Powered by Blogger.

Saturday, July 02, 2022

Este Sectia VIII de contencios administrativ a Curtii de Apel București o anexă a MApN?

30 comments

 Sentința nr. 974/2022 a Secției a VIII-a  Contencios administrativ, în dosarul 4242//2020, prin care desființează pur și simplu, fără argumente juridice solide, o decizie a Curții de Conturi care privea ilegalități comise de Casa Sectorială de Pensii a MApN în actualizarea a zeci de mii de pensii militare, în anul 2017, poate fi analizată la pachet cu alte două hotărâri ale aceleiași secții, alte complete însă, care au scandalizat opinia publică, pentru că au împiedicat o autorittate de stat să cerceteze plagiatul de care este acuzat nimeni altul decât generalul Ciucă Nicolaie, fost șef de Stat Major General, chiar și împotriva dorinței ministrului civil al Apărării, fost ministru al Apărării, actual premier al Guvernului.

Motivarea de tot râsul în care judecătoarea Mădălina Elena Vladu-Crevon ține cu tot dinadinsul să-i facă plăcere fostei directoare a CSP, trecută apoi în rezervă cu gradul de general, este analizată AICI

14 ONG-uri au găsit de cuviință să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii privind imparțialitatea judecătorilor Secției de contencios administrativ a Curții de Apel București care au dispus în favoarea generalului- premier, blocând activitatea CNADTCU. Iată câteva extrase din indignarea organizațiilor neguvernamentale

"În temeiul art. 45 alin.1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, vă sesizăm cu privire la potențiale abateri disciplinare în legătură cu următoarele dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal: Dosar nr. 1057/2/2022 și Dosar nr. 2826/2/2022, ambele fiind în strânsă legătură cu suspiciunile de plagiat ale (corect al n.b) premierului în funcție, Nicolae Ciucă. Aceste potențiale abateri disciplinare reies din ceea ce mass-media a relatat deja, așa cum vom arăta mai jos.( Nota blogului: suspiciunile de plagiat nu sunt ale premierului ci ale opiniei publice. Corect era "suspiciunile de plagiat al premierului")

Astfel, judecătorul cauzei, în cuprinsul motivării, inserează următoarele argumente pentru care acesta consideră necesară suspendarea unor acte:

”Astfel, luând în considerare, contextul social şi politic în care s-a desfăşurat procesul de verificare al tezei de doctorat, chiar până ca CNADTCU, respectiv instanţa de judecată să se pronunţe asupra veridicităţii susţinerilor invocate prin sesizări, Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu prin aceea că, pe lângă faptul că sesizările nu au respectat condiţiile prevăzute de art. 3 din Anexa nr.3 a OMEC nr. 5229/2020, pct. c) şi d), acestea nu conţin o analiză personală, motivată şi sprijinită pe probe a celor care au formulat sesizările. Totodată, luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.

De asemenea, astfel de sesizări neconforme sunt susceptibile şi de a deveni arme ale adversarilor politici, important de menţionat fiind şi faptul că sesizările şi declanşarea verificărilor având loc în scurt timp de la preluarea de către reclamant a funcţiei de prim-ministru al României”

2.) În ceea ce privește cel de-al doilea dosar menționat (nr. 2826/2/2022, fond, aflat în faza de recurs), aceeași sursa indică, folosind capturi de ecran ale portalului instanțelor de judecată, posibile nereguli în sistemul de repartizare aleatorie a dosarului cu numărul de mai sus, lucru extrem de grav în sine, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, respectiv a noțiunii de instanță independentă și, cu atat mai grav cu cât reclamantul era chiar prim ministrul României.

Astfel, așa cum arată G4Media.ro, datele publice din portalul instanțelor de judecată indică o potențială direcționare a dosarului premierului Nicolae Ciucă către un anume complet de judecată, prin evitarea mecanismului de alocare aleatorie a dosarelor. Ar fi fost folosită metoda „coperta”, despre existența căreia societatea civilă a scris încă din 2009. Suspiciunea este întărită și de faptul că judecătorul desemnat să judece cauza pare a avea/a avut legături politice cu Partidul Național Liberal și cu purtătorul de cuvânt al premierului Nicolae Ciucă, și nu a considerat necesar să semnaleze potențialul conflict de interese. Mai mult, judecătorul a solicitat pensionarea la scurt timp după pronunțarea sentinței favorabile părții Nicolae Ciucă."

El este cel care este păpușează CAB București?


"Știți cine este șeful Corpului de Control al domnului premier Ciucă? Îl cheamă Gabriel Silviu Barbu și a venit în Guvern, lângă premier, din postura de….judecător al Curtea de Apel București. De la ce secție a venit? Supriză! De la secția Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Adică fix Secția Curții care i-a „rezolvat” de 2 ori până acum furtul lui Ciucă. O dată printr-o motivare absolut halucinantă, chiar ea plagiată, prin care judecătorul se face de râs, iar a doua oară prin mânărirea grosieră a completului de judecată. Lucrurile se leagă, nu? Avem de-a face cu o adevărată „rețea” putredă, plătită din banii noștri, care viciază pe bandă actul Justiției în România ca să-i acopere furtul lui Ciucă. Link/ dovadă, a arătat Sorina Matei săptămâna aceasta pe contul său de Facebook.

30 comments:

Leon said...

Vorbesti prostii Rambo !
Ce legatura au blestemele tale cu necazurile locuitorilor Craiovei ??
PS. Langa blocul meu cazura doua acoperisuri peste cateva masini; mai mult ca sigur proprietarii nevinovati sunt absolventi ai Universitatii Craiova..!
Rusine Viorele !!

Leon said...

https://www.gds.ro/Actualitate/2022-07-02/furtuna-face-dezastru-din-nou-in-craiova/

vasile iosif said...

Asa cum ziceam mai inainte,
Praful si pulberea Pamantului sa se se aleaga de toti Zapcii, Imparatii Rosii si bagaboantele care umilesc gradul de General.
Uita - li - s-ar numele in vecii vecilor in Armata Romana, sterge -li-s-ar numele din registre, scuipati fie pe strada de colegi, visa - i-ar pe toti militarii care au ascultat ultima salva nemultumiti si umiliti prin tribunale,
Amin.
Dumnezeu nu bate cu parul dar......asteptam vesti.

gerus said...

Nu pot comenta din cauza afectiunilor de care sufar,Sunt rezervist si ma intereseaza intereseaza tot ce se discuta despre pensiile militari!orVa rog sa-mi permiteti sa accesez blogul dv. Va multumessc Ma numesc Rusu Gheoorghe.

gerus said...

Asa sa va ajute Dumnezeu!

Calinmihaib12 said...

Leon:
.. "singura" legătură între "căderea" acoperișurilor blocurilor la furtuni.. și..autoritățile locale, inclusiv PRIMARIA (!), este faptul că,de cele mai multe ori, cad acele acoperișuri ale blocurilor de 4 etaje.."supraetaja te" cu al 5-lea etaj..,în condiții TEHNICE și LEGALE..NU PREA CLARE (!); cam tot acest tip de acoperișuri și apartamentele de sub ele,adesea sunt sediul unor INCENDII..dubioase apărute din cauza nerespectării normelor tehnice în construcții și a obținerii mult prea facile a autorizațiilor de construire necesare de la.. ghiciți:.. de la AUTORITĂȚILE LOCALE, PRIMĂRIE.., etc..!

Petrut said...

Ascensiunea fostilor militari in Parlament nu a fost benefica in vreun fel in niciun caz concret pentru remedierea situatiei pensiilor militarilor in special a celor trecuti in rezerva in perioada anilor 2000 inainte si imediat dupa... . Vor veni alegerile din nou si cred cu tarie sa fim mai atenti unde punem stampila ....La fel multitudinea de Asociatii ale pensionarilor militari nu este benefica de loc ....multi membri sant manipulabili cand este nevoie de parerea Asociatiilor de Pensionari Militari si se pierd sanse reale de a sterge /ameliora inechitatile din sistemul de pensii militare ...Personal nu cred ca va mai fi vreo actualizare vreo data ,stergerea unor inechitati, luarea in considerare a parerii vreunui pensionar militar...asta este ...

sosaro said...

vasile iosif spunea...
Amin,

magda said...

Sorina Matei si G4 in fapt,au dat cartile pe fata in ceea ce priveste legatura indestructibila dintre guvern si instanta de apel.Oare de ce Ion Iliescu si camarilla sa au dus-o si inca o duc bine? Nu pentru ca au facut o constitutie care statueaza o singura structura...aparent independenta si anume cea a magistratilor? Ei bine...iata in toata splendoarea ei aceasta independenta care i tine spatele ciucalarului si noii camarille...fara dedesubturi/Prin comportamentul neonorant chiar infractional( da cine sa-i prinda?) al instantelor din Romania,apararea tarii in momentul de fata se afla la un punct de mare cotitura existentiala.Ministrul apararii spune de demisii ale militarilor...vorbeam cu un fost camarad care imi spunea ca intr-o saptamana din 3 unitati au,,disparut'' cam doua plutoane de profesionisti.De ce au plecat ? Urmare salarizarii precare pentru apararea tarii si pt care au jurat cu viata/Cine a dat la temelie in toti anii din urma? toti dar absolut toti marii politicienii in cardasie cu justitia,armata avand chiar si acum o dotare de tot rasul la circa 70.000 oameni...cel putin cifra asta apare la televizor si care oricum e in cadere libera.Politicienii impreuna cu magistratii( singurii neatinsi de nimeni si de nimic in tara asta....credeti ca e o coincidenta?)au masacrat orice initiativa,orice capat de cerere,care viza apararea tatii in ansamblu.Chiar si ferul vechi achizionat cu sume exorbitante a insemnat de fapt tributul pe care...in vremurile de odinioara il plateam Imperiului Otoman.Iar Curtea Conspirationala a Romaniei este garantul nedreptatilor....ba pensiile magistratilor deriva din pensiile militarilor ba numai pensiile magistrilor sunt intangibile restul pot fi ciuntite dupa bunul plac.Curat murdar coane Fanica/Am vazut ca la FLAMANZI nu mai e apa si nu numai acolo...daca de la apa s-o ridica iar temperatura la popor si va lua foc garnitura....de chiuloasa nu alta?

Leo said...

DA , este o anexă a MFA , a MAI , a SERVICIILOR și a propiei neputințe.

Leon said...

Deoarece in ultima perioada unele comentarii degaja prea multa energie negativa, si pentru propria sanatate o sa-mi permit o pauza de una-doua luni de a mai comenta aici..!!

Huhu Rezea said...

In loc să va apărați drepturile prin manifestări civice și în justiție, așa cum e ea șchioapă, câțiva vă țâneți de blesteme de babe analfabete și habotnice. Urâte caractere au!
Nu mai accept asemenea bocete.
Văd că nu se înghesuie nimeni să sară în ajutorul Curții de Conturi.

benji said...

Domnule Huhu, curtea de conturi (onorabilii sunt plătiţi şi pensionaţi ca judecătorii)este obişnuită să piardă procesele, este bombastică, fantastică,rizibilă. Într-un an a descoperit fraude în sumă mai mare decât întregul buget de stat. În toate procesele despre care ştiu, s-au cerut expertize independente(tehnice, economice, juridice,etc)care n-au prea semănat cu ce livra curtea de conturi. Nu întâmplător judecătorii rareori îi bagă în seamă. În al doilea rând, drepturile se dau în funcţie de decizia politică şi decidenţii sunt acoperiţi legal pentru asta, chiar dacă ne supără. În al treilea rând reiau o observaţie optimistă a cuiva din grup: cu siguranţă, în viitor va fi mai bine, dar nu vom apuca să ştim.

Retrotikitaka said...

Leon ,
Nici rosiile oltenesti si nici lubenitele nu mai au gustul si dulceata de altadata.
Parca sunt coapte cu fortajul de la Mig - urile 21 de la Caracal trase pe dreapta.
In alta ordine de idei ,iti aduci aminte de nunta aia ca-n povesti din Postul Pastelui cu dispensa de la Preafericitul cu Mercedes X class si cu dar de la Dady & nepoata Irinuca ?
Uite ca nu te intrebai la inceput dar te intreb la sfarsit , " Conacul" cat sapte case rezistă bre ,rezistă???

Leo said...

Da , numai ghinda oltenească și-a păstrat calitățile.

micutzul said...

Cei mai mari corupți și cei mai mari mafioți au salariile și pensiile cele mai mari ca ...bugetari.
Sunt cei care spun militarilor că atât poate statul și își cresc veniturile cu 40% într-un an!
40% la 20000 sau 50000 .... ?
Dar plecarea lui Hapau și a mizdoaicei spune multe!

Calinmihaib12 said...

RAMBO și PETRUȚ:
(și "toti" care încă mai au naivitatea juvenilă să creadă că mergand la vot, .."vor schimba ceva"..(ce oare..?) în ROMÂNIA..!; nu s-au convins, nu le-a ajuns..33 de ani (=o generație..!)..?
.."generalul" ăla..NESIMȚIT(eufemistic spus..!)..răspunzând în felul descris de RAMBO cum a ajuns el.."ales"..în parlamentul ROMÂNIEI, "INTRINSEC", RĂS PUNSUL lui a inclus..cel puțin 2 reali tăți/adevăruri: 1.că PARTIDUL..nu vrea să rezolve problemele pensionarilor militari..,și 2."SOLUȚIA" ("de avarie" = într-o țară aflată în AVARIE GRAVĂ: care ar necesita.."RK"..!) PROBLEMEI: ca indivizi și partide de teapa lor,să nu mai ajungă ACOLO:= "ABSENTEISMUL" MASIV DE LA VOT=echivalent cu o GREVĂ "SOCIALĂ" ..! astfel ca PARTIDUL de tipul acela (din păcate=absolut TOATE de pe"scena"politică a ROMÂNIEI..!) să nu mai ajungă în parlament,sau dacă, totuși va ajunge, nu va mai avea LEGITIMITATEA socială..să se bată cu cărămida pe pieptul..de..r.."?".., că.."face și drege"..!
O participare ipotetică de maxim 1-2 milioane de votanți..dintr-o "masă" de vreo 14 milioane de alegători ar suna ca dracu' și ar reflecta starea"reală" (?) socială..clamată de unii și alții
prin..propaganda de..PARTID UNIC..din MEDIA audio-vizuală și.."on-line"..!
(A nu se invoca războiul din EST.., pt.că e o altă discuție în legătură cu ..ISTORIA RECENTĂ, mult prea amplă.., care are ca rezultat..și ce comentam noi acum..!).

Alkan said...

.

Retrotikitaka said...

Invitatie la Sibiu
Pana si ciobanii din Marginime au coborat de la stână pentru putina cultura in plus.

https://m.facebook.com/groups/472181854055234/permalink/608737997066285/?sfnsn=mo


vasile iosif said...

Dle H,
Cand Justitia pamanteasca este surda si oarba, dupa ce am trecut prin furcile caudine ale tribunalelor, de la municipiu pana la Curtea Constitutionala si CEDO, adica cu capul plecat si umilitor, nu ramane decat sa cred in adevarata Justitie, cea Divina.
Pt.binele d-voastra, nu subestimati puterea blestemelor rostite cu dreptate si la mare suparare.
Este dovedit stiintific.
Si nu uitati, in actiunile militare Credinta este un factor multiplicator de putere.
Cu stima,

Huhu Rezea said...

@Vasile
Lasă blestemele și învrednicește-te să faci recurs împotriva Incheierii prin care Mădălina 'i-a respins intervenția principală în proces.
Stiu că poți s-o faci mai profesionist decât Stelică.

reddog said...

Rambo e specialist in magie neagră.
Tot înfige ace într-o păpușă gonflabila.

Calinmihaib12 said...

RAMBO:
1.NU fă pe.."prostu'.." cu mine (că nu te cred..!); eu scriu în limba română, cât de corect pot și cât îmi permite.. "aparatura"..!
2.In schimb, ia trimite tu suma invoca tă drept despăgubire pt. "efortul" meu
vizual de citire..,căci de înțeles am înțeles că..AI ÎNȚELES PERFECT mesajul din comentariul meu, ba chiar și subte xtul.., dar, probabil, nu-ți place..ce "vezi", din motive pe care le intuiesc , dar care..te privesc direct..!
3. Eu nu am "acest" obicei: să fac pe .."niznaiu'"..în discuțiile cu oricine de altă părere decât a mea, ci dacă am argumente, le prezint, chiar în contra dictoriu..interlocutorului, pt. a nu lasă subiectul în.."ceață"..!

Viorel said...

Domnule Col.(Rtr.) Vasile Iosif. Tocmai ce v-am citit Cererea de intervenție accesorie. Mă mir cum instanța de judecată v-a respins în ședința din data de 29.06.2021. Mi se pare destul de pertinentă și bine întocmită. Merită să încercați și un recurs. Nu aveți nimic de pierdut decât o oră probabil pentru redactarea acestuia.

Viorel said...

Cu scuze domnule Col.(Rtr.) Vasile Iosif. Citind și motivarea Sentinței din 29.06.2021, rezultă că nu are rost să faceți Recurs deoarece nu îndepliniți una din condiții sesizată de CApB, astfel: „în rest a susținut că are proces cu majorarea de 5% -dosarul-1611/3/2019* pe rolul Curții de Apel București, însă i-a fost respins definitive acțiunea, deci interesul său nu mai este unul actual.” (procedură prealabilă).

Liviu PO said...

"Revolutia" a invins!!!
Am trecut de luminita de la capatul tunelului...Vae Victis

vasile iosif said...

Stimati colegi,
Daca jocul ar fi corect as face orice demers legal.
Din pacate, cartile sunt masluite.
Privesc deja spre viitor.
Legislatia actuala este compromisa iremediabil din prostie, ura, indiferenta, interese meschine.
Care vor fi noile reglementari?
Mai bune, mai proaste.....

Leo said...

Şi cum arată viitorul Iosif ?

PS
" - Şi ai venit tu din viitor ca să-mi spui să vopsesc cu Oskar ?
- Da , dar nu din orice viitor , ci din viitorul din Germania....
- Păi eu nu ştiu germana...
- Au învăţat nemţii ăia şi nu învăţăm noi germana ..."

Calinmihaib12 said...

Rambo:
..eu am scris contrariul la ce spui că am scris:"nu fă pe prostul cu mine (că eu NU TE CRED=..PROST..!"..și reciteș te comentariul ăla cu "prostia"..mai departe,..la punctul 2..!��..!
..dacă iese lumea în stradă..ies jan darmii..cu câinii.."lupi",gaze toxice,
"tancuri"(..cu apă..?),etc.��

Viorel said...

Curtea de Apel București / Dosarul 4241/2/2020
20.09.2022

Ora estimata: 13:00
Complet: 8-Completul 22 fond
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document: