1. Creșterea treptată a vârstei de pensionare în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta de 65 de ni. Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează pe anumite sisteme și cei care lucrează în sistemul public de pensii, și vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, așa cum este prevăzută gradual și în legea din sistemul public de pensii.
2. De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creșterea treptată a perioadei de contribuție, așa cum este prevăzut în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade să se ajungă treptat ca raportarea să fie la întreaga perioadă. Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă.
3. Un alt principiu este creșterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, pentru că în proiectul inițial am avut anumite raportări către stagiul minim de cotizare pentru cei care nu aveau această posibilitate și nu aveau această obligație, mai ales nu posibilitate în legea actuală.
4. Un alt principiu este eliminarea unor categorii de indemnizații și pensii stabilite și plătite în baza unor legi speciale. Și acest lucru se face și s-a făcut prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum știți, în lege este exemplu cu magistrații cărora nu li se mai permite asimilare, ci 20 de ani, cel puțin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicții și limitări ale unor drepturi.
5. De asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcționarii publici, parlamentari de la acest aspect.
Acestea sunt principiile agreate. O parte din amendamente deja sunt gata și le-am prezentat liderilor coaliției.
Am primit dispoziția astfel încât până miercuri seara toate amendamentele să fie gata scrise și discutate cu sistemele și toți colegii mei, miniștrii de resort, împreună cu specialiștii din ministere să vină cu inputul dumnealor și să avem amendamentele terminate și finalizate, astfel încât joi coaliția politică să le poată depune în Parlament.
Pentru mine a fost îmbucurător faptul că am reușit să obțin de la comisie aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit", a anunţat, luni, mini