Un produs Blogger.

9 nov. 2025

Consecințele Deciziei CCR nr.479/2025, referitoare la pensiile magistraților, asupra Plx 540/2024 privind actualizarea pensiilor militare.

24 comments

Nu analizăm decât paragrafele finale ale deciziei, cele cu numărul 254 și 255, din care rezultă că  Parlamentului îi revine obligaţia doar de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa.

Așadar, dacă Guvernul vrea să indrepte ceva in legea privind pensiile magistraților și grefierilor, trebuie să reia procesul de legiferare de la ZERO.

Cum și Decizia nr. 126/2025 a constatat neconstituționalitatea Plx 540/2024, in integralitatea lui, e drept că pe un motiv intrinsec inventat de CCR, respectiv discriminarea viitorilor pensionari militari, Parlamentul nu mai poate repara ceva in proiectul de lege privind actualizarea pensiilor militare, urmând să constate incetarea procesului legislativ.

O fi reținut CCR că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept( vezi paragraful nr. 255), dar ce facem când constatăm că un considerent dintr-o decizie CCR este   complet greșit, vizibil și de pe LUNĂ?

Iși indreaptă CCR decizia vădit greșită, privind Plx540/2024 , in care a interpretat  că actualizarea pensiilor militare nu s-ar aplica si celor stabilite ulterior, ca și când acelea nu ar avea și ele statutul de pensii militare in plată după data emiterii deciziei de pensie?

In plus, considerentul din paragraful 254 al Deciziei nr. 479/2025 este contrar articolului 147 alin.(2) din Constituție care instituie obligativitatea reexaminării legii in Parlament, fără să distingă dacă neconstituționalitatea este parțială sau integrală

Art 147 din Constituție

2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.



Din Decizia CCR nr. 479/2025

254. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate, în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art.147 alin.(4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (în acest sens fiind Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, sau Decizia nr.139 din 13 martie 2019, precitată, paragraful 88).


 255. În final, Curtea reaminteşte considerentele de principiu reţinute constant în jurisprudenţa sa, potrivit cărora forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii – deci şi deciziile – se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, Decizia nr.727 din 9 iulie 2012, precitată, şi Decizia nr.1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013). Curtea a reţinut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept. 


24 de comentarii:

Viorel spunea...

Și ce este de făcut în această situație ?

Mosmartin16@gmail.com spunea...

Claudiu, cele menționate de tine sunt un argument în plus pentru revizuirea Constituției și implicit, posibilitatea conferită Parlamentului de a putea repara - când este vădit - aberații ale "gânditorilor în capote vișinii" !

Mosmartin16@gmail.com spunea...

PENTRU ASOCIAȚIILE REZERVIȘTILOR MILITARI ! SIMPLU, LA OBIECT ȘI CONCRET !

9 repere de bază ale unui "limbaj comun" pentru proxime întâlniri cu factori inițiatori / decidenți ! Repere care vizează eliminarea inechităților aberante existente la pensiile militare de stat !

Așadar :

1) Actualizarea - conform legislației în vigoare - a tuturor elementelor salariale din compunerea soldelor lunare brute ale bazei de calcul a pensiei ( fără aplicarea indicelui prețurilor de consum lunar ) și determinarea mediei acestor solde ;

2) Stabilirea cuantumului brut actualizat al pensiei ;

3) Determinarea cuantumului net actualizat al acesteia ;

4) Aplicarea reglementării : cuantumul net actualizat al pensiei nu poate depăși cuantumul net corespunzător mediei soldelor lunare brute actualizate din compunerea bazei de calcul a pensiei ;

5) Stabilirea cuantumului net final actualizat al pensiei prin aplicarea unui anumit procent la cuantumul aferent punctului 3 coroborat cu 4, susmenționate ;

6) Se compară cuantumul net final actualizat cu cel net aflat în plată, acordându-se cel mai mare dintre ele ;

7) Indexările cu rata medie anuală a inflației se aplică la cuantumul net final actualizat și stabilit conform punctului 5 susmenționat ;

8) Actualizarea pensiilor militare de stat se realizează ori de câte ori se majorează solda de grad și / sau de funcție a cadrelor militare aflate în activitate ;

9) În anul în care sunt aplicabile atât dispozițiile referitoare la indexare, cât și cele privind actualizarea, se acordă cuantumul net mai avantajos rezervistului.

Alte aspecte de interes se circumscriu acestor 9 repere de bază, ele intrând în sfera detaliilor !

Gând bun, oameni buni !

Claudiu Marin spunea...

@Viorel
CCR nu a decis că insăși actualizarea pensiilor militare ar fi neconstituțională.
A inteerpretat greșit că forma de redactare a art. 59 ^ 1 ar fi discriminatorie pentru viitorii pensionari militari, de parcă actuala lege, fără actualizare, nu ar fi discriminatorie pentru toți militarii care au pensii in plată.
Soluția este ca actualizarea să fie reintrodusă in legea pensiilor militare, fie printr-o ordonanță de urgență, fie prin proiect de lege in Parlament, intr-o redactare care să nu mai poată fi atacată la CCR.
Ar rămâne fără obiect si miile de dosare aflate pe rol la CCR cu excepții de neconstituționaliate ale OUG 59/2017 și art. 84 al OUG 114/2018 .
Nu ar strica o avalanșă de sesizări către CCR prin care să i se invedereze că raționmentul din paragraful 63 din Decizia nr. 126/2025 este greșit, șa cum se subliniază in ultimele aricole de pe blog.

Leo spunea...

Sunt două aspecte consemnate diferit de Constituție.
- La constatarea neconst. legii magistraților , CCR s-a pronunțat pe o Excepție de neconst. promovată de ÎCCJ deci era o lege deja aprobată de parlament în plenul său.
- La PLx 540/2024 , CCR a răspuns unei obiecții de neconst. , (a pri ori ) promovată de avocata renate .
- Capoatele vișinii au emis decizii contradictorii de-a lungul timpului datorită intereselor politice și/sau din cauza competenței tot mai slabe a judecătorilor CCR. ( ultimul exemplu de HABARNIST și INCOMPETENT , este serg. maj. cu nume de plantă aromatică care era sifonul lui daddy în guvern.

Claudiu Marin spunea...

@Leo
Greșit! Obiecțiile de neconstitutionalitate au fost ridicate a priori, inainte de promulgare, in ambele legi

Viorel spunea...

Care specialist pe propunerea domnului Claudiu Marin îmi face o sinteză și mâine luni o trimit prin Poșta Română, recomandată cu confirmare de primire ?

Cristian spunea...

In cazul rezerviștilor este evident că CCR a acționat, la ordin sau cu rea credință, cu intenție pentru a îngropa legea. Este exclus să credem că există atâta incompetență la acest nivel. Sau poate că da, având în vedere cum și de unde sunt selectați și numiți cei 9 tovarăși.

Calinmihaib12 spunea...

Claudiu MARIN:
.. ce scriu cei 9 "magnifici" din CCR: cum că ar trebui‼️"încetat"procesul legislativ‼️= este contrar textului / prevederii din Constituție: "art.147, al. 2" și indică faptul că ei "se cred".. deasupra..Constituției.., pe de o parte.., iar pe de altă parte confirmă faptul că ei "profită" de.."darul otrăvit" și TOXIC din Constituție..= care este chiar: "art 147, al. 2"..= care..LE..conferă PUTEREA ABSOLUTĂ= DICTATORIALĂ =caracteristică.. STATELOR TOTALITARE (de orice model: fascisto-bolșevic..= care sunt aproape identice..ca "apucături".., numai ."culoarea" și "simbolistica" ..diferind..!👻)..‼️

Claudiu Marin spunea...

@Calin
DA, Camera Deputaților ar trebui să atragă atenția CCR că prin paragraful 254 din Decizia 479/2025 și-a depășit competențele constituționale, limitînd dreptul Puterii Legislative de a legifera, și, potrivit art. 147 alin(2) din Constituție, să reia procedura de legiferare a PLx540/2024, reinscris pe 01 09 2025, si a legii de modificare a pensiilor magistraților, pentru a le pune de acord cu deciziile CCR.
O eventuală nouă atacare a priori la CCR i-ar da posibilitatea CCR să-și revizuiască considerentele care contravin art. 147 alin(2) din Constituție.
<./a>

xmax spunea...

Se mai poate crede in MOS CRACIUN? De prin aceste informatii scrise aici, si nu numai, aceste jigodii de politruci, se vor inspira, si vor lovi exact asa cum trebuie. Dusmanul asculta....era o vorba.....

Noi ar trebui sa discutam aici despre reguli de sah-mat sau sau pat (pentru unii pat pentru nani), sau reguli de mungo...
Stimabile Moderator, pe bune ???? Le dam soluti acestor analfabeti???

Claudiu Marin spunea...

@Xmax
Ești indoctrinat tare de prelucrări contrainformative.
Eu zic că le dăm bătăi de cap neprietenilor noștri din instituțiile militare.

Bzr spunea...

Bună seara dle.Claudiu,sper ca nu ati uitat si de ilegalitatile comise si de asa-zisa expirată _ avocatul poporului!seara bună!

Claudiu Marin spunea...

@Bzz
Eu nu ii uit pe cei din instituțiile militare care in numai 2 zile i-au pus la dispoziției doamnei Weber, aflată in concediu, draftul cu cele 4 obiectiuni de neconstiiutionalitate.

xmax spunea...

Stimabile moderator
Eu nu stiu cum sa zic....."dar cind ma gindesc la satul meu natal..." asa zicea odata cineva....
Deci pe scurt....Imi place ca poti sa glumesti..."Indoctrinat" este un termen ca si termenul folosit de acesti politruci "hibrid".

Expunerea unor solutii, respectiv traducerea unor articole/pasaje din diverse Decizii, nu face altceva decit sa le faciliteze acestor nesimtiti de politruci, modalitati de atacare a militarilor. Este atit de simplu sa stai si sa culegi detaliile....Dar in fine......Blogul este al tau...si faci ce vrei cu el....Dai sau nu dai acces .....

Solutia este cu totul alta daca vrem sa fim luati in considerare....Mai ales pentru cei care sunt in proximitatea centrului......Una e cel de la Satu Mare si alta e cel de prin zona centrului...Ma refer la participarea masiva la forme de revolta, nu de miting sau proteste!!!! Restul e poveste de toamna....fiind toamna!!!!
Sa ai o zi plina de "indoctrinati" :)

Leo spunea...

@Bzn
Nu JIENII sau CIUCANII în uniformă sunt cei mai vinovați , ci politicienii cu putere de DECIZIE.
Jienii doar au formulat textele de acte normative pe care le-au pus la dispoziția politicienilor de decizie , gen DADDY , ȚUGUIANU , TERENTE , LOLA GLADIOLA , CIUCALIS PLAGIATORUL , COVRIGARU , tâlvar , etc..........
- renate nu mișca un deget fără ca COVRIGARU , " pe la spate " (sic) , s-o activeze.

Claudiu Marin spunea...

@Leo
Ce să zic! O durea in papuci pe Renate de Covrigar si de Tîlvăr Șefii ei erau alții, aceeiași ca si șefii lui Jianu

Liviu PO spunea...

Soluția e revenirea calculului pensiei la legislația în care ai ieșit la pensie,desigur cea din "democrație" respectiv 164/2001 și recalcularea tuturor pensiilor pe această lege,fără păstrarea cuantumului avantajos.Desigur, marii comandanți de oști trebuie să înțeleagă că indemnizația de comandă nu poate intra în calcul.Prin urmare,varșoviștii renunță la indemnizația de comandă,iar națoiștii la sporurile aberante.Grad,funcție vechime actualizate continuu=Lume mulțumită,reformă rezolvată.

Calinmihaib12 spunea...

xmax:
..te înșeli .."profund" dacă crezi că "decriptarea/traducerea/ expunerea PUBLICĂ a direcției și sensului unor DECIZII.."sensibile"..(= ale oricărei.. structuri/autorități statale) privindu-ne pe noi militarii (sau chiar pe orice alt subiect..!).."ar fi inutile" pt...că, vezi Doamne.., "ar da muniție"..= .."DISTRUCTIVĂ" acelor structuri /autorități statale în..= a-și continua
acțiunile de tip/ model.."reacționar" (?) împotriva intereselor militarilor pensionari (dar nu numai..❗);
🌅 Chiar îi crezi "proști" și.. 👻="influențabili" pe.."decidenții" din.. "DARK STATE".., "cei" care, prin "fire" nevăzute (..sau chiar.."wireless"😜..!)
manevrează/mani.pulează) .. "PĂPUȘILE" POLITICO-ECONOMICO -MILITARE ..= "publice"..numite sau "alese"..🔥🌅❓‼️, .."astfel"..încât să-și atingă scopurile ascunse.., cu orice preț..!
Cu alte cuvinte expunerea..și decriptarea "acțiunilor" lor.. dușmănoase..(literealmente) față de pensionarii (dar nu numai..!) militari:..=..din "actele"/ faptele lor publice, au/are menirea sacră de..A-I DEȘTEPTA..pe românii de orice fel.., din "somnul lor..cel de moarte..și..spirituală"..👻😜‼️

Viorel spunea...

Da, Leo. Dar dacă lui DADDY, ȚUGUIANU, TERENTE, LOLA GLADIOLA, CIUCALIS PLAGIATORUL, COVRIGARUL, tâlharul etc., Jienii și Ciucanii le-au băgat sub nas ceea ce au dorit ei, justificând (nu motivând, ca în instanță) necesitatea acestor acte mărețe, gândite cu mintea lor creață, vopsită și revopsită la Chitila (în port), iar politrucii afoni în materie au luat de bune tot ceea ce le-au prezentat, fără a solicita și părerea altor „experți” în domeniu — cine se face vinovat? Eu cred că ministrul chiloțar cu gagicile la bar zis trotinetă, care a afirmat că deocamdată noi nu intrăm la priorități. În viitorul PNRR, POATE DA!

Claudiu Marin spunea...

@Liviu PO
Am repetat de multe ori că nu poate fi scos din baza de calcul niciun element salarial al soldei lunare brute pentru care se plătește CIBS, in vedera asigurării dreptului de pensie, potrivit art. 31 din lege.

Florin Stoica spunea...

Bună seara. În comentariile anterioare pe declararea neconstituționalității plx nr. 540/2024 am ajuns cu toții sau marea majoritate la concluzia că ccr a interpretat eronat sintagma “pensiile militare aflate în plată” din cuprinsul art. 59^1 din proiectul de lege care prevede mecanismul actualizării pentru toate pensiile militare, cele prezente și viitoare. Proiectul de lege nu cuprinde în text un orizont de timp sau un termen, care să ducă la concluzia că mecanismul actualizării se aplică doar pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a legii. Mergând pe aceasta interpretare eronata ccr a declarat neconstituțional art. 59^1 pe motivul că s-ar crea o discriminare între pensionarii militari, întrucât ar exista 2 mecanisme de echilibrare a pensiilor militare, unul referindu-se la actualizarea pensiilor aflate im plata la un moment dat și al doilea constând în indexarea anuală cu rata medie a inflației a pensiilor viitoare după data intrării în vigoare a legii de modificare și completare a Legii nr. 223/2015. Am prezentat anterior ca în cazul magistraților există 2 mecanisme de echilibrare a pensiilor încă de la 1 ianuarie 2024, după modificarea și completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin Legea nr. 282:2023, care prevede la art. I pct. 5, mecanismul indexării anuale cu rata medie a inflației a pensiilor magistraților ce nu aveau decizii de pensionare, nu îndeplineau condițiile de pensionare sau nu erau în funcție la data de 1 ianuarie 2024, respectiv la art. V, actualizarea pensiilor magistraților care îndeplineau condițiile de mai sus la data intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023. Decizia CCR nr. 126/2025 a respins celelalte obiecții de neconstituționalitate sesizate de Avocatul Poporului inclusiv cele în legătură cu asigurarea finanțării sau a afectării jalonului 215 din PNRR, motivând că acestea nu ridică probleme de neconstituționalitate. Singura obiecție de neconstituționalitate rămasă din plx nr. 540/2024 se referă la art. 59^3 referitor la suspendarea actualizării pensiilor militare pe perioada exercitării unei funcții de demnitate publică. În opinia mea, plx nr. 540/2024 nu trebuia declarat neconstituțional în ansamblu sau. Aceste aspecte împreună cu altele exprimate de dl Claudiu Marin și alți colegi trebuie transmise de asociațiile de rezerviști parlamentarilor începând cu cei care sunt militari în rezervă sau în retragere dar și altor parlamentari care rezonează cu noi militarii în vederea sesizării ccr. Unii din cei care au emis Decizia nr. 126/2025 au ieșit la pensie și poate ca cei care sunt acum în funcție trebuie să judece corect unele aspecte de neconstituționalitate formulate eronat în legătură cu plx nr. 540/2024, astfel încât să fie reluat procesul legislativ sau găsită o altă soluție juridică, pentru că proiectul de lege a fost stopat pe o greșeală de interpretare a unor prevederi ale acestuia. Deciziile ccr sunt obligatorii dar când parte din ele sunt incorecte și creează prejudicii unor beneficiari trebuie să fie rectificate, întrucât în toate cazurile dreptate a trebuie să primeze. Vă urez sănătate tuturor.

Claudiu Marin spunea...

@Florin Stoica
Corectă constatarea.
Mă tem că si unii cititori nu au ințeles raționamentele care pun in evidență greșelile comise de CCR in paragragul 254 din Decizia nr. 479/2025 privind pensiile magistraților si din Decizia nr. 126/2025 privind actualizarea pensiilor militare.
Greșelile sunt atât de evidente incât ar fi păcat să nu fie exploatate pentru a sublinia superficialitatea judecătorilor CCR in emiterea unor considerente care stau la baza unor decizii CCR.
N-am citit in niciun document al structurilor asociative vreo referire la aceste hibe ale deciziilor CCR. Să fie prostie, să fie lene, să fie desconsiderare a criticilor care nu emană de la ele?

RD spunea...

https://www.euronews.ro/articole/nicusor-dan-militarii-in-prag-de-pensie-dar-care-raman-in-sistem-vor-beneficia-de

Să înceapă haosul!