28 martie 2019

Adăugat în:

Ei au decis, împreună cu Dragnea, elaborarea unei noi legi a pensiilor militare

COMUNICAT al președintelui ANCMRR

Astăzi, 27 martie 2019, la sediul Camerei Deputaților, a avut loc o întâlnire a reprezentanților asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere cu președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaților, Lia Olguța Vasilescu, secretarul Comisiei pentru Apărare din Senat, Mihai Fifor şi chestorul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Au participat următoarele structuri asociative din sistemul de securitate națională, ANCMRR Alexandru Ioan Cuza, AORR, ROMIL, ANCMRR MAI, ACMRR SRI, SIE, STS, SPP.

A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieșit la pensie în ani diferiți, cu pensii diferite, deși aveau funcții şi grade egale, dar şi același număr de ani lucrați.

Situația este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechități. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp, ceea ce în termeni parlamentari echivalează cu amendarea actualei legi în sensul discuțiilor care au avut loc pe tema eliminării discriminărilor.

Președintele ANCMRR “A.I.Cuza”
Gl.lt.(r.) Neculai BĂHNĂREANU

54 comments:

hankook spunea...

Imposibil de realizat asa ceva....oare cum puteti crede ca un colonel de la DFC sau un general din orice structura , care vor iesi la pensie in viitor, vor avea pensia egala cu a omologilor iesiti la pensie in urma cu 20 de ani, sa zicem ??!! Multitudinea de sporuri acordata in ultimii ani, va face diferenta ! Totul este o vrajeala electorala ..si-au dat seama ca voturile noastre conteaza, totusi , in conditiile politice actuale.

Stelian P. spunea...

...."Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium, iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă"....

Se fac calcule, se promit voturi iar unii inca nu au primit actualizarea pe legea in vigoare.

Huhu Rezea spunea...

@hankook
Pune mâna și citeste L 153 înainte de a fi neincrezător ca țața Floarea, care nu crede pentru ca e proastă.
Legea 153 prin actualizarea pensiilor militare egalează soldele de grad și funcție, indiferent de perioada trecerii în rezerva.
Nu am ajuns în comunism ca militarii cu aceeasi funcție și același grad sa aibă solde lunare egale, Soldele lunare sunt diferențiate de sporuri și indemnizații asa cum sunt ele definite în noua lege a salarizării.

ghiorghe bejan spunea...

Domnilor, numai naivii pot să-i creadă pe participantii la această sedintă secretă de la Camera Deputatilor (la care Sindicatele din MAI si din Penitenciare nu au participat).Discriminările nu sunt create de Legea 223/2015.Aceste discriminări au fost create de Olguta,Vîlcov si Dragnea prin OUG care au făcut ca L 223 să nu poată fi aplicată asa cum a fost aprobată.De ce până în prezent OUG nr. 57 si 59 nu au fost discutate in Parlament, asa cum prevede Constitutia ? Vă rog să nu mergeti, din nou, după fenta Olgutei. Ce să facă o nouă lege a pensiilor, să le aprobe lor prostiile si ura pe care o au fata de militarii activi si in rezervă.De ce nu aproba si o alta lege a salarizării militarilor prin care să-și repare greșeala de a plati miltarii la nuvelul muncitorilor necalificati.

hankook spunea...

@huhurez Ce simpatic esti !!!! Am vazut desene animate mai bune decat argumentatiile tale, vecine cu "tipatul" inaripatei colorate din reclama cu Sennalax...Daca tu crezi in promisiunile lor, e fix treaba ta !

Cezar spunea...

Bajane....mai bine taci si trage apa după ce si spus!!

Huhu Rezea spunea...

@Bejan
D-ta nu observi ca la întrunire au participat doar Asociațiile de rezerviști patronate de instituțiile militare?
Sindicatele sunt afiliate la UNPR.

Romel spunea...

aici trebuia pusa problema actualizarii soldei de functie..si de grad si era totul ok..Ce atata zbucium , era simplu..Dar e totul un fake...

Iulian Mares spunea...

Bejan,
Ai inceput cumva LM in Bucovina?

M spunea...

E vorba de acordul-cadru încheiat din 2017 care a organizat cele 9 organizatii ale REZERVISTILOR din SNAOPSN.
Acestia au trimis prin februarie un Apel catre mai multe institutii la care a raspuns acum Dragnea et Co.
De aceea la discutii au participat doar semnatarii Apelului.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Asa este, Onorabile: Sindicatele sunt afiliate la UNPR, DECI LUCREAZA IN FOLOSUL REZERVISTILOR! Vivat Generalul Oprea si UNPR, salvarea rezervistilor militari! Oricum, Dl General a afirmat ca nu va accepta sa guverneze decat intr-o alianta cu PSD! Deci, avem sanse cu carul fratilor!

Cezar spunea...

Romel...sa te calce tankul..ca bolovănos mai esti!

Dan spunea...

Nu cred ca o lege se poate face peste noapte. De ce nu modifică legea actuală prin OUG?

Dan spunea...

Nu cred ca o lege se poate face peste noapte. De ce nu modifică legea actuală prin OUG?

M spunea...

Povestea e asa:
- 9 organizatii ale rezervistilor din SNAOPSN au semnat un act de asociere.
- luna trecuta au trimis un apel comun catre multe institutii (toate din SNAOPSN, Camera Deputatilor, Senat, Presedintie)
- au reactionat: Carmen Dan (a discutat despre acest apel la intalnirea 19.03) si mai tarziu Dragnea si cu aia din comunicat. Se pare, dar nu am confirmarea, ca pe Budai l-ar fi chemat Olguta si ca el ar fi implicat in solicitarea de modificare a OUG).
- Johannis a atacat Apelul rezervistilor din SNAOPSN la Curtea Constitutionala. Asteapta decizia acesteia pentru a le face dosar penal semnatarilor pentru tradare! :D

Apelul poate fi citit aici (scuze! nu l-am gasit in alta parte!): https://www.acxie.ro/wp-content/uploads/2019/02/APEL.pdf

Cezar spunea...

Corneliunsson
Hai fi boier...baga niste osanale pentru Olguta
S.a măritat si ea : zi si tu sa.i fie casa casa, masa masa , bărbatul devreme acasa etc..

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Această inițiativă este luată sub egida Camerei Deputaților, o instituție a statului, și nu s-a vrut implicarea asociațiile rezerviștilor în vâltoarea disputelor politice.
Din păcate, sindicatele rezerviștilor deja si-au fixat orientările politice, compromițându-si, oarecum, credibilitatea.
Din Comunicatul ANCMRR înțeleg că se are în vedere doar înlăturarea din actuala lege a pensiilor militare a discriminărilor intre generațiile de rezerviști, discriminări introduse prin Ordonanțele 57/2015 și 59/2017 de guvernele Cioloș și Tudose.
Inlăturarea discriminărilor se poate face rapid prin punerea pe ordinea de zi a Camerei DEputaților a legilor de aprobare a celor două ordonanțe.
Operașiunea scoate complet din joc intervenția nefastă a gulerelor albe cu cotiere în procesul de legiferare de după adoptarea Legii 223/2015.

Huhu Rezea spunea...

Astăzi la orele 19,00 Dragnea va face importante declarații de presă.

ifrim spunea...

Un motiv de luat in seama legea pensiilor militare poate fi si supararea activilor ce se apropie de pensionare cu limitarea net la net!

Trofin spunea...

Zilnic trec pe la aceasta adresa si de fiecare data ma indeamna gandul sa mai dau cate o replica dar imi revin si ma intreb :cui ma adresez ? Oare , dintre toti cei care trec pe aici si-si deapana gandurile , cati or fi fosti sau actuali militari , adica militari adevarati , consacrati profesiei si responsabili fata de juramintele depuse ?. Cred ca foarte putini indeplinesc criteriile pentru a fi considerati militari adevarati. S-a lansat o idee foarte serioasa privind eliminarea discriminarilor intre pensionarii militari si in loc sa o sustinem , sa o promovam , sa intrevedem solutii , noi ne batjocorim si invocam in sprijinul batjocoririi motive politice. Pacat !

Gigi spunea...

Totul pentru eliminarea OUG criminale care au golit de conținut Legea.pensiilor militare.Mai este cazul sa le enumăr?
Nu vă lăsați amăgiți de cei care ne-au ciugulit pensiile militare!
Se încearcă o nouă amăgire a noastră prin tragere de timp.
Au trecut aproape patru ani de când a fost promulgată actuala lege a PMS,2 ani să le recalculeze,trecând prin mai multe modificări (acele OUG),acum se vrea o nouă lege să mai treacă 3-4 ani până se aplică,totul că să nu se treacă la actualizări,exact cum am bănuit în intervențiile mele anterioare.Ne țin până în 2022 agățați,iar din acel an schimba legea,așa cum se încearcă acum.Prost să fii să nu înțelegi ce se întâmplă!

Dan spunea...

Să sperăm că promisiunea unei noi legi nu anuleaza actualizarea pensiei cu majorarea soldei de grad.

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Ce te bucuri așa pentru actualizarea soldei de grad?
Dacă te iei după cele ce scriu @mos alecu și @Trofin pe facebook, și 2 case sectoriale, pentru câțiva lei puși la grad pierzi toate indexările din 2016 încoace.

Huhu Rezea spunea...

@Trofin
Unii se oftică dacă ideea nu a fost lansată de idolii lor politici. Sunt în stare să renunțe și să se bucure dacă Drc-nea le rezolvă problema.
Te asigur că sunt mii de cititori pensionari militari care citesc blogul.
NU te uiți și d-ta la trafic?
Te-am rugat să vii cu expertiza cunoscută și să analizezi diferența dintre actualizarea SRI/MApN și cea a MAI.
Din cele scrise pe alte pagini, am văzut că nu ești de acord cu corecturile aduse pe acest blog unor decizii de actualizare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Oare de ce Dogaru si SCMD nu au fost invitati? Cica au fost invitati numai spionii si contraspionii, zice Col Dogaru! Se incearca Marea schizma din anul 1238, dintre ortodoxi si catolici? Hmmm! Ceva pute aici!

mosmartin16 spunea...

...de va fi o noua lege a pensiilor militare ...singura varianta echitabila si nediscriminatorie in timp ...va fi cea de care am mai vorbit ....vom vedea !!

Leonard spunea...

Este ceva vreme buna de când ,pt. amabil , conditionalul "daca" este norma de masurare a dorintelor neverosimile. Si ce este mai important , ca "dacă" este si un catalizator de inflăcărare.
Pt. mine , "dacă" , este numai un anestezic precursor de speranta DEŞARTĂ.
Dacă, Dacă ,
PS
"Dacă" practic nu devine
Mijloc de corecţie,
Speranţa va rămâne
O simplă... erecţie.

SUS, SUS de tot cu DACĂ !

Iulian Mares spunea...

Replică pt Leonard...la o nouă lege și cuantumul avantajos!

Daca pleci usa nu o mai inkide
Sper sa treci poate maine pe aici
Te petrec si ma uit la tine
Parca pierd ceva din mine
Zau, imi e greu.

Poate daca ploaia s-ar opri
Si din cer n-o sa mai cada lacrimi
Stele ar rasari, tu ai veni
Suparat NU sunt, Doamne iar
...........

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leonard:
DACA iar se va produce
O schimbare legitimă,
Pensiile sa ni le incurce,
Nu se scoală nici o râmă!

CEZAR spunea...

Lasati voi ..pacatosilor orice speranta de vesnica furaciune...!!
Noua LEGE va avea scheletul asa cum am mai prorocit...CONTRIBUTIVITATEA...
Pe langa aceasta se vor lipi cateva actibilduri specifice militaresti ...care vor constitui suport pentru ..demnitatea si si onoare (sic)
CorneliunSSon..Daogarul a devenit NEFRECVENTABIL pentru toata lumea ..
In prostia lui si in dorinta lui de a reamprliga problema ..tipa ca un idiot ..aseara la tv...Ce lege ..avem legea noastra !!?? care-i foarte buna ..!!??....
Noroc cu Cretuleasca ..care i-a zis asa din coltul guritii...hai pa......!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Cezarica, Corect la patrat si cub cu contributivitatea! Asta mi-a marit mie pensia! Dogaru...Il supara rau pana si pe Oprea, mai ales ca are greturi de General, la valoarea lui de Colonel sindicalist, Dr in in Istria PCR! Cand Generalul il cheama la ora de...la discutii, si el isi cauta alte preocupari, sa arate ca nu se supune nimanui, atunci si Generalul il lasa sa-l bata vantul pe strazile goale, cand i se scoala de greve in locuri pustii si pe vreme nefavorabila! A doua oara nu-l mai cheama, caci membrii de sindicat conteaza, si toti il simpatizeaza pe Oprea!

M spunea...

Si eu sunt pe contributivitate. In cariera nu este mereu obligatoriu ca cele mai bune 6 luni sa fie in ultimii 5 ani.
Olguta a luat procentele cele mai mari de cresteri (alea la soldat si fruntas) si a zis "iata o sa se dubleze pensiile pentru ca noi o sa dublam salariile." Nu a vrut sa spuna ca atunci cand iesi la pensie iesi de obicei de pe functiile/gradele finale ale corpului iar acolo cresterile erau muuuult mai mici.
Si Dogaru si Coarna sunt din ce in ce mai putin frecventabili.

Leon spunea...

Stiati ca anul trecut au fost 8000 de persoane din sistemul militar care au primit 640 lei/luna, pensia minim garantata (indemnizatia sociala)..??

Huhu Rezea spunea...

Apropo de zicerile domnului Dogaru.
Din art.40 al OUG 57 trebuie reținut, nu abrogat, ceea ce este bun, cum ar fi modificările privind actualizarea elementelor bazei de calcul din art. 109 și 110 din L 223

BONIFATIE spunea...

Domnilor colegi de breaslă!

Iar o luăm pe lângă ce ne uneşte şi ne trezim pe o arătură îngheţată şi neînsămânţată.
Am trecut de la versuri albe la cele cu rimă. E bine pentru oblojirea sufletului dar rămânem în final ca poeţii, cu buzunarele rupte.
Problema nu este cu nefecventabilii. Asta-i o găselniţă manipulatorie pentru a pune iar botu` dincolo de ceea ce ne intersează.
Fac apel la unitate, respectiv la frecventabilitate, însă pentru a rezona, adică pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă, profitabilă tuturor, este obligatoriu ca reprezentanţii tuturor asociaţilor şi sindicatelor militare, care au un evident scop comun, să mai lase din orgolii.
Ne dezbină multe şi mulţi dar să nu aruncăm la coş ceea ce ne uneşte.
"Urcarea la cap, de la general la caporal", ne afectează în interesul comun (era să zic naţional), spre bucuria politrucilor care după alegerile apropiate iar vor uita promisiunile demagogice.
Până prin 2010, când ne pensionau pe Legea nr.164/2001 (pe cei cu grade militare) şi, respectiv, pe Legea nr.179/2004 (pe cei cu grade profesionale), majoritatea militarilor pensionari erau mulţumiţi.
Cui i-a venit ideea de a băga băţul prin gardul cazărmilor (care au mai rămas)!?
Bineînţeles că întrebarea este retorică pentru că, ideea, o cam ştim cu toţii cui i-a venit, după ce am ajuns, numai unii cu sacii în căruţă, pe tărâmurile NATO şi UE.
Personal am câştigat şi "pe contributivitate", deci nu fac nici o pledoarie "pro domo" dar mulţi s-au cam fript iar reparaţia de care au beneficiat pe Legea nr.241/2013 a fost doar parţială.
Renunţarea la principiul contributivităţii îi afectează pe cei cu mulţi ani de muncă (aici îi dau dreptate d-lui Drăghici), inclusiv în "civilie", sens în care trebuie ca parlamentarii, dacă tot vor să dreagă busuiocul, trebuie să aibă în vedere că sunt mulţi pensionari militari care au lucrat sau lucrează şi după 01.01.2016, cu contributivitate substanţială lunar (la un brut de cca 4.500 lei contribuţia la CAS este de peste 1.000 lei/lunar) iar aceştia nu au realizat încă stagiul minim pentru a face demersuri şi pentru pensie civilă pentru că perioada de civilie de până în 2016 le-a fost cuantificată la pensia recalculată şi care or mai trăi până prin 2026... Dumnezeu cu mila.

Dacă nu credeţi, apropo de demagogia politicienilor, aveţi răbdare până după "florar".

M spunea...

Aici cred ca toti suntem de aceeasi parere: trebuie sa fim uniti si sa ne aparam drepturile!
La o negociere este important cine te reprezinta. Nu obtii nimic daca celui care te reprezinta i se umfla o vena in cap, se inroseste si incepe sa strige aiurea.
Poate o pozitie ferma de tipul:
1. nu negociem cu Olguta si Solomon doua persoane care in repetate randuri au afisat o evidenta ură împotriva militarilor si politistilor!
2. prima măsură este suspendarea aplicării OUG-urilor care ne dezavantajeaza - ATENTIE!!! Apare un risc major de a avea un al doilea val de treceri in rezerva!!! De aceea trebuie gandit un mecanism de implementare graduala si neaparat prin consens politic - ca apoi vin USR+ sau PNL si iar taie pensiile militare!
3. sunt de acord ca pe termen lung contributivitatea este solutia dublata insa de cresterea procentelor OMM la 30 - 40 - 50%. Sa nu uitam ca un 50% in plus practic este egal cu cel luat de ziaristi, arhitecti sau scriitori - oameni care nu au nici un drept constitutional lezat!!

avianyc spunea...

@ Huhurez
Corect cu o completare.
Retinut ce este bun si eliminat ce este rau precum actualul art 60 din L 223 modificata la care face trimitere art 110 se pare.
De asemenea in baza art 28 ,109 ,110 modificata de urgență metodologia de stabilere a bazei de calcul a cuantumului pensiei M 25 in asa fel incat sa permita actualizarea tuturor rezervistilor pensionati înainte de 2016 la procentele indemnizatiilor ,g-urilor detinute in cele 6 luni alese si acceptate in baza de calcul la nivelul detinut de activul similar beneficiar ar L 138/1999 la momentul 01.01 2016 . Procente calculate din noua solda de grad si functie ,etc actualizata la 01.01 2016. In felul acesta discriminarile intre rezervisti pensionati in ani diferiti inainte de 2016 ar fi eliminate.
Asta ca masura reparatorie pentru cei pensionati inainte de 2016.
Apoi daca ipotetic s-ar reactiva fostul art 60 din L 223 originala ,actualizare anuala a aceastei baza de calcul stabilita corect la 01.01 2016 pentru toti cei pensionati inainte de 2016 si ulterior datei de 01.01 2016, prin actualizarea tuturor drepturilor salariale acceptate in baza de calcul cu majorarile anuale cf aplicarii L 153 ,inclusiv actualizarea anuala ,2017 ,2018 ,2019, 2020 ,2021 a indemnizatiilor si g-urilor din baza de calcul cu procentele corespunzatoare majorarilor soldei de functie ,grad ,etc ( functie de cum prevede L 138 calcularea fiecarei indemnizatii sau g-uri).
Apoi din 2022 intrare in normal pe fluxul L153.
În felul acesta ar fi eliminate discriminarile intre terti pensionati in ani diferiti si ar avea de castigat toata lumea ,cel putin în comparatie cu fosta L 164.

avianyc spunea...

@ iubitori de contributivitate
Daca esti finantist , intendent ,sef la resurse umane ,alte functii calduțe de birou ,etc poti sa muncesti până la 65 de ani cel putin.
Daca însă faci cu totul alte meserii supuse conditiilor vatamatoare, riscului crescut de pierdere a vietii nu prea merge mult peste 50.
Plus că aceasta ”contributivă ” acorda pe actualele grupe de munca 50% plus la punctul de pensie si pentru seful contabil CS si pentru pilotul de supersonic AC.
Trebuie gândit de 10 ori înainte de a taia odata. Că apoi asa ramâne .
Personal consider ca militarul trebuie sa fie permanent corelat cu solda activului similar în functie.
Ori L223 ofera toate sansele unei legi foarte bune daca este cosmetizată corespunzator si corelata la baza de calcul a pensiei cu veniturile activilor similari în functii salarizati pe L 153.
Plus acel OMM pe deasupra.
Necorelarea cu activul te lasa cu ochii in soare peste câtiva ani pe contributivă.

CEZAR spunea...

T2+1,
Cata inteligenta...de aia pica avioanele..!
Coreleaz-o tu ....

Dan spunea...

Citesc și mă minunez câte inepții sunt slobozite aici.
Cu punctajul mediu obținut în baza Legii 119/2010, ating un cuantum mulțumitor al pensiei, dar pe principiul înclus în Legea 263/2010, unde punctajul total se împarte la 35 ani, ........
Apreciez că vorbiți de CONTRIBUTIVITATE, dar gândiți-vă și la colegii care, vrând-nevrând, s-au subsumat dorintei lui Uncle Sam, respectiv desființarea MU și U de luptă, rămânând doar brigada de protocol și câteva U și SU de mercenari-carne de tun, aservite, pentru bani, intereselor „licuricilor” și trimise la dracu-n praznic, pe teatre de operații îndepărtate, unde România nu are vreun șpil.

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Iar ești în urma cu informațiile.
Noua lege civila nu mai calculează punctajul prin împărțirea sumei punctajelor anuale la stagiul complet de cotizare. Suma pu tafelor se înmulteste cu 75.

Dan spunea...

Dar suma aia pentru demobilizați nu-i mai mică pentru ei, cei care au apucat să presteze 10-12 ani în Armată?

PS: Poate-l obligi pe tiz să-și modifice nickname, căci văd că postează aiureli și colegii presupun că eu aș fi autorul.

avianyc spunea...

@ Cezar
Las că ți-o corelează Olguța ...
Tu doar încălzește motorul ...

Unknown spunea...

Buna seara,am spicuit aceste comentarii unele sunt ilare atele ok dar ce este greu de inteles ca pensia unui militar trebuie sa fie intre 15-25 ani de activitate: adica 15 ani x procent si creste aritmetic dupa 25 ani sa i se dea 2% pe an.alegerea este a fiecaruia.

calin spunea...

Parca ne-a luat mintile cineva! O armata fara comandanti nu mai este armata! E o adunatura de indivizi, care mai ghiftuiti, care mai jigariti, ce, sub impresia (unii) ca apartin unui corp de elita pus sa apere interese nationale si internationale uita ca efortul lor in apararea tarii sub drapelul careia servesc e egal cu zero fara sprijin extern, sau (altii) mai cred ca politicienii dau un ban pe ei dupa ce pe fluturasul lunar scrie "pensie". O multime, era sa scriu vida, neomogena, instruita in scopuri mult diferite de la o decada la alta, cu liant superficial oferit de regulamentele specifice si din ce in ce mai putin parfum de tara, de casta si misiune suprema...Un damf urat de politichie vine de sus in jos si ne intoxica incet, incet, ne abureste, ne ameteste, ne dezbina...nu mai suntem noi! Raspundem la alte comandamente!? Dupa cum prindem...interesul! Ne cautam umbrele cand ploua...personal, pe grupuri, pe asociatii...dam din coate si ne ciomagim pentru un loc sub umbrela. Trist, tare trist sa traiesc aceste zile! Am ajuns la cheremul unora care numai interesul general nu-l servesc. Din patru in patru ani isi amintesc ca au nevoie de noi! De voturile noastre! Si se reped sa promita, cate in stele si cate in Luna, sa se laude cu ce au facut pentru noi..se caiesc ca, uneori, ne-au discriminat, ne-au produs neplaceri, dar... sa vedeti ce viitor de aur va asteapta! Asa ne-am trezit, acum, cu mai multe moase!!! ............Noi suntem copilul !!! (tata e dus cu pluta si mama e sub narcoza)
https://www.stiripesurse.ro/adrian-u-uianu-spune-ca-liviu-dragnea-pregate-te-manevre-militar-electorale-incearca-amagirea-cad_1337501.html

CEZAR spunea...

Marin Olteanul zice....
"
A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieșit la pensie în ani diferiți, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi.

Situația este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp.”

Informația este corectă, mai puțin cea privind o nouă lege a pensiilor militare. Din alte surse sunt informat că nu s-a pus această problemă, doar cea a amendării ordonanțelor 57.50,114, și modificarea bazei de calcul.

Fără a spune că gata, mai ales cunoscând stilul politicienilor români indiferent de culoare, s-a rezolvat problema rezerviștilor, nu pot să nu remarc faptul că ESTE PRIMA OARĂ CÂND DRAGNEA ACCEPTĂ SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU REPREZENTANȚII ASOCIAȚIILOR MILITARILOR, ceea ce înseamnă că a fost ceva ce l-a ridicat din pat, iar eu cred că nu grija față de rezerviști. Nu dezvolt acuma subiectul, o voi face în alt articol, acuma doar am informat. Voi continua zilele următoare cu detalii, unele chiar de necrezut. De exemplu, cine credeți că a fost însărcinat să coordoneze grupul de lucru? Vă las să ghiciți. Poate pe unii îi miră lipsa ministrului Leș. Să nu vă mire. De pe surse am auzit că a fost sunat, dar era la o activitate foarte importantă cu Consiliul proaspăt înființat și nu a răspuns la telefon din respect față de militari.

Vă voi ține la curent. Și ca să nu se supere nimeni, anunț că am încredere în bunele intenții ale lui Dragnea, cât și în ale lui Leș. Vin alegerile oameni buni și, așa cum spuneam, în condițiile unui absenteism feroce, de data asta 300000 de voturi contează enorm pentru oricine,inclusiv pentru PSD care este mai dezbinat ca oricând.

CEZAR spunea...

Au dat in balbaiala ..m-Alii !!~
Doftoroii..nu le mai sunt de folos !
De acum ..in oala cu sarmale ..mesteca
Doar cea care ..a mai fost ..!!
I LOV...I LOV....

Unknown spunea...

Pentru ce trebuie altă comisie ? Mai simplu O.U.G de eliminare a O.U.G care au ciuntito LEGEA 223

Huhu Rezea spunea...

"Unknown
Dacă nu poţi ţine pasul cu ce se publică pe acest blog... lasă-te păgubaş.
Conf Legii 24/2000, o ordonanţă de abrogare a ordonanţei 57, art. 40 şi a OUG 59 nu repune în vigoare articolele abrogate de acestea din L 223-2015-

Cezar spunea...

L..223..este INAPLICABILA..!
NU ATI INTELES INCA??

Sorina Nedelcu spunea...

Deci o alta lege ? dece nu o tin in lucru pe cea din 2015 unde sant amendamentele din camera deputatilor si unde a ramas intepenia , stie cineva din aceasta COMISIE daca au inceput sa
lucreze la alta aiureala si in ce an vor sa o aplice ,poate mai apucam si noi .

maiag spunea...

azi dragnea a confirmat si sigur se va tine de cuvint

emillian123 spunea...

D-le IFRIM: ...va cam puteti insela...! pensia mea -RECALCULATA SI ACTUALIZATA in 2018 -este calculata ERONAT-IN MINUS- CU CATEVA SUTE de LEI- pe baza aplicarii- VOIT- ERONATE-(chiar de la inceputuri...!-si in soldele lunare platite, adica din dec.1999-data aplicarii legii) a legii 138/1999-(a salarizarii militarilor)=baza de recalculare si actualizare- a pensiilor anterioare legii 223/2015 ; SINGURA PERIOADA in care -DUPA CALCULELE MELE -algoritmul de calcul a SLB(solda lunara bruta-baza de recalculare si actualizare a pensiilor-pe legea 138/1999) s-a aplicat CORECT, LEGAL- a fost intre anii: apr./2008-dec.2015(=anii guvernarilor:Tariceanu(in ultimul sau an de premier) si Ponta(care a aplicat legea 241/2013-de REPARATIE /RECUNOASTERE- IMPLICITA- A ILEGALITATII TAIERII PENSIILOR-numai cele- militare -de catre gasca Basescu Boc). In plus- la pensia actualizata -mi s-au taiat ambele indexari-din 2016 si 2017 si, chiar mai mult- desi am gradul de colonel medic, CPS a calculat la gradul de lt.col.,IN CONTRA art. 60 din legea 223/2015, care spune clar ca -la actualizari- se ia in calcul GRADUL AVUT LA DATA TRECERII IN REZERVA/PENSIONARE- si anume-gradul de colonel..!In concluzie atentie sporita -si retinere- in evaluarile unor situatii...FLUIDE...!

emillian123 spunea...

1...si-apropo de CONTRIBUTIVITATE: daca se va reveni la acest sistem (ceea ce este FOARTE POSIBIL...vazand AGRESIVITATEA TUTUROR POLITRUCILOR ,,DE DREAPTA,,= STANGII - IN ACEASTA DIRECTIE...!)-in conditiile...CAREI LEGI...?,dupa calculele mele - DIFERENTELE NU CRED CA VOR FI PREA MARI...?! 2. In ceea ce priveste STAGIUL DE COTIZARE - aici se va ,,JONGLA,, intrucat noua- militarilor- in virtutea faptului ca am avut si avem si in prezent varsta de pensionare mai mica decat civilii-ar trebui sa ni se ia in calcul- un ,,stagiu complet de cotizare,,-EVIDENT SI OBLIGATORIU MAI SCURT...!