Pentru ilustrare am ales o poză sugestivă a unui protestatar rezervist de la mitingul organizat in data de 29 10 2025 in Piața Victoriei din București, miting la care au participat și reprezentanți ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, ROMIL și ANCMRR din MAI. Nu veți intâlni așa ceva in nicio altă țară NATO.
Aici s-a ajuns după ce timp de 10 ani regimul Băsescu a redus rolul militarilor la cel al lucrătorilor pentru strângerea păpușoilor și după incă 10 ani in care regimul Iohannis a calificat stagiul militar ca pierdere de timp, când el a invățat doar cum se cos nasturii la uniformă.
Anul acesta am intrat sub guvernarea #REZIST. Aștia, ca să pastrăm exprimarea protestatară, nici nu se gândesc să pună de acord actualizarea pensiilor militare, inițiată de parlamentari PNL și de Guvernul Ciolacu, peste capul instituțiilor militare, prin Pl x 540/2024, cu decizia nr. 126/2025 a CCR. Ei se dau de ceasul morții cum să desființeze toate pensiile de serviciu.
Până in anul 2017, când s-a adoptat OUG 59, sistemul pensiilor militare a fost unul echilibrat, diferențele dintre pensii fiind date de grad, funcție și vechime.
După OUG 59/2017, când a fost eliminată actualizarea pensiilor militare cu soldele celor in activitate, echilibrul s-a deteriorat grav, ajungându-se, după 8 ani, la raportul de 1/3 intre o pensie militară stabilită inainte de anul 2017 și una stabilită in prezent. Era previzibil că se va ajunge la aceste inegalități de vrerme ce Legea 153/2017 si alte acte normative ulterioare au majorat de cca 3 ori solda de funcție in cuantum compus a cadrelor militare in activitate și soldele de grad de 9 ori.
Dacă nu se reintroduce actualizarea permanentă a pensiilor militare in plată( ca să păstrăm exprimarea pe care CCR a interpretat-o greșit ca fiind discriminatorie), peste 8-10 ani si cei care se pensionează in prezent vor ajunge protestatari ca și rezervistul din imagine.
Mitingurile trebuie mutate in fața instituțiilor militare și in fața Parlamentului pentru a se reexamina de urgență PLx 540/2024. Având in vedere criza deficitului bugetar se poate dispune aplicarea etapizată a actualizării pensiilor militare.
Decidenții nu trebuie să piardă din vedere că personalul din structurile de apărare varsă lunar la bugetul de stat 25% din soldele brute lunare, cu titlul de CIBS, asigurare pentru pensie( art. 31 din Legea nr. 223/2015).
Tot la bugetul de stat se intoarce lunar diferența dintre cuantumul net fiscalizat, potrivit Codului Fiscal, al pensiilor militare stabilite dupa sept. 2017 și cuantumul plafonat conform art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat prin aceeași ordonanță.
La un militar cu vechime de peste 25 de ani, cu procentul de pensie de pensie de cel puțin 85%+ 20% spor OMM, cu o pensie netă plafonată, conform art. 60 din L 223/2015, la cuantumul de 8 000 lei, cuantumul brut nefiscalizat poate ajunge 8000 + 41,5%=11 320 lei. Diferența de 3 320 lei se reintoarce la bugetul de stat sau la asiguri CASS cu titlul de impozit, plafonare sau contribuție CASS.
Din suma de 3 320 lei, plafonarea reprezintă 2 656 lei, suma care nu ar trebui inclusă in anvelopa brută raportată statistic pentru plata pensiei militare.
