Showing posts with label revizuire Constitutie. Show all posts
Showing posts with label revizuire Constitutie. Show all posts

Jun 30, 2013

Referendum cu prag 0?

Aceasta ar fi o interpretare la limită, în stilul băsescian. Băse a recunoscut la întîlnirea cu facebook-iștii săi susținători că, în două rînduri, a interpretat la limită imprecizia actualei Constituții în privința prerogativelor președintelui pentru desemnarea premierului.
De ce n-ar interpreta și USL noua situație creată de CCR, care a stabilit că legea de modificare a legii referendumului, așa cum a fost adoptată de Parlament, cu prag de prezență de 30%, este constituțională, dar nu se aplică referendumurilor care se organizeaază în următorul an după intrarea în vigoare.
Nici decizia CCR și nici altă reglementare nu interzice organizarea de referendumuri în următorul an. Intrebarea este care vor fi condițiile de validare ale unui astfel de referendum. Regionalizarea, pentru a se putea accesa fonduri europene în 2014, nu se poate realiza fără modificarea Constituției actuale, în care regiunea nu este menționată ca unitate administrativ-teritorială.
Guvernul USL are neapărat nevoie de revizuirea Constituției, nu oricînd ci în această toamnă. Nu se poate revizui Constituția fără referendum.
După promulgarea legii și publicarea ei MO, articolele 5 și 10 din Legea nr.3/2000, legea referendumului, cele în care s-a prevăzut pragul de 50%, vor fi abrogate. Deci, unui astfel de referendum nu-i poate fi aplicată vechea condiție de validare, cu prezența a 50% din alegătorii înscriși în listele permanente. 
Nu se poate aplica nici noul prag de 30% pentru validare. Acest prag se pooate aplica, a decis CCR, abia peste un an.
Din recomandările Comisiei de la Veneția
Ieșirea din impas se poate realiza prin aplicarea recomandării Comisiei de la Veneția, recomandare însușită de Consiliul Europei, potrivit căreia normele de organizare a referendumului n-ar trebui să prevadă niciun prag pentru validare, sancționîndu-se astfel situația încorectă în care, impunerea unui prag  face ca votul unui participant la referendum să fie echivalat cu votul unui neparticipant boicotant.
USL se poate prevala de aceasta recomandare a Consiliului Europei pentru a organiza referendumul de aprobare a revizuirii Constituției în această toamnă.
Pentru orice eventualitate, dacă tot îl organizează, ar trebui să se  străduiască să aducă la urne peste 50% din votanții pe care INS îi va comunica pe 05 iulie, cînd rezultatele oficiale ale recensămîntului din 2011 vor fi publicate.
Referendumul poate dura 2-3 zile, pînă cînd vin la secțiile de votare peste 50% din alegători.
Să crească, astfel, îngrijorarea lui Băsescu pentru restrîngerea prerogativelor următorului președinte, Crin Antonescu.
Să nu apuce Mișcarea Populară Băsistă să-și constituie grup parlamentar în actualul Parlament!


Codul de bune practici în materie de referendum(întreg documentul Comisiei de la Veneția)



Jun 26, 2013

Curtea Constitutionala noveaza: legea referendumului este constitutionala peste un an

De ce nu sunt constituționale modificările aduse legii 3/2000 dacă se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la intrarea în vigoare a dispozițiilor privind cvorumul de participare?
Probabil, Curtea a avut în vedere vreo recomandare a Comisiei de la Veneția, dar, în acest caz nu avea dreptul să spună că legea este neconstituțională, pentru că acele dispoziții nu încalcă vreo dispoziție constituțională. Putea să spună doar că se recomandă aplicarea acelor  prevederi peste un an.
Este deranjantă practica din ultima vreme ale CCR de a da decizii condiționale sau suspensive, funcție de te miri ce eveniment sau moment. Cîte decizii din ultima vreme, de cînd Zegrean este președintele CCR, nu cuprind formularea: "legea este constituțională în măsura în care...." !!! Unei astfel de instituții i se cere să să pronunțe dacă o lege este sau nu constituțională la momentul cînd este sesizată.
Aceste novații în interpretarea Constituției te duc cu gîndul că nu se dorește decît acoperirea unor comenzi politice.
"Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii“,

Indiferent de decizia Curții, USL ar trebui să organizeze referendumul de adoptarea legii de revizuire cu pragul de 50% , cuplîndu-l cu orice întrebare de interes care să mobilizeze electoratul.
Dacă tot trebuie să aducă la vot 50% dintre electori, de ce să nu facă USL un referendum de demitere?

Jun 25, 2013

Curtea Constitutionala verifica doar limitele revizuirii Constitutiei

Legea de revizuire a Constituției poate aduce orice modificare legii fundamentale mai puțin normelor constituționale menționate imperativ  în art. 152.
Această lege de revizuire este supusă controlului constituțional al CCR numai sub aspectul respectării art. 152. In rest, CCR mai poate să aprecieze în ce măsură modificările aduse prin legea adoptată de Parlament  respectă recomandările Comisiei de la Veneția  și ale Consiliului Europei, precum și legislația Uniunii Europene.
Bicameralismul, de care face atîta caz Băsescu, nu e treaba lui și nici a Curții Constituționale. Includerea bicameralismului în legea de revizuire nu poate fi cenzurată de Curtea Constituțională, chiar dacă Băsescu a făcut acel referendum din 2009... doar pentru a se alege din nou prețedinte, mizînd pe aversiunea electoratului needucat civic față de parlamentari.  
In problemele constituționale, electoratul este chemat să se pronunțe, prin DA sau NU, printr-un referendum organizat pentru aprobarea legii de revizuire, nu printr-un referendum anterior adoptării acestei legi.
Altfel spus, ceea ce îi este interzis Parlamentului să facă prin legea de revizuire îi este permis CCR  să analizeze înainte de supunerea acestei  legii  referendumului electoratului. Parlamentul nu poate să nu modifice înainte de referendum acele  dispoziții din legea de revizuire pe care CCR le constată a fi contrare art. 152 din Constituție. 
Parlamentul trimite textul revizuit de două ori la CCR: o dată în proiect și a doua oară după adoptarea Legii cu 2/3 în fiecare Camera sau, în caz de divergență între Senat și Camera Deputaților, cu 3/4 din numărul senatorilor și deputaților, în sedința comună a celor 2 Camere.  

Acesta este articolul  din Constituție de care se mai poate agăța Curtea Constituțională:
 
.ARTICOLUL 152(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integrit.atea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.


Mar 21, 2013

Au fost adoptate tezele care formeaza obiectul revizuirii Constitutiei


Comunicat de presă - Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României - joi, 21 martie 2013
Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a adoptat miercuri, 20 martie a.c., tezele care vor sta la baza modificărilor ce vor fi aduse Legii Fundamentale.
Astfel, membrii Comisiei pentru revizuirea Constituției au analizat în şedinţa de miercuri conformitatea tezelor propuse de către grupurile parlamentare în vederea revizuirii Constituției cu reglementările articolului 152 din Constituție. 
Întrucât activitatea Comisiei de revizuire a Constituției nu coincide cu activitatea unei Adunări Constituante, aceasta este limitată de prevederile articolului 152 în care se menționează că: „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”. 
După analiza individuală a fiecărei teze au fost eliminate cele care cad sub incidența acestui articol. Tezele care formează obiectul revizuirii Constituției, au fost adoptate în temeiul articolului 3, alineatul (1) din Hotărârea nr. 17 din 13 februarie 2013 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României.
Vă transmitem ataşat tezele adoptate miercuri de Comisie, în conformitate cu prevederile constituţionale referitoare la limitele revizuirii Constituţiei României.
(Click aici pentru Anexa)
21 martie 2013

Motivat, veniturile magistratilor pot fi reduse prin lege, a stabilit recent CJUE

 Oare, consilierii lui Nicușor și Bolojan nu au citit  Decizia CJUE,  pentru ca aceștia să decidă mai hotarât reducerea pensiilor pentru mag...