Powered by Blogger.

Saturday, May 30, 2026

Din nou despre blocarea reexaminării Plx 540/2024, actualizarea pensiilor militare, in Camera Deputaților

7 comments

De apreciat editorialul publicat de Oficiul de Știri sub titlul :

Cine susține inechitățile din sistemul militar? Acuzații grave: „Se ignoră Constituția!” / Document

 

Publicat: 26.05.2026 13:55

Legea destinată eliminării inechităților din sistemul pensiilor militare a fost, practic, blocată în Parlament, după ce Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat a transmis că procesul legislativ „nu mai poate continua” în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR).

Documentul care a reaprins scandalul în cazul pensiilor militare


Observațiile blogului Huhurez.com

In primul rând, Comisia de apărare a Senatului nu a luat nicio decizie in privința reexaminării PLx 540/2024, privind actualizarea pensiilor militare, din simplul motiv că reexaminarea este blocată la Camera Deputaților, Cameră primă sesizată.
In al doilea rând, pe lângă că petiția trebuia adresată Camerei Deputaților,  doamna senator Nicoleta Pauliuc se hazardează să dea un răspuns necompetent și neconstituțional,  in loc să indrepte petiția spre corectă soluționare către Camera Deputaților.
Plx nr. 540/2024, lege  nepromulgată, pe care CCR a declarat-o neconstituțională in ansamblul ei, este blocată la reexaminare, cu incălcarea  art 147 alin.(2) din Constituție, la Camera Deputaților, unde a fost restituită de Președinție după Decizia CCR nr. 126/2025 de admitere  a excepțiilor de neconstituționalitate  formulate de Avocatul Poporului pe baza criticilor puse la dispoziție de instituțiile militare, care se opun de 9 ani actualizării.
De acord cu editorialul  care critică răspunsul dat de doamna senator Pauliuc.

Intr-adevăr, art.147 din Constituție instituie obligația reexaminarii indiferent că neconstituționalitatea legii nepromulgate este parțială sau in intregul legii. 

Motivele de neconstituționale  ale PLx 540/2014 sunt intrinseci, de conținut, nu extrinseci. Deci pot fi reparate in procesul de reexaminare.

Alta era situația dacă motivele de neconstituționalitate erau extrinseci, adică de formă, care nu mai pot fi reparate dacă au fost incalcate procedurile de adoptare a legii.

Decizia 442/2018 ca și alte decizii ale CCR, care au stabilit incheierea procesului legislativ in cazul  constatarii neconstituționalității in ansamblul legilor,  privea legi in vigoare sau neconstituționalități extrinseci ale unor legi nepromulgate.

Plx 540/2024 nu se incadrează in niciuna din situațiile din jurisprudența CCR care exclud reexaminarea.

De altfel, CCR a declarat neconstituțională actualizarea pensiilor militare in plată pentru că nici până in prezent n-a realizat că instituția actualizării se adresează pensiilor militare in plată la datele viitoare de majorare a soldelor activilor. Deci, nu au cum să fie discriminați viitorii pensionari militari.

Camera Deputaților are obligația constituțională, in calitate de prima camera sesizată, să reexamineze Plx 540/2024, obligație pe care am subliniat-o in mai multe rânduri pe blogul Huhurez.com

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a hotarât in Sedința din 01 09 2025 trimiterea legii spre comisiile raportoare. Comisia de Finanțe stabilise si data reexaminării in comisie, dar, după ce s-au primit instrucțiuni neconsituționale  s-a anulat discutarea raportului.

Decizia CCR nr. 126/2025 este singura in jurisprudența CCR prin care o lege este declarată neconstituțională in ansamblul său numai pentru vicii intrinseci, de conținut, ale unor dispoziții din lege. Ca atare, Plx 540/2024 intră sub incidența paragrafului 38 al Deciziei CCR nr. 432/2018 care spune" procedura reexaminării legii este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care Curtea constată neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege, în cadrul controlului de constituționalitate a priori."

Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari poate face un demers oficial către Comisiile Raportoare ale Camerei Deputaților, desemnate de Biroul Permanent,  conform Fisei parlamentare a Plx 540/2024.

Prin reexaminare, Parlamentul poate repara și eroarea de interpretare din paragraful 63 al Deciziei CCR nr. 126/2025

7 comments:

Mosmartin16@gmail.com said...

ACTUALIZARE - CONSTITUȚIE - CCR !

Prin Decizia Curții Constituționale nr.126/2025, L559/2024 ( PLx 540 ) - care viza actualizarea pensiilor militare de stat - a fost declarat neconstituțional în ansamblul său !

Așadar :

Art.147 alin.(2) din Constituție :

"În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale".

Decizia CCR nr. 432 / 2018

Din considerentul 38 :

1) REEXAMINAREA = "punerea de acord cu decizia Curții a ACELOR DISPOZIȚII constatate neconstituționale, dintr-o lege nepromulgată..".

2) "..procedura reexaminării NU POATE FI APLICATĂ când în discuție este un act normativ declarat neconstituțional ÎN ANSAMBLUL SĂU".

3)"..în acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de constituționalitate constatat prin respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata ÎNCETAREA PROCESULUI LEGISLATIV, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial..".

4) "..dacă își menține voința de reglementare (n.n. - legiuitorul ) atunci trebuie să o facă...în cadrul unui NOU PROCES LEGISLATIV, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei inițiative legislative...".

Din considerentul 39 :

1) "...cu prilejul inițierii acestui NOU PROCES legislativ, trebuie să fie respectate indicațiile cuprinse în decizia de admitere a Curții Constituționale: dacă au fost constatate VICII DE CONSTITUȚIONALITATE INTRINSECĂ, atunci propunerea legislativă trebuie să cuprindă texte/soluții juridice adaptate/modificate în considerarea deciziei Curții...".

Concluziile aparțin fiecăruia !

Gând bun, oameni buni !

nicval74 said...

a vedeti voi cine este Doamna senator Nicoleta Pauliuc in serialulde pe protv camatarii , este sotia unuia care a avut de a face cu clanul camataru,o sa se descopere multe adevaruri despre anumiti policieni,gen cum ar fi si Becali si altii,astia ne conduc,astia ne amana actualizarea pensiilor militare,de ce?[entru ca banii spre noi sunt in ochii lor o gaura imensa mai bine stau la ei ca sa-si fac poftele ,placerile lor si familiile lor!asta este purur adevar!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am rămas siderat si consternat cand am citit si constatat intr-o postare de la organele superioare ca pesedeaua, prin lipitoarea si licheaua, Blahchide si alte miriapode otrăvitoare si insipide din PSD, s-au mobilizat imediat si au semnat sa autorizeze cu păcat această actiune de rahat si document cu care iar ne-au atacat dement, Blahchide impreună cu celelalte arahnide si linge blide făcand apel si la alti strigoi de gusteroi ce au boală psihopatologică pe noi ca sa ne bage porcu-n păpușoi! Promit ca dacă o sa gasesc dovada azi, probabil pe la Benji Narciz, o sterpelesc si o postez aici, la văz!

Claudiu Marin said...

@Mosmartin
Paragraful 38 din Decizia CCR nr. 432/2018 conține și un considerent care se aplică numai deciziilor CCR care constată doar vicii de conținut ale unor dispoziții de lege, așa cum este Decizia nr. 126/2025 privind Plx 540/2024.
Respectivul considerent sună așa, cum l-am intercalat și in textul topicului:
"procedura reexaminării legii este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care Curtea constată neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege, în cadrul controlului de constituționalitate a priori."
Deci, obligativitatea reexaminării unei legi ale cărei dispoziții sunt declarate neconstituționale pentru vicii de conținut este recunoscută și de CCR.
CCR a intrat singură in fundătură, declarând PLx 540/2024 neconstutuțională in ansamblul său numai pentru viicii de neconstituționalitate ale unor dispoziții din lege, nu pentru vicii de procedură, extrinseci.
Când CCR găsește vicii extrinseci nici nu mai trece la examinarea viciilor intrinseci.

Paolino68 said...

Atât timp cât nu va exista voința politică nu se va face nimic pentru beneficiarii pensiilor militare!!
Din păcate nu se vede la orizont din partea clasei politice vreun semn că ar exista voința sa se refacă proiectul pentru că să se actualizeze pensiile militare pentru că e un efort financiar prea mare pentru buget, în opinia politicienilor, care consideră că nu se merita a fi făcut pe o categorie inutilă de pensionari rezerviști, mai ales în situația actuală de recesiune!!!
Placa cu lipsa resursei financiare sau a efortului bugetar prea mare pus pe tapet din 2017 de toata clasa politică care s-au perindat la guvernare, inclusiv cei din prezent, consideră că acest efort bugetar poate fi efectuat doar pentru alte scopuri, care sa le atragă populism din partea electoratului!!
Exista o grămadă de pensionari civili care sunt de acord cu atitudinea politicienilor cu privire la starea actuală a pensiilor militare, considerandu-le suficient de mari că să mai fie actualizate, comparandu-le cu nivelul lor de contributivității!!
Când ideologia clasei politice este susținută de CCR și Avocatul Poporului, în sensul că să nu se actualizeze pensiile militare, nu vad prea curând, mai ales în contextul actual vreo perspectivă favorabilă în acest sens!!
Mărturie este ultima simulare grosolană cu proiectul făcută de coaliția PSD-PNL pe ultima sută de metri din octombrie 2024, înainte de alegeri, la care multi rezerviști și în retragere au pus botul și i-au votat pentru menținerea lor la butoane și totodată aducerii lui Nicușor Dan în fotoliu de președinte!!!
Nu știu de ce își mai fac unii iluzii cu actualizarea pensiilor militare când clasa politică prin noua lege a salarizării vor să reducă salariile și soldele celor activi din familia ocupationala SNAOP pentru ca în viitor pensiile sa fie mai reduse că să se reducă efortul bugetar din împrumuturile obținute!!
Statul român va concentra întregul efort bugetar doar pentru Programul SAFE care în politica României este prioritar potrivit directivelor CE după îndeplinirea jaloanelor pentru PNNR!!
În final, vorba lui Robert Turcescu, atenție ce am spus, e valabil și pentru voi mucusorilor!!!


Narciz Beji said...

Petiția a fost transmisă Președinților celor două Camere ale Parlamentului, dar și Avocatului Poporului.
Pentru @Mosmartin contraargumentație juridică la precizarile din mesajul transmis pe blog:
De ce analogia cu Decizia 432/2018 este falsă și forțată ?
Forțarea aceleiași soluții (încetarea procesului) pentru situații de fapt diametral opuse reprezintă o eroare gravă de interpretare juridică.
Iată demontarea punctuală a argumentelor din considerentele 38 și 39 din Decizia nr. 432/2018, prin scoaterea la lumină a deciziei premergătoare care a generat acest precedent:
1. Rădăcina precedentului din 2018: Decizia CCR nr. 718/2017 și viciul extrinsec (de procedură)
Pentru a înțelege de ce CCR a pronunțat cuvintele dure din Decizia nr. 432/2018 (considerentele 38 și 39), trebuie să analizăm ce s-a întâmplat înainte. Decizia nr. 432/2018 a apărut doar pentru că Parlamentul a încercat să fenteze o decizie anterioară a Curții, respectiv **Decizia CCR nr. 718 din 29 noiembrie 2017**.
În acea decizie premergătoare (nr. 718/2017), CCR a analizat Legea pentru modificarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a constatat **neconstituționalitatea legii în ansamblul său din motive pur extrinseci (de formă și procedură)**
Continuarea aici:
https://www.facebook.com/share/p/1Cau8j7cmf/

Mosmartin16@gmail.com said...

Indiferent de ce vicii vorbim, CCR a spus că procedura reexaminării NU POATE FI APLICATĂ când în discuție este un act normativ declarat neconstituțional ÎN ANSAMBLUL SĂU. Iar L559 a fost declarat neconstituțional în ansamblul său. Restu' sunt povești pentru naivi, iar reexaminarea se va face la...calendele grecești.