15 iulie 2013

Adăugat în:

Manastirea Prislop, rană cicatrizată a catolicizării forțate a românilor din Transilvania

Biserica din piatră a Mănăstirii Prislop
  Situată pe drumul ce leagă Hațegul de Hunedoara, pe teritoriul localității Silvașul de Sus, în pasul ce leagă Valea Cernei de Tara Hațegului, Mănăstirea Prislop este un simbol al rezistenței ortodoxismului în fața expansiunii catolice care a impus,  din anul 1700, greco-catolicismului în Transilvania.
Istoria bisericii mănăstirii începe pe la sfîrșitul secolului al XIV-lea  cînd a fost zidită din piatra, în plan triconic, arhitectură specifică din Tara Românească.
Biserica a fost rezidită un secol mai tîrziu de Domnita Zamfira, refugiata în Transilvania după moartea tatalui sau, Moise Voda, domn al Tarii Romanesti, mort in anul 1530, in lupta de la Viisoara.
In urma mortii celui de al doilea sot - Stanislaw Nisowsky -, Domnita Zamfira si-a petrecut restul vietii la Manastirea Prislop, unde a  murit in luna martie a anului 1580.
Pînă la anul 1701 viața monahală la Prislop a urmat cursul firesc, după care  mănăstirea a fost trecută sub ascultarea Biserici Unite, greco-catolice, cu sediul la Blaj.
Călugării din zona au opus rezistență motiv pentru care împărăteasa Maria Tereza, printr-un decret din iunie 1747, cerea sa se ia masuri împotriva călugarilor care apărau ortodoxia în Tara Hațegului.
 Ca urmare a rascoalei de la Cioara, din anii 1759-1761, condusă de Ieromonahul Sofronie, pentru păstrarea ortodoxiei, Episcopul unit Petru Pavel Aron din Blaj cere, la data de 12 aprilie 1762, ca egumenul Varlaam si calugarul Inocentiu Bosi sa fie prinsi si dusi la Blaj, iar ceilalti calugari de la Prislop si Plosca săa fie alungați.
Intrarea în biserică

 Generalul austriac Nicholaus Adolf Bukow a ordonat, la data de 5 iunie 1762, distrugerea celor două mănăstiri prin incendiere. Așa au fost distruse de acest general peste 200 de mănăstiri și schituri ortodoxe din Transilvania. Unii istorici îl denumesc pe generalul austriac drept întemeietorul bisericii greco-catolice din Transilvania.
Citiți aici un material îngrozitor, scris de  Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,  despre răscoala călugărilor ortodocși, inițiată de ieromonahul Sofronie de la schitul Cioara, azi Salistea, jud. Alba, călugărit la Mănăstirea Cozia.
După înfrîngerea rezistenței ortodocxe în Transilvania, pînă în 1948, biserica Prislop a ținut de parohiile greco- catolice din zonă.
In 1948, regimul comunist a trecut în afara legii cultul greco-catolic.
La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), l-a adus la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.
 Din 1991 funcționează aici Seminarul Teologic de Maici Sfînta Ecaterina.
Ieromonahul Arsenie Boca a ramas in mănastire pana in 1989, an in care a murit. Absolvent al Scolii de Arte Frumoase de la București, apropiat de liderul legionar Nichifor Crainic, Boca a fost supravegheat  de Siguranța interbelică și de Securitatea comunistă.
 El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astăzi cel de al treilea ctitor al manastirii. Mormantul sau se afla in cimitirul Manastirii Prislop.
Astăzi, Mănăstirea este în renovare și extidere, datorită turismului monahal. Mii de pelerini sosesc zilnic din întreaga țară, atrași nu atît de semnificația istorica a monumentului cît de faima călugărului Arsenie Boca, supranumit Sfîntul Ardealului. La mormîntul său, situat într-o poieniță, în amonte de Biserică, se formează cozi lungi de pelerini. Toți aduc flori. 

Aleea pietonală care urcă spre mormîntul lui Arsenie Boca

Pelerini, asteaptă la rînd


Doar o parte din florile aduse de pelerini într-o zi