JUDECATORIADA a pornit de la Rm Valcea

Incercarea lui Băsescu de a menține sub papucul său instituțiile de conducere ale JUSTITIEI a declanșat o reacție de revoltă în valuri împotriva  unor membri ai  Consiliului Superior al Magistraturii care sunt percepuți, în interiorul sistemului, ca unelte politice băsiste.

Corpul judecătoresc nu acceptă să fie condus de un procuror ca Hăineală.

Asociațiile profesionale ale judecătorilor amenintă cu revocarea întregului CSM dacă nu înțelege să se debaaseze.

Ce mai, o adevărată judecătoriadă.

Sediul Judecatoriei din Rm Valcea

Adunarea Generala a Judecatorilor din cadrul judecatoriei Ramnicu Valcea a declansat procedura de revocare a judecatorului Cristi Danilet din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), potrivit unui comunicat de presa al institutiei, din 07 ianuarie 2013, semnat de președintele Judecătoriei Rm Valcea, Bogdan Mateescu. 

Potrivit legii, un membru ales in CSM poate fi revocat la cerarea majoritatii instantelor pe care le reprezinta, acestea hotarand, la randul lor, cu doua treimi din voturile judecatorilor in functie. 

Danilet este membru ales din partea judecatoriilor in CSM. 

"In esenta, Adunarea Generala a Judecatorilor a considerat ca domnul judecator Cristi Vasilica Danilet si-a exercitat in mod necorespunzator atributiile incredintate prin alegerea ca membru al Consiliului, participand activ la o procedura netransparenta de alegere a conducerii Consiuliului in contra celor insusite in proiectul de candidatura, iar pozitiile sale publice exprimate recent au lasat unui observator obiectiv impresia implicarii mai degraba in alte scopuri precum, fara a fi singurul, cel al promovarii propriei sale imagini decat a intereselor judecatorilor romani," se arata in comunicat.

Hotararea Adunarii Generale a Judecatorilor va fi transmisa celorlalte instante de acelasi grad, in vederea continuarii procedurii de revocare. 

Ce stropește Cristoiu în oficiosul cotrocenist, Evz, despre Judecătoriadă.

Gura păcătosului adevăr grăieste:  Antena 3 spune  Adevărul(Pravda)



"Cercetătorii comunismului din URSS, porecliţi şi Kremlinologi, căpătaseră nu numai obişnuinţă, dar şi îndemînare în lectura Pravdei cu creionul în mînă. Din ce apărea în oficiosul PCUS, îşi puteau da seama de ţelurile ascunse ale conducerii sovietice, urmărite însă cu îndărătnicie.

PCUS a dispărut de pe scena Istoriei.

A dispărut o dată cu el şi Pravda, gloriosul  ziar bolşevic.

A rămas totuşi un al fel de PCUS:

USL, forţa politică ajunsă la Putere după scrutinul din 9 decembrie, urmaşă a PCR-ului, prin Ion Iliescu şi alţi părinţi fondatori ai FSN-ului neocomunist.

A rămas şi urmaşa Pravdei staliniste:

Se numeşte Antena 3 şi, spre deosebire de Pravda, e finanţată nu de Partid, ci de un om de afaceri.

Ca şi Pravda de pe vremuri, urmărind Antena 3 îţi poţi da seama de ţelurile ascunse ale USL, dar mai ales ale Penalilor din Coaliţia de guvernare.

Zilele acestea, Antena 3 a dus împotriva Oanei Hăineală o campanie în stilul Dan Voiculescu, amestec de securist cu ghiorţan îmbogăţit: insulte, acuzaţii compromiţătoare.

Alegeri la CSM au avut loc an de an în ultimul deceniu. N-am văzut vreo preocupare a Antenei 3 pentru cine a ajuns şef pe o perioadă de un an.

Loviturile mediatice sub centură împotriva Oanei Hăineală şi, îndeosebi, împotriva alegerilor de la CSM, ne dezvăluie că votul pentru Oana Hăineală n-a convenit Penalilor din USL.

Pe altcineva se pariase.

Dar şi chiar fără campania dusă de besafonul lui Dan Voiculescu, tot ne-am fi dat seama că ridicarea la luptă a Asociaţiei Magistraţilor din România, a Uniunii Naţionale a Judecătorilor, a Curţilor de Apel din feudele baronilor USL,  îşi are cauza în manevra USL de a pune mîna pe CSM prin plasarea în fruntea instituţiei a marionetelor sale, aşa cum a făcut deja cu TVR şi cu ICR.

Puţine au fost zilele în care unul dintre ştabii USL, distinsul Victor Ponta, să nu fi demascat prezenţa Oanei Hăineală şi a Alinei Ghica în fruntea CSM.

Alegerile au adus-o pe Oana Hăineală ca preşedinte şi era cît pe-aici s-o propulseze pe Alina Ghica în postul de vicepreşedinte.

Marionetă, la rîndu-i, a Penalilor din USL, Victor Ponta nu putea să doarmă liniştit la gîndul că magistraţii respectivi aveau să fie, pentru un an, şefii CSM.

Şi atunci, USL a pus la cale aşa-zisa Revoltă a magistraţilor.

Nu prea diferită în notele sale caracteristice de diversiunea ordinară care a fost așa zisă Piață a Universității din ianuarie 2012."

Urmariti in direct ce s-a hotarat azi la guvern!

-http://www.gov.ro/content/live/l/1/

-Briefingul de presă de la finalul şedinţei de guvern  susținut de Liviu Dragnea.

Briefingul susținut de Liviu Dragnea s-a încheiat
Guvernul a adoptat ordonanța simplă prin care Consiliile locale pot amîna pînă în  2014 creșterea taxelor locale.
A mai spus că s-a amînat ,de asemenea, astuparea găurilor negre de la Sala Palatului din București.:))

Urmează sa publice documentul declarației de presă.

In 2013 nu se poate mai mult

Asta a spus premierul Ponta într-o intervenție telefonică pe DiGi24 cu referire la pensii. Nimic mai mult decît majorarea cu 4%( n.m. - a valorii punctului de pensie)
Probabil că același lucru îl va spune premierul joi, 10 01 2013, intr-o conferință de presă, cînd va prezenta în premieră Starea Națiunii.

Hotararea Sinodului BOR din 05 iulie 2012 privind incinerarea morților

Sinodul BOR, în şedinţa de lucru din 5 iulie 2012, menţinând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, a luat următoarele hotărîri faţă de practica incinerării morţilor:

1. Menţine în vigoare următoarea hotărâre a Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933:

a. „Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morţi după înmormântare.

b. Înainte de oficierea slujbei de înhumare (înmormântare) a unui creştin, preotul slujitor să se informeze de la familia defunctului, la care cimitir va fi înmormântat cel decedat.

c. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera din proprie voinţă, să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât şi la pomenirile pentru morţi.’

2. În situaţia în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie), chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

3. Preoţii care se abat de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind practica incinerării morţilor vor fi opriţi de la lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului eparhial, spre sancţionare.

4. În cazul foştilor preoţi, caterisiţi sau depuşi din treaptă, care săvârşesc slujba de prohodire chiar în incinta crematoriului, Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi Chiriarhi vor sesiza autorităţile competente pentru interzicerea accesului acestora în crematorii şi cimitire şi pentru sancţionarea penală, întrucât folosesc calităţi mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obţine un folos material injust, păgubind familiile îndoliate (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracţiunea de înşelăciune).

5. Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi Chiriarhi vor adopta măsurile cuvenite pentru înştiinţarea clerului din fiecare eparhie despre conţinutul prezentei hotărâri şi despre obligativitatea acesteia în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române.

6. Centrele eparhiale vor lua măsurile necesare referitoare la îndatorirea pastoral- misionară de a catehiza credincioşii cu privire la învăţătura de credinţă ortodoxă despre înhumare (înmormântare) şi respingerea practicii incinerării precum şi de a acorda atenţia cuvenită pastoraţiei individuale a persoanelor îndoliate.

7. Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare.
*                                                                                                                                 *

Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice reiese că Biserica a practicat de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea). Ea corespunde învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.

Biserica Ortodoxă Română a avut şi are o atitudine clară şi ferm exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera, consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 şi reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de vedere pastoral, să lămurească şi să determine pe credincioşi să respecte tradiţia bimilenară a înhumării creştinilor, scrie Basilica.ro .

Abuzând de lipsa de informare corectă a credincioşilor şi de acceptarea facilă şi fără discernământ de către aceştia a practicii incinerării morţilor, îngăduită de unele biserici creştine din Occident şi din America, unii preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă, doritori de câştig şi în totală separare de Biserică, săvârşesc slujba de prohodire a celor decedaţi chiar în incinta crematoriului.

Există şi situaţii în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în careincinerarea este obligatorie).

În astfel de situaţii, chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, slujba ce se va săvârşi la depunerea urnelor funerare în cripte ar putea fi doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

-Nu-i huliți pe românii care doresc să-i conducă pe ultimul drum, potrivit tradițiilor, pe oamenii importanți ai acestei nații!!

-Respectați normele, inclusiv pe cele emise de BOR!!!

 Imagini de la inmormîntarea lui Corneliu Coposu cu mesajul fostului rege Mihai I

Inmormantarea lui MARIEI TANASE (fragment) - ARHIVA-TVR - 1963. :( @};- @};-

Vezi mai multe video din evenimente

Români revoltați ca nu sunt respectate tradițiile de înmormîntare

Nu ne ardeti istoria Romaniei! Sergiu merita o cruce si un mormant! Ca orice crestin! Rusine! Va intereseaza doar averea? Sergiu este o stea a Romaniei!"

Românii au dăinuit în istorie și prin transmiterea din generație în generație a ritualurilor creștine de la botez, căsătorie si înmormîntare.

Si este bine ca aceste datini sa fie păstrate.

Cine se rusinează de datinile românești de înmormîntare nu simte profund românește.

SE RUȘINEAZĂ CINEVA CAND VEDE IN FILMELE DOCUMENTARE ZECILE DE MII DE BUCURESTENI CARE AU URMAT SICRIUL Mariei Tănase? Sau sicriul lui Corneliu Coposu?

Hai sa nu facem pe ipocriții!

Vi s-a întîmplat vreodată să vedeți, dincolo de granițele României, o ceremonie în care slujba de înmormîntare să fie oficiată într-o limbă pe care nu o înțelegeți și doar bocetele femeilor să spargă liniștea în limba română? Niciun ocupant nu poate sa amuțească acele rînduieli din vechime,

Lăsați datinile românilor așa cum vin din istorie!

Doar nu suntem sub ocupație străină, ce Dumnezeu!!!?

După succesul acțiunii A3 cu distribuirea TRICOLORULUI la Ziua Națională, reacția bucureștenilor față de abandonarea tradiției național-ortodoxe la înmormîntarea marelui Sergiu Nicolaescu este încă un semn de redeșteptare națională.

David Bisbal, in Romania, de Revelion 2013

La Sala Romexpo din Bucuresti

In aer liber, in Str. Sebastian
o

Stia cineva ca deja s-au marit pensiile?

"Va fi un an stabil şi corect. Salariile aşa cum au crescut în iunie şi decembrie se acordă şi nu se mai taie în niciun fel.  Pensiile s-au indexat în ianuarie cu 4 la sută prevăzut de lege. E un an stabil si de seriozitate. Nu mai tăiem nimic dar nici nu deschidem baierele pungii mai mult decât atât", a declarat Victor Ponta, de Anul Nou, la România TV.

Notă Lupuș
De fapt, potrivit Legii 263/2010, creșterea se referă la valoarea punctului de pensie cu 4%. 
-732,8+4%=762,11 lei. 
-Valoarea punctului de pensie crește cu 29,31 lei.
Pentru militarii cu OMM clasa  I asta ar însemna creșterea valorii punctului de pensie la 35,17 lei. Pentru cei cu OMM II creste cu 33,70 lei și pentru cei cu OMM III crește cu 32,24 lei. 

Pentru a nu vă complica în calcule, înmulțiți pensia brută, inclusiv pensia pentru stagiile ulterioare, care aveți, cu 4%, și aflați noua pensie brută.

Imagini in direct(Webcam) de pe partia de la Vidra-Voineasa

https://www.webcamromania.ro/webcam-partii-de-schi/webcam-partia-transalpina/

https://www.webcamromania.ro/webcam-partii-de-schi/webcam-domeniul-transalpina/

Imagini live webcam Mobotix domeniul schiabil Vidra-Transalpina-Voineasa

(clic pe imagini pentru transmisie live)


Ski Resort Transalpina - parcare



Ski Resort Transalpina
Telegondola - sosire/plecare

 

Ski Resort Transalpina
live webcam Teleski I - plecare/sosire

<script language="javascript" src="http://jurnalul.ro/webcam/ski-resort-transalpina-sosire-telegondola-409.html?width=300"></script>

Tainele ultimului rege al României

Constantin  Corneanu, director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice “Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) 

De ziua Republicii, prezint fragmente dintr-un  interviu incendiar realizat de A Patrușcă, anul trecut, în Evz, cu istoricul Constantin Corneanu.

Probabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris. Un interviu incendiar cu istoricul Constantin Corneanu.

Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea "Ucrainei Mari"

A. Patrusca; Deci Antonescu a avut acordul Regelui atât în ceea ce priveşte războiul împotriva Uniunii Sovietice, cât şi a trecerii Nistrului. Ce a motivat, totuşi trecerea Nistrului?

CC;Necesităţile operative generate de rezistenţa Armatei Roşii, exigenţele războiului de coaliţie şi schimbarea direcţiei de înaintare a Grupului de Armate "Sud" reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret" alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.

Protecţia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, împotriva germanilor şi-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte raţiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareşalului Ion Antonescu.

Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării “problemei ruse" sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului şi nici nu avea cum să influenţeze evoluţia evenimentelor politico-militare din acele clipe.

Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943

Regele Mihai I va fi convins, astfel, că numai o înţelegere cu Aliaţii Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice şi că numai o asemenea politică poate menţine statul român şi monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House"), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci.

Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială.

Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă, iar arestarea Mareşalului figura în planul de acţiune numai ca o soluţie de ultimă instanţă, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război.

A.P; Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa "Romania: A Contry Study", afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică. Este adevărat?

C.C: Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc. 

A.P; Există dovezi sau măcar indicii că Moscova era gata să semneze un armistiţiu cu Antonescu? 

C.C; Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm". 

După opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc.

()

A.P; Ce s-a ales de telegrama cu pricina?

C.C; Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele româneşti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziţiei politice, au sustras-o şi, mai apoi cred că au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, faţă de acest moment delicat din evoluţia unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui delicat moment istoric.

23 august: "cea mai mare eroare politico-militară din istoria României"

A.P; A pierdut România din cauza orgoliilor opoziţiei?

C.C; Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea" pe care Mareşalul “o juca". Sovieticii au profitat de această situaţie, generată de ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România şi a nu-şi respecta, mai apoi, angajamentele luate.

Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940. 

A.P; Gestul de la 23 august 1944 a fost o greşeală?

C.C; Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaştere şi apreciere a situaţiei politico-militare internaţionale şi de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a Regelui Mihai I, de antipatii şi orgolii, iar consecinţele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiţii.

Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscut.

În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară" .

Regele Mihai I a jucat un rol important în evoluţia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul său popor şi nu numai. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.

A.P; Ar fi putut Regele Mihai să negocieze actul abdicării, mai ales clauza abdicării în numele tuturor urmaşilor săi?

C:C; Abdicarea nu putea fi evitată şi nici măcar negociată. Posibilităţile Casei Regale de a mai însemna ceva pe eşichierul politic al României, la sfârşitul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule. 

A.P; Putea Regele, după abdicare, să facă mai mult împotriva comuniştilor, de exemplu presiuni în cancelariile occidentale, sau să coaguleze organizaţiile politice din exil şi eventual chiar a prelua conducerea lor?

C.C;Maniera în care a fost tratat în Vest relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor "camarilei regale" şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece.

NOTA

Ca reacție la acest articol, Sorin Rosca Stanescu a sărit în ajutorul regelui pe  site 301

P.S.: Atrag atentia opiniei publice ca inca un ofiter acoperit l-a defaimat pe Regele Mihai. Se numeste Constantin Corneanu, pretinde ca este istoric si incearca in Evenimentul Zilei, oficiosul Palatului Cotroceni, sa-l defaimeze pe Regele Mihai dupa “modelul Traian Basescu”.

Nu se pot schimba regimurile şi ideologiile, pe cât îs în stare ei(profitorii) să se schimbe de repede. Cu cei multi face orice stapinire ce vrea.

Cugetarea aparține cunoscutului luptător anticomunist din Munții Făgărașului, Ion Gavrilă Ogoranu, păstrată pentru posteritate într-unul din cele 7 volume ale însemnărilor sale  "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc".

Deplînge istoria de operetă.

Așa cum făgărășenii nu l-au urmat pe el, în masă, în lupta împotriva regimului comunist din anii 1950, Ogoranu  constată cu mîhnire că, in ciuda celor scrise în istorie, nici Horia si nici Avram Iancu nu au fost urmați de mulți ardeleni în  bataliile cu asupritorii unguri de la 1784 și 1848. Nici oltenii nu l-au urmat și nu l-au apărat pe Tudor Vladimirescu.

Dar, să-l lăsăm pe Ogoranu să vorbească.

„Când citeşti paginile cărţilor de istorie, mai ales cele din ultima jumătate de veac, găseşti scris negru pe alb că, la 1821, toată suflarea românească se afla sub conducerea domnului Tudor, mântuind ţara de turci, că, la 1784, tot Ardealul, români, maghiari şi alte naţionalităţi s-au strâns sub lancea lui Horia, că la 1848, aceeaşi suflare, chiuind şi cântând, l-a însoţit pe Iancu în munţi. Ni se prezintă o istorie înflorită, plină cu fraze patriotarde, o istorie de operetă. Aşa să fi stat lucrurile? Chiar aşa?

Mai trăieşte alături, ca o cenuşăreasă, o altă istorie, care se pierde în negura uitării. Istoricii dau de ea şi o neglijează sau o ascund. Şi e păcat, fiindcă istoria se repetă. Dacă nu tragi toate învăţămintele dintr-un moment al ei, îl vei mai repeta, cu toate tragediile întâmplate. Tudor a avut cam zece mii de panduri. Dar ce-au mai aşteptat sutele de mii de tineri români de n-au venit lângă el? Cum s-a întâmplat ca Tudor să fie arestat în mijlocul armatei sale? Ce durere în suflet a avut când la întrebarea unui pandur: “Pe noi, cui ne laşi?” a răspuns: “Cânilor şi corbilor”. Îs ultimele cuvinte ce ne-au rămas de la Tudor, testamentul lui. Dacă s-ar spune acestea, scade prin aceasta măreţia lui Tudor?

S-a ridicat Horia şi i s-au alăturat lui câţi îi ştim. Şi s-a dus Horia în satul Bucium, numai cu câţiva, să vină satul la răscoală. Dar l-a prins solgăbirăul, român şi el, şi l-a legat pe Horia şi pornise să-l predea cătanelor, că se pusese preţ pe capul lui. Unde era atunci “intelighenţia” din Ardeal? Cei doi episcopi români colindau satele să potolească agitaţiile şi popii îl blestemau pe Horia în biserici. Dar milioanele de iobagi din Ardeal unde erau? Trăgeau la jug, ca vitele, cu capul în pământ, mulţumiţi că li se îngăduie să mânce pită şi slană, stând la căldură în bordei. Dar l-au înţeles după aceea? Au trecut zeci de ani până ce românii din Ardeal să se mândrească cu Horia. Nu s-a găsit măcar un singur om cu carte, român, să-i scrie biografia atunci. Dacă n-ar fi venit streini de la Viena, istorici şi pictori şi dacă “securitatea” de atunci ar fi distrus documentele compromiţătoare, n-am fi ştiut nimic despre Horia, nici cum arăta la chip. Ar fi rămas o legendă ca Pintea. 

La 1847, un protopop din Huedin scria în carnetul său de însemnări: “la anul cutare a fost ciuma, la anul cutare holera, la anul cutare a fost Horia”. Ce se va fi mirat sfinţia sa când, după un an, nişte nebuni de tineri români s-au apucat să destabilizeze rânduielile de veacuri ale Ardealului! Dar s-a adunat toată suflarea Ardealului în legiunile lui Iancu? S-au adunat vreo zece mii. Ceilalţi au rămas în robie mai departe, înfricoşaţi. Au plecat la luptă nişte naivi idealişti, ca bunăoară studentul Micle şi prietenul său, păpucarul din Năsăud, tatăl lui Veronica Micle. Oamenii cuminţi, atunci ca şi altădată, au stat pitiţi acasă, nu s-au băgat în „prostii”, au urlat ca lupii, dacă aşa a fost nevoie, şi-au văzut de interese şi n-au avut treabă cu nimeni. Cei nebuni au murit, sau dacă au supravieţuit au suferit în tăcere sau au înnebunit de durere. Istoria ne spune că Iancu a înnebunit din pricina împăratului. Nu-i adevărat! Nimeni nu înnebuneşte pentru că duşmanul este crud şi mincinos. A înnebunit din pricina mişeliei şi indiferenţei alor săi. Am citit în copilărie o scrisoare zguduitoare de-a lui Iancu către Amos Frâncu, în care era atâta durere încât am plâns cu hohote. Era vorba de purtarea unor români. Dar măcar s-au grăbit cumva să aibă grijă de orfanii şi văduvele Revoluţiei, ca unii ce au profitat de pe urma ei? Citiţi ce a scris Veronica Micle despre viaţa unei spălătorese (văduvă de luptător paşoptist) şi a unei copile orfane. Dacă nu şi-ar fi adus aminte fostul student Micle de familia prietenului său, istoria literară n-ar fi pomenit de-o Veronică, ci în lume ar fi trăit o „Viroană”, neştiută de nimeni, cu degetele umflate şi noduroase ca ale mamei sale, spălând rufele murdare ale „cuminţilor” pentru liniştea cărora  s-a jertfit tatăl ei. Frumuseţea i-ar fi fost o osândă în plus. Dar câte văduve şi orfani de-ai războaielor, revoluţiilor şi închisorilor nu şi-au dus şi-şi mai duc suferinţa neştiută? Când am luat calea munţilor, ştiam destule despre partea cea ascunsă a istoriei. Nu ne-am făcut niciodată iluzii. Nu ne-am bazat că ni se vor alătura şi vom fi înţeleşi de toată suflarea din Ţara Făgăraşului.

Când am spus că în 1949-1950 s-ar fi ridicat satele la munte sau că eram primiţi şi ajutaţi de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodată la cine ştie ce mulţime de oameni. Au venit Mogoş şi Mazilu cu tinerii din jurul lor, au venit învăţătorul Pridon şi Boamfă cu voluntarii din jurul Pârâului, ofiţeri ca Mare şi Monea şi alţii de aceeaşi calitate ca ei, Olimpiu Borzea cu ai lui şi alţii ca ei din toate satele. Or fi fost o sută, două, o mie? Dar restul locuitorilor? Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuiesc înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul lor interes. Orice pas fac în viaţă, îl fac numai din calcul. Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleac-ai noştri, vin ai noştri. N-au niciodată principii şi mustrări de conştiinţă. Nu se pot schimba regimurile şi ideologiile, pe cât îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim, devenind una cu el şi trec de la avere şi la satisfacerea tuturor dorinţelor şi poftelor – la delirul puterii şi al trufiei, încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră. Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsaţi şi dresaţi în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc şi nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiaţi ca ai sobolilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existenţa lor de sclavi. Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând să gândească în locul lor."