Prima cerere a pensionarilor militari la CEDO

„Vineri, 30.03.2012, SCPA Gîlcă & Vasiliu a transmis prima cerere către CEDO, cerere care cuprinde aproximativ  1000 de pagini.

Precizăm că între cauza Frimu şi situaţia pensionarilor militari există deosebiri fundamentale, astfel încât, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate cauza Frimu nu poate fi reţinută ca precedent.

Această primă cerere vizează grupul membrilor SCMD Focşani, ale căror cereri de anulare a deciziilor de recalculare au fost respinse şi au devenit irevocabile prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

SCPA Gîlcă & Vasiliu va continua să formuleze plângeri la CEDO împotriva tuturor hotărârilor definitive şi irevocabile prin care fie că au fost menţinute ca temeinice şi legale deciziile de recalculare, fie că au fost anulate deciziile de recalculare, iar statul român nu a pus în aplicare aceste hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, continuând să emită deciziile de revizuire şi, mai nou, deciziile de regularizare.”

Puteți citi în linck-ul pe fond albastru considerentele avocatului Gîlcă  pe tema Deciziei CEDO în cazul grefierelor  Frimu de la Covasna, decizie care este publicată și comentată și pe acest blog.

Eu consider, în opoziție cu avocatul Gîlcă, așa cum am susținut și în topicul „ Plîngerile grefierelor....respinse ca inadmisibile la CEDO” că decizia CEDO în cazul Frimu este aplicabilă si are valoare de precedent  pentru toate categoriile de pensii reglementate de Legea 119/2010, inclusiv pentru pensiile militare.

Plîngerile grefierelor pe Legea 119/2010, motivate pe art 1 din Protocolul nr.1 al Convenției, respinse pe 07 02 2012 ca inadmisibile la CEDO

Decizii de inadmisibilitate

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie. Totuşi, Curtea a amânat examinarea plângerii reclamantelor, în ce privește încălcarea drepturilor protejate de art. 6 şi 14 din Convenţie.

Reducerea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foştii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alți pensionari.

Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Prezentarea deciziei

Reclamantele s-au pensionat între anii 2006-2008, după ce au îndeplinit funcţia de grefier la instanţele şi parchetele din judeţul Covasna de-a lungul a mai mult de 30 ani. Pensiile lor, calculate conform Legii nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instanţelor și parchetelor, erau cuprinse între 3.109 lei şi 4785 lei. În temeiul acestei legi, cuantumul pensiilor reprezenta în medie 80% din ultimul salariu brut încasat anterior pensionării. Legea preciza că în cazul în care cuantumul pensiei calculate în baza Legii nr. 567/2004 era superior cuantumului pensiei calculate în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, diferenţa era suportată de la bugetul de stat.

Prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică, mai multe sisteme speciale de pensie, printre care şi cel al personalului auxiliar din justiţie, au fost abrogate. Într-un termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a noii legi, pensiile au fost recalculate conform criteriilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv în funcţie de anul ieşirii la pensie, durata şi cuantumul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale. Consecinţa punerii în aplicare a acestui nou sistem a fost diminuarea pensiilor reclamantelor cu aproximativ 70%.

La fel cum au procedat numeroase persoane afectate de suprimarea sistemelor speciale de pensii, reclamantele au contestat deciziile administrative care le stabileau noile drepturi de pensie.

Invocând dispoziţiile Constituţiei şi Convenţiei, precum şi jurisprudenţa Curţii, reclamantele au pretins o ingerinţă disproporţionată în dreptul la respectarea bunurilor, din pricina diminuării substanţiale şi definitive a pensiilor.

Prin sentinţele civile pronunţate la 11 noiembrie 2010 şi 7 aprilie 2011, Tribunalul Covasna a admis acţiunile, a anulat deciziile de pensii emise în baza legii noi şi a menţinut vechile decizii de pensii. Tribunalul Covasna a apreciat că diminuarea constituia o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, nu era proporţională cu scopul urmărit, respectiv restabilirea echilibrului bugetar, având în vedere că ingerinţa era definitivă şi că priva pe reclamante de mai mult de 50% din pensie, punând în pericol menţinerea unui nivel de viaţă decent. Între altele, Tribunalul a reținut că schimbarea modalității de calcul nu putea fi aplicată retroactiv în cazul persoanelor care ieşiseră la pensie sub regimul Legii nr. 567/2004.

Casa Judeţeană de Pensii a formulat recurs. Reclamantele au depus întâmpinare şi au invocat decizii irevocabile ale curţilor de apel, care dăduseră câştig de cauză persoanelor ce se aflau într-o situaţie identică cu a lor.

Curtea de Apel Braşov, luând în considerare jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care declarase Legea nr. 119/2010 conformă dispoziţiilor constituţionale în ce priveşte proprietatea şi neretroactivitatea legii, a admis recursul şi a respins acţiunile, prin decizii irevocabile pronunţate la 7 aprilie şi 13 mai 2010.

În ce priveşte conformitatea Legii nr. 119/2010 cu dispoziţiile Convenţiei, Curtea de Apel Braşov a reținut că partea contributivă a pensiei a fost menţinută, suprimarea nu privea decât partea necontributivă, care era finanţată de la bugetul de stat. Subliniind faptul că, după diminuare, cuantumul pensiilor era apropiat de media pensiilor din sistemul general, şi în orice caz, superior pensiei minime garantată de Legea nr. 118/2010, curtea de apel a concluzionat că diminuarea nu constituia o atingere disproporţionată a dreptului la respectarea bunurilor şi că măsura era justificată de necesitatea de restabilire a echilibrului bugetar şi de reaşezare a sistemului de pensii pe baze echitabile.

În sfârşit, amintind că precedentul judiciar nu constituie un izvor de drept, curtea de apel a respins argumentul ţinând de existenţa deciziilor irevocabile cu soluții contrarii.

Curtea a constatat că plângerile înregistrate sub numerele 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11 şi 45588/11 sunt similare cu privire la capetele de cerere invocate şi problemele de fond pe care le ridică, conexându-le, în temeiul art. 42 par. 1 din Regulamentul Curții.

Asupra art. 6 și  a art. 14 din Convenție

Reclamantele au invocat încălcarea articolelor 6 şi 14 din Convenţie, din pricina jurisprudenţei contradictorii a curților de apel, care ar fi adus atingere principiului securităţii juridice şi ar fi creat o discriminare faţă de alte persoane aflate într-o situaţie similară.

În starea actuală a cauzei, Curtea nu s-a considerat în măsură să se pronunţe cu privire la admisibilitatea plângerilor sub aceste capete de cerere şi a considerat că este necesar să le comunice Guvernului pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 54 par. 3 b) din Regulamentul Curții.                      

Asupra art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie

Reclamantele au arătat că reducerea pensiilor le-a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție şi a determinat o discriminare, contrară art. 14, în raport de alţi pensionari, care au beneficiat în continuare de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil.

În baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

În temeiul art. 14 din Convenţie, ”Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Curtea a reiterat că, deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croaţiei, nr. 43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, şi Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, par. 55).

Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, şi Mihăieș și Senteş c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 şi 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă şi acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanţelor.

În această privinţă, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foştii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alți pensionari.

Curtea a amânat examinarea plângerii reclamantelor, în ce privește încălcarea drepturilor protejate de art. 6 şi 14 din Convenţie, dar a și respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie.

Decizia nr.29/2011 a ICCJ in RIL pentru aplicarea Legii 119/2010(motivare)

Livia Doina Stanciu presedintele ICCJ

Deocamdata puteti citi motivarea Deciziei nr. 29/2011 in MO nr. 925/2011, in forma aceasta:  ----> aici  sau  AICI 

Dupa ce deschideti comutati pe pagina 43 si urmatoarele.



Primele concluzii:

ICCJ lasa instantelor posibilitatea de a constata in ce masura, in fiecare caz individual,  ingerinta in dreptul de pensie este disproportionata fata de scopul social urmarit.

Proportionalitatea ingerintei ar fi compromisa daca:

-reclamantul suporta o sarcina excesiva, exorbitanta care excedeaza marjei de apreciere a statului in aplicarea politicilor sale sociale;

-reclamantul este lipsit total de beneficiul social reglementat;

-reclamantului i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenta.

ICCJ mai stabileste ca, in aprecierea proportionalitatii ingerintei, mai pot fi avute in vedere, nu limitativ, criterii ca:

-indemnizatia sociala pentru pensionari prevazuta de art 7 din Legea 118/2010

-pensia medie lunara

Toate acestea analizate functie de situatia concreta a reclamantului.

Decizia mai statueaza ca ICCJ nu poate da solutii cu caracter general de apreciere, cum ca justul temei al ingerintei in dreptul de pensie ar fi fost incalcat in toate situatiile de L 119/2010, pentru ca aceasta  ar echivala cu abrogarea legii.

Vom mai completa concluziile.

-Cei nemultumiti, ca sa poata spera ca vor castiga ceva, in sensul de a-si pastra cuantumul pensiei,  nu sa li se aplice Legea 164/2001 sau Legea 179/2004, abrogate prin Legea 263/2010, trebuie sa conteste decizia de revizuire si sa demonstreze ca ingerinta statului in dreptul lor a fost disproportionata.
-Este de apreciat corectitudinea  ICCJ! 
A indreptat party-priu-rile Colegiilor de conducere ale Curtilor de Apel recurente care au formulat recursuri in interesul legii doar in cazul  unor solutii care priveau  grefierii, litera c), desi aveau mult mai multe hotarari cu solutii contradictorii pe literele a) si b). ICCJ precizeaza ca, prin extindere,  Decizia 29 este valabila si pentru celelate categorii  de pensionari care fac obiectul art. 1 din Legea 119/2010.






 Cititi aici partea finala a Deciziei

"Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situaţie în care cei vizaţi au promovat cereri în justiţie prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare şi menţinerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenţiei europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adiţional.

Ca atare, jurisdicţiile naţionale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (sau art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie).

În mod corect instanţele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un „interes patrimonial“ ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanţele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „ingerinţă“ din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 şi 40).

Pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiţii, Înalta Curte constată că în mod unanim instanţele au reţinut că ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, şi urmăreşte un „scop legitim“, de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel de asigurări sociale.

Înalta Curte constată însă că analiza cerinţei privind existenţa „raportului rezonabil de proporţionalitate“ a fost sursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanţele nu au aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „ingerinţa“ nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor“ (regula generală şi, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „privării de proprietate“ (cea de-a doua normă din acelaşi text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizaţi şi-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% şi 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiaşi categorii, de la o persoană la alta, potrivit condiţiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte şi calificarea fiecărui beneficiar pentru obţinerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenţei ataşate recursului în interesul legii se constată însă că instanţele judecătoreşti nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanţă importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporţionalitate, fiind util a se observa proporţia reducerii beneficiului social în discuţie pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.

Or, instanţa europeană însăşi, în aplicarea acestui test de proporţionalitate, analizează situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, se raportează în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „ingerinţă“, în afara statutului de „victimă“ (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi - de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă.

În acelaşi timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanţelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizaţia socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanţele particulare ale cauzei.

Este esenţial a se constata că în privinţa fiecărui reclamant în parte a fost depăşit un anumit „prag de dificultate“ pentru ca instanţa europeană însăşi să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cum se reţine, de exemplu, în Decizia asupra admisibilităţii în Cauza Hasani împotriva Croaţiei).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporţionalitate instanţele trebuie să urmărească raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi în care Curtea însăşi a analizat tipuri de „ingerinţe“ în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestaţiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional având alţi parametri de evaluare).

Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croaţiei – decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilităţii, Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.

Ca atare, pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporţionalitate este rezultatul aprecierii materialului probator şi a circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute, fiind aşadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii (Convenţia şi jurisprudenţa Curţii Europene, în acest caz).

Pentru a fi legală o soluţie asupra unei sesizări (cum este cea cu recurs în interesul legii), ea trebuie în mod necesar să antreneze efecte legale şi în cazul admiterii şi în cel al respingerii.

Or, dacă s-ar admite ca posibilă soluţionarea printr-o concluzie cu caracter general asupra raportului de proporţionalitate în acest gen de cauze şi astfel s-ar stabili că justul echilibru este afectat sau compromis în toate situaţiile, efectul indirect ar fi similar celui al abrogării legii.

Simetric, dacă s-ar stabili, pe calea recursului în interesul legii, că raportul de proporţionalitate a fost unul rezonabil, just, ar însemna negarea dreptului de acces la instanţă (garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) pentru fiecare dintre persoanele ce se pretind afectate în mod individual prin adoptarea şi aplicarea Legii nr. 119/2010.

În concluzie, analiza în concret a acestui raport de proporţionalitate nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar excede obiectului acestuia şi competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul în interesul legii nefiind un recurs naţional în convenţionalitate."

Dupa respingerea RIL pe Legea 119/2010, grefierii par mai bucurosi decat militarii

Si au deptate! 

Doar castigasera atatea contestatii la deciziile de pensionare pe motiv ca Legea 119/2010 i-a discriminat fata de mlitari, nu?

Este posibil ca prin respingerea RIL, ICCJ sa lase instantelor de contencios posibilitatea sa decida in ce masura fiecare decizie de recalculare contestata aduce o atingere disproportionata a dreptului de proprietate asupra bunului - pensie(art 1din protocolul 1 al Conventiei Europene) si daca prin recalculare petentul contestator a fost discriminat fata de alte categorii sociale.

N-am prea vazut decizii de recalculare pensii pentru militari anulate de instante pe motiv de discriminare.

Iata bucuria exprimata intr-un articol din Lumea Justitiei

Mii de grefieri pensionari se pot bucura: Recursul in interesul legii, introdus de Laura Kovesi pe aplicarea dispozitiilor Legii 119/2010 privitoare la recalcularea pensiilor, a fost respins!

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, luni, 12.12.2011, recursul in interesul legii introdus de Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi si de colegiile de conducere ale Curtilor de Apel Brasov, Craiova, Cluj si Galati privitor la modul in care se aplica dispozitiile Legii 119/2010. Mii de oameni din tara, care au facut parte din personalul auxiliar al instantelor si parchetelor, au asteptat cu sufletul la gura acest recurs in interesul legii, intrucat era vorba de modul in care instantele trebuie sa judece cauzele in care reclamantii au dat in judecata Casele de pensii din tara, in conditiile in care o multime de grefieri s-au trezit cu pensiile reduse mai mult decat dramatic, in mod ciudat, de la 2500-3000 lei pentru 30-35 ani de munca, la doar 700-800 lei. Multi dintre ei avusesera castig de cauza pe sentinte irevocabile, altii se afla in plin proces la instantele din tara. La dosarul de la instanta suprema a fost depus, in premiera, un punct de vedere al avocatului Lucian Bolcas, care a adus argumente juridice clare in privinta inadmisibilitaotii RIL-ului.

Judecatorii ICCJ au decis in favoarea argumentelor aduse si de avocatul Bolcas, si in defavoarea argumentelor RIL-ului introdus de Procurorul General al Romaniei. Astfel, conform minutei: ”Decizia nr.29 in dosarul nr. 29/2011 - Respinge recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiile de conducere ale Curtilor de Apel Brasov, Cluj, Craiova si Galati privind aplicarea dispozitiilor Legii nr.119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constitutie, art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 14 din Conventie, referitor la recalcularea pensiilor prevazute de art.1 din lege. Obligatorie, potrivit art.330⁷ alin.4 din Codul de procedura civila. Pronuntata, in sedinta publica, azi 12 decembrie 2011”

 

Decizia nr. 29 a ICCJ, Sedinta din 12 12 2011, RIL pe Legea 119/2010

Am deschis acest topic cu programul de astazi al completului care judeca Recursurile in Interesul Legii pentru a observa ca la pozitia nr.3 este Dosarul nr.29 cu privire la aplicarea Legii 119/2010.

Ii rog pe toti cei care au noutati in legatura cu desfasurarea sedintei si cu privire la solutia adoptata de ICCJ sa ne informeze  prin comentarii la acest topic.

Cele mai importante comentarii vor fi ridicate in cuprinsul topicului.

 UPDATE
Decizia nr.29 în dosarul nr. 29/2011.

Respinge recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiile de conducere ale Curţilor de Apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr.119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţie, referitor la recalcularea pensiilor prevăzute de art.1 din lege.

Obligatorie, potrivit art.330⁷ alin.4 din Codul de procedură civilă.

            Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

judecător Georgeta Barbălată

Veste buna pentru cei care vor contesta deciziile de revizuire, in  care vor invoca incalcarea:

-art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie
şi 
-art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Guvernul este obligat sa ia o initiativa legislativa pentru a evita zeci de mii de contestatii in JUSTITIE cu sanse de a le pierde pe toate.

 Din decizia ICCJ rezulta ca prevaleaza urmatoarea interpretare:

   I. Într-o primă orientare jurisprudenţială, au fost admise contestaţiile formulate de reclamanţi, pensionari aflaţi în categoriile prevăzute de art. 1 lit.a)-h) din Legea nr. 119/2010 şi s-au anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise în temeiul art. 3 şi art. 4 din acest act normativ, fiind menţinute în plată pensiile în cuantumul anterior.

         În adoptarea acestor soluţii, instanţele de judecată au realizat un examen de compatibilitate a prevederilor din dreptul intern cu exigenţele art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum principiile consacrate de acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

        Analiza efectuată de instanţe asupra noţiunii de „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului a avut ca punct de pornire principiul garantării dreptului de proprietate şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii, protecţia instituită de Convenţie a fost extinsă şi la „interese economice” şi alte valori patrimoniale.

HG 735/2010 suspentata, irevocabil, la aplicare prin Decizia nr.38/2011 a ICCJ care a respins recursul impotriva Sentintei 338/ sept/2010 a C Apel Cluj

Stire in curs de actualizare.
Astazi s-a comunicat Hotararea ICCJ in dosarul judecat pe 07 01 2011.
Stire confirmata telefonic pe Realitatea de domnul avocat Viorel Iepure de la Cluj.

Decizia nr.38/07.01.2011 a ICCJ
Respinge recursurile ca nefondate.Admite cererile de intervenţie în interesul intimaţilor-reclamanţi formulate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în rezervă şi retragere "Al.I.Cuza"-filiala sector 5.Irevocabilă.Nefondat

Cititi aici Decizia nr.38/2011 a ICCJ

http://www.scj.ro/SCA%20dec%2038%20ianuarie%202011.pdf

Multumesc Mihai!