul caz în analele lor, au recunoscut că din eroare nu au observat că am bifat rubrica că primesc pensie și din alt sistem, mi-au dat și o cafea (îi cunoșteam pe pălmași), mi-au calculat diferența, am depus banii la casieria lor, contra chitanță, și am rămas „în mână” cu cei câțiva zeci de lei cuveniți LEGAL din basculanta cu bani.
M-au rugat să nu-i spun directorului despre „bravura” lor (îl cunoșteam pe director de pe vremea când era consilier juridic și apoi avocat dar în timp l-a luat apa liberalismului și a ajuns director de CPJ, nu spun că pe nedrept).
Nici nu aveam de gând să-i „dau în gât” pe funcționarii-muncitori.
Așa nu am mai ajuns în instanță (poate nici nu mai observau greșeala) și mă simt excepțional.
Dețin cupoanele cu pricina pentru „voioasă” amintire, situație care îmi face mult mai mare plăcere decât îmbogățirea fără justă cauză.
Dar, vorba d=lui HUHU: ce voi face acum cu posibila a 13-a pensie?
POATE CITESC POVESTEA ADEVĂRATĂ ȘI POLITRUCII CARE NE FURĂ PE TOATE PĂRȚILE ȘI POATE ÎN VIITOR VOR FI LA FEL DE CORECȚI CU NOI, MILITARII PENSIONARI.
BRAVO BĂIEȚILOR DE LA EUROPOL!
Poate se cuplează și SCMD-ul, ANCMRR-ul, AORR-ul și alții la protestele lor.
O zi voioasă tuturor!

Cezar said...

OARE ERA MAI BINE PE CONTRIBUTIVITATE?
CE ZICE LATRAUL DE ..DAOGARU..??
AJUTOR SOCIAL..NU.I ASA?

valy said...

Domnule Huhu Rezea

Casa teritorială de pensii știe ce cuantum are pensia militară.
În momentul depunerii dosarului de pensie, Casa teritorială de pensii a solicitat ultima Decizie de pensie militară și adeverință de la Casa sectorială de pensii cu stagiile valorificate în acea decizie.
Automat se află în posesia tuturor datelor din decizia de pensie.

Unknown said...

Ana
Sunt total dezamagita de aceste nedreptati pe care le face Dl.Ciolacu si dl.Ciuca ,care isi bat joc in continuare de pensionarii militari.
De ce nu s- a indexat si la civili la fel pensiile,pana in 2500 sa le dea 10% ,iar dupa 2500 lei sa le dea 2,6% asa cum procedeaza cu pensionarii militari.
Pai ii dai lui Basescu,Stolojan,Tatoiu,Tantareanu si va pot da mii de exemple,cu 15000 lei pensii pe luna,le dai 10% .E corect asa ceva? Iar pensionarii militari care de 5 ani au pensiile inghetate de Dragnea si Olguta Vasilescu,acum vii si in continuare faci nedreptati? Rusine sa va fie domnilor.
Vedeti ce pensii au pensionarii militari din Uniunea Europeana,incomparabil cu bataia asta de joc si ura asta impotriva militarilor si a pensionarilor militari.
Pensionarii militari au invatat carte,au muncit si au contribuit la dezvoltarea acestei tari,neavand,Paste,Craciun, sambete,duminici,nu au stat langa familie,nu au avut afaceri si acum veniti si va bateti joc de ei.Rusin domnule,Ciuca. Cum aparati pensionarii militari,facand discriminari?Stiti bine ca pensii militare sunt in toata lumea,nu sunt pensii speciale.
Cei cu ajutoare sociale,care n- au muncit,acum le- ati facut pensii de 1000 de lei si cei care au muncit 35- 40 de ani trenuie sa stea pe loc o viata si sa- i ajunga cei care n- au muncit.Ce gandire este asta domnilor? Unde s- a mai pomemit asa ceva? Sa fie ajutati de stat prin ministerul lui Firea,cu ajutor social nu pensie daca nu au muncit.Ne- am saturat de atatea nedreptati de ani de zile...
Pensionarii militari nu fac parte din aceasta tara,domnilor politicieni?
Ar fi cazul sa terminati cu aceste nedreptati si sa recalculati pensiile militarilor si sa le aduceti la zi,pentru ca sunt la nivelul anului 2009,mari nedreptati.
Impozitarea cu 10% peste 4000 de lei,alte nedreptati.Tii militarii 5 ani cu pensiile inghetate si in loc sa vii sa corectezi intai nedreptatile facute de Dragnea si Olguta Vasilescu,nu le dai nimic,dar in schimb de impozitezi cu 10%.
Un militar cu 4,500,5000 de lei sta pe loc de 5 ani,acum nu- i dai nimic,dar in schim ii iei 10%.Spre deosebire de civili care in 4 ani au luat mariri la pensii de 48 % adica 9%,15% 14% si acum 10%.E vorect domnule,Ciolacu si domnule Ciuca?Ce aveti cu pensionarii militari?
Rusine sa va fie.
O sa dati socoteala sigur lui Dumnezeu.
CAND O SA VA CEARA SOCOTEALA CE ATI FACUT CU TARA ASTA SI CU PENSIONARII MILITARI.