Un produs Blogger.

duminică, decembrie 30, 2012

Tainele ultimului rege al României

0 comments
Constantin  Corneanu, director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice “Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) 
De ziua Republicii, prezint fragmente dintr-un  interviu incendiar realizat de A Patrușcă, anul trecut, în Evz, cu istoricul Constantin Corneanu.


Probabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris. Un interviu incendiar cu istoricul Constantin Corneanu.


Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea "Ucrainei Mari"
A. Patrusca; Deci Antonescu a avut acordul Regelui atât în ceea ce priveşte războiul împotriva Uniunii Sovietice, cât şi a trecerii Nistrului. Ce a motivat, totuşi trecerea Nistrului?
CC;Necesităţile operative generate de rezistenţa Armatei Roşii, exigenţele războiului de coaliţie şi schimbarea direcţiei de înaintare a Grupului de Armate "Sud" reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret" alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.

Protecţia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, împotriva germanilor şi-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte raţiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareşalului Ion Antonescu.
Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării “problemei ruse" sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului şi nici nu avea cum să influenţeze evoluţia evenimentelor politico-militare din acele clipe.

Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943
Regele Mihai I va fi convins, astfel, că numai o înţelegere cu Aliaţii Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice şi că numai o asemenea politică poate menţine statul român şi monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House"), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci.

Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială.
Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă, iar arestarea Mareşalului figura în planul de acţiune numai ca o soluţie de ultimă instanţă, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război.

A.P; Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa "Romania: A Contry Study", afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică. Este adevărat?
C.C: Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc. 

A.P; Există dovezi sau măcar indicii că Moscova era gata să semneze un armistiţiu cu Antonescu? 
C.C; Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm". 
După opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc.

()

A.P; Ce s-a ales de telegrama cu pricina?
C.C; Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele româneşti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziţiei politice, au sustras-o şi, mai apoi cred că au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, faţă de acest moment delicat din evoluţia unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui delicat moment istoric.


23 august: "cea mai mare eroare politico-militară din istoria României"

A.P; A pierdut România din cauza orgoliilor opoziţiei?
C.C; Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea" pe care Mareşalul “o juca". Sovieticii au profitat de această situaţie, generată de ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România şi a nu-şi respecta, mai apoi, angajamentele luate.

Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940. 

A.P; Gestul de la 23 august 1944 a fost o greşeală?
C.C; Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaştere şi apreciere a situaţiei politico-militare internaţionale şi de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a Regelui Mihai I, de antipatii şi orgolii, iar consecinţele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiţii.

Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscut.

În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară" .
Regele Mihai I a jucat un rol important în evoluţia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul său popor şi nu numai. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.

A.P; Ar fi putut Regele Mihai să negocieze actul abdicării, mai ales clauza abdicării în numele tuturor urmaşilor săi?
C:C; Abdicarea nu putea fi evitată şi nici măcar negociată. Posibilităţile Casei Regale de a mai însemna ceva pe eşichierul politic al României, la sfârşitul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule. 


A.P; Putea Regele, după abdicare, să facă mai mult împotriva comuniştilor, de exemplu presiuni în cancelariile occidentale, sau să coaguleze organizaţiile politice din exil şi eventual chiar a prelua conducerea lor?
C.C;Maniera în care a fost tratat în Vest relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor "camarilei regale" şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece.

NOTA
Ca reacție la acest articol, Sorin Rosca Stanescu a sărit în ajutorul regelui pe  site 301

P.S.: Atrag atentia opiniei publice ca inca un ofiter acoperit l-a defaimat pe Regele Mihai. Se numeste Constantin Corneanu, pretinde ca este istoric si incearca in Evenimentul Zilei, oficiosul Palatului Cotroceni, sa-l defaimeze pe Regele Mihai dupa “modelul Traian Basescu”.

Niciun comentariu: