27 martie 2019

Adăugat în:

O nouă lege a pensiilor militare?

COMUNICAT DE PRESĂ

 al Camerei Deputaților

primit de la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea 

Domnul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a întâlnit miercuri, 27 martie, cu reprezentanţi ai asociaţiilor militarilor în retragere şi în rezervă. Discuţiile au avut ca principal subiect pensiile militare.
Miercuri, 27 martie, la sediul Camerei Deputaţilor, a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, ministrul Finanţelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, domnul Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaţilor, doamna Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Comisiei pentru apărare a Senatului, domnul Mihai Fifor şi chestorul Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu.
A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieşit la pensie în ani diferiţi, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi.

Situaţia este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp.

83 comments:

Pol spunea...

Speram sa fie un inceput bun.

Cezar spunea...

Ca sa vezi.....!!

Leonard spunea...

Zilele trecute a fost si Solomon prin Moldova , parca la Vaslui si s-a intalnit cu niste secte de pe acolo de la care a primit jalbe in acelasi sens al problemelor de discriminare , in care s-au precizat si cele din topic. Si pe acolo s-a ventilat posibilitatea ca numai o NOUA LEGE din temelii NOUA , ar solutiona problemele descrise si in topic.
"SA VEDEM ZISE ORBUL"
sa nu fie oleaca de MIMA , ca sa mai rupa ceva voturi din zona asta pe "care nu se conteaza" ca sa citez un clasic contemporan.........

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Știe cineva ce delegație de rezerviști a fost astăzi la Dragea? Cumva... ROMIL?

Militar de la 14 ani spunea...

Câtă naivitate. O eventuală lege va fi făcută tot de gulerați. Nu vă ambalați. De abia reușesc să plătească pensiile actuale. Cred că e o chestie pur electorală, iar PSD-ul e artist la din astea. Oricum, față de alții care vor să ne ia, ăștia măcar lasă impresia că o să ne dea.
Eu cu cine votez?

Leon spunea...

ANCMRR a fost sigur..!

ifrim spunea...

Daca se mai da ceva primesc,daca se taie nu sunt de acord.223 a durat cca 5 ani pana la nastere,acum ce-o insemna cel mai scurt timp nu stim ,dar presupune sa existe continuitatea guvernarii ca de prins o mai prindem doar juma' dintre noi.Per ansamblu zic ca e de bine!

iceparu spunea...

Leonard@nu pricep la cine te referi cand spui secte.Fii mai explicit.
M@cu ceva timp in urma critica ta avea alta adresa.E adevarat ca de cate ori a aparut o noua lege unii au fost dezavantajati.Poate nu va fi o lege noua ci numai motificari la actuala lege astfel incat sa aduca la acelasi nivel pe toti care au avut aceeasi functie,grad,vechime etc indiferent de anul pensionarii .

Leonard spunea...

ICE , sunt peste 23 de fel de fel de fel de feluri de asociatii , grupari si sindicate de rezervisti , pe care eu le "poreclesc" secte . Au fost create si incurajate din adins de MFA , ca sa fie multe , dezbinate , aservite pt. a fi controlate de MFA. Cam asa au aparut si "sectele" , dupa cam aceleasi "valori" .....
PS
De exemplu Leon este sectar ANCMR, iar eu sunt simpatizant al sectei scmd. Amabilul cred ca este cu secta romil , iar Julio este cu toate..........

M spunea...

1. am sters postarea de mai sus pentru ca eu aveam informatia din alta sursa care nu imi spusese de componenta "comisiei" - adica de Olguta. Crezand ca este aceeasi informatie nu am mai citit-o. Scuze!
2. @iceparu - nu sunt inregimentat politic deci critic si psdeii idioti si rezistentii idioti. Am impresia ca sunt mai multi idioti in tabara rezistentilor. Daca nu mai multi, sigur sunt mai violenti si cumva trepanati (le-au fost scose din cap partile din creier responsabile cu bunul-simt, dreapta masura si obiectivitatea).
3. Nu ma astept la nimic bun de la o comisie din care face parte Olguta! Eliminarea OUG 59/2017 si introducerea unui sistem de actualizare a pensiilor raportate la functiile actuale ar rezolva problema bazandu-se pe statutul de rezervist. Dar eu nu cred ca atata vreme cat fac parte din comisie Solomon si Olguta o sa faca ceva bun pentru noi!
4. Da, unii au pensii mai mici din cei iesiti acum mai multi ani dar sa nu uitam si de salariile compensatorii luate! Asa ca, bun pensii egale dar...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ONORABILE SI LEONARD, LG 223/2015, ASA CUM A GANDIT-O GENERALUL GABRIEL OPREA ESTE FOARTE BUNA, DAR FARA ACELE OUG-URI CRIMINALE SI CATEVA AJUSTARI FOARTE MICI! DE CE ALTA SA UMPLEM DIN NOU TRIBUNALELE?

Huhu Rezea spunea...

Dacă se pastreaza o lege a pensiilor militare, multe nu ar fi de schimbat pe lângă reintroducerea actualizării.
Probabil că se dorește o schimbare mai de substanță care să modifice întregul sistem de pensii speciale.

Liviu Tatarush spunea...

O fi atat de greu sa se pastreze anvelopa de pensii de la momentul asta si sa se niveleze toate pensiile? Desigur, pentru asta nu s-ar mai plati cuantumul mai avantajos, dar pisica trebuie rupta odata si-odata? Doar intreb!

Patrascioiu spunea...

Dacă văd rezultate concludente și nu vrăjeăla votez Dragnea și PSD.Vreau o pensie egala cu cel egal în funcție, grad,vechime etc. pensionat în ultimul timp.

Ilie Surla spunea...

Capcana a functionat. "Reprezentantii pensionarilor militari " au fost de acord sa se elaboreze o noua lege a pensiilor militare, care se va face dupa "pohta" oLGUTEI (ca tot spunea ea ca Legea 223/2015 este inaplicabila ). Si va inchide subiectul acesta definitiv pe motiv ca a fost elaborata si cu contributia rezervistilor. Care au fost reprezentantii pensionarilor militari si cine i-a desemnat ? Gasiti-va de munca stimati colegi !!!!!!!

Cristian Dumitru spunea...

Fratilor, tineti minte ce va spun, va fi o lege mai proasta ca cea in vigoare acum. Vom vedea! Cine are informatii despre ce a fost acolo , sa ne spuna si noua. Ms

Gigi spunea...

Ce dracu lege să mai schimbe când este foarte simplu să elimine art.VII din OUG 59,și să înceapă actualizarea conf.
Legii 153 și totul se rezolvă,dispărând inechitățile între cei ieșiți în perioade diferite?
Dacă se va schimba actuala lege că așa vor unii,va mai curge multă apă pe Dunăre iar noi vom mai pierde mulți camarazi datorită vârstei.
Aveți grijă să nu fie mai rău decât cea de acum.
Să nu ziceți că nu v-am spus!
Oricum,chiar dacă vor vota o nouă lege,până prin 20 22,nu cred că este posibil să fie aplicată.
O singură concluzie:Tragere de timp și multă vrăjeală!






Huhu Rezea spunea...

Intuiesc că întâlnirea a fost antamată chiar de către LOV care, după discuțiile cu rezerviștii de la Craiova a realizat că a fost păcălită de gulerele albe cu cotiere.
Observați că la întâlnire nu a participat nicio autoritate militară, nici Les și nici Carmen.
Este o decizie pur politică.

Patrascioiu spunea...

Au timp .Dacă sunt interesați de europarlamentare e cazul sa se grăbească. Pot sa o rezolve printr-o ordonanta de urgenta.Speranța moare ultima.Încă nu e cazul sa ne entuziasmam dar nici sa disperam.

M spunea...

Voi continua să spun : unii au luat salarii compensatorii și alții nu. Să rezolve întâi inechitatea asta!
Cum spunea un camarad pe alt forum care a primit peste 15000 de euro la ieșirea la pensie: aia e după legea veche! E dreptul meu! 😁

radu spunea...

Sa nu cadem din lac in put, sa nu fie o noua lege cu noi dezavantaje, am suspiciuni, nu avem nimic concret, nici un indiciu despre intentiile celor implicati in schimbarea legii pensiilor militare, din pacate nu mai am incredere in multi din cei ce reprezinta asociatile sau reprezentantii rezervistilor militari si nici in ofiterii finantisti din conducerea M.Ap.N, responsabili de ticluirea voita si diabolica din ultimii 15-17 ani a discrepantelor salariale intre corpurile m.m si sof si corpul of., iata ultima umilire, venituri salariale anormale pentru corpul s.g.v. fata de corpul m.m. si sof., opera a doamnei Olguta V., dar si a unor legi a pensiilor militare discriminatorii pentru generatii diferite de pensionari.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Va fi o tragedie si trag un semnal de alarma! Noi procese, noi amanari, noi jigodisme! Parerea tuturor ca trebuie Lg 223/2015 IN INTEGRUM si scoase acele 3 oug-uri criminale! Mor peste jumatate dintre noi sa apuce ceva, dar bine, NU! E o prelungire sinistra a tragediei, dragi camarazi!

stelian palagheanu spunea...

Lucram la Paraștiști Câmpia Turzii și am plecat până la primarul Funar la Cluj pentru că sătenii din Luna vroiau să prăsească pe pistă , era prin 1994-1995 .
Ce am vazut atunci în Cluj am ramas mut .6 tancuri în fața Comandamentului aramatei a patra (parcă era pe atunci).În 10 minute situația s-a rezolvat fulger.Auzisem că era o problemă cu norma de hrană .
AȘA TREBUIE SĂ SE FACĂ LEGILE PENSIONARILOR MILITAR .CU TANCUL .
Altfel vorbesc toți prin sisteme exact cum bate mașina de cusut ILEANA.

Iulian Mares spunea...

Huhu,
O parte din cei nominalizați că participanți la luarea deciziei pt o noua lege nu au atribuții și competențe, fiind o lege specifica SNAOPSN!
Mie mi se pare incredibil, o știre care vorbește de Fata Morgana! O dublă amăgire, lansată pt a-ți adula călăul!
Trolii pot crede pt că este exact ceea ce vor să audă!
Atenție la ceea ce a afirmat cineva cu nepastrarea cuantumului favorabil!
Să nu se trezească făcând fără să-și de-a seama adulația felației!
În general naivii nu au inhibiții și parcă văd cum se vor uita la Poarta Nouă!
Văd că unii se și bucura la o simpla adiere vânt, dar este ca și cum toți ne credem Usein Bolt!...sau vrem să fim ca el!
Fiecare, după propria-i conștiință, dar când alții vor să-ți facă legea pensiei de stat sa nu te aștepți la lucruri mărețe!!...ci din contră!

PS-Cezar, l-ai văzut pe Robu Parpangel? ... "eu nu am tăiat decât un singur fir!" 😂 Ăsta este nebun? 😂🖕

mosmartin16 spunea...

..chiar daca se elimina art.VII din OUG 59 ...inechitatile dintre cei iesiti la pensie in perioade diferite ....raman !!!...voi reveni cu detalii !!! ....numai de bine !!!

stelian palagheanu spunea...

I-au pus generalului KELĂR teava de la tanc pe birou prin fereastra.
HA HA HA.Tari sunt ardelenii ăștia.

Huhu Rezea spunea...

Exceptându-i pe @stelian P. și pe @ice, pentru antipededistii care scriu pe acest blog acest comunicat al Camerei Deputaților a căzut ca o maciucă în cap. Parca le pare rău că s-ar putea rezolva problema.
Zoaiele talibanismului le-am blocat pentru a nu influenta decidenții în defavoarea tuturor rezerviștilor

Huhu Rezea spunea...

@mos martin
Juridic, abrogarea art. Vii din OUG 59 nu repune în vigoare art. 60 decât dacă abrogarea este dată prin legea de aprobare a ordonanței.
Reintroducerea art 60 este suficienta ca în anul 2022 solda funcției pentru colonel sa fie 5500 lei la care se adaugă gradatiile indiferent ca domnul colonel a ieșit la pensie cum 50 de a i sau în anul 2022.

Iulian Mares spunea...

În primul rând trebuie asigurat cadrul legal înființării sindicatului militarilor activi, precum în f multe armate și NATO și EU/UE!

iceparu spunea...

Cineva zicea de salarii compensatorii.Ii retin atentia ca nu toti au primit.In plus cate categorii profesionale au primit si azi mor de foame?
Huhule@ nu-ti pune poalele in cap pana ajungi la rau.Mai e mult pana departe.Dupa cum vezi sunt multi sceptici.Intreaba-i dece?
Din punctul meu de vedere e un pas inainte.E bine ca cel putin exista o promisiune.
ANCMRR in componenta sa are preponderent membri care suporta din plin inechitatile.

Iulian Mares spunea...

Tot pensii, nu?

A fost si este un brav revolutionar!
Dincolo de meritele artistice se etaleaza si cele morale! Dar asta cu revolutionarul, ma da gata.... A demolat un sistem, nu?

https://www.dcbusiness.ro/ce-pensie-colosala-prime-te-un-mare-actor-din-comunism_600926.html?fbclid=IwAR1kkohi3AjH1pQAjQ6Jf_q_Y-UXSJYJw7P_GSeJ0EdCWzR2BaIe3OSZ6Wo

Leonard spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Sorina Nedelcu spunea...

boala LUNGA MOARTE SIGURA,SA VEDEM .

Patrascioiu spunea...

Care e problema?Citiți noua lege a pensiilor la civili.PSD se lauda ca a lichidat inechitatile.Dece la ei se poate și la noi nu?Dacă nu scade nici o pensie ce vedeți rău în ăsta?Unul tot vorbește de salarii compensatorii.Iî rețin atenția ca înainte de 1998 nu s-au primit și la cum era inflația ele erau o frecție la un picior de lemn.În plus salariile compensatorii au fost un stimulent sa accepte trecerea în rezerva înainte de termen fiindcă se cerea reducerea efectivelor după care statul le-a dat în bot schimbând legea.26500 de necăjiți din MApN prin legea contributivitatii.

CEZAR spunea...

Legeee NOUA...??
Asa DAAA..Traiasca ! Daca mai este si Olguta pe acolo am toata increderea ...
Fara discriminari..fara sporuri obtinute din (prea multa felatie ..aviz m-Aresalul)
@ M
Cata jigodism exista in tine ! Nici nu ma mai obosesc sa-ti raspund !
Legat de Robu...
Omul are dreptate...
In Timisoara s-au facut-construit facilitati subterane pentru a disparea monstruozitatile de pe stalpi...
Dar ..nu vor patronii sa dea un ban ..pentru asi baga firarraia..
Pe ei domnul RECTOR UNIVERSITAR...doar asa se face ceva bun ..cu parul
Nu conteaza ca esti de la Opozitie ..ales de PSD ..desigur...

CEZAR spunea...

PS..
Sa nu uit :
-furtisagul cu cuantumul avantajos DISPARE DESIGUR...anvelopa financiara trebuie sa ramana neschimbata ...!!

CEZAR spunea...

http://www.observatordetimis.ro/2019/03/27/seful-opc-timis-robu-sa-aduca-aviz-psihologic-pentru-munca-la-inaltime/

=========
Pe ei don profesor universitar -rector....

Fireman rezervistul spunea...

Sintagma "o noua lege" se traduce in termeni parlamentari prin amendarea Legii 223/2015 cu modificările si completările ulterioare. Vezi:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=737843329944015&id=152501841811503

radu spunea...

...totusi, avand in vedere ca Liviu Dragnea este implicat in chestiunea asta, vreau sa cred ca lucrurile vor fi controlate in sens pozitiv.
Sa nu uitam ca Liviu a avut parca pe la finele anului trecut o declaratie pozitiva in favoarea pensionarilor militari.

M spunea...

Sunt de acord cu Huhu. "Reintroducerea art 60 este suficienta ca în anul 2022 solda funcției pentru colonel sa fie 5500 lei la care se adaugă gradatiile indiferent ca domnul colonel a ieșit la pensie cum 50 de a i sau în anul 2022."
Cat o sa fie Olguta in ORICE comisie nu cred ca o sa avem parte de dreptate!
In cazul meu, "restructurat" cu cativa ani inainte de pensie "cele mai bune 6 luni" au fost mai mici decat castigurile de dinainte de restructurare. Cu toate astea, recunosc beneficiile 223 (varianta inainte de Olguta) pentru majoritatea camarazilor si imi vad de viata in continuare.

Leon spunea...

@Huhu Rezea, la solda de Functie din anul 2022, pe langa Gradatii, se mai adauga si 7,5% sporul pentru realizarea prerogativelor constitutionale.

Patrascioiu spunea...

Care e problema?Citiți noua lege a pensiilor la civili.PSD se lauda ca a lichidat inechitatile.Dece la ei se poate și la noi nu?Dacă nu scade nici o pensie ce vedeți rău în ăsta?Unul tot vorbește de salarii compensatorii.Iî rețin atenția ca înainte de 1998 nu s-au primit și la cum era inflația ele erau o frecție la un picior de lemn.În plus salariile compensatorii au fost un stimulent sa accepte trecerea în rezerva înainte de termen fiindcă se cerea reducerea efectivelor după care statul le-a dat în bot schimbând legea.26500 de necăjiți din MApN prin legea contributivitatii.

M spunea...

@Cezarica - hai, fara frica! Iti mai promit ceva: te asigur ca am sa ma duc la discutiile cu comisia aia!
1. Nu cred ca o comisie cu Olguta va face ceva pozititv. Suferim toti de pe urma urii ei fata de politai! Poate face o lege cared sa scoata politaii si gardienii dintre cadrele militare!!
2. Salariile compensatorii au facut parte din "pachetul de pensionare". Eu zic ca este normal sa se faca la un moment dat o diferenta intre cei care au luat si cei care nu au luat!

Dan spunea...

Domnilor,
Vă mărturisesc că eu mi-am propus să nu achiesez la reducerea numărului de proteste sau/și la diminuarea amploarei acestora, până nu se finalizează acțiunea noastră cu „dreptate până la capăt”, obiectiv regăsit în programul actual de guvernare.
Eu, totuși, apreciez așa-zisele „succese” înregistrate ieri, de către structurile asociative, pe cele trei direcții, chiar dacă, personal, nu creditez politicienii cu încrederea mea. Iar cum încrederea se câștigă, aștept cu nerăbdare următorii „pași” întru realizarea obiectivelor propuse.
De departe, cel mai notabil „pas” a fost regăsit în partida structurilor asociative ai căror lideri au avut o întrevedere de lucru cu echipa lui Dragnea, acea întrevedere care, inițial, a fost programată pentru august 2018. Poate și tergiversarea în cauză m-a îndreptățit la a avea rezerve privind bonitatea interlocutorului, căci nu avem în fiecare an două rânduri de alegeri. Ceea ce, cred eu, s-a interpretat greșit, este faptul că s-ar zămisli o nouă lege a pensiilor, ceea ce ar fi o adevărată scrânteală cerebrală, căci ar fi suficiente anularea totală sau parțială a ordonanțelor de urgență criminale, „emanate” de către „gulerați” cu concursul actualei coaliții de guvernare, a Ord MS-101/11.06.2018 (contravine prev. art 28 din Legea 223/2015 și ale art 33 din Legea 182/2002) și amendarea Ord M-25/2016 pentru eradicarea vidului normativ, nesoluționat nici la trei ani de la promulgarea Legii 223/2015.
Un alt „pas” important l-a făcut LADPM, prin protestul organizat la sediul MApN, cel care a „mișcat” doi dintre cei mai importanți consilieri ai ministrului Leș, care nu au dezmințit bunele lor intenții privind constituirea acelui „consiliu consultativ”, un prim grup de lucru, cel al rezerviștilor provenițiti din entitățile economice aflate cândva in subordonarea/coordonarea MApN, urmând a testa curând interoperatibilitatea consiliului cu structurile centrale din minister și identificarea bunăvoinței ministrului în ceea ce privește reabilitarea onoarei și demnității rezervei de cadre a Armatei.
Un pas mai mic, dar nu lipsit de importanță, l-a făcut liderul SCMD, care a purtat un dialog cu deputatul de Vaslui, Solomon Adrian, in cadrul sedinței de lucru a comisiei de muncă din CD. Avînd în vedere „antecedentele” lui Solomon, adică lisa bunului simț, a educației minimale și a respectului față de interlocutor, dacă nu a primit „temă” de la Dragnea, diligențele lui Dogaru vor fi sortite eșecului.
Și ar mai fi o problemă care mă îngrijorează, respectiv protocolul secret de colaborare dintre PICCJ (proc. gen. Adj Licu) și MApN (gl Hapău), care poate duce la eșec orice actiune judiciară favorabilă rezerviștilor, prin mai vechea metodă a „recursului în anulare”.
Recomand colegilor să manifeste un optism ponderat la fiecare dintre „succesurile” cu care se vor împăuna liderii structurilor asociative, căci nu avem alegeri programate în fiecare trimestru al anului.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Eu cred ca Legea este facuta deja in secret, inceputa in Sept. anul trecut cand a promis Dragnea ca va face ceva pentru pensiile militare, dupa aceea tacere de mormant pana ieri, dar atunci a dat dispozitii sa se faca o Lege noua, si acum s-a terminat. Declaratia Olgutei cu ,,crimele lapensii'' n-au fost degeaba, ea a vorbit cu Dragnea intre patru ochi, mai ales ca ce a facut a atras un val de antipatie si ura la adresa ei! Vrea sa-si spele imaginea, cred ca a si coordonat in cadrul noii Legi actiunile. O sa vedeti ca asa este. Prea suspecta era tacerea la toate revoltelede pe retele si din strada, cat si la actiunile sindicatelor, dar si din audiovizual! Declaratia lui Dragnea este doar o verificare a reactiilor publice, in maxim 1 saptamana Legea va apare. Dumnezeu sa dea sa fie bine si nu ma pot pronunta, dar orIce initiativa buna este de bun augur si poate aduce reparatii de imagine PSD.

Leon spunea...

Deocamdata proiectul de lege privind sistemul public de pensii are o Decizie CCR de neconstitutionalitate pentru doua articole, se asteapta publicarea acestei decizii in MO.apoi se reia circuitul din Senat si dupa votul plenului in CD va merge din nou la promulgare..!

ifrim spunea...

Deoarece eu am treaba(a se citi nu ma pricep) deleg pe huhurezea Horia Radu,Mos Alecu Iliuta Ursuleanu,Mos martin Xpm,Trofin Vasile Socrate Toma,Marin Neacsu sa-mi faca o lege buna fara glume cu crestere negativa!

Huhu Rezea spunea...

Este foarte curios ca nicio asociație de rezerviști nu dă un comunicat privind participarea la întâlnirea de ieri cu liderii politici ai PSD.
O singura asociație cam tace și face! Care să fie?

Leon spunea...

@Huhu Rezea, este mai sus un link cu comunicatul pe Fb al AORR, care ne spune ca au participat delegatiile: ANCMRR din MApN, MAI, SRI, SIE, SPP,STS, AORR si ROMIL, iar concluzia este ca vor apare modificari la actuala lege a pensiilor militare de stat..!

mosmartin16 spunea...

Huhu...ok, avem o solda de functie pe care - sa zicem - o actualizam la nivelul lui 2022 ( sa presupunem ca prinde viata iar art.60 din 223 ) !!! Dorim sa fie eliminate inechitatile dintre generatii... dar ...ce facem cu acele sporuri care erau inexistente acum multi,multi ani si care nu-s inglobate in solda de functie ? Discrepantele raman ...

Iulian Mares spunea...

Corneliunsson,
Cred că petițiile tale, pline de reproșuri subțiri, au determinat-o pe Olguța sa lăcrimeze și la cununia civilă!
Te-ai skimbat de 2X și cocoșul a cântat numai o dată! (LCK și LOV)

PS-cel mai bine ar fi să-i dau eu pensia mea lui "C", dar el sa fie reactivat cam 15-16 ani! Armată ușoară, tinere caporal!
!!!Cât despre o nouă lege cred că va fi o "ciorba reîncălzită", asta vazandu-i nașii de botez!

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin
Solda de functie din Anexa VI a L153/2017 nu mai are cuantum compus și este echivalentă gradații 0 de vechime. Toate celelalte sporuri și indemnizații nu mai întra în componenta soldei de functie. Ele diferențiaza soldele lunare brute între militarii care au același grad și aceeași funcție.


Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

A.
Pozitia partii adverse rezervistilor în privinta unei noi legi ( prin prisma eliminarii efectelor OG 59 -OUG 114- in mod special prin efectul legii) este in sensul ca nicio pensie la net sa nu depaseasca netul activului similar in actualul conext de fiscalizare.
Exemplu;
7000- venit brut activ = aproximativ 4200 lei net.
7000 - venit brut rezervist = aproximativ 6500 net
În aceste conditii guvernul abia asteapta o noua lege.
Din partea militarilor sper sa nu negocieze conservatorii (birocratii) doritori de revenire la vreo varianta L164.
Daca netul activului similar este satasfacator pentru unii este de bine ,daca nu ramane de vazut daca se poate baza pe cuantumul avantajos in plata.
B.
@ Huhurez
Simplu si la subiect.
In contextul repararii L223
Partea ideala;
1. Actualizarea tuturor rezervistilor pensionati anterior intrarii in vigoare a L223 la conditiile similare ale activului la 01.01 2016. Ma refer la actualizarea tuturor la coeficientii si nivelul indemnizatiilor pentru veniturile luate in calcul la nivelul activului similar la 01.01 2016. (mos martin @ a sesizat bine problema)
2.Dupa actualizarea cf pct 1 , reactivarea art 60 din L223 originala si actualizarea tuturor rezervistilor functie de cresterile salariale pe L 153. ( solda de grad ,solda de functie cu implicatiile acestora in veniturile calculate ca procent din acestea si inclusee in baza de calcul).
Partea reala ;
Guvernul probabil va mentine si in aceste conditii in vig prevederile OG 59- OUG 114. Si le va mentine in mod sigur chiar dacă sub alta forma.

C. Suspecta participarea ministrului Muncii in aceasta ecuatie militara !!!!!! Ramane de vazut !!!
D. Suspecta participarea M Muncii intr-o ecuatie declarata militara.
E. Publici nu publici ,tot la ce am scris sus se ajunge.
Și cu asta basta.

Mitica spunea...

D-le Huhu...n-ati vrut sa imi publicati randurile..cu ,,omagii'' aduse LOV.
Inseamna ca sunteti fan LOV....nu e rau...

mosmartin16 spunea...

Cred ca nu m-am facut inteles !!! Sa luam un exemplu !!! Sporul pentru conditii vatamatoare, existent in legislatia actuala si cea relativ recenta ....dar...inexistent pentru rezervistii de cu multi ani in urma ....nu face diferentieri in cuantumul pensiilor ( daca ar reinvia art.60 din 223 ) ? Sau ...sporul pentru conditii grele ....si exemplele pot continua ...

radu catalin spunea...

@avianyc:nu are cum să se țină cont de venitul brut al activului și rezervistului deoarece la activ au fost introduse contribuțiile CAS și CASS, astfelîncât brutul unui sgv a ajuns să fie comparabil cu al unui general din perioada trecerii în rezervă.Astfel teoria dumneavoastră pică, fiind contestabilă popunerea oricând la Curtea Constituțională.

Huhu Rezea spunea...

@mos martin
Vorbeam de sporurile care în prezent sunt introduse în cuantummul compus al soldei de funcție, pe care unii le-au avut, alții nu. De aici diferențe între soldele de funcție. Acestea dispar, topindu-se în cuantumul soldei de funcțe din Tabelul Anexei VI a L 153/2017.
Cred că niciun rezervist onest nu are pretenția să-i fie introduse în baza de calcul a pensiei sporuri pe care nu le-a avut ca activ.

avianyc spunea...

@ radu catalin
Este vorba de brutul bazei de calcul luata in calcul la stabilirea pensiei nu de venitul lunar cu elemente care nu se iau in calcul incluse.
Legea nu permite pensii mai mari decat 102% cu OMM inclus.
Ori la net salariul activului este fiscalizat diferit fata de pensii.
Despre asta era vorba.
Adica raportarea netului activului similar la netul pensionarului prin formulele de fiscalizare. Aici este o mare problema ,deoarece inclusiv momentan pe L 223 multe pensii calculate anterior og 59 au netul mai mare ca si netul activului similar.
Ori o lege noua nu poate ocoli acest fenomen.
Og 59 si OUG 114 cam pe aici au batut prin raportare la net.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Mos martin spune corect int-un fel cu specificatia ca pentru cei pensionati inainte de aplicarea L 223 ,pensiile trebuie întâi actualizate la nivelul activului similar la 01.01 2016 ,apoi aceasta baza de calcul trebuie majorata / actualizata anual cu procentele anuale de majorare a salariilor activilor pe L 153 cf art 60 din legea originala.
Astfel fiecare pensionar beneficiaza de majorarile pe L 223 cf art 60 din legea originala.
In felul acesta se ard toate etapele L 223 si M 25, M 25 care ar trebui modificat in sensul de a permite actualizarea pensiilor pentru cei in cauza la nivelul similarului activ la 01.01.2016.
Fara sa arzi aceste etape poti sa ajungi la alte rezultate ținând cont de faptul ca fiecare are o situatie diferita fata de altii . Baza de calcul a L 153 poate in multe cazuri sa nu concorde cu baza individuala a celor in cauză.
Ori dta impui o actualizare sablon,nu prea in concordanta cu legislatia pensiilor.

Huhu Rezea spunea...

@avianik, mai nou și unknown

Dacă se reintroduce anul aceasta actulizarea potrivit creșterilor soldei de funcție din L 153, cuantumul compus al soldei de funcție din baza de calcul a decizia de actualizare a pensiei emisă în anul 2017 crește la valoarea prevăzută pentru anul 2019 de art. 38 din L 153/2017 și, tot așa, anual, cu 1/4 din diferența dintre anul 2022 și anul 2018, până se ajunge la valorile din 2022 când dispare noțiunea de cuantum compus al soldei de funcție.

Gigi spunea...

@H
Este atât de simplu în ceea ce ați explicat,dar atât de greu de înțeles pt.unii!De ce?Nu pot să-mi explic!




avianyc spunea...

@ Huhurez
Aceiași chestie am spus si eu.
Problema este insa ca momentan nu toti pensionarii pensionati inainte de aplicarea L 223 sunt actualizati la nivelul coeficientilor , procentelor /indemnizatii,prime,etc la nivelul activului similar la 01.01 2016 pentu veniturile din baza lor proprie/ individuala de calcul.
Numai cu o baza actualizata pentru cei pensionati inainte de punerea in aplicare a L 223 se poate face ceea ce spui.

Leonard spunea...

Mircica este suparat. Si doar atat.
http://sindicatulcmd.blogspot.com/
PS
Ori suntem votanti , ori nu mai suntem............

avianyc spunea...

@ Gigi
Nu-i chiar atat de simplu ,dom Gigi.
Daca pe lânga toate veniturile din baza de calcul ,mai ai si o droaie de g-uri ,cum au unii,lucrurile se complica ,mai ales daca esti pensionat inainte de aparitia L 138/2009 cand valorile unor g-uri ,indemnizatii , etc erau cu totul altele,adica mult mai mici decat valorile prevazute de L 138/2009 la momentul 01.01 2016- aplicare L223.
Acestea daca nu se aduc prin actualizare la nivelul similarului activ la 01.01 2016 baza d-voastra de majorare anuala cu 1/4 din majorarea totala prevazuta de L 153 va fi mai mica. Și atunci pierdeti bani.
În acest sens trebuie modificat si M25 ca sa permita acest lucru.
Cu baza actualizata la 01 01 2016 pentru cei pensionati pana in 2016 se pot aplica cf L223 art 60 original-L223 , majorarile anuale cf L153 la o baza de calcul corecta /actualizata la nivelul activului similar la 01.01 2016
Nu toata lumea este liniara in venituri ca sa-i poti aplica direct ce prevede L153. Fiecare este o particularitate in baza proprie de calcul .
Una-i ce isi doreste lumea si alta este respectarea aplicarii legii si metodologiei in vigoare. Intelegeti gresit ca toti vor avea pensie cat activul similar in 2022 iesit la pensie in baza L153 ,daca se mentin actualele prevedri privind sporurile ,etc. Vor fi pe aproape dar nu egale.
Mai intervin si problemele de fiscalitate ,raportare la neturi intre pensii si salarii,etc.

Huhu Rezea spunea...

@avianik
Intelegi greșit pentru că ți/e lene să citețti articolul 38 din legea 153.
Solda de funcție, nu toată solda lunară, va ajunge la nivelul din Tabelul din Anexa VI, de care am discutat atăta timp înainte de apariția OUG 59/2017.Cuantumul soldei de funcție, cuantum compus, de la care pornește aplicarea art. 38 din L 153/2017 este cuantumul compus stabilit pri DEcizia de actualizare pentru aplicarea Legii 152/2017, completată de OUG 576/2017. Acel cuantum compus va fi majorat anual, daca se reintroduce actualizarea,până se ajunge la valorile din Tabelul Anexei VI, după care dispar toate părțile compuse din el.Acel cuantum va avea noii coeficienți de ierarhizare din Legea 153.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Ce legatura are art 38/L 153 cu pensia lui Iceparu de exemplu ,care are baza de calcul formata din elemente salariale din anul 1995 ,elemente salariale neactualizate la coeficientii si procentele pentru indemnizatii ,prime ,sporuri ,etc prevazuti de L 138 / 1999 la nivelul activului similar la momentul 01.01.2016.
Art 38 este valabil pentru activi si constitue doar o masuri financiara - bugetare prin care anumite drepturi sunt restrictionate .Unul din scopuri fiind probabil si calmarea cresterii exagerate a pensiilor celor pensionati dupa data aplicarii.
Nu crezi ca Iceparu trebuie adus intai la nivelul activului similar beneficiar al L 138/ 1999 la 01.01.2016 prin modificarea M 25 si apoi aplicat si pentru el art 60 original din L223 ca sa poata beneficia pana in 2022 de o actualizare la o baza de calcul corecta ?
Iar din 2022 prin arderea tuturor etapelor metodologiei de aplicare a L 223 sa beneficieze de integralitatea prevederilor L 153.
Consideri ca este corect sa aplici art 60 original L 223 la o baza de calcul a lui Iceparu in care coeficientii si procentele pentru indemnizatii ,prime,sporuri ,etc sunt pe sfert sau maxim jumatate din coeficientiisi procentele de sporuri ,prime ,indemnizatii ale col similar activ beneficiar al L138/ 1999 la momentul 01.01.2016, moment al punerii in aplicare a L 223 ?
Nu ,nu este corect deloc si nu are nicio legatura treaba asta cu art 38 din L 153.


Huhu Rezea spunea...

@avianik
Pe icepariu il cred că nu are habar să interpreteze un text, dar tu care mai ai și studii juridice nu se poate să nu înțelegi art 38 din Lege 153 care reglementează doar creșterea soldei de funcție în cuantum compus până în 2022.
Sporurile aflate în sume compnsatorii integrate în cuantumul compus dispar în anul 2022 din baza de calcul soldei de funcție și din baza de calcul a pensiei.
g-urle le mai păstrezi... doar dacă le-ai avut și sunt actualizate conform procedurii din M 25

avianyc spunea...

@ Huhurezi
De ce nu tineti d-voastra cont;
1. In forma actuala M 25 nu permite actualizarea g-urilor sau a altor procente din indemnizatii ,etc la nivelul procentelor prevazute la 01.01 2016. De aceea trebuie modificat ca sa permita acest lucru si toti cei care au ales cele 6 luni inainte de 2016 sa fie actualizati la procentele existente la 01.01 2016 în L 138/1999 cu modificarile ulterioare.
Exemplu ;
eu si alti aviatori am avut in activitate un spor de solicitare neuropshica. Fenomenul este valabil si in alte domenii pentru alte tipuri de g-uri.
În 1995 acest spor avea valoarea de 12% din SF , in 2004 pe L138/99 avea val de 18% iar la 01.01 2016 de 24%.
Cel pensionat in 95 a ramas in baza de calcul a cuantumului pensie cu 12% din noua SF actualizata la 01.01 2016,eu cu 18% din noua SF actualizata iar cel pensionat in 2016 cu 24 din noua SF actualizata.
Metodologia M25 nu a permis ca pe langa actualizarea soldei de grad si functie la coeficientul anului 01.01 2016 sa fie actualizat si acel spor la 24% din noua SF actualizata la 01.01 2016.
Asta trebuie modificat in M25 si adusi toti rezervistii pensionati detinatori de indemnizatii , g-uri ,etc anterior anului 01.01 2016 la nivelul procentelor din Sgrad ,functei ,etc prevazute pentru activul similar de L138/99 cu modificarile ulterioare la 01.01 2016.
Cu aceasta baza de calcul corect stabilita/actualizata la 01.01 2016 pentru toti rezervistii pensionati inainte de 2016 ma pot inscrie corect in cuantumul compus al soldei de functie pâna in 2022 la care sa mi se aplice daca se revine la abrogatul art 60 din L 223 originala(neviolata). Si atunci an de an actualizarea cf art 60 repus pe tapet se va face fata de baza de calcul actualizata nediscriminatoriu pentru toti rezervistii pensionati inainte de 01,01 2016.
De asemenea g-urile avute/actualizate nediscriminatoriu pentru toti rezervistii pensionati anterior 01.01 2016, care ramân in continuare în baza de calcul a cuantumului pensiei , sunt introduse fara a mai fi descriminat fata de cel pensionat in 2016 ,2017 ,2018 ,2019 intrucat in mod normal ar trebui actualizate procent din SF.s grad ,etc,etc majorata anual cf aplicarii L153.
Momentan guvernul a retezat si posiblitatea actualizarii g-urilor functie de cresterile soldei de grad, functie , lucru care trebuie și el reparat.
Astea sunt masuri reparatorii obligatorii pâna la aplicarea aplicarea unor ipotetice actualuaziri cf art 60 a Soldei de grad si functie cf L 153 pâna in 2022.
Si din 2022 intra in normalitate toata lumea fara discriminari pe L153, atr 38 si ce mai are pe acolo.
Masurile reparatorii care privesc doar perioada pâna la 01.01 2016 nu au a face cu art 38 din L138/99. Și daca s-ar indeplini/aplica prin modificarea M 25 ar fi o mare realizare si beneficiu pentru toti cei pensionati anterior datei de 01.01 2016 -data intrarii in vigoare a L 223.
Eu asa vad lucrurile si cred ca asa este corect. Se elimina astfel discriminarile intre pensionati in ani diferiti. Altfel doar cu aplicarea art 60 la o baza de calcul disriminatorie intre subiecti nu se rezolva problema , în felul acesta discriminarile pâna in 2022 raman pe tapet. Si unii pierd enorm.

Iulian Mares spunea...

Adică, să-ți dea ție acel spor? Și lui Leonard nimic!
Taaare!

kostas spunea...

Cel mai bine ar fi o lege ca la civili,cu impartirea la 25 pentru toata lumea,plus OMM.S-ar lua in calcul toate vemiturile. Cine a muncit mai multi ani si a avut venituri mai mari sa aiba si pensie mai mare.

avianyc spunea...

@ Mares
Daca nu pricepi nimic nici din ce am scris nici din modul de aplicare al legii mai bine taci.
Si eu mi-as dori sporul ala inventat de
"excelenta" cu care te-ai ghiftuit nemeritat tu si altii,dar daca nu l-am avut in activitate legea nu permite sa- mi fie introdus in baza de calcul.
In baza de calcul intra doar indemnizatiile ,g-urile ,etc care le-ai avut pe statul de plata in cele sase luni alese.
Inclusiv @Radu Catalin iti poate da lectii pe tema asta.Se pricepe iar unde nu stie este dispus sa se documenteze nu sa arunce zoie ca tine.
Pune mana si învață si apoi vorbeste documentat.
Sau mai bine pune ceapă si ne lasa in supararea noastră.

Leon spunea...

T3, in Legea nr.153/2017, sporurile sunt limitate, pe ministere, la max.30% din masa salariala, asa ca multe sporuri de la lit.g) vor disparea si pentru cei care le au in prezent, si nu se vor da alte sporuri celor care nu le-au avut in activitate..!

avianyc spunea...

@ Leon
Restrangerea la 30% este pe anvelopa nu individuala.
Oricum prin actualizarea celor pensionati inainte de 2016 la nivelul activului similar beneficiar al L138/99 la momentul 01.01 2016 se repara o mare nedreptate si s-ar elimina o mare discriminare intre rezervistii pensionati in ani diferiti cu repercursiuni benefice pana in 2022 cel putin.

Dan spunea...

@kostas:

Dumneaata ai harul de a vedea situația de dincolo de lungul propriului nas?
Ce faci cu cei dați afară din sistem, c-așa a vrut Uncle Sam, în etapa de „reformare” (dispariție) a MU și U din toate armele?
Fii băiat deștept și abordează legea și prin prisma acestui segment de militari rezerviști, astfel încât să îndepărtezi de dumneata calificativul „prostovan”!

avianyc spunea...

@ Kostaș
Daca esti finantist , intendent ,sef la resurse umane ,alte functii calduțe de birou ,etc poti sa muncesti până la 65 de ani cel putin.
Daca însă faci cu totul alte meserii supuse conditiilor vatamatoare, riscului crescut de pierdere a vietii nu prea merge mult peste 50.
Plus că aceasta ”contributivă ” acorda pe actualele grupe de munca 50% plus la punctul de pensie si pentru seful contabil CS si pentru pilotul de supersonic AC.
Trebuie gândit de 10 ori înainte de a taia odata. Că apoi asa ramâne .
Personal consider ca militarul trebuie sa fie permanent corelat cu solda activului.
Ori L223 ofera toate sansele unei legi foarte bune daca este cosmetizată corespunzator si corelata la baza de calcul a pensiei cu veniturile activilor similari salarizati pe L 153.
Plus acel OMM pe deasupra.
Necorelarea cu activul te lasa cu ochii in soare peste câtiva ani pe contributivă.

Pompiliu spunea...

Astazi s-a modificat oug114 ..... unde este modificarea promisa de ministrul apărării cu privire la cresterea salariului/soldei de grad la pensionari..... Alta țeapă marca PSD

Leonard spunea...

@ Pompi,
Les nu a spus ca prin modificarile lui oug 114 va face asta.
Dar nici nu a spus cum va face.
Este in perioada de gratie , ca doar a trecut cam 1 luna de la promisiuni.
@ Julio,
eu am spor consistent de la multinationala...........
Daca se trece pe contributiva , i-am "maciucit" , vorba lui Flavius.

Huhu Rezea spunea...

@Pompiliu
Citeste D-ta articolele de pe blog de la eticheta solda de grad și vezi unde sunt propunerile lui Leș despre actualizarea cu solda de grad.

Leonard spunea...

Mircica si epistola catre daddy
http://sindicatulcmd.blogspot.com/
MIMA
MULTA MIMA .

avianyc spunea...

😂🤣@ leonard
Nu-i de ratat ,mai ales că-i sezon de "maciucit"anul asta .Acuma se desfasoara faza de "maciucit "intre partide. Urmeaza faza de " maciucit " intre ei in partid. Sa vezi spectacol.
Sa vezi dupa ce-l insoara Cornel pe Nasty si-l pune la casa lui " măciuceli"😂🤣

Sorina Nedelcu spunea...

Nu credeti ca ar putea fi o ocazie bună să le dati de lucru televiziunilor cu știrea asta