![]()  | 
| Profesorul Ion Coja | 
Enervat de Ciuvica Mugur, care s-a situat pe post de gica-contra intr-o emisiune pe A3, in care a aparut alaturi de Florea Dumitrescu, fost ministru de finante in perioada lui Ceausescu, cunoscutul nationalist, Ion Coja, apropiat si de nationalismul romanesc interbelic, avandu-l ca mentor pe Petre Tutea, a replicat pe blogul sau;
Cateva idei: 
"Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de  economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la  FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea,  dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export  mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI!  …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania!  Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a  tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990  decât ca o grămadă de fier vechi!"
"Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal  este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru  pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a  tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână!  Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N.  Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a  primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut  complice?"
"Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator,  circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea  lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu  programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine  avansează!"
"Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică  rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante  capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus  personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante  agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au  asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le  pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de  intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a  văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu  cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe  piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public  privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin  importul de grâu decât producerea acestuia?!"
"Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după  căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame  și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!…  Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era  frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și  mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu  găsească un servici!"
"au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei  care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale  acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu  m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului  Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost  niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu  vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista  necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul  Ciuvică! 
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză  pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat  de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au  avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au  trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu  au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de  „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum  l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire  îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe  seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui  Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru  care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după  decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!"
"În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă  dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației.  Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a  mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la  dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de  cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima  escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea  minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de  atunci!"
"După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori  stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa  liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și  multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent  anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această  diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu  morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca  un fraier bine manipulat?…"
"Dacă se va nimeri cumva să fiu și eu invitat la una din emisiunile pe  care le supra-populezi, am să te întreb, domnule Ciuvică, cum l-ai  consiliat pe Emil Constantinescu în primul său gest politic major cu  care s-a afirmat după desemnarea sa frauduloasă ca președinte al  României: modificarea legislativă prin care străinii au căpătat dreptul  de a cumpăra pământ, dreptul de a deveni latifundiari în România, marii  latifundiari ai României democrate, de azi și mai ales de mâine! Și te  întreb de pe acum: nu cumva acesta este unul din motivele pentru care  Iliescu s-a dat lovit în alegerile din 1996? Ca să-l lase pe altul să  semneze acest act de trădare națională?… Altul, care să aibă inimă s-o  facă!"
11 sept 2011 
