28 martie 2015

Adăugat în: ,

Johannis si Autoritatea Judecatoreasca uzurpa autoritatea Senatului

O infruntare curajoasa a celor care se cred mai presus de lege si un demers necesar intru apararea principiului separatiei puterilor in stat.
Incuviintarea arestarii preventive a parlamentarilor face parte din controlul reciproc intre autoritatile statului, astfel incât niciuna sa nu isi impuna nedemocratic suprematia.
ARTICOLUL 126 din Constitutie
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Ministerului Public( Parchetele) si MAI desfasoara doar activitate judiciara de cercetare penala penala. 
Johannis si CSM insinueaza ca ca si Parchete ar realiza Justitie.

Declarație politică a domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului României

În calitate de președinte al Senatului am obligația să apăr independența sa în raport cu celelalte puteri ale statului și să contribui la refacerea prestigiului acestei instituții. Exprimarea unor critici publice la adresa Senatului venite dinspre presă, dinspre rețelele de socializare, dinspre cetățenii care au tot dreptul să se exprime liber și chiar dinspre partide politice sunt absolut normale. Nu pot fi însă de acord cu critici publice venite dinspre alte autorități ale statului sau componente ale acestora. Sper ca prezenta să îndemne la meditație din partea celor vizați și la renunțarea formulei atacurilor publice între autorități, în folosul unui dialog instituționalizat din care să găsim soluții la problemele existente.

Prin semnificația lor, prin amploarea lor și prin implicarea mai multor autorități ale statului, evenimentele generate de votul din Senat privind cazul Șova au depășit cadrul speței în sine. Reacțiile unor autorități implicate în acest caz ar fi trebuit canalizate pentru revenirea la echilibru și la respectarea principiului separației puterilor în stat, principiu abandonat de aproape 10 ani, lucru care nu s-a întâmplat. Este motivul care m-a determinat să dau publicității această declarație politică.

Înaintea oricăror comentarii, țin să subliniez că, după votul de miercuri din Senat, nimic nu stă în calea procurorilor de caz de la DNA să finalizeze ancheta și rechizitoriul și să-l trimită în judecată pe dl. Șova. Senatul nu a încuviințat reținerea și arestarea senatorului Șova, dar nu a obstrucționat în niciun fel continuarea urmării penale până la finalizarea ei, urmărire care se desfășoară fără restricții, la fel ca în cazul oricăror cetățeni anchetați în libertate.

A doua zi după votul din Senat, președintele României a adresat CCR în limitele constituționale o cerere de soluţionare a unui presupus conflict juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte. Acțiunile președintelui României au fost acompaniate simultan de critici aduse Senatului din partea DNA și CSM. În realitate, nu există un conflict de natură constituțională, pentru că Senatul a luat în dezbatere și s-a pronunțat prin vot asupra cererii de ridicare a imunității unui senator, fără depășirea limitelor acestei competențe și exact în baza temeiurilor legale menționate de solicitant (DNA) în cererea sa, respectiv, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului.

Ceea ce a declanșat aceste critici este rezultatul votului și nu presupusul conflict, deci, putem vorbi despre o încercare de uzurpare a competențelor Senatului de către alte autorități, prin tentativa de a impune o soluție (deci, de a exercita în locul Senatului o competență dată acestuia prin Constituție).

Art. 72, alin. 1, teza I din Constituție, prevede că deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Textul constituțional recunoaște astfel dreptul necenzurabil al Camerei parlamentare de a decide cu privire la reținerea şi arestarea unui membru al său, procedură utilizată chiar și în Parlamentul European. Se poate observa că celor două autorități menționate încearcă negarea acestui drept al Parlamentului, prin tentativa impunerii unei soluții exterioare legislativului. Această situaţie ar anula principiul independenţei puterilor în stat. Or, art. 69 din Constituție interzice orice mandat imperativ.

Un cap de acuzare vehiculat după vot se referă la aplicarea de către Senat în cazul Șova a art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.173 din regulamentul Senatului, din care reiese că cererea procurorilor se adoptă cu jumătate plus unu din totalul senatorilor sau deputaţilor și nu din numărul celor prezenți. Cererea de încuviințare a reținerii și aretării senatorului Șova, a fost făcută de DNA exact în baza art. 172 din Regulamentul Senatului, aflat în vigoare. Nu avem nicio îndoială că, la momentul redactării cererii, dna. procuror general știa câte voturi erau necesare pentru ca cererea DNA să fie admisă. Cu toate că am anunțat de două ori în plen, de la microfonul președintelui de ședință, temeiul legal al validării rezultatului votului, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor), nici în timpul ședinței plenului și în nici un alt moment anterior, nimeni nu a avut obiecții legate de constituționalitatea acestor temeiuri.

O teză de drept unanim acceptată spune că, orice normă legală în vigoare se bucură de prezumția de constituționalitate, până la invalidarea ei de către CCR. Pe această prezumție se întemeiază de altfel obligativitatea respectării ei: nici o normă nu este înainte de pronunțarea judecătorului constituțional, inaplicabilă și nu poate fi ignorată aplicarea ei fără ca cel care o face să nu se pună el însuși în afara legii. Abia în acest caz, am putea vorbi de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Aceasta înseamnă că, atâta timp cât art. 173 din Regulamentul Senatului sau art. 24 din Legea 96/2006 nu au fost declarate neconstituționale de CCR, aplicarea lor este obligatorie, în primul rând de conducerea Senatului.

În cadrul aceleiași campanii pentru uzurparea unor atribuții ale Senatului, au fost voci care au făcut un mare caz, ba chiar am primit amenințări cu o acțiune penală împotriva mea, pentru faptul că, în urma votului în cazul Șova, Senatul nu a emis o Hotărâre. De aceea, se impune o explicație.

Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. După adoptare, acestea sunt publicate în Monitorul Oficial. Ceea ce nu se adoptă, nu există şi deci nu se publică. Niciodată Parlamentul nu a publicat în MO o hotărâre pentru că nu s-a adoptat un proiect de lege sau o hotărâre. Dacă un proiect lege sau o inițiativă este respinsă definitiv, proiectul nu mai este înaintat la promulgare și desigur nici nu poate fi contestat la CCR.

Insistența cu care sunt promovate încercările de a uzurpa parte din competențele constituționale ale Senatului are o motivație care depășește cadrul luptei anti-corupție și nu are legătură cu aceasta. Dacă Senatul, pe care-l reprezint, ar accepta impunerea de către alte autorități ale statului a unor soluții, atunci s-ar crea un precedent extrem de nociv pentru democrația parlamentară. Potențial, și mergând pe această logică, am putea asista la extinderea acestei idei la orice vot contrar dorinței unei alte autorități (de ex., respingerea unei ordonanțe sau a unei cereri a Președintelui de reexaminare a unei legi, ar putea fi interpretată ca blocând activitatea Executivului). Parlamentul ar deveni o formă fără fond, golită de atribuții, alte autorități urmând să decidă în locul său.

În adresa procurorului-șef al DNA către CSM legată de procedura din Senat în cazul Șova se spune: ”Imunitatea parlamentarilor şi a membrilor ori foştilor membri ai Guvernului nu trebuie să conducă la imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie...”

Este superficial și cât se poate de greșit a afirma că înfăptuirea actului de justiție a devenit imposibilă în urma respingerii, în cazul de față, a măsurii arestării preventive, atât timp cât nu există nici o piedică în finalizarea anchetei, a rechizitoriului și în a duce actul de judecată la bun sfârșit.

Impulsionat de scrisoarea procurorului-șef al DNA, CSM a dat publicității imediat un comunicat din care citez: ”Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea faţă de recentele situaţii apărute în Parlamentul României, prin care a fost blocat sau îngreunat actul de justiţie…”

Faptul că la Senat nu au fost îndeplinite condițiile pentru încuviințarea arestării preventive a senatorului Șova nu poate fi considerat în niciun caz o blocare sau o îngreunare a actului de justiție. Anchetarea sa de către DNA nu a fost și nu este împiedicată în niciun fel de Senat.

Ceea ce mai rezultă din cele publicate de CSM este o teză pe care am obligaţia să o resping. Astfel, am înregistrat în ultima vreme o confuzie indusă premeditat chiar de către CSM, între Justiție/actul de Justiție,  pe de o parte, și Ministerul Public, DNA și procurori, pe de altă parte. Ministerul Public și DNA sunt organe de anchetă și nu Justiție. Justiţia este reprezentată de instanțe. Procurorii se află în sala de judecată pe același palier cu avocații. Prin urmare, pocurorii pot fi supuși criticii, așa cum pot fi supuși criticii și avocații. Asimilarea DNA ca organ de anchetă, cu Justiția și impunerea ideii că este afectată independența Justiției dacă procurorii sunt criticați, sunt elemente de destabilizare a autorității judecătorești și a actului de Justiție, în general, fenomen de care trebuie să ne ferim.

Sper ca actualul meu demers să fie bine înțeles. Ar fi un pas extrem de util și o despărțire de practicile distructive din regimul Băsescu, ca atunci când apar diferențe de abordare între diverse autorități ale statului, ele să fie rezolvate printr-un dialog instituțional. O astfel de abordare ar permite însănătoșirea morală a unor componente ale societății românești cât și construcțiile viitoare de care România are nevoie.
În calitate de președinte al Senatului am obligația să apăr independența sa în raport cu celelalte puteri ale statului și să contribui la refacerea prestigiului acestei instituții. Exprimarea unor critici publice la adresa Senatului venite dinspre presă, dinspre rețele de socializare, dinspre cetățenii care au tot dreptul să se exprime liber, și chiar dinspre partide politice sunt absolut normale. Nu pot fi însă de acord cu critici publice venite dinspre alte autorități ale statului sau componente ale acestora. Sper ca prezenta să îndemne la meditație din partea celor vizați și la renunțarea formulei atacurilor publice între autorități, în folosul unui dialog instituționalizat din care să găsim soluții la problemele existente.

Prin semnificația lor, prin amploarea lor și prin implicarea mai multor autorități ale statului, evenimentele generate de votul din Senat privind cazul Șova au depășit cadrul speței în sine. Reacțiile unor autorități implicate în acest caz ar fi trebuit canalizate pentru revenirea la echilibru și la respectarea principiului separației puterilor în stat, principiu abandonat de aproape 10 ani, lucru care nu s-a întâmplat. Este motivul care m-a determinat să dau publicității această declarație politică.

Înaintea oricăror comentarii, țin să subliniez că, după votul de miercuri din Senat, nimic nu stă în calea procurorilor de caz de la DNA să finalizeze ancheta și rechizitoriul și să-l trimită în judecată pe dl. Șova. Senatul nu a încuviințat reținerea și arestarea senatorului Șova, dar nu a obstrucționat în niciun fel continuarea urmării penale până la finalizarea ei, urmărire care se desfășoară fără restricții, la fel ca în cazul oricăror cetățeni anchetați în libertate.

A doua zi după votul din Senat, președintele României a adresat CCR în limitele constituționale o cerere de soluţionare a unui presupus conflict juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte. Acțiunile președintelui României au fost acompaniate simultan de critici aduse Senatului din partea DNA și CSM. În realitate, nu există un conflict de natură constituțională, pentru că Senatul a luat în dezbatere și s-a pronunțat prin vot asupra cererii de ridicare a imunității unui senator, fără depășirea limitelor acestei competențe și exact în baza temeiurilor legale menționate de solicitant (DNA) în cererea sa, respectiv, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului.

Ceea ce a declanșat aceste critici este rezultatul votului și nu presupusul conflict, deci, putem vorbi despre o încercare de uzurpare a competențelor Senatului de către alte autorități, prin tentativa de a impune o soluție (deci, de a exercita în locul Senatului o competență dată acestuia prin Constituție).

Art. 72, alin. 1, teza I din Constituție, prevede că deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Textul constituțional recunoaște astfel dreptul necenzurabil al Camerei parlamentare de a decide cu privire la reținerea şi arestarea unui membru al său, procedură utilizată chiar și în Parlamentul European. Se poate observa că cele două autorități menționate încearcă negarea acestui drept al Parlamentului, prin tentativa impunerii unei soluții exterioare legislativului. Această situaţie ar anula principiul independenţei puterilor în stat. Or, art. 69 din Constituție interzice orice mandat imperativ.

Un cap de acuzare vehiculat după vot se referă la aplicarea de către Senat în cazul Șova a art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului, din care reiese că cererea procurorilor se adoptă cu jumătate plus unu din totalul senatorilor sau deputaţilor și nu din numărul celor prezenți. Cererea de încuviințare a reținerii și aretării senatorului Șova, a fost făcută de DNA exact în baza art. 172 din Regulamentul Senatului, aflat în vigoare. Nu avem nicio îndoială că, la momentul redactării cererii, dna. procuror general știa câte voturi erau necesare pentru ca cererea DNA să fie admisă. Cu toate că am anunțat de două ori în plen, de la microfonul președintelui de ședință, temeiul legal al validării rezultatului votului, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor), nici în timpul ședinței plenului și în nici un alt moment anterior, nimeni nu a avut obiecții legate de constituționalitatea acestor temeiuri.

O teză de drept unanim acceptată spune că, orice normă legală în vigoare se bucură de prezumția de constituționalitate, până la invalidarea ei de către CCR. Pe această prezumție se întemeiază de altfel obligativitatea respectării ei: nici o normă nu este înainte de pronunțarea judecătorului constituțional, inaplicabilă și nu poate fi ignorată aplicarea ei fără ca cel care o face să nu se pună el însuși în afara legii. Abia în acest caz, am putea vorbi de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Aceasta înseamnă că, atâta timp cât art. 172 din Regulamentul Senatului sau art. 24 din Legea 96/2006 nu au fost declarate neconstituționale de CCR, aplicarea lor este obligatorie, în primul rând de conducerea Senatului.

În cadrul aceleiași campanii pentru uzurparea unor atribuții ale Senatului, au fost voci care au făcut un mare caz, ba chiar am primit amenințări cu o acțiune penală împotriva mea, pentru faptul că, în urma votului în cazul Șova, Senatul nu a emis o Hotărâre. De aceea, se impune o explicație.

Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. După adoptare, acestea sunt publicate în Monitorul Oficial. Ceea ce nu se adoptă, nu există şi deci nu se publică. Niciodată Parlamentul nu a publicat în MO o hotărâre pentru că nu s-a adoptat un proiect de lege sau o hotărâre. Dacă un proiect lege sau o inițiativă este respinsă definitiv, proiectul nu mai este înaintat la promulgare și desigur nici nu poate fi contestat la CCR.

Insistența cu care sunt promovate încercările de a uzurpa parte din competențele constituționale ale Senatului are o motivație care depășește cadrul luptei anti-corupție și nu are legătură cu aceasta. Dacă Senatul, pe care-l reprezint, ar accepta impunerea de către alte autorități ale statului a unor soluții, atunci s-ar crea un precedent extrem de nociv pentru democrația parlamentară. Potențial, și mergând pe această logică, am putea asista la extinderea acestei idei la orice vot contrar dorinței unei alte autorități (de ex., respingerea unei ordonanțe sau a unei cereri a Președintelui de reexaminare a unei legi, ar putea fi interpretată ca blocând activitatea Executivului). Parlamentul ar deveni o formă fără fond, golită de atribuții, alte autorități urmând să decidă în locul său.

În adresa procurorului-șef al DNA către CSM legată de procedura din Senat în cazul Șova se spune: ”Imunitatea parlamentarilor şi a membrilor ori foştilor membri ai Guvernului nu trebuie să conducă la imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie...”

Este superficial și cât se poate de greșit a afirma că înfăptuirea actului de justiție a devenit imposibilă în urma respingerii, în cazul de față, a măsurii arestării preventive, atât timp cât nu există nici o piedică în finalizarea anchetei, a rechizitoriului și în a duce actul de judecată la bun sfârșit.

Impulsionat de scrisoarea procurorului-șef al DNA, CSM a dat publicității imediat un comunicat din care citez: ”Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea faţă de recentele situaţii apărute în Parlamentul României, prin care a fost blocat sau îngreunat actul de justiţie…”

Faptul că la Senat nu au fost îndeplinite condițiile pentru încuviințarea arestării preventive a senatorului Șova nu poate fi considerat în niciun caz o blocare sau o îngreunare a actului de justiție. Anchetarea sa de către DNA nu a fost și nu este împiedicată în niciun fel de Senat.

Ceea ce mai rezultă din cele publicate de CSM este o teză pe care am obligaţia să o resping. Astfel, am înregistrat în ultima vreme o confuzie indusă premeditat chiar de către CSM, între Justiție/actul de Justiție,  pe de o parte, și Ministerul Public, DNA și procurori, pe de altă parte. Ministerul Public și DNA sunt organe de anchetă și nu Justiție. Justiţia este reprezentată de instanțe. Procurorii se află în sala de judecată pe același palier cu avocații. Prin urmare, pocurorii pot fi supuși criticii, așa cum pot fi supuși criticii și avocații. Asimilarea DNA ca organ de anchetă, cu Justiția și impunerea ideii că este afectată independența Justiției dacă procurorii sunt criticați, sunt elemente de destabilizare a autorității judecătorești și a actului de Justiție, în general, fenomen de care trebuie să ne ferim.



Sper ca actualul meu demers să fie bine înțeles. Ar fi un pas extrem de util și o despărțire de practicile distructive din regimul Băsescu, ca atunci când apar diferențe de abordare între diverse autorități ale statului, ele să fie rezolvate printr-un dialog instituțional. O astfel de abordare ar permite însănătoșirea morală a unor componente ale societății românești cât și construcțiile viitoare de care România are nevoie.



Călin Popescu-Tăriceanu



Preşedintele Senatului

3 comments:

emillian123 spunea...

Prea MULT ZGOMOT PT. NIMIC...! Sova NU MERITA atata sustinere, pt. ca e UN MINCINOS..!..cel putin de 2 ori a MINTIT PUBLIC si GRATUIT- la TV-(prin anii 2005-2008) ca,citez "liberalii au impozitat pensiile"-FAPT NEADEVARAT ; eu m-am pensionat in 2004 -pensia fiindu-mi IMPOZITATA cu aprox. 28 %, (impozitare de tip progresiv..! ,minimul impozitului fiind 18 % ...!) ;in ian 2005 -alianta DA a scazut impozitul la 16 % = COTA UNICA..!;E adevarat altceva: daca nu ma insel,alianta DA a LUAT C.A.S.S. din PENSII... ! (SI NU PREA E CALR DACA LIBERALII sau PDL-istii -pt. ca ministrul de finante-indiferent unde "figura"ca politician- TOT FSN-ist era..! Asa ca d-l Tariceanu (...UITUCUL..?..!) apara o cauza pierduta...!

Huhurez Rez spunea...

@emilian
D-ta si oricare alt cetatean puteti critica deciziile Parlamenntului, dar nu o pot face Johanis, procurorii si judecatorii, asa dupa cum au pretentia ca parlamentarii sa nu critice hotararile instantelor.

emillian123 spunea...

Pt. HUHUREZ: nu prea are legatura comentariul d-voastra cu ceea ce scriam mai sus, dar daca tot ati amintit de "criticarea" "hotararilor judecatoresti", v-o spun direct: ESTE O AIUREALA, UN CLISEU COMUNIST(-OID) sa se tot afirme peste tot -in media- ca ,vezi doamne,"n-am avea -voie- sa comentam,/criticam -deciziile judecatoresti"...! ...; in definitiv -ele-deciziile judecatioresti- raman valabile atat timp cat s-au epuizat toate caile legale de atac ...!,deci "chestiunea" cu "critica..." e vorbarie goala..!