Serviciul Roman de Informații și-a lansat, recent, noul site.
Este bine ca, din cînd în cînd, să intrăm pe acel site, dacă nu din alte motive, cel puțin pentru a ne informa care este nivelul  alertei teroriste, afișat pe prima pagină.
Spre deosebire de vechiul site, în noul format nu găsim informații despre  Casa Sectorială de Pensii a SRI și alte informații utile pensionarilor SRI.
Se face trimitere la site-ul ACMRR din SRI pe care găsim publicate, în format electronic, primele 8 numere al revistei VITRALII - LUMINI și UMBRE.
N-am întîlnit vreo referire din care să rezulte că activitatea SRI se desfășoară și în baza Legii Siguranței Naționale- Legea 51/1991, încă neabrogată, act normativ care garanta că acest serviciu nu poate desfășura activități de poliție politică.
Iată cîteva informații publicate pe site:
Potrivit legii, toate datele obţinute sau gestionate în  activitatea de informaţii, inclusiv datele personale, au caracter secret  de stat şi sunt protejate corespunzător.
Informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia  persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare  siguranţei naţionale, nu pot fi făcute publice şi, dacă nu prezintă  relevanţă pentru securitatea naţională, sunt şterse de îndată.( n.m.  de ce, totuși, asemenea date apar în presă sub formă de stenograme?) 
Toate datele cu caracter personal cunoscute/deţinute de Serviciu  sunt radiate, respectiv distruse dacă, în urma desfăşurării  activităţilor specifice prevăzute de lege, se constată că acestea nu  sunt corecte, nu există pericol la adresa securităţii naţionale sau  suspiciunile nu sunt confirmate. Regula generală este că, atunci când  datele nu prezintă interes pentru securitatea naţională, sunt radiate  sau distruse. Excepţie fac datele personale furnizate cu consimţământul  persoanei în vederea efectuării verificărilor de securitate specifice,  în condiţiile legii.
Deşi activitatea legată de spionaj sau criminalitate organizată  pare un domeniu rezervat cinematografiei, astfel de activităţi se  desfăşoară în mod curent în realitatea contemporană şi orice persoană  poate deveni, cu sau fără voie, instrumentul acestora. SRI încurajează  toţi cetăţenii României să fie vigilenţi în privinţa unui interes aparte  pe care cineva îl poate manifesta în relaţionarea directă sau în  spaţiul virtual şi să semnaleze prompt aceste suspiciuni autorităţilor  competente.
Serviciul Român de Informaţii nu poate efectua acte de cercetare  penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici  nu dispune de spaţii proprii de arest.
Totuşi, în cazul constatării unei infracţiuni flagrante la  regimul securităţii naţionale stabilit de lege, a unui atentat sau act  terorist ori a unor tentative sau acte preparatorii la asemenea  infracţiuni, dacă sunt pedepsite de lege, ofiţerii Serviciului Român de  Informaţii îl pot reţine pe făptuitor, predându-l de îndată organelor  judiciare competente împreună cu actul de constatare şi corpurile  delicte.
