17 octombrie 2014

Adăugat în:

Candidati care spun lucruri traznite despre referendum

Probabil ca V.V. Ponta a vizitat Sanctuarul Regal de la Curtea de Arges si i s-au reactivat ceva sentimente liberalo-monarhiste din tinerete. Altfel, poate fi banuit ca vrea sa mai atraga ceva voturi si de la monarhisti, daca a fost in stare sa faca urmatoarea declaratie la Curtea de Arges:
 "Daca voi fi presedinte, voi fi acel presedinte care va supune in discutia publica, pentru prima data in mod serios, si daca va exista o miscare publica in acest sens, chiar unui referendum, forma de guvernamant. Cred ca nu mai suntem in anii '90, cand ne temeam ca vine regele sa ne ia tara. Cred ca exista deja o discutie serioasa in societatea romaneasca si ca, dupa ce scapam de tot felul de dezbateri politice sterile, o dezbatere serioasa si, pana la urma, o expresie a opiniei publice asupra formei de guvernamant trebuie facuta de catre cel care va fi presedintele Romaniei", a spus Victor Ponta.
Nu a invatat de la referendumurile lui Basescu ca presedintele nu poate organiza referendumuri constitutionale, asa cum ar fi unul care vizeaza forma de guvernamânt republica.?
Actuala Constitutie nu poate fi revizuita in privinta formei de guvernamânt, potrivit art. 152 O lege care ar propune schimbarea formei de guvernamânt ar fi declarata neconstitutionala de CCR inainte ca ea sa fie supusa referendumului.
Daca Ponta face un referendum doar ca sa se afle in treaba, asa cum a facut Basescu cu referendumul pentru parlament unicameral, acesta nu este obligatoriu pentru Parlament.
Sa nu creada Ponta ca va primi vreun vot de la putinii monarhisti care mai sunt prin România. Pentru ei a fi de stânga este acelasi lucru cu a fi comunist.



Elena Gabriela Udrea a spus astazi  ceva de groaza, care aduce a lovitura de stat. Ea asemuieste Parlamentul cu oja de pe unghii pe care o dizolva cu spirt pe vata. Zice ca, daca ajunge presedinte, dizolva Parlamentul actual prin referendum si organizeaza alegeri anticipate pentru a forma un nou guvern.

Nu cunoaste ca presedintele poate dizolva parlamentul doar intr-o singura situatie, cea prevazuta de art.89


  1. Dizolvarea ParlamentuluiARTICOLUL 89
    (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Kelemen Hunor, pe 17 10 2014, la Tg. Mures

"România, în sens etnic, nu poate fi stat naţional. E dificil să vorbim de relaţii de încredere între societatea majoritară şi minoritatea maghiară, cât timp articolul 1 din Constituţie ne exclude", a spus Kelemen Hunor.

"Aşa cum simţim noi, înseamnă stat naţional din punct de vedere etnic, ceea ce, am spus de foarte multe ori, din punctul nostru de vedere, nu este în regulă. Fiindcă, până la urmă, există 10, 12, după unii, 15 la sută din populaţia României, care aparţine de altă o etnie, nu contează, maghiari, romi, saşi, sârbi, ruşi lipoveni şi aşa mai departe. Dacă se dă o definiţie din punct de vedere politic, atunci lucrurile devin mult mai nuanţate. Dar, în acest moment, ceea ce simţim noi, această sintagmă înseamnă stat naţional din punct de vedere etnic şi toţi acei care nu sunt de etnie română se simt excluşi. Asta am spus şi, de aceea, noi de fiecare dată spunem, din 1993 până în 2014, că la un moment dat trebuie să ne gândim foarte serios cum putem redefini primul articol (din Constituţie - n.r.)", a spus Kelemen Hunor.

"Ştiu că există un articol care interzice să modifici această sintagmă din Constituţie, de aceea, orice amendare a Constituţiei trebuie făcută în doi paşi, altfel nu se poate umbla la acest articol sau trebuie să ne gândim la o nouă Constituţie. Oricum, există o problemă cu acel articol care interzice modificarea..... 
.... dacă s-ar face un referendum "şi 100 sau chiar 110 la sută" dintre români ar spune că vor monarhie constituţională, aceasta nu s-ar putea realiza, din cauza acelui articol constituţional. ”(n.m. gura pacatosului adevar graieste)

31 comments:

mos alecu spunea...

Frumoasa poza cu cele doua javre ! ...
----------------------
Haoleo , minca-ti-as !...
Da' parca spusele si actiunile coabitacului erau adevarurile absolute ...
S-a inceput a se vedea ca coabitacul spune prostii ???!!!???
------------------------
La : "Pentru ei a fi de stânga este acelasi lucru cu a fi comunist ." .
Pentru a fi in contextul articolului ... "Pentru ei a fi de stânga este acelasi lucru cu a fi REPUBLICAN " .
---------------------
Legat de problema "putinatatii" monarhistilor ...
Se vede treaba ca_coabitacul este "de foarte mica anvergura" . Se lupta pentru a obtine favorurile (numai) ale unor segmente nesemnificative ale societatii : cintaretii bisericesti , pilotii civili , monarhisti ... Cit de curind ne putem astepta sa acorde/sa promita favoruri curistilor sau copilotilor de la raliuri ...
N-are , el , nici o treaba (posibilitate/disponibilitate intelectuala cu intreaga societate romaneasca ... sau macar cu segmente ample ale acesteia ...

Huhurez Rez spunea...

M alecu
Pe Johannis/Iohannis nu a avut rost sa-l mai bag in seama; el spune lucruri traznite ori de câte ori vorbeste si nu tace.
Pe Nuti o consideri nesemnificativa de nu-i completezi portretul?

tigri2 spunea...

Ce sa spuna homalaul despre Nutzi Spaima ...Zmeilor,Mosul este "iertat"este de mult la andropauza ,acuma ii trebuie viagra si pentru a-i "intari"limba plus tratamentul pentru Parkinson daca are nevoie de deget .

mos alecu spunea...

Motănele căcăcios ... măi tigrişor de arătat la bîlci ... iar ti-au uitat dezlegate minecile camasii de forta ?

tigri2 spunea...

Lasa prostiileMosule ,fugi ce ti se raceste catafalcul,sau esti moroi de pe acum?

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

gica contra catre huhurez

De regula pe la noi politicienii nu numai ca spun lucruri trasnite ,iesite din context, dar le si pun cu succes in practica cu acceptul tacit al unei natiuni amortite (de multe ori de duhoarea din crisma) care in mod sigur se va lasa dusa de val si in eventualitatea declansarii unui referendum pentru” monarhie”. Ca ,de amarastenii astia de romanasi chiar au mare nevoie sa vada in concret etalarea traiului de lux al ”monarhilor” pe spinarea unui biet popor pe zi ce trece mai derutat si saracit.De parca ar fi mai buni unii ca si altii in privinta adunatului de averi fara numar. Hai basca ........Decit asa mai bine un prezident neamt care in cinci ani sa mai invete elita dimboviteana cu disciplina ,rigoarea,punctualitatea si de ce nu in primul rind sa incerce aplicarea sistemului fiscal nemtesc.

mos alecu spunea...

@avianyc sâmbătă, 18 octombrie 2014, 16:27:00 EEST :
La : "...un prezident neamt care in cinci ani sa mai invete elita dimboviteana cu disciplina ,rigoarea,punctualitatea ..." .

Asta pentru a demonstra , inca o data , ca din istorie se invata numai ca "din istorie nu se invata nimic" ... uitindu-se ca Romania a mai avut un conducator neamt : Carol al II-lea ...

mos alecu spunea...

Carol al II-lea al României
S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la Tron,...
Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu....Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice ...De asemenea, a permis formarea unei camarilei corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. ...în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic,...
I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi,... După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a cochetat cu ideea de a se întoarce la cârma țării și a-și detrona din nou fiul,...Dotat cu o inteligență extraordinară, autor de asasinate politice, cu o reputație pătată de escapandele sale amoroase, Carol rămâne o personalitate controversată

//ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Rom%C3%A2niei

avianyc spunea...

@ mos Alecu

Ar fi bine sa facem diferenta intre impus si ales de popor.Nu m-as simti deloc bine sa-l vad pe printul mostenitor (fost barman pe nu stiu unde) Nicolae(invitat vezi doamne la ceremoniile de 1 Decembrie -Arc Triumf) urcat pe tron si insarcinat sa cirmuiasca destinele acestui neam. Nu stiu cum s-ar simti altii dar Eu-un nimeni care totusi am muncit ceva in tara asta m-as simti umilit.

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Phii !...
Complicata treaba cu consecventa in discutii ! ...
Era vorba despre : un neamt la conducerea Romaniei ! Nu se pusese problema modului de "instalare la putere" a acelui neamt ...

Buuun !
Deci : "Ar fi bine sa facem diferenta intre impus si ales de popor." .

Inteleg ca :
- daca Carol al II-lea ar fi fost ales de popor ar fi fost un neamt bun ...
- daca Nicolae ar fi ales de popor ... nu ne-am mai simti umiliti de "prestatiile" lui
- daca Johanis/Iohanis ar fi impus ... n-ar mai fi un neamt bun.... find , daca va fi , ales , va fi un neamt bun ...

avianyc spunea...

mos alecu
ma inclin in fata reformelor introduse de primul domn al R -AI Cuza.Au gasit dimbovitenii antidotul si l-au lichidat. Perioada atit de laudatilor de media regi nu ma prea fascineaza cu toate ca pe linga niste palate.paduri etc adunate cu sudoare au mai ajutat si ei la modernizarea-europenizarea R cu niste institutii cheie.
|Daca oamenii astia nu s-ar fi perindat prin istoria R probabil ca dupa elita dimboviteana am fi negocit cu banii pusi la punga cu galbeni si nu la CEC.
Deci daca Iohan a demonstra ca afost foarte bun pentru Sighi atunci s-ar putea sa fie bun si ca prezident si mult mai bun ca prim ministru. Este parea mea.

Huhurez Rez spunea...

Ionescu asta sasesc o fi bun la Sibiu pentru ca acolo se mai gasesc sasi. Prin restul tarii nu se prea gasesc sasi ca sa-l voteze. Se gasesc, in schimb, niste liberali care si-au pierdut simtul mirosului de când s-a ofilit Crinul, dispusi sa-si exhibe cosmopolitismul fata de un neamt local care a preluat tot ce au mai rau românii in caracterul lor.

Un alogen este bun ca ministru sau premier, dar nu ca presedinte.
Ce ati zice daca partidele de stînga ar avea o asa seceta de personalitati incât ar propune candidat la presedintie un minoritar ungur sau un tigan? Ati zice ce zic eu despre cei care il propun pe Johannis:nu-i intereseaza viitorul României.
Prefer un român,chiar daca este banuit a fi fost acoperit al unui serviciu românesc de informatii. Sunt sigur ca pe la asta nu are trecere serviciul de informatii externe al Germaniei-BND-Bundesnachrichtendienst - Federal Intelligence Service;

karadeniz spunea...

Dacă ne uităm în constituție și vedem care sunt atribuțiile președintelui și apoi analizăm cei paisprezece candidați concluzia ne duce la Iohanis. Posibil sa iasă Ponta președinte, depinde de câți alegători vor merge la vot, la un procent de peste 60% Ponta va pierde asigur.
În varinata în care Ponta va ajunge președinte actuala alianță, cu PSD în centru, va avea viață grea. În dorința de a câștiga premierul a aruncat în joc vreo 2-3 miliarde de euro în pomeni sociale de care bugetul României nu are de unde-i scoate. Dacă va rămâne la putere, cu un Oprea premier ori cu Tăriceanu cum se zvonește , ( un președinte și un premier PSD-st e deja prea mult ) PSD va sucomba sub povara promisiunileor electorale și va pierde în mod cert alegerile din 2016.

Huhurez Rez spunea...

@karadeniz
Nu cred ca atat de multi români si-au pierdut reperele nationale incât sa voteze un neamt presedinte.
Johannis nu este, pe fond, decât un alt Kelemen Hunor, doar ca reprezinta alta minoritate.
Adevaratii liberali se vor regasi in politicile liberale ale partidului lui Tariceanu mai ales ca, dupa alegerile prezidentiale, in noul si nedefinitul PNL jocurile vor fi dictate de Basescu, Blaga, Udrea si toata jigodimea interlopa portocalie.
Cu Ponta presedinte si Tariceanu sau alt liberal premier s-ar crea emulatia politica necesara pentru un mediu de afaceri in care s-ar relansa economia si investitiile straine.
Asa ca.... si pentru 2016 sunt sanse sa se consolideze o constructie politica de tipul USL.

karadeniz spunea...

Neamțul de care vorbiți este cetățean român, așa că reperele naționale nu sunt pierdute, până și feblețea dumneavoastră, gospodin Ponta are ceva, mai multe, gene exromâne. Sașii ăia de la Sibiu sunt tot cetățeni români și oricum sunt prea puțini pentru a fi ei de vină pentru dezvoltarea acelui oraș, cel mult ei dau tonul dar muzica economică a Sibiului o fac ceilalți români de acolo, cu gene daco-romane.
Referitor la jigodimea interlopă, și actualmentele roșu Oprea era acum doi ani și ceva tot portocaliu iar de când s-a dat dezlegare la migrația politică roșul PSD-ist a primit suficientă transfuzie de portocaliu și galben ca să se transforme deja în căcăniu .
Emulația aia politică necesară pentru un mediu de afaceri care ar relansa economia nu prea e posibilă cu actualii politicieni decât dacă fiecare dintre ei ar în loc de consilieri și SPP-iști ar fi însoțiți permandent, inclusiv la budă, de câte un procuror DNAși un finanțist de la curtea de conturi. Investițiile străine aduc beneficii celor care le fac, cred că e vremea investițiilor românești, iar aici statul poate da tonul, BNR are peste 31 de miliarde de euro sub perna lui Isărescu, 2-3 miliarde pe an investite în economie ar pute adduce acea relansare economic de care vorbiți plus că profitul ar rămâne la noi.

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

@ Huhurez
Fiecare are dreptul la opinie inclusiv la replica.
Nu pot sa cred ca esti chiar convins de ceea ce spui vizavi de etnia din care se trage Iohan. Ramîn efectiv stupefiat cind cineva ataca atit de dur o etnie care desi retrasa in mare majoritate din Ro a lasat in urma o zestre culturala enorma ,modele de organizare socio - economica de invidiat.Peste tot pe unde a dominat etnia cu radacini germene (sasi ,swabi) s-a simtit prosperitate , dezvoltare economica,rinduiala in administratie ,, Daca ” voua” care poate nu ati cunoscut aceste influente in zona nu va place asa ceva atunci nu aveti decit sa traiti in continuare in complicitate cu cei care iubesc educatie sub tarafele de țambalagii.
Spre stiinta celor care nu cunosc si contrar afirmatiilor pe care le-ai facut sa stii ca Iohan a fost ales doua mandate cu aproape 60-80% din care cel mult 15 -20% au fost probabil voturi ale sasilor.
In Sibiu circula doua lozinci care spun totul despre ce a facut Iohan pentru sibieni ; ”Iohan primar pe viata in Sibiu” si ”In Sibiu numai cine nu vrea sa munceasca nu gaseste loc de munca” asta datorita investitiilor masive pe care le-a adus-de la industrie usoara pina la industrii complxe inclusiv fabricarea subansablelor pentru aviatie.
Trusturile de presa care cindva laudau realizarile lui Iohan acum la comanda trupelor de mafioti au schimbat macazul si-l denigreaza cu niste motive de rahat. Nimeni nu stie ca prin 90-95 in zona s-au putut cumpara case lasate de sasi la preturi de nimic. Cei care au dispus de malai au cumparat 2-3 case la pret de nimic .
Iohan a facut din Sibiu unul din cele mai agreabile si recomfortante orase din Ro desi cind la preluat era sub orice critica si urma calea demolarii frecventa peste tot. A separat partea culturala -turistica a orasului de zona industriala iar zona comerciala a amplasat-o in asa fel ca omul sa se simta bine la cumparaturi si sa se poate aproviziona cu tot ce-i trebuie (alimente ,imbracaminte,materiale de constructii etc) fara a misca masina din parcare. Gindire nemteasca pe care nu o intilnesti in alte orase unde ca sa mergi de la un mall la altul trebuie sa traversezi tot orasul. Primul oras cu piste de biciclete. Sub conducerea FDRG Sibiul a fost primul oras din Ro care construit si finalizat in timp soseua de centura a orasului eliminind astfel traficul greu si tranzitarii din oras Asta pe scurt fiinca sunt multe alte lucruri bune cu grad sporit de rinduiala si civilizatie pe care televiziunile pontace nu vor sa le vada cu toate ca alta data laudau din plin fenomenul Sibiu.
A plececat in politica mare fiinca prin mijloace caracteristice de denigrare psd a cistigat consiliul judetean. Dupa instalarea in toate functiile publice si economice a camarilei psd-iste inclusiv a tuturor neamurilor si membrilor de familie Iohan ramas izolat si fara putere in sibiu a fost nevoit sa plece si sa se alieze cu niste formatiuni fara aderenta prea mare in rindul populatiei. De la plecarea lui vizibil Sibiul ca oras si ca judet condus de niste cercetati penal de CJ decade .

Huhurez Rez spunea...

@avianyc
Mi-e sila când constat ca mai sunt oameni care reinnoada cultul personalitatii, fie el si pentru un sas care conduce un oras medieval, oras care a avut sansa sa fie declarat capitala culturala europeana.
Nu am atacat etnia germana, daca nu-mi place si nu cred ca Johannis este bun de presedinte. Mi-ar fi placut sa fie premier, cu Geoana presedinte, dar atunci s-au opus cosmopolitii de ardeleni, cei care-l au pe Base in suflet si acum se ofuscheaza ca regatenii nu-l voteaza pe Johannis presedinte.
De ce nu intelegeti ca Johannis este un tehnocrat care nu se potriveste deloc cu fisa postului de presedinte? Ar fi o pierdere pentru Sibiu.
@karadeniz
Cetatenia este o conventie juridica, fara sentimente, cu tara. Nu se confunda cu natiunea româna.
Oprea avea culoarea rosie si când sprijinea incompetentul guvern al portocaliior basisti. Fara Oprea aveai acum pensii dupa proiectul Seitan-Boc. Ai cam uitat.
Fie ca sunt straine , fie ca sunt românesti, daca sunt private, investitiile duc profitul tot in privat. Pentru stat sunt importante taxele si impozitul din mediul privat de afaceri.

mos alecu spunea...

@avianyc duminică, 19 octombrie 2014, 11:00:00 EEST :
Dupa un panegiric de mari si marete realizari ale johanisului ... ni se spune : "De la plecarea lui vizibil Sibiul ca oras si ca judet condus de niste cercetati penal de CJ decade . " .

Daca dupa numai un an de la plecarea lui totul "se duce dracului" ... insemneaza ca totul a fost facut "de fuşereală" ; totul a fost facut , asa , "de lăbăreală" ... ca sa ia ochii populimii votace...
Aiasta insemneaza ca ceea ce face el (sau cei care-l sustin din umbra) este numai de ochii lumii ; este numai pentru perioada cit el este "pe cai mari" ...
Ne putem astepta ca_cind nu va mai fi prezidel (daca va fi vreodata) ... tot ceea ce va fi realizat el sa se darime ca un castel de nisip !...

avianyc spunea...

gica contra catre catre Huhurez

Intr-o postare anterioara implicit am sustinut si eu ca Iohan nefiind omul vorbelor ci un tehnocrat cu realizari in spate este mult mai bun ca prim ministru ”Deci daca Iohan a demonstra ca afost foarte bun pentru Sighi atunci s-ar putea sa fie bun si ca prezident si mult mai bun ca prim ministru. Este parea mea.”
Conjunctura de moment de la Sighi l-a obligat insa sa se inscrie in aceasta cursa poate si ca o revansa fata de situatia creata la Sighi de trustul familial penal psd-ist.
Nu cred ca l-ai sustinut pe Iohan ca prim ministru doar pentru realizarea sibiu capitala culturala europeana.
Daca doar atita stii despre realizarile din Sibiu si despre implicarea lui Iohan in ridicarea sibiului din punct de vedere economico -administrativ -social atunci ar fi mai bine sa fii mai retinut in afirmatii denigratoare si sa te documentezi din surse demne de incredere adica de la oamenii simpli care simt cel mai bine realizarile din sibiu.
Nimeni nu este incintat ca s-a aliat din nevoie cu cine nu trebuia insa daca a oferit piata la ora actuala. Sper ca-si va recapata independenta ca si presedinte si lucrurile vor intra intr-o oarecare normalitate.

avianyc spunea...

@ mos alecu
Nu se darima ce-i facut se darima prin faptul ca peste tot a fost impinzita camarila familiala penala a CJ si banii nu se mai duc in continuarea spre ceeace a fost bine inceput ci se topesc nimeni nu stie pe unde. Ori orice lucru oricit de bine facut ar fi fost facut trebuie intretinut prin proiecte si bani.Ba trebuie sa mai aduci ceva in completare insa de trei ani nimic,nimic.
Asa ca nu mai rastalmaci .........

Huhurez Rez spunea...

@avianyc
In 2021 va fi si Craiova capitala culturala europeana. Crezi ca are Olguta vreun merit in asta?
Soseaua de centura a Sibiului este in realitate o portiune din Autostrada A1, Bucuresti-Pitesti-Sibiu- Nadlac, sau cum se va mai numi dupa ce si-a bagat ardeleanul Rus picioarele in ea. Sibiul si Johannis n-au bagat un leut in ea. Facând parte din Culoarul IV-transeuropean a fost finantata cu bani europeni si de la bugetul national.
Când spun ca Johannis nu are calitatile politice pentru fisa postului de presedinte nu-l denigrez. Ai ceva innascut de a exagera in acuzatii.

karadeniz spunea...

@ Huhu Rez
Dacă nu era Oprea acum aveam pensii militare. Nu pe Oprea l-am slujit ci această țară deci nu
Oprea îmi dă pensie. Bag de seamă că dați dovadă de oleacă de ploconeală fanariotă, e dept că e specific românească dar de la un militar mai răsărit decât ”pulimea” vorba lui RH, mă așteptam la altfel de gândire. E drept că nu sunteți singurul, și în rândul militarilor se practică acest sărutmâna către cei care e după ce ne rup picioarele în mărinimia lor ne cumpăra cârje. E încă o dovadă că politicul schimbă destul de mult logica și verticalitatea din cerebelul oamenilor contaminați cu acest virus.
M-ați omorât cu privatul asta. Privată ori de stat, o firmă condusă de oameni competenți va produce profit totdeauna. Dacă tot lăudați așa de mult privatul de ce naiba nu introducem privatul și în treburile care sunt încă publice. De ce să alegem administrații locale ori chiar centrale din niște neica nimeni, corupți până îm măduva oaselor și să nu angajăm niște privați cu contract clar de management și eficientă.
Referitor la Iohanis repet înca odată, citiți atribuțiie constituționale ale președintelui și o să vedeți că din cei 14 se potrivește cel mai bine pe această funcție. Ponta poate rămâne premier până în 2016, chiar și după asta decă dovedește eficiența pe care o tot proclamă. Iohanis e proaspăt PNL-ist nu cred că a apucat să fie contaminat iremediabil de virusul politic. Că e posibil să nu ajungă acolo e altă chestie, mentalul colectiv lucrează încă prea mult sentimental în dauna raționalului.

Huhurez Rez spunea...

@karadeniz
Nu pot sa fiu fan Oprea din motive de trasetsm politic si oportunism. Dar nici nu pot fii atât de negru in cerul gurii incât sa nu recunosc ca, dupa ce se luase politic decizia suprimarii pensiilor militare si speciale, Oprea a scos din palarie Legea 119/2001, fortându-i pe Basescu si Boc sa accepte altfel de pensii civile pentru militari si politisti, lege in baza careia majoritatea pensiilor au fost marite, in loc sa fie injumatatite. dupa proiectul lui Seitan.
Cât despre Johannisul cu ale carui competente prezidentiale ne omori, cum crezi ca ar putea sa fie un bun mediator, daca el este un foarte slab comunicator si o fire nesociabila?
Sa admitem ca prin absurd ar câstiga. Cum va coabita cu actuala coalitie guvernamentala care in urmatorii doi ani il va putea demite cu 25% din voturle electoratului, dupa noua lege a referendumului, in conditiile in care noul PNL portocalizat si basescizat il va forta sa greseasca?

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

special pentru Huhurez
Spicuit din RL online 2007
Cuplul fdrg CJ Sibiu Botesch ,primar Johan din 2000
”In ordine cronologica, urmatoarea centura ocolitoare ar trebui sa fie cea a Sibiului, in lungime de 23,5 km, prevazuta a fi gata in aprilie 2009, dupa o investitie de 90,5 milioane de euro. Ea este situata pe Coridorul IV pan-european, iar fondurile necesare finalizarii se ridica la 90,5 milioane de euro, asigurate din programul ISPA, cofinantat de Guvernul Romaniei.

Sibiu, un proiect la cheremul ministrului Berceanu

In 2007, anul in care sunt asteptati peste 500.000 de turisti in Sibiu, acesta ramane un oras inghesuit, incurcat major de lipsa de finalitate a proiectului de constructie a soselei de centura. Povestea pare foarte complicata si lipsita de perspectiva imediata. In varianta optimista, lucrarile ar putea reincepe in zilele urmatoare si, daca vremea o permite, s-ar putea incheia in 2008. In varianta mai putin optimista, lucrarile s-ar putea prelungi pana in 2010.
Lucrarile castigate la licitatia pentru realizarea soselei de centura, organizata in anul 2003, de catre compania italiana "Todini Construzioni Generali SpA" au fost oprite in toamna anului trecut, la scurt timp dupa ce la Ministerul Transporturilor a fost instalat Radu Berceanu.
Administratia sibiana a intervenit legal la toate nivelurile pentru ca proiectul soselei de centura sa nu ramana blocat, sa ajunga la final si sa salveze astfel imobilele din oras de efectele dezastruoase ale traficului greu intraurban. Cheia problemei ramane insa la Bucuresti, acolo unde decizia finala apartine ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, si echipei sale de strategi in reconfigurarea traseelor rutiere prioritare la nivel national.”

avianyc spunea...

Ie te te mos Alecu isi scapa iar ocherii dincoace de gardul meu iar acuma sta pitit ca nu vede tastatura sa intre pe Google spre informare si apoi spre comentare.

mos alecu spunea...

@avianyc duminică, 19 octombrie 2014, 19:30:00 EEST ;
Chiar daca stai cu gardu'ntre picioare , se vede treaba ca te cam maninca-n c.r !

Ce sa comentez ?
De ce m-ar interesa pe mine iubirile tale politice ?
Mi-am spus parerile despre alti nemti care au condus Romania ...
Dupa cum mi-am spus parerea si despre inconsecventele logicii ale unora de pe aici ...

Daca tot te maninca-n c.r , si mai mai vrei demonstratii ... ia de-aici :
- in sustinerea genialitatii si puritatii neamtului tau de inima , spui ca a fost sabotat de catre pedelicul berceanu ;
- iar acum ... genialul si purul tau neamt este exact in haita care l-a sabotat atunci ... Ba chiar este seful acelei haite ...
Undeva , ceva , este aiurea !
In orice caz ... inconsecventa logicii nu prea dovedeste sanatate mintala ...

Huhurez Rez spunea...

@@avianyc
Nu ma contrazici cu nimic referitor la finantarea Centurii Sibiului.
E deranjanta exagerarea ca Sibiul a fost primul oras din România cu sosea de centura. Asa e când cazi pe panta ridicarii de osanale profesorului de fizica, cel fara ghinion.
Nu m-am documentat in legatura cu toate resedintele de judet, dar te contrazic cu autostrada ocolitoare a Pitestiului, finalizata in 2007,inaugurata de Tariceanu, cu 3 ani inaintea celei de la Sibiu. Asta o stiu pentru ca circul frecvent pe ea.
La Rm Valcea acelasi drum european a fost scos pe centura in urma cu mai bine de 20 de ani.