Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul                      sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule,                      a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu,                      sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste                      episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin,                      ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin                      se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe                      lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui                      Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut                      ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa,                      pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest                      semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el                      a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se                      de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul                      Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l                      pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu,                      care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius,                      in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei,                      de tirania lui Maxentiu. 
Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul                      crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat                      al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor                      si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul                      acesta mare se numeste "Decretul din Milan". 
Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei,                      de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate                      si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata                      noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele                      sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatul Constantin,                      lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330). 
Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna                      si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut                      pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata                      Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu                      adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste                      dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura                      trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica.                      Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica                      era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin                      a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi                      a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au                      osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta,                      alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci,                      il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie. 
| Statuia lui Constantin cel Mare, ridicată în anul 1998 la York Minster | 
Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, ELENA, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.
Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul                      337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena. 
Proloagele