Un tradator DGIA, posibil racolat de GRU, infiltrat pe langa ex-candidatul Calin Georgescu.

 

Articolul scris de Marius Oprea

Vanatorul de securisti, despre candidatul fost "fantoma"... ca reactie la progresismul virulent

E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

Marius Oprea, fost consilier al premierului Tariceanu

 "Am mai spus, nu cred că mai contează cum și de unde a apărut Călin Georgescu. Acum el e o realitate atît de amenințătoare pentru clasa politică (unii o percep chiar pentru societatea românească), încît lamentațiile nu-și au rostul. Totuși, cîteva precizări sînt necesare. Le fac aici, pe pagina de Facebook, pentru că articolele mele nu mai sînt publicate de presa ”mainstream”, iar celelalte sînt pro-Georgescu. Poate să le ia cine vrea, menționînd sursa,, poate să mă înjure fiecare după poftă – sau nu.

Am mai spus că eu nu cred în ”tehnocrați”. România nu are așa ceva: tehnicieni de vîrf, în poziții cheie și apolitici. Înainte de 1989, dacă nu aveau funcții de partid, ”tehnocrații” erau de găsit la Securitate, pe la Institutul de Economie Mondială, înființat de Ceaușescu în 1976 și în alte instituții similare, înțesate de ”acoperiți”. După 1989, primul ”tehnocrat” care a guvernat țara, ulterior liberalul Theodor Stolojan, a fost înainte de 1989 contabilul Serviciului ”Aport Valutar Special”, care gestiona afacerile cu dolari ale Securități, de la vînzarea de sași și evrei și pînă comisionul pe exportul de tractoare. ”Tehnocrații” scoși din buzunar de ”serviciile” care au moștenit Securitatea, după aceeași veche rețetă, sînt îndeobște situați la dreapta eșichierului politic, sau ”acoperiții” actuali din ”multinaționale”, care fac afacerile sub acoperire ale ”serviciilor” sunt de găsit chiar și la progresiști. Numai ”tehnocratul” Călin Georgescu e o figură aparte – nu mai e al ”serviciilor” noastre, chiar dacă a fost pe-acolo. 

În primul rînd, Georgescu e o reacție. Reacția a fost, în mare, la progresismul virulent, asociat cu pandemia și cu eșecul clasei politice de a o administra corect, transparent și fără ca ea să fie prilej de furtișaguri. Peste toate acestea, s-a așezat un dirijism politic greu de înghițit, care a distrus establishmentul politic. Dărîmarea lui Dragnea, impunerea pe rînd a șefilor PNL de la Cotroceni au arătat că partidele politice n-au, de fapt, nicio putere. Și, deci, nici legitimitate. Iohannis s-a compromis nu numai prin acest amestec, prin care a dus în derizoriu pluralismul politic, atîta cît funcționa el, ci l-a asezonat cu cu golf, avioane de lux și excursii exotice. Cu aroma de dictatură a unui om leneș. În schimb, omul de rînd, indiferent de condiție, a început să se simtă de-a dreptul părăsit, văzînd cum, de pildă, la ordinele Bruxelles-ului se închide termocentrala de la Mintia și se liberalizează prețul la energie. N-a mai fost nicio voce capabilă să se opună. Nicio structură politică cu atitudine. În mare, acestea au fost ”condițiile pedologice” în care a răsăsărit brusc AUR și s-a cultivat Georgescu. Cine l-a cultivat? Propaganda pro-rusă, pe filierele vechilor rezerviști din armată și servicii, pensionarii, produsele sovietice din ”era Iliescu”. Nu vorbim aici de ”rusismul stalinist”, ci de cel ”luminat”, care dorea un ”socialism cu față umană”. Nu vorbim de generalul Militaru, ci de generalii Ionel, Caraman, Talpeș, Penciuc. Oameni școliți, în felul lor. De puzderia de generali SRI și din armată, care dormeau odinoară cu tabloul lui Vadim pe noptieră. Știm – România are mii de generali în rezervă, ei au zeci de mii de colonei și maiori rezerviști și loiali. Aceasta e armata lui Georgescu, corpul disciplinat și activ al ”coloanei a cincea”, care a început prin a se opune unui progresism deșănțat, pentru a intra apoi în ”politica mare” pe ușa din față, prin raportarea la conflictul din Ucraina și agitarea ”interesului românesc” – legat de Bucovina de Nord, de alte și alte pagini nerezolvate dintr-o agendă istorică încărcată. 

Patria pe primul loc – sloganul tuturor acestor rezerviști din servicii și armată a devenit coloana vertebrală a discursului georgescian. Nu căutați ”interferențe rusești”, ele sunt irelevante și mult mai reduse în raport cu ”actorul intern”, care este această pătură cazonă a ”pensionarilor speciali” din servicii și veteranii armatei. Au lăsat deoparte vechile dușmănii și și-au dat mîna. Dumitru Șovar, securistul care a ridicat troița în cinstea eroilor Securității, n-a făcut-o pe un colț de stradă, ci în Cimitirul Militar, proprietatea MapN, iar la manifestări participă laolaltă asociațiile rezerviștilor SRI cu ale celor din armată. Aici s-a ajuns, aici ne-au adus Iohannis, progresimul și toate crizele prost gestionate de o clasă politică obedientă. În rest, am scris, de m-am plictisit de rolul pe care l-au avut în ascensiunea lui Georgescu oameni ca Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcționar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, și-a făcut studiile liceale și față de care nici acum nu încetează să-și arate admirația, cît și Ioan Talpeș, fostul șef al SIE, fost nume pe ”lista scurtă” de numiri, care i-a sosit lui Iliescu de la Moscova, în 1990. Li s-a adăugat mai nou, vocal, și fostul șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu. Talpeș a fost la originea celor mai mari tunuri date României, de la afacerile făcute ”din patriotism” în Republica Moldova, pe banii Serviciului de Informații Externe și pînă la dubioasa cumpărare a fregatelor englezești de la fier vechi, pentru dotarea armatei române. Trecînd prin toate celelalte afaceri misterioase și dubioase din anii regimului Iliescu: de la ”firul roșu” cu Moscova, la contrabanda cu carburanți în fosta Iugoslavie și încheind cu vînzarea de rachete sol-aer către Iran, între 1995 și 1997. Toți trei, Talpeș, Iliescu și Hurduzeu, promotori ai ieșirii de sub ”jaful” la care sîntem supuși de UE și de sub controlul militar al NATO. 

Doctrina relațiilor economice ale României pentru Călin Georgescu presupune o ”reformulare serioasă a relațiilor externe regionale ale României cu toți vecinii săi, toate țările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. și, în primul rînd, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin”, cum afirma într-un discurs susținut la Baia Mare, în 2011. Georgescu și-a cultivat cu consecvență opinia. În mai 2016, la Cluj, Georgescu spunea: ”România continuă să trăiască din prejudecăti și mituri. Uniunea Europeană este doar o asociație, o corporație care are niște acționari. Aceștia țin de propria lor organizație și organizația respectă ceea ce acționarii decid. UE nu este o instituție care să salveze țări precum România, nici vorbă! Ea este interesată de propriul ei profit, care se măsoară la fiecare lună. Nu are nici o legătură cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero!”. 

Aceste discursuri au fost prefațate, cu același ton și același conținut, la Realitatea TV de cel ce i-a deschis cărarea lui Georgescu la această tribună, fostul șef al SIE Ioan Talpeș, adesea invitat de onoare al emisiunilor postului. Astfel, România a ajuns ”un pămînt cu o singură șansă”, în viziunea lui Călin Georgescu, cea mai locvace achiziție a propagandei rusești, pe care o rezumă astfel: ”șansa României este înțelepciunea rusească”. Iar el este nimeni altul decît produsul serviciilor noastre secrete, a ”statului paralel” și pensionarilor lui, care s-au hotărît să-și pună direct omul lor la putere, plictisiți să conducă prin interpuși lacomi, leneși și proști. Și să suporte, într-una, la urechi, bîzîitul progresist. De aceea, nu vom mai auzi, nici curînd, nici mai încolo, nimic de la CSAT despre ”imixtiuni” în alegeri. Pentru că e vorba chiar de ei, Georgescu a ieșit pe ușa din dos a ”serviciilor” și ele nu pot spune, la final, da, măi NATO și UE dragă, v-am trădat puțin. Din patriotism! 

De fapt, nu e un singur Georgescu în România. Ei sînt o armată întreagă, care acum pregătesc lovitura lor de stat. Și nimic nu le mai poate sta împotrivă. De asta, a avut grijă ”distrugătorul” Iohannis. Și progresiștii, care au potențat cu aberațiile lor, cu excesele de genul demonizării referendumului pentru familie și cu toate celelalte excese, alăturarea oamenilor obișnuiți și simpli la această mișcare, care e deja una populară. E prea târziu. Un Crin nu mai poate face nimic. Armata Georgeștilor a cucerit deja România."

Circula si astfel de materiale despre candidatul fabricat cu atentie

 Ar fi fost recrutat si de FSB, dar a raportat.

Pentru cei cu mintile sucite pentru grijile fata de delirantul CG, care ma banuiesc pe mine de nu stiu ce conspiratii, dau mai jos adresa cu locul unde a aparut acest material pe 13 12 2024.

https://www.facebook.com/groups/2099502930295243/posts/3936162753295909/

Viktor Orban, robul Kompromatului

 Colonelul (r) Tudor Păcuraru este profesor, scriitor și critic literar. Este fiul scriitorului și diplomatului Francisc Păcurariu. O parte a copilăriei și adolescenței și-a petrecut-o în străinătate, în misiunile diplomatice ale României din America Latină. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Înainte de 1989, a fost profesor și redactor la Editura Minerva. Între 1996 și 2016, a activat ca analist în cadrul Serviciului Român de Informații, de unde s-a retras cu gradul de colonel. S-a dedicat scrisului și studierii arhivelor istorice și ale CNSAS. A publicat ”Jurnalul unui terorist” (2018) și ”Simbad Corăbierul” (2019). Ulterior, a publicat la Editura Evenimentul și Capital volumele ”Planul Nistru – 1989” și ”Zori însângerați – Târgu Mureș 1990”, acestea din urmă cărți în care a dovedit, pe bază de documente, implicarea serviciilor secrete străine în evenimentele din decembrie 1989 din România și în conflictele interetnice de la Târgu Mureș, din 1990.

PR pentru Eduard Hellvig... pentru o viitoarea candidatură?

 După discursul de  anul trecut de la Universitatea Babeș-Bolyai, un adevărat demers programatic în care Eduard a ținut să se războiască cu dispăruta Securitate dar și să dea lecții politice despre echilibru în cultivarea valorilor naționale, scoaterea  sa în față,  în timpul primirii regelui Charles al III- lea la Cotroceni, pare să fie un alt demers prin care Iohannis încearcă să impună un moștenitor la Cotroceni.

"Una din provocările prezente este discuția despre identitate, despre cine suntem ca oameni și ca popor și despre cât de mândri suntem cu identitatea noastră. Creșteți într-o societate în care se construiește o teză falsă, a unei dispute false între identitatea națională și cea europeană sau globală. Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie, la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturile globale, pentru că ambele ne diferențiază de societățile în care nu sunt posibile alegeri libere, libertate în fața legii, libertăți economice sau libertatea de mișcare pe care astăzi le considerăm firești. In această lume... naționalismul nu trebuie să fie apanajul unor discursuri sau abordări pe care le considerăm extreme, ci și un tip de instict pe care trebuie să-l aibă și cei cu gândire democratică și liberală... care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții" a cuvântat Hellwig în fața studenților din Cluj.

Discursul de la Universitatea BB din Cluj-Napoca

Dailly News Hungary îl contrazice pe Adrian Năstase în privința efectelor plății datoriei externe din perioada comunistă a generației noastre.

Cei care ați ascultat înregistrarea lansării de carte despre foștii spioni ai României... ați remarcat intervenția moderatorului Adrian Năstase care a subliniat că insistența lui Ceaușescu de a plăti datoria externă a fost o greșeală. Remarca a fost plasată ca un comentariu la rolul Intreprinderii Dunărea și al fostei CIE în aportul valutar pentru stingerea datoriei de 10 miliarde de dolari. Chiar și col(rtr) Filip Teodorescu crede că plata datoriei externe în detrimentul nivelului de trai al românilor a fost o greșeală.

Presa maghiară subliniază că tocmai moștenirea lăsată de regimul Ceaușescu, privind gradul redus de îndatorare, a permis României să ajungă, în prezent,  din urmă țări ca Ungaria și Portugalia la indicatorul PIB pe cap de locuitor.

Szijártó Dawnalka · 03/05/2023 · Afaceri 

Cum a depășit economia românească pe cea maghiară? 

Datele macroeconomice publicate zilele trecute au provocat un pic de șoc în întreaga țară. Potrivit datelor, în ceea ce privește produsul național brut pe cap de locuitor, România a depășit acum incontestabil Ungaria.  

PIB-ul românesc pe cap de locuitor l-a depășit pe cel maghiar 

După cum am scris zilele trecute, România a ajuns din urmă cu PIB-ul pe cap de locuitor al Ungariei. PIB-ul pe cap de locuitor al Ungariei în 2022 a fost de 77% din media UE la paritatea puterii de cumpărare (PPP), potrivit unui comunicat preliminar al Eurostat. Și în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor al României a fost de 74,1 la sută din media UE în 2021, în 2022 a crescut la 77 la sută. Aceasta plasează România, Portugalia și Ungaria pe locul 8 în clasamentul general. Acum se pare că economia românească devine din ce în ce mai puternică, depășind-o pe cea maghiară în ceea ce privește produsul național brut pe cap de locuitor. 

Cum a putut economia românească să ne ajungă din urmă? 

În epoca Ceaușescu, economia românească era într-o formă groaznică. Un regim asemănător RDG-ului vremii s-a format în decurs de câțiva ani. Spre deosebire de epocile maghiare și iugoslave, care la suprafață par spectaculos occidentale, nivelul de dezvoltare economică a rămas în urmă față de virulenta vitrină tehnică vizuală din marile orașe și din locațiile frecventate de turiști. Schimbările retrograde perceptibile la nivelul politicii culturale și de naționalitate s-au răspândit rapid și în sistemul economic, scrie piacesprofit.hu . Structura economică axată anterior pe export a devenit orientată spre import. Autosuficiența a devenit din ce în ce mai centrală în planificarea economică globală. 

Revoluția română din 1989 poate fi văzută chiar ca o revoltă a foamei, care a fost rezultatul sărăcirii masive provocate de sistemul de instrumente al guvernului. După aceea, România și-a început viața independentă ca o țară industrială moderat dezvoltată, fără aproape nicio datorie publică în valută. În deceniile de Kádárism, Ungaria a acumulat unul dintre cele mai ridicate niveluri de datorie publică pe cap de locuitor din lume, în timp ce România practic și-a rambursat datoriile în valută. 

Nivelul ratei datoriilor ca factor cheie 

Rata de recuperare din România poate fi atribuită în principal nivelului flagrant moderat al ratei datoriilor. Mai ales pe lângă afluxul de capital de lucru care a crescut de la sfârșitul anilor 1990. Între timp, Ungaria reproduce o serie de crize noi și noi ale datoriilor, astfel încât, din anii 1970, cele mai bune resurse publice au fost consumate de propriul serviciu al datoriei. În conformitate cu cele de mai sus, principala explicație pentru dinamica de catch-up din România se regăsește în gradul scăzut al îndatorării, al cărui nivel, chiar și în perioada crizei COVID, nu a depășit nivelul de 50 la sută măsurat ca proporție din produsul national brut.    \    

Eduard Hellvig, director SRI: un naționalism moderat și echilibrat ar trebui reasumat și de cei cu gândire democratică

 Merită să ascultați ce spune Hellvig despre SRI, dar mai important este să luați seama despre ce spune despre România și despre democrație.

Eu consider acest discurs  de astăzi, în fața studenților de la Universitatea Babeș-Bollyai din Cluj-Napoca, ca punct de lansare a domnului director în viitoarea carieră politică în România.

Discursul complet al directorul SRI

Eduard Hellvig a mai vorbit și despre pericolul polarizării societății, naționalismului și extremismului în contrast cu valorile europene.

"Una din provocările prezentului se referă la discuția despre identitate. Despre cine suntem, ca oameni dar și ca popor, și despre cât de mândri suntem în legătură cu identitatea noastră. Nu vreau să vă dau lecții, și vă rog să luați frazele următoare drept gânduri pe care vi le transmite un absolvent de științe politice. Creșteți deja într-o societate în care se construiește o teză falsă a unei dispute artificiale între identitatea națională și cea europeană sau globală. Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale.

Pentru că ambele sunt cele care ne diferențiază de societățile în care nu sunt posibile alegerile libere, egalitatea în fața legii, libertățile economice sau libertatea de mișcare pe care astăzi le considerăm firești.

În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții.

Dar, așa cum spun și gânditorii liberali moderni astăzi, nu ar trebui să facem asta. 

„Societățile liberale, democratice, sunt măcinate mereu de diviziuni interne. Iar democrația uneori dă impresia de haos, de dezordine, de lipsă de perspectivă. Dar democrația este cea care permite libertăți și proiecte de viitor pe care nicio societate iliberală nu o poate asigura.

Și toate lucrurile care ne-au permis să ne afirmăm în ultimii 30 de ani ca societate liberă, pro-occidentală, democrată și cu o economie în creștere sunt legate și de identitatea noastră națională. De aceea, nu cred că trebuie să existe o separație atât de mare între mândria națională și susținerea principiilor democratice universale. Datorită acestor principii, societățile europene au reușit să fie modelul de dezvoltare la care aspiră atât de multe milioane de migranți. Iar cultivarea mândriei naționale nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiștilor sau populiștilor.

Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat și de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv în România viitorului.

.

Există o zicală veche a nemților transilvăneni pe care am auzit-o foarte des în copilărie, și pe care îmi place mult să o repet public: Prima generație luptă, a doua generație muncește și abia a treia generație mănâncă.

O auzeam des, pentru că mi se explica de ce trebuie să muncesc și să lupt. Și mi se zicea că va veni și generația care va mânca, dar nu va fi generația mea.”

ACMRR-Argeș din SRI a ridicat un monument în memoria militarilor care au lucrat în serviciile de informații

 UPDATE, 06 10 2022

Problema Troiței de la Pitești a fost reluată într-un mod destul de echilibrat de actualul șef al SRI, Eduard Hellvig, în discursul din data 04 10 2022 de  la Universitatea Babeș-Bollyai.

"De curând, a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcția unei troițe dedicată ofițerilor de informații din toate timpurile într-un cimitir din Pitești. Cu siguranță, inițiatorul acestui demers cât și tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de experimentul Pitești, de ororile făcute de fosta Securitate în anii 50 și cred că a fost o greșeală. Eroii trebuie căutați oriunde în altă parte decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, SRI este o instituție care își cinstește eroii săi care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât."

Este bine că directorul SRI a subliniat de la început că acel monument este dedicat lucrătorilor de informații din toate timpurile, așa cum am subliniat și eu în acest topic, chiar în zilele când toată presa vuia că Șovar de la Pitești  a ridicat troița pentru comemorarea numai a securiștilor. De aceea am prezentat și scurtul istoric al serviciilor de informații din România de la AI Cuza încoace. 

Cum să credeți domnule director că seful ACMRR Argeș,  Col(r) Șovar, și reprezentantul ACMRR Central, generalul Stoica, nu au auzit de experimentul Pitești? Au auzit, dar nu a fost intenția lor să comemoreze eroii securității, când serviciile de informații anterioare regimului comunist au dat atâtea jertfe, multe rămase și astăzi în anonimat. 

Lăsați ofițerii SRI să cinstească și memoria celor care s-au sacrificat pentru independența țării, pentru crearea statului unitar român, pentru consolidarea democrației în perioada interbelică, pentru izolarea influențelor KGB și GRU din perioada comunistă a României!

*******************************************************************

De la constituirea României Mici, în anul 1859, statul român a avut structuri informative integrate Forțelor Armate. 

În anul 1865, Marele Stat Major a creat, după modelul francez, „Secția a II-a”, considerată primul serviciu de informații al armatei române, unitate care se ocupa de culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar.

Incepând din anul 1892 se conturează și în Ministerul de Interne un organism de culegere de informații sub numele de Biroul Siguranței Generale.

Istoricul Cristian Troncotă a scris un volum special dedicat activităților informative din perioada Razboiului de Independență și premergătoare intrării României în Primul Război Mondial. De asemenea, sunt cunoscute operațiunile de informare desfăsurate de organele speciale ale Armatei în teritoriile care urmau să se unească  cu România.

In anul 1924, Mihail Moruzov, lucrător în  cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, a reușit să convingă conducerea Armatei de necesitatea constituirii unui serviciu de informații format din civili. Noul Serviciu condus de Moruzov a purtat numele de Serviciul Secret.  

La 06 09 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea și instaurarea guvernului militaro-legionar, condus de Ion Antonescu, Mihail Moruzov a fost arestat, fiind  executat în închisoarea Jilava de bandele Poliției Legionare, alături de alti demnitari ai  regimului Carlist. Legionarii vicepremierului Horia Sima îl suspicionau pe Moruzov că a fost complice la executarea în închisoare a liderului legionar, Corneliu Zelea Codreanu.

Serviciul Special de Informații  a fost preluat de  celebrul om de informații Eugen Cristescu, care a deservit regimul Antonescu, până la 23 august 1944. Provenea din Siguranța Poliției, în care se remarcase în urmărirea legionarilor și comuniștilor. 

In perioada premergătoare loviturii de stat din 1944, adjunctul său lucra pe ascuns cu Bir II din cadrul Marelui Stat Major. După arestarea generalului Antonescu,  Eugen Cristescu s-a refugiat în zona Joita-Ilfov, Voinesti, Cetățeni Dâmbovița, apoi Bughea Câmpulung Muscel, unde a fost reținut o lună mai  târziu de Siguranță.  A  fost predat autorităților sovietice, împreună cu Ion Antonescu. A revenit la București în 1946, când a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului. Pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viață, murind în anul 1950 în Penitenciarul Văcărești.

In declarația din dosarul de acuzare, Eugen Cristescu a scris:

 „SSI a fost un serviciu de informații al statului român, public, nu clandestin, condus de legi, norme și regulamente precise”

In august  1948 a fost desființat SSI și creată, sub conducerea consilierilor sovietici, Direcția Generală a Securității Poporului, așa zisul braț înarmat al muncitorilor conduși de PMR. 

După retragerea trupelor sovietice din România, în anul 1958, a început epurarea securității de cadrele impuse de sovietici, acțiune continuată după 1967, după venirea  lui Ceaușescu la coducerea PCR, când au fost înlăturați cei implicați  în abuzurile din perioada ministrului Alexandru Drăghici și cei care au urmat cursuri de pregătire în Uniunea Sovietică.

In anul 1964 au fost grațiați și eliberați din inchisoare toți deținuții politici condamnați de instanțe în urma dosarelor penale întocmite de Direcția Generală a Securității Statului și Procuratura Militară.

In anul 1968  securitatea a devenit organ autonom sub denumirea de Consiliul Securității Statului și a funcționat așa până în anul 1972, când a redevenit Departament în cadrul Ministerului de Interne, până la 30 decembrie 1989, dată la care a fost desființat de Frontul Salvării Naționale și generalul Iulian Vlad arestat.

In 25 martie 1990, sub conducerea lui Virgil Măgureanu, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională(CPUN) a creat actualul Serviciu Român de Informații, după ce, cu 2 luni mai înainte, fusese creat celebrul Doi și-un Sfert în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

După cum se poate vedea din scurta prezentare, fiecare schimbare de regim din România s-a soldat cu reorganizarea serviciului de informații și arestarea conducerii sale, măsuri justificate de noile regimuri instalate de implicarea acestui organism în activități politice, în favoarea vechiului regim. 

Noile regimuri au restructurat serviciile de informații și le-au subordonat intereselor lor, de multe ori abatându-le de la principala lor menire....apărarea siguranței naționale. Chiar și după evenimentele din 1989 au fost semnalate asemenea intruziuni, dincolo de  interesele de siguranță națională.

                                                         *********

Rezerviștii SRI din Argeș au ridicat pe 14 septembrie 2022, în Cimitirul Eroilor din Pitești,  un monument închinat tuturor militarilor care de la constituirea statului român  au lucrat, în timp de pace sau de război, pentru culegerea de informații, folosind arma informației pentru a contracara amenințările la adresa națiunii române.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI) Argeș, condusă de fostul  şef al SRI Argeş, col.(r) Dumitru Șovar, pensionat în anul 2010.

Au fost de față cadre militare în rezervă ale SRI, SIE și ale Direcției de Informații Militare din mai multe județe ale țării, reprezentanți ai asociațiilor de rezerviști ai MApN, MAI, precum și membri ai Asociației ”Cultul Eroilor Regina Maria”, scrie  jurnaluldearges.ro.

Scurte intervenții în cadrul ceremoniei de dezvelire a monumentului - Troiță au avut col. (r) Sovar Dumitru, inițiatorul evenimentului,  și generalul (r) Ion Stoica din partea ACMRR București din SRI.

Au sărit ca arși anticomuniștii și antisecuriștii de serviciu din presă și politică, acuzându-i pe organizatori că evenimentul reabilitează fosta securitate... tocmai la Pitești, unde s-a petrecut Fenomenul Pitești - schingiuirea deținuților politici de către  alți deținuți.

Or, organizatorii au dedicat monumentul tuturor celor care au lucrat de-a lungul timpului în  serviciile de informații. 

Cine cunoaște istoria României nu poate să spună că numai securitatea intră în sintagma folosită de organizatori.

Dacă domnii care s-au remarcat ca anticomuniști și antisecuriști doar după căderea comuniștilor de la putere au ceva cu fosta securitate, este problema lor, dar de ce amestecă atacul, fără să distingă activitatea celor care au adus servicii țării inainte de regimul comunist?

Nu am cunoștință ca domnii contestatari ai troiței de la Pitești sau altcineva din România să fi  ridicat până pe 14 septembrie 2022 vreun monument în cinstea ofițerilor și subofițerilor de informații care au adus servicii pentru crearea României Mari și în perioada interbelică.

Dacă nu rezerviștii SRI, cine ar fi în drept să cinstească memoria celor care au lucrat în serviciile informative ale tării?

Eduard Hellvig, șeful SRI, a găsit securismul vinovat de criticile la adresa proiectelor legilor securității

-Lui Hellvig i se pare straniu că de securism este criticat în presă numai SRI, nu și celelalte structuri de informații 

-SRI este singura institutie care a predat integral la CNSAS arhiva care are legătură cu fosta securitate, inclusiv dosarele de cadre ale foștilor securiști, ofițeri și subofițeri. 

-După 33 ani de la desființarea Securității, Hellvig ochește prea mult securism în multe medii din România. 

Hellvig definește securismul in discursul sāu.

   

UPDATE

Discursul de ieri al domnului Hellvig seamănă izbitor cu discursul din anul 2013 al predecesorului său, George Maior, cel care este considerat părintele statului paralel din perioada lui Traian Băsescu, stat  bazat pe protocoalele secrete ale SRI cu principalele instituții din domeniul Justiției.

Discursul lui Maior poate fi citit AICI

Cătălin Tolontan zice în Libertatea că discursul lui Hellvig  este inspirat din teoria numită "atlanticism", termen care definește ideea de alianță transatlantică sau celebra axă pentru România, București-Bruxelles- Washington.

Parafrazând una din ideile ziaristei de origine poloneză, Anne Applebaum,  în cartea sa recentă „Amurgul democrației – Seducătoarea atracție a autoritarismului”, apărută și în România, pentru domnul Hellvig antisecurismul este folosit doar pentru a crea un alt fel de securism, cât timp nu spune cine a redactat proiectele de lege criticate ca nedemocrate în mediile din România.

Eugen Cristescu și femeile vârstnice; disensiunile dintre militarii și civilii din personalul Serviciului Special de Informații

In Arhiva CNSAS s-au găsit documente importante privind funcționarea Serviciului Special  de Informații în timpul regimului Antonescu, documente ce au fost publicate de Gh. Buzatu și Corneliu Bichinet în lucrarea cu titlul de mai jos. Vezi AICI

Moda plicurilor galbene pentru completul de judecată, care adaugă la probatoriu, dar numai spre știința judecătorilor, nu a fost inventată de DNA-ul lui Moraru sau Kovesi.

Chiar și în Procesul Trădării Naționale din anul 1946  a exista un asemenea document despre Eugen Cristescu, seful Serviciului Special de Informații din perioada 1940-1944.

 

Cum a ajuns CI-st un ofițer din Regimentul 30 Gardă?

 Memorii publicate îi revista Vitralii-Lumini și Umbre. 

Continuarea memoriilor col. (r.) dr. Gheorghe (Geo) Stroe în ediția online pe site-ul ACMRR din SRI- revista Vitralii

Asta destabilizare, nu pâra despre plagiatul lui Ciuc-al nost'

 

In această zi de 02 02 2022, despre care numerologii pot să gloseze vrute și nevrute, Cosmin Gușă a ieșit pe postul de radio Solid Gold FM, emisiunea Ce-i în gusă și-n capușă(dați clik)  cu o știre preluată de Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul său Inpolitics.ro

"Președintele Klaus Iohannis a colaborat cu fosta Securitate, iar dosarul de colaborator urmează să fie scos la lumină în perioada care urmează. Informația incendiară e livrată azi pe piață de analistul Cozmin Gușă, în contextul unor laude la adresa recentei vizite a premierului ungar Viktor Orban la Moscova.

”Viktor Orban a fost bine ghicit și sprijinit de serviciile secrete ungare. Șansă pe care au ratat-o serviciile secrete românești, de a avea și noi măcar șansa unui Viktor Orban. S-au mulțumit cu fel de fel de informatori de duzină, de la Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis…Toți au fost informatori de duzină ai fostei Securități. Am toate documentele pentru asta, au apărut și public. La Klaus Iohannis încă nu au apărut public, dar se pregătește, după știința mea este pe țeavă, și știu și cine pregătește acest lucru, vă dați seama că le-am și văzut. Au preferat serviciile informatori de duzină, care lucruri de duzină au și făcut, pentru că serviciilor secrete românești le-a lipsit după 1989 patriotismul” mai spune Gușă, la postul de radio Solid Gold FM.

Informația livrată de Gușă ar putea fi recepționată cu un anume scepticism, dacă nu ar exista unele precedente în favoarea sa, precum livrarea în premieră, acum un deceniu și jumătate, a informației că Mona Muscă are dosar la Securitate, care s-a dovedit cît se poate de reală. În plus, analistul nu livrează o informație pe surse, ci susține că a văzut documentele doveditoare.

După bombele Muscă și Băsescu, vine și bomba Iohannis? (Bogdan Tiberiu Iacob)"

Expert rus: România dispune de un puternic serviciu de spionaj militar

 România şi Suedia sunt statele care s-au dovedit a fi deosebit de relevante şi competente în domeniul strategiilor de război, susţine directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor şi Tehnologiilor din Moscova, Ruslan Puhov, notează MESAJ.MD.

„Ne place să ironizăm asupra României, în general şi particular, pentru că are patru servicii speciale, însă în fapt România dispune de un serviciu foarte puternic în sectorul spionajului militar, mai ales în ceea ce ţine de reţeaua de agenţi speciali”, spune Puhov.

Potrivit expertului rus, serviciul român este într-atât de puternic că şcoala NATO de spionaj se află în România. „Americanii i-au rugat pe români şi aceştia i-au ajutat după intrarea în Afganistan, pentru că aceştia pot foarte bine să lucreze cu oamenii”, spune Puhov.

De asemenea, sursa citată susţine că serviciul român a fost printre primele care a sesizat că Rusia a demarat campania pentru anexarea Crimeei. „Mulţi specialişti occidentali încă cumpăneau dacă e aşa sau nu, în timp ce agenţii români deja semnalau la Washington, Bruxelles şi Londra că „ruşii îşi întorc Crimeea”.

Ruslan Puhov este  unul dintre autorii cărţii „Spionajul militar”, analist rus în domeniul apărării și director al  Centrului pentru Analiza Strategiilor şi Tehnologiilor din Moscova. Este membru al Consiliului public al Ministerului Apărării din Rusia, compus din civili și militari pensionari, care îl consiliază pe ministrul Apărării pe o varietate de probleme. Anterior a fost director executiv al Uniunii Armatei Ruse, care reprezintă producătorii ruși de arme de calibru mic. 

Când a murit, de fapt, Ion Mihai Pacepa?

Un site american, The Epoch Times, anunță ca ieri 14 februarie 2021, dimineața, ar fi murit răpus de COVID-19 defectorul Ioa Mihai Pacepa, cel care în august 1978 s-a predat autorităților germane, la Koln, din calitatea de adjunct al Directiei de Informații Externe din DSS.

Specialiștii români în istoria trădărilor din serviciile secrete  românești susțin că Pacepa ar fi murit în urmă cu 2-3 ani, COVIDAREA lui de ieri fiind parte din operațiunea de acoperire de aproape 50 de ani.

Oricum, Casa Sectorială a MAI ar putea să confirme când a încetat plata pensiei militare de general de securitate pentru Ion Mihai Pacepa.

Despre Pacepa poate fi citit un material interesant interesant AICI

 

Generalul SIE, Silviu Predoiu: Să ne hotărâm ce vrem

-Serviciile de spionaj nu respectâ Constituția altor țări pentru a culege informații. 

-Vrem să desființăm pensiile speciale, dar nu și pe cele ale europarlamentarilor? 

-SIE cere să se demilitarizeze, dar nu este lăsat. 

-Predoiu se laudă că SIE nu a fost invitat în sufrageria lui Oprea, dar nu ne spune cum l-a reales președinte în 2009, contra lui Geoană, și l-a salvat pe Băsescu la Referendumul de demitere din anul 2012. 

-Este fals cel care de Ziua Națională vorbeste de unitate si tot anul a vorbit de polarizare, ură, excludere din societate.

-Degeaba vorbește unul de Ziua Națională despre eroi, armată și tot anul  spune că militarii au pensii nesimțite.

-Este candidat pe listele de București, locul3, PRO ROMANIA. 

-Un asemenea parlamentar chiar ar susține interesele rezerviștillor.

Rogojan în Puterea umbrei

Din prezentarea cărții de către Ion Cristoiu

"Succesul acestei cărți – de care nu mă îndoiesc – își are una din cauze și în cunoașterea de către Dan Andronic în dialogul cu Aurel Rogojan a lumii serviciilor secrete. Una dintre perioadele abordate de Dan Andronic în dialogul său cu Rogojan e cea a anilor staliniști ai Securității.

Dialogul se deschide cu o confruntare. Generalul susține teza – mult dragă foștilor lucrători ai Securității – unei răspunderi pentru crimele și abuzurile din anii stalinismului triumfător doar prin ponderea însemnată a alogenilor.

Dan Andronic îl contrazice.

Firește, în limitele politeții cerute de profesionalism.

El îi atrage interlocutorului atenția că acesta e unul dintre miturile prin care fosta Poliție Politică a căutat să se absolve de abuzurile și chiar crimele din perioada anterioară.

Eu însă aș aduce un alt argument.

Să admitem că Securitatea era la începuturi alcătuită doar din români. M-aș grăbi să adaug, români patrioți sau buni români, dacă nu mi-aș da seama că un bun român ar fi refuzat să se pună în slujba ocupantului. Ar fi putut această Securitate să ducă o altfel de politică decît cea dictată de ocupantul de la vremea respectivă?

Firește că nu. Indiferent din cine ar fi fost alcătuită, Securitatea ar fi dus o politică de deznaționalizare cruntă, în numele internaționalismului proletar.

Să nu uităm că una dintre cele mai mari poziții dușmănoase era considerată poziția naționalistă.

Pe scurt Securitatea a fost un instrument al puterii politice. Iar puterea politică a depins de alianța în care s-a trezit plasată România.

Dependența Securității de Moscova a avut și aspecte pozitive. Îmblînzirea instituției a fost efectul destalinizării de la Moscova. Dacă de la Moscova nu ni se impunea destalinizarea, ar fi binevoit Dej și gașca să-și amintească de nevoia respectării legalității? Cît despre ruși, e o gogomănie să-i acuzi că ne-au impus regimul lor. Nu face asta orice Mare putere cu țările care-i alcătuiesc clientela politică?

Postura Securității de instrument al puterii politice, dependent de aceasta, se distinge cel mai bine din transpunerea în practică a tezei luptei de clasă care se ascute pe măsură ce se înainta în construirea socialismului.

Teza e amintită și combătută de Aurel Rogojan:

„Despre perioada anilor ’50-’60 nu am constatări sau experiențe personale, dar din documente și relatări ale celor care au activat în acei ani rezulta exact ceea ce a fost. O luptă continuă și violentă împotriva dușmanului de clasă, o revoluție permanentă, în focul căreia lupta de clasă se întețea. Ceea ce m-a frapat este faptul că nimeni nu a sesizat cît de ilogică era această dogmă stalinistă. Cum să se adîncească lupta de clasă, pe măsură ce progresa revoluția? Nu era firesc ca lucrurile să se așeze într-un fel?”

Dincolo de aiureala unei asemenea teze – cu cît noul regim se instala mai solid pe meleagurile noastre, cu atît dușmanul devenea mai primejdios –, fixarea ei drept far călăuzitor al Securității a dus la o goană turbată de căutare cu orice preț a prezenței dușmanului de clasă.

Realitatea era cea a unei micșorări a acțiunilor realmente dușmănoase. Cei din Munți erau pe cale de lichidare și oricum n-ar fi pus în pericol în veci regimul cîtă vreme acesta avea la dispoziție tot ceea ce putea strivi din fașă o tentativă reală de răsturnare a ordinii stabilite: Armată, Miliție, Activ de partid, tunuri, avioane, tancuri, plus posibila intervenție a Armatei Roșii.

Cu toate acestea trebuia să descoperi, să denunți și să pedepsești acțiunea dușmanului de clasă. În planul politicii s-a manifestat astfel catastrofala explicare a tuturor neregulilor din real prin acțiunea dușmanului de clasă.

Am citit cu creionul în mînă toată literatura stalinistă autohtonă consacrată luptei pentru construirea vieții noi.

Indiferent unde se petrecea acțiunea unei proze, a unei piese de teatru, după un sfert de conținut de operă se iveau dificultăți. Dificultăți în construirea unui obiectiv, provocate de Natură, de proasta proiectare, de prostie, de lene, de românescul Merge și așa.

Dificultăți în aprovizionare.

Cu experiența lecturilor anterioare din proletcultism, eram sigur că pe la jumătatea romanului, sau a nuvelei sau a piesei de teatru sau chiar a poemului, dificultățile își găseau explicarea în acțiunea dușmanului de clasă.

Și nu trecea mult și avea loc o ședință de demascare a dușmanului de clasă, urmată, firește de intervenția Organelor, destul de discretă, pentru că literatura trebuia să educe vigilența clasei muncitoare și nu a instituțiilor care, vorba epocii, vegheau la construirea socialismului.

În aceeași ședință era demascată însă și lipsa de vigilență, împăciuitorismul, înțelegîndu-se prin asta tentativa de a explica dificultățile altfel decît ca produs al dușmanului de clasă. În aceste condiții abuzurile Securității erau fatale. Instituția avea drept principală misiune dată de Puterea politică depistarea și sancționarea acțiunilor dușmănoase. Care acțiuni erau proclamate a fi tot mai multe și tot mai primejdioase pe măsura înaintării spre comunism.

Altfel spus în timp ce în realitate aceste acțiuni erau tot mai puține și tot mai slabe, Securitatea pleca de la premisa că ele sînt tot mai multe și mai puternice.

Dacă nu depistai prezența tot mai tare a dușmanului de clasă riscai ca lucrător al Securității să fii acuzat de lenevie sau, mai rău, de complicitate involuntară cu dușmanul de clasă.

Cum puteai evita această primejdie?

Căutînd cu orice preț implicarea dușmanului de clasă. Se înțelege că asta însemna din start posibilitatea dacă nu chiar fatalitatea abuzurilor.

Ca și azi, ca și ieri, ca și totdeauna în Istorie, responsabilă principală de abuzuri, de crime e Puterea Politică. Fie și prin adevărul că orice instituție de forță e sub controlul puterii politice sau, măcar, sub semnul nevoii ca Puterea politică să urmărească dacă ea n-o ia razna.

Din acest punct de vedere de abuzurile comise de Binomul SRI- DNA sînt răspunzători nu numai șefii celor două instituții, dar și liderii politici de la vremea respectivă.

Dacă nu mai ales ei."

Aș completa eu că poziția naționalistă a rămas în continuare, și după 1989, o stare de pericol, dar nu pentru internaționalismul proletar... ci pentru pentru noua ordine mondială globalistă. Din păcate, noile servcii de informații sunt obligate să acționeze mai mult în interesul globalist decât  în interesul național. 

Partidul Structurilor din timpul guvernarii lui Radu Vasile, precursor al Statului Paralel de mai târziu

Dezvaluiri de la virful Puterii

Comentariu de Tiberiu Iacob despre cartea scrisă în anul 2002 de fostul premier Radu Vasile, intitulată "Cursă pe contrasens". Nu știam că Radu Vasile a fost ginere de general de securitate. Tatăl său, autor al unor indexuri despre vechile proprietăți ale județului Vâlcea, avocat din Drăgășani, a cochetat cu legionarii.

Selectța de texte din cartea "Cursă pe contrasens" aparține, de asemenea, publicistului Tiberiu Iacob în

https://inpolitics.ro/dezvaluiri-de-la-virful-puterii-acesti-prostanaci-din-servicii-care-conduc-romania_18436994.html

"Ofițerii români de informații sunt proști de bubuie, dar le place să creadă contrariul; mai grav, trei sferturi dintre ei au preocupări fără legătură cu siguranța națională, activitatea lor informativă fiind, cu indulgență spus, slabă. Nici nu e de mirare că în fruntea SIE a ajuns, la un moment dat, un fost șofer de al lui Soros. Sunt foarte activi, în schimb, în ce privește exercitarea controlulului asupra politicii: în proporție de peste 80%.

Cutremurătoarele afirmații de mai sus nu sunt desprinse din recenta serie ”Noi suntem statul”, cum ați putea crede, ci au fost făcute încă de acum un deceniu și jumătate, într-o carte a unui personaj care a cunoscut extrem de bine lumea serviciilor, grație pozițiilor politice de vîrf.

Ne referim la fostul premier Radu Vasile, cel care, la doi ani și ceva după demitere, a lansat cartea ”Cursă pe contrasens”, în 2002, în care făcea relatări extrem de interesante despre respectiva perioadă.

Zilele trecute, s-au împlinit patru ani de la moartea prematură a fostului politician, un moment de care nu și-a prea amintit nimeni. Dar, despre unele lucruri scrise de el cîndva, merită cu vîrf și îndesat să ne amintim, mai ales acum.

A fost, poate, primul personaj post-decembrist care a vorbit public despre superstructura care conduce, de fapt, statul român după revoluție; din păcate, motive obiective au făcut ca semnalele lui de alarmă să rămînă în anonimat.

Pe de-o parte, ne aflam în perioada de glorie a tabloidelor, cînd sînii goi și titlurile fără perdea marginalizau articolele serioase; pe de alta, Vasile era căzut în uitare și dizgrație politică. În fine, era greu de crezut că lucrurile sunt chiar atît de grave într-un moment cînd ne pregăteam de admiterea în UE, după care, credeam noi, toate belele noastre ar fi dispărut ca prin farmec.

15 ani mai tîrziu constatăm că suntem în UE, că belelele nu au dispărut cîtuși de puțin iar controlul exercitat de servicii e mai profund ca oricînd.

Nu ne putem plînge că nu am fost preveniți, însă.

Vom prezenta, mai jos, fragmente din tulburătoarea carte a lui Radu Vasile, el însuși suspectat și acuzat public, chiar, de către Emil Constantinescu, de a fi fost un om al structurilor. În orice caz, ca fost premier și ginere al unui fost general de Securitate, Radu Vasile chiar știa cu ce se mănîncă subiectul în cauză. Afirmațiile lui, simple, seci, dar curajoase merită reamintite fie și pentru că cei 15 ani scurși fac să le putem analiza azi cu alți ochi. Îngroziți, am spune.

Romania – condusa de Partidul Structurilor
”În România a vorbi despre ideologii după 1989 este mai degrabă un exerciţiu lingvistic. În România de azi, o ţară a partidului unic, Partidul Structurilor, ideologiile sunt vălul de pe frontispiciul partidelor, dar un văl care, dacă nu este ales în chip aleatoriu, atunci în mod sigur e unul formal, al cărui rost e unul pur decorativ(…)
În aparenţă în România sunt mai multe partide. În realitate nu există decât un partid, cel al Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot, în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele, împrumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în care s-au refugiat. Fluxul şi refluxul schimbărilor politice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate de miriapode şi cu elasticitate de amoebe. Se mişcă în orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism înnăscut”.

Oamenii politici – obligati sa faca parte din structuri
”Dumnezeul lor de acum e banul, iar în mintea lor nu poate încăpea gândul că există oameni care să nu poată fi cumpăraţi, şantajaţi sau intimidaţi. Sunt latenţi, dar ies la suprafaţă prin prelungiri pseudopodice, pe care fireşte că le poţi tăia, însă degeaba, se regenerează miraculos ivindu-se din nou, printr-o nouă prelungire pseudopodică al cărei chip e altul, deşi structura din care a răsărit e aceeaşi(…)
Un om politic, dacă vrea să mişte cât de cât, nu numai că este silit să se supună coerciţiei exercitate de Structuri, dar, mai mult, el este obligat să facă parte din Structuri. Cine nu face parte din Structuri este un pion a cărui eficienţă este nulă. Aceasta este teza mea: nu te poţi păstra la putere dacă nu faci parte din Structuri, tot aşa cum nu te poţi mişca eficient pe tabla de şah dacă nu te foloseşti de câmpurile de forţă ale ei”.
Afaceristii de succes vin tot din structuri
”Cei mai de succes oameni de afaceri provin din Structuri. Luaţi-i pe rând şi veţi vedea că toţi au acelaşi trecut, se trag din aceeaşi pepinieră instituţională. Puieţii lor, fiii, ginerii, nepoţii sunt croiţi pe acelaşi calapod, şi cum cine se aseamănă se adună, toţi se ştiu şi se recunosc între ei”.

Marioneta de la SIE si marginalul de la SRI
”Când Emil Constantinescu declara la sfârşitul mandatului prezidenţial că a fost învins de Structuri, dădea glas unei stări de fapt incontestabile. Şi totuşi avusese la îndemână un interval de patru ani de zile, nu un an şi nouă luni cât mi se acordaseră mie, ţinuse în mână toate pârghiile prin care ar fi putut să schimbe ceva, şi în loc de asta a reuşit doar să zgârie la suprafaţă crusta unei lave ce mocnea slobodă în craterul Structurilor, în aşteptarea alegerilor din 2000. S-a mulţumit să numească la conducerea SRI şi SIE nişte oameni cât de poate de amabili, dar a căror incompetenţă în materie era vizibilă cu ochiul liber. Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE spre a da instituţiei o aparenţă nouă şi democratică, în vreme ce sub el ofiţerii de securitate îşi vedeau de treabă fără ştiinţa şefului lor. Costin Georgescu, ceva mai răsărit decât omologul lui de la informaţii externe, n-a reuşit nici el să pătrundă în hăţişul foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de faţadă o instituţie ai cărei ofiţeri şi-au profesat netulburaţi meseria învăţată după nişte norme ieşite din uz”.

Cum livrau serviciile informatii ”secrete” date de CNN
”Cât am fost prim-ministru, aproape toate informaţiile „secrete” externe pe care cele două servicii mi le-au pus la îndemână le ştiam deja de la CNN. Nu-mi amintesc decât de două împrejurări în care să fi simţit că aceste servicii au, cu adevărat, o utilitate din punctul de vedere al prim-ministrului. Înaintea vizitei în Franţa, am fost informat că francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenţie să investească iarăşi în fabrica de automobile Dacia, pe care o considerau definitiv compromisă din punct de vedere tehnic şi financiar(…) A doua împrejurare în care SIE a dovedit că există pentru mine a fost în timpul mineriadei din ianuarie 1999, când am fost înştiinţat că în urma tulburărilor sociale care scăpaseră de sub control în ţară, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti se pregăteau să îşi trimită familiile acasă, restrânseseră personalul la minimul necesar şi stăteau cu bagajele făcute aşteptând cursul evenimentelor”.
Doi consilieri din trei: serviciile sunt cu ei!
”În privinţa consilierilor mei, situaţia nu era mai roză. Din cei 14 consilieri câţi am avut la început, 10 îmi fuseseră strecuraţi de SRI, SIE şi Cotroceni sub pretextul pregătirii ireproşabile în domeniile lor de specialitate. Doi dintre ei erau ofiţeri SIE, alţi doi erau ofiţeri SRI, iar patru îmi fuseseră recomandaţi de preşedintele statului. De pildă unul dintre ei, un medic ce se vroia consilier pe probleme de sănătate, mi-a fost recomandat de Constantinescu pe motiv că „ştie să facă o extraordinară revistă a presei”! (…) Toţi aceşti 10 consilieri ce-mi fuseseră vârâţi sub pulpană erau ochii şi urechile instituţiilor care îi trimiseseră acolo”.

”Politicii” de la SPP
”Politizarea cadrelor în SPP este masivă. Ea se datorează lui Constantinescu, dar şi celor dinaintea lui, şi mai ales celor de după el. În mod normal, un ofiţer nu trebuie să fie implicat politic. Aceşti ofiţeri ar trebui să fie un corp de profesionişti fără culoare politică şi fără activităţi colaterale. La noi fiecare schimbare a puterii e urmată de un cutremur în SPP. Cad capete şi se ridică peste noapte altele în loc, apoi cei retraşi revin şi capetele căzute se întorc din nou. România e ţara în care, fără nicio exagerare, poţi deveni general SPP în mai puţin de patru ani de zile, un interval suficient pentru a te chivernisi în aşa fel încât noua putere să nu prea mai aibă ce să-ţi facă”.
Se cred destepti, dar sunt ingrijorator de prosti
”Ofiţerii serviciilor secrete trăiesc cu convingerea că ei alcătuiesc o castă de români adevăraţi, inteligenţi şi iscusiţi, când de fapt gradul de inteligenţă al ofiţerilor este îngrijorător de scăzut.
Marea dramă e că trei sferturi din munca ofiţerilor de securitate din România se iroseşte în chestiuni care nu au nicio legătură cu siguranţa statului. Cât am fost prim-ministru, toate informaţiile pe care le primeam erau de o superficialitate înmărmuritoare, şi nu puteai să nu te întrebi, aflându-le, ce rost au de fapt serviciile secrete în România”.

Baietii din Structuri se considera elitele tarii
”Una din trăsăturile de bază ale Structurilor e că cei care le aparţin sunt convinşi că alcătuiesc o elită: au mândria castei din care provin, tendinţa de respingere şi de dispreţuire a oricui nu face parte din aceeaşi structură. Când rostesc cuvântul „elită”, ei nu se pot gândi decât la ei înşişi, şi li se pare neverosimil că în ţara asta ar mai putea fi şi altfel de elite, de un fel radical deosebit de cel ştiut de ei(…) Românii trebuie să înţeleagă că triumful deplin al Structurilor s-a petrecut la alegerile din 2000. Occidentul se înşală dacă crede că schimbarea de limbaj şi de ideologie a Structurilor reprezintă o schimbare de profunzime a oamenilor lor. Realitatea e că ei nu pot gândi altfel, indiferent de circumstanţă. Pentru ei dublul limbaj şi dubla gândire sunt a doua lor natură. Când li se adresează occidentalilor, ei chiar cred sincer în ceea ce spun, sunt convinşi de deschiderea lor occidentală şi de vocaţia lor capitalistă, dar de cum se întorc în ţară şi se închid în biroul lor, măsurile pe care le iau sunt cele ale mlaştinii dâmboviţene. Tot ce au luat de la capitalişti e luxul, dar fiinţa lor intimă poartă tarele dublei gândiri. Personalitatea lor e scindată într-o parte de uz oficial şi public, a cărei înfăţişare e cea a europeanului spilcuit cu deprinderi democratice, şi într-o parte intimă, şi tocmai de aceea adevărată, a intrigantului cu apucături fanariote”.

Serviciile controleaza 80% din clasa politica
”Cine crede că-i poate schimba intrând în sistemul lor şi modificând lucrurile dinlăuntru uită că o dată intrat acolo va semăna leit lor, împrumutându-le mândria de castă, dispreţul şi lipsa de scrupule. Mass-media, serviciile secrete, partidele politice sunt toate controlate de ei. Procentual, cam 80% din clasa politică românească este expresia Structurilor. De aceea ea nu merită să existe, cum nici Parlamentul României de după 2000 nu-şi merită numele. Când privesc acest for legislativ, aşa cum apare el azi, îmi dau seama că există viaţă după moarte. Oamenii aceştia au murit de mult şi totuşi mai trăiesc. Cum să numeşti Parlament un loc în care nu se întâmplă nimic? Nu mai există dispute, nimeni nu se mai ceartă cu nimeni, există un consens de tip abulic, ca o înţelegere între oameni a căror voinţă a fost neutralizată. Motivul pentru care clasa politică românească nu merită să mai fie e că din ea nu se vor naşte vreodată bărbaţi de stat. Iar scopul clasei politice tocmai acesta este, să creeze un mediu din care, chiar dacă rar şi anevoie, pot să apară oameni cu stofă de conducători de stat”.

De ce fluiera vintul prin fișetele serviciilor
”Gândiţi-vă că majoritatea ofiţerilor dintr-un serviciu secret lucrează toată viaţa şi ies la pensie fără să fi aflat măcar o informaţie despre care să poată spune că e secret de stat sau informaţie ultrasecretă. Ceea ce nu-i împiedică pe ofiţerii SRI să aibă fişiere întregi cu dosare considerate secrete. Iar când deschizi şi vezi ce se află în ele te apucă râsul. Fraude fiscale de câteva miliarde de lei, oameni de afaceri străini care au prejudiciat statul român cu milioane de dolari, interceptări telefonice oficiale etc. În schimb, când e vorba de pagube uriaşe, cum a fost jefuirea Bancorexului sau prăbuşirea FNI, nu afli niciun dosar care să te lămurească ce s-a întâmplat de fapt. Explicaţia e simplă: până în 1996 serviciile secrete şi puterea politică au lucrat mână în mână, unii furnizau informaţia şi ceilalţi luau decizii, în avantajul ambelor părţi. În rest, obsesia secretelor de stat e o trăsătură de caracter a românilor”.

Fostii securisti – instanta morala suprema a Romaniei
”E bine să ne lepădăm de obiceiul de a privi serviciile secrete ca pe nişte alambicuri de taină la care nu au acces decât cei privilegiaţi. În schimb, există o castă a foştilor ofiţeri de securitate care au folosit informaţiile obţinute în timpul muncii lor în scop personal, intimidând şi şantajând oponenţii care aveau nenorocul să se pună de-a curmezişul afacerilor şi intereselor lor politice. Această castă a ofiţerilor de informaţii cu educaţie comunistă se consideră instanţa morală şi patriotică a României. Această castă e activă şi nu va dispărea decât după 2008, căci abia atunci se va putea vorbi de o dizolvare treptată a ceea ce eu numesc în această carte Structuri. Până atunci, ele îşi vor vedea de treabă îmbogăţindu-se, prosperând şi străduindu-se să scape de obişnuinţa de a gândi care le-a fost inculcată pe timpul comunismului”.
Fost sofer la Soros, ajuns director la SIE
”Cât priveşte SIE, el a scăpat până acum controlului vreunui factor politic. Harnagea putea să fie orice, dar nu şeful SIE. De fapt, nici nu a avut de-a face cu acest serviciu. Fost şofer, timp de doi ani, la Fundaţia Soros, de unde şeful lui, Alin Teodorescu, l-a dat afară, s-a aciuat la România liberă. De aici, Petre Mihai Băcanu l-a plasat în anturajul lui Constantinescu, la Fundaţia Pentru Democraţie. Cu omul acesta, bon viveur, cu buze groase şi senzuale, trădând aplecări spre bucuriile vieţii şi nu spre împlinirile profesionale ale unei munci de informare, nu m-am întâlnit decât de două ori în afara întrunirilor CSAT-ului şi nu am făcut decât să ne întreţinem amical asupra unor chestiuni care nu aveau nicio legătură cu serviciul pe care îl conducea. Ca premier, alături de el am trăit cu impresia că România nu are un serviciu de informaţii externe”.

Partidul Structurilor si strainatatea
”„Săritul peste cal” este poate expresia cea mai potrivită pentru a descrie maniera în care cea mai mare parte a liderilor politici români au înţeles şi înţeleg să răspundă exigenţelor străine. Exerciţiul dublului limbaj a atins astăzi la reprezentanţii Partidului Structurilor din România cote extraordinare. Unii dintre ei au împins virtuozitatea acestui exerciţiu la un nivel atât de înalt încât pot avea simultan în minte două idei contrare în care cred cu aceeaşi tărie, fiind sincer convinşi de ele. Numai că pe una o împărtăşesc partenerilor externi, iar pe cealaltă o aplică în ţară. De aici neîncrederea occidentalilor în politica românească, şi tot de aici deficitul de imagine al României”.

Adevarata putere apartine Structurilor

Una peste alta, Radu Vasile s-a dovedit un optimist incurabil. Încredințarea lui că hidra serviciilor va dispărea din politică la scurt timp după integrarea în UE a fost, din păcate, fără acoperire în realitate. Au trecut 15 ani și brațele hidrei s-au întins încă mai sufocant în jurul întregii societăți.

Vasile a avut, totuși, o viziune corectă atunci cînd a estimat, în finalul cărții lui, că e o lucrare prematură raportat la societatea română:

”Această carte este un act de curaj. Ea este o explicaţie, nu o justificare. Este încercarea de a reda, pe întinderea unui scurt interval de timp, fenomenul politic românesc. Dar, mai presus de orice, această carte este expresia curajului de a arăta cititorului român că adevărata putere aparţine Structurilor. Sunt evenimente şi nume pe care le-am trecut sub tăcere, pentru a menaja orgoliile politicienilor de azi. În această privinţă, cartea mea apare prea devreme. Dar o eventuală nouă ediţie a ei, poate peste câţiva ani, va da negreşit în vileag lucruri care, acum, nu pot fi spuse. Cu sau fără aceste dezvăluiri, caracterul aparent al lumii politice se va menţine în România cel puţin încă un deceniu. Iată de ce acest epilog este mai curând despre viitor. Căci nimic nu se va schimba semnificativ în plan politic. Nu este o întâmplare că România are în continuare ca imn naţional o poezie paşoptistă al cărei îndemn este „Deşteaptă-te, române!” Prin acest imn se recunoaşte în chip oficial că, la peste 150 de ani de la revoluţia din 1848, românii mai au încă nevoie de îndemnul de a se deştepta”.