15 februarie 2017

Adăugat în: , ,

Pensiile militare în secolul al XIX-lea(1800-1900)


Documentar despre pensii militare pe site-ul CPS

PENSIILE MILITARILOR ROMÂNI ÎN LEGISLAŢIA SECOLULUI AL XIX-LEA 
Dr. Veronica BONDAR1

În actuala societate, guvernată de organizaţii, nu se mai concepe, în decursul evoluţiei personale a individului, etapa de bătrâneţe, fără remuneraţia numită pensie. Mai mult, noile reglementări începând cu anul 2007, permit o nouă opţiune numită pensie privată. Dar cum orânduirea socială nu a fost guvernată de la început de stat, problema pensiilor a evoluat împreună cu acesta. De aceea, schimbarea majoră în acordarea acestui drept a survenit odată cu noile viziuni despre stat și cetăţean, adoptate în urma Revoluţiei Franceze. 
Un scurt istoric al evoluţiei modului de acordare al acestui drept, am regăsit în lucrarea Pensiunile civile și militare, comentariu teoretic și indicator practic, pentru aranjarea drepturilor de pensiuni a tuturor funcţionarilor publici, semnată de int. colonel Remus R. Opreanu, licenţiat în drept și căpitan Pascal Georgescu, licenţiat în drept, editată în anul 1929, la Tipografi a Inspectoratului General al Jandarmeriei Rurale din București, în care este redat discursul senatorului G.N. Popovici susţinut în Parlament pentru a stabili proiectul „Legii pensiilor” din anul 1925. 
Înainte de acest moment, Revoluţia Franceză, pensia constituia un act de umanitate, un act de milă, soldaţi care în timpul regilor Franţei și ai Prusiei se eliberau după 7, 10, 12 ani din serviciu și mai mult chiar, primeau în loc de pensie un brevet, un pitac, care le dădea dreptul de a cerși. În unele ţări, noul funcţionar, era obligat a da celui care-l înlocuia, o parte din salariul ce primea. În alte ţări, ca și la noi, exista o „casă sau o cutie a milelor” unde se depuneau sume, ce serveau la ajutorarea celor nevoiași, printre care fi gurau, în prima linie chiar și vechii și bătrânii slujbași2 . 
Conform expunerii de motive din „Legea pensiilor” din 22 august 1790: statul trebuia să răsplătească serviciile aduse corpului social, când importanţa și durata lor merita recunoștinţă. Naţiunea trebuia să răsplătească cetăţenilor ei sacrifi ciul ce aceștia au făcut, spre folosul public. Singurele servicii, pe care se cuvenea ca statul să le răsplătească, erau numai acelea care interesau societatea, în întregul ei. Sacrifi ciile, al căror preţ, naţiunea avea datoria să le plătească, erau acelea care se nășteau din pierderile, pe care cineva le încerca apărând patria, sau aducându-i servicii reale și bine constatate. Orice cetăţean, care a servit, a apărat, a ilustrat, sau a luminat patria lui, ca și acela, care a dat strălucite exemple de devotament și de sacrifi ciu, pentru binele public, căpăta, sau avea drepturi, la recunoștinţa naţiunii și poate, după natura, însemnătatea și durata serviciilor aduse, să pretindă recompense3 . La nivel naţional Domnitorul era stăpân a toate bunurile și el împărţea din acestea, numai celor cărora el voia. Și dacă la noi, unii mari Domnitori, au răsplătit, prin daruri de moșii, pe căpitanii viteji, nu este mai puţin adevărat însă, că în ultimele vremuri ale domnilor fanarioţi aceștia împărţeau, din bunurile ţării, numai favoriţilor lor, acelor „obraze știute sau feţe simandicoase”4 ale epocii. Introducerea „Regulamentelor Organice” (1831) în cele două principate, relevă faptul că pensia era considerată o recompensă din partea statului. 
Articolele 7 și 8 din anexa literei B, a „Regulamentului Organic din Moldova”5 relevă faptul că pensiile variau după anii de serviciu și după infi rmităţile care făceau funcţionarii improprii serviciilor. Drepturile urmașilor nu erau recunoscute decât cu excepţia văduvelor și copiilor membrilor corpului didactic, măsură care a fost generalizată în anul 1879. „Regulamentul Organic din Moldova” a suferit modifi cări între anii 1851 și 1863. În ceea ce privește vârsta de retragere, ea a fost fi xată la 60 de ani împliniţi, iar pensiile ce se mai acordau erau: de răsplătire pentru acei care aduceau servicii extraordinare statului și pensii de ajutor, ce se acordau familiilor scăpătate ale slujbașilor ţării. Cu începere de la 1864 se făceau reţineri de 10% din salarii și pensii6 . 
Conform articolelor 29 și 30, din capitolul III, secţia II din „Regulamentul Organic al Valahiei”7 , condiţiile P...............
citiți în continuare AICI

1 comments:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Astazi, in noua sotzieate comunist-bolsevica a bunului plac, poreclita ,,democratie burgheza,'' avem dreptul de pensie la un pitac: Dreptul de a cersi! Cu mana intinsa...