Powered by Blogger.

Saturday, February 26, 2022

Cum vrea să sărbătorească Putin un secol de la crearea URSS de către Lenin și Stalin.

46 comments

La 30 decembrie 1922, reprezentanții guvernelor sovietice ale Rusiei, Ucrainei, Belarusului și Republicii Transcaucaziane(Georgia,Armenia și Adjerbaijan)  au urcat pe scena Teatrului Bolșoi din Moscova pentru a proclama formarea unei noi țări, care în mai puțin de două generații va deveni o superputere globală - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).

La vremea respectivă, Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Herța și Bugeacul  făceau parte din România Mare.  Republică Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească,   creată de autoritățile sovietice în componența Ucrainei sovietice la 12 octombrie 1924, se afla pe actualul teritoriu de peste Nistru al R. Moldova, numit Transnistria.

Lenin suferise un atac cerebral în anul 1922(a murit în 1924), astfel că opera a desăvârșit-o Stalin.

Putin vrea ca până la 30 12 2022 să reconstituie fosta Federație. Belarus este de partea lui, mai trebuie să cucerească Ucraina. Lipsesc Transcaucazia,  Moldova și Tările Baltice. 

Analiștii occidentali au minimalizat desele referiri ale lui Putin la greșeala din 1991, de destrămare a fostei URSS.

Visul de a reface fosta Uniune Sovietică îl va călăuzi pe Putin în viitorul imediat. 

Atenție la Republica Moldova!

Priviți cine vrea să denazifice Ucraina!

În mai 2009, premierul rus de atunci Vladimir Putin a depus flori la mormântul filozofului rus profascist Ivan Ilyin, care a fost deportat din Rusia în 1922 și ale cărui rămășițe au fost reîngropate la Moscova în 2005.


46 comments:

Cezar said...

Toata lumea este ingrijorata
Putin inca nu a bagaT in lupta..Financiarii..DS.ISTI..CADRISTII...SI ASCUTITORII DE CREIOANE DIN BIROURI..

Nea Nicu said...

Ai stat dumneata de vorbă cu Putin și ți- a mărturisit că vrea să facă treaba asta in decembrie?
Mare pișicher mai ești tălică !
Pe toate le știi!!!
Măcar spune- ne și dacă se liniștesc trebile până atunci.
Adică pupăm concediu anu' ăsta sau stăm cu arma la picior?
Cum incepi să semeni cu televiziunile care de dimineață până seara se întrec în vesti șoc.
Asta da deontologie și echidistantă!
Ține- o tot așa!
Subiect viitor; Casa de Pensii Sectorială a MApN nu mai are director juridic.

Liviutatarush said...

Cu Transcaucazia poate s-ar intelege, il are de partea lui pe Kadîrov, daca reuseste sa cucereasca Ukraina, sigur urmeaza si Moldova dar Tarile Baltice sunt deja in NATO si cred ca este un pic mai complicat! Deja pune conditii ca Finlanda si Suedia sa nu fie primite in NATO! De parca ar fi pe plantatia lu' ma-sa... Blitzkrieg-ul nu i-a reusit lui Putin, deja este un pierzator, chiar daca mai tarziu o sa reuseasca sa schimbe conducerea Ukrainei, ca de ocupat pe toata nu o s-o poata face! Putin e un batranel senil caruia i-au inoculat aia de la FSB in cap ca daca face ce-ii spun ei, o sa fie urmatorul Tzar! Oricum, viitorul este imprevizibil, nu se stie pana unde poate escalada situatia! Si totul este aici, in coasta noastra!

M said...

Am impresia că Putin s-a dilit! 😁

Cornelius Flavius Ifrim said...

Mi-e scarba de acest porc schizoferenic, care a bagat Rusia intr-un razboi fraticid ortodox, dar mai scarba imi e de Europa indiferenta, lașă si egoista, ca desi a inteles ca Ucraina este un miel pe un altar de sacrificiu, a refuzat cu obstinatie s-o adune si pe ea sub aripa ei ocrotitoare, ca si acest NATO, la fel de egoist si indulgent cu rusii pana la umilire! Mi-e scarba de tot acest carnagiu, si eu gasesc ca principali vinovati ca fiind NATO si Europa, care si astazi se codesc sa blocheze total un dictator descreierat si o armata fara nici un fel de Dumnezeu sau reguli de ducere a unui razboi, pregatindu-se sa foloseasca arme neconventionale sau cu putere maxima asupra unor orase in care se afla civili, copii, femei si batrani... Dumnezeu sa ajute poporul ucrainian sa reziste si in acest timp cineva sa-l opreasca pe nebun, deja in Duma de Stat se ridica voci, ca si in marile orase rusesti, ca peste tot in lume, chiar si unii generali se ratoiesc ca ceea ce fac nu eswte deloc bine! Putin, indiferent de soarta razboiului, daca nu va fi asasinat, va trebui sa traiasca intr-o reduta foarte bine pazita, altfel va sfarsi exact ca orice dictator din ultimii 30 de ani! Foarte trist si dureros si nu credeam sa traiesc sa apuc atata salbaticie si cruzime a unui popor la adreasa altui popor vecin in anul de gratie 2022 al Mileniului trei... Blestemat sa fii, criminalule, Putin!

Viorel said...

Don Cezare. Lăsați domnule scribii în pace că oricum nu le aveți cu astea. Dați un telefon mecanicului conductor TAB ce s-a prezentat la „Revoluție” după 2 săptămâni de la trecerea în rezervă, vă întâlniți la poarta BIMc, solicitați un TAB și la luptă frate. Treceți frontiera și asigurați cel puțin paza la refugiați spre granița cu România, stați 4 luni (121 de zile / una în plus) și primiți 1.000 lei la pensie. S-ar putea ca pentru intenție să vă dea și câte un Oscar. Atunci ați pus-o de mămăligă și nu mai muriți de foame.

M said...

Doar să punem în perspectivă!

Rusia are același PIB cu Spania.
Rusia are aproximativ același cheltuieli cu Apărarea ca și Spania.

Rusia are un aparat de propagandă mult mai eficient.
Rusia are conducători mult mai cruzi și cu o totală lipsă de respect pentru viața oamenilor!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Refugiatii, speriati, obositi si infrigurati sunt tinuti la granita cu orele, la modul cel mai bestial birocratic pe sistem romanesc cretin, e adevarat ca in zonele tulcene sau mai rar frecventate, in puncte vamale in care nu-i asteapta nimeni cu paturi, mancare si adaposturi, chiar daca Iohannis si Ciuca s-au dus pe acolo ca sa ce? Ca s-o incaseze de la cei care ii primeau pe refugiati, de fapt niste voluntari inimosi, nu organizatii statale, si sa le spuna de la obraz ca e o proasta organizare de primire a refugiatilor, ei tacand cu nesimtire si nereplicand nimic, stiind cat de impotenti sunt si ce fel de Arahat au pus de ei sa nu faca de fapt nimic in acest sens! Romanii sunt un popor de aur, un popor minunat intre popoarele europene, si am vazut cum se duc de la sute de km sa preia ucrainieni sa le ofere adapost si hrana, o mangaiere, o jucarie de plus si o vorba de ocotire si dragoste frateasca! Minunati acesti romani cu inimi incomensurabile si pline de iubire, iar politicienii din nou ne-au demonmstrat doze grosolane, de badaranie, nesimtire si zgarciogarii de ghiolbani! Daca fiecare politician, caci toti sunt bogati, luau acasa femei si copii refugiati, se mai spalau de pacate, dar ii vedeti pe Alina Gorghiu, Câțu, Valeria Turcanu, Ciolacu, Ciolos, Barna si oricine de la orice partid sa faca asa ceva? Orice politician nu ajunge in Parlament daca nu sufera de boala si microbul Hagi Tudose, sa-si manance din si de sub gur, asa ca sa n-avem pretentii de la asemenea monstrii si mutanti! Binecuvantat sa fie poporul meu credincios si uman, de vechi daci, pana la dumnezeire!

Calinmihaib12 said...

Domnilor,gluma-i glu mă, dar..cu ce se întâmplă..ACOLO.., NU PREA..E DE GLUMIT..!!

Paul Puiu said...

Putin cand a inceput acest joc a stiut ca a plecat pe un drum fara intoarcere, care lui ii va fi fatal!!! Nu vad ca acesta sa mai accepte vreo cale conciliere pentru ca el stie ca din urma acestui conflict nu va putea scapa decat pe scut, adica mort sau intr-o inchisoare, condamnat pentru crime de razboi ca Milosovici!!!!! Numai un paranoic ar fi putut sa dea un astfel de ordin pentru invazia unei tari ca Ucraina, ceea ce il catalogheaza ca fiind un terorist diabolic!!!! Un astfel de individ nu poate fi denumit ca fiind om, este un criminal terorist, la fel ca alkaida, ISIS sau talibanii!!!!

M said...

Să știți că între timp m-am mai informat și eu și situația e mult mai bună.

Se sta mai mult pe partea ucraineană (e decretată legea marțială și se verifică statutul militar al celor care trec granița).

Cu ajutorul poliției de frontieră române s-a reușit trimiterea unor voluntari ai Crucii Roșii și pe partea ucraineană care distribuie mâncare și medicamente și fac o minimă pregătire astfel încât după trecerea frontierei să meargă mai ușor.

Mulți voluntari s-au implicat și e mult mai bine! Și MAI și-a revenit din amețeala pe care le-o reproșam ieri!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

In anumite zone din tara s-au distribuit Ordine de incorporare, dezmintite de MApN! Procuratura deja a deschis anchete. FSB si-a strecurat de foarte mult timp oamenii in tara noastra, avand domicilii stabile, fiind integrati un societate, altii fiind poate tradatori de-ai nostrii, inca nu se stie ce si cum, dar fiind strecurati si pe blogurile militare, asa ca, ATENTIE cine si ce posteaza, cu nume noi!

M said...

@Paul Puiu

👍
Nu am văzut la televiziunile noastre dar se pare că în Ucraina este coadă la centrele de recrutare. După primele zile de derută ucrainenii se mobilizează.

Până acum rușii nu și-au atins nici un obiectiv. Spațiul aerian nu e complet controlat, înaintarea pe 4 direcții este greoaie, un coșmar logistic și de suport aerian sau de artilerie.

Nu e clar ce vrea Putin să obțină? Chiar dacă cucerește Ucraina o va face cu mai pierderi de ambele părți și va avea o populație ocupată complet antagonizată.
Pe de altă parte și Cecenia părea greu de supus și acum fanaticii ceceni vin în sprijinul lui Putin strigând Alahu Akbar!

E nebun tipul și criminal.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Stiu de la un camarad fara... carte, dar blindat cu Academie militara, iesiri externe in teatrele de razboi si avand 3 stele mari, pe care le ravnesc niste paharnici ramasi in urma din cauza ca au umblat uzi la picioare, ca acel ,,tanc,'' care s-a urcat pe o masina, incarcerand un biet civil, este de tipul 9K35 Strela-10 pe sasiu de masina blindata pe senile... E bine sa mai stim si ce alte ciudatenii mai mișuna prin Ucraina, sa lupte cu civilii nevinovati, fapte de ,,vitejie'' si bravada pe care rusofonii si rusofilii le aplauda, precum aia din curtea Spitalului Nr. 9 cand au ore de relaxare sub supraveghere si aplauda porumbeii, bucurandu-se ca iar vad avioanele comerciale la ciugulit prin curtea stabilimentului!

Cezar said...

M...este fsb lesinat

monteoru said...

Indiferent de ce se va intampla ucrainienii sunt demni de admirat.
Rusii demonstreaza ca sunt un colos cu picioare de lut.Cu risc la o adica pot fi pusi cu botul pe labe.

Anonymous said...

Comandantul forțelor cecene, generalul Magomed Tushaev, ar fi fost ucis sâmbătă, 26 februarie, în Ucraina de către unitatea de elită a armatei ucrainene ”Alfa”
Informația este transmisă pe Twitter de jurnaliști din Ucraina. Pe lângă generalul cecen, în luptele din zona Gostomel, lângă Kiev, ar fi murit și membrii regimentului împreună cu care s-a deplasat în Ucraina pentru a-l ajuta pe Putin.😲

Ein Stein said...

Care e de fapt miza acestui razboi?
In Marea Neagra se gasesc cantitati uriase de gaz natural, URIASE, aproape toate aceste depozite se gasesc in zona economica exclusiva a Ukrainei. In fapt diferendul Ukraina-Romania, privind delimitarea platoului continental, a fost o infrangere usturatoare pentru noi, Romania pierzand aproape 2 500 km^2. In zona exclusiva a Romaniei se gasesc in jur de 5% din rezervele de gaz, cei 2 500 de km^2 pierduti in urma "castigului rasunator de la Haga" se mai regasesc in jur de 10% din depozitele de gaz. Trecand peste "castigul rasunator", in zona exclusiva economica a Ukrainei se regasesc in jur de 75-80% din rezervele de gaz din MN. De asemenea in zona Donbas se afla depozite de gaz uriase, mult mai mari ca cele din MN. Daca Ukraina nu ar fi avut un stat ultracorupt, astazi ar fi aratat ca Dubaiul, se pare ca de la venirea lui Zelenski, la presidentia tarii, ar fi avut intentia de a exploata aceste resurse, lucru deloc imbucurator pentru Rusia, care ar fi fost complet scoasa in afara jocului energetic din Europa, cu efecte devastatoare pentru economie. Intentia Rusiei este de a interzice accesul Ukrainei la MN, de fapt la depozitele de gaz, impiedicarea exploatarii lor, Rusia are o retea uriasa de conducte care vin din Siberia, asigurand locuri de munca rusilor de-a lungul acestor tronsoane, nu ii intereseaza sa scoata gaz ieftin din Donbas si MN, doar nu il platesc ei. Dupa cum se observa intentia rusilor de a ocupa aceste zone e aproape de a se implini. Rezerve uriase de gaz se gasesc si la granita cu Polonia, rostul cuceriri Kievului este de a pune la conducere statului o camarila loiala Moskovei, care ar trebui sa nu intre in competitie cu Rusia pe piata energetica pe depozitele din vestul Ukrainei.
Daca Ukraina si-ar exploata rezervele de petrol si gaze, atat in MN cat si pe uscat ar deveni a doua sau a treia tara producatoare din lume, inaintea Rusiei si la costuri mult mai mici. Vrajeala lui Putin cu rusii care vor la patria muma, e doar un pretext, intarit de interesul deosebit al SUA si occidentului pentru aceasta tara. Acum se joaca viitorul energetic al occidentului, razboiul in curs se poate numi Razboiul Gazului, restul e doar vrajeala, si de o parte si de alta, interesant este cat de departe va merge Putin, in razboiul cu marile companii petroliere din vest si ce este dispus sa faca. Eu ma tem ca va merge mai mult decat e admisibil.

micutzul said...

Peste 34 de miliarde de euro pierduți de oligarhii ruși în 24 de ore. Cât costă o armată pentru lichidarea lui ? Cât mai sunt dispuși miliardarii să piardă? Cred ca individul nu apucă decembrie!

M said...

@Cornelius Flavius Ifrim

Am văzut și eu falsul. Eu de tot râsul:
- invocă Legea 45 din 1996.
Adică: LEGEA Nr. 45 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime.

De fapt e Legea 46 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Dar ce facem că au zice de art.1, aliniat "a"? Iar Legea 46 la articolul 1 nu are aliniate?

În continuare numai năzbâtii!!!

La fel ca la alte subiecte pe care au intrat trolii ruși din păcate propagarea se face prin aceeași vectori creduli și inconștienți români.

M said...

Pentru civili orice vehicul pe șenile este "tanc".

Nu faptul că nu au habar e grav ci faptul că își dau cu presupusul cu aerul unor mari specialiști.

vasile said...

Eu cred ca va sarbatori alaturi de lenin si stalin.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Să-i mai ating pe prorusii blogului cu o atitudine dura: Belarus, un satelit si sluga a Kremlinului, dependenta de Rusia si Putin sa mentina acolo o dictatura prezidentiala, se tarasc precum serpii sa pupe bombeurile stapanului pentru un blid de armamente, fiind dependenta aproape total cu acest aspect, dar le amintesc tuturor ca, daca se prabuseste curand nazistul criminal Putin si clica lui, automat dictatorul belarus va pica in cap si va nimeri direct in streang, caci datorita furiei poporului a adus armata rusa sa-l pazeasca, si va dati seama ca, o data cazuta clica de la Kremlin, se vor ruina toti satelitii pupincuristi din jurul Rusiei, inclusiv in Cecenia se va redeschide lupta pentru independenta nationala, si acolo fiind plantata o sluga cu apucaturi de dictator, dar poate ca chiar el se va ridica din senin la lupta, vazand o oportunitate de eliberare nationala de sub jugul rusesc, fiind o tara eminamente musulmana si cu credinta in Allah! Zilele Rusiei colosale sunt numarate, si sa nu va surprinda un razboi generalizat de independenta pe tot cuprinsul Rusiei, regiuni intregi cerand sa se descotoroseasca de ,,maica'' Rusia! Implicarea NATO ar duce la sfarsitul civilizatiei globale, da cu toate aceste consider ca Biden este cel mai slab presedinte din istoria SUA, ceea ce i-a dat aripi dictatorului Putin, ca daca era acolo unul cu sange in instalatie si autoritar nu-si permiteau rusii ceea ce fac azi in Ucraina! Sa avem incredere in Dumnezeu ca va rezolva aceasta situatie dramatica, asa cum s-a intamplat cu Hitler si cu Germania! Mai periculosi sunt prorusii, care prin atitudinea lor inconstienta, analfabeta si anti democratica, demoralizeaza natiunile si saboteaza democratiile! Ce rau e sa ai tradatori in jurul tau si in caz de razboi sa nu te poti bizui pe ei, de fapt ar fi primii care s-ar refugia ca niste lasi in Rusia sa-si caute crutarea vietii lor de rahat!

marin said...

Protejand populatia civila este mai greu. Ii vor toca probabil cm cu cm ,chiar daca occidentalii intetesc razboiul livrand arme sofisticate. Daca aplicau tactica pe care a aplicat-o coalitia in Irak prin acelw raiduri aeriene nesfarsite si catastrofale asupra Bagdadului îi termina in 2 zile. Se pare si ca de partea poloneza ,maghiara si ungara a teritoriului nu vor sa se atinga ca sa nu se inregistreze pierderi civile. Altfel nu se explica tactica generalimii ruse de netaiere a liniilor de alimentare cu armamente.
Groznic ce se intampla in sec XXI in Europa.
Vor merge pâna la scoaterea câinilor din măcelaria ucrainiana. Apoi le vor nationaliza firmele ,companiile ,investitiile .

marin said...

Mai degraba interesul tintit al rusilor este scoaterea câinilor care le-au tratat pretentiile cu aroganta din măcelăria ucrainiana. Apoi le vor nationaliza firmele ,companiile ,investitiile ,etc din Ucraina drept raspuns sanctiunilor.
Nu mi-am inchipuit vreodata ca vom asista in sec 21 la asa ceva in Europa. Nici nu ma pot uita la televizor la ce se prezinta .
Pe masura ce resursele planetei se vor imputina se vor bate intre ei pentru ele cu cele mai sofisticate arme. la bine de acum inainte nu ne putem astepta. Plus ca mai vine din spate o generatie netrecuta prin greutati si razboaie,crescuta in puf cum se zice, la fel ca imbuibatii care conduc lumea de la care te poti astepta la cele mai periculoase decizii pentru omenire.
Doamne ajuta !

monteoru said...

Vasilica nu mi-ar pare rau daca zicerea ta s-ar implini.Ucrainieni demni de admirat si de urmat.Ar trebui ajutati cu voluntari de pe toata planeta.Voluntari intelege fiecare ce vrea.

M said...

Rusia a rămas în secolul trecut! Aici aveți dreptate!

Rusia își joacă viitorul. Când ai 40% din venituri doar din petrol și gaze ai o mare problemă!

Sigur, o să vândă care chinezi. Dar în condițiile impuse de China! 😁

Putin a târât țara într-o aventură inutilă și sângeroasă.

Nicio țară nu e în siguranță lângă Rusia. Poate China dar și sunt la alt nivel. Când ai o țară dementă, condusă de un dement, drept vecin, cauți să găsești sprijin.

Rusia ar trebui rasă de pe fața pământului și reconstruită. Sigur, au armament nuclear și asta îi protejează.

Huhu Rezea said...

Ce treabă ai cu Rusia?
Este dement îndemnul de a rade Rusia.
Trebuie rași demenții care conduc Rusia sau altă țară spre războaie și rapturi teritoriale.

M said...

Marea armată rusă, moartă de foame, fură mâncare din magazinele ucrainene.

Hoția, jaful, crima sunt cele ce caracterizează soldatul rus.
Urmează violurile? Urmează epurarea etnică? Urmează bombardarea "din greșeală" a școlilor și spitalelor?

Iată tâlharii lui Putin furând mâncare! Se uită ca niște maimuțe la frigiderul cu înghețată!
Vai de capul lor! Ce sărăntoci penibili!!!! Armata rusă este incapabilă să iau hrănească oamenii!! 😂😂😂
Priviți imaginile!!!!!!!!!!

https://youtu.be/fNVXrzvVVWs

Leon said...

Poate unii colegi doresc sa urmeze exemplul lui Ciuca si Dancu, sa doneze sange pentru ranitii Armatei Ucrainene :
"Centrul de transfuzii sanguine al Direcţiei Medicale, care funcţionează în Bucureşti în curtea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, este deschis pentru donare de sânge în beneficiul militarilor răniţi, începând de duminică, de la ora 12:00. Centrul va funcţiona în fiecare zi, între orele 8.00 şi 14.00, pentru toţi cei care doresc să doneze sânge în acest scop. Donatorii vor fi aşteptaţi în intervalele orare precizate, la intrarea din Calea Plevnei nr. 134."(Stiripesurse)..!

Viorel said...

Domnule M. Rusia poate exporta energie electrică și gaze naturale, dar ce primește în schimb de la chinezi ? Chinezării, moneda chineză Yuan renminbi, dolari americani, euro. Și ce faci cu ei dacă nici o țară europeană, America de Nord și de Sud, alte țări din Asia sau chiar Africa, Australia, nu mai vor să facă schimburi comerciale cu tine și alte restricții economice impuse Rusiei.

Anonymous said...

https://m.ziuanews.ro/externe/spetznaz-alfa-ucrainenii-distrug-coloana-de-56-de-tancuri-a-for-elor-speciale-cecene-i-l-ucid-pe-generalul-lor-1568873

Ein Stein said...

De ce ma temeam:
"Putin put "strategic deterrence forces" on combat alert, meets with Shoigu and Gerasimov now"

Nu e bine, deloc.
Sper in celeritatea celor din jurul lui Putin si in populatia din Rusia.

M said...

@Huhu Rezea

Evident că mă refeream la a rade Rusia "instituțional". Adică dezmembrat statul oligarhic rus și reconstruit. Așa cum am precizat, raderea fizică este exclusă din cauza arsenalului militar!

@Viorel

China exportă masiv și are resurse financiare dar nu prea are resurse. Rusia are resurse dar nu prea exportă produse finite. Cele două economii ar fi complementare. Ce să cumpere Rusia din UE dacă mai tot ce exportă UE se produce în China? Exagerez un pic dar cam asta e situația.

Sigur, Mercedes sau Porsche nu pot cumpăra din China dar am mari dubii că bogații Rusiei nu vor găsi mijloace de a aduce asemenea jucării.

Vă sfătuiesc să nu mai ziceți "chinezării"!!! 😂 Am fost în China și e tare departe de China tinereților noastre!

Alexandru said...

Putin s-au dilit, spunea cineva. Nu, el era diliu, doar că acum află și lumea treaba asta. Dacă informațiile la care avem acces sunt 80% reale, vedem de fapt adevărata "valoare" a armatei ruse în condiții reale de luptă, la sol. Că să bombardezi cu ceva rachete de la distanță sau cu avioane/elicoptere nu e mare șmecherie. Deja s-au făcut de tot rahatul și e de înțeles crisparea "marelui" putin din ultimele ore. Să sperăm doar că n-o să aibă mâncărime la degete pe lângă butonul/cheia nuclear/ă. Moare când vede în ce hal s-a coalizat cam întreaga lume împotriva lui și asta e foarte periculos.

Calinmihaib12 said...

..poate urma ORICE..(!),dacă nebunii ruși distrug locuințele civililor,.(cam ca în SIRIA....!)

Viorel said...

micutzul. Noi trebuie să ne gândim la ziua de astăzi, la cea de mâine, că până în decembrie e cale lungă. Dacă astăzi nu se înțeleg la întâlnirea pe care o au și mai mult ca sigur delegația ucraineană nu va accepta condițiile rușilor în special dorința lor de capitulare și schimbare a guvernului de la Kiev inclusiv a președintelui, văzând că nu au ocupat Ucraina în 24 de ore cum și occidentul credea acest lucru datorită îndârjirii cu care luptă acest popor, pentru a nu se face de râs în fața întregii lumi (ar fi mai rușinos ca un 11 septembrie american), Putin în nemernicia și prostia lui, va folosi bomba nucleară. Doar poporul rus îl mai poate opri, oameni din servicii sau generali cu capul pe umeri și mintea limpede. Pentru că altfel, Putin este un om politic terminat iar mitul marii puteri ruse la pământ.

Calinmihaib12 said...

..Nu era "tanc",..CI "TAB":"pe "roți",..NU pe "șenile"..!,și a derapat spre dreapta ,după care s-a.. "redresat"spre stânga
..înaintând și tre când peste mașinuța din imagine,după care a ieșit de pe șosea.!

M said...

@Ein Stein

Am văzut și eu știrea.

După părerea mea Șoigu părea cam șocat și se uita neîncrezător la Putin.
Cel puțin parcă așa arăta mutra lui! 😳

M said...

Cum spuneam....
Nu domnule era cariciopter și zbura prea jos!

Las-o dracului cu roțile alea!

Ce zic unii care au fost la fața locului?

"... is believed to be a Strela-10, an anti-aircraft vehicle...."

Și un chior vede șenilele!!!!

Chiar nu vă înțeleg!!! Oricine poate să greșească! Așa! Ați greșit! Nu e nimic! Vă cereți scuze de eroare! Nu scădeți cu nimic în ochii noștri!!!!

Să o dai înainte cu derapaje, cu roți.... În ciuda a tot ce spune toată lumea?????

Calinmihaib12 said...

P.S.: ERATĂ:
..Se pare că m-am înșelat:.."blindatul"
e.."șenilat",..nu "roți-at"..!

M said...

@Calinmihaib

😂👍 Și eu am căutat cum dracu se zice "pe roți" ca opus lui "pe șenile".

Eh! Bine că a scăpat bătrânelul cu viață. Are o poveste să o spună nepoților!

Cred că pentru el era prea puțin important dacă era omorât de roți sau de șenile!

M said...

Așa este!

Eu am remarcat o diferență!

Americanii au mai luat bătaie și în Vietnam, recent afganii au decis că le e mai bine conduși de talibani dar niciodată SUA nu a amenințat că atacă nuclear!!!! Nici că dărâmă peste Pământ stația spațială.

Cel puțin în Vietnam chiar au pierdut vreo 60.000 de oamenii și tot nu au trecut de acest prag al demenței!

Calinmihaib12 said...

Da,dar acel tribunal
a judecat un număr de "conducători"politico -militari..implicați în războiul din..
Yugoslavia..!,chiar dacă:SUA,CHINA ISRAEL , URSS(ROSSIA),IRAK,.
.etc. nu au semnat TRATATUL..TRIBUNALULUI de la HAGA..!

Calinmihaib12 said...

..s-ar putea ca să nu treacă luna martie a.c. fără un "final": ori "crucificarea".. UCRAINEI, ori.."cruci ficarea"..nebunului.
rus..(cu ochii de.. HUN..!)

M said...

O scenă filmată în Ucraina (găsiți clipul pe Youtube)

Un grup de militari ruși cu 2 tancuri intră într-o localitate.
Cetățenii civili ies în fața lor și le strigă:
- Ce căutați aici? E orașul nostru!!!! Sunt casele noastre!!! Plecați acasă!
Rușii răspuns prin megafon:
- Știm că e orașul vostru! Știm că sunt casele voastre! Stați liniștiți!!! Am venit să vă eliberăm!!!!