25 aprilie 2013

Adăugat în:

Ponta explica de ce insista cu supraimpozitarea veniturilor bugerare si a pensiilor mai mari de 1000 de euro


Premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă îşi păstrează intenţia de a impozita veniturile persoanelor din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro.

 "În primul rând, trebuie să-i conving nu pe partenerii liberali, că mulţi dintrei ei - vorbesc de domnul Chiţoiu, de ceilalţi - ştiu, pe cei care stau pe margine şi-şi dau cu părerea sau scriu editoriale că, dacă am putea să reducem altfel salariile din regii şi societăţile de stat, am face-o, dar nu putem dintr-un simplu motiv: toate aceste salarii sunt pe baza contractelor şi, orice decid eu mâine în consiliul de administraţie sau în adunarea generală, a doua zi sunt dat în judecată şi se câştigă procesul. S-a mai întâmplat şi cu domnul Boc, şi cu toată lumea. Singura soluţie constituţională prin care poţi să reduci în aceste domenii veniturile foarte mari este soluţia impozitării. Dar până-i conving pe toţi care nu înţeleg şi nu ştiu aceste lucruri, nu-i nimic, am multă răbdare", a spus Ponta, citat de Mediafax. 


"Eu nu cred neapărat că e o problemă că de ce câştigă atât de mulţi bani, poate unii sunt eficienţi, alţii nu sunt eficienţi, însă dacă vorbim de sectorul public, diferenţa uriaşă dintre un director de la Romgaz sau Transgaz care câştigă 14 salarii ale unui medic rezident sau diferenţa, până ieri, un fost reprezentant la CNVM sau Asigurări care câştiga într-o lună cât tot Guvernul la un loc, şi sunt 27 de miniştri, adică nu e un guvern foarte mic, sigur că sunt lucruri anormale. E imposibil să conteşti acest lucru, nu poate funcţiona un sistem în felul ăsta. Nu neapărat că câştigă ei foarte mult, atât poate sistemul public în acest moment şi trebuie să existe şi un tip de echitate şi solidaritate. Nu pot să cred că un director de la Romgaz e chiar mai important decât 14 medici. N-o să mă convingă nimeni de chestia asta", a explicat premierul. 

În ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, Ponta a făcut din nou apel la solidaritate.

"Menţin ideea că şi cel care are pensie peste 1.000 de euro poate să fie solidar cu 10% din ceea ce depăşeşte cu cel care are pensie, săracu', 500 de lei sau 700. Nu credeţi că până la urmă mănâncă tot atâta mâncare, plăteşte tot atâta curent? Asta înseamnă solidaritate, nu înseamnă că unul mănâncă de zece ori mai mult sau aprinde zece becuri în timp ce celălalt, un bec. Nu ştiu dacă e de stânga sau de dreapta această idee, ştiu că a fost impusă de preşedintele Barack Obama şi susţinută şi de republicani. Eu nu cred că sunt chiar socialişti, nici unul, nici altul", a mai spus premierul.