20 august 2015

Adăugat în: ,

Col(r) Filip Teodorescu despre ACMRR din SRI si antisecurismul unor copii ai demnitarilor comunisti

VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an V, nr.20, septembrie - noiembrie 2014

AJUNGE!
Interviu cu domnul colonel (r) Filip Teodorescu, preşedintele A.C.M.R.R. – S.R.I
.
PAUL CARPEN: Domnule preşedinte, Statutul Asociaţiei în fruntea căreia vă aflaţi prevede, ca obiectiv al acesteia, apărarea demnităţii şi a onoarei membrilor săi. Recunoscând progresele semnificative făcute în acest domeniu – să nu uităm că am pornit la drum atunci când încă mai reverberau ecourile sintagmei nefericite, „Securişti–terorişti” – fiind deci cu toţii conştienţi de modificările intervenite în percepţia colectivă, nu putem să nu constatăm că, ici-colo, mai izbucneşte vreo frază plină de venin, aşa după cum pe corpul unui organism aflat în însănătoşire după o grea boală, mai răsare câte un furuncul purulent.
Cum calificaţi dumneavoastră drumul parcurs şi situaţia actuală, limitându-ne strict la percepţia societăţii asupra principalei instituţii informative a statului român?
FILIP TEODORESCU: Aţi îmbrăcat întrebarea într-un comentariu destul de larg, ceea ce mă obligă să formulez un răspuns pe măsură.
Voi încerca să abordez, pe rând, problemele pe care le-aţi evocat.
Într-adevăr, Asociaţia noastră s-a constituit în momentele în care îşi făcea efectul propaganda neagră, abil organizată din exterior şi minuţios dirijată în ţară, ani de-a rândul, prin persoane care se autointitulau „vectori de opinie”. Altfel spus, aceştia erau cei care indicau membrilor societăţii cum să gândească, ce opinii au dreptul să formuleze şi să susţină. Această propagandă a fost, în decembrie 1989, absolut aberantă și ticăloasă, producând o adevărată isterie colectivă. Victime ale acestei propagande au fost, în primul rând, persoanele cu o cultură politică limitată, uşor influenţabile, dispuse a se lăsa cu uşurinţă conduse de cel care îşi arogă rolul de lider.
Situaţia a fost excelent rezumată în volumul domnului dr. Florian Banu, cercetător principal în cadrul CNSAS, care scrie: „Naşterea unei adevărate culturi a zvonului a permis forţelor interesate o masivă dezinformare a populaţiei în decembrie 1989. Astfel, de la teroriştii care îşi ascundeau pistoalele în tăvile de colivă cărate de băbuţe evlavioase, până la otrăvirea cu cianură a surselor de apă potabilă din marile oraşe, informaţiile cele mai abracadabrante erau preluate şi răspândite cu nonşalanţă atât de simpli cetăţeni, cât şi de mass-media”.
Referirea la momentul înfiinţării Asociaţiei noastre îmi impune, de asemenea, să subliniez că ea s-a constituit în conformitate cu legea, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, obţinând în prealabil toate avizele şi îndeplinind toate celelalte formalităţi necesare. Subliniez aceasta întrucât, nu demult, la o conferinţă publică, atunci când domnul general (r) Vasile Mălureanu, dorind să pună o întrebare simplă, s-a prezentat, aşa după cum este civilizat, cu funcţia sa, aceea de vicepreşedinte al Asociaţiei, cel care îşi asumase rolul de amfitrion al manifestării, domnul Ion Caramitru, a exclamat cu o surprindere bine mimată: „I-auzi, domnule, ăştia sunt organizaţi!”.
Da! Suntem organizaţi. Şi nu suntem puţini! Este bine să se știe aceasta.
Propaganda anti-Securitate a urmărit, în opinia mea, mai multe obiective. În primul rând a stabilit „vinovatul” asupra căruia trebuia să se îndrepte oprobriul public, autorul crimelor şi al distrugerilor provocate în acel sângeros decembrie 1989. De aceea, în perioada iniţială ea a fost susţinută cu atâta înflăcărare de către unii generali şi ofiţeri superiori ai armatei române, cei mai mulţi dintre ei cu studii de specialitate în măreaţa Uniune. Ei eludau astfel propriile răspunderi referitoare la distrugerile și violențele pe care le comiseseră.
O altă categorie de persoane care au aderat la ideile anti-Securitate şi le-au susţinut este reprezentată de cei care, gândind în perspectivă sau deţinând informaţii asupra perspectivei, au ajuns la concluzia că un organ informativ timorat, slăbit, dezorientat, reprezintă o condiţie absolut necesară pentru ca ei să poată ţine sub obroc matrapazlâcurile pe care urmau să le facă. Aceștia pot fi regăsiți astăzi în rândurile profitorilor de pe urma aşa-zisei revoluţii, în rândurile îmbogăţiţilor de război. În mâinile lor s-a strecurat averea colectivă, rod al muncii şi al sacrificiilor unui întreg popor.
Nu putem să nu-i amintim aici şi pe intelectualii1 sau chiar oamenii simpli, gen Dincă „Gogoşarul”, care vedeau unica şansă pentru devenirea lor socială în aderarea la noile idei, din care ei nu puteau vedea însă decât latura distructivă, fără a fi capabili să prezinte şi latura referitoare la noua societate care trebuie construită.
1 Vezi Florin Abraham (citat după Florian Banu – România şi războaiele minţii): „critica ideologiei comuniste a devenit o chestiune de prestigiu social, transformându-se în element principal al mecanismului acceptării sau excluderii din interiorul grupului social al istoricilor”.

Aceştia – dar nu numai ei – au fost vectorii campaniei de ură, de învrăjbire socială. Rolul principal a revenit însă factorului politic.
PAUL CARPEN: Domnule preşedinte, nu putem totuși să nu constatăm că lucrurile au început să se schimbe. Propaganda ostilă unei instituţii menite să obţină informaţii secrete, utile conducerii ţării, s-a diminuat. Oamenii au conştientizat că asemenea instituţii există în orice ţară, că la noi ele au apărut, ca structură de stat, încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, că ele sunt absolut necesare şi în România democratică în care trăim.
FILIP TEODORESCU: Sunt multe aspecte de comentat, pornind de la cele ce aţi afirmat acum. Este adevărat că lucrurile se schimbă, că „lungul drum al zilei către noapte” este, pentru noi, lungul drum al adevărului către lumină, către mintea şi sufletul oamenilor. Şi, anticipând concluzia la cele ce voi afirma în continuare, le-aş aminti tuturor celor care au răspândit şi împrăştie şi acum ura fără temei o veche zicere populară: Românul este amarnic atunci când îşi dă seama că a fost înşelat. Şi de răzbunarea lui să-l ferească Dumnezeu pe făptaş. Ţin să subliniez că trezirea oamenilor la realitate, împrăştierea fumului amăgitor al minciunii în spatele căruia s-au clocit marile afaceri de vânzare a ţării este, în primul rând, o consecinţă a lărgirii posibilităţilor de informare ale populaţiei şi de ridicare a nivelului general de înţelegere a realităţilor lumii în care trăim.
Un viciu major al propagandei de dinainte de 1989 a fost acela că se baza pe „linia unică” transmisă de la nivelul conducerii politice prin canalele autorizate, respectiv televiziunea şi presa de partid. Aceasta a fost „calea bătătorită” pe care s-a calat propaganda din timpul evenimentelor din decembrie 1989. De aceea au căpătat atât de rapid credibilitate informaţiile false difuzate atunci prin televiziunea devenită, chipurile, liberă.
Deci meritul principal pentru modificarea percepţiei generale, atât cea asupra evenimentelor din decembrie 1989, cât şi cea asupra oamenilor care au făcut parte din instituţia Securităţii revine populaţiei acestei ţări, care s-a trezit încet-încet la realitate.
Un al doilea factor important pentru schimbarea acestei percepţii îl reprezintă acei ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală care au preferat să prezinte adevărul aşa cum au reuşit ei să îl cunoască, fără a aborda linia facilă a conformismului. Viaţa acestora a devenit astfel mai grea, dar ei dovedesc că

verticalitatea şi profesionalismul se situează pe scara valorilor lor pe o treaptă mai înaltă decât aşa-numita corectitudine politică. Exemplul excelentei redactoare care este Monica Ghiurco, a cărei emisiune, „Moştenirea clandestină”, a fost abuziv întreruptă în timpul transmisiei, este ilustrativ în acest sens.
Nu putem subaprecia, în acest context, apariția revistei noastre „Vitralii – Lumini și umbre”, o revistă în care câteva zeci de autori – veterani ai serviciilor de informații, dar nu numai – au prezentat fapte nude, majoritatea referitoare la evenimentele din decembrie 1989, lăsându-i pe cercetătorii istoriei recente să le analizeze, să tragă cuvenitele concluzii, pe care să le împărtășească publicului larg.
Colecția revistei noastre însumează doar 20 de numere, care au la un loc aproape 3000 de pagini. Deși din punct de vedere cantitativ nu s-ar putea spune că am scos la viață un volum mare de informații, revista a reușit să se impună ca o autoritate în materie, a reușit să adune un mare număr de aprecieri pozitive. Acest fapt ne-a determinat să edităm, în urma unei selecții riguroase, volumul „Adevăruri incomode” care, de asemenea, s-a bucurat de frumoase aprecieri din partea publicului. Este de datoria noastră, a Colegiului de redacție, să găsim noi tematici interesante, noi autori dispuși să prezinte publicului larg adevăruri greu de contestat, oricât de incomode s-ar dovedi acestea pentru unii. Succesele obținute trebuie dezvoltate, iar pentru dificultățile întâmpinate să stabilim împreună modalități prin care să evităm repetarea lor.
PAUL CARPEN: Și totuși, domnule președinte, analizând noua percepție generală, recunoscând modificarea acesteia în sens pozitiv, nu putem să nu luăm notă de faptul că unii politicieni, unii ziariști folosesc cu sens peiorativ cuvântul „securist”. Ba unii au inventat și un adjectiv: „securistic”. Sigur, de la „fotbalist” putem deriva adjectivul „fotbalistic” și să spunem „un excelent spectacol fotbalistic”; de la „artist” putem forma adjectivul „artistic” și să vorbim, de exemplu, despre „calitățile artistice” ale unei lucrări. Dar nu putem spune, în niciun caz, „tractoristic, farmacistic sau infanteristic ori cavaleristic”. Iar cei care fac, totuși, așa ceva nu pot fi altfel decât ridicoli. Așa stau lucrurile și cu termenul „securistic”. Cine vrea să dovedească faptul că nu stăpânește limba română este liber să se facă de râs în continuare.

FILIP TEODORESCU: Am remarcat și eu aspectul la care ați făcut referire. Cred că, în bună măsură, cei care încearcă acum – și repet: acum – să resuscite și să întrețină pe această cale atmosfera de ură de acum 25 de ani sunt aceleași persoane care au generat această atmosferă, angajându-se în acea propagandă mincinoasă pe care o cunoaștem cu toții. Pe undeva, ei parcă încearcă să își dea singuri dreptate, spunând „Ei, nu au existat ei securiști-teroriști, nu au existat gorilele teroriste, nu au existat nici indivizii care trăgeau din toate pozițiile, dar iată că am descoperit securiști torționari. Așa că trebuie să îi urâm pe acești oameni, să-i ostracizăm! Pentru că sunt răi”.
Promotorii acestei linii consideră că nu au nevoie de nicio argumentație logică. Dânșii fac o simplă translație: Au fost penitenciarele, ca și DSS, în structura Ministerului de Interne? Au fost. S-au comis acolo, într-o anumită perioadă, fapte nedemne? S-au comis! Atunci, pe această linie de gândire, și toți cei care au lucrat în DSS au încălcat drepturile omului, sunt torționari! Indiferent de domeniul în care au activat.
Nu poate să existe o prostie mai mare decât aceea de a pleda în favoarea pedepsei colective pentru culpe individuale. Dar iată că mai sunt și asemenea voci. Sau, mai bine spus, încă mai sunt și asemenea voci.
Astfel se explică, în opinia mea, lucrurile: Observând diminuarea drastică a credibilității pe care o avea, în opinia publică, susținerea „securiști-teroriști”, cei care au primit misiunea (de la cine oare?) de a decredibiliza serviciul național de informații atacând Securitatea încearcă să inducă o confuzie în percepția publică. Ei încearcă să pună semnul egalității între ofițerul de informații și gardienii închisorilor. Și fac aceasta vânturând sintagma „securiști-torționari”.
PAUL CARPEN: Nu pot să nu mă întreb – și să vă întreb – cum de mai este posibil așa ceva? Când orice om cu o cultură medie știe că instituții menite să apere statul, comunitatea, există în toate țările lumii. Că ele furnizează conducerii politice informații secrete pe baza cărora să poată fi luate decizii corecte, că arma lor este stiloul și nu pistolul, că preocuparea lor majoră este reprezentată de spioni, de trădători, de cei care atentează la pacea și liniștea socială.
FILIP TEODORESCU: Îmi amintesc că în timpul procesului care a fost intentat „lotului Timișoara”, judecătorul mi-a adresat o întrebare legată de armele folosite de Securitate în acele zile și nopți de teroare din decembrie 1989. I-am

răspuns, cu tot respectul, că ofițerii de Securitate nu pot avea nimic în comun cu folosirea armamentului, pentru că arma noastră este pixul nu pistolul.
Începând cu decembrie 1989 am „beneficiat” de posibilitatea de a cunoaște, din interior, sistemul penitenciar din România. Nu sunt amintiri câtuși de puțin plăcute, dar nu am nimic cu cei care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar. Dacă nu ar fi fost nevoie de închisori, ele ar fi fost desființate.
Cred însă că penitenciarele ar trebui să fie pregătite să primească un număr mare de „chiriași” din rândul celor care în decurs de 25 de ani au distrus economia țării, iar ei au devenit miliardari din salariul pe care l-au primit în calitate de bugetari harnici. Sunt convins că nația română are capacitatea de a scăpa de politicianismul ieftin în exprimare, dar foarte scump pentru economia țării. Aceasta ar fi tema asupra căreia ar trebui să insiste formatorii de opinie cinstiți, care au permanent în vedere interesul național, șansa de supraviețuire a acestui popor român.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, răspunsul este simplu. Ignoranța este solul fertil pe care se prinde și se dezvoltă propaganda mincinoasă. Apoi: o minciună repetată cu insistență, mai ales atunci când emană de la persoane deținând un rang social înalt, sfârșește prin a fi crezută. În fine, comoditatea în gândire a unora îi face să accepte soluțiile cele mai simple sau, mai bine zis, simplificatoare.
PAUL CARPEN: Cum vedeți perspectiva?
FILIP TEODORESCU: Am arătat deja că oamenii descoperă, într-o măsură tot mai mare, adevărul. Am subliniat rolul pozitiv al gazetarilor corecți. Treptat-treptat se dezvoltă o cultură de securitate, acțiune la realizarea căreia contribuie numeroșți factori. Inclusiv revista noastră, „Vitralii – Lumini și umbre”. Cred că de acum înainte va fi necesar să ne expunem cu mai multă hotărâre punctele de vedere. Afirm aceasta pentru că prea am tăcut multă vreme. Și atunci mistificatorii adevărului au prins curaj. Ne-am gândit că nu merită a fi băgați în seamă. Dar, pe bună dreptate, un coleg ne atrăgea atenția că tăcerea poate fi interpretată drept acceptare.
Vom continua prezentarea realităților, dar va fi poate necesară o abordare mai directă, mai explicită. Iată un exemplu: ca să părăsească garnizoana (orașul) în care lucra, ofițerul nostru trebuia să facă un raport scris, menționând unde se duce, la ce oră pleacă, la ce oră se va întoarce, raport care trebuia aprobat. Despre deplasări în străinătate, cu excepția acelei deschideri timide realizate pe vremea cât la conducerea Securității s-a aflat marele om Ion Stănescu, nici nu era vorba. Cealaltă față a monezii ni-i arată pe cei care, de douăzeci și ceva de ani, plâng pe orice umăr găsit disponibil, povestind cât de oprimați și de încorsetați erau ei, dar care hălăduiau prin Europa și America cu titlu personal sau cu însărcinări fantomă primite pe linie de partid. Nu aș dori să fac nominalizări, pentru că lista ar fi prea lungă.
O altă situație asupra căreia va trebui să ne îndreptăm atenția este aceea a acuzațiilor formulate „după ureche” sau „din auzite”. Așa după cum am mai spus, faptul că CNSAS a pus la dispoziția publicului larg documente esențiale privind activitatea Securității ne-a determinat să salutăm această componentă a activității sale. Cine ține neapărat să scrie ori să vorbească despre Securitate să citească mai întâi acele culegeri de texte.
Pentru că, iată, tineri care în vara lui 1989 ieșeau la joacă în pantaloni scurți sau participau cu entuziasm la activitățile pionerești, vin acum, încruntați și încrâncenați, și rostesc fraze acuzatoare, sentințe grave despre stări de fapt pe care nu au avut posibilitatea să le cunoască direct.
Că un loc de frunte printre aceștia îl dețin copiii unor demnitari ai regimului comunist este o circumstanță agravantă și deloc întâmplătoare.
Tuturor celor care consideră profitabilă pentru cariera lor abordarea unei asemenea linii de conduită, le adresez un singur cuvânt:
AJUNGE!

97 comments:

avianyc spunea...

Fara succes pe gloaba ”BALAMUC” adica R 26500 si-a ridicat si el ”opera ” pe facebook asemenea lui mos Maka_. Numai ca pe acolo a nimerit in spițurile ancmrr-iste.
Oare totusi nu se poate gasi un doctore specialist in asezat circuite sa-i izoleze pe la un sanatoriu de recuperare pîna nu aduc prejudicii majore sistemului de pensii ostasesti.

Eufrosina Nedelcu spunea...

santeti in afara subiectului

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

K_k_re subiect ”d-nule” cu ”35” de ani in ”AC„ ????? !!!!!!!!!!????????????????(((((((?!))))))))

CEZAR spunea...

Frosa ..era Specialista 1 la inodat ata la pantalonii gusatilor cu ..gurita ..!! Nu ai auzit ca are 70 de ani vechime ..desi are o varsta ce nu trece de 48.....????
Asa ca Pyloate ...ciocul mic ...ca tu cu MIG-ul tau nici macar la ,,arat"..ogoarele patriei nu te-ai bagat ....!!!

Eufrosina Nedelcu spunea...

eu cred ca acest om cezar are ceva la cap ........in aceasta casa stau mai multe persoane , folosesc acelasi net pe acest email deci persoana cu 35 de ani vechime exista are grupa AC deci nu te mai zbarli degeaba omu; acesta are varsta la care sper ca dumneata sa nu o ajungi dle cezar ca esti plin de venin si o sa te otraveasca pe acest om cu 35 ani il cheama alexandru POSESOAREA E MAILULUI ESTE AIA LA CARE TE REFERI CU MULTA obraznicie . salutare

Eufrosina Nedelcu spunea...

dle cezar posesoarea emailului aia pe care o balacariti are 78 de ani , dar dvs aveti 100 de ani ca aveti mintea cam tulbure ,vedeti un neurolog

karadeniz spunea...

Cum o fi posibil ca o lege a pensiilor militare votată cu majoritate aproape absolută de parlamentul României să fie pericilitată de niște opinii în mediul online.
Chiar aș de rău a ajuns țara asta încât opiniile cuiva ( democrația înseamnă printre altele și libertatea de exprimare) pot aduce ” prejudicii majore sistemului de pensii ostășești ”
Aceași teamă morbidă a unora am întâlnit și când se discuta pe seama legii 119. Stați liniștiți legea se va aplica într-un final la toți așa cum e prevăzut în principiile stipulate la articolul 2, inclusiv acel principiu al recunoștineți,de la litera f, care taie macaroana celor care consideră că militarii au pensii privilegiate.
Faptul că unii dintre noi nu vom mai fi, atunci când din țâțețe lui naș’ Oprea va curge lapte și miere pentru toți cei aflați sub manita lui Ares, ține de noroc și soartă ca la bingo.

CEZAR spunea...

Frosa....mai usor sa nu dai in balbaiala ...cand faci si tu 100..mai vorbim ..
Poate iti mai reapare si simtul ..umorului ....!!!!u

avianyc spunea...

@karadeniz
Sunt convins ca nu ai memoria scurta. Legea 164 a fost votata in cor de toata lumea de Boc chiar cu doua miini. Numai ca politica-i cea mai mare curva ,iar politicianul umbla după voturi ,altfel fara voturi o duce rau .
Boc si gasca au cîstigat atunci si cu ajutorul sloganului”taiem pensiile nesimtite”. Ori chiar nu mi-as dori sa revina in actualitate sloganul in nevoia stringenta de voturi. La cite injuraturi primim in mediul online ,la cite nemultumiri ale societatilor civile,federatii ale pensionarilor civili. Si cam pe aici sunt voturile .
Si atunci nu-i mai bine sa aplici formula ,”fereste copita calului ca altfel iti muta fasolea„ sau pina treci puntea...... mucles.
Ce crezi ca s-ar fi ales de lege daca era intoarsa in parlament după vointa ta si a altora in actualul context revendicativ(v-ar fi convenit sa o daraceasca din nou in parlament si sa iasa ceva in genul lui 241 imbunatatit). Si contextul revendicativ este abia la inceput,pîna la finele anului se mai pot intimpla multe.Saracia si foamea de mai mult este mare si din cite se vede se obtine prin ”paruiala” intre pretendenti. Ponta spune ,dupa medici va dam si voua,dar cînd avem bani,adica o prima problema a aplicarii legii. Deocamdata garantia aplicarii este Ponta,Oprea si nu in ultimul rînd presedintele oricît nu inghititi formula.

Eufrosina Nedelcu spunea...

dle cezar dumneta ai umor negru asa ca lasa-te de acest gen de vumor sa stii ca ce ai citit este perfect adevarat m ma surpinde ca niciunul din cei de aci nu se refera la subiectul postat de filip trodorescu , cred si eu aveti motive

Eufrosina Nedelcu spunea...

ma rog postat de dl h

Eufrosina Nedelcu spunea...

atunci sa va spun eu , dl filip teodorescu ar e dreptate , fiindca acei clantai de la televiziuni li se zice ziaristi si din subiectul cu secyritatea castiga banii ,ca altfel ar fi morti de foame ,sa le fie rusine,,fiindca se plang ca la putere ar fii acum fii fostilor securisti , ei si ,pai nu se plandeau ei precum ca FOSTII alungau din facultati etc copii de taranisti sau legionari ,,atunci ei ce fac acum ... sant niste lichele barfitoare

avianyc spunea...

Cu umor sau fara unul Visinescu a luat 20 pentru ”buna purtare” adica ”indeplinirea cu constiinciozitate a sarcinilor de serviciu” probabil si el tot vreo 35 de ani in AC.
Astfel de subiecte trebuie probabil discutate dar nu pe aici in mod sigur. Doar pe la tribunale cu pîrîti si reclamanti alaturi de dosarele de la CNAS.
Deci cu tot respectul pentru vîrsta d-nule Alexandru, in rest se spune ca fiecare cam da seama ........

karadeniz spunea...

Dacă legea s-ar fi întors la parlament ar fi fost probabil deparazitată și adusă la o formă digerabilă.
Am mai auzit părerea asta că odată întoarsă la parlament ar fi fost uitată pe acolo. Lucru puțin probabil să se întâmple dacă citești prevederile regulamentelor de funcționare ale parlamentului referitoare la procesul legislativ. Legile întoarse la parlament de către președinte se reexaminează în termenul maxim de 30 de zile de către fiecare cameră. După maxim 60 de zile se întorc la președenție care este obligată să le promulge în 10 zile dacă nu solicită și avizul de constituționalitate al Curții Constituționale. Cu maximul pentru fiecare termen legea, intr-o formă clară și coerentă ar fi fost, publicată în MO cel mai târziu în luna noiembrie - decembrie.
Din informațiile mele Iohanis, deși informat de către consilieri că legea este foarte ambiguă, nu a retrimis-o în parlament tocmai pentru a arăta, dacă Ponta va mai fi premier și în ianuarie 2016, calitatea legilor emise de actuala putere.
Întoarcerea la parlament nu era un moft al meu ori altora. In forma actuală legea este inaplicabilă în următorii 2-3 ani, cel puțin celor pensionați înainte de apariția ei. Speranța că diversele HG, ordine comune, norme și metodologii privind aplicarea legii vor putea rezolva situația este o speranță deșartă. Amendamentele ulterioare vor fi cam tot de felul celor aduse legii 164.
Desigur că și politica asta de ”fereală” – fă-te frate cu dracul până treci puntea – tradițională la români pare a fi bună mai ales că are o aplicabilitate milenară. Dar asta ține de mobilitatea coloanei vertebrale a fiecăruia.
Am mai spus-o și în alte postări nu pe Oprea, Ponta, Băsescu ori Boc i-am slujit în anii de carieră militară ci această țară. Dacă cei enumerați mai sus și alții de teapa lor mi-ar fi dat pensie din banii lor personali aș fi spus și eu ”sărut mâna coane” și le-aș fi pupat poala ca alți colegi.
Dar cum nu fac acest lucru nu pot decât sa-i tratez exact așa cum ne tratează și ei.

emillian123 spunea...

D-l Teodorescu ar trebui sa raspunda la intrebarea (retorica...): de ce pucistii comunisti din dec. '89 au recurs la un plan criminal de preluare a puterii.?; [incerc o varianta de raspuns (din mai multe...):aveau COMPLEXUL ILEGITIMITATII si doreau sa-l"inlature" prin scenariul "revolutiei...",reusind sa pacaleasca NAIVII,care din pacate ,erau /si sunt-cam multi...!

Eufrosina Nedelcu spunea...

visinescu era la penitenciare cei care erau acolo erau trimisi dupa ce erau condamnati , subiecrul ridicat de filip teodorescu nu are legatura nici cu legea pensiilor si nici cu directorii de puscarie din subordinea tribunalelor inainte de 1953 etc... dece nu vorbesc acei detinuti politici si despre perioada de dinainte de 1945 si cum ii tratau ei pe aceia de cereau dreptate?asta e ieri ei azi noi ...asa ca domnul meu asta este santem impartiti in toate felurile ,,,vad ca si in armata pacat

Eufrosina Nedelcu spunea...

dle emilian aveti cum sa il intrebati pe teodoresu acum ca stiti de el . faceti-o , va va da sigur unraspuns foarte clar va asigur

iceparu spunea...

Inainte de 1989 veneau la mine in poligon pe cont propriu si executau tragere cu diferite modele de pusti cu glont.In sinea mea ma minunam ce arme aveau in proprietate personala.Eu unul care am raspuns aproximativ 3 ani de instructia tragerii nici nu visam la asa ceva. Dupa 1989 am avut privilegiul sa cunosc mai amanuntit o securitate de judet.Din cati erau acolo, numai doi erau absolventi de 3 ani la Baneasa.Ceilalti erau ca pregatire profesori,ingineri etc. cu un curs de specializare de trei luni la Baneasa.Cand s-a hotarat sa faca curatenie cei doi absolveti la Baneasa au fost indepartati.Unul din ei cu scoala la Baneasa, in 2 ani intocmise doua hartii.Habar nu aveau ce este aia pregatire militara.La ei se lucra cu nea Vasilica,nea Ionica.Fetele erau in schimb frumoase.Cand au simtit ca ies de sub tutela MAPN au incepus sa-si arate coltii.Pe unii i-am intalnit prin 2000 oameni de afaceri.Cu titlu de curiozitate.Au avut si ei ceist.Sincer ei nu au avut parte de cozi la paine,lapte,carne,cafea cu naut si salam cu soia.

avianyc spunea...

Domnule Alexandru (un semn de respect al vîrstei), daca ati fi pus condamnati in ghilimelele de rigoare era cu totul altceva. Stiti cumva pe ce filiera se ajungea la condamnare?. Daca nu stiti ,va pot pune la dispozitite un dosar de la arhiva desecretizata . Nu am putut si nu pot sa cred ca ............au ramas copii orfani. Pentru asta cumva 35 de ani in AC? Chiar credeti ca postarea lui H este un subiect reusit raportat la trecut?

Don Corleone spunea...

@eufrosina/alexandru si ceilalti din casa:):)
ca sa fiu elegant: schimbati dracului tastatura aia, sau fiti mai atenti, sau invatati limba romana...ca nu se mai intelege nimic din "chineza" voastra!
Daca altii au bun simt si nu v-o spun,v-o spun eu.
DC
PS si inainte de a pune o intrebare,ganditi ce intrebati(toti cei din casa). Ca ati umplut blogul de intrebari de genul:Nu-i asa ca daca a rasarit soarele este ziua??....si dupa apus vine noaptea??......
raspuns radio erevan: il veti afla mai tarziu madam eufrosina/alexandru ca nici dracu nu mai stie cine sunteti si ce vreti pana nu vorbiti si altfel decat "chineza"

Don Corleone spunea...

@eufrosina/alexandru si ceilalti din casa:):)

Va mai explic ceva simplu:
stiti unde se gasesc defectele unui calculator in 90% din cazuri?
va spun eu: se gasesc intre scaun si tastatura
Capisci?
DC

Don Corleone spunea...

@iceparu
dar de magazinele cu circuit inchis si cantinele de partid din sediile Consiliilor Populare ati auzit desigur.(alea cu banane portocale si"ciucalati" basca ceva kent si cafea de import(fara nechezol).Cu blugii si casetofoanele se rezolva altfel....daca vreti o sa va explic.
Na c-am "pus-o"....se supara huhu pe mine:):)!
.....si cinci oua pe luna de persoana la ratie.Ati uitat?
exclus miticii care aveau la liber ca si muierea mea facea naveta la bucale aproape lunar ca sa ia "papa" Ati uitat?
Da tanti eufrosina ai dus-o bine bre ai fost boieroaica in socialismul lui Gh.Gh,Dej si a lu' ceasca.Incearca sa uiti de cei 35 de ani in AC ca pe vremea aia stiu cui se dadeau asa numitele AC actuale. stiti si voi!! ....in armata nici nu se "inventasera".Aveau doar privilegiatii cu anchetele......si visinescu a avut conform legilor de azi categoria AC(sub alta denumire la acea vreme)
Uaii "am pus-o"!! iar se supara huhu

Eufrosina Nedelcu spunea...

va admir domnilor ,bravo ,sa o tineti asa ,

Don Corleone spunea...

@eufrosina nedelcu(oare de ce mi se pare nume conspirativ?)
sunt convins ca in tinerete ati fost o femeie superba si inteligenta.Ce sa faca DSS cu niste "maturi">Sincer va spun pentru contributia dvs la apararea statului roman,va repet, sincer va admir.Cum ati facut-o?... eeee asta-i alta poveste.Sa n-o spuneti nimanui!!

Eufrosina Nedelcu spunea...

santeti macinatinde invidie , dar nu stiun dece . de unde stiti ce am mancat eu ,magazinele cu circuit inchis? asta deci v-a ramas pe suflet , bravooooo , atunci nu am cu cine discuta si de altrfel imi pare bine findca va dati arama pe fata ..asa ca de acum gata fiindeca nu santeti militar santeti civil , eu nu am beneficiat de salam cu soia fiindca al lucrat afara reprezentanta la o societate mixta a comertului exterior .....sic... si nici nu am pensie militarsa fiindca pensia mea civila a fost calculata inainte de 1989 din venituri pe valuta ...sic ,.dl alexandru da a lucrat la mapn undeva unde avea grupa ac sic ,,la aviatia militara de acum nu ne mai auzim salutare

Eufrosina Nedelcu spunea...

oricum pentru dl corleone scuze am motive sa il simpatizez , greslile de testatura...da /asa e ...ma grabesc si gresec atat scuzati chineza ca nu voi mai scrie cu simpatie de data asta eu

avianyc spunea...

Mai cioroi vopsit de frosina frustrată ,acum nu mai vrei replici la subiect. Mira-m-as sa ai mustrari de constiinta dind raspunsul la replici . Și mai și spui ca ai ”lucrat”. Evident fiindca daca ai fi muncit ai avea un comportament civilizat.

CEZAR spunea...

Frosa ..era Specialista 1 la inodat ata la pantalonii gusatilor cu ..gurita ..!! Nu ai auzit ca are 70 de ani vechime ..desi are o varsta ce nu trece de X....????
Asa ca Pyloate ...ciocul mic ...ca tu cu MIG-ul tau nici macar la ,,arat"..ogoarele patriei nu te-ai bagat ...

Don Corleone spunea...

eufrosina...a fost frumoasa a fost desteapta ...a fost...si a facut tot ce i s-a ordonat acum 40-50 de ani.Asa ceva se intampla in toata lumea si in toate sistemele sociale incepand cu Koreea de Nord si cu Russia <China adaugand USA .Femeile in aceste sisteme au un rol special.Sunt inteligente,frumoase,si obtin informatii cu curul.Astea sunt procedurile si nu dau gres aproape niciodata,pentru ca de multe ori barbatii "gandesc" cu alt "cap".Toate astea se stiu din antichitate.......ca s-a rablagit eufrosina ....asta e!!

Eufrosina Nedelcu spunea...

astia de isi zic militari, avianyc saun cezar , pacat de vou daca vreti ne putem intalni sa ne cunoastem sa vedeti ca eu am intr-adevar 78de ani ca sant femeie . ca am fost angajata in ministerul comertului exterior, ca am fost detasata la un serviciu din afatra tarii la o societate mixta ca pensia mea este civila ,ca nu am mancat salam cu soia ca voi , acum voi macati si acum salam cu soia si mai mancati si .....cui sa dau replica unor neaveniti asta este fiindca m-ati provocat si sa sper ca nu veto avea parte de pensii militare dupa gustul vostru, ca aleluia cu pensiile voastre adio si uin praz verde

Don Corleone spunea...

...am intuit perfect:
citez din eufrosina:ca am fost angajata in ministerul comertului exterior, ca am fost detasata la un serviciu din afatra tarii la o societate mixta ca...."

vorba unui prieten:Cand esti prost si viata-i grea!
DC
cum am mai spus: frumoasa, desteapta,securista dar s-a rablagit si acum are pretentii!
dar am mai spus"pentru cat a aparat statul roman o respect"....dar conteaza si cum!
PS
Oare cine era angajat(a) in ministerul comertului exterior...si cu ce pret?
Pai nu pot eu sa trag cu kalashnicovul cate gauri a primit eufrosina la tinerete si de la sefii ei(de proba) si de la "persoanele de contact"
Hai ma lasi??

Eufrosina Nedelcu spunea...

nu ma asteptam la dvs dle corleone, va exprimati ca un vacar , sa ii spuneti asta sotiei dvs sa va fie rusine, indiferent cine se adreseaza aici nu trebuie sa fie insultat , se par ca dvs aveti in loc de cap cur sau ce? daca ati fi barbat adevarat nu ati fii atat de obraznic sa va fie rusine , pacat nu credeam ca santeti asa de prost . cu curul ganditi voi ca numai de cat o sa va faca pensia aia cu vechime de 2o de ani asa o sa ramaneti ,cu ce aveti ha ha ha /o sa auzim sic prostilor va duc astia cu vorba bravo lor

Don Corleone spunea...

@eufrosina
cum am mai spus:
cand esti prost/proasta si viata-i grea! mori incet!!

avianyc spunea...

Noapte buna Frosina, sanatate ,pensie lunga si-un praz pe zi !

CEZAR spunea...

D.C....ma dezamagesti ! Frosa ..agent secret ...asta sa obtina informatii..peste granita ?? Hai sa fim seriosi ! La cat ii de anal...fabeta ...cred ca nici macar bucatareasa nu a fost pe la DSS! Poate cea care avea in grija ..toaletele !! Doar se stie ca cele mai multe ..informatii de acolo se obtin ...
Hai pa Froso ...o sa ai o pensie luuunga cu cei 70 de ani vechime .....hi..hi...

Eufrosina Nedelcu spunea...

sa va fie rusine santeti josnici , lipsitide orice bun simt ,daca armataa avut oameni ca voi , e vai de tara asta cu asemenea rezervisti , santei acum in tagma alor 7 derbedei , santeti prosti ,scarbosi, lighioaanelor .huooooooooooo

Eufrosina Nedelcu spunea...

domnule HUHU dec e lasati asemenea lichele sa profileze insulte provocatoare cand deja vad ca comentarii la ceeace ati postat nu intereseaza pe acesti asa zis rezervisti , dvs ati publicat acel interviu la care se pare ca nu trezeste decat comportari exact ca acelor 7 nenorociti de la vaslui . ce a zis filip teodorescu nu vedeti ca nu intereseaza ,iar acesti dulai rezevisti o sa afle ca vor vedea pensii marite la pastele cailor . sa citeasca si raspunsul casei de pensii a mai .. cu stima si rugamintea este sa stopato asemenea opinii lipsite de omenie si provocatoare, nu va mai deranjez sant cea din email

Don Corleone spunea...

asta asa e: unii "profileaza insulte provocatoare" tovarasi!
mai ales ..."cand deja vad ca comentarii" ....
asta-i mai tare ca Las Fierbinti(ca care, ca cand chiar imi place)hi,hi
DC
ce legatura are varsta cu analfabetismul?N-are ca cand eu ma uit la tv vad oameni ca care vorbesc perfect romaneste si pe ca care ii stimez,desi au peste 80% din varsta de 100 de ani....pam,pam!

CEZAR spunea...

Hi..hi..ho..ho..bagata tare Froso..ai drak de ,,RACARI"..care ,,PROFILEAZA"..injurii la organe .....!!!

Eufrosina Nedelcu spunea...

fara replica domnilor , astia santeti si asa veti ramane, cum v-a facut mama voastra ,saraca ca a crezut ca a adus pe lume oameni dar voi santeti ce se vede ,muriti de necaz ca nu o sa va vedeti cu pensii militare cu adevarat , pe mine nu ma intereseaza .daca am scris aci este din intamplare tot interesandu-ma pentru un viitor pensionar vecin cu mine ..si am dat peste prosti ca voi plini de venin

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

Eufrosina din cîte se vede ții neaparat sa devii membră cu drepturi depline a acestui club ”select” si sa ocupi la ”antrenamente ” locul ramas liber după excluderea lui mos Alecu.

Don Corleone spunea...

@eufrosina(nume conspirativ la nivelul anilor '50)
las' asa... noi cu veninu'(ala de indreapta prostii) tu cu prostia fara limite.E bine asa?

Don Corleone spunea...

@alexandru
....apropo! de cati bani "il spargi" pe bietul pensionar care se bazeaza pe informatiile tale/pe tine...un analfabet.Vezi ca asta se numeste inselaciune si este pedepsita de codul penal.
Las' ca ti-o iei!!

CEZAR spunea...

Vreau sa aduc , calde multumiri grupului de rezistenta supranumit ,,MAIDANEZI"..pentru modesta contributie adusa la DARAMAREA L- 164 !
Si datorita acestor ,,luptatori neinfricati " opinia publica a putut sa ia cunostiinta de marsavia gusatilor...
S-a deschis in acest mod , o larga dezbatere publica si aparitia unei noi legi care speram ca va indrepta toate nedreptatile ....pam ..pam ...

Huhurez Rez spunea...

@Iceparu
Intelegem ca in 90 ai fost cateva luni securist. De ce nu te-a oprit Magureanu ca ofiter de informatii? Ii trebuia un singur oofiter pe tru pregatirea militara.

Huhurez Rez spunea...

@Iceparu
Intelegem ca in 90 ai fost cateva luni securist. De ce nu te-a oprit Magureanu ca ofiter de informatii? Ii trebuia un singur oofiter pe tru pregatirea militara.

Eufrosina Nedelcu spunea...

dle huhurez astia sant cei pe care ii gazduiti aci , sa ii spuneti dlui corlone sau cum dracu il cheama sa se abtina de la afirmatii si sa ii fie rusine sa faca afirmatii fara noima la adresa unor oam,eni care nu i=au facut lui nimic ca s-ar pute sa ne vedem in alt loc , aci dvs ati gazduit oameni normaii la cap unde se dezbat anumite probleme masa ca aveti grija cu acestia eu nu o sa mai raspund la acesti sa le zic oameni fiindca nu sant va las pe dvs sa vedeti cu cine aveti deaface

Don Corleone spunea...

@eufrosina
ne vedem "in alt loc"???
Oaiiii !!! ce frica imi este "doamna Frosa" !Va las in continuare cu "c...l pe marginea santului"
DC
motto fan curier: "oriunde cu placere"

iceparu spunea...

HUHU@o sa te documentez.Inainte de 1990 Seful securitatii precum si seful militiei se subordonau sefului Directiei judetene a Ministerului de interne.Acesta la nivel judet colabora cu Inspectorul cu probleme speciale din Comitetul judetean de partid.In 1990 s-au constituit Comandamente militare judetene in care au fost incluse pentru 4 luni, si fostele securitati sub denumirea de sectii de informatii..Asa se face ca subsemnatul a indeplinit atributiile sefului de stat major.Pentru stiinta ta,comandantul si seful de stat major nu au avut acces la lucrarile fostei securitati si nici ale sectiei de informatii.Asemenea pozitie a fost stabilita de fostul Marele Stat Major precum si contraamiralul Dinu daca persoana iti este cunoscuta.Sincer nici nu am fost interesat.Am avut fosti colegi de seviciu care au fost incadrati Sefi de sectii de informatii dar in momentul in care a ajuns sef la SRI ,Magureanu ,li s-a multumit pentru activitate si au revenit in MAPN.Ce pot sa-ti spun e ca in cladirea foste securitati pe timpul lui nea Nicu se traia boiereste comparativ cu situatia din unitatile militare.Si soldatii o duceau bine fiindca aveau si soldati dar echipati cu tinuta albastra.
Am avut ocazia sa inventariez documente apartinand unor ofiteri ceisti si implicit sa le citesc cu asumarea ca nu divulg continutul lor.O spun cu mana pe inima ca noi cei multi am avut mare noroc ca acestia a provenit din randul ofiterilor din MAPN.Cu mici exceptii, acestia fara stiinta noastra s-au comportat ca niste fosti colegi.La puterea care o aveau si pentru faptul ca nu dadeau nimanui socoteala puteau oricand sa ne faca mult rau.Cu titlu de curiozitate.Am fost pus in situatia sa constat intr-o anume situatie ca la nivelul cabinetului Secretarului cu probleme speciale de la CC al PCR ,ceistii erau persoane non grata.Daca esti curios pot sa-ti detaliez si despre fostele garzi patriotice.

Eufrosina Nedelcu spunea...

dle iceparu ,un pseudonim, ciudat .va rog sa nu imi raspundeti cu injurii cum fac colegii dvs , ati spus aci ca ;;aceia;; proveneau din randurile dvs . pai nu credeti ca era normal , aceia erau pe profilul activitatii dvs , asa ca informatiile erau in cunostii ta de cauza , nu se putea sa vina cineva de la aprozar, pentru ce era nevoie acolo , si la mine in comertul exteruor aveam colegii de ai nostrii care absolviserva facultatea de comert extetior si deci erau pe subiect , pe unii ii stiam pe altii ii banuam asa era atunci si fiti sigur ca sant si acum . acestia nu cred ca servesc decat tara ,dvs nu credeti? iar acei colegii ao dvs nu aveau dece sa va faca rau daca erati corecti va doresc sanatate

Huhurez Rez spunea...

@eufrosina
Inca nu ai constatat ca toti cei care comentam nu prea suntem normali, in sensul ca am devenit dependenti de Internet?

Te-as sfatui sa nu intri in clinciuri cu acei domni hârsiti prin ciur si dârmon in virtual... ca abia asteapta sa gaseasca astfel de clienti care se ataca din orice.

@Iceparu
D-ta ai fost cadru DIA sau folosit de acest serviciu? Coneseurii spun ca numai acestia au fost desemnati sa-i tina sub supraveghere pe cei de la securitate.
Acum, pe bune, la ce le-ar fi trebuit acelora mai mult de un ofiter de stat major? Aia erau specialisti in inforrmatii, nu in desene pe harti.
Se vede ca razboiul devorator dintre serviciile de informatii continua.

Eufrosina Nedelcu spunea...

das dle H aveti dreptate ,am inteles

calin spunea...

Mistocareala...prost gust peste tot...l-as impusca pe ala de-o inventat netul ! Mai bine-n padure ! La ce foloseste ca stii mai repede c-o sa mori? Ca stii mai repede ca prietenul te tradeaza? Ca stii mai repede ca n-ai sa mai ai mama, tata, loc de bastina si tara? La ce folos sa stii ca poporul tau s-a indobitocit...Dupa unii, rusul, in scurt timp isi va trage rasuflarea pe la spanioli, dupa altii, galbenii au fost pedepsiti de albastri ca s-au gandit sa cumpere aur si hartiile verzi vor fi bune doar pentru a intretine focul in sobe...altii se dau de-a dura ca cel de-al 3-lea WW a inceput si nu stim noi, dar e sigur pentru ca un nebun s-a scapat pe el...
Ne mancam intre noi...ne canibalizam !!! Dupa ultima moda televizata, ne violam nonstop pana la ultimul strop...Maiiiiiiii, gata! AJUNGE ! (ca sa raman in tema !) E cam timpul sa tragem totusi o concluzie si in consecinta sa adoptam o conduita (adica UNA) - asta daca mai vreti sa fim (sa fiti)citibili...Cu perdea sau fara, adica acoperit sau nu, daca ai inceput sa muncesti de la 5 ani (sau inainte de a te naste), de la 18,20,24 sau 30 ani imbracat in haina militara, a venit timpul sa te pozitionezi totusi in raport cu breasla care te-a hranit si sa judeci totul in contextul unor principii "kaki" corecte atata timp cat ai pretentii la o pensie tot "kaki"....Dezbinati, stiti bine ce va urma (nu stiu de ce, mi-am adus aminte de un film din copilarie, nu mai stiu ce era, artistic sau documentar...batrani cu mana intinsa la colt de strada, in uniforme militare...)

calin spunea...

Si pentru ca e la moda sa-ti bati joc de armata tarii vine si presa cu un exemplu "graitor" acum in preaja zilei de 23....
http://www.dcnews.ro/23-august-1944-zi-de-baie-in-armata-i-a-prins-pe-solda-i-in-izmene-de-asta-data-o-sa-i-batem-cu-p-goala_482927.html

iceparu spunea...

HUHU@In armata romana ,omul vede multe,aude multe,mai ales cand sta in preajma celor mari.Retine ca nu am fost aghiotant ci numai catel.De multe ori pana la ogar te mananca cateii.Multa sanatate .

Don Corleone spunea...

Off topic
promit ca e ultima oara cand va deranjez cu elucubratiile lui R-..."ELITA"
dar macar sa va distrati,ca dupa ce se trezeste...din.....sigur sterge tot.Asta-i olescu!!
Gata am promis si ma voi tine de cuvant!!
...............................................

Anonim24 august 2015, 07:47
Cred ca ala, proscrisu e Cezar.

Răspundeţi

Don Corleone24 august 2015, 08:45
Aloooo!! prin "goagle" puteti ajunge la mii de filme cu pornografii si ei sunt incurcati de un oarecare "DC"?
hai sa fim seriosi totusi
Nici cezar nu are nici o treaba: conteaza doar cat de manga era olescu la ora 23:15 cand a postat tembelismele alea
...........................
Vorba lu' nenea burcu."liber la comentarii"
DC

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone spunea...

Mi-am incalcat cuvantul dar potecaru' chiar e cu capu'
E de tot rasu'....gata am plecat la o bere...sa vezi ce pateste cand ma intorc....dar cum se zice "e pe mana lui" eu doar "il servesc" cand ii citesc cretinismele....pam...pam
..........................................................


EU24 august 2015, 10:09
Este extrem de posibil sa fie incurcati de un oarecare "DC". Comentariul semnat °Anonim 22 august 2015, 20:03°, a fost la SPAM, fiind autofiltrat de platforma care apartine Google. Ca un comentariu sa fie autofiltrat ca SPAM de Google, comentatorul a fost raportat frecvent si pe diverse site-uri, ca fiind °turbulent° social sau ca are pitici pe creier. Fapt pt. care Police of Google i-a luat amprentele si l-a trecut la autofiltrare. Scoaterea de la autofiltrare este dificila si este posibila doar cand administratorii de platforme raporteaza repetat ca respectivele comentarii NU sunt SPAM.

PS: Chestia cu manga este cumva stilul tau sau cum? Si sa vreau nu pot fi manga, intrucat in cele mai multe situatii zilnic pe la ora 23.00 sofez, deci abia revin acasa. Si revin nu din crasme, ci de la munca sau din inspectie de la mosiile din vecinatatea unui oras. Prin urmare, nu mai am timp si de etilisme. Etilismul fiind o caracteristica a celor cu prea mult timp liber. Asa cu ai la dispozitie tu.

Răspundeţi

Don Corleone24 august 2015, 11:07
@R..."elita"
hai ma "leshi!" cu gargara? si nepotu-meu de 4 ani stie mai multe la calculatoare si net ca tine.M-am lamurit!!
iar asta cu " inspectia la mosii"duminica seara la 23:15 esti un mincinos fara scrupule?...du-te si viseaza adminule rupt de realitate.
Hai PA!!

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone24 august 2015, 11:11
@R...cacamaka
Bai talambule tu nu vezi ca sunt autentificat??Vorba lu' "las fierbinti"
Ba tu esti prost??

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone24 august 2015, 11:43
mai dureaza mult pana vine "police of google"?? ca vreau sa plec la o bere si m-am plictisit asteptand.....hi,hi
DC
Da nu-i bai ca va las adresa de la terasa cu bere.......ca-i cald bre ! e cald! numai R-"elita" are creierii incinsi...mie imi e doar cald si atat.

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone24 august 2015, 11:53
si apropo: se spune corect "google police" not "police of google"
da asa e la prostani cu "police of..."
Mai R-26... engleza nu se invata la curatat cartofi.Daca ai "turbulente in cap" lasa-i pe altii care au invatat mai mult......si nu ma refer la mine.Dar ai orgolii imense si creier putin.Te acceptam si asa ca doar ti-ai facut blog,NU? esti "caimacul"!!

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone24 august 2015, 11:58
trebe sa le comunicam la amerloci de urgenta sa se numeasca "NY of PD"

RăspundeţiȘtergere

Don Corleone spunea...

olescu ar trebui sa ia lectii de engleza de la "tataia" iliescu.Vai de el "ofiter" NATO!:):)nu stie nici cele mai elementare chestii.....dar are "cerfiticat"...are!
plec la bere ca mi s-a facut greata de R-elita(ma duc sa cumpar si lamai)
Paaa!!

iceparu spunea...

Cu titlu de curiozitate.Toti sefi de filiale judetene FNI(fondul national de investitii),proprietatea lui Ovidiu Vintu erau fost ofiteri de securitate.Simatul colonel Teodorescu o fi avand ceva de comentat sau usturoi n-am mancat gura nu-mi miroase.

CEZAR spunea...

Don Teodorescu ...a fost ocupat cu popa Thokes ....hi..hi..hi...
Cica ei erau cu informatiile .....

Don Corleone spunea...

in cazul lui domnu' teodorescu e clar, dar dansul a fost colonel in DSS inca de cand era tovaras,inca inainte de '89:
Si mergea cam asa: Sa traiti tovarase colonel(Teodorescu).permiteti sa raportez:....
Pai voi credeti ca ajungea colonel in DSS orice ciumec?
trebuia sa indeplinesti doua conditii:
1-sa fi inteligent,scolit
2-sa fi dedicat trup si suflet partidului....care partid??
asa ca i-as spune si eu tov.col.la asemenea dezinformare: AJUNGE!!
Oaiii iar se supara huhu pe mine:):)

Don Corleone spunea...

...si apropo de tokes: nu trebe decat funie si sapun!.....o macara om gasi noi pe aici pe undeva

Huhurez Rez spunea...

@Iceparu
Comentezi ca si când le-ai reprosa ceva celor care au fost angajati in firmele patronate de SOV. Au fost mii si nu toti erau ofiteri de informatii.
Dupa ce Magureanu i-a disponibilizat prin anii 90, cu sau fara drept de pensie, fara compensatorii, securistii s-au angajat fiecare conform pregatirii civile. Si nu s-ar spune ca privatii s-au temut sa valorifice experienta acestora in relationarea cu clientela comerciala.
Si-a gasit el @Corleone serviciu dupa pensionare si nu i-a reprosat nimeni ca s-a numarat printre cei 4 milioane de comunisti.
Când o banca, un CAR, un Fond de investitii dau faliment, nu cred ca cineva se gândeste sa-i invinuiasca pe operatorii de la ghisee. Asa si cu FNI, domnule @Iceparu. Ai uitat cum ai nostri carau banii spre Caritasul lui Stoica de la Cluj?

maiag spunea...

DECI,azi am aflat de la o sursa sigura din mediul politic,din zona...nu conteaza.LEGEA cu codul fiscal va fii aprobata cel mai devreme 15 spetembrie,legea salariilor bugetarilor se tam degeaba,reia de la zero dupa ce se aproba codulsilor militare va fii aminata fiscal,si aproape sigur si legea pensiil or militare va fii aminata probabil prin ordonanzta de urgenta,deci se va amina aplicarea ei cu cel putin 6 luni.De normele de aplicare a legii nu se va ocupa nimeni pina la sfirsitul anului,nici macar nu afost skitzat,deoarece inca nu s a facut fundamentarea costurilor.DECI,hai sa nu ne mai certam degeaba,totul a fost gargara politica pina acum,de la anul cu 1 ian nimic nu va creste.sa traim bineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

emillian123 spunea...

Urmariti toata media video: se confirma ca "baietii..."trag de timp legat de tot ce inseamna "plati" catre salariati si,mai ales,catre pensionari...!

Eufrosina Nedelcu spunea...

repet fiind greselile de redactare ; STRATEGIA fiscal bugetara privind armata a fost aprobata , legea intra in vigoare in ian 2016 , poate va referiti la intarzieri privind normele de aplicare , stati linistiti , vin alegerile ,se vor grabi , vom vedea cum o sa fie bugetul general pentru 2016 , nu mai aruncati asa vorbe aflate spre agitarea spiritelor , ati primit vreun ordin sa faceti asta?

avianyc spunea...

@ maiag
Tot timpul am avut o indoiala asupra masurilor gen ”magie neagra” practica de putere asupra votantilor in ultimul timp prin promisiunile salariale facute si parte realizate in ultimul timp. Cind Rovana s-a descătusat promitind legea salarizarii cu salarii de la 4-7000 pentru doctori si profesori am crezut ca sunt năuc si aveam asa o amaraciune ca atunci cu interditiile legilor lui Boc am renuntat la postul din invatamint si m-am intors la vechea meserie in privat. După care am analizat situatia si m-am linistit după ce am ajuns sa-mi pun intrebarea, mă cum naiba sa le dea la toti 4000-7000 cind ei mai in primavara cînd se mai agitara odata apele nu au reusit sa dea medicilor decît 100 Ron impozabili. Si m-am linistit. Legile astea emise de-a valma in ultimul moment mira-m-as daca le-a facut cineva o fundamentare serioasa. Incet, incet si mai ales in urma gafelor facute prin majorarile de salarii si darea de frîu liber la revendicari iși dau seama ca nu ajunge materialul din sac.
Repet inca odata ma bucur ca totusi presedintele a promulgat legea si nu a retrimis-o in parlament in actualul context socio -politic,cind de fapt nu mai stii cine conduce ,guvernul sau partidul. Asta si spre binele celor care au sustinut sus si tare ca legea trebuia retrimisa in parlament .
Cu un guvern in corzi si un parlament umblator după mariri de salarii,pensii speciale pentru parlamentari,primari si cîti se vor mai gindi sa ceara, o sa fie foarte greu de dat cu legea salarizarii in baltă. Probabil ca ,cu oarece intentie si partea adversa le-a aprobat/promulgat legile (bune-rele),doar, doar si-or rupe gîtul.
Destul de grav ca se lucreaza doar pe electorat. Din pacate tot noi avem de suferit.

emillian123 spunea...

D-na E. NEDELCU: urmariti textul lg.223/2015 si faceti urmatorul calcul(am mai scris despre asta...) : legea intra in vigoare in 01.01.2016, trebuie sa treaca 3 luni-pt.publicarea Normelor de aplicare,mai trebuie sa treaca 6 luni "de asteptare"..?(art.60,alin.2 )-presupunand ca in data de 01. ian. 2016 se majoreaza "ceva -solde" la activi-deci avem cel putin- 9 luni "de asteptare..";(in situatia exceptionala-care trebuie sa cumuleze mai multe imprejurari,ca: pensionarul trimite "cererea..." in data de 01. ian. 2016-cerere care nu se poate face INAINTE DE INTRAREA IN VIGOARE A LEGII, se majoreaza soldele activilor in 01 ian.2016, "NORMELE..." apar la sfarsitul celor 3 luni..adica in 31 martie 2016...,etc.-" timpul de asteptare" se poate scurta... la minimum 6 luni, nemailuand in calcul si timpul necesar casei de pensii-pt.a face efectiv recalcularea);timpul maxim ar fi de 2 ani-in situatia ca activilor li se majoreaza soldele in 01. ian. 2016...!

Eufrosina Nedelcu spunea...

pai se vede clar din articolele de lege cum va fi parcursul , toata tevatura este in jurul modului de recalculare si actualizare asa ca aci s-ar putea da aci sa se amane aplicarea acestor articole si sa se enunte doar ca pensiile sa devina militare in intelesul legii asa cum sant la ora actuala , sa se plateasca in cuantumul care este acum , iar cei ce vor iesi la pensie in 2016, nu se vor incadra in acele articole , deci actualii pensionari vor astepta mult si bine actualizarea etc.... oricum sa vedem ,ca doar vin alegerile si nu cred ca vor vrea sa mai aiba un balamuc pai cam asa scuzati interventia mea ,

emillian123 spunea...

Am mai scris despre ce urmeaza-si chiar daca NU FACE MULTORA "placere..?"-REALITATEA anilor 2010-2012-e ca perioada respectiva a fost una de MARE DIVERSIUNE, al carei efect a fost-MENTINEREA SI/SAU CRESTEREA CUANTUMULUI MAJORITATII "PENSIILOR NESIMTITE"(MILITARE SI/SAU NON-MILITARE),(cu exceptia afirmativa a TAIERII a aprox. 10 % din "PENSIILE MILITARE NESIMTITE")-in contextul "ZGOMOTOS" al TAIERII VENITURILOR LUNARE ale BUGETARILOR..!( prin LEGEA 118/2010);a fost o diversiune cu scopuri multiple, printre care: electorale, de a INVRAJBI grupuri mari sociale,...! Culmea (oare,de ce nu ma mir...?)este ca DIVERSIUNEA....CONTINUA, SERVIND INTERESELOR TUTUROR...FRACTIUNILOR POLITICE ROMANESTI ACTUALE...!

Eufrosina Nedelcu spunea...

da da aveti perfecta dreptate ,se vede si acum in discutille purtate pe marginea acestei legi , dar eu zic ca mai intai sa o vedem ca intra in vigoare in ian 2016 , ca vom vedea ce se mai intampla, sa ne suparam numai atunci acum nu are rost , stiu despre ce spuneti dvs la asta ma gandesc ca face nu nmai cu dvs pensionarii militari , dar nu vor tace activii fiidca ei vor fii viitorii pensionari ,,,

Eufrosina Nedelcu spunea...

si sa va mai ganditi la faptul ca acum mai au un motiv -povestea cu caderea economia chinei - bursele scad aiureala pestevtot sa vedeti cum or sa se agate si ai noatri de asta ,ce sa mai zic cam pica prost si povestea asta tocmai acum cu codul fiscal ,bugetul pe 2016 , ,majorari sforaitoare de salarii , tembelisme de tot felul asa ca uite ca le vine ceva apa la moara ...culmea china..pai cum credeti ca va o sa fie decact o brambureala asa ca asteptam vesti bune candva,

Eufrosina Nedelcu spunea...

gata ,maine schimb tasta, mii de scuze

iceparu spunea...

Huhu@faci o gresala.Cei la care am facut referire erau sefi de filiala si nu lucratori la ghisee.Personal nu am nimic cu ei numai ca angajarea lor la SOV mi se pare curioasa.Privind datul afara sa avem pardon.A iesit cine a vrut.Unii dintre ei chiar voiau sa renunte la asemenea activitate dar pe timpul lui nea Nicu nu au avut curaj.Ti mine ca m-am staduit sa lamuresc o doamna sa ramana in activitate dar fara succes.Statul roman a avut grije de ei. La acea data pe unii i-a mutat in diferite parti ale Romaniei iar dupa un timp i-a adus inapoi.Ceeace afirm nu o fac cu tendinta ci numai pentru respectarea adevarului.
PS.Consider subiectul inchis.Cu stima,

avianyc spunea...

Huhurez

Schimbă apă ,subiectul este factor alergen .

Eufrosina Nedelcu spunea...

adevarul il stiu numai ei .poate si familiile lor, copii au fist scoliti si au meserii care acum le sant imputate , dece nu va ganditi ca au trecut 25 de ani cei mai multi sant oale si ulcele, iar cei care erau prin 1990 sant deja pensionari batrani ca si acest domn teodorescu, va mai aduceti aminte de TROSCA ? pai cine l-a ciuruit si si-a batut joc de el?ia vedeti cine? si pe urma dece dvs si cu toti ai dvs nu l-ati dat in branci pe ceausescu , >?ca acum dupa razboi vad multi eroi , si aceia despre care vorbim erau la fel ca dvs "LA ORDIN8 servea tara? nu pe mama lor . pai tara e mama noastra , vi se pare ca stiti multe ca si cei ce scormone prin arhive de zic ca ii bantue fantomele ,pai sa stiti ca o sa ii bantuie cu adevarat, multaaaaaaaaa vreme ., scuzati sant pareri personale citind ce a spus dl teodorescu cu simpatie domnule

Ionel N. spunea...

Eufrosina ,
in situatia in care esti autonoma si te poti deplasa ,fa te rog o vizita la muzeul de la Sighet ca sa-ti improspatezi memoria cu" LA ORDIN8 servea tara?nu pe mamalor"si dupa aceea mai discutam..... ce sau pe cine au servit persoanele pomenite de tine mai sus !

Eufrosina Nedelcu spunea...

nu cred ca ce v-am relatat eu ,ca o parere pur pesonala , are vro legatura cu muzeul de la sighet , eu ma gandeam ca nu v-ar strica sa stati de vorba chiar cu dl TEODORESCU , ca asta ar fi subiectul , si ca de blamat sant multi , eu v-am intrebat de ceva concret deci cine l-a ciuruit pe TROSCA, cine a impuscat copii de la otopeni transmisionistii asia care erau doar militari , etc ,ca vad ca si colegii de armata man de pe vremea lui ceausecu improsca cu venin pe aia de la fosta securitate ,ca si cum aceia erau din alta tara , nu credeti ca cel putin ei are trebuii daca i-au urat si invidiat inainte de 1989 m ar putea acum macar sa taca? eu locuiesc la giurgiu si nu am chef de sighet , daca e virba de inchisoare si detinutii pai nu securitatea a construt-o si nici ceausecu parese ca pe vremea aceia inainte de 1940 etc asa ca fiind istorie sa nu mai discutam decivorba luiTEODORESCU AJUNGE macar cei din armatede atunci si de acum ca toti asa cum ati fost santeti acum niste sa nu zic marati de pensionari .

iceparu spunea...

Frusinico,treaba cu Trosca precum si Otopeni au fost niste erori tragice.Intreaba-l pe cel ce a tras cu AG-9 poate iti confirma, si dece nu si pe cel ce a intocmit planul de paza si aparare al aeroportului.Daca memoria nu ma lasa pentru cooperarea intre fortele din interior si cele din experior se stabileau o serie de semne si semnale.Daca cineva le-a aplicat anapoda adio.Nu cred ca cineva a vrut intentionat sa omoare .Noi promotiile de dupa 1965 am fost educati altfel.Privind Dragomir,cel de la Sibiu trebuie sa se stie ca a fost adjutantul lui Milea ori daca Milea a fost facut tradator oare el cum ar fi fost tratat?A mai fost unul cunoscut ca protejat a lui Milea care in decembrie 89 a luat-o razna.Noroc ca nu la urmat nimeni in demersul lui.
Daca esti sincer cu tine mai analizeaza activitatea securitatii din vremea lui Dej si Draghici la pachet cu Tribunalele militare , procuraturile militare,si organele de partid.
Spre stiinta ta,pentru colectivizarea fortata au fost intrebuintati inclusiv ofiteri MAPN,din cei luati direct din fabrica sau agricultura asa zis ofiteri pe puncte.Sunt unul care a completat o cerere de inscriere in colectiv iar in 1991 am reusit sa o am in fotocopie in arhiva personala.Pistolul instructorului de partid se afla pe masa pe care scriam .Nu stiu daca avea si munitie.Tot cu titlu de curiozitate.In 1958 un ofiter sovietic,de aviatie, mi-a oferit 100lei cu rugamintea adresata parintilor mei sa fie asezata la icoana.Pastrez 100 de lei.

Huhurez Rez spunea...


Tiii! Uite cine ii condamna pe securisti, mai ceva ca Asociatia Fostilor Detinuti Politici! Ofiteri al Armatei Române, membri PCR, care depuneau acelasi Juramânt fata de statul comunist ca si cei de la Interne.
@Ionel,un detinut ajungea in inchisoarea de la Sighet dupa o cercetare penala care atunci, intr-adevar, o facea securitatea, un rechizitoriu intocmit de Procuratura Militara si o condamnare definitiva dispusa de judecatorii instantelor militare. De ce sunt condamnate doar organele de cercetare penala? Pentru ca asa le convine activistilor comunisti din esaloanele 2,3, care au preluat puterea post-comunista in România. Si... uite asa, au fost uitati cei care au facut legile in baza carora România a avut atâti detinuti politici, acuzati ca au subminat puterea populara instaurata de comunisti.
Daca nici cadre militare nu pot face deosebirea intre un ofiter de informatii si un ofiter de Penitenciar, ce sa ne mai miram de ziaristii din propaganda dirijata, precum Turcescu. Securistii pot fi condamnati pentru cercetarea penala, daca au facut abuzuri, dar nu pentru ce au patit detinutii in penitenciarele din perioada comunista.
Un proverb spune „ vezi-ti bârna din propriul ochi inainte de a cauta paiul din ochii altuia”

Eufrosina Nedelcu spunea...

pai domnule H acest domn este promotia din 1965 asa ca stie ce afla si el din auzite, asa este sant ofiteri ai armatei romane , cel putin in conjunctura actuala ar trebuii, sa taca ,aveti dreptate domnule H ,va transmit salutari de la casa mea din giurgiu si tineti-ne la curent cu ce fac astia cu legea asta a pensiilor militare ca ma intereseaza pentru cineva care trebuie sa depuna in ianuarie cerere de pensionare si acesta nu este conectat la internet si ma tot roaga pe mine sa ii mai dau de stire multam

Eufrosina Nedelcu spunea...

ha ha auzi dosar luat. pai cum l-ai luat? hai zau , esti tare, darvacum iti place cum astia cerecetaarea penala , cum judeca , iti place aiureala asta ., de vanzoleala prin salile de judecata fara nici o finalizare , va falfaie hotii pe la nas milioanele de euro furate , rromii fac nunti exorbitante si ,asta este libertate mult dorita? ha ha ha .se intorc pe dos aia de la securitate de la dss directia cerecetari penale cand vad ce fac astia acum ,,cam de astia sant unii acum de isi zic ca au fost detinuti politici , si pe urma vorbiti de perioada aia de pana in 1964 , nu stim noi cchiar adevarul asa ca predati doarul sustras delaCNAS ca nu e legalsa il aveti acasa . dle pensionar militar

Eufrosina Nedelcu spunea...

si inca ceva am si eu niste informatii si anume ca cei de la cerecetarea penala aveau pe masa codul de procedura penala sau cum ii zice , mi se spune de cineva ca mdaca faceau abuzuri .si aplicau gresit acest cod de procedura penala erau dati afara din serviciu si chiar mai rau , asa ca aia aveau un cod asa cum au si astia ,ma gandesc ca nu ei faceau legile , codurile etc , daca acest domn care este f suparat pe securisi putea sa se revolte atunci nu acum .. si cu asta scuzati gata

avianyc spunea...


Bai Eufrosina ,daca esti batuta-n cap ,du-te si te cauta de circuite la un specialist. Si ca sa nu inghiti galusca nemestecata ar fi bine sa stii ca dosarele s-au deseccretizat s-au transferat la CNAS si cu o cerere poti sa-ti recuperezi dosarul in numele familiei,etc.
Din cîte se vede destept/eata-inteligenta nu ai fost, da in schimb prostie si inapoiere ai cît duce trenul.
Iar Huhurez sa nu stearga ca stergeam eu asa ca sa nu-i fie afectat” globul” si poate si completam cu afirmatia ca acesta categorie pe linga abuzurile savîrsite a fost si un rau absolut necesar in anumite privinte.

Huhurez Rez spunea...

Comentariu sters din greseala...
avianyc a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Col(r) Filip Teodorescu despre ACMRR din SRI si a...":

Huhurez
Ai mers prea departe .daca as avea posibilitatea ti-as pune la dispozitie un dosar din arhivele CNAS al unui detinut luat la miez de noapte din pat pe motive absolut puerile ,condamnat nu politic desi saltat pentru motive politice ,ci prin metoda lor golaneasca ca infractor de drept comun (ca sa nu poata beneficia acum de despăgubiri),omorit prin calcare in picioare cu calul la canal pentru refuz de hrana in 51 cu eliberare certificat deces doar in 58, fara ca familia cu doi copii orfani sa fie instiintata.
Chiar crezi ca cei de la penitenciare au fost vioara intiî in aceste grozavii.
Chiar iti trece prin cap sa compari santieristul de la armata cu gulerul alb al acestor timpane si calai in cercetari.

Eufrosina Nedelcu spunea...

foarte bine atunci bucurati-va si puneti dosarele alea sub perna si visati , in rest pacat ca nu ati inteles nimic asa ca ramaneti sa va bucurati de faptul ca aveti acum ocazia sa va razbunati asa cum puteti dar eu zic ca nu e bine salutare si nu ma mai intereseaza orice veti mai spune la giurgiu e frunos va invit la un pahar de ,,,bors

iceparu spunea...

Frusinico,gresesti ca ma provoci.Daca te referi la mine,care nu sunt promotie 1965, ,tin sa-ti precizez ca nu vorbesc din auzite.Timp de 10 ani am pastrat ca secret ca o ruda de gradul intai a fost condamnata si a executat inchisoare,6 ani, la Aiud pentru tiparire si difuzare de manifeste anti Ceausescu.Stii cine l-a condamnat?Tribunalul militar.Nu a fost batut de cei de la securitate.M-am ferit ca dracul de tamaie sa fiu promovat intr-o functie care era catalogata a fi in nomenclatura CC pentru ca in asemenea situatie se mergea la rude de gradul intai.Stiam ca un ofiter mai mare ca promotie,cu pregatire de atasat militar a avut nesansa ca la o verificare de cadre sa se afle ca socrul facuse politica taranista.Urmarea.Din propunere de loctiitor comandant de divizie a ajuns sef de stat major batalion de irigatii.Alti in 1986 a fost trecuti in rezerva pe motiv ca frati sau surori au ramas in tari straine. Spre stiinta ta.Un individ,civil ,si-a manifestat public nemultumirea privind politica lui nea Nicu si a fost internat la urgenta fara voia sa ,in spitalul de psihiatrie.Unui fost atasat militar,trecut in rezerva,securitatea i-a refuzat avizul favorabil pentru a manui documente clasificate intr-o intreprindere civila.Si exemple sunt nenumarate.
In alta ordine de idei.Cu caracter de divertisment. Seful meu care era general in 1982,mi-a facilitat citirea: Memoriilor lui Hrusciov,Procesul marii tradari,Istoria razboiului pentru reintregirea neamului,Brosura PERESTROIKA si a buletinelor informative cu caracter militar,AGERPRES
Pana si ILIE CEAUSESCU a afirmat cu caracter de divertisment ca in 1945,PCR avea numai 1000 de membri si ca garzile patriotice erau inexistente.
In 1983 ,ofiteri ai armatei romane,de la gradul de capitan pana la general,inclusiv, discutau isi doreau ca secretar general al PCR si presedinte al Romaniei pe ION ILIESCU.Ca era bine sau rau asta este alta discutie.
La cine te referi ca a sustras dosar?Spre stiinta ta,cererile de inscriere in colective se afla in arhiva oricarui CAP si nu sunt clasificate.Iti doresc multa sanatate.Fiecare cu convingerile sale.

Eufrosina Nedelcu spunea...

imi pare rau dle iceparu ,este posibil sa nu ma fi inteles , va referiti la abuzurile unora din vechiul sistem politic de dinainte dde 1964 dar sui acum cum este ,si atunci trebuiau sa respecte niste legi ,sa respecte un cod de procedura penala , ca si acum , in afara lor sant abuzuri si trebuiesc pedepsite dar acum avet acest prile daca se dovedeste atunci aruncatii in puscarii ,dar pana atunci nu e bine sa vorbiti la general . ,ce ati relatat este de luat in seama .dar acum va place ce se intampla in tara asta ? faceti ceva? hai sa nu ne mai sfadim ca nici dvs nici eu nu avem -sper -vreo vina ,va doresc o pensie nu atat de mare cat de lungga cu bine

Don Corleone spunea...

@iceparu
spuneti lucruri corecte si de bun simt>am si eu cateva exemple de acest gen
DC
PS o observatie: cu eufrosina va pierdeti timpul>Si peretii v-ar intelege mai bine

Eufrosina Nedelcu spunea...

si mie imi pare rau ca m-am antrenat in discutii cu acest soi de oameni , atunci ramaneti sa balacariti pe cine vreti ,dragi pensionari militari .se poate sa fi fost din cei de dupa 1990 si de aceea ganditi asa , eu nu trebuie sa imi pierd timpul cu oameni plini de venin, atunci triti-va viata in vremurile astea si sper sa nu apucati alte vremuri cand va vor intreba dece acum nu ati facut decat sa injurati , pensia oricum va va ramane asta pe care o aveti ...veti vedea salut

Don Corleone spunea...

@iceparu
cel mai mult ma amuza ca ai pomenit de Sighetul Marmatiei.Raspunsul a venit prompt si mincinos.....eufrosina....."eu am casa in Giurgiu"
Daca spuneai ceva de Constanta sau de Rahova,precis avea "casa" pe la Timisoara.Unii desi la un pas de analfabetism au ramas parsivi iceparule,...au ramas parsivi...hi,hi
DC
PS ...si tot n-a schimbat "tastatura" ca aia se "schimba" din cat ai invatat in scoala nu din mufe USB

Eufrosina Nedelcu spunea...

faceti conversatie cu mine? bravo,frumos ,asa e nu am schibat-o, ma hotarasem sa nu mai scriu azi pe ea .dar fiindu-mi dor de dvs ,vedet scriu ,asa prost cum vedeti , zau ,santeti chiar simpatic , ce sa facem ,subiecte urate ne fac sa fim chiar rai ,dar gatsa ,eu am inteles ,santeti un pensionar din cei care ati venit in armata dupa 1990 , iar acest gen de rafueli sant peste tot , tocmai de aceea ziceam ca macar cei din armata puteau sa se abtinas ,dar nu va voi mai supara cu modul meu de a pune [roblema , cu toate ca daca m-ati cunoaste indeaproape sant sigura ca nu v-ar displace o converstie ,ok , dar ce faceti cu legea asta a pensiilor ca am impresia sa se duce de-a dura ,.......cu simpatie dar nu cea din email sa va spun cine?altadata .dar sincer di giurgiu

Don Corleone spunea...

@frosa
nu avem nimic de "conversat"...si aflati pe aceasta cale ca urmeaza sa ies la pensie in 2022...sa ne vedem cu bine!!

Eufrosina Nedelcu spunea...

si nici nu avem ce ,fiidca subiectul era cel postat de domnul H ,asa ca nu ati avut curajul sa va referiti la ce era in interviul luat dlui filip teodorescu , era de bun simt sa faceti despre asta aprecieri nu referitor la bazaconii de pensii ,,,aaaaaa pe care nu o sa o vedeti ...militara

emillian123 spunea...

D-na Eufrosina NEDELCU: din textul legii e clar ca pensiile recalculate NU SCAD(raman in plata pensiile mai mari,anterioare acestei noi recalculari, iar aceste pensii in plata -s-ar putea sa nu mai fie indexate o anumita perioada-pana ce pensia nou recalculata -ajunge din urma pensia ramasa in plata=la fel cum se intampla si in prezent cu pensiile platite pe lg.241/2013); daca si cand se va aplica aceasta lege 223/2016-e o alta poveste...!