Armata romana a eliberat Oradea in 20 aprilie 1919, in ziua de Paste, de sub regimul bolsevic al lui Bella Kun

Evenimentul se petrecea la cateva luni dupa ce romanii din Crisana votasera la Marea Adunare de la Alba Iulia unirea cu Romania.

In materialul de mai jos, preluat din Bihoreanul, aflam cum prizonierul maghiar Kun Bela din Lagarul rus de la Tomsk s-a intors la Budapesta  cu cateva sute de bolsevici si a preluat puterea in Ungaria, la 19 martie 1919, inspirat de Marea Revolutie Bolsevica din Rusia. In scurt timp si administratia Oradei a fost ocupata de regimul bolsevic al lui Kun Bela.

Se mirau unii de unde s-a inspirat mercenarul nostru Potra in actiunile pe care le-a desfasurat impotriva ordinii constitutionale,  in lunile noiembrie 2024-februarie 2025,  cu armata sa de  mercenari romani intorsi infranti din Congo.

In acest context trebuie privit si discursul de astazi, de la Oradea,  al interimarului Bolojan, in prezenta candidatului Crin Antonescu.

 

Ati auzit de gherila comitagilor bulgari din Dobrogea?

Asociația Gogu Puiu / Heiducken din Dobrogea” este constituita in memoria haiducilor din Dobrogea. Elena Sechila, presedinta asociatiei, este sotia lui Eugen Sechila si nepoata celebrului legionar  Gogu Puiu din Dobrogea.

https://www.facebook.com/GoguPuiu49/videos/3153666288043581

Comitagii din Dobrogea - Război de gherilă în România Mare

"Acum 100 de ani, într-o regiune din sudul României, bande de rebeli bulgari duceau un război în toată regula împotriva autorităților române. Regiunea cu pricina era Dobrogea iar rebelii erau numiți generic comitagii. După anexarea Cadrilaterului de către România, la 1913, în regiune are loc o mișcare de rezistență armată a unei părți din populația bulgară împotriva a ceea ce ei percepeau ca fiind ocupația românească. Acest fenomen ia amploare și se extinde la nivelul întregii regiuni a Dobrogei după primul război mondil când armata bulgară se retrage dar lasă în urmă o mulțime de arme și oameni de legătură, mișcarea comitagiilor fiind permanent susținută de Bulgaria. Din 1925 din organizația inițială a comitagiilor bulgari se desprinde o grupare convertită la comunism, Organizația Revoluționară Dobrogeană din Interior care își schimbă obiectivul politic, nu mai luptă pentru Bulgaria Mare ci pentru o Dobroge independentă care eventual să adere la o viitoare federație comunistă balcanică sau chiar la URSS. Din această ramură bolșevizată a comitagiilor bulgari se vor alege cadre de nădejde ale Partidului Comunist Român (pe atunci în ilegalitate) precum Petre Borilă (pe numele real Iordan Dragan Rusev, devenit mai târziu cuscrul lui Ceaușescu), Boris Ștefanov (care pentru o perioadă ajunge chiar secretar general al PCdR) și alții. Originile comitagiilor bulgari erau în bandele de haiduci balcanici din sec. XIX care luptaseră alături de armata țaristă (și de cea română) pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Aceste organizații paramilitare se desființează la sfârșitul celui de-al doilea război mondial odată cu schimbarea regimurilor, a mentalităților și a granițelor. În cazul Dobrogei comitagii își încetează activitatea dupa 1940 când România retrocedează Bulgariei Cadrilaterul și are loc un schimb de populație între cele două țări, astfel că rebelii bulgari își pierd nu doar gazdele și bazele logistice din satele bulgărești ale Dobrogei de Nord dar și sprijinul Bulgariei cât și obiectul militantismului lor. Din 1940 și până azi, România și Bulgaria au făcut parte din aceleași blocuri de alianțe politice și militare iar vechiul conflict teritorial din sudul Dobrogei pare mort și îngropat pentru totdeauna."

Curs pentru cei care au uitat/n-au invatat Istoria Neamului

 

Napoleon al III-lea a jucat un rol crucial în formarea statului român modern, fiind un susținător important al unirii Principatelor Române și al consolidării noului stat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Sprijinul pentru unirea Principatelor

Napoleon al III-lea a fost un promotor activ al ideii de unire a Moldovei și Țării Românești:

• A susținut cauza unirii la Congresul de la Paris din 1856, care a urmat Războiului Crimeii.
• Principatele Române erau văzute de Napoleon al III-lea ca fiind potrivite pentru promovarea principiului național în Europa.
• Împăratul francez dorea crearea unui bastion pro-francez în estul Europei, care să contrabalanseze influența Rusiei și să submineze Imperiul Austro-Ungar.

Influența diplomatică

Diplomația franceză a jucat un rol esențial în realizarea unirii:

• Napoleon al III-lea a negociat cu celelalte puteri europene pentru a obține sprijin pentru cauza românească.
• La întâlnirea de la Osborne din august 1857 cu Regina Victoria, a obținut anularea alegerilor falsificate din Moldova, în schimbul unor concesii privind forma unirii.
• Franța a acordat sprijin diplomatic și în 1866, facilitând instaurarea monarhiei ereditare străine în România.

Sprijinul pentru modernizarea României

După realizarea unirii, Napoleon al III-lea a continuat să sprijine consolidarea și modernizarea noului stat român:

• A susținut reformele interne inițiate de Alexandru Ioan Cuza.
• Franța a rămas interesată de zona Mării Negre și a Dunării de Jos, sprijinind interesele României în regiune.

Influența culturală

• Mulți intelectuali români au studiat la Paris, intrând în contact cu ideile politice franceze și cu mișcarea masonică.
• Acești tineri au adus apoi în țară idei modernizatoare, contribuind la dezvoltarea României.

Napoleon al III-lea poate fi considerat un "naș" al statului național român modern, oferind sprijin diplomatic, politic și cultural esențial pentru unirea Principatelor și consolidarea ulterioară a României.

Mugur de fluier, Nicu Covaci a plecat definitiv.

Mugur de fluier

Compusă în 1973-74 de Nicolae Covaci, pe versuri de Victor Cârcu. A aparut pe albumul omonim (1974; reeditat în 1999), fiind înregistrată în componenţa N. Covaci – solist vocal, double-six, J. Kappl – chitară bas, voce, blockflote, M. Baniciu – voce, C. Petrescu – baterie, V. Sepi – percuţie, G. Reininger – clopote, 

 Interviu cu Nicu Covaci despre plete:  preluat din adevărul.ro

Să revenim la tânărul Covaci. Când v-aţi tuns ultima oară? Adică să vă daţi coada jos…

Mai tai din ea, din când în când, dar coada o am de la începuturile Phoenix. Am avut şi noroc că muzica noastră se preta la multe producţii cinematografice şi am fost destul de isteţi, pe vremea studenţiei, să cerem de la reprezentanţii industriei filmului nişte legitimaţii prin care să se ateste că suntem cascadori. Astfel, de câte ori ne oprea miliţia, arătam aceste documente…

Vă opreau des pe stradă?

Ooo… Se întâmpla des, însă, datorită meseriei, pentru care aveam patalama, eram liberi să purtăm barbă şi plete mari… Necazuri mai mari, legat de acest aspect, am avut la finalul Institutului de Arte Plastice. După ce că arătam cum arătam, ca un haiduc venit din codru, am şi refuzat să devin membru de partid, aşa că boşii de la Institut mi-au interzis să mă prezint la examenul de diplomă. Am fost respins de două ori. La al doilea refuz, am plecat, plin de nervi, de la facultate şi m-am dus glonţ la Comitetul Judeţean de partid, decis să fac scandal. Am intrat acolo destul de nervos şi am luat-o la fugă pe scări…

Ce intenţionaţi să faceţi?

Nu ştiu. Eram complet nebun, simţeam nevoia să sparg ceva, să fac scandal. Miliţienii alergau după mine pe coridoare şi, la un moment dat, văd o uşă deschisă pe la etaj şi dau buzna acolo… Înăuntru era un tip mititel de statură, cu ochelari pe nas, şi cu un vraf de cărţi în braţe. „Ce-i? Ce-i?“, a întrebat el. Eu am început să urlu: „Vreau să mă lăsaţi să-mi dau examenul, ce-aveţi cu mine?“. Eu arătam ca un nebun scăpat de la psihiatrie, dar omul, foarte calm, mă întreabă: „Dar dumneavoastră nu sunteţi de la Phoenix?“. „Ba da!“, urlu eu. În timpul ăsta, miliţienii intră în birou, însă omul cu ochelari îi invită să iasă afară. Pune mâna pe un telefon, sună la facultate şi le solicită să mă accepte să-mi dau examenul…

 

Cine era? Vreun ştab de la PC?

Era Ion Iliescu.

Aţi dat examenul?

L-am şi luat.

V-aţi mai întâlnit apoi cu Ion Iliescu?

O dată, prin anii ’90.

26 mai 1984, inaugurarea Canalului Dunare-Marea Neagra

 Au trecut 40 de ani! 

Trecand peste cultul personalitatii lui Ceausescu din material, inaugurarea a fost un eveniment care a atras atentia presei internationale. Dupa 40 de ani, se constata ca investitia nu este suficient valorificata.

Arma Geniu s-a remarcat in construirea magistralei albastre. 

Cititi un material interesant despre istoricul constituirii ACMRRAG, in care veti intalni numele unor importanti ofiteri de geniu care au participat la construirea Transfagarasanuliui si a Canalului Dunare-Marea Neagra.

Istoricul A.C.M.R.R.A.G.

AȘA A ÎNCEPUT!

Teritoriile locuite de romani care s-au unit in anul 1859 sub Alexandru Ioan Cuza

 

Hora Unirii, cantata de Maria Tanase

Doar Tara Romanesca dintre Carpati la Nord, Dunare la Sud,  Cerna la Vest, Milcov si Dunare la Est, si Moldova de la Carpatii Orientali la Vest,  Prut la Est, Milcov la Sud si granita cu Bucovina habsburgica la Nord  au costituit la 1859 tara numita Principatele Unite. De remarcat ca atunci Bugeacul facea parte din Principatul Moldovei si a intrat si el in Romania pana in anul 1878, dupa Razboiul de Independenat, cand a fost luat de rusi in schimbul Dobrogei pierdute de otomani.

Au lipsit la apel Banatul, Transilvania, Bucovina, Basarabia si Dobrogea.

Despre conflictul israeliano-palestinian altfel decat relateaza presa mainstream din Romania

Nu sunt de acord cu unele dintre concluziile lui Ion Cristoiu, dar ador informatiile in baza carora  concluzioneaza batranul analist-gazetar. Nu le auzi pe alt canal.

Putini mai stiu ca Acordul de la Camp David din 1978, intre Israel si Egipt, in urma caruia Israelul a retrocedat intreaga Peninsula Sinai, ocupata dupa razboiul din 1967, a fost negociat anii de-a randul de Ceausescu. Rand pe rand, presedintele  Sadam al Egiptului si premierul Begin al Israelului au vizitat statiunea Sinaia, nume cu rezonanta pentru Peninsula Sinai.

Iata ce a putut sa spuna presedintele american Jimmy Carter in cursul vizitei pe care Ceausescu a facut-o in SUA, in anul  1978, cu cateva luni inainte de semnarea Acordului de la Camp David si de defectiunea Pacepa( apropo: cui a folosit deteriorarea relatiilor romano-americane prin defectiunea Pacepa?)

Preşedintele american nu a uitat să sublinieze:

„România a reuşit să servească drept punte între naţiuni cu viziuni şi interese extrem de diferite şi între lideri cărora le-a fost dificil, în anumite circumstanţe, să negocieze direct unii cu alţii. Una dintre realizările notabile recente ale preşedintelui Ceauşescu a fost faptul că a contribuit la pregătirea vizitei istorice a preşedintelui Sadat al Egiptului în capitala Israelului, Ierusalim. Ambele ţări au găsit în România o cale de comunicare şi de înţelegere care le-a fost foarte utilă – lor, Orientului Mijlociu şi păcii mondiale”.

De ce sa-i inchizi canalul Youtube lui Cristoiu  pentru ca a spus ca ar fi nevoie de un Ceausescu pentru a  pune capat conflictului istoric dintre evrei si palestinieni?
 

aspecte de la vizita oficială de prietenie efectuată în România de preşedintele republicii arabe Egipt, anwar el sadat. (27 iunie 1974).

Primirea, de către preşedintele Nicolae Ceauşescu, a primului ministru al Statului Israel, Menahem Begin, aflat într-o vizită oficială în România (26.VIII.1977)

Între 12-17 aprilie, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu însoţiţi de Gh. Oprea, Ştefan Andrei – ministrul Afacerilor Externe, Vasile Pungan şi Ioan Avram au făcut o vizită în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter şi a doamnei Rosalynn Carter. În timpul convorbirilor oficiale (13.IV).(12-17.IV.1978)

Palatul Brâncovenesc Potlogi, reper al românismului medieval

Palatul de la Potlogi, comună de lângă Titu, la 5 km distanță de Autostrada București-Pitești,  a fost ridicat de domnitorul Brâncoveanu în anul 1698, pentru fiul său Consatantin.  Situat la jumătatea distanței dintre Târgoviște și București, palatul a fost folosit, timp de aproape 16 de ani, ca loc de popas, de câteva zile,  în frecventele călătorii ale domnitorului de la București la Târgoviște și invers.

După mazilirea Brâncoveanului de către sultanul Ahmed al III-lea, în anul 1714, sub acuzația de trădare în favoarea rușilor, deci nu e nimic nou sub soare în zilele noastre, și apoi după mazilirea, doi ani mai târziu, a nepotului său, Stefan Cantacuzino, în fapt unul dintre denunțătorii lui Brâncoveanu, au urmat în Tara Românească, timp de 100 de ani, domniile fanariote. 

In Moldova, domniile fanarioate au început mai devreme, din anul 1711, după ce Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Petru cel Mare al Rusiei.

In timpul domniilor fanariote, elitele din Tara Românească și Moldova s-au apropiat de Moscova, ca o speranță pentru a se elibera de sub influența otomană. Greșeala fatală pe care Imperiul Rus a făcut-o în 1815, de a anexa Basarabia, i-a trezit la realitate pe românii din Valahia și Moldova.

Valahia și restul din ce a mai rămas din Moldova lui Stefan cel Mare, după ocuparea Bucovinei de către Austria, în anul 1784,  și a Basarabiei de către Rusia, în anul 1815, au avut o soartă comună și după Pacea de la Adrianopol(Edirne de astăzi), intrând sub sfera de influență rusească prin Regulamentele Organice, instituite în Valahia în anul 1831 și în Moldova în anul 1832.

Regulamentele Organice au avut darul de a crea instituții similare în cel 2 principate, grăbind astfel condițiile pentru realizarea unirii lor la 24 ianuarie 1859.

Al patrulea cap de acuzare a lui C-tin Brâncoveanu din firmanul sultanului:

-sub pretextul de a schimba aerul, locuia 9 până la 7 luni la Târgoviște, aducând prin aceasta pagube, atât supușilor săi cât și traficului din București, și aceasta pentru a putea mai ușor fugi, într-o bună zi, cu toată familia și bogățiile sale în Transilvania, unde spre acest scop a cumpărat multe moșii, pe una dintre ele pregătindu-se chiar clădirea unui mare palat.(Este vorba de moșia de la Sâmbăta de Sus pe care este acum celebra mânăstire)

Pisania Palatului Brâncovenesc, unul din puținele elemente originale ale fostului palat, ridicat în anul 1693, care se mai păstrează. Reconstituiea palatului a început în anii '80 dar forma actuală este rezultatul investiției de fonduri europene din perioada 2011-2015.

 

Patul lui Brâncoveanu

.

Așa arătau ruinele Palatului Potlogi în 1910

"Precupetii noi", lăcaș pentru comemorarea bucovinenilor uciși de sovietici la Fântâna Albă și Lunca Siretului

Multe sunt scrise pe internet despre biserica "Precupeții Noi" din București, amplasată în apropiere de Piață Romană, pitită printre alte clădiri pe strada General Broșteanu, însă mai puțin se scrie despre cele două plăci comemorative dăruite de prof. dr. Ion Gherman, președintele  Societății Culturale "Ținutul Herța", plăci  care amintesc de martiriul bucovinenilor și herțenilor măcelăriți de soldații sovietici la Fânâna Albă și Lunca Siretului, în anul 1941,  când încercau să treaca în grup granița în țara mamă , România, de care fuseseră ruți pri Ultimatumul sovietic din 1940.

Plăcile comemorative amintesc bucureștenilor că ținuturile Bucovina de Nord, Herța și Basarabia au aparținut României până în anul 1940.

Plăcile comemorative sunt amplasate, după cum se vede în poze, în curtea bisericii, în partea dreaptă cum intri,  astfel că nu poți ajunge la intrarea în biserică fără să observi prezența lor.

In România nu s-a prea vorbit despre aceste masacre până în anul 2004, pentru a nu supăra autoritățile sovietice până în anul 1991, ruse și ucrainiene după destrămarea Uniunii Sovietice. Oare acesta să fie motivul pentru care tăcerea s-a așezat și peste contribuțiile scrise în marmură la Biserica "Precupeții Noi" de reputatul medic și biolog Ion Gherman?

Istoria spune că în iarna anului 1941 s-a dus zvonul printre bucovineni că de 1 aprilie se organizează o trecere în masă peste graniță spre România, trecere permisă de noile autorități sovietice. Ajunși în zona de graniță Fântâna Albă, nu departe de Herța, grănicerii sovietici i-au somat să se întoarcă și apoi i-au secerat cu mitralierele. Numărul exact al victimelor nu a putut fi stabilit, dar unele surse bine informate vorbesc de cca 3000 de morți.  

Cei care intrați în curtea acestei biserici, țineți un moment de reculegere în fața celor 2 plăci comemorative, în memoria victimelor ocupației sovietice.

Animație cu creșterea și descreșterea teritoriului României, înainte și după Independența din anul 1877.

In bara de jos aveți anii în care România a avut respectivele hotare. 

Poate cineva să explice de ce principatul Tara Românescă apare atât de mic în perioada 1718-1939?

Senatul și Camera Deputaților au proclamat pe 9 mai 1877 independența României, act semnat a doua zi de prințul Carol, dar nerecunoscut de nicio mare putere. Proclamația a rămas doar un act important pentru politica internă a țării.

Deși trupele române au avut un rol hotărâtor în înfrângerea turcilor, scoțând armata țaristă din impasul de la Plevna, Rovine Smârdan, Rahova, 

rușii voiau să apară în ochii Europei drept singurii biruitori ai otomanilor, așa încât nici la încheierea armistițiului de la Kazamlak, nici la încheierea păcii de la San Stefano, (3 martie 1878) reprezentații României nu au fost acceptați, pe motiv că Marile Puteri nu recunoscuseră încă independența României, iar negociatorii ruși vor avea în vedere și interesele țării noastre.

Independenta României a fost recunoscută internaționan un an mai târziu, la Conferința de Pace de la Berlin, iunie 1878, organizată la cererea împăratului Bismark.

Fără sprijinul militar american nu sărbătoream Ziua Victoriei pe 9 mai

 Reperele principale ale războiului împotriva nazismului și fascismului sunt ajutorul acordat Uniunii Sovietice  pe căile maritime și aeriene, puse în evidență de harta de mai jos, și debarcarea din Normandia. Chiar și lovitura de stat dată de regele Mihai I la București, la 23 august 1944,  a contribuit la scurtarea războiului.

Trei rute - convoaiele Pacific, Transiranian și Arctic - au asigurat un total de 93,5% din totalul aprovizionării Uniunii Sovietice. Niciuna dintre aceste rute nu era complet sigură.

Ruta cea mai rapidă (și cea mai periculoasă) a fost convoaiele arctice. În iulie-decembrie 1941, 40% din toate livrările au mers pe această rută, iar aproximativ 15% din mărfurile expediate au ajuns pe fundul oceanului. Partea de mare a călătoriei de la coasta de est a Statelor Unite la Murmansk a durat aproximativ 2 săptămâni.

Mai multe date puteți citi aici:

https://dwax.ru/ro/pomoshch-amerikancev-vo-vtoroi-mirovoi-vo do-znat-pro/ ine-sssr-vse-chto-nado-znat-pro/

Ziua Victoriei se sărbătorește astăzi în toate țările care au contribuit la înfrângerea Germaniei naziste.

Putin dedică sărbătoarea de astăzi operațiunii militare din Ucraina, în realitate agresiunea asupra Ucrainei care are scopul dezucrainizării acestei  țări și întreruperea parcursului ei pro-european . Ruscismul său este tot atât de periculos ca nazismul și fascismul... dacă nu este descurajat de comunitatea democrată internațională, mult mai puternică astăzi decât cea existentă în 1939-1945.

Aveți mai jos parada militară si discursul lui Putin de astăzi... de la Moscova. 

Ceremonialul este fabulos!

Câteva idei rusciste expuse de Putin în discursul său:

"- Ziua Victoriei este sacră pentru fiecare dintre noi. Ne vom aminti întotdeauna de aceste lucruri. Luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru.

- Lupți pentru oamenii noștri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre. Ziua victoriei este aproape de fiecare dintre inimile noastre. Nu există familie în Rusia care să nu fi fost pârjolită de marele război patriotic.

- Suntem mândri de noile generații. Suntem vigilenți și facem tot ce putem pentru a evita pierderile.

- SUA, în special după căderea URSS, a început să vorbească despre supremația sa. Rusia are un caracter diferit, noi nu vom renunța niciodată la patria mamă. În Occident, ei au început să renunțe la aceste tradiții și valori.

- Nimeni nu va uita lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, astfel încât să nu fie loc în lume pentru naziști. 

- La Kiev, ei spuneau că ar putea obține arme nucleare, iar NATO a început să exploreze ținuturile din apropierea noastră. Asta a devenit o amenințare evidentă pentru țara și granițele noastre. Totul ne spunea că este nevoie să luptăm."

Stenogramele discuțiilor dintre Ceaușescu, Maurer - Nixon, Kissinger din august 1969, București.

In discuțiile private, Nixon l-a rugat pe Ceaușescu să medieze  între SUA și China.  In anul 1971 a urmat vizita lui Nixon în China și primirea Republicii Populare Chineze în ONU și Consiliul de Securitate, în locul Taiwanului. 

In prezent, diplomația României nu mai contează nici măcar în arealul balcanic.

Vezi Historicaldocuments US

183. Memorandum de conversație 1

Bucharest, August 2, 1969.

Întâlnire privată între președintele Nixon și Ceaușescu

PARTICIPANȚI

President Nicolae Ceausescu

Ion Gheorghe Maurer

Interpret

Președintele Richard Nixon

Henry A. Kissinger

colonelul Burbec

Înainte de a intra în discuțiile private, președintele Ceaușescu l-a invitat pe președintele Nixon să rămână până luni, pentru a avea timp pentru discuții mai ample. Președintele Nixon a spus că și-ar dori să poată, dar a trebuit să se întoarcă pentru a se întâlni cu liderii Congresului.

Întâlnire privată

Ceauşescu : După obiceiul românesc, ne ascultăm oaspetele, deşi am putea inversa acest lucru.

Nixon : Oricum vrei tu. Ar trebui să discutăm o întreagă gamă de subiecte, inclusiv probleme bilaterale și mai ample. Probleme bilaterale[Pagina 439]ar include: comerț, schimburi culturale și chestiuni consulare; am putea lua în considerare acestea, dar lăsăm chestiuni mai detaliate implicate să fie rezolvate de către tehnicieni. Aș dori să discut cu dumneavoastră domenii atât de largi, cum ar fi pacea mondială, relațiile est-vest, Vietnam – unde prim-ministrul a fost de mare ajutor înainte – și alte astfel de probleme. Mai ai si altele?

Ceauşescu : Ar trebui să începem de aici.

Nixon : În primul rând, vreau să vă spun că am examinat aceste chestiuni bilaterale și am instruit personalul meu să încerce să elaboreze programe pentru a le trata în mod constructiv; și dacă doriți să treceți pe scurt la acestea, o voi face în mod constructiv. S-ar putea să facem un anunț, de exemplu, despre Acordul Cultural. Înțeleg că ambele părți sunt gata să semneze. Sunt pentru asta și aș vrea să văd mai multe schimburi între noi.

Ceauşescu : În ceea ce priveşte problemele, relaţiile dintre noi s-au îmbunătăţit mult. Dar, în comparație cu acordurile noastre verbale, acordurile noastre formale sunt mici. Desigur, sunt de acord cu importanța Acordului Cultural. Poate fi semnat astăzi sau mâine și poate deschide alte câmpuri. Dar reprezintă doar o parte. Acord o mare importanță cooperării în știință și tehnologie, deoarece acest domeniu are un rol decisiv în dezvoltarea unei țări.

Nixon : Pot să-l pun pe Dr. DuBridge să organizeze schimburi de opinii între consilierii noștri științifici. L-aș putea trimite pe Dr. DuBridge într-o misiune în țara ta.

Ceauşescu : Aş saluta această misiune.

Nixon : Poate că ești interesat de o misiune științifică pentru că înțeleg că ai un fiu care studiază fizica atomică în Anglia.

Ceauşescu : Am un şef de acasă care este director de chimie.

Nixon : Soția ta.

Ceausescu: Yes.

Nixon : Dr. Kissinger va lucra cu ambasadorul tău pentru a aranja o astfel de misiune. 2

Ceauşescu : Suntem foarte interesaţi de schimburile în chimie, deoarece SUA sunt cu mult înainte în acest domeniu. În ceea ce privește fizica, noi nu vrem arme nucleare, dar am dori să folosim energia nucleară în scopuri pașnice.

Nixon : Te vom ajuta.

Ceauşescu : Nivelul ajutorului economic pe care îl primim este scăzut. Mai întâi putem beneficia de licențe pentru a importa echipamente. Acest lucru ridică două probleme.[Pagina 440]În primul rând, acordarea licenței și găsirea băncilor care să garanteze credite pentru acoperirea achiziției. În al doilea rând, oportunitatea ca exporturile românești să câștige suficient pentru a plăti importurile. Acest lucru ne duce la tratamentul MFN sau cel puțin la alte proceduri pentru a facilita exporturile românești.

Nixon : Am studiat problema și am câțiva pași noi de prezentat. Statutul MFN ar necesita ca Congresul nostru să acționeze. Aceasta este o problemă dificilă acum din cauza războiului din Vietnam. Știm că cantitatea de mărfuri românești expediate în Vietnam de Nord este mică. Dar este încă o problemă politică pentru a obține trecerea MFN .

Kissinger : Aceeași problemă se aplică împrumuturilor și garanțiilor bancare de export/import către țările comuniste. La aceasta se poate renunța din punct de vedere administrativ. Amendamentul Fino 3 interzice exportul/importul creditelor bancare către orice țară care comercializează cu Vietnamul de Nord.

Nixon : Vreau să știi că sunt de acord cu tratamentul MFN pentru România. Odată ce problemele politice ale războiului din Vietnam vor dispărea, vom trece rapid la aceasta. Eu, adică Președinte, pot acum, fără acțiunea Congresului, să schimb statutul României privind vânzările directe în mai multe domenii. Voi face asta. Voi ușura acordarea de licențe de export către România și întrebările de la Banca de Export/Import în care pot acționa administrativ. Domnul Kissinger va urmări acest lucru cu Departamentele de Stat și Comerț. Pe MFN, amendamentul Fino și celelalte întrebări, vom ajunge la asta atunci când războiul din Vietnam va înceta.

Ceauşescu : Salut această declaraţie. România este interesată să dezvolte relații cu SUA și alții. Avem un program intens de dezvoltare, inclusiv un mare efort din partea poporului de a acorda 30% din venitul național total pentru investiții. Desigur, pentru a menține ritmul ridicat de dezvoltare este nevoie de un efort mare. Vrem să folosim experiența altor țări.

Nixon : România trebuie să se uite la propriile interese în măsura în care o astfel de asistență poate fi obținută de la Uniunea Sovietică, Germania de Vest și SUA . Nu spun că dacă ești prieten cu SUA trebuie să fii dușman al altcuiva. Ce relații ai cu alte țări este treaba ta.

Ceauşescu : Relaţiile externe ale României trebuie să includă Uniunea Sovietică, China şi ţările capitaliste. Aceste relații sunt favorabile dezvoltării țării. Vom vorbi mai târziu despre relațiile cu alte țări socialiste. Considerăm relațiile României cu[Pagina 441] SUA ca fiind între două țări care au sisteme diferite, dar care sunt dispuse să-și dezvolte și să-și extindă relațiile. Știm ce sunt SUAeste. Romania este o tara mica. Dacă se poate, vom fi prieteni. Nu dorim ca relațiile să fie precondiționate. Interesele noastre reciproce ne vor dicta relațiile. Știm că nimeni nu vrea să piardă bani în relațiile cu România și nu vrem asta. Suntem o țară comunistă, dar vrem să profităm. Vrem să construim pe asta. Credem că acest lucru este posibil. Ceea ce putem găsi în SUA, vom lua. Ceea ce nu putem lua din cauza condițiilor, nu vom lua. Dorim să cumpărăm know-how și o fabrică de apă grea, să dotăm fabrici pentru a produce cauciuc sintetic, electronice, computere și alte lucruri similare. Am primit unele lucruri de la tine indirect. Dar unul dintre exportatorii tăi a fost pedepsit acum opt ani pentru că a exportat ceva. Vrem să fim în situația de a avea oameni de afaceri să ne vândă direct, nu indirect. Nu căutăm să obținem condiții speciale, condiții neobișnuite. Sistemul nostru din această țară este al nostru și nu vrem să-l preluăm pe al tău. Nu căutăm să obținem condiții speciale, condiții neobișnuite. Sistemul nostru din această țară este al nostru și nu vrem să-l preluăm pe al tău. Nu căutăm să obținem condiții speciale, condiții neobișnuite. Sistemul nostru din această țară este al nostru și nu vrem să-l preluăm pe al tău.

Nixon : Politica mea este: orice țară poate fi prietenul nostru fără a fi dușmanul cuiva. Înțelegem că diferențele de sisteme pot prezenta probleme în elaborarea aranjamentelor financiare. Vom explora toate modalitățile de a face progrese – am făcut multe progrese cu Iugoslavia în această chestiune.

Ceauşescu : Şi cu Polonia.

Nixon : Da, dar asta a căzut din cauza unor probleme politice. Eu personal am luat decizia de a vizita România și mi-am dorit discuții sincere pentru a vedea cum putem avea relații comerciale și alte relații mai bune, cu România și cu alte țări. În mod direct, evoluțiile din Cehoslovacia au anulat unele progrese care începuseră în mai multe comunicații și comerț între SUA și alte țări din Europa de Est. Sper că această vizită poate fi un punct de plecare pentru noi relații; ar putea fi un exemplu pentru relațiile noastre cu alte țări.

Ceauşescu : Aş dori să subliniez că noi nu considerăm relaţiile noastre cu SUA ca fiind îndreptate împotriva intereselor altora. Am plecat de la faptul că relațiile noastre cu unele țări nu înseamnă că trebuie să renunțăm la relațiile cu altele și îmi doresc să-mi exprim satisfacția că împărtășim același punct de vedere.

Nixon : Am o întrebare pentru tine. Încercăm să negociem cu URSS controlul armelor și o relaxare a crizei din Orientul Mijlociu ; vrem relații bune cu Uniunea Sovietică. Nu vrem să facem de rușine România. Considerați că Brejnev Doctrina face dificilă relațiile comerciale cu noi? Apreciem prietenia românească și nu vrem să punem România într-o poziție jenantă cu alte țări vecine. Când această călătorie a fost anunțată, Uniunea Sovietică nu a aprobat. Spune-mi cât de departe pot merge relațiile noastre fără jenă pentru România sau Președintele ei.Pagina 442]

Ceauşescu : În mod deschis — fără diplomaţie — răspunsul meu: În ceea ce priveşte România, relaţiile cu SUA nu ne pot stânjeni în niciun fel. Spun asta ținând cont de faptul că relațiile noastre se bazează pe neamestecul unul în treburile interne ale celuilalt. Ele nu trebuie subordonate la ceea ce face România cu alte țări. Am dezvoltat relații cu Guvernul Federal al Germaniei, Franței, Angliei, Italiei și alții. Cu Franța am încheiat un acord pe termen lung pentru producerea de mașini (Renault). Cu ocazia președintelui De GaulleÎn vizită, am încheiat un acord de lungă durată privind electronica. Toate acestea nu au cauzat sau nu pot provoca jenă. Uniunea Sovietică nu poate obiecta, întrucât are aceste relații și cu alte țări – de exemplu, acordul Fiat. 4 Dezvoltarea relaţiilor în acest spirit nu poate pune probleme viitorului României. Poate cauza probleme SUA cu Uniunea Sovietică.

Sunt la curent cu marile negocieri privind Orientul Mijlociu și dezarmare; suntem de acord cu aceste negocieri. Înțelegem importanța lor. Suntem interesați de rezultate favorabile. Acum, părerea mea sinceră și, de asemenea, părerea unor prieteni ai SUA: ne dorim ca discuțiile voastre să nu fie în detrimentul altor țări, ci să ajute la dezvoltarea lor. Unii dintre aliații tăi s-ar putea să ți-au spus asta, dacă nu, îți spun eu, suntem îngrijorați de rezultatele negocierilor tale cu URSS .. Părerea mea nu este într-o perspectivă de lungă durată. Oamenii nu vor așezări făcute la spate, ci deschis. Problemele mari ale țării pot fi benefice pentru pace dacă sunt făcute cu interesul altor țări. În acest sens, doctrina suveranității limitate nu poate avea aplicabilitate. Avem relații bune cu Uniunea Sovietică și îi apreciem rolul. De asemenea, avem relații bune cu Beijingul și alte țări. Deciziile noastre sunt luate aici, la București, nu la Washington, Moscova, Beijing, Paris sau Londra.

Nixon : Apreciezi vreun risc în această politică?

Ceauşescu : Ce putem risca?

Nixon : Depinde de modul în care interpretăm declarația Rusiei privind suveranitatea limitată și de cum o interpretează Rusia.

Ceauşescu : Rusia a negat intenţia de a limita suveranitatea. Vreau să discut despre asta. În toate discuțiile noastre cu Pactul de la Varșovia și COMECON , spuneți voi, România a fost sinceră și ne-a explicat clar poziția. Am ajuns la rezultate acceptabile. Suntem hotărâți să lucrăm în acest sens. Problema independenței României nu este de pus sub semnul întrebării. Cât despre sentimentul oamenilor, asta s-a exprimat astăzi.[Pagina 443]

Nixon : Asta răspunde la întrebare. Presa americană a spus că această călătorie va stânjeni România și va fi dăunătoare. Nu vrem asta. Ne dorim relații bune cu România și Rusia. Nu vrem să rupem Pactul de la Varșovia. Vrem relații bune cu toate țările.

Ceauşescu : Salut răspunsul tău. Știam că vei spune asta pentru că nu am văzut-o niciodată în altă lumină. Dacă am crede că va rupe sau va slăbi relațiile româno-ruse sau va aduce presiuni asupra afacerilor noastre interne, nu am fi acceptat vizita.

Nixon : Dacă alte țări din Europa de Est vă întreabă despre politica mea, sper că le veți spune despre ce este vorba. Atitudinea noastră față de ei este aceeași.

Ceauşescu : Vreau să plecăm de la fapte: relaţiile cu SUA nu pot împiedica în niciun fel relaţiile cu ceilalţi. Este adevărat că prietenii noștri sovietici au fost ușor deranjați de vizita dumneavoastră. I-am sfătuit cu 36 de ore înainte de a fi anunțat. Nu au comentat niciodată oficial. ( Ceaușescu a prezis apoi că predominanța rusă nu va dura, pe baza analizei istorice.) Tovarășilor sovietici le este greu de acceptat acest lucru. Uniunea Sovietică a fost prima în spațiu. SUA a fost primul pe Lună. Sunt schimbări în alte domenii.

Nixon : Primul azi, al doilea mâine.

Ceauşescu : Dacă alţi lideri înţeleg că pacea pământului se poate face doar dacă toate ţările sunt lăsate să evolueze şi să se dezvolte. Nu prin folosirea forței — lucrurile nu pot fi schimbate prin forță.

Nixon : Sunt de acord, alții nu înțeleg.

Kissinger : Da. Istoria arată că toate lucrurile nu sunt permanente. Perioada postbelică arată multe forțe în acțiune. O poziție de predominanță este greu de adaptat. Tema președintelui Nixon în această călătorie a fost dezvoltarea de noi relații.

Nixon : Am două subiecte. În primul rând, politica în Asia - China și Uniunea Sovietică. În al doilea rând, unde se află negocierile din Vietnam. Vreau să aflu părerea prim-ministrului Maurer asupra acestei probleme.

Maurer : La întrebarea pe care ați pus-o și la discuția care a urmat: Reflegeam că tot ceea ce are importanță poate da naștere la aprehensiune, poate din cauza neînțelegerii. Nimeni nu ia poziție împotriva relațiilor dintre state. Rușii au fost forțați de opinia mondială să renunțe la doctrina suveranității limitate.

Ceauşescu : Nu sunt de acord cu el. Este greu de acceptat teoria conform căreia au abandonat suveranitatea limitată.

Nixon : SUA este o putere din Pacific și va continua să joace un rol în zonă. Nu avem niciun interes să creăm un bloc sau alte aranjamente în Asia care să poată fi interpretate ca îngrădirea Chinei comuniste. Nu recunoaștem China comunistă și ne opunem intrării acesteia în ONU , nu din cauza politicii interne a Chinei, ci din cauza politicilor sale față de vecinii săi.

[Pagina 444]

În ceea ce privește relațiile Uniunii Sovietice cu țările asiatice: Domnul Brejnev a spus într-un discurs că este timpul pentru un pact colectiv de securitate în Asia și că vor participa. 5 Răspunsul meu la ei – și va fi făcut public – este că ceea ce face Uniunea Sovietică este treaba ei. Ceea ce facem este treaba noastră. Este greșit ca Uniunea Sovietică să organizeze o cabală în Asia împotriva Chinei. În 25 de ani, China va avea un miliard de oameni. Dacă este îngrădit de alții, este o forță teribil de explozivă care poate distruge pacea vremii.

Știm despre cearta Uniunii Sovietice cu China. Acesta este unul din care vom rămâne departe. Politica noastră este să avem relații bune cu Uniunea Sovietică și, în cele din urmă, atunci când China își schimbă abordarea față de alte națiuni, dorim să deschidem canale de comunicare cu acestea pentru a stabili relații. Un miliard de chinezi îngrădiți este o bombă pe cale să explodeze.

Ceauşescu : Aş dori să-mi exprim părerea despre ceea ce aţi spus despre bunele relaţii dintre SUA şi Uniunea Sovietică. Știm că aceste relații trebuie să fie bune pentru a dezvolta cauza păcii. Din punctul de vedere al României, bunele relații dintre SUA și Uniunea Sovietică pot fi binevenite doar dacă nu sunt în detrimentul altor state. Suntem norocoși, nu avem bombă atomică și nu suntem o țară asiatică. Nu avem niciun interes în Asia, este departe geografic. Dar înțeleg interesul SUAși Uniunea Sovietică. Știu că lumea este atât de mică încât dacă Asia nu are pace, acest lucru va afecta Europa și lumea în general.

Trebuie să înțelegem că Asia nu poate avea pace sau nu își poate rezolva problemele fără recunoașterea existenței Chinei și fără să atragă China în negocieri. Cu cât acest lucru este înțeles mai repede, cu atât mai bine pentru toți. SUA trebuie să renunțe la atitudinea față de China, atât în ​​ceea ce privește admiterea în ONUși la recunoaștere. De fapt, o recunoști. Populația sa este de 800 de milioane, iar în anii 1980 va fi de un miliard. Asia include, de asemenea, India, Japonia și Pakistan. Toate aceste țări trebuie să coopereze pentru a exista pace. Nu ați declarat nicio rezervă cu privire la sistemul intern din China. Îndoielile tale provin din afaceri internaționale.

Nixon : Atitudinea Chinei față de vecinii săi.

Ceauşescu : Cu India, problema poate fi rezolvată uşor. De multe generații, China nu a avut războaie cu vecinii săi. Uită-te doar la ultimii 25 de ani.

Kissinger : Nu sunt de acord asupra unui punct istoric.

[Pagina 445]

Ceausescu: Go ahead.

Kissinger : Dacă te uiți la istoria chineză, independentă de comunism, nu a avut niciodată relații cu ceilalți. Nu are experiență în a trata cu ceilalți în mod egal. Acest lucru nu are nimic de-a face cu politica sa internă actuală.

Nixon : Nu pot schimba politica noastră în China acum, dar pe termen lung, așa cum a spus președintele Ceaușescu , China este o realitate și nicio pace reală nu este posibilă fără ca China să joace un rol. Nu ne vom alătura într-un bloc pentru a îngrădi China.

Ceauşescu : Nu am niciun argument pe istorie. China după cel de-al doilea război mondial nu a amenințat pe nimeni.

Nixon : Coreea?

Ceauşescu : Ştii ce s-a întâmplat acolo şi nu voi intra în asta. Oricum, China și-a retras trupele – dovadă a respectului său pentru suveranitatea Coreei de Nord. Vă pot spune cum gândesc liderii din China.

Nixon : Ar fi de ajutor și îl voi păstra confidențial.

Ceauşescu : Prim-ministrul Maurer ştie despre asta din călătoria sa din 1967 acolo. Ei nu au intenția de a amenința suveranitatea altor țări. Au destule probleme interne cheie. O politică rațională față de China este de a o recunoaște ca egală și de a-i oferi un loc în afacerile internaționale.

Admitem că Taiwanul reprezintă un obstacol în calea relațiilor dintre China și SUA

Părerile mele despre relațiile dintre China și majoritatea celorlalte țări sunt următoarele: Cred că este necesară o revizuire a gândirii și a analizei evoluțiilor din aceste țări. Toate sunt înapoiate — sistemele lor sunt feudale — conțin rămășițe puternice de tip feudal. Există tulburări interne nu din cauza interferențelor străine, ci din cauza lor. Știți că forțele interne au căutat în trecut sprijin extern pentru a se menține. Franța a venit în ajutorul SUAdespre Războiul de Independență. De ce subliniez asta? Pentru că nu ar trebui să sprijinim sau să asistăm forțele înapoiate. Acest lucru nu poate aduce niciun bine SUA sau cauzei păcii. Ceea ce este vechi trebuie să dispară – nimic nu poate opri acest progres. Niciun doctor nu poate salva un om care în cele din urmă moare. Doctorul își poate prelungi viața — și acest lucru este bine pentru bărbat. Dar pentru o țară este rău pentru oameni.

În Vietnam, toate cheltuielile și sprijinul dumneavoastră nu au ajutat la păstrarea sistemului existent. Ai cheltuit aproximativ 25-30 de miliarde de dolari pentru război. Dacă cheltuiești 2 miliarde de dolari în Vietnam în mod pașnic, vei avea mai multă dezvoltare și îți vei face un prieten. De ce să-ți fie frică de socialism? Este un concept vechi. Trebuie să înțelegeți că fiecare popor va lua ceea ce îi ajută să se perfecționeze.

[Pagina 446]

Nixon : Sunt de acord că există multe modalități de a obține progres - multe abordări diferite. Trebuie să existe un progres economic real. Avem planuri economice pentru Vietnam.

Aș dori să pun o întrebare despre problema sovieto-chineză. Știm că susțin Hanoiul. Inteligența noastră ne spune că în Hanoi există două grupuri, unul pro-sovietic și celălalt pro-Peking. Nu știm asta pentru că nu suntem acolo. Întrebarea mea este, care este motivul disputei? Este ideologic? Naţional? Există vreo șansă să se încheie? Întreb pentru că, după Vietnam, SUA ar putea normaliza relațiile cu China; dar trebuie să ne întrebăm dacă problema China- URSS este suficient de explozivă pentru a ne duce într-un război.

Ceauşescu : În primul rând, aş dori comentarii din partea premierului Maurer la discuţia precedentă.

Maurer: Se știu foarte puține despre China, atât de multe se pot spune. Cred că bărbații care au fost acolo mai mult decât mine ar avea în continuare dificultăți în a vorbi despre asta. Trebuie să menționez un punct, China se dezvoltă acum; are forțe puternice și puternice pentru a ridica condițiile de viață în masă. Statisticile chineze privind dezvoltarea industrială nu arată prea mult, desigur; de fapt, nu sunt publicate statute. China ar trebui ajutată. Impresia noastră este că există oportunități de a face acest lucru. Este nevoie de curaj. Ideile și acțiunile referitoare la China ar trebui revizuite. Poate că odată au fost justificate,

De asemenea, aș dori să spun ceva despre agresivitatea Chinei. Președintele Ceaușescu a clarificat acest lucru. Asia are cea mai mare nevoie de schimbare din punct de vedere economic și social. Două continente, Africa și Asia, majoritatea au nevoie de ajutor economic și social – sunt foarte înapoiați. Oamenilor de astăzi le este greu să treacă prin toate etapele prin care am trecut. Trebuie să limităm problema schimbării și să nu o lăsăm să se dezvolte într-o chestiune internațională.

Întrebarea relațiilor URSS -China este greu de răspuns. Sunt întunecate de polemici violente, diferențe de ideologie. Ambele progresează în moduri diferite. Există o serie de conflicte – probleme care, în loc să se răcească, au fost aruncate în aer. Politica SUA de a nu se implica este corectă; interferența poate fi justificată doar pentru a opri conflictul. Cel mai grav pericol pentru lume este conflictul URSS -China.

Impresia noastră este că, pe măsură ce anumite obiective au fost atinse, China se gândește la acțiuni pentru a dezvolta negocieri cu alte țări.

Nixon : Când am devenit președinte, i-am rugat pe chinezi să ne întâlnească la Varșovia, iar ei au refuzat. 6[Pagina 447]

Maurer : Americanii ar trebui să cunoască chinezii mai bine decât atât; au o mentalitate aparte. Ar trebui să se profite de orientarea Chinei către dezvoltarea relațiilor.

Ceaușescu : China este o problemă serioasă, dar nu uitați că, în afară de Japonia, China singură și-a rezolvat problema hranei pentru oamenii săi. O sută de dolari pe cap de locuitor anual sunt alocați dezvoltării - aceasta înseamnă 17 miliarde de dolari. O problemă majoră a fost asigurarea unei dezvoltări și progrese mai rapide a economiei și industriei. Ai văzut India, chiar și acel guvern a trecut naționalizarea băncilor. Prin urmare, aceste politici nu ar trebui să fie un obstacol pentru dvs. în dezvoltarea relațiilor cu țări cu sisteme diferite de a dumneavoastră.

Problema ideologiei nu este crucială în disputa URSS -China. Observația mea este că adevărata problemă este națională – reticența sovietică de a-i acorda Chinei locul care îi revin în afacerile internaționale. Chinezii nu vor juca un rol de clasa a doua. Credem că gândirea Uniunii Sovietice va ajunge să înțeleagă realitatea. Credem că nu va fi război. Desigur, neașteptat se poate întâmpla. Suntem de acord cu ceea ce ai declarat. Nu ar trebui să facem nimic pentru a ascuți conflictul. SUA nu ar avea nimic de câștigat din această evoluție .

Nixon : Sunt de acord. Cred că ați jucat un rol adecvat în acest domeniu, având relații cu ambii; pe termen lung, acesta este și scopul nostru. În ceea ce privește problemele noastre pe termen scurt cu China, am luat măsuri precum eliminarea restricțiilor de călătorie și permiterea achizițiilor turistice; vom lua mai mult în aceste domenii. Sincer, dacă servește interesului dumneavoastră și al guvernului dumneavoastră, am fi bineveniți să jucați un rol de mediere între noi și China.

Ceauşescu : Nu este doar impresia noastră; suntem siguri de realitatea dorinței Chinei de a relua relațiile cu alte state. Ei ne-au spus că vor lua măsuri pentru dezvoltarea relațiilor cu alte state. Nu trebuie să ne uităm la articolele publice din presă, ci ar trebui să luăm măsuri practice. În ceea ce privește disponibilitatea noastră de a media între SUA și China — SUAare toate posibilitățile de a discuta direct cu chinezii fără mediere — voi spune că vom spune chinezii părerea noastră și opinia dumneavoastră despre această problemă. Vom acționa pentru a stabili relații pe baza înțelegerii reciproce.

Nixon : Se face târziu. Dacă doriți, ne putem întâlni din nou mâine timp de o oră. Vreau să vă spun mai întâi despre poziția noastră în Vietnam. O voi pune în perspectivă spunând că, dacă războiul din Vietnam se încheie pe baza corectă, va deschide multe uși pentru relații mai bune pentru comerțul cu România și relațiile cu China, așa cum am discutat mai devreme. Privim Vietnamul cu alți ochi, dar scopul nostru este același: să câștigăm pacea și să punem capăt războiului. Următoarele trei luni vor fi critice; vor stabili dacă războiul poate fi încheiat prin negocieri pașnice.

[Pagina 448]Maine vreau sa va spun confidential ce se intampla, unde suntem, etc.

Ceauşescu : Aceasta este o problemă importantă; nu am discutat despre cum privim. Tu și cu mine am vorbit despre asta în 1967 și punctele noastre par aceleași. Interesul nostru de bază este o soluție pașnică prin negociere. Vom discuta asta mâine.

Nixon : Putem vorbi la cină. Timpul meu este la dispoziția dumneavoastră. Mâine o putem face timp de o oră și jumătate.

Ceauşescu : Sunt de acord şi voi folosi cina din această seară.

Moțul francez, discipol al geografului Martonne-cel care a combătut hărțile etnografice maghiare la Conferința de Pace de la Paris(1919)

 Propaganda de la Budapesta pregătise hărți cu componența etnică maghiară a localităților din Transilvania. 

Emmanuel Martonne publicase  lucrări despre România după prima sa cercetare de teren, în anul 1898. A fost desemnat expert al Conferinței de Pace după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute guvernului francez privind teritoriile recunoscute României prin tratatele de pace, potrivit principiului autodeterminarii natiunilor.

In 1921 Martonne a adus în România o nouă echipă de cercetători, printre care și Robert Ficeux, cel care se va numi moțul francez, care au continuat studiile geografice din Munții Apuseni. 

Cu toate că Robert Ficheux a fost un mare prieten al României, până la vârsta de 107 ani, a decedat în anul 2005,  nu trebuie transferate  asupra lui meritele privind hărțile etnografice prezentate la Conferința de Pace, el sosind în România abia în anul 1921, continuând studiile în teren ale lui Martonne.

La împlinirea vârstei de 90 ani, în 1988, cei de la Europa Liberă au realizat un interviu  fabulos cu celebrul geograf francez, multe din proiectele sale publicistice privind Munții Apuseni realizându-se după 1989.

In anul 1878 o parte a clasei politice din România nu prea voia alipirea Dobrogei la Romania

După războiul ruso-turc din anul 1877, România a obținut independența pe 9-10 mai. Pe plan diplomatic independența a fost recunoscută prin tratatele de pace de la San Stefano si Berlin din anul 1878. Prin aceleași tratate de pace Dobrogea a revenit Rusiei după 4 secole de pașalâc turcesc.

 Regiunea din sudul Basarabiei, formată din judeţele Tighina, Cetatea Albă şi Ismail, cunoscută sub numele turcesc de Bugeac, a fost luată aproape cu forţa de Rusia, vechiul nostru aliat din războiul cu Imperiul Otoman.

Buceacul, Basarabia autentică,  reintrase în  stăpânirea Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856 şi a devenit parte a României create în urma Micii Uniri din 1859. 

Rusia a venit cu propunerea ca în schimbul Bugeacului să cedeze României Dobrogea, o regiune aridă și slab populată. Mulți politicieni ai vremii nici nu voiau să audă despre un asemenea schimb, mai ales că în judetele Ismail, Cahul și Tighina 90% din populație era de etnie română.

Bugeacul avea să revină României prin pacea de la Versailles din 1919 și a fost pierdut din nou prin ultimatumul URSS din 1940.

Pe termen lung, alipirea Dobrogei la România a fost un avantaj, asigurându-i ieșire la Marea Neagră.

Recenta invazie a Rusiei în Ucraina pare să aibă una dintre mize preluarea controlului gurilor Dunării prin recucerirea Bugeacului.

Televiziunea Română a realizat un excelent serial al Unirii Românilor, cel de mai jos fiind dedicat Războiului de Independență și Unirii Dobrogei cu România, acesta din urmă fiind un subiect mai puțin tratat de istoriografia română

Istoricul american Keith Hitchins, prieten al României, a murit

Ascultați-l cât de bine vorbea în românește!

 

Reputatul istoric american Keith Hitchins, unul dintre cei mai buni specialiști străini în istoria României, a murit la vârsta de 89 de ani, anunță Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. 

Specialist în istoria României şi a Europei de Sud-Est, profesor universitar la University of Illinois, membru de onoare al Academiei Române din 1991, profesorul Hitchins a luat contact cu România în 1960, ca bursier Fullbirght, întreprinzând ulterior numeroase vizite de studiu și călătorii documentare în România.

Keith Hitchins s-a născut la 2 aprilie 1931 la Schenectady, în statul New York, Statele Unite. A devenit doctor al Universităţii Harvard în 1964 cu o teză despre istoria mişcării politice a românilor din Transilvania din secolul al XVIII-lea şi până la Revoluţia de la 1848. Și-a dedicat apoi cea mai mare parte a carierei cunoaşterii şi cercetării istoriei şi culturii române. 

Keith Hitchins a fost unul dintre primii studenți americani veniți în România după al Doilea Război Mondial, în 1960, prin intermediul programului de schimb academic devenit ulterior programul Fulbright. Keith Hitchins a fost profesor universitar la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, unde a predat istoria încă din 1967.

Profesorul Keith Hitchins a pus în centrul celei mai mari părți a cercetărilor sale problema emancipării etnice şi religioase a românilor din Transilvania de-a lungul secolelor al XVIII-lea, al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. 

Acestei problematici profesorul Hitchins i-a dedicat numeroase studii și cărți: The Romanian National Movement in Transylvania, 1780 – 1849 (Harvard University Press, 1969), Orthodoxy and Nationality:Andrei Şaguna and the Rumanians of Transylvania, 1846 – 1873 (Harvard University Press, 1977), The Idea of Nation. The Romanians of Transylvania, 1691 – 1849 (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985), A Nation Discovered: Romanian Intellectuals in Transylvania and the Idea of Nation, 1700 – 1848 şi A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860 – 1914 (ambele apărute la Editura Enciclopedică, 1999). 

De asemenea, cele două volume de sinteză a istoriei moderne a românilor şi a României, publicate de Oxford University Press (1994 şi 1996) şi traduse în limba română la Editura Humanitas (România, 1866-1947 şi Românii, 1774 – 1866, în 1996 și 1998), sunt printre cele mai intens utilizate sinteze de istorie chiar şi în România. 

Se poate afirma că aceste lucrări au contribuit, probabil cel mai mult, de la Nicolae Iorga încoace, la cunoaşterea istoriei româneşti pe plan internaţional, în mediile academice anglofone.

Stigmatizarea politicienilor și militarilor care l-au detronat pe Cuza, în presa vremii, de poetul M. Eminescu

Revista “Vitralii – Lumini și Umbre” numărul 43

 52 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XI, nr. 43, iunie – noiembrie 2020 

 Destinele participanților și martorilor la detronarea lui Cuza Vodă .... de Col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David

 3.2. Militarii 

Cei mai cunoscuți militari care l-au trădat pe Cuza Vodă au fost: colonelul Nicolae Haralambie, colonelul Nicolae Zefkari, maiorul Dimitrie Lecca, colonelul Dimitrie Kretzulescu, căpitanul Alexandru Candiano-Popescu, căpitanul Pilat Constantin, căpitanul Costescu Anton, căpitanul Lipoianu Alexandru.

 - Nicolae Haralambie, 61 după suirea pe tron a Principelui Carol I, având gradul de colonel, a ocupat, la 6 August 1866, portofoliul Ministerului de Rezbel în cabinetul Ion Ghika; a păstrat această funcție până la 8 februarie 1867, când a demisionat din acel minister, iar în octombrie 1867 a demisionat şi din armată. După această demisie s-a ţinut cu desăvârşire departe de toate luptele politice, cu toate că prin situaţia eminentă pe care o avusese, putea să aspire la cele mai înalte demnităţi în Stat. 

În timpul războiului de independență (1877-1878), a fost chemat în activitate, înălţat la gradul de general de brigadă şi a luat comanda Corpului al 2-a de armată, apoi comanda Corpului de Vest. S-a distins la atacul Inovei şi a Smârdanului. Prin faptele de vitejie din războiul de independenţă, a sperat că îşi va răscumpăra actul de trădare, dar va fi cuprins de remuşcări spre sfârşitul vieţii. După război s-a implicat în politică, fiind ales senator, apoi a făcut parte din coaliţia care a acţionat pentru răsturnarea guvernului Ion C. Brătianu, denumită „Opoziţia Unită”. Însă rolul său pe scena politică a fost mai degrabă pasager, căci nu s-a evidenţiat cu nimic deosebit în activitatea de politician.62

 În memoriile sale, Constantin Argetoianu, înrudit prin mamă cu familia Haralambie, a schiţat un portret al generalului complotist: „Pe generalul Haralambie l-am cunoscut bine. Trăia în Bucureşti, unde a jucat rolul istoric ştiut la detronarea lui Cuza... Îmi aduc aminte de dânsul ca un om îmbătrânit înainte de vreme, ca de un om ros de remuşcare: conştiinţa nu l-a absolvit niciodată pe deplin pentru actul de trădare faţă de prietenul şi binevoitorul lui”. A murit în București, la 8 aprilie 1908, iar la înmormântarea sa în cimitirul Bellu 

-----------

 61 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.94-95. 

62 Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, p. 351-353. 

 au vorbit generalul Coandă (din partea Armatei), Dimitrie A. Sturza (din partea guvernului) şi Costescu Comăneanu (vicepreşedinte al Senatului). Aceștia au încercat să-l apere de acuzaţia potrivit căreia şi-a călcat jurământul militar şi a contribuit la detronarea lui Cuza (din pasiune pentru o doamnă liberală). 

- Alexandru Zefkari, 63 fostul comandant al garnizoanei București (având gradul de maior), a fost înaintat în anul 1869 la gradul de colonel, iar în anul 1875 la gradul de general de brigadă. În timpul războiului de independenţă a fost ataşat pe lângă Marele Cartier General al Comandamentului rusesc. 

- Călinescu Athanasie64 a fost liberat din armată la 1869, iar în anul 1880 a fost avansat la gradul de general de brigadă în rezervă; În anul 1883 a fost numit inspector general al Gărzii Naţionale, funcție deținută până la desfiinţarea acesteia. 

- Dimitrie Lecca, 65 în 11 februarie 1866 era Ministru de Război, deținând acest portofoliu până în 11 mai 1866, când a fost avansat la gradul de lt. colonel şi a primit comanda Regimentului 7 din linie. În anul 1876 a fost ales deputat de oraşul Bacău, și, în acelaşi timp, vicepreşedinte al Camerei. În timpul războiului de independenţă a fost numit comandant al Diviziunii a 4-a, şi a luat parte la luptele de la Lom-Palanca, Smârdan, Vidin. Dimitrie Lecca a mai fost ministru de Război şi de la 11 iulie 1879 până la 29 Aprilie 1880, având gradul de colonel. Apoi a fost înălţat la gradul de general, reluându-și locul în Cameră, iar dar mai târziu i s-a dat comandamentul Diviziei a 4-a. În anul 1883, a fost ales Preşedinte al Camerei, ocupând această demnitate până la moartea sa. A încetat din viaţă subit, la Radomireşti (Bacău), în 4 iulie 1888, când încă nu împlinise vârsta de 60 de ani! 

- Dimitrie Kretzulescu, 66 fostul şef al Diviziei teritoriale cu reşedinţa în București, a fost trecut în neactivitate în anul 1869. În anul 1870 a fost reprimit în activitate, iar în 1 ianuarie 1871 a fost înaintat la gradul de general de divizie. Peste câteva luni a fost trecut iarăşi în neactivitate şi apoi la pensie. A încetat din viaţă în 12 aprilie 1874. 

________________

 63 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.203. 

64 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.40. 

65 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.114-115. 

66 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.110. 

54 

- Alexandru Candiano-Popescu67 a demisionat din armată în anul 1867, a fost ales deputat şi a fondat două ziare: Perseverenţa și Democraţia în care apăra idei democratice înaintate. În memoriile sale a justificat astfel participarea la complotul împotriva lui Cuza Vodă: „Politicienii, cum am mai zis mai sus, aveau și interese de stat și interese personale ca să răstoarne pe Cuza. Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc. Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău. […] Cu sufletul înecat în amărăciune și în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desăvârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească. […] Câte nopți n-am dormit! Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara.”

 Fiind agitator politic foarte îndrăzneţ,68 Candiano-Popescu a fost închis de trei ori. În anul 1868 a fost arestat în Ungaria şi închis în cetatea Arad mai multe săptămâni ca agitator Daco-Român. În anul 1870, fiind deputat, a luat parte în oraşul Ploiești la „insurecţia” care avea ca scop răsturnarea dinastiei Hohenzollern. Mişcarea revoluţionară este însă înăbuşită şi Candiano-Popescu arestat dinpreună cu 40 alţi acuzaţi și dat în judecata juraţilor, dar a fost achitat de Curtea din Târgovişte. 

În 24 mai 1875 și-a pus semnătura, alături de Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov și N.C. Furculescu, pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal. 

În anul 1877, la izbucnirea războiului contra Turciei, CandianoPopescu, deşi era deputat, s-a înrolat în armată, a luat parte la asaltul redutei Griviţa 1, conducând Batalionul al II-lea de vânători, drept pentru care a fost decorat cu ordinul Sfântu Gheorghe de către împăratul Rusiei. Pentru comportarea avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, l-a citat pe ordin de zi al armatei, apreciind că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind 

_________

 67 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.41. 

68 Vezi, pe larg, Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, Nota asupra ediției, adnotări, transcrierea și îngrijirea textului de prof. univ. dr. Constantin Corbu, Editura Eminescu, vol. I (1998), vol. II (1999). 

55 

chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și decorat cu înalte ordine și medalii. 

Deși participase la mișcarea antidinastică, între anii 1880-1892 el a fost adjutant al regelui Carol I. Această numire a fost comentată de Mihai Eminescu în ,,Timpul” din 9 decembrie 1880: „Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranța statului și a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandație pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale.” Alexandru Candiano-Popescu a îndeplinit funcția de adjutant al regelui Carol I vreme de 12 ani. În anul 1879 a fost numit prefect de Poliţie al Capitalei, funcție deținută timp de 4 luni, iar în anul 1894 a fost înaintat la gradul de general de brigadă în arma cavaleriei. A murit subit, la Târgoviște, în 25 iunie 1901, în contextul unei drame familiale cauzate de fiul său Alexandru-Ștefan. 

- Pilat Constantin, 69 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, în anul 1870 a plecat în Franța, s-a angajat în armata franceză şi a luat parte la războiul contra Germaniei. Fiind înrolat fără autorizarea guvernului, a fost şters din controale. În anul 1877, izbucnind războiul între România şi Turcia, a fost reprimit în oştire cu gradul de locotenent-colonel şi avansat, în anul 1877, la gradul de colonel. În timpul războiului a fost sub-şef de Stat-major. În anul 1883 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, în anul 1893 a comandat diviziunea din Dobrogea, iar în anul 1896 pe cea din Galați, unde se găsea și în anul 1898.

 - Costescu Anton, 70 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, a fost înaintat, în anul 1867, la gradul de maior, iar în anul 1870 la gradul de locotenent-colonel. În anul 1877, a fost numit în funcția de comandant al Regimentului de artilerie din garnizoana Iaşi. A murit în orașul Iași, în anul 1889. 

___________

 69 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.150. 

70 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.57. 

56 

 - Lipoianu Alexandru, 71 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, a fost înaintat în 10 mai 1866 la gradul de maior, însă în anul 1867 a fost pus în neactivitate. În anul 1868 a fost rechemat la „front”, a înaintat până la gradul de colonel şi apoi a dimisionat. A ocupat şi mai multe funcţiuni civile sub diferitele guverne liberale, între care prefect de judeţ şi director al Poştelor şi Telegrafelor. 

- Gheorghe Anghelescu, 72 maior din anul 1865 (francmason), în anul 1870 a ajuns colonel. În timpul războiului de Independență a comandat cu gradul de colonel Divizia 3-a la atacul de la Grivitza, şi la Plevna, iar cu gradul de general de brigadă, Divizia 4-a de infanterie la Smârdan-Vidin. Din 25 ianuarie 1882 a fost câteva luni ministru de război în cabinetul Ion Brătianu; în anul 1891 a fost înaintat la gradul de general de divizie, comandant al Corpului I de armată. În anul 1894 s-a retras din armată, în urma „punerii sale în disponibilitate”. În anul 1895 a fost ales senator. 

- Gheorghe Slăniceanu, 73 căpitan (francmason), maior din anul 1864, colonel în anul 1870 și general în anul 1880. În timpul războiului de independență (1877-78) fiind şef de stat-major, a fost numit comandant al Corpului de observaţiune pe Isker. A fost însărcinat cu atacul Rahovei, trupele de sub comanda lui s-au distins cu deosebire la 7 noiembrie 1877. Fiind colonel, Gheorghe Slăniceanu a fost ministru de război în perioada 26 aprilie 1876-2 aprilie 1877, apoi în perioada 20 aprilie 1880-9 iunie 1881. 

- Constantin Budişteanu, 74 căpitan în anul 1866 (francmason), a fost avansat în anul 1867 la gradul de maior, iar în anul 1876 colonel. S-a distins pe câmpul de luptă în războiul de independenţă (1877-1878). Fiind numit comandant al Brigadei 2-a infanterie din Corpul I de armată, a fost greu rănit pe când îndrepta focul soldaţilor la atacul Plevnei de la vestul redutei (octombrie 1877). În 1883 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 1892 la gradul de general de divizie. În octombrie 1895 a intrat în Cabinetul liberal de sub președinţia lui Dimitrie Sturza ca ministru de război, până în 25 noiembrie 1896. În 1 aprilie 1897, a demisionat din armată, spre a trece la pensie. 

__________

 71 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.117. 

72 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.11. 

73 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.170-171. 

74 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.38. 

 57 

- Mihai Radu, 75 căpitan în 10 februarie 1866, în anul 1867 a fost avansat la gradul de maior. Însă, în anul 1869 a demisionat din armată. Peste câţiva ani, a intrat în administraţie, iar în anul 1876 a fost numit prefect al judeţului Brăila. A ocupat acel post până după izbucnirea războiului de independență, când a fost chemat la București, iar în anul 1878 i s-a încredinţat Prefectura Poliţiei Capitalei. În anul 1884 a fost avansat la gradul de general de brigadă și trecut în rezervă. În 2 februarie 1885 a fost numit Ministru al Lucrărilor publice. A îndeplinit acea funcție până în 17 octombrie 1886, când a trecut la Interne, în cabinetul de sub presidenţia lui Ion Brătianu. A ocupat acel post până în 1 martie 1888, când a demisionat. A murit în 8 aprilie 1894.

 - Berendei Anton,76 (locotenent în 11 februarie 1866), era maior în anul 1868 și colonel în anul 1877. În anul 1885 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a condus lucrările de fortificaţii din jurul Bucureștilor, fiind numit inspector general al Geniului. În anul 1895, a fost înaintat la gradul de general de divizie, încredințându-i-se comandamentul Diviziei din Craiova. A fost în diferite rânduri secretar general al Ministerului de Război, iar în timpul războiului de independenţă a fost însărcinat cu stabilirea podului peste Dunăre şi a luat parte la luptele din faţa Plevnei unde comanda Geniul. În 25 noiembrie 1896 a intrat în guvernul P.S. Aurelian, luând portofoliul „resbelului”, pe care-l deţinea și în anul 1898, în cabinetul condus de Dimitrie Sturdza. 

- Grigore Serrurie, 77 a devenit unul din membrii devotaţi ai partidului liberal. A fost amestecat în mişcările revoluţionare de la 1848, 1866, 1871. A făcut parte ca deputat din toate Camerele liberale până în anul 1888, şi a fost adesea membru în Consiliul comunal al Bucureștilor. A încetat din viaţă în București, în ianuarie 1892. 

- Ștefan Fălcoianu, 78 în anul 1869 a fost trecut în neactivitate, însă în aprilie 1877 a reintrat în activitate, cu gradul de colonel. După izbucnirea războiului de independență, a fost numit şef de Stat-major general al armatei române de operaţiune. În această calitate, el a format coloanele de atac înaintea Plevnei și înaintea Vidinului; a negociat predarea Vidinului, a subscris convenţiunea de predare a acestei cetăţi către armata română. În anul 1883 a 

-----------

 75 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.158. 

76 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.26-27. 

77 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.169. 

78 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.72-73. 

58 

 fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 23 iunie 1884 a fost numit ministru de război în cabinetul Ion Brătianu. A deținut această funcție până în 13 ianuarie 1886, când a demisionat. În 1892 a fost înaintat la gradul de general de divizie, reluându-și funcția de şef al Marelui stat-major al armatei. În anul 1895 a trecut la pensie. 

- Ipătescu Grigore79 a ajuns maior în anul 1866, colonel în anul 1874 și general de brigadă în anul 1883. A luat parte la războiul de independenţă din anii 1877-1878, fiind comandant al coloanei de atac la reduta Griviţa. În anul 1890, a fost numit comandant al Diviziei din Dobrogea. A încetat din viaţă în București în 1895. 

Concluzii 

La 14 ani de la producerea evenimentului, gazetarul Mihai Eminescu scria în presa vremii că respectiva conspiraţie „n-ar fi izbutit nicicând dacă o seamă de naturi criminale, care spre ruşinea ţării şi a oştirii, făceau parte din puterea armată, n-ar fi ridicat cu laşitate mâna lor nelegiuită contra Domnului ţării”. El aprecia că „Actul de la 11 februarie, participarea gardei Palatului la răsturnarea Domnitorului, a fost o infamie și o lașitate”, afirmând că „Vor trece veacuri și nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de rușine de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie”. El avea să constate (în Mss. 2255, 417 r.): „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza , vom afla că aproape toţi conspiratorii răsturnării lui Cuza, afară de câţiva amăgiţi, erau străini. Străinii au adus un străin”; în Mss. 2257, 421, „poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie (11 februarie n-au fost românii, Candiano grec, Pilat grec, Leca bulgar)”.80 

Este cunoscut răspunsul pe care l-a dat Mihai Eminescu discursului public al lui Vasile Boerescu, ţinut la 14 februarie 1882, în sala Ateneului, şi publicat de oficiosul „Românul”. Sub titlul Momente din viaţa lui Cuza Vodă, Mihai Eminescu a publicat în ziarul „Timpul” din 27 februarie 1882, un comentariu încheiat astfel: „...stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn”. 

_________

81 79 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.105. 

80 Mihai Eminescu, Fragmentarium, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, București, 1981, p. 563. 

81 Mihai Eminescu, Opere, XIII, p.64.

59 

În 1898, I.G. Valentineanu, fostul șef al Siguranței Statului, i-a prezentat astfel pe „conspiratorii militari”: 

- Colonel Haralambie, astăzi general pensionar; 

- colonelul Dimitrie Crezzulescu, mort general; 

- colonel T. Călinescu, general în retragere; 

- maiorul D. Lecca, mort general; 

- căpitan Lipoianu, astăzi colonel în retragere;

- căpitanul Mălinescu, mort prin sinucidere; 

- căpitan Pilat, astăzi general-comandant; 

- capitan Handoca, astăzi major în retragere; 

- colonel Berendei, astăzi general ministru de resbel; 

- colonel Georgiu; - căpitan Costescu, mort colonel; 

- căpitan Candiano Popescu, general aghiotant al regelui Carol.

 I.G. Valentineanu, avea să scrie că: 

„în istoria națiunei române, numele lui Alexandru Ioan Cuza va ocupa una din paginele cele mai frumoase, și se va cita alături cu al Domnilor mari cari au ilustrat țara și Domnia Română. Cuza a fost un Domn mare. Meritele pentru patrie și românism, îi asigură gloria și nemurirea”.

 Col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David

                                           *                    *

Intregul articol poate fi citit la pag, 26 în nr. 43, online,  al revistei Vitralii-Lumini și Umbre, AICI 

Intreaga Colecție a revistei Vitralii - Lumini si Umbre poate fi lecturată online pe pagina ACMRR din SRI AICI

Din 1946 A.I. Cuza este înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iași, după ce în 1873 fusese înmormântat la Ruginoasa . 

Osemintele fostului Domnitor al României au fost strămutate de mai multe ori: în anul 1907 au fost puse în cripta amenajată în biserică, într-o cutie de argint aşezată într-un sicriu de stejar; în primăvara anului 1944 au fost scoase din biserică de către un soldat din Ruginoasa şi duse la Mănăstirea Curtea de Argeş; apoi, în anul 1946, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde s-a amenajat o criptă