Powered by Blogger.

Sunday, May 26, 2019

Săracii Europei nu mai vor majorări de salarii și pensii. Există scenariul retragerii PSD de la guvernare

99 comments
Alegerile europarlamentare din România au urmat trendul european și prezența la urne a fost una excepțională... comparabilă cu participarea la alegerile prezidențiale. Deja Referendumul național consultativ propus de președintele Klaus Iohannis pentru Justiție a fost validat și ziua încă nu s-a sfârșit.
Mai există o necunoscută: procentul voturilor exprimate și anulate

În acest moment pare plauzibil Scenariul potrivit căruia PSD-ul s-ar putea retrage ordonat de la guvernare. Cu o majoritate parlamentară care ar putea suferi ușoare pierderi (spre Pro România dacă această formațiune trece pragul) social-democrații s-ar putea retrage pentru a face loc unei majorități PNL-Alianța 2020 (USR+PLUS)-Pro Romania-PMP-UDMR-Minoritățile Naționale (măcar în parte).
Potrivit acestui scenariu problemele ar apărea în zona prezidențială la desemnarea unui prim-ministru care ar putea proveni atât din PNL, dar și din zona USR+PLUS. Ar urma discuții interminabile la desemnarea minștrilor și a altor organisme din zona guvernamentală

99 comments:

Cezar said...

Dacă așa că fi...prima măsură a acestei noi coaliții o sa fie categoric...rezolvare pensiilor militarilor..sic!

Cezar said...

Sa se retraga..dar numai dupa ce..renunta la noua lege de pensionare,revine asupra salariilo marite de.anboulea..mărește tva la 24 si reintroduce CAS SI IMPOZITIL LA PENSII
CUNOSC MEDIC..CARE INCASA SALARIUL MARIT...DAR ERA IMPOTRIVA PSD...PROFESORI LA FEL

avianyc said...

Ca reporter angajat al acestui blog v-am avertizat in repetate rânduri despre efectele îngrasarii bugetarilor in detrimentul mediului privat plus multe alte chestiuni legate de masurile ineficiente luate de psd . Nu m-ati crezut . Salarii mari in bugetar aceeasi eficienta,vacante ,tichete de vacanta ,de masa ,de nu mai stiu câte .Pensionari dusi cu presul ,etc si laude ca li s-au marit pensiile cand ei nu-si permit sa cumpere decat una buc ardei gras si cateva rosii langa cele mai ietine mezeluri ,etc. La bugetari un fel de paradis in mijlocul unei oaze de saracie .Multi din mediul privat care si-au luat talpăsita la un salariu mai bun acum deconteaza prin vot.
Melescanu ar trebui sa-si depuna mandatul urgent .......
La ora 21 .00 o sa primiti rezultatul si radiografia societatii.
O sa puteti compara daca corespunde cu ce v-ati insusit de pe A3 si RoTV !
Mi-a fost frica si nu i-am dorit sub nicio forma pe pnl-isti insa in ciuda avertismentelor psd a lucrat pentru ei si pentru un singur om din psd.

Arfy said...

Puțină liniște! Două surprize: usr și plus pe locul întâi și alde sub prag!

raul said...

Poate or intra si psd-istii ăștia pe site-ul asta sa vada ca-i posibil sa fi pierdut câteva zeci daca nu sute de mii de voturi ,ca de ,noi suntem disciplinați!

vasile iosif said...

Domnule H,

Intrebarea este cum i-ar fi stat dlui Dragnea 1,000,000 de voturi ale militarilor din SNApOPSN, activi si in rezerva, familiilor si dependentilor profesionali ai acestora daca isi respecta promisiunile facute pe toate posturile Tv cum ca va remedia in cel mai scurt timp inechitatile existente in sistemul de pensii militare care afecteaza pe rezervistii mai vechi si mai noi si intr-un viitor cert si pe activii de azi.
Poate va trage concluziile necesare pana la viitoarele alegeri parlamentare si nu se va mai lasa dus...de sfatuitori ca LOV, Tutuianu, Les,,,etc, etc.

Cu stima,

Liviu PO said...

Trebusoara mica cu minciuna repetata de un milion de ori s-a transformat intr-o trebusoara mare...Asa ca vin vremuri grele peste tarisoara asta...Daca seful partidului e trimis maine la ...domnesc ,degringolada va fi foarte mare in PSD si multi parlamentari vor dezerta la alte partide pentru promisiuni desarte.E posibil ca un mare partid de talia PSD-ului sa dispara precum PPDD-ul lui DD...E aprope cert ca vor mai pleca vreo doua milioane de romani din tara si vor ramane pe aici cei iubitori de C... ,B... si alte figuri politice exceptionale...
Dumnezeu sa ne aiba in paza...

Gigi said...

Rezultat așteptat.Nu este o noutate.PNL,nu a câștigat nimic.Nu văd de ce atâta bucurie!!!!
La aceste alegeri,două partide au ieșit în evidență,anume:
***PSD-mare perdant;
***USR-mare câștigător.
Atât!

Am spus,încă de mult:
PSD-ul,să nu se culce pe-o ureche,am făcut trimitere la doamna cu părul roșu samd.

Acum,urmează ce e mai grav,anume:daca șeful șefilor o mai ține partidul unit,sau vor migra către altele.Cum
am spus acum o lună.
Dacă se va întâmpla așa este începutul dezastrului.

Iată că măsurile luate de acești guv.în avantajul unor categorii sociale și în dezavantajul altora,în ideea că i-ar putea ajuta la viitoare scrutine,nu sau dovedit de bun augur!Și asta am spus-o,cîndva.Si multe,multe altele.

Deocamdată,dacă va reuși să țină partidul unit,n-ar fi o mare problemă,dar dacă vor continua așa,ca și până acum,la anul va avea o mare surpriză,va fi lovitura de grație!
Să nu zică că nu le-am mai spus!

M said...

Seidler USR: primele 3 proiecte de legi pe care le vom propune : votul electronic, votul prin corespondenta și abrogarea tuturor legilor care dau pensii speciale.
Olguța Vasilescu PSD: dacă abrogati toate pensiile speciale votez și eu! 😁
Îmi amintesc de anunțul Tarom:
Dragi pasageri, priviți în dreapta, motorul arde, priviți în stânga, motorul arde, priviți înapoi, echipajul, în parașute, vă dorește călătorie plăcută!

Iulian Mareș said...

Facerea de bine...f.tere de mamă!
Deja USR o arde cu pensiile speciale, că au draftul legii, dar fără magistrați! Oare cui îi este frică și de ce?

Arfy said...

Dlor M și Mares măriți orizontul de vedere... nu-i suficient cuponul de pensie sau cel de salariu. Sunt multiple relații sociologice necesare! Poate după această lecție dată de tineri și de cei plecați să muncească afară veți privi realitatea altfel. Trei generali români n-au procent decât la alții... cât de rupt de realitate poți să fii!

reddog said...

O vrem pe Brenda la Finante.
Sau la Drumuri si Poduri.
Sau la Aparare.
Hai sa incercam si altceva, dupa un Cuc si un Les ce poate fi mai rau?
E sansa noastra, putem avea o miliardara excentrica in fotoliul de ministru... 😁
O vrem pe Brenda ministru! 😁

Unknown said...

Pînă la alegerile parlamentare interne mai este timp.Cred ca lucrurile se vor redresa în favoarea PSD.

vasile iosif said...

Da, numai daca vor face ce trebuie. Pana acum numai au furat:
1.Pensia suplimentara - furt clar.
2.Pensia contributiva pentru stagiul civil adaugat - furt clar.
3.OMM cuvenit din alta lege -L80 - furt clar.
4.Majorarea de 5% din OUG nr.57/2015 - furt clar, in procesul actualizarii.
5.Reconstructii salariale, sume in loc de produs, coef.de 197,3 - smecherii finantiste.
6.Inghetari, impachetari, criogenizari si alte tratamente antiimbatranire pentru pensionarii militari.
7.Generali cu pensii cat subofiterii si subofiteri cu pensii cat ajutorul social.

Domnule Dragnea, se aude semnalul dat, in mod democratic, de 2.000.000. de votanti legati intr-un fel sau altul de SNApOPSN?

V-ati convins ca militarii stiu sa foloseasca cu precizie si inteligent si votul democratic?

Isi mai bat joc de militari d-na LOV si dl.Solomon, cu ceafa si obrazul gros?

Cu stima,

Unknown said...

PNL/USR/Plus ar vrea acum alegeri anticipate pt.presedinte si Parlament considerînd ca au prins momentul favorabil pentru a pune mîna pe putere.Pun pariu ca dupa un an de guvernare a astora romînii vor fi superdezamăgiţi!

Gigi said...

Văd,că USR-iștii se cam umflă în pene!
Așa se umfla și PSD-iștii acum vreo 3 ani.
Primii,care au fost ..tuți am fost noi.Ne aducem aminte ce urlau tembeleviziunile de casă
pensii nesimțite,îi f...tem pe colonei samd.
Așa și câștigătorilor la UE,le spun să nu facă aceiași greșeală ca ceilalți,că s-ar putea că la următoarele alegeri să le pară rău.Românii sunt cam schimbători!Precum vremea!
Să nu spuneți că nu v-am zis!
Oricum,furtunile de acum 10 zile au fost mizilicuri,față de ce va urma.
Sărăcuța noastră țărișoară,
norii de furtună se apropie.Suntem blestemați pe vecie,se pare!

totoiany48@gmail.com said...

Dl Mares a definit corect situatia .
Multi ...analisti politici si nu numau ,dar solutii ... .
Rezultatele sunt ca urmare a efortului depus de ...finantatori ,baietilor ...din tara si de afara etc .
Constat ca pdv ul dlui Dogaru este mult mai articulat decat al unora dintre dumneavoastră.
Incerc sa cred in prezicerile facute de unii dintre dvs. ca va fi mai ...bine .

Niky said...

Poate ca ar fi bine sa se retragă de la guvernare pentru ca in 2020 după o guvernare austera a ăstora sa cîstige din nou PSD,detașat ca si după guvernarea Cioloș în urma demisiei lui Ponta! PNL/USR sigur va bloca pensiile si salariile,ceea ce va genera nemulțumiri în rândul multor cetățeni.Numai ca pina atunci noi,pensionarii militari s-ar putea sa fim păgubiți!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Greseala fatala a PSD: Pensiile si salariile mari le-au facut nesimtite, plebea i-a manjit cu echivalentul unei lazi cu halva sau marmelada pe scumpiri cumplite! Proasta politica! Medicul isi ia linistit si spagle la cei 30.000 lei, doar un exemplu. Trei senatori PSD au propus saptamana trecuta ca si soferilor lor sa li se faca salarii si pensii speciale! Sacul are un fund...Ei a dat putin tocmai celor care voteaza. Mamma la ce sa iasa la vot pentru 50 lei? a zis: ,,Sa-i ia dracul cu banii lor ca au dublat toate preturile!'' Ca mama am zis si eu, cel zdrobit miseleste, si alte milioane de votanti, sau, ma rog, fost votanti. Am auzit nesfarsite voci care au jurat ca nu ma iese deloc la vot, sau nu mai voteza cu PSD, tocmai ca i-au abandonat pe saracii care de 30 ani duc foamea, banii ducandu-se la secretare, liftiere, paznici, amante, Consiliile judetene, Primarii si alte institutii, care nici macar nu au mobilizat votantii la ce salarii de nababi au! Bine nu va fi. Cand va veni dreapta la putere, am o satisfactie macar ca toti vor fi bulti si scapa doar cine mai poate! Militarii au dat extrem de putine voturi la PSD, toate ducandu-se imprastia la toate partidele de dreapta, o parte si catre UNPR. PSD SI-AU FACUT-O CU MAINILE LOR, PENTRU CA DACA NU NE SFARAMAU DREPTURILE, 1 MILION DE VOTURI LE AVEAU ACUM DE LA APARARE,ORDINE PUBLICA, SECURITATE NATIONALA SI FAMILIILE SI PRIETENII ACESTORA! SI-AU VARAT CU NOI SINGURI GARLEJELE IN SPANZURATOARE, SI VAD CA INCA CONTINUA SA NE SFIDEZE SI SA NE IGNORE OSTENTATIV, SI REFUZA SA RETRAGA ACELE OUG NIMICITOARE! PSD, TREZESTE-TE, CA INTR-UN AN JUMATATE VA INTREC SI UNPR SI VA ZIC, PA SI PU, DIN MERES! ACUM, A FOST PENTRU NOI UN ANTRENAMENT, NE-AM FACUT INCALZIREA SI NE VOM SCOATE IN VITOR TOATE ARMELE DIN RASTELE SI ARSENALE! AZI, MAINE AFLAM ADEVARUL REAL AL REZULTATELOR ELECTORALE, SI NU SE STIE DACA UNPR NU VA PRINDE SI EL UN EPUROI DE URECHI!

Liviu PO said...

Asa ca e posibil ca cel care ne facea "maimutoi cu epoleti" si fara ghilimele,la ora de maxima audienta sa ne fie premier.Vae victis...

Iulian Mareș said...

Un rezultat prost nu inseamna si dezastru neaparat!
Faptul ca s-au marit salariile in SM si Inv este un lucru f bun!
Victoria unora are la baza votul negativ impotriva unui singur om!
Cat despre retragerea de la guvernare vom mai vedea, stiut fiind ca ekipele mari joaca mult mai bine in 10!
Cat despre daramarea guvernului, ei asta-i visul nebunilor....Kiar asa fi curios sa vad o guvernare USR-PNL!
La case mult mai mari este un dezastru pe masura: Partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională (RN), condus de Marine Le Pen, este creditat cu primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, în faţa progresiştilor din „La République en marche“
....Macron, demisia!?
Insasi PE va suferi modificari structurale in compunere....
In orice caz, PPE - Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)/adeptii austeritatii extreme nu vor mai fi ceea ce au fost!

Grupuri politice în Parlamentul European Numărul locurilor % din locuri
PPE - Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) 179 23,83%
S&D - Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European 150 19,97%
ALDE&R - Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa + Renaissance + USR PLUS 107 14,25%
Verts/ALE - Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană 70 9,32%
CRE - Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni 58 7,72%
ENL - Grupul Europa Națiunilor și a Libertății 58 7,72%
EFDD - Grupul Europa Libertății și Democrației Directe 56 7,46%
GUE/NGL - Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică 38 5,06%
NI - Deputați neafiliați 7 0,93%

RED,
pensia buna de care te bucuri o ai din guvernarea pe care o hulesti! Nu te bucura acum, bucura-te maine cand iti va fi recalculata, conform programului(?) lor!

Provocare si curaj!
Hai sa vedem, posibila noua guvernare are curajul sa muste din veniturile magistratilor, in functie si/sau celor in pensie?
Sunt f curios daca Rares Bogdan va renunta la locul lui in PE!....este un culoar pe care l-a si anuntat: Orban, este aici, in spate!

Iulian Mareș said...

Guvernul României, că e PSD, că USR, că e Cioloş, nu mă interesează, nu poate din punct de vedere logistic să asigure cetăţeanului cu drept de vot din afara ţării aceleaşi condiţii de vot ca în ţară. Nu se ştie exact câţi oameni sunt, câţi vor ieşi la vot, este imposibil. În orice ţară occidentală, civlizată, se asigură procedura numită vot prin corespondenţă. În America, de exemplu, dacă nu te afli în circumscripţia ta în ziua votului, poţi să ceri un vot prin absenţă pentru care, sigur, trebuie să te organizezi, ca să îl trimiţi prin poştă şi aşa mai departe. Votul prin corespondenţă este singura soluţie", a spus Alex Coita.

*In plus pt organizarea alegerilor din strainatate responsabilitatea revine misiunilor diplomatice permanenete, dar cetatenii nostri nu se inregistreaza la ambasade!

ifrim said...

Cine stie de ce a spart carlanu Ponta PSDul in doua?De aceea sunt rezultatele care sunt!

Iulian Mareș said...

UK, un "prieten" al Romaniei...
Potrivit The Guardian, din primele date, partidul pro-Brexit condus de Nigel Farage este acreditat cu 32% din voturi. În comparație, în 2014, partidul condus de Nigel Farage a atins procentul de 27,5%.

CEZAR said...

Trăiască Naționaliștii..!
Felicitări Marine Le Pen....!
Vive la France...!😃

Iulian Mareș said...

Si uite asa a revenit la putere ... PDL-ul!

Iulian Mareș said...

Arfy-ule,

nu am sustinut niciun general, oricare ar fi acesta! Cum s-ar zice Adresant necunoscut!
Cat despre tineri si curentul lor politic, tin sa-ti amintesc ca, in istorie, au mai fost curente politice inedite, dar nu au rezistat in fata social-democratiei, liberalismului si conservatorismului, pt ca cei care le inventeaza si sustin sunt doar aventurieri de circumstante!

Cifff1967 said...

CU IOHANIS,PNL,PDL SI USR VA CURGE MIERE IN ROMANIA,TRAIASCA DEMOCRATIA,POPORUL ROMAN O VA LUA PE COCOASA CA PE TIMPUL LUI BASESCU

Stelian P. said...

De interes:

Militari romani din Afganistan

"Soldații români din Afganistan au creditat USR-PLUS cu 310 voturi, PNL cu 136 voturi, Pro România 93, PSD 49, PMP 28, ALDE 23, Partidul România Unită 19 și UDMR cu 7 voturi."

avianyc said...

Regretabil ca avyanic,Stelian ,Reddog,Leonard nu au reusit sa va lumineze prin comentariile lor pertinente si de bun simt ,clarvazatoare asupra tensiunilor introduse de mafia psd-ista in societate,a fost nevoie de popor sa va aseze cu picioarele pe pamant.
Cei care dati vina pe"finantatori externi,ambasadori,etc probabil ca inca nu ati ajuns cu picioarele pe pamant sa luati pulsul celor multi care trag si 12 ore pe zi la locul de munca pentru un salariu si duc tara asta inainte platind 48% din salariul brut taxe si impozite ca sa se lafaie bugetarii (in special cei din administratiile locale centrale ,companii de stat,etc) in salarii fabuloase si pensii speciale croite de Olga & Liviu.
Asta-i rezultatul punerii botului la manevrele "competentilor"juristi la ff Ciordache,Cataniciu,Nicolicea supervizati de TT.
Nu va intrebati cumva dece romanii mu le-au mai trimis in parlamentul UE pe vehementele "aparatoare"ale Ro ,Grapini si Nicolau?
Fiindca de fapt aparau hotia din Romania.
Regretabila pentru militari urcarea pnl,usr in varful parului insa vina nu le apartine decat in masura in care au sustinut golania unor trepadusi care au crezut ca momesc niste bugetari cu salarii ,pensii ,aj social in schimbul votului.
Daca nu functiona cat de cat momeala asta acum aveau 10-15%.

Stelian P. said...

@Iulian
"Victoria unora are la baza votul negativ impotriva unui singur om!"

Absolut de acord. Puteti insa sa-mi explicati in numele celor care nu sunt trepanati, idioti utili, slugi la straini etc. cum de nu ati sesizat voi ce se va intimpla, cum de ati devenit uneltele docile ale unui infractor ? Nu era mai bine si pentru voi si pentru tara daca alegeati in fruntea partidului un om fara pata ?

avianyc said...

Europarlamentarele nu schimba guverne.Ele sunt doar un test pentru partide.
Am spus ca m-as bucura ca la aceste alegeri psd sa fie adus cu picioarele pe pamant.Sa stie ca in ecuatie conteaza si militarul rezervist si nu numai.
Poate asa se debaraseaza de balast si se apuca de treaba in mod serios cu oameni integri si responsabili la cârma .

avianyc said...

Daca oameni rationali precum avyanic,Stelian ,Reddog,Leonard nu au reusit sa va lumineze prin comentariile lor pertinente si de bun simt ,clarvazatoare asupra tensiunilor introduse de mafia psd-ista in societate,a fost nevoie de popor sa va aseze cu picioarele pe pamant.

Arfy said...

N-am spus că ai susținut vreun general! Ieși un pic din bula ta si privește în jurul tău! Ai o pregătire bună și nu pot înțelege cum săruți mâna unor conducători cu o pregătire și o conduită mizerabilă. Ascultă vocile din interiorul psd. Atitudinea de ghiolban ajuns șef sunt convins că o cunoști pe modelul caporal din domeniul în care ai activat. Da, mă bucur că a fost dată o lecție acestor îngâmfați dar nu sunt naiv sa cred ca se vor rezolva problemele din România. Oricând celor ajunși la putere chiar dacă au fost susținuți de mine pot să-i dau naibii dacă nu-și respectă promisiunile. Ce le pasă șobolanilor că navă se scufundă când rod fundul navelor! - Citat aproximativ- Voltaire!

Liviutatarush said...

Sa ne intristam? Aproape toti cei care au comentat pe blogul asta pareau resemnati ca prin 2022 ni se va face si noua dreptate. Cati dintre pensionari vor mai fi atunci in viata? Promisiuni peste promisiuni si asociatii ce "lucreaza" cu guvernantii pentru indreptarea lucrurilor. Rezultatul de pana acum? NIMIC! Am avut niste discutii inainte de alegeri cu doi USR-isti, respectiv domnul Lupescu si domnul Falcoi. I-am rugat pe ambii sa-mi raspunda la doua intrebari cat mai succint: 1. In conceptia USR pensiile militare sunt considerate pensii speciale si vor disparea in cazul in care veti fi la guvernare? 2. In cazul in care pensiile militare vor ramane in vigoare, care este intentia USR de a elimina inechitatile? Raspunsurile au fost urmatoarele: Domnul Falcoi - 1. USR a avut un proiect de lege pentru desființarea pensiilor speciale în 2017, dar pensiile militare nu erau incluse. 2.La asta mă gândesc de ceva timp. Când voi avea soluția voi ieși cu ea. Ce știu e că la grade și vechime egale, pe aceeași funcție, pensiile trebuie sa fie egale indiferent de anul ieșirii la pensie. Domnul Lupascu - 1. Pensiile mitare nu au fost și nu sunt speciale. USR stie și susține decizia CCR 20 din 2000. Pensiile militare de stat sunt pensii ocupationale. 2. Eliminarea inechitatilor atat prin aplicarea prev L223/2015 asa cum a fost promulgată cat și prin indepartarea/blocarea/renunțarea la og57/2015, og59/2017, OM 25 și OUG 114 (În părțile ei viciate). Pe site Camerei Deputaților la profilul meu veti gasi declaratiile mele politice, luările de cuvânt privind cele de mai sus. Sunt secretar al Comisiei de apărare din Camera Deputaților și nu mă joc de-a armata. Am fost ofițer M.Ap.N o viață întreagă!
Ambii sunt parlamentari USR, unul senator, celalalt deputat. Astea au fost raspunsurile. Poate ca viitorul nu-i chiar sumbru! Nu dati cu pietre, va rog!

avianyc said...

@ Mares
Dumneata impreuna cu domnul@ M ar cam fi cazul sa luati o vacanta cu verifificari amanuntite la sistemul de ungere soft.....
Cand poporul iti da o palma zdravana este recomandat un moment de amplă reflectie.

Leon said...

Dragnea si Tariceanu au deschis prea multe fronturi in acelasi timp, lupta cu bancile, cu multinationalele, cu partidele serviciilor secrete, cu statul subteran condus de Iohannis, etc.si finalul se vede, au piedut amandoi dreptul de a candida la prezidentilele din toamna acestui an.
Cred ca guvernarea va continua, dar multe din masurile sociale promise vor fi amanate; de exemplu, daca punctul de pensie va creste din septembrie la valoarea de 1265 lei (este deja prevazut de OuG.nr.114/2018), nu mai poate garanta nimeni ca proiectul legii pensiilor civile va intra curand in vigoare. Acest proiect, in urma Deciziei CCR, ar trebui sa intre din nou in dezbatere in Parlament in aceasta saptamana, dar...!

Dan said...

Psd a lovit cu sete in militari.Rezultat : Psd e deja istorie ,la urmatoarele alegeri nu trece pragul de5%.PSD e deja PNTCD 2 cu care s-a si aliat.

Iulian Mareș said...

Stelian si Arfy,

eu nu fac politica, in sensul ca nu sunt membru al unui partid politic, insa sunt alaturi de social-democratie! Pe cale de consecinta nu aveam cum sa aleg pe cineva si nici sa sustin!
F multe din elementele programului lor de guvernare au fost si sunt benefice romanilor, sa fie clar! Cred ca nu este cazul sa dau si exemple, dar daca nu mareau veniturile in SM asistam la depopularea sistemului! Eu nu am avut asteptari privind L223, dar ceea ce va urma....vom suporta!
Categoric ca au facut greseli, unele copilaresti
In orice caz as vrea sa cred ca ce au facut ei rau, vor avea ocazia ceilalti sa faca bine!
Si cum spuneam, vocea poporului meu este sfanta, dar tare ma tem ca s-a ascultat cantecul lebedei negre!
Valul vine si trece pt toti.....Pe Ciolos l-am vazut cat poate ca premier, poate am ocazia sa-l vad si pe Rares Bogdan!
Inca un lucru cert: KWI tocmai ce si-a identificat un nou dusman si inca f perfid ...: Ciolos si tot USR-ul!

M said...

@Avyanic - eu nu imi permit sa va dau sfaturi privind ungerea. Am spus ca nu am sa votez PSD cat timp in conducerea acestuia se afla personaje ca Olguta, Solomon sau Tit Brailoiu. Deci, ca de obicei, esti pe aratura! Domnia ta ai sa votezi vesnic un penal doar pentru ca e din Sibiu si ai sa te faci orb la infractiunile lui asa cum psdeii sunt orbi la cele ale lui Dragnea.
Deci cam aceeasi mizerie!
Eu ma uit la ce promit fiecare pentru mine si ai mei! Momentan cea mai buna oferta ramane la USR. Din pacate violenta si atacul constant la adresa unor militari ii fac pentru mine a fi nefrecventabili. PNL este exclus din cauza conducerii total inepte: Rares Bogdan, Johannis si Orban.

Militar de la 14 ani said...

PSD a pierdut din vina lui Dragnea dar hai să nu îi aruncăm lui toată troaca. Să nu uităm că toate guvernele, toți miniștrii puși au fost niște marionete, oameni slabi, pot să spun chiar necalificați.
Luând un exemplu militar, un comandant, pentru a conduce o unitate își aducea oameni competenți (cel puțin așa era pe vremea mea). Nu s-a întâmplat așa la PSD, cu toate că de-a lungul timpului au excelat la acest capitol. Cum poți să o pui premier pe Dancila? O rușine națională. Miniștrii fără pregătire în majoritatea domeniilor.
Programul de guvernare e o glumă proastă scoasă de infractorul Vâlcov. Cum poți să te încrezi în expertiza acestui sfertodoct? Îl reiei, îl corectezi, îl discuți, vezi dacă e sustenabil, recunoști unde ai greșit, apoi îl pui în aplicare.
Iar Dragnea vine numai cu subiecte menite să ne întoarcă în '89: prețuri în lei (tu vrei trecerea ka moneda euro), roșii romanești (care sunt mai proaste decât cele de afară), PPP (când ai miliarde de euro de la UE), sate, școli etc.
Iar pentru pensiile militarilor nu trebuie să ne milogim la partide ci trebuie ca din interiorul sistemului să ne batem cu argumente pro și contra și să convingem clasa politică de necesitatea acestui calcul al pensiei (avem o întreagă direcție cu astfel de responsabilități și un secretar de stat).
Până atunci fiți mulțumiți cu ce avem în plată, fiți bucuroși dacă o să mai luăm 4,6 % din 2020 și fiți fericiți dacă o să mai rămână actuala lege.

Leon said...

PNL trece imediat la realizarea promisiunilor din campanie:
Maine in sedinta comisiei de aparare din Senat se discuta proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale initiat de cei 4 liberali in frunte cu eminentul Catu..!
Felicitari colegilor militari care au pus atampila PNL..!

Iulian Mareș said...

AviaNyc,
Tu nici măcar nu contezi in sistemul de valori, cu atât mai mult în al meu!
Atât timp cât doar critici și nu ai opțiuni nominale ești doar kibitz balcanic!
Să așteptăm evoluția evenimentelor și nouă alianță!
Să dea Dumnezeu să-ți fie ție bine, dar am mari și grave îndoieli!

Mihai said...

pe DC News sunt publicate listele cu voturile militarilor din Kandahar. Interesant ,nu?

emillian123 said...

1...Stati asa..:si Rares BOGDAN=number one - de pe -Euro-lista PNL VREA SA TAIE PENSIILE MILITARE...! 2. ...Cu USR+PLUS- situatia e ,, ceva,,- mai complicata: ..e o ,,grupare,, mai ,,absconsa,, care face jocurile..NU SE STIE-FOARTE CLAR-...ALE CUI...?!Eu cred ca e din ,,sfera,,- mai larga ..a asa-zisului ,, stat paralel=ocult= hard -core...!!,,care face jocurile de 30 si + ...de ani..!

Huhu Rezea said...

Militarii, inclusiv mercenarii de la Kandahar, au obținut ieri o victorie a la Pyrus. Adică au cam înfrânt-o.
Daca Dragnea va fi arestat azi, Guvernul cade in zilele următoare. Dacă nu, cade prin moțiune de cenzură.
În toamna vor "beneficia" de reformele antisociale ale guvernului de dreapta, care va spune ca nu mai sunt bani ici pentru garantarea salariului mi im care a sărăcit patronii.
Vorba unui glumeț din presa:PSD a devenit cea mi mică problemă pentru Iohannis.

CEZAR said...

Cinste PNL...sa treaca repede la munca !
Pensiile militare TREBUIE REZOLVATE ! ..sic!!
NB
Multumim celor clar vazatori numiti mai sus care ati votat cum trebuie PNL+USR..un suflu nou revolutionar

un oscar = o pensie said...

Buna ziua,
Am si eu o nedumerire:cum s-a ajuns la situatia urmatoare-
Sa se plateasca Oscarul in intr-o pensie militara si OMM sa nu conteze deloc?
mentionez ca Oscarul il au 5% din totalul militarilor iar OMM il au 100% din militari
acest oscar valoreaza cat cuantumul a 3-4 OMM si de oscar beneficiaza 95% doar cei din birou(caz real la loc meu de munca),cum naiba s-a ajuns la mizeria asta?
cei operativi nici nu spera la oscar si au taiat chiar si omm iar cei din birou au oscarul lipit de functie ani la rand si cand ies la pensie restul vietii?
stiu ca voi fi contrat de "greii" care au oscarul, gen strategul MARES, care nici nu vad pe cei mici si nebagati in seama....

emillian123 said...

Leon: scriam -acum cateva zile(16 mai a.c.) -ca guvernul Ponta a redat pensiile militare taiate de Boc-Basescu si ai comentat ca nu a facut si indexarile necesare-cu inflatia ..etc.Iti amintesc faptul ca pensiile militare- taiate de Basescu-NU au fost indexate- DELOC- in perioada /ian.2009- dec./2015; prima indexare-de 5% -s-a aplicat in ian. 2016-si apoi-urmatoarea- in 2017=5,25 %-si -care -cel putin- in cazul meu-au fost TAIATE- la pensia ACTUALIZATA-in 2018; in 2019- indexarea DE 1,3 %- S-A APLICAT LA PENSIA IN PLATA=mai mare=(cuantumul avantajos- al pensiei recalculate si indexate - in anii 2016-2017)- decat pensia actualizata cu 15 % - si NEINDEXATA--nici macar- in contul anului 2016=cum cred ca ar fi fost legal..!..Daca -la alti pensionari- s-a procedat altfel -INSEAMNA ca CPS/MApN- ...NU APLICA UNITAR= LEGAL (sic..!!)-legea pensiilor...!

Cornelius Flavius Ifrim said...

TALHARIE! UNPR CU 90.000 MEMBRII, DOAR 55.000 VOTURI! DIN TOAMNA SA NE ,,BUCURAM'' DE REVENIREA PDL LA GUVERNARE, CUM ZICE ONORABILUL, HUHU REZEA! CRED CA NU SE MAI POATE FACE NIMIC, PENTRU CA SINGURI NE-AM NENOROCIT, CU MANA NOASTRA SI AMBITIILE GENERALILOR, CARE FIECARE AU VRUT PARTIDE PERSONALE, IN LOC SA INTARESASCA PARTIDUL MILITARILOR, UNPR! DUMNEZEU CU MILA...

Iulian Mareș said...

Sper că sunt onorabili și Dide va fi noul ministru al MAI!
Ce vor păți jandarmii și cavaleriștii care nu l-au angajat....🤔
Glumesc! El la SPP vrea! 😂

Iulian Mareș said...

Să-ți mai explic pt ultima data, sper să înțelegi!
Eu îți spun din prevederea instrucțiunii de aplicare!
-se acordă pt 5% din funcțiile prevăzute; Cdt este nominalizat sau nu de șeful structurii superior ierarhice!
Oscarul reprezintă un procent din solda de funcție, iar OMM se adaugă procentual, maximum, 20%!
Știu că nu ți se pare normal că acest Oscar să fie luat de Cdt, șef st.mj, locțiitori, mai ales că din motive sociale s-a acordat kiar și pt câteva luni prin rotație!
Niciodată nu poți mulțumi pe toți!
Daca știai toate acestea de ce încerci să duci în derizoriu un sprijin bun?

*Sper, mă rog, că un nou guvern să îți facă dreptatea de care alții te-au văduvit! Baftă!

capitanu nemo said...

PRO ROMANIA a luat 7 la suta,daca PSD facea ceva in privinta pensiilor militare pana in ziua votului cele 7 la suta le reveneau.Am atentionat ca nu v-a face pragul de 30 la suta ,dar daca Peleanu si alti aplaudaci ii dadeau in fiecare luna cu 40 la suta ,asta este.Acum PSD intra in degringolada ,o mare parte din parlamentari vor pleca la Ponta.Am votat cu Ponta ,deoarece a fost singurul care a avut curajul sa i-a apararea pensiilor militare ,dar asta nu inseamna ca o sa fiu captiv si o sa-l votez neconditionat.

Stelian P. said...

@Huhu
Cum va explicati faptul ca romanii care lucreaza afara (inclusiv militarii) nu prea pun stampila pe social-democrati ? Sa nu uitam ca e vorba de vreo 4 milioane.

Leon said...

@emilian, pana in anul 2015 indexarea pensiilor militare s-a facut prin majorarea valorii punctului de pensie conform Legii nr.263/2010, astfel:
-732,8 lei s-a mentinut patru ani, pana in anul 2012 inclusiv.
-762,1 lei (+4%) in anul 2013.
-790,7 lei (+3,7%) in anul 2014.
-830,2 lei (+5%) in anul 2015.
Militarii fiind cuprinsi in prevederile L.263, si avand recalculate/revizuite pensiile cu punctajul mediu anual au beneficiat de indexarile de mai sus la cuantumul din Decizii, nu la cel aflat in plata la valoarea din dec.2010(L.241), evident mai mare.
Eu in decembrie 2015, aveam in plata cuantumul din oct.2008, fara sa primesc un leu in plus timp de 7 ani, desi inflatia cumulata in acesti ani a fost de 26%..!
De abia in anii 2016, 2017 si 2019, PSD-ALDE n-au avut de lucru si mi-a majorat/indexat pensia militara cu 5%+5,25%+1,3% la cuantumul aflat in plata mai mare decat cel recalculat cf.L.223/2015..!
Dar sa fim sanatosi, vor veni vremuri si mai ,,bune,, pentru toti !

Iulian Mareș said...

Fotocopia tabelului centralizator cu cifrele scrutinului de la Baza militară Kandahar au fost făcute publice de către deputatul USR, Cristian Ghinea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Nu înțeleg ce a dorit să demonstreze, dar nici cât de legală este fapta? Aceasta nu este o interpretare sociologică ci desecretizarea votului!
Oricum și Orban amenință guvernul că dacă nu pleacă azi trimite oamenii peste el!
Bravo Orban, mai ai multe de declarat? La ieșirea din guvern le dai și cu măciuca în cap? Le scoți și okii, le pui șobolani in gură? Mai cunoaștem situații....așa nu te văd în bine!

reddog said...

Un fleac, i-am ciuruit! 😁💪🇷🇴🇪🇺

M said...

In ceea ce priveste sporul de 50% sunt de acord cu Mares desi eu nu prea am fost beneficiar al lui din cauza ca am gura cam mare! :D
Daca ai taiat primele trebuie sa acorzi un stimulent financiar de orice fel pentru a putea conduce o unitate. Daca toti ar fi platiti egal atunci cum s-ar putea face recompensarea celor care merita asta?
Principiul "morcovul si batul" ar ramane doar in "bat". Aaaaa..... daca vorbim de modul de acordare este alta discutie si tine mai ales de comanda unitatii. La noi, in ultimii ani, cele 5% erau impartite proportional pe categorii (ofiteri superiori, ofiteri inferiori, subofiteri etc.). Asta insemna cam 1% ofiteri superiori, 2% subofiteri si mm etc.
Da, de-a lungul vremurilor, au fost comandanti care dadeau toti cei 5% la functiile de
comanda.
@Stelian P - romanii care lucreaza in afara nu pun stampila pe PSD pentru ca
1. ei nu beneficiaza de masurile bune ale PSD dar aud mereu de masurile rele,
2. primesc informatiile furnizate de internet.

M said...

Am uitat, inca ceva!
Va amintiti cand v-am spus ca nu vor face nimic inainte de alegeri? Ca nu vor fi gata "simularile"?
Olguta a lasat sa se inteleaga ca "nu va grabiti, dupa alegeri se vor schimba lucuri si vedem atunci. Oricum cu mine o sa negociati mai bine!"
Cine a avut urechi de auzit.... a auzit!

Arfy said...

Recompensele, dle M, stimulează în mică măsură iar în cazul în care este dat pe pile și afinități, cum de altfel este practica, nu stimulează deloc. Psd trebuie să rămână la guvernare până la alegeri și să facă ce a promis. Interesant cum sunt susținuți de militari(statistica din TO este contrară) după ce în 2010 doi idioți au tăiat 25% din solda, norma de hrană, norma de echipare, al 13 lea salariu, prime,ajutor la ieșirea din sistem etc. Oare de ce atunci când au venit la putere nu au anulat respectiva OG imediat în ziua următoare. Unele sunt și azi tăiate! Dacă amintești mereu că a fost o măsură proastă iar tu nu o corectezi ce poți înțelege?

capitanu nemo said...

Dragnea a fost ales pe timp de 3 ani sef de camera la Jilava.Pacat ca a bagat si partidul in gard,trebuia sa se retraga mai demult.

avianyc said...

Nu doresc raul nimanui si nu ma bucur de condamnarea lui Dragnea.
Spun doar ca a luat sfarsit calvarul romanilor generat de manipularile ordinare ale unuia care impartea soricul cu toata lumea din jurul porcului.Pe asta doar versatul Base il intrece in manevre si manipulari.
Am votat "da "de doua ori plus Ponta-Tudose.
Sper sa revina in psd si sa reorganizeze din temelii acest partid.

Iulian Mareș said...

Vom avea un guvern neomarxist(catalogat de toți analiștii) și o justiție stalinistă! Lipsește doar Beria, dar numai pt puțin timp!
Revanșa...
Ne-am întors L.D , vom fi aceiași, doar că puțin mai software!

*Victoria nu te obligă și la moralitate, cu atât mai puțin la legalitate!

un oscar = o pensie said...

nu ati inteles ce vreau sa zic cu oscarul
sa se dea domne dar sa nu taie OMM
adica pt oscar au bani si pt OMM nu mai sunt bani
desi acel OMM multumea toti militarii
sa imi dea si mie un drept pt care am muncit 27 de ani de bocanci si ordine (multe mizerabile)
stiu ca 99% din cei care citesc aici au aceL OMM deja inclus si PLATIT in pensie dar sa ne ajutati si pe noi sa se reintroduca la plata,ori toti sefii activi nu ii intereseaza de amarati ,sefii avand salarii(deci si pensii) cu cinci cifre grase nu pe la 10.000
eu am votat PROROMANIA doar ca urmeaza sa ies la pensie in scurt timp si psd(lov) nu imi recunoaste cei 27 de ani de cascheta ,OMM valorand azi 0 lei.
ati inteles oful?
sa ne dea macar OMM ca ne vor depasi soferii la pensie care niciodata nu se vor compara cu riscurile si privatiunile la care am fost supus...
si mai zic ca romanistanul nu are nicio speranta reala de redresare,toti sunt o apa si un pamant

Leon said...

Ce judecatori ascultatori avem la ICCJ..!
Cum a iesit pe post Iohannis si le-a transmis ca Infractorii trebuie sa stea la Puscarie, dupa cateva ore au si luat Decizia: Dragnea la Puscarie 3,5 ani..!
Sa mai zica cineva ca nu avem stat de Drepți in Romania !!

maiag said...

din acest moment totul se skimba,adio crestere de pensii,adio irigatii,subventii la agricultura,autosatrazi etc,mai mutzoiul de orban sau de ciolos daca vor fii premieri vor arunca pastila cu greaua mostenuremca nu sunt bani si ne da in mina,,,asa ca numai prostii se bucura,ne meritam soarta,o sa vedem pe strada useristi cu banderole sa faca ordine ca in anii 30.asta e romania la acest moment

Iulian Mareș said...

Încă o condamnare politică, cu cântec și magistrați, politicieni și multinaționale cu sânge pe mâini și față!
..
...

raul said...

@Iulian ,Perfect punctat!Si Beria si Pantiusa si Drăghici ar fi invidiosi pe ăștia din ziua de azi!Justitie de rahat!Rusine Romanie!

radu said...

"Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici cenuşa mea."
...cum de nu invatam din greselile trecutului!

Iulian Mareș said...

După f bună explicație dată de Iohannis cât și amplele dezbateri publice așa au înțeles unii problematica referendumului!

https://romania.europalibera.org/a/video-vot-las-fierbinti-adevaratul-celentano-%C8%99i-satenii-iohannis-/29964006.html

M said...

La dracu, sunt de acord cu Arfy!!! 😁
Am fost și eu un comandant mic. Iar tăierea primelor m-a afectat în modul în care făceam management.
Un exemplu: aveam un subordonat excepțional atât de bun încât era solicitat oficial de aliați să se ducă să facă demonstrații. Invitația venea la nivel de ministeru deci... cam obligatorie. Dar eu nu aveam cum să îl recompensez. Rar, foarte rar îmi venea rândul să fac propunere pentru acei 5%.
Ce vreau să spun domnule Arfy? Așa cum nu toți militarii au pensii cu 5 cifre, nici toate recompensele nu sunt date pe pile.
Un fond de premiere ar fi bun întărind autoritatea comandantului corect!
Eu recunosc ca PSD în relația cu militarii a rămas dator. Salarizare proastă, conducere haotică, legea pensiilor ciumpavită. Să îi văd pe ăștia!! Ca până acum au urlat că au dreptul să ucidă militarii aflați în dispozitiv!sau cel puțin nu s-au delimitat de asemenea afirmații!! 😡

Iulian Mareș said...

Regret, dar așteaptă buna guvernare a celorlalți! Sigur vor rezolva!
Eu am înțeles f bine ce expui, dar nu am inteles de ce ai fost ironic cu persoana mea?!
Să-ți explic încă ceva:
-oskar pt 5% < OMM pt 100%
-nu toți au OMM in procent maximum
-oskar intra in compunerea soldei de funcție
-OMM vine din altă lege, dar printr-o OUG s-a plafonat pensia funcție de solda avută
Că să te încurajez îți dau și o veste buna după câteva rele...
-posibil că din 01.01 2022 să fie mai bine!
Dumnezeu să aibă în pază pe cei mai cinstiți dintre români! Vezi ce nori cenușii, de furtună vin de la Cluj?
Sunt pe Munții Cibinului!

avianyc said...

Noroc ca nu au fost intentionat create conditii sa voteze toti cetatenii romani din diaspora că acum umblati bandajati cu gheață la cap.

Leon said...

Iulian, acum 40 de ani am fost detasat de la MApN la o uzina cu productie militara, fiind incadrat intr-o sectie, unde semnam condica de prezenta si de unde imi incasam retributia, dar activitatea o desfasuram in cadrul unui serviciu de programare si urmarire a productiei din aceeasi uzina !
Ce parere ai, sa merg la DNA
sa ma autodenunt ?
Directorul care a aprobat decizia poate fi incadrat la abuz in serviciu sau la instigare la abuz in serviciu ?
Sunt convins ca in situatia celor intamplate acum 10 ani la PSD Teleorman, sunt si acum angajati care muncesc la sediile partidelor si platite din alte fonduri.
Se vede si de la Sibiu ca este o facatura de dosar politic.
Rusine acestor judecatori !

Iulian Mareș said...

Radu,
Așa este....nimic nu rămâne nepedepsit și în primul rând bunele intenții!

Arfy said...

Niciunul nu cunoaște dosarul fostului mare mahăr psd-ist. Da Mareș, politic. S-a rezolvat o etapă mizerabilo-politică. Justiția la executat pentru faptele penale! Sper într-o restructurare a partidului și un dialog civilizat cu celelalte partide.

Dan B. said...

Nu pot spune că n-aș avea o oarecare satisfacție vs. eșecul în alegerile europarlamentare al PSD și ALDE, numai și numai pentru tratamentul umilitor al politicienilor direcționat către pensionarii militari.
Pe de altă parte, este evident că Dragnea a „beneficiat” de o condamnare politică, dar nici nu pot uita cum că „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”, amânând la „calendele grecești” suspendarea lui Iohannis.
Trebuie să recunosc că, la „săparea gropii” lui Dragnea, un aport substanțial l-a adus LOV, o desfrânată migrată, funcție de interes, de la un partid la altul, „plantând”, pe unde a trecut, „icre” (ziaristul Wlasopol, fostul soț, instalat vicepreședinte la ASF pentru obținerea uriașei pensii alimentare de cca 3.000 euro/lună pentru copilul lor).
Așadar, Dragnea, prin „surzenie” și naivitate, și-a „pavat” drumul spre penitenciar!

doru said...

O noua condamnare politica...nu stiu dc e adevarat dar am vazut o postare pe fb prin care militarii din Afganistan vreo 700 si au votat 39% USR...30% cu PNL si restul cu Pro Romania...dc este asa nu pot sa i inteleg...avem o lege a salarizarii unitare care maresc soldele pana in 2022...si ei voteaza cu cei care au zis ca anuleaza tot ce a legiferat PSD ..ALDE...

Iulian Mareș said...

De pe timpul BOC-turcitu/PDL nu s-au mai acordat prime trimestriale și premiul anual, stocate menționate în lege!
Mi-e tare, tare drag de BOC, dar nu aș vrea sa mai dau okii cu el....suntem veki cunoștințe!
Mai cunoașteți un caz de fost premier apoi primar și fost președinte apoi parlamentar?
Asta spune destul?

M said...

Au participat aproape 50% din cei cu drept de vot. Din ăștia între 29% și 23% au votat cu cele 3 partide: PNL, PSD, USR. Asta înseamnă cam 13% din români îi sprijină pe PSD, 14%pe PNL. și 12% pe USR
Deci pentru unii 14% este o "imensă victorie" iar pentru alții 13% este o "înfrângere rușinoasă".
Ăia votați de 14% zic că ei sunt "poporul". 😁

Iulian Mareș said...

Leon,
cu 2 condiții:
-să fie doar instigare
-să sari în sus, să nu iei condamnare...
Ca L.Orban!

M said...

@avianyc - pentru că căpșunarii nu și-au făcut pașapoarte CRDS. Dar asta e de așteptat majoritatea fiind lucrători în agricultură cu un nivel redus de pregătire, majoritatea nu știu sa scrie și de aceea nu s-au putut trece în registrul electoral. Aici ai iar dreptate!
De aceea susțin că alegerile trebuiesc organizate doar pe teritoriul național.
Dacă îți faci timp să vii în țară să dai în cap la jandarmi atunci să-ți faci timp și să votezi mai ales dacă zici că nu mai poți de dragoste de țară!!!! 😁

Huhu Rezea said...

@doru
Pe acest blog nu voi mai promova pensionari și bugetari imbecili care își vor plânge de milă în viitorii ani.

Iulian Mareș said...

Sunteți doar 4 care credeți că justiția se înfăptuiește prin ilegalități, doar așa, că să dăm bine la statistici!
A luat 3,5 ani pt cam 9 mii €, iar Cocoș, Stefan mult mai puțin pt 2 sute mil €!
Cred că ești și rațional, nu?
Iar fostul tenismen nimic...nici banii mită nici după fileu!
Cred că nu vrei și alte exemple...

hankook said...

Astia care o tot dati de gard cu "filosofii" de genul "muie psd" , sa vedeti ce muie o sa va luati de la cretinii neomarxisti care vor veni (daca "vor avea" prilejul) la butoane. Nu ati fost multumiti cu ce aveti si cu ce puteati primi , atunci sa nu plangeti cand o sa o sugeti la rece ! Punct !

Leo said...

Majorate , majorate dar tot sunt cam la jumătate din salariile așa zișilor "poliţisti" comunitari , care stau pe aleile citadine cu mâinile în buzunare şi cu capetele descoperite (era să zic goale) , precum curcanii pe lemne...
N-are cum să fie mai rău , că s-a ajuns pe fundul parabolei...

avianyc said...

@ M
Diasporezi prosti cam greu gasesti chiar daca nu stiu bine sa scrie . La Munchen la ora 7 erau in fata sectiei 150 de persoane. daca ai venit la 10-11 nu mai apucai sa votezi. Se faceau si glume de genul ” să ridice mâna cine voteaza psd ”.Si nu ridica nimeni. pe urma sa ridice mana cine voteaza PNL ,usr ,etc. Asta-i . Electronist la o fabrica de produse alimentare în Newmark (90 km de Munchen, la ora 7 era deja in fata sectiei de votare impreuna cu alti colegi ) salar in Ro la plecare 1200 net plus o masa calda pe zi plus 1 l lapte ) salariu Germania 1900 Euro net si conditii de igiena cu salopeta spalata schimbata zilnic prin grija fabricii ).
Lucrez cu o firma de constructii de doi ani de zile . Anul asta au redus personalul ca sa poata plati cei 3000 lei/lunar angajatilor. Nu gasesc clienti cu lucrari mari fiindca nu au oamenii bani . Cateva depozite de materiale s-au plâns ca nu mai vând cum vindeau anul trecut. Toate s-au scumpit la greu.
Patronul mi-a spus ca de la anul nu mai ia lucrari , pleaca in Slovacia cu echipa 10 Euro/ora manopera/ angajat si lucreaza 10 -12 ore pe zi . Per total castiga pe luna mult mai bine ca aici. Iarna si pâna acum lucrau acolo la interioare.
Complicat în Ro ,din ce in ce mai complicat. Multi ar veni acasa dar conditiile si castigul nu le convine.
Putine sanse de redresare indiferent cine bântuie la guvernare.
În perspectiva alegerilor din 20 20 poate ar fi mai intelept ca psd sa se retraga si sa-i lase pe besmeticii astia dornici de putere sa-și rupa gatul pâna atunci.Garantat si l-ar rupe. Mai mult de 15-20% nu ar face in 20 20.
Dragnea si-a cautat-o cu mâna lui si asta i se trage din scandalul cu fostul prefect de Teleorman care l-a reclamat. Cu asta fiind neacoperit l-au agatat.Plus a tot dat pomeni care au enervat mediul privat si diaspora.
Eu sper ca Ponta si Tudose vor reveni si vor prelua partidul. Altfel se cam alege praful si de ei.
De la pnl singurul capabil de ceva este momentan Bolojan de la Oradea dar ala nu pleaca de acolo. Dar si daca pleaca in cel mai scurt timp face ordine intre ei. Restructurare ,informatizare ,lucru online , tineri capabili cunoscatori de limbi straini in structuri ca si la Oradea. Stiti ca la Oradea la preschimbare permis auto ,dai permisul si în doua ore pleci cu permisul nou. Stiti ca toata coreespondenta ficala ,etc se poarta online ? Nu prea sunt cozi la nimic prin primarie . Inclusiv autorizatiile de constructie le primesti in termen legal acasa dupa depunerea online a documentatiei. Deci se poate.

Iulian Mareș said...

Leonard,
Eu kiar nu te înțeleg...ceva vreme în urmă, o ardeai că pketesti 1 miliard impozit, pe an cred, la o multinațională!
De aici trag concluzia că pensia militară și lupta ta este un moft USR-ist! În afară faptului că este legal și moral să lupți pt drepturi și venituri pe care le consideri merirate...este ceva ce-mi scapă...! Mă pierzi undeva, este ceva ce scârție: nu înțeleg de ce ură, gen aia din stradă! Ai avut un necaz mare in activitate...?
Oricum, cine crezi tu că va face o buna guvernare, o justiție corectă și o împărțire ekitabila a bugetului? Ai o varianta?
Înțeleg, jos, jos, dar cine sus, altfel este de căcat toată strigatura?

Iulian Mareș said...

Greșit!
Polițistul comunitar este platit din banii urbei..., apoi, îți fac un update: militarii pot merge descoperiți și pot saluta cu mana ridicată la tâmplă, fără coifură....și asta de ani buni!
Sunt șefi de RA cu venit lunar mai mare decât KWI și asta este legal! Știi cum își poate majora venitul El Persistente?
Muncind și în wek pt țară, se plătește dublu! Dar, probabil, are înclinație spre scriitură! Și este mai bănoasă!

Huhu Rezea said...

Diasporezii, dacă au cap sa gândească, ar putea ca de data asta să-l înjure pe marele Mut, chiar și cu un UE, ca el a îngreunat prosesul de votare cu referendumul.
Câte secții de votare poți sa faci în străinătate dacă numai 400 000 se Prezint la vot?
Lăsați ipocrizia și propaganda!

Iulian Mareș said...

Avianyc,

esti cam plin de contradictii:
-nu este bine ca s-a marit salariul in constructii?....ok, sa-l dea inapoi, in jos! si asta in conditiile in care cu 10-15% au crescut constructiile in ultimul an!
-nu cred ca de la fostul prefect i se trage ci de la curajul de a lua unele lucruri in piept, dupa cam 2 ani de ezitari;
-iti garantez ca nici prin votul electronic nu se rezolva problema: in afara de folosit Facebook si aplicatii pt mesaje scurte scrise sau voce, nu sunt pregatiti pt alt gen de aplicatie;
-daca Ponta si Tudose sunt salvarea, mai ales ultimul, mai bine lipsa: sau mai stii? SIE este, intelectual vorbind, peste SRI;
-ce merit are Bolojan in plata taxelor on-line? aplicatia www.ghiseul.ro este generala pt toata tara si poti plati si pt Oradea din Bucuresti! a initiat-o si platit-o el?
-ultima hotie acum sunt firmele care angajeaza muncitori, dar detaseaza in Vest, clar pe bani mult mai putini si multi nici nu stiu asta!
-"besmeticii" astia nu erau, mai ieri, speranta ta?

Si eu cred ca astia ar trebui sa guverneze pana la parlamentarele nationale, pt ca mult prea multi romani sunt masokisti!
Partizanul nu are nicio treaba sentimentala cu nimeni, el s-a folosit de ei si justitie pt a-si netezi drumul pt 5 ani la nefacut nimic!...Marea lui victorie va fi intrarea aeroporturilor in spatiul Schengen si linistea vacantelor pt inca o perioada!

Sfat: ia listele noi ale partidelor pt PE si la prima citire selecteaza ce ti se pare alogen, apoi verifica CV! Sunt numai ambitii de fosti functionari prin organismele UE, unii kiar aventurieri! nu cred ca au treaba cu UE! Ex.-adu-ti aminte de un USR-ist, care, dupa ce a iesit parlamentar a renuntat zicand ceva de genul: "M-au trimis iar la Londra!"

PS-Dar daca PSD sustine pe UDMR la sefia CD s-au dus planurile lui KWI!

Stelian P. said...

Citesc si imi fac cruce. Lacrimi amare, sfinta indignare, multa ura si toate astea pentru un infractor care a ajuns dupa gratii. Daca ne-ar mai fi murit un camarad in Afganistan sau un politist hacuit cu sabia de un proaspat liberat nu am fi avut timp sa-i pomenim macar. Ce a facut infractorul pentru noi ? E drept ca ne-a aruncat pe jos citiva banuti si multe promisiuni (nu din averea lui de bugetar ci din bugetul nostru, al tuturor) pe care ii adunam in genunchi cu lacrimi de multumire in ochi si cu blesteme la adresa celor care nu cred in furt. Mindri ca suntem romani!

Stelian P. said...

Ma intreb cum se simt admiratorii sfintului aflat in spatele gratiilor cind l-au vazut cerind buletinele pentru referendum. Si asta cind si aici au fost instruiti cum sa mascheze (halal militari curajosi) neparticiparea la referendum. Veorica le-a dat primul semnal ca ea participa la referendum deoarece e preocupata de problemele justitiei apoi le-a spus in romana ei academica....ca nu mai e interesata de problemele justitiei. Nu va simtiti tradati ? Acum Veorica va conduce spre noi culmi de progres si dezvoltare in ciuda tuturor tarilor invidioase pe noi din UE, a prapaditilor aia din Japonia care nu merita nici sa le salutam premierul sau a tarilor arabe in fata carora am aruncat la gunoi zeci si zeci de ani de respect cistigat cu greu. Ah, am uitat, cine e Iordania aia cu regele ei ?

Stelian P. said...

@Huhu
In anul de gratie 2019 Romania care are o infrastructura din fibra de sticla invidiata si de americani si care are IT-isti de valoare mondiala (nu spun cuvinte mari) dar de care unii ca Tariceanu nu se simt confortabil din cauza impozitelor, ei bine Romania asta cu conducatori de geniu de cel putin 3 ani nu a auzit de votul electronic sau de votul prin corespondenta ? Dupa rusinea din 2014 cind am aparut in fata strainilor ca o tara bananiera o repetam la o scara mai mare azi ? Meritam asta ?

CEZAR said...


Stelian P. spunea...bla bla ...

Iti spun doar atat : ESTI BOLNAV...SI ITI CITEZ:
luni, mai 27, 2019


""Iulian Mareș spunea...
Sunteți doar 4 care credeți că justiția se înfăptuiește prin ilegalități, doar așa, că să dăm bine la statistici!
A luat 3,5 ani pt cam 9 mii €, iar Cocoș, Stefan mult mai puțin pt 2 sute mil €!
Cred că ești și rațional, nu?
Iar fostul tenismen nimic...nici banii mită nici după fileu!
Cred că nu vrei și alte exemple..

Arfy said...

Mareș iar pleci după fentă! Aproape l-ai imitat pe ră_mitralieră! Am mai scris ca nu-i suficient să te uiți în cuponul de pensie sau fluturasul de salariu! Privește în ansamblu toate relațiile societății!

M said...

@avianyc - daca vrei sa te cred ca diasporezii au ceva in cap nu mai spune "salar" ca analfabetii!
Eu am fost si sunt un om al regulilor, al respectarii legii. Dragnea la puscarie ma doare fix in ... Nu sunt de acord cu "spalarea" de infractiuni a altora si daca ai fi corect nici domnia ta nu ar fi!
Tot regula e ca romanii de au domiciliul in strainatate sa isi faca pasaport CRDS dar nu isi fac pentru a isi pastra buletinul si a "fura" mici beneficii. Cu ce e mai rau Dragnea?
Ce spui tu de Oradea se intampla si in Bucuresti. Nici nu stiu pe unde e primaria acum, taxe, parcare, etc se fac online.
Diasporenii SUNT cam idioti!
Exemplu: la pasapoarte te programezi online cu ora si ziua la care ai chef sa te duci. Iti trimit SMS cu ghiseul la care trebuie sa mergi. Platesti taxa online. EXACT la ora aleasa se deschide usa la ghiseul ales, iese unu' si in 4 minute ti-a luat amprentele si ai facut poza. Pasaportul vine prin curier acasa.
Singura grija e sa treci printre zeci de diasporeni ce se ingramadeau la coada, tipa isterici ca asa ceva nu se intampla in Italia si evident M#IE! Ii injurau pe politai ca ei "au drepturi" ca "nicaieri in Europa". Degeaba le spuneau de online. ASTA E DIASPORA!

Iulian Mareș said...

Timpul le decanteaza pe toate!
Inca putin si vedem guvernarea strazii, a celor care au ars-o doar prin ONG-uri si ceva contracte pe bani publici!
Oare de ce nu se ating de pensiile speciale ale magistratilor? Aud?

Iulian Mareș said...

Arfy
Care este "fenta"?
profesional sunt antrenat sa privesc numai ansamblul! ... tocmai de aceea scriu ceea ce cred eu si uneori postez parerile altora care mi se par mie obiective! ca nu ti se par tie, nu stau sa judec....nu am 2 vieti!