“Testamentul lui Ion Antonescu” face parte din lucrarea “Indusmanitii au acelasi crez”, autor dr. Radu Mihai Crisan, aparuta la Editura Cartea Universitară, Bucuresti 2005.
Ion Antonescu. LUMINII DIN NOI
(Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu, redactat cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără ghilimele – din scrierile: «Îndemnuri româneşti» şi «Către români»)
Extrase din lucrarea "INDUSMANITII AU ACELASI CREZ"
Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
cu sudoarea muncii strămoşeşti,
Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.
De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei.
Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.
Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.
Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.
De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.
Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului [1].
[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt.
Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.?
Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu.
Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.
Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine.
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.
Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.
Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi săţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi [2].
[2]. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.
Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.
În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.
Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului.
De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.
Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului profesional de vieaţă. Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.
Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social, ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale.
Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui. România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.
La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară şi muncitorul de la oraşe – funcţionarul şi lucrătorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării.
Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia [3].
[3] Familia românească, cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.
Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaţi pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste.
Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă.
Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam.
Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta.
Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată.
Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece vieaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui.
Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude.
Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.
Pe plan spiritual credinţa [4].
[4] Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El.
Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri.
Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre.
Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.
Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.
Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele [5].
[5] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.
Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.
Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului.
Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine.
Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice.
Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri [6] de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României.
[6] Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţiRomânii întregi.
Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie.
Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă.
Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti.
Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei.
Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri.
