Domnul ministru Miruță are dreptate in interviul de mai sus, acordat analistului militar Radu Tudor, când spune că legea de actualizare a pensiilor militare de la finalul anului 2024 a fost preparată special pentru a fi declarată neconstituțională
Să vedem cine au fost actorii care au compromis textul adoptat in Camera Deputaților, text foarte apropiat de cel propus de inițiatori și de textul inițial al art. 60 din Legea nr. 223/2015.
In intervalul de după adoptarea Plx 540/2024 in Camera Deputaților au inceput mișcările de trupe pentru compromiterea legii, astfel incât ea sa poată fi declarată neconstituțională.
S-a lucrat pe două fronturi
Primul front a vizat Comisia de apărare a Senatului către care au fost trimise amendamentele capcană. Misionarii care au dus amendamentele către doamna Nicoleta Pauliuc au fost sindicatul SNPPC și fantomatica asociație ARMIA, după cum rezultă din documentul de mai jos.
S-a introdus in propuneri și o excepție la articolul 60, excepție cu ințeles la două capete. Excepția ar fi putut fi explicitată cu acte normative de rang inferior care duceau la eliminarea plafonării cuantumului pensiei militare la netul bazei de calcul.
Al doilea front l-a constituit echipa de juriști care a redactat rapid textul pentru Avocatul Poporului, astfel incât acesta să trimită in termen legal sesizarea către CCR cu obiecțiile de neconstituționalitate, tocmai implantate in lege prin doamna senator Pauliuc.
Având in vedere purtătorii de amendamente către doamna Pauliuc, inclin să cred că textul de sesizare a CCR cu obiecțiunile de neconstituționalitate a fost redactat la MAI sub coordonarea lui Mircea Criste, adjunct al Avocatului Poporului pentru armata. justitie, politie, penitenciare. Doamna Weber doar a semnat adresa de inaintare a sesizării,
Fără acele amendamente introduse diversionist in lege, CCR ar fi găsit doar elemente de neconstituționalitate parțială. Deși sindicaliștii au propus scoaterea din lege a articolului cu demnitarii militari, doamna Pauliuc a menținut si acel text in Raportul prezentat Plenului Senatului.
Iată mai jos amendamentele aprobate in Raportul Comisiei de Apărare din Senat:
Fără sintagma "pensii militare in plată" propusă de SNPPC și ARMIA in art 59 ^ 1, acceptată de doamna Pauliuc, Curtea Constituțională nu ar fi putut extinde neconstituționalitatea discriminatorie de la art. 59 ^ 3, cea cu demnitarii, la art. 59 ^1, discriminarea viitorilor pensionari militari, astfel că neconstituționalitea ar fi rămas parțială, nu extinsă la intreaga lege.

