6 aprilie 2017

Adăugat în:

Ministrul Muncii despre Legea salarizării, după ce a fost aprobată de Coaliţie la Sinaia

Potrivit proiectului, salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade, trepte şi gradaţii în funcţie de vechime.
 "Gradațiile se acordă în procent de 7,5% pentru gradația 1 de la 3 la 5 ani vechime, 5% pentru gradația 2 de la 5 la 10 ani, pentru gradația 3, între 10 și 15 ani vechime, procentul este de 5%, gradația 4 de la 15 la 20 de ani este 2,5%, iar gradația 5 peste 20 de ani, procentul este de 2,5%", a arătat ministrul.
 "Sporurile nu au fost tăiate. Toate cele care erau înainte în lege se vor regăsi în continuare, diferenţa este că s-au plafonat la ordonatorul de credite la 30%, ca să oprim sarabanda care a dus în unele instituţii publice la o anvelopă de 70-80 la sută sporuri. În cadrul instituţiei per total anvelopă trebuie să fie de 30%. Un poliţist care lucrează în stradă poate să ajungă la 70-80 la sută sporuri, dar cei de la birou trebuie să aibă sporuri mai mici", a punctat Vasilescu.

 De la 1 iulie 2017 se acorda majorări salariale personalului militar (+20% faţă de nivelul din martie 2017), poliţiştilor (+5%), iar de la 1 ianuarie vor creşte printre altele salariile în educaţie (+50% faţă de decembrie 2017), administraţia locală şi în sănătate. "Medicii şi asistentele vor intra la 1 ianuarie 2018 cu toată creşterea. Concret, valoarea la care ar trebui să ajungă în anul 2022 va intra în plată cu 1 ianuarie 2018, însă ei nu vor mai creşte deloc până în 2022", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

 Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/legea-salarizarii-amanata-din-nou-proiectul-privind-salariile-bugetarilor-nu-a-fost-semnat-de-liderii-coalitiei-guvernamentale_349775.html#ixzz4dVANfVOi

13 comments:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

M-a descurajat rujul Olgutei de culoarea neglijentei! In ce privesc soldele, de mult nu mai suntem activi...Sanatate sa aiba flacaii noilor generatii, ca bani vor avea suficienti pentru strictul necesar de hartie igienica italiana si pasta de dinti saxona, dar si conditionati sa nu se insoare de tineri cu niscava pagube pentru soldele destul de fragile pentru mofturile cu pretentii de pitipoance! Succesuri, baieti, si ochii cat cepele pe carduri si portofele!

BOGDAN spunea...

De la 01.07 scad FUNCTIILE cu o treapata . La ce functie se va aplica marirea de 20%.

mirelamarinescu@917 spunea...

SE MAJOREAZA de la 1 iulie cu 20 % soldele de functie , de grad NU? cei de a STS sant sau nu militari ?

pop iuliu spunea...

Interesantă propunerea de majorare a soldelor militarilor cu 20%. Putem sa speram si la majorarea pensiilor militare, ipoteza având la baza faptul ca la recalcularea pensiilor pe noua lege a fost aplicată o majorare similară acordată cadrelor active la 01 Decembrie 2015.
Sa avem weekend liniștit si sa ne bucurăm cu toții de Florii! La mulți ani celor cu nume de floare!

CEZAR spunea...

@ Bogdan ..la functia de general la maxim pentru toata lumea ....!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Pop Iuliu, se zicea ca e posibil ca singurele pensii care vor creste de la 01 Iulie s-ar putea sa fie doar cele militare, fara Politie si SRI, dat fiind cresterile lor salariale superior noua, insa inca nu se stie precis ce si cum, pana nu suntem anuntati oficial, ca pe presupuneri ma indoiesc. Doar @Huhu Rezea ne poate lamuri mai precis.

Mitica spunea...

"Gradațiile se acordă în procent de 7,5% pentru gradația 1 de la 3 la 5 ani vechime, 5% pentru gradația 2 de la 5 la 10 ani, pentru gradația 3, între 10 și 15 ani vechime, procentul este de 5%, gradația 4 de la 15 la 20 de ani este 2,5%, iar gradația 5 peste 20 de ani, procentul este de 2,5%", a arătat ministrul.
D-le Huhu....ori ca nu inteleg eu...ori Olguta iar a incurcat-o...adica cu cat ai vechime mai mare in armata ...iei bani mai putini la sporul de vechime??

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Aici, prin militari se întelege că se referă la toți cei care au solde militare, indiferent de structura militară din care fac parte. In MAI doar polițiștii au salarii. Jandarmii, pompierii și, se pare, că și cei din aparatul administrativ au solde. La fel... și cei din servicii au solde militare.
@Mitica
Se pare că, în noua filosofie socială, este incurajată începerea activității... a muncii. De ce ar trebui să te mai cointereseze să rămâi în activitate și peste vechimea de 20 de ani?

Leonard spunea...

Eu cred ca pt. a se putea aplica Art.2 alin.(b) din L223trebuie trebuie sa se procedeze astfel si dau un exemplu;
- pt. un maior activ la minim: se stabileste cuantumul soldei la 01.07.2017 compus din solda functie = 3070 lei + solda de grad = 490 lei + gradatiile ( sa zicem)15% rezulta suma de 4094 lei care este practic Baza de calcul utilizata pt. orice maior care are aceeasi situatie ca respectivul exemplu.
- rezulta ca pt. pt. un maior pensionar care are conditiile identice cu exemplul dat , pensia trebuie sa fie Procentul aferent vechimii totale cumulate din BCU
Sa zicem ca maiorul nostru are 35 de ani vechimea cumulata . Rezulta ca pensia lui va fi 75% x BCU ; adica 0,75 x 4094 = 3070 lei. Prin urmare toti maiorii pensionari care au aceleasi conditii ca maiorul dat exemplu , vor avea toti aceeasi pensie de 3070 lei ,INDIFERENT DE CAND S-AU PENSIONAT . Asta cred eu ca este o recalculare si actualizare a pensiilor in concordanta cu Art 2 alin b si Art. 60 al L223.
A se aplica o majorare de 10% sau 20% la pensiile in plata , nu ar face altceva decat sa perpetueze NEDREPTATEA si incalcarea PRINCIPIULUI de la Art.2 alin b din L223

gheo spunea...

Poate gresesc, poate NU, dar la o prima vedere, solda unui sublocotenent / plutonier adjutant este *pe aproape la egalitate cu salariul pe care il va avea o ... *garderobiera sau infirmiera !!!.

CEZAR spunea...

Tipa Coarna ca din gura de sarpe ..ca nu-i ajung sporurile !
Simte ca le taie Olguta macaroana din care au supt cu nesimtire ....!!

doc987 spunea...

Intram in polemica folosind,uneori, cuvinte care depasesc comportamentul civilizat. In acest moment avem promisiuni ca NI SE VA DA.......Stie cineva , fiind sigur pe ceea ce spune, cand,cum si daca se va intampla asta ? Nu. In acest caz, toate discutiile, sunt de principiu ...reprezinta decat ceea ce ne dorim

mirelamarinescu@917 spunea...

TOTUSI ,ce dracu fa cu oug 57? si art 40? s-au dat atatea amendamente, au stricat zie intregi de disutii in comisii, degeaba?