Un produs Blogger.

marți, martie 06, 2012

Plîngerile grefierelor pe Legea 119/2010, motivate pe art 1 din Protocolul nr.1 al Convenției, respinse pe 07 02 2012 ca inadmisibile la CEDO

0 comments
Decizii de inadmisibilitate
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie. Totuşi, Curtea a amânat examinarea plângerii reclamantelor, în ce privește încălcarea drepturilor protejate de art. 6 şi 14 din Convenţie.
Reducerea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.
Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foştii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alți pensionari.
Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Prezentarea deciziei
Reclamantele s-au pensionat între anii 2006-2008, după ce au îndeplinit funcţia de grefier la instanţele şi parchetele din judeţul Covasna de-a lungul a mai mult de 30 ani. Pensiile lor, calculate conform Legii nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instanţelor și parchetelor, erau cuprinse între 3.109 lei şi 4785 lei. În temeiul acestei legi, cuantumul pensiilor reprezenta în medie 80% din ultimul salariu brut încasat anterior pensionării. Legea preciza că în cazul în care cuantumul pensiei calculate în baza Legii nr. 567/2004 era superior cuantumului pensiei calculate în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, diferenţa era suportată de la bugetul de stat.
Prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică, mai multe sisteme speciale de pensie, printre care şi cel al personalului auxiliar din justiţie, au fost abrogate. Într-un termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a noii legi, pensiile au fost recalculate conform criteriilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv în funcţie de anul ieşirii la pensie, durata şi cuantumul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale. Consecinţa punerii în aplicare a acestui nou sistem a fost diminuarea pensiilor reclamantelor cu aproximativ 70%.
La fel cum au procedat numeroase persoane afectate de suprimarea sistemelor speciale de pensii, reclamantele au contestat deciziile administrative care le stabileau noile drepturi de pensie.
Invocând dispoziţiile Constituţiei şi Convenţiei, precum şi jurisprudenţa Curţii, reclamantele au pretins o ingerinţă disproporţionată în dreptul la respectarea bunurilor, din pricina diminuării substanţiale şi definitive a pensiilor.
Prin sentinţele civile pronunţate la 11 noiembrie 2010 şi 7 aprilie 2011, Tribunalul Covasna a admis acţiunile, a anulat deciziile de pensii emise în baza legii noi şi a menţinut vechile decizii de pensii. Tribunalul Covasna a apreciat că diminuarea constituia o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, nu era proporţională cu scopul urmărit, respectiv restabilirea echilibrului bugetar, având în vedere că ingerinţa era definitivă şi că priva pe reclamante de mai mult de 50% din pensie, punând în pericol menţinerea unui nivel de viaţă decent. Între altele, Tribunalul a reținut că schimbarea modalității de calcul nu putea fi aplicată retroactiv în cazul persoanelor care ieşiseră la pensie sub regimul Legii nr. 567/2004.
Casa Judeţeană de Pensii a formulat recurs. Reclamantele au depus întâmpinare şi au invocat decizii irevocabile ale curţilor de apel, care dăduseră câştig de cauză persoanelor ce se aflau într-o situaţie identică cu a lor.
Curtea de Apel Braşov, luând în considerare jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care declarase Legea nr. 119/2010 conformă dispoziţiilor constituţionale în ce priveşte proprietatea şi neretroactivitatea legii, a admis recursul şi a respins acţiunile, prin decizii irevocabile pronunţate la 7 aprilie şi 13 mai 2010.
În ce priveşte conformitatea Legii nr. 119/2010 cu dispoziţiile Convenţiei, Curtea de Apel Braşov a reținut că partea contributivă a pensiei a fost menţinută, suprimarea nu privea decât partea necontributivă, care era finanţată de la bugetul de stat. Subliniind faptul că, după diminuare, cuantumul pensiilor era apropiat de media pensiilor din sistemul general, şi în orice caz, superior pensiei minime garantată de Legea nr. 118/2010, curtea de apel a concluzionat că diminuarea nu constituia o atingere disproporţionată a dreptului la respectarea bunurilor şi că măsura era justificată de necesitatea de restabilire a echilibrului bugetar şi de reaşezare a sistemului de pensii pe baze echitabile.
În sfârşit, amintind că precedentul judiciar nu constituie un izvor de drept, curtea de apel a respins argumentul ţinând de existenţa deciziilor irevocabile cu soluții contrarii.
Curtea a constatat că plângerile înregistrate sub numerele 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11 şi 45588/11 sunt similare cu privire la capetele de cerere invocate şi problemele de fond pe care le ridică, conexându-le, în temeiul art. 42 par. 1 din Regulamentul Curții.
Asupra art. 6 și  a art. 14 din Convenție
Reclamantele au invocat încălcarea articolelor 6 şi 14 din Convenţie, din pricina jurisprudenţei contradictorii a curților de apel, care ar fi adus atingere principiului securităţii juridice şi ar fi creat o discriminare faţă de alte persoane aflate într-o situaţie similară.
În starea actuală a cauzei, Curtea nu s-a considerat în măsură să se pronunţe cu privire la admisibilitatea plângerilor sub aceste capete de cerere şi a considerat că este necesar să le comunice Guvernului pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 54 par. 3 b) din Regulamentul Curții.                      
Asupra art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie
Reclamantele au arătat că reducerea pensiilor le-a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție şi a determinat o discriminare, contrară art. 14, în raport de alţi pensionari, care au beneficiat în continuare de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil.
În baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
În temeiul art. 14 din Convenţie, ”Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Curtea a reiterat că, deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croaţiei, nr. 43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, şi Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, par. 55).
Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, şi Mihăieș și Senteş c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 şi 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă şi acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanţelor.
În această privinţă, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foştii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alți pensionari.
Curtea a amânat examinarea plângerii reclamantelor, în ce privește încălcarea drepturilor protejate de art. 6 şi 14 din Convenţie, dar a și respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenţie.

Niciun comentariu: