Asa pare sa spuna poetul
Ionut Tene, din Cluj Napoca, in comentariul de pe situl
NN-Napoca News, in care deplange retragerea de catre presedintele Basescu a titlului de erou-martir pentru Lt col Dumitru Coman, masacrat de agentii AVO, in 1989, la Odorheiul Secuiesc.
Pentru cei care nu stiu,
AVO este
Serviciul de Informatii Externe al Ungariei Iata cateva fragmente din materialul publicat de Ionut Tene:
 |
| Ionut Tene |
"Toată presa şi bloggerii s-au focusat pe cazul uslaşii-lor Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotună. Celebru colonel Gheorghe Trosca a fost sef de Stat Major la USLA, iar Eugen Trandafir Cotuna a fost seful interventiei la aceeasi unitate. Eugen Trandafir Cotuna si Gheorghe Trosca au fost omorati, pe 22 decembrie 1989 noaptea, în faţa Ministerului Apărării, după un ordin al generalului Militaru legat de trimiterea de trupe in scopul apararii institutiei. Colonelul Gheorghe Trosca lucrase la Unitatea anti-KGB si anti-GRU a Armatei si instrumentase Dosarul de agent GRU al lui Militaru, cuprins in celebrele Dosare Corbul I si Corbul II. După ce Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării, Nicolae Militaru a ordonat uciderea celor care-i dovediseră trecutul de spion. Colonelul Gheorghe Trosca lucrase la dosarul “Corbii”, demonstrând colaborarea lui Militaru cu serviciul de informaţii al Armatei sovietice (GRU). Pentru asta a plătit cu viaţa. Mă miră faptul că azi preşedintele Băsescu i-a o măsură pentru compromiterea şi dezonorarea a doua oară a luptătorilor anti-KGB. Eu ştiam că Băsescu este adeptul axei anglo-americane, dar se pare că prin ultima decizie a arătat că face jocurile politice ale Moscovei.
În schimb, presa a trecut neobservat numele lt.col. Dumitru Coman, fostul şef al Securităţii Române din Odorheiul Secuiesc ucis bestial în sediul Miliţiei din oraş de către aşa-zişii revoluţionari, de fapt foşti informatori şi agenţi ai securităţii maghiare AVO. Iată mărturia ofițerului de securitate Mircea Buia despre atrocităţile din Odorheiul Secuiesc: „În 1989, aveam semnale clare de intensificare a contactelor revizioniştilor maghiari cu anumiţi oameni din zonă. Astfel, Sándor Csoóri – preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi, apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar – ţinea legătura cu profesorul Katona Ádám şi cu actorul Bartha Mihály Levente (ulterior, acesta a emigrat în Ungaria şi s-a înscris în partidul condus de Csoóri). Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva asimilării şi afirmării secuilor (ultima temă a şi revenit la modă). La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria după evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte pe Sütő András, acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la Bucureşti, în acelaşi timp contactat şi de alţi diplomaţi străini acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în zonă au apărut şi ruşii, câte 2-3 într-un autoturism Lada. A crescut şi numărul celor care fugeau în Ungaria („evazionişti” – cum le spuneam), majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de la Bicske. Zilele de 20-21 decembrie au fost marcate de provocări: au fost incendiate depozitele de fân de la CAP-urile din Zetea şi Dealu (localităţi de lângă Odorheiu Secuiesc), precum şi depozitul fabricii de mobilă de lângă gara oraşului (dintr-un tren s-a aruncat o sticlă incendiară pe acoperişul de plastic al depozitului). În dimineaţa zilei de 22 decembrie, am predat armele la fişet, conform ordinului generalului Iulian Vlad. Comandantul Securităţii din Odorheiu Secuiesc, locotenent-colonelul Dumitru Coman a dat ordin ca nimeni să nu părăsească sediul (aveam sediu comun cu Miliţia, noi la etaj, ei la parter). Eu am primit sarcina să aduc nişte paturi şi saltele de la internatul liceului. Când mă întorceam cu ele, la radio s-a anunţat sinuciderea lui Milea. Pentru a întări siguranţa sediului a fost adus un pluton din trupele de securitate. Cam la o oră după discursul lui Mircea Dinescu de la televiziune, în faţa sediului s-au adunat protestatari. La început au fost paşnici, apoi au început să spargă geamurile şi să agreseze miliţienii care intrau sau ieşeau din sediu. În depozitul de la parter al Miliţiei se aflau aparate video confiscate din dispoziţia fostului şef al Miliţiei de la cetăţenii care contraveniseră dispoziţiilor legale. Protestatarii au spart depozitul ca să-şi recupereze aparatele.
În jurul orei 16.00, plutonul de securitate a primit ordin să se retragă în cazarma de la Gheorgheni. Am profitat de situaţie pentru a salva documentele. Am deschis şi golit fişetele şi am pus documentele în camionul cu soldaţi, iar peste ele s-au aşezat militarii, mascându-le. Camionul a reuşit să plece, după ce s-a negociat cu un tractorist care blocase poarta cu tractorul. Astfel, documentele au fost salvate şi ulterior recuperate. În sediul de la etaj al Securităţii rămăsesem câţiva ofiţeri: eu (Mircea Buie – n.n.), Ioan Trifu, Dan Coţofană, Dan Petrariu şi comandantul, locotenent-colonelul Dumitru Coman. Între timp, protestatarii au devastat parterul şi l-au incendiat. Din cauza fumului, am ieşit în curtea din spate, unde se aflau garajele. Dialogam cu manifestanţii, îndemnându-i la calm şi repetând: „Nu vrem sânge!” Se aduna tot mai multă lume. În jurul orei 18.00 a sosit un grup de oameni băuţi şi violenţi. Îmi reproşau că sunt ofiţer de securitate. Un tânăr cam la 30 de ani, îmbrăcat în costum popular secuiesc – liderul acelui grup – m-a întrebat dacă-s român sau maghiar.
Am minţit, spunând că tata e român, iar mama unguroaică. Tânărul a fost tranşant: „Nu corespunde. Executaţi-l!” Pe lângă cei ce incitau la violenţă (vezi Kapdebó – directorul Şcolii de şoferi amatori din Odorheiu Secuiesc), existau şi îndemnuri la calm şi la renunţarea la acte de violenţă, venite chiar de la etnici maghiari (cum a fost Iosif Pető, viitor prosper om de afaceri). După ce s-a dat sentinţa „executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l spânzurăm!” Imediat au adus de la alimentară o frânghie şi o ladă de ambalaje de la sticle. Au legat frânghia de creanga unui castan, m-au urcat pe ladă şi mi-au pus ştreangul de gât. Apoi au tras lada. Însă, creanga a cedat şi s-a rupt. În acel moment, s-a creat o busculadă, provocată de un grup de karatişti, antrenaţi de inginerul Mika Domokos (şeful unei prospere ferme agricole de lângă oraş). Ei m-au înconjurat, mi-au scos funia cu tot cu restul de creangă şi m-au condus în interiorul depozitului Peco din apropiere. Oricât m-au protejat, tot am fost lovit în cap cu o sticlă de un litru. Dar am scăpat. Cum rana la cap era destul de adâncă, am fost dus prin spate la spital, unde am rămas într-un fel de “arest medical”, răstimp în care (în seara zilei de 22 decembrie) mi-a fost spartă şi devastată locuinţa.
În spital am mai găsit 3-4 miliţieni şi un ofiţer de securitate, care fuseseră grav bătuţi. Mai era şi o persoană din Zetea, care se alesese cu o plagă împuşcată, după ce fusese omorât adjunctul şefului de post din localitate. Tragică a fost şi moartea şefului de post din Dealu – Liviu Cheochişan – tatăl unui băieţel de doi ani. În seara zilei de 22 decembrie a fost luat din locuinţă, scos în faţa sediului şi bătut până la inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. La Cristuru Secuiesc, un miliţian a fost omorât de rromii pe care-i cercetase pentru diferite infracţiuni. A avut de suferit şi preotul ortodox Călugăru – acuzat că-i protejează pe ofiţerii de securitate. De aceea, l-au căutat şi la biserică şi la casa parohială.
Şi destinul locotenet-colonelului Dumitru Coman a fost crunt. După apariţia lui Dinescu la TVR, soţia acestuia l-a rugat să vină acasă. A refuzat-o, rămânând în sediu, la datorie, şi liniştind-o că nu are de ce să se teamă. (Într-adevăr, era perceput ca un om de treabă şi era chiar îndrăgit în oraş). Ultima dată l-am văzut înainte ca eu să fiu dus la spânzurat, el rămânând în curtea cu garajele. Când eram internat, Venczel, directorul spitalului, mi-a spus: „Îmi pare rău, dar pentru şeful dvs. n-am putut face nimic, decât să constat decesul.” Am aflat că Dumitru Coman a fost scos în stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminalistul miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda.” Mai mult, la mijlocul anilor 90 am vorbit cu soţia lt. col. Coman, care mi-a spus că acesta a fost decapitat pe 23 decembrie 1989 de către “protestatarii” (agenţi AVO) maghiari şi i s-a pus un şobolan în gură, iar apoi s-a jucat fotbal cu capul acestuia.
Abia în ianuarie 1997, când a acces CDR la guvernare, lt. col. Dumitru Coman a fost dezgropat din cimitirul de la Odorheiu Secuiesc şi adus de familie pentru a fi îngropat în satul natal Rădaia din judeţul Cluj. Spre onoarea lor conducerea şi ofiţerii SRI Cluj s-au ocupat de îngroparea cu onoruri militare a martirului erou de la Odorheiu Secuiesc. Mai, mult, s-a aşezat şi o placă de marmură şi o cruce pe căminul cultural din sat, în amintirea luptătorului pentru menţinerea unităţii naţionale în aşa-zisa Secuime. Personal, am fost invitat de către soţia colonelului, admirabila d-na Coman şi de către fiica lor, să particip la funeralii şi la dezvelirea plăcii comemorative de la Rădaia. Au venit şi au dorit să-şi aducă omagiul la înmormântarea militară peste o sută de ofiţeri SRI şi ai fostei Securităţi comuniste, care au lucrat la protejarea identităţii româneşti din Ardeal. Ţin minte că era un frig de crăpau pietrele şi nu mare mi-a fost mirarea, când au dus coşciugul la groapă să văd numeroşi ofiţeri SRI ştergându-şi lacrimile de la ochii şi au aruncat un bulgăre de ţărână pe coşciugul de lemn. Un cunoscut colonel din SRI Cluj s-a îndreptat spre mine emoţionat şi mi-a zis: – Ionuţ, oameni, ca şi el (col. Coman) au ţinut ţara unită şi Transilvania să nu se rupă de România!
În prezent, preşedintele Traian Băsescu şi George Maior, şeful SRI, nu au mai considerat că merită să le fie cinstită memoria ofiţerilor care şi-au sacrificat viaţa pentru România Unită."
Ionuţ Ţene
