Un produs Blogger.

marți, mai 23, 2017

Promisa majorare a soldelor de la 01 07 2017 a fost înlocuită cu un spor de fidelitate inclus în solda de funcție

148 comments
Vezi art. 37 alin.(2), literele b) și c).
Nu mai este stopată actualizarea pensiilor... așa cum a fost stopată la includere soldei de merit în solda de funcție prin OUG nr.20/2016.
Urmează iarăși așteptarea emiterii unui Ordin comun de aplicare.
UPDATE
Dacă militarii, polițiștii și funcționarii speciali din penitenciare care au sporul de fidelitate inclus în solda de funcție încă din 2010 primesc doar  diferența dintre 20% a sporului de fidelitate, aplicabil soldei lunare de la 31 12 2009, și sporul de fidelitate aflat în plată,  se deduce per a contrario că  acest spor este primit integral, la valoarea de 20% din solda lunară de la 31 12 2009, de către militarii polițiștii și funcționarii care nu au inclus acest spor în solda de funcție.


-Soldele de funcție ale pensionarilor militari  se actualizează în aceeași măsură în care se majorează soldele activilor, potrivit etapizării din LSU și majorărilor ulterioare. 
-Cuantumul soldei de grad se actualizează proporțional cu evoluția salariului minim pe economie prin hotărâre a Guvernului.

-Grila soldelor de funcţie  aprobată de Senat AICI si AICI

-Cuantumul soldelor de grad aprobat de Senat AICI şi AICI
Forma Legii salarizării unitare adoptată, astăzi, 23 015 2017, de SENAT, AICI

148 de comentarii:

mirelamarinescu@917 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mirelamarinescu@917 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Domnul care nu vorbeste ( o fi mut ? , nu stiu cum il cheama ) , este el ministru MApN de sinecura de la PSD , ce parere are , este multumit ? Fireste ca e multumit , caci daca ar fi fost altfel gonganea si el ceva in interesul ARMATEI .
Mizeria cu sporul de fidelitate ii afecteaza direct pe pensionarii militari in rau , deoarece sporurile nu conteaza la Art. 60 din L223. De pe vremea lui Gabita ( sa-i dea DUMNEZEU sanatate ) , armata a fost fara ministru si fara conducere . De atunci ARMATA a fost lovita cu orice ocazie de POLITRUCI deprofesionalizati si lipsiti de etica profesionala. "GLORIE" POLITRUCILOR care conduc MApN-ul.

ifrim spunea...

La creerele meu neted ca oglinda inteleg ca oricine este la putere face pe dreak in 4 sa nu intre la actualizare pensionarii militari prin orice subterfugiu apeland la diferite sporuri pana ramanem doar vreo 17 abia atunci actualizare.Dar pt. a le face in ciuda sa incercam sa le supravietuim la cat mai multi marcand momentul cu cate un carlan la protap!

Iulian Mareș spunea...

Bascalie totala la adresa intregului SNApOPS!
Astfel a murit si OMM, cf draftului de proiect al Statutului cadrelir militare!
Oare o fi mai bine 10-15-20% din functie sau din pensie?

Trofin spunea...

Pentru personalul din activitate care va beneficia de introducerea de la 1 iulie 2017 ,in solda de functie stabilita de la 01 aprilie 2017 , a sporului de fidelitate ( pana in prezent se cunoaste ca de acest spor au beneficiat doar politistii ) este benefica deoarece toate celelate sporuri se vor raporta la noul cuantum al soldei de functie. Sporul de fidelitate se calculeaza prin raportare la solda lunara/ salariul de baza asa cum era definita in legislatia valabila la 31 dec. 2009 ( formata din solda de functie , solda de grad, solda de merit , solda de comanda gradatii si indemnizatia de dispozitiv pentru militari si salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit pentru politisti ). Asa prevede art.37 alin.(2) lit. b) din proiectul de lege a salarizarii bugetarilort adoptat de Senat. Cum se va calcula aceasta majorare vom vedea in normele de aplicare a legii . Banuiesc ca se va folosi solda de functie compusa actualizata si majorata la nivelul lunii aprilie 2017 , pentru cei in drept. Mai cred ca si grabirea introducerii in solda de functie a treptei a doua de solda de merit reprezinta o premonitie a prevederilor legii in curs de aprobare.

Iulian Mareș spunea...

Trofin,
de ce te kinui in van? Nu te ajuta pe dumneata, ca pensionar, cu nimic!
Si nici pe mine & co

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Iaca, Mirela draga, daca scrie in titlu ca sporul de idelitate a fost inclus in solda de functie, atunci solda activului creste si ea. Buuun. Ce zice legea? Ca, daca va creste solda de functie la activi, se fac si actualizarile la pensionarii militari! Pocitaniei ii zice spor de fidelitate. E doar o motivatie sa creasca cu ceva solda, si pentru ca nu zice legea ce spor sa fie, chiar si de caderea parului, sa creasca solda de functie, ci musai sa cresca el ceva, atunci automat ne baga si noua bruma ce se cuvine, conform functiei: ala micu o ea pe aia mica, ala mare o ia pe aia mare de pe schinarea acestei fidelitati! Stai asa, mai intai,ca mai sunt etape sa se aplice, ehei, draga colega! Ca greu le mai vine lor sa aplice, asa cum greu le vine sa creada bastanilor (calailor) nostrii ca ceva a crescut de atata amar de vreme si pentru sclavii de noi! S-o aiba ei mica de cand o asteptam noi pe aia mare! Tu pe care o astepti, draga prietena? Ca din aia mica, astia nu ma mai scoate!

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
De ce tace?
Dar ce-l recomanda pe acest om....ai citit CV romantat?
Si mai stii ceva? .... si numele este predestinat!...sa taca! :))

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Unde scrie că includerea sporului de fidelitate în solda de funcție nu constituie majorare în sensul art. 60 din Legea 223? Te rog, nu umbla cu fofârlica!

Leo spunea...

Daca titlul temei : " Promisa majorare a soldelor de la ... etc .." se va adeveri va fi un cosmar pt. pensionarii militari ai MApN-ului. Sa speram ca, CD va corecta Legea Sal. Unit. asa cum a fost pana acum vreo 3 zile referitor la noi cei vizati.
Iulian, stiu tot (desi nu am fost din 632)dar la ce-mi foloseste ? Mai bine nu as sti si ARMATA ar avea ministru si conducere DEVOTATA intereselor ARMATEI si nu sinecuristi merceologi , veterinari , padurari , ..etc.. Mi-e si frica sa ma uit in batistuta...

Trofin spunea...

@Iulian Mares : daca eu ma zbat in van , atunci care este obiectivul discutiilor care se poarta si pe acest blog ? Eu am inteles ca scopul discutiilor / opiniilor il reprezinta intelegerea problemelor si promovarea puctelor de vedere .Gresesc cu ceva ?

ifrim spunea...

Inca nu scrie dar la iesirea de la CD sa nu sufere un asterix ca nu se pune!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Anunt oficial Olguta: Cel mult in toamna apare Legea pensiilor! Deci, a zis ca va fi atunci terminata aceasta lege, fara a specifica civile sau militare!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Trofin, Onorabile, imi cer eu scuze in numele individului preocupat sa bage batul prin gard si fara a fi niciodata pe faza in miezul problemelor discutate, doar de dragul de a-si vedea in toata maretia lui numele postat! Fiind de sorginte mosier, sunt rezervat ca l-ar mai procupa si pensiile militare, dar pot sa afirm ca are preocupari serioase sa se gudure pe langa stapanii de bloguri! Mosiile i se paraginesc pe coclaurile patriei, Miami sau America Latina, insa eroic se incapataneze sa ne ,,incante'' cu postari nesimnificative si lipsite de substanta! Ma simt onorat ca am fost ingaduit si inteles sa explic un personaj pitoresc in toata plenitudinea preocuparilor domniei sale de bagator in seama al blogurilor militare! Nestiind sa-si ceara scuze, m-am oferit s-o fac eu, pentru a-i salva onoarea de mosier si poteras al postarilor altor bloggeri! E tanar, foarte tanar si inca mai are timp sa realizeze cand greseste si cand sa-si ceara scuze in situatii stupide!

Leon spunea...

Dle Trofin care este parerea dvstra: cuantumul sporului de fidelitate introdus in Solda de Functie va duce si la Actualizarea pensiilor militare..?

Anonim spunea...

In MApN exista sporul de confidentialitate....de sporul de fidelitate eu nu am auzit...
O fi una si acelasi lucru? Oricum pt cei care nu l-au avut e bine...ca le creste SF cu 20%. Eu am avut spor de confidentialitate de 14%....daca e una si acelasi lucru mai primesc doar diferenta pana la 20...adica 6 %. E bine si asa decat deloc! hahahaha...

Iulian Mareș spunea...

Huhurez
Este un spor, denumit asa ca sa nu conduca la majorares directa a SF! Pt noi este 20, pt politisti inseamna doar un spor de 5!
De ce nu a scris direct... Se majoreaza SF cu....?

Cotneliunsson,
Substanta nu inseamna randuri multe si cuvinte jegoase!
Daca tu nu intelegi nimic, asta este, dar macar nu te mai amesteca pe aici caci rade lumea de cate prostii debitezi..


Trofin
Incep sa cred ca numai ceva rau va putea valoriza profesia noastra! In mafie nu au sanse nici macar cu vagi umbre de demnitate si onoare. Vezi cazul Oprea, care nici conducator de doctorate nu era, dar nici analfabet cum a scris circarul nostru (scl mil, academie, fac. de drept)

tigri2 spunea...

OBSERVATORUL MILITAR
3 ore ·

Deşi este greu să recunoaştem şi, mai greu, să exprimăm toate dimensiunile şi articulaţiile fenomenului, deranjul recalculării pensiilor de acum câţiva ani a bulversat adânc pe militarii care au trecut, la termen sau anticipat, în rezervă. Nu mai vorbim de şirul de păcăleli la care au fost supuşi cei care au ieşit cu Ordonanţa 7.

CITITI >>>
http://presamil.ro/nevoia-de-normalitate/

@CORNELE , mai fa si tu o pauza, esti agasant, obositor si deranjant, ia-ti o vacanta pentru vara asta in Azore!

mirelamarinescu@917 spunea...

EU iau pensie MAI asa ca mi se aplica ce va fi cu soldele lor .asa-i?

Iulian Mareș spunea...

Cateva victorii din LSU!
Cf. Anexa VI, Cap I, seful SMG a reusit pana la urma sa obtina coeficientul de 4,35 ...si nu a fost usor!
Cap II, Sectiunea II, art 1 este mortala!
Art 7 este naucitor prin alin. 3...solda de grad se actualizeaza odata cu salariul minim brut pe tara, prin HG!
Art. 19 acorda un spor de 7,5%, pt prerogative constitutionale de aparare!!!
Art. 23 adauga un spor de 12,5% pentru structuri centrale si comandamente NATO si UE din Teritoriu National!
Art. 28 scade coeficientii de specialist de clasa, pana la cel mult 7'5%
Art 9 daca ai motocicleta in dotare...inca un spor 5-25%, dar sa te plimbi in Wek si sarbatori legale, obligatoriu!
Art. 83- prevederile referitoare la CASS nu se aplica in SNApOPS!?
Art. 84..control fi preventiv, cel cu stampila, spor de 10%
Art. 88-Zilele lucrate in wek si sarbatori legale + 100% din SF, proportional cu orele lucrate...urmeaza niste principii de calcul, dar important este ca aceste zile nu se compenseaza cu repaus ci se platesc! BINGO!
Art. 92-dreptate deplina...profesorii militari pot alege sistemul de plata idem medicii militari, dar pensia nu se va calcula la aceste venituri! BINGO cu recul!
...mai este si cel pt continuitatea prerogativelor conducerii de 40%, cam incalcit, oricum doar pt nr. 1-3 si, zic eu, proportional cu serviciile de wek si sarbatori legale!

Iulian Mareș spunea...

Sunt si specificatii pt marina, submarine, aviatori si parasutisti...dar, nestiind f bine ce au avut si ce au acum...nu ma bag! Las meseriasii, vorba unuia!

Anonim spunea...

@angel
de ce va e asa de greu sa intelegeti diferenta intre termeni?
confidentialitate sau fidelitate....una-i una alta-i alta

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Saptamana viitoare, pe luni, cel mult marti intra la dezbateri la Senat si ,,nu mai trebuiesc decat mici modificari inainte de aprobarea finala,'' zice Olguta. Eu nu-i contest acestei doamne nici competenta, nici bunele intentii, dar cred cu tarie ca ea este deturnata de la realitatea cazona, nu este corect informata cu prigonirea noastra si lipsirea de drepturi, mai ales a rezervistilor, de catre sacalii ministeriali ai Apararii.
Acum, nimanui dintre noi nu-i putem imputa ca nu se duce pe capul femeii sa-i zica despre realitatea rezervistilor, s-o informeze si s-o scoata de sub influenta sacalilor ministeriali, dar cineva trebuie s-o faca, domnilor. Il avem pe Tigrisor care mai ajunge la ei, chiar si altii, la politicieni, dar cel mai bine ar fi fost, daca aveam si noi lideri de sindicat cointeresati s-o informeze pe Olga. Abia acum rezervistii militari realizeaza, cu adevarat, ca sindicatele militare sunt conduse de catre papusari ai puterii si ca acestia le-au papat banii de pomana de ani si ani de zile! Hai sa fim sinceri: Cate sindicate ale rezervistilor ati vazut domniile voastre ca si-au trimis reprezentantii la Olga si Parlament sa faca treaba cu folos? Ca daca erau si faceau, nu era porcoiul de amendamente aruncat la cosul de gunoi!

mirelamarinescu@917 spunea...

aoleuuuuuu cornele

Unknown spunea...

cred ca peste 50 la suta din pensionari n a ramina in plata cuantumul actual,ca ete mai avantajos,cazul meu e valabil la majoritatea, intereseaza pe toata lumea,eu am in plata 3400,si in decizia de calculare 2480,nici in 22 nu ajung la pensia actuala,nu poate crete cu 60 la uta,si ca mine sunt multui],recalcularea ne a uscat,sa i punem luminre la vii lui oprea,daca nu era el,eram pielea pulii acum,sa fim sanatosi

Iulian Mareș spunea...

Mirela,
nu vei primi nici macar un banut! 20% este definit ca sporsi numajorarea SF!
Vei vedea singura!
Cel putin pe aceasta speta!

Trofin spunea...

Domnule Leon , nu risc o predictie fiindca legile in vigoare la 31 dec. 2009 nu-mi permit decat sa spun ca militarii nu au beneficiat de spor de fidelitate. Raman in asteptarea normelor de aplicare a legii in cauza.

Trofin spunea...

Lui Iulian Mares spunea... : de acord cu ambele opinii, in postarea cu referire la persoana mea.

Huhu Rezea spunea...

@Trofin, Mares, Leon
Dacă militarii, polițiștii și funcționarii speciali din penitenciare care au sporul de fidelitate inclus în solda de funcție încă din 2010 primesc doar diferența dintre 20% a sporului de fidelitate, aplicabil soldei lunare de la 31 12 2009, și sporul de fidelitate aflat în plată, se deduce per a contrarioacest spor este primit integral, la valoarea de 20% din solda lunară de la 31 12 2009, de către militarii, polițiștii și funcționarii care nu au inclus acest spor în solda de funcție.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea: Integral activilor, mai merci, dar rezervistii au raie sa nu primeasca, macar intr-un cuantum cat de cat, si...tot din urma, ca sa nu zic din umbra?
Chestia asata iar l-a adormit pe ala teapan si umflat de la USR in Shparlament, potopit si dupa o noua noapte bahica!

Leon spunea...

Multumesc Domnilor ! Deoarece Art.37,al.(2),lit.c) considera ca MAJORAREA cuantumului Sporului de Fidelitate se face prin ORDIN comun al ordinatorilor de credit din SNAp. am putea spera la o Actualizare a pensiilor militare in acest an..!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Nu dispera! Mai citește actualizările din copertă.
Legea salarizarii este pentru cei în activitate.
De majorările cuprinse în ea pensionarii beneficiază prin operațiunea de actualizare.

Iulian Mareș spunea...

Politistii primesc 5, iar militarii 20%! Inclus in SF, fara a constitui majorare directa a SF!... Stiinta minciunii politice!

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Plusezi ștrengărește.
Te-am întrebat să indici textul de lege care spune că includerea sporului nu reprezintă majorare de soldă, în sensul art. 60, și n-ai făcut-o.
Ne ținem de șotii?
OUG 20/2016 a precizat că includerea soldei de merit nu conduce la actualizarea pensiilor. Dispoziție neconstituțională neatacată de cei care s-au pensionat înainte de august 2016 și de cei care au primit decizie de recalculare cu soldele neactualizate la data de 01 08 2016.
După protestele publice privind neconstituționalitatea unei asemenea prevederi precizarea a fost eliminată din proiect.

Vera spunea...

Majorarea se aplica la pensiile in plata sau la pensiile recalculate ????

Trofin spunea...

Huhu Rezea spunea... : referitor la mesajul in care sunt amintit.
Interpretarea dvs. este logica. Urmeaza sa vedem ce vor preciza normele de aplicare. In textul de lege introducerea sporului de fidelitate in solda de functie dupa prevederile legale in vigoare la 31 dec. 2009 produce o interpretare ambigua fiindca la litera b) nu se foloseste sintagma "majorare " dar , undeva mai departe , la litera c) se foloseste aceasta sintagma. Exista o balbaiala precum si folosirea , in cele mai multe cazuri a sintagmei "solda de functie "iar uneori sintagma "solda functiei de baza ". Am mai constatat ca , spre deosebire de legea care aproba introducerea in solda de functie a personalului militar din activitate a soldei de merit care stipuleaza ca aceasta introducere nu reprezinta majorare a soldelor de functie in sensul art. 60 din legea 223/2016, in proiectul de lege a salarizarii nu s-a mai apelat la aceasta precizare. Poate fi ceva de bun augur !.

mirelamarinescu@917 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Eu am parerea ca nu, si este pusa asa ca sa nu se actualizeze pensiile!
Daca tu vei avea dreptate...vom castiga toti si am fost eu pesimist!
Dar nu cred asta! Vom vedea...

Huhu Rezea spunea...

@vera
Mai precis spus, se actualizează solda de funcție care intra în compunerea bazei de calcul a unor pensii recalculate. Actualizarea nu privește pensia în plată.
@Trofin
Valoarea sporului de 20% se obține prin aplicarea cotei la solda lunară din 2009. Nu la solda funcției de bază, nu la solda de funcție din 2009.
Cum s-ar putea reconstitui ce soldă lunară ar fi avut un militar care nu mai era în activitate la 31 12 2009? Solda funcției de baza se putea reconstitui. Solda de funcție se putea reconstitui. Aici este ceva care dă indicii despre perfidia acestui artificiu de reglementare. Nu era mai simplu să spună că solda de funcție se mărește cu 20% din majorarea prevăzută până în 2022?
Potrivit acestei interpretări pesimiste, s-ar parea că de de această includere în solda de funcție vor beneficia doar cei care erau în activitate la 31 12 2009, chiar dacă între timp au trecut în rezervă.

Leo spunea...

Eu de asta am spus mai la începutul temei propuse ca "va fi un cosmar" pt. pensionari , deoarece este o smercherie pt. a nu se face actualizare.
Mai jos este un link catre SCMD , care ne mobilizeaza la manifestatii zilele urmatoare. De ce credeti ? Pt. ca este bine cum e formulata modificarea senatului ?
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea: Va multumesc respectuos!
@ Leonard: Esti un om de nota zece si sa-ti spun ceva cu Dogaru: El mobilizeaza pensinarii militari pentru drepturile lui, nu ale noastre! Nu-l uit cand ii ranjea fasolea prin primavara spunand ca el si-a rezolvat problemele, cand se lucra tare la legea salarizarii, cand isi castigase drepturile la doctorat si facuse el calculul ca-i va iesi pasienta. Cand l-a intrebat moderatorul daca-i multumit a zis ca si-a vazut sacii in caruta, crede-ma si a adaugat ca cine vrea drepturi ca el sa lupte ca el! Afirmase ca lupta lui sindicala se apropie de sfarsit! Un egoist, atunci! Acum ca s-au schimbat calimerele chitaie! Eu te asigur foarte ferm ca pana in toamna te vei bucura de coeficientii care vor fi in noile grile de pensionare la care se lucreaza in mare secret: Cei cu pensii foarte mici vor primi cel mai mult, si 100%, bineanteles ca aici trebuie si vechime. Cei din mijloc vor primi 50%, apoi gradual se vor acorda astfel incat toti sa fie multumiti. Poate ca vor fi si atitudini lacome, dar sigur ca rezervistii vor fi multumiti. Cei cu pensii deosebit de mari, gen 10.000 de euro, aici nefiind vorba de maiori si colonei, ci de elitele politice cu grade l;a vrajeala, vor avea surprize cam neplacute pentru greatza lor. E treaba lor cat au si cat le face, ma doare-n cot de ei, dar ma bucur ca randasii, palmasii de la soldica pana-n colonel vor avea pensii multumitoare, fata de ce le pregatisera tehnocratii. Atat de ferm sunt convins ca ne va fi bine incat m-am linistit si doar astept. Si daca mi-ar fi si rau, ce m-ar incalzi sa-mi mai consum nervii ca sa fac un infarct? De acum incolo voi sti ce am de facut sa nu ma mai consum pentru fleacuri si nimicuri! Rabdare si pensie mare si lunga, prietene! Fii optimist ca ne va bine la toti!

tigri2 spunea...

tigri224 mai 2017, 22:03

Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Răspundeți
Răspunsuri

R-2650024 mai 2017, 22:34

Comentariu eliminat pentru propaganda desantata in favoarea planului malefic "gonflaților" lui Boc/Băsescu/Oprea - cei cu pensii "umflate" cu 200-700% in 2011! Nu tine!
Răspundeți

R-2650024 mai 2017, 22:11

"Elita" este atentionata sa se regrupeze! Urgent.

ELITA...ulii, omul este bolnav, la un moment dat se dadea cu fundul de pamant urland ca vrea rege

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Acum si numai acum, poti dormi linistit, caci cineva te-a luminat!
Daca unicul principiu este acela ca marim pensii mici si le aducem spre cele mari, kiar se poate spune ca ne-am intors in 1985 si consolidam in fuga comunismul victorios, la sate si orase!
Aferim!
Te pup si eu, dar, fara nuanta LGBT! :))

Leo spunea...

Draga Flavius , se zice ca "lipsa vestilor sunt vesti bune".Dar vestea expusa de tine le intrece pe toate vestile minunate auzite de mine in ultimii 3 ani. Totusi , cred ca nu trebuie lasata garda jos si abandonata lupta pe la curtile de apel numai si pt. simpul fapt ca suntem RAZBOINICI nu numai "jurnalisti de blog"....Ma voi linisti si mai mult daca prietenul nostru T2 confirma vestea. Te pup si-ti admir talentul literar..

mirelamarinescu@917 spunea...

NU vreti sa vedem ce se mai aproba sau elimina la CD?

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Nu fii zgarcit cu " "! :)) Foloseste-le cu prisosinta si le akit eu! Altfel, induci imagini false si credulii....pun toata gura!
Azi, nu te mai pup!

Pop Iuliu spunea...

@ Trofin
Raportarea sporului de fidelitate in procent de 20% la solda lunară conform elementelor de calcul aplicabile la nivelul anului 2009, a fost impusă de necesitatea simplificării algoritmului de calcul întrucât pana la acel moment a fost in vigoare Legea 138/1999 privind salarizarea militarilor, care la ART. 3 prevede ca "Cadrele militare în activitate şi militarii angajaŃi pe baza de contract au dreptul la o solda lunară, compusă din: solda de funcŃie, solda de grad, solda de merit, indemnizaŃia de comanda, gradatii şi indemnizaŃia de dispozitiv."
Astfel spus, indiferent de anul la care s-a ieșit la pensie se poate calcula solda lunară la care sa se raporteze acea majorare a soldei de funcție in cazul activilor.

Huhu Rezea spunea...

@pop iuliu
Cum se determină solda lunară din 31 12 2009 a unui militar pensionat prin anii secolului trecut sau pâna în 2009?
După răspuns vei înţelege şi limitele aplicării art. 37 lit b) si c)

Pop Iuliu spunea...

@Huhu Rezea
Așa cum se face si recalcularea pensiilor militare pe baza actualei legi. Referindu-ne strict la cei pensionați cu mult timp inainte, din pdv al CSP va fi extrem de simplu întrucât li se cunosc gradele funcțiilor, gradul militar, numărul de gradații deținute la trecerea in rezerva si procentul sporului de dispozitiv, IC si/sa SM, asta dacă au avut in perioada celor 6 luni alese, toate aceste elemente regăsindu-se si in actualul algoritm de recalculare a pensiilor militare.

Iulian Mareș spunea...

Trofin,
Sunteti f. optimist....
Eu nu am asteptari mari si nu cred in actualizarea asta!
Dar, de ce CNP poate actualiza zeci de mii de pensii intr-o luna si ai nostri nu?
...ma refer la grupele de munca actualizate recent, la civili!

Unknown spunea...

Eu nu inteleg de ce se baga madam Olguta in pensiile militare. Ea o fi auzit de lg 223/15 care spune ca pensiile militare se actualizeaza in functie de solda activilor? Anuleaza si astia din pix legile,ca si tehnocratii? La ce s.a mai dat aceasta lege daca nu se respecta? Aceasta dna.nu are dreptul nici sa inghete, nici sa dezghete pensiile militare,ci trebuie sa respecte legea. Ea azi e, maine nu mai e, militarii raman.

Iulian Mareș spunea...

Corina,
Guvernul are dreptul sa legifereze...pri HG, OUG, OM si initiativa legislativa, cum a facut si cu LSU si a pasat-o Parlamentului!
Dna ministru era f surprinsa ca pensiile militare se actualizeaza odata cu SF si SG!
Dar nu ai vrea sa stii cine este consilier pt pb militare, cu rang de subsecretar de stat!

Huhu Rezea spunea...

@pop iuliu
Numai că....solda lunară de la data pensionării este diferită de veniturile lunare din cele 6 luni care intră în baza de calcul pentru recalcularea pensiei.

Leo spunea...

Ce va iesi din Camera Deputatilor dar mai ales ce va vota plenul imi doresc sa respecte principiul :
LA GRADE SIMILARE , FUNCTII SIMILARE , VECHIMI CUMULATE SIMILARE , CUANTUMUL PENSIEI SA FIE IDENTIC INDIFERENT DE CAND TI S-A DESCHIS DREPTUL LA PENSIE PT. LIMITA DE VARSTA ,.."
Sa stam ciuliti ( vigilenti) si cu speranta ! CRISTOS S-A INNALTAT !

Huhu Rezea spunea...

@pop iuliu
Păi, dacă e așa, nici nu trebuie să mai calculeze ceva. Ce spui este egal cu baza de calcul, actualizată la nivelul de 31 12 2009, din decizia de pensie pe Legea 164/2001.

dora spunea...

@Leonard,
Poate aveți dreptate, dar, în timp, armata a evoluat, au apărut o serie de sporuri pe care cei pensionați cu mult timp înainte nu le-au avut. Gândiți-vă cam cu ce legislație se confruntau ofițerii de finanțe/managementul carierei și multe alte categorii, până la momentul apariției noilor ordine adaptate la legislația aflată în permanentă schimbare. Și exemplele pot continua. Idem și pentru cei care conduc unitățile militare în teatrele de operațiuni militare, piloții militari. Pe vremea lui Ceaușescu erau misiuni SMURD? Păi se compară? Eu aș introduce în statutul cadrelor militare (MAI, MapN și alte structuri), ca acele cadre care aduc atingere onoarei militare să nu beneficieze de pensii militare (vezi scandalul cu generalii MAI). Trebuie gândite alte variante de creștere a pensiilor mici. Că de aia avem profesioniști în domeniu.

Iulian Mareș spunea...

Dorina,
ceea ce ai vazut nu este adevarat, caci adevarul este dincolo de noi!
A fost o simpla cerere in casatorie, intre kestor si comisar!
Sau, ceva in genul, "In genunki ma-ntorc la tine", dar nu cu Giani Morandi!

Leo spunea...

-Dorina ; ati abordat mai multe aspecte diferite , iar mie imi este dificil sa pricep si numai unul singur. Vedeti , chiar dvs.prin faptul ca aduceti in discutie lucruri care nu vi se par corecte eu cred ca aceasta se datoreaza tocmai "profesionistilor" in domeniu . Iertat-mi va rog întrebarea ,CARE PROFESIONISTI ? din moment ce traim o asemenea bulibasala si inechitate... ( sa nu-mi spuneti despre profesionistii in merceologie ,silvicultura , contabilitate turistica sau specialisti veterinari estc...La fel ca si dvs. am si eu intrebari cu raspunsuri nestiute.

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
cum nu ai raspunsuri?
Este f simplu! Cum "nu-i recomanda nici vocea si nici talentul, doar un unki de la oras"....ACASA!
Iar nu te mai pup! ...pt 1/2 din adevar scris! :))

Trofin spunea...


Huhu Rezea spunea...
miercuri, mai 24, 2017
Va multumesc pentru precizari dar eu nu am ridicat o asemenea problema respectiv calculul sporului de fidelitate fiindca il cunosc.Cand se va pune clar problema , vom discuta. Ma abtin la a mai da idei celor care ne manipuleaza interesele.

Leo spunea...

"Nu stiu altii cum sunt , dar eu ..." când incep sa scriu pe blog ma simt jurnalist.
Si din acest motiv sunt suparat ca redactorul sef , a cenzurat productia prietenului meu , dar mai ales al gazetei , T2. Si cum e la moda mai ales in zilele astea ,cine striga si ameninta mai tare e si luat in seama ma gândesc sa-l amenint si eu pe redactorul sef ca am de gand sa devin in 2;3 ani jurnalist de investigatii demn de ACADEMIA "H" , care a practicat cenzura numai din greseala. Va pup..

dora spunea...

@Leonard,
Distinse domn, avem profesioniști, e adevărat că sunt prea puțini. Cum dvs. nu ați priceput comentariul meu, nici eu nu am înțeles principiul dvs. Permanent se vor introduce noi sporuri pe care alții (care au ieșit la pensie), nu le-au avut în timpul activității lor. De exemplu, tatăl meu fost cadru militar, în anul în care a ieșit la pensie (1987), nu a beneficiat în activitatea sa de o serie de sporuri, cum ar fi: radiații, informații clasificate și altele. Păi dacă nu le-ai avut pt că așa a fost legislația, cum poți să le introduci la o recalculare a pensiei față de modul de calcul al unui cadru proaspăt pensionat? Alt exemplu: o asistentă ce își desfășoară activitatea la reanimare, oncologie, urgențe va avea alte sporuri față de colega sa de la un cabinet dintr-o policlinică. Iar pensia ceva mai mare. De acord?

dora spunea...

@Iulian Mareș,
Distinse domn, va veni vremea când or să dispară ciurucurile, unchii și mătușile. Până la urmă instituția care se respectă va căuta profesioniști. Nu poate să țină la infinit!

Huhu Rezea spunea...

@Miron
Numai parțial aveți dreptate. Domnul nu cere egalitarism.
Cum se face că din 2008 nu s-a mai pus un leu la soldele de grad și funcție, tocmai pentru ca de creșterea soldelor să nu beneficieze și pensionarii, prin actualizarile prevăzute în L 164/2001 și L 223/2015? Pentru activi, lipsa cresterilor de solde a fost compensată cu fel de fel de sporuri.
Includerea unor sporuri în solda de funcție încearcă să repare dezordinea salarială din ultimii 8-9 ani.

tigri2 spunea...

@dorina miron & All, stimata doamna , domnilor, camarazi, nu pricep de unde atata invidie si rautate , lipsa de respect pentru fostii dvs comandanti, colegi sau subordonati, cine v-a insuflat aceasta lipsa de respect si de desconsiderare a activitatii lor?
In primul rand, v-as sugera sa cititi "cu aplicare " articolul 2 din Legea 223 / 2015, mai ales litera "b":
"Art. 2
Principiile de baza ale sistemului pensiilor militare de stat sunt urmatoarele:

a) principiul unicitatii, potrivit caruia statul organizeaza si garanteaza sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleasi norme de drept, pentru toti participantii la acesta;
b) principiul egalitatii, prin care se asigura tuturor participantilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu �ntre persoane aflate �n aceeasi situatie juridica, �n ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege;
c) principiul imprescriptibilitatii, potrivit caruia dreptul la pensie nu se prescrie;
d) principiul incesibilitatii, potrivit caruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau partial;
e) principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea si administrarea, de sine statatoare, a sistemului pensiilor militare de stat, de catre institutiile din domeniul apararii nationale, ordinii publice si securitatii nationale;

f) principiul recunostintei fata de loialitatea, sacrificiile si privatiunile suferite de militari, politisti si functionari publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si familiile acestora pe timpul carierei. "

Oare de ce vi se pare ca dvs munciti mai mult si ca munca dvs este mult mai importanta decat a inaintasilor dvs? As putea sa va demonstrez ca nu este asa si am sa v-o demonstrez doar spunandu-va ca rezultatul muncii noastre a fost APARAREA FRUNTRARIILOR ROMANIEI, garantul suveranitatii, independentei si neatarnarii, etc.Misiune pe care NOI ne-am indeplinit-o cu succes-nimeni nu a indraznit sa ridice "ochii" impotriva Romaniei , eram a patra putere militara a Europei, dvs ce sunteti, ce putere aveti in comparatie cu altii?

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Dar, tocmai asta este golania oricarui partid sau alianta guvernamentala!
In loc sa limpezesca apele, le tulbura!
In loc sa mareasca SF prin coeficientii de functie, baga un spor asa la sto, caci au invatat ca pensionarilor nu li se aplica!
Decat SPOR DE 20% DIN SF, preferam 10% marirea SF, marirea coeficientului!
Unii îi zic stiinta politica si cunoasterea legislatiei in domeniu, dar ea este doar GOLANIE!
Si nu-mi retrag cuvintele kiar daca acesti 20% se vor aplica si pensionarilor, ceea ce nu prea cred, intrucat au folosit intentionat cuvantul SPOR!

Iulian Mareș spunea...

Politici sociale cu cap, f bun exemplu si pentru noi!

http://m.activenews.ro/externe/Polonia-Masurile-considerate-%E2%80%9Epopuliste-precum-taxarea-bancilor-politicile-pro-familie-apararea-monedei-nationale-alocatiile-pentru-copii-dau-roade-numarul-nasterilor-si-al-casatoriilor-a-crescut-cel-al-divorturilor-a-scazut-economia-duduie-143524

iceparu spunea...

Cu parere de rau ma vad obligat sa fiu de acord cu cei care au afirmat ca administratorul blogului R-26500 are nevoie urgenta de un psihiatru..Baiatul asta se crede centrul universului.Are idei nastrusnice si prin faptul ca este administrator de blog vrea cu orice pret sa se impuna depasind orice limita a bunului simt.Individul, cu o functie mica prin armata si cu o vechime pe masura pe fondul unei situatii de conjunctura a luat doi lei la pensie si acum tipa sus si tare ca la o adica ii sunt incalcate drepturile.Cum il calci pe batatura trece la atac la persoana.Asta stie,asta face.

dora spunea...

@tigri2,
Nu mă acuzați de lipsă de respect, invidie, răutate față de cadrele militare pensionate. Tatăl mea (fost cadru militar, 74 ani), s-a stins din viață în anul 2004 cu o pensie de 500 lei. Faceți aceste acuzații față de toți cei care au făcut parte din comisiile care au lucrat 3 ani la legea pensiilor militare (223/2015). Le-a păsat? Au avut respect? Fiecare guvern va proceda la o nouă lege a salarizării, o nouă lege a pensiilor, pt că nu-i așa, pensiile militare sunt nesimțite. Un nou Boc, se va ivi oricând!

dora spunea...

@tigri 2,
Din greșeală am omis să citesc tot comentariul dvs. Ce aveți cu mine? Am muncit mai mult și munca mea a fost mult mai importantă decât a înaintașilor mei (pe palierul meu de activitate), așa cum nu toți sunt retribuiți la fel, nu toți trebuie să aibă aceași pensie. Am citit principiile, nu trebuie să le enumerați. Stați liniștit, nu am nicio putere, sunt un om obișnuit și nu mă compar cu nimeni.

iceparu spunea...

Personal nu am nimic de impartit cu numitul Mr. Olescu dar nu pot ramane pasiv la aberatiile pe care le vehiculeaza acesta.Sper ca suntem suficient de cerebrali sa nu luam de bune ceeace debiteaza un individ ca nu are nici pregatirea juridica si nici suficiente cunostinte financiare.Printre pensionarii militari sunt juristi calificati care pot sa explice in cunostinta de cauza subtilitatile legilor ce ne stabilesc veniturile.
Alegatiile acestuia ne fac rau nu bine.

Iulian Mareș spunea...

Ice,
Nu inteleg la ce te referi?
Cauti un jurist....> Avyanic!
In rest...nu mai frecventa blogul, daca nu iti plac okii Admin!
Gen telekomanda la TV! Posibil sa nu iti convina subiectul? Aceeasi solutie!
In fapt, ai mai aplicat-o de 3X!....deci, stii!

Huhu Rezea spunea...

@mares
Glorie inițiatorilor OUG 57 care a favorizat pensionarii cu vechime în serviciu incompletă și a incurajat pensionările anticipate.
Mai are nas „elitistul”, cu numai 17 ani vechime de ofiter, să scrie că este împotriva acestei odioase ordonanțe, care a schimbat algoritmul de calcul al pensiilor militare?

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Fara OUG57 ieseau si mai multi!
Raspuns: nu stiu. Eu am 36 cu 54! Pot sa si donez! 😎 😄

tigri2 spunea...

@Uitati ce spune R-26+9(spitalul)
"Pe de alta parte, eu nu atac pilotii! Dar tu de ce ai impresia ca un pilot risca cu ceva mai mult decat un scafandru sau decat un cercetas in dispozitiv sau decat un alpinist militar sau decat un pitotehnist sau decat unul de antitero? Nicidecum, la fel risca toti, de aceea au toti si aceeasi grupa de munca.

Sau ai impresia ca un pilot risca mai mult decat in infanterist in teatrul de operatii? Nicidum, este chiar invers. Si atunci, de ce sa nu iei in calcul si veniturile celui din teatrele de operatii? Ia gandeste-te!"
Omul este in "calduri" fiindca i-a crescut recalcularea de la 3500 la 5700 si are scris la final ca trebuie sa primeasca din urma vreo 35.000 si acuma vrea sa inventeze "apa calda si mersul pe stanci" ,mers pe care doreste sa-l plaseze in centrul "Universului"...a luat-o pe aratura , umbla ca d-l Popescu din "Doua loturi" strigand pe strazile Pitestiului"Legea 223 vis a vis de art.40 si viceversa"

Iulian Mareș spunea...

In ultima luna, prin luarile de pozitie ale inaltilor ierarhi, BOR critica tot mai aspru inekitatile sociale grave si principiile partinice/sectare de guvernare! Aceasta se refera nu numai la statutul constitutional al familiei ci si la politica dezastroasa, antiromaneasca, ce s-a facut in Romania in ultimii 27 de ani! Nu exista practic slujba in care acestia sa nu demaste trufia si hotia practicata prin proastele guvernari! Si f bine face!
Asta nu inseamna ca unii din capii BOR nu au fost si ei atinsi!

Leo spunea...

- Iulian , fiindca la gazeta este o perioada de "stand bye" pana ce aflam ceva din CD , imi amintesc ca ca intr-un raspuns al meu pt. tine ti-am confirmat ca 632,2505,2574,2540 sunt toate la locul lor , mai ales autoservirea de la parterul lui 2574 fostul Cdt.Serv.Arm.(CSA), unde prin anii 1985-1989 erau niste parjoale si niste fripturi de poveste , ce nu le-am uitat nici acum... Mai era pe atunci un colonel extraordinar de cumsecade si cu cea mai mare functie politica din CSA, pe nume GH.Negulescu. L-ai cunoscut ? O mai fi traind , caci atunci avea 50 de ani...Te pup

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ciudat mod de a saluta un alt bărbat! Ce zici @Iulian?

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Nu l-am cunoscut! Cred ca a fost cuminte!
Masa era excelenta!...si prajiturile...mmm!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ D.le Huhu Rezea, imi calc pe suflet sa va intreb public de ce la recalculare am primit doua decizii de recalculare? Ambele poarta aceeasi data si acelasi numar. Din ambele lipseste perioada asimilata, ca de obicei! UnA are cuantumul de 605 lei, alta 585 lei, desi ambele au cuantumul mai mic ca cea din 2014 de 666 lei cand am trecut din boala in limita. Si acum am sa VA zic, pentru diferentiere intre cele doua, la cea de 605 lei ,,mare'' si la cea de 585 lei ,,mica'':
Aia mare are total cumulat 18 ani, aia mica are 16 ani
Ambele au vechime efectiva 13 ani, 0 luni, 13 zile
Ambele au gr.2 invaliditate la rubrica grad de invaliditate
Ambele au pensie suplimentara 10% pentru 10 ani, desi am cu 4 luni peste, si in prima decizie din 1989 am 10 ani, 6 luni si 6 zile cadru activ
In decizia mare am baza de calcul 61%, in decizia mica am 59%
Ambele au procente indexare 2016 si 2017 5% si 5,25%
In ambele media soldelor este 944 lei
Cea mare are toti anii in conditii SPECIALE de munca, adica 10 ani, 4 luni si 26 de zile, mai putin 2 luni cand am fost detast 2 luni si 2 zile la specializare si sunt deosebite, restul conditii deosebite si normale, adica armata-scoala
Cea mica are acei 10 ani, 4 luni, si 26 zile tecuti in numai in DEOSEBITE, restul normale, fara nici un an in conditii speciale(?) ca la cea mare
Nu scrie nimic de cuantum avantajos
Ambele se recalculeaza dupa Art. 109 dupa 223
Aia mare priveste cererea de recalculare a soldelor brute la functia de baza actualizata la 01.01.2016 inregistrata la 07.03.2016, cea mica pe acelasi motiv dar inregistrata la28.04.2016
Pensia in plata cunoscuta 1.064 lei
Am intrebat stanga,dreapta-nedumeriri de ce 2 decizii? Ma puteti lamuri? Deci, adio actualizari pana la moarte daca raman asa! Un prieten imi spunea ca daca se aduna cele 2 decizii as fi fericit, dar nu-s decat doua pacalelei alaturate continand aceeasi tragedie! Diferenta, daca va uitati, sunt cei 18 ani cumulati, fata de 16, apoi vechimea toata trecuta din deosebite in speciale si cativa lei bagati la aia ,,mare''. Daca banditii imi treceau asimilata era pentru un covrig in plus, dar nici stagiul potential nu-i trecut in paralel cu asimilata. Practic nici nu figurez cu invaliditatea decat ca e trecut numai gr. 2, fara stagiu potential si perioada asimilata. De ce 2 decizii? Ca diferentierea intre ele e data de coantumuri stiu asta: Conditii speciale si deosebite...
Va multumesc anticipat, iar celor care-si bat joc de noi si de pensiile noastre le dau un cos de 200 kg mure din padure pana la innecare! Daca nu se satura, mai fac o comanda si de la camarazii cu casele pe langa codrii de arama! Sa-i indes ca la pomaa! In prima faza am facut tensiune 22/12 si am ramas cu o durere cumplita de cap, azi zac la pat ca-s ametit si n-am putere sa umblu prin casa, dar cand am sa-mi revin o sa le distribui iarasi cosuri cu mure din padure pana ma vindec total! Sunt optimist ca nu mor chiar azi!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Vreau sa-i intreb pe teroristii mafioti de pensii, daca pensia Generalului Oprea si ale celorlati Generali, care si-au luat gradele politic, au furat din pensia mea de mare c....t si ale celor peste 60% dintre rezervisti doar ca sa le maresca acestora pensiile de peste 20.000 ca sa ajunga la peste 30.000 lei? De aia ati elaborat Lg.223 si OUG 57, doar pentru acesti ,,defavorizati'' si napastuiti'' de soarta???

mirelamarinescu@917 spunea...

DLEH , SE VOR FACE SI NORME DE APLICARE LA ACEASTA LEGE A SALARIZARII ? SAU ASTA ESTE ASA DE CLARA Ca NU MAI ESTE CAZUL? nu mai zic de acel ordin comun de aplicare la armata atat la salarii cat la pensii .ASA ca drum lung .

Iulian Mareș spunea...

HUHU,
nu stiu...dar daca ni se inverseaza polii, nu ne afisam in public, precum Premierul Belgiei!

mirelamarinescu@917 spunea...

dle CORNEL , acum eu cred ca ar trebui sa mergeti in justitie ,DLH nu are ce sa va faca si nici noi ,Acum se dezbat aci alte probleme , sanatate

CEZAR spunea...

sâmbătă, mai 27, 2017
Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ciudat mod de a saluta un alt bărbat! Ce zici @Iulian?
***
Astia sun ..homalai ..m-am prins eu mai demult ....!!!

mirelamarinescu@917 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mirelamarinescu@917 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Or vedea, sau nu, dar le-am scris lui Olguta si Dragnea pe paginile ascunse fb sa intre in terorismul mafiot al pensiilor militare din Minister si Casa de Pensii, acolo unde sunt gastile basistoide care gandesc, clocesc si elaboreaza pensiile militare doar pentru ei si alora de-al de Generalii Izmana, noua sa ne vina pensiile pe minus si drojdiile, iar lor grosul baban. Le-am zis ca au fost gandite special si la stilul mafiot noua doar sa ne vina majoritatea pe minus pe foame si doar mafiotilor avantajos. In fiecare zi pe pagina intima le voi scrie cate una bucata plangere la genul asta si, poate, poate macar una va fi citita. Auditul ala, care n-a fost facut niciodata, trebuie sa fie aplicat in cuibul teroristo-mafiot si curatat locul ca in palma, altfel nu se face nimc!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Nu s-au prins deloc de d-ta informațiile de interes care se transmit pe acest blog.
Am scris de atâtea ori de ce pensionarii MApN, care au trimis cereri către CMZ, conform Ordinului M123/2015, de aplicare a art. 11 din L 223/2015, pentru reconsiderarea condițiilor de muncă, potrivit noii Anexe nr.1 a Hg 1294/2001, modificate prin HG S 1019/2010, primesc două decizii de recalculare. Prima valabilă de la 01 01 2016 și a doua din luna următoare depunerii respectivei cereri.Toate cererile înregistrate în anul 2015 au fost considerate a fi depuse în luna ianuarie, iar decizia de recalculare, valabilă din februarie.
Nu e cazul să-ți faci probleme de ce ai primit 2 decizii. Vezi că pe lângă cuantumul recalculat diferit au diferită si data aplicării.

Potrivit art. 23 din L 223, stagiul potențial nu este stagiu care să contribuie la stabilirea pensiei de serviciu pentru limită de vărstă. Totuși, potrivit art. 25, stagiile asimilate sunt luate în considerare în stabilirea pensiei de serviciu dacă au fost recunoscute ca atare pâna la data intrării în vigoare a L 223.
Altfel spus, dacă CSP nu greșea, când ți-a transformat pensia de invaliditate în pensie de serviciu pentru limită de vârstă, potrivit L 263/2010, aveai acum în decizia de recalculare pe L 223 o vechime cumulată de 25 ani plus sporul pentru condițiile de muncă. Iată de ce este necesar să obții revizuirea acelei decizii...dacă nu ai contestat-o.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea, va multumesc respectuos! Procesul v-a merge mai departe, cam luni atac decizia eronata a instantei de judecata, care mi-a deturnat revizuirea in clampaneli inutile despre contestatii, deturnare determinata de viclenia juristului , dar si de o instanta care pur si simplu nici nu s-a obosit sa-mi citeasca cererea, ci doar sa-l asculte supusa pe reprezentantul paratei!
@ Mirela, aici se dezbat problemele fiecaruia, dupa nevoi si necesitati. De pilda, nici pe mine nu ma intereseaza ce dezbati pe aici sau ce-ti doresti, doar daca ma priveste cauza. Oricum, nu-ti plang de mila ca mori in mari lipsuri si nedreptati, cum nici pe tine nu te doare de-ale mele! Daca erai mai atenta, observai ca n-am apelat la serviciile tale, ci la D.nul Huhu Rezea. Fiecare cu ce-l doare si ce-l intereseaza. Treci peste mine cu vederea, daca nu-ti plac postarile mele. Te-ai aliniat si tu la corul hamaitorilor de pripas? Tot cu sanatate si noroc sa-ti fie, inchei!

Iulian Mareș spunea...

Huhu
Te admir...dar insumezi anii din cele 2 decizii si mai pui inca ceva si tot nu bate!....Asta este proces greu...cazul Dreyfus! :))

Leo spunea...

Draga H-ule, daca m-ai "imbiat" sa studiez ca sa inteleg articolele din gazeta, acum sa stii ca ti-ai gasit carcota cu mine , in sensul ca Anexa Nr.1 ( secreta) nu este a "Hg 1294/2001", cum dintr-o eroare materiala sper sa fie scis in comentariul tau de mai sus pt. Flavius , ci Anexa 1 secreta este a Ord. M123/2015 al MApN.
- Pt. Cezar ma bucur ca pana la urma s-a gasit TAB-ul din padure....si nu ma supar pe glumele lui ...
- Va pup , pe H si pe Cezar ( exact asa cum as face cu oricare fost camarad sau coleg de arme , cu care m-am rintalnit chiar si in lumea virtuala )

Unknown spunea...

Bun gasit tuturor !. Ma poate ajuta cine cu un sfat si ceva lamuriri , va rog si multzumesc frumos !!. Primit deciziile de pensie - 42 ani , 85%, omm2 , 9% pensie suplimentara - 1878 lei , pensie aflata in plata 2249 ??????????. Cine sunt madarfackarii ce-au putut face asa ceva ??. Politicienii gen Julien-Jupuitu' , gibonii acerebratzi din MAPN , aia de la CSP sau CMJ ? - ORI TOTZI LA UN LOC !!!!! Cum e posibil asa ceva ??. La pct. g - aberatzii gen - spor noapte 0,090% - 1 leu ??. ADICA-N LUNA AIA AN LUCRAT DE NOAPTE VREO 20 DE MINUTE ??. SPOR CONDITZII GRELE - INTR-O LUNA 8% , URMATOAREA 9,6 SI TOT ASA !!. Prima de clasificare 11,200% - aveam 14& din SF , TRANSMISIONIST CLS 1 ???. SI SI MAI ABERANT -LIPSESC SPORUL DE RADIATZII[ANTENA] ASTA PENTRU UN TRANSMISIONIST - DUMNEZEULE SPORUL ASTA-L AVEA SI TANTI DE LA SERV. ECHIPAMENT ????. DESPRE PRIMELE DE START[ZBOR] [ AVEAM IN UNELE LUNI SI CATE 3O DE STARTURI] , LA FEL NIMIC ???. Ce pot sa fac eu acuma -bineintzeles ca-o sa contest decizia -o sa-i doara la 2 m in fatza poooli pe bastarzii nenorocitzi !!!. SI UITE-ASA , FO' 4 ANI N-O SA MAI VAD UN BANUT LA PENSIE , MAMA LOR DE NEMERNICI !!!.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Dacă vei citi HG 1294/2001 îți vei trage singur două palme.
Incă nu stii să te folosești de blog.
La etichete de pe prima pagină, dacă dai clik găsești HG 1294/2001 și HG S 1019/2010, chiar și Anexa 1, deși este secretă.
@Lupi
Mai bine de 60% dintre pensionari, mulți dintre ei culcați pe o ureche după OUG nr.1/2011, care nu au mai urmărit ce se întâmplă cu pensiile lor mărite, au tresărit abia după ce au primit deciziile de recalculare pe Ordonanța lui Cioloș.
Nu vei rămâne cu pensia în plată mult timp Se indexează anual.
Până la finalizarea aplicării LSU, pensia recalculață și actualizată va depăși pensia în plată.

Unknown spunea...

@ Huhurez Multe multzumiri pentru raspuns da' e prea multa umilintza de indurat . Adica pana la finalizarea aplicarii LSU - PRIN 2022 SAU 24 ???.Poate nici nu mai traiesc pana atunci !. E vorba de cum se joaca niste homunculi - civili sau acoperitzi sau purtatori de uniforma militara cu noi astia ce suntem la mana lor !. Am vazut decizii -plt. maj. cu 18 ani vechime , procent 72% , omm3 , i-a crescut pensia de 16oo la 2011 .Ala avea si spor de radiatzii , la o unitate de artilerie ?. Foarte bine pentru el da pentru mine - la el plus 400 , la mine minus ???. Alt major , ,, administrator de companie'' la un reg. de inf., avea si prima de clasificare , specialist de clasa[ in ce ?, chilotzi si izmene ] ,da' avea si salariu de merit - 21 de ani cd , 77% procent , de la 1700 si ceva la 2120 ?????. Ce-as putea eu face acuma , concret ??. OK , CONTESTATZIE o sa-mi raspunda precum robotul programat sau cum faceau aia de la ziarul ,, Apararea patriei'' pe vremuri . Cine detzine arhiva unitatzii - desfiintzata din 2002 , cine le-a dat celor de la CSP datele respective -aberante , imbecile pur si simplu - COMPENSATZIE MUNCA GREA , 3,47% , si de ce nu 3,46 ?????. Am vazut si pensie scazuta - de la 3700 la 2500 , mm aviatzie , sef grupa lucrari , 24 de ani de cs plus vreo 10 civil -si zice -Ba , mi-a iesit pensia exact cat am avut-o !. m-am uitat pe decizie - Ba , tzi-a scazut pensia cu 1200 de lei da' tzi-a ramas tot aia in plata , nataraule !!! A intzepenit !!!!. Asta e -aia care-au muncit la greu sunt batjocoritzi cu pensii de cap-isti- pentru sistemul AOPNAJ , SUBOF. DE ARMATA SUNT ECHIVALENTUL CAP-ISTILOR DIN SISTEMUL CIVIL.

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Ai dreptate doar partial si iti explic, cf concluziilor din Rapoartele lor de informare, citez:
-nu am notat pe harta locul unde am ascuns TAB, caci ne temeam de o bomba cu fragmentatie!
-nu am notat niciun reper, TAB a ramas sub un copac, dar erau asa de multi in padure... si toti semanau, fapt ce ne-a pus in incurcatura!
-noi, am uitat si ca avem un TAB cu noi, dar sa mai si stim unde l-am lasat!
-l-am lasat singur, pt ca nu a dorit si el sa bea!
-de fapt, nu noi am gasit TAB, ci el pe noi, inginerii îi montasera o kestie la bord, gen alcooltest si s-a ghidat singur
-dupa ce ne-a gasit...nu a vrut sa porneasca la automat...l-am rugat, batut cu nuiaua...etc! Am incercat si cu manivela, tot nu am putut!
-in final am dat SOS prin statie si nestiind coordonatele s-a apelat la un Centru specializat in situatii de criza si catastrofe aeriene din Rusia!
-multumim, tavarisci camaradii!

Vera spunea...

Aveti perfecta dreptate M Lupi , tatal meu lt col in rezerva cu 33 de ani lucrati numai in conditii deosebite si speciale i s-a mutilat pensia de la 4935 la 2632 lei !!!!!!!!!!!!!! Din lunile alese 6 (pentru care am o adeverinta de la unitate pe perioada 77-82 cu salariul mediu lunar de 4820 lei i s-a trecut venit lunar pe doua luni alese 1972.La intrebarea mea cine a eliberat o asemenea aberatie de adeverinta mi s-a raspuns CMJ Timis .Cand am sunat la CMJ explicand situatia mi s-a dat cu flit (cum ca mai astepta si altii la telefon) si sa vin sa depun o cerere pentru adeverinta , dar sa stiu ca dureaza mult eliberarea ei asa cam vreo 6 -7 luni !

Leo spunea...

1. H-ule, sunt pregatit sa-mi dau 2 palme si ca bonus si 2 suturi in fund, daca Anexa Nr.1 "la norme" a Ord. M123/ 2015 NU este secreta.
2. Daca exista si o anexa Nr.1 a HG1294/2001 care "a scapat" pe surse , ANEXA nr.1 "la norme" a Ord. M123/2015 este pazita cu strasnicie de apartul cu grade aciv ticalosit , slugile politrucilor padurari, veterinari, merceologi, contabili turistici, etc...
3. Daca e cum spun eu ma faci "redactor sef adjunct" la gazeta ?

Leo spunea...

Ei , cum e H-ule cu A1 "la norme" a M123/2015 al MApN , este sau nu cum am spus eu iar tu ai incercat sa ma incurci cum ca nu stiu sa citesc "gazeta" ? Sa stii , ca de când nu ma mai ia somnul si nu ma mai doare capul "la lectura" , am inceput sa citesc si printre rânduri... Va pup pe toti.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Nu te mai da mare! Eu i-am indicat lui @Cornelius motivele pentru care a primit 2 decizii de recalculare.
Anexa nr. 1 (pentru MApn) a Hg 1294 a fost modificată prin HG S 1019/2010 si arată după modificarea ASA

http://www.huhurez.com/search/label/HG%20nr.%20S-1019%2F2010

Crezi ca Anexa nr. 1 din Ordinul M123/2015 diferă de forma divulgată în online a variantei de după HG S 1019/2010?

Unknown spunea...

@ carmevera - Ce se intampla cu legea pensiilor militare este chintesentza degenerarii asa numitului ,, stat de drept'' si-a involutziei acestei tzari de-a lungul a 27 de ani de ticalosie , banditism, antiromanism !!. Asa este posibil ca prin lege- siluita apoi printr-o ordonantza a unui oligofren trepanat[Julien Jupuitu'], pensia unui lt.col iesit la pensie-n 90 , de ex., sa fie mai mica -asta sigur- decat a unui plt.adj. iesit in 2017 , sa zicem !!!. Pentru ca acel lt.col. n-avea nici prima de comanda , nici sal. de merit , nici spor de noapte , lucrari speciale , munca grea ai alte zeci de sporuri inventate doar pentru a mari soldele artificial - in loc de-a fi marite soldele de functzie si cele de grad . Canaliile ce s-au perindat la jefuirea si ingroparea acestei tzari, prin astfel de artificii si-au asigurat tacerea , linistea - pensionarii , sa crape cat mai repede ca oricum alt viitor n-au !!!. Si acum , in situatzia in care va aflatzi , dvs ce facetzi sau ce atzi facut ?. Conteestatzie , presupun si-apoi cine va spus de adeverintze , de unde le-atzi obtzinut[ unitatea mea e desfiintzata din 2002, habar n-am unde-i arhiva], daca putetzi sa-mi datzi ceva detalii , va rog. S-au ,dupa chestia cumulului avantajos , sau cum se numeste , n-atzi mai facut nimic ????. V a multzumesc tare mult !!

Leo spunea...

H-ule , eu am facut decat o analiza "pe text" a ceea ce ai scris initial in legatura cu anexa 1. Nu contest ceea ce ii indici lui Flavius. Nu cred , sunt sigur ca difera împricinatele , avand in vedere strasnicia cu care sunt pazite . Este si logic , daca nu ar diferi nu ar fi pazite cu zel. Urmasii lui Iulian , nu mai sunt asa de "omenosi" cum era pe vremuri ....inca astept confirmarea titlului de redactor sef adjunct, caci de palme si suturi sigur am scapat. Ma dau mare ca am inceput sa citesc . Mare greseala ai facut cu mine indemnandu-ma la studiu. Mi-e frica ca nu o sa ma tina mult..

Leo spunea...

- Iulian, ce sperietura am mai tras crezând ( pana sa citesc tot) , ca "gugulanca" din link , era destinata sa "intareasca " echipa FORTE a MApN-ului , in zona lui cea mai "sensibila" , la Zdranfirica...
- Acum ca am scapat de unele griji , imi fac altele cu T2 care pare sa fie anesteziat TOTAL . Tuturor , vise "nastrusnice" in noaptea asta.

Vera spunea...

M Lupi eu nu am facut mare lucru , am dat telefoane la Casa sectoriala de pensii unde am aflat ca adeverinta de venit i-a fost eliberata de CMZ Timis si ca este corect calculat . Daca vreau o adevrinta sa ma adresez CMZ Timis.La fel ca in cazul dvs unitatea unde a lucrat tata s-a desfintat dupa revolutie , iar arhiva ar trebui sa fie undeva la Bucuresti . Mare lucru nu stiu .Oricum pentru ca nu m-am incadrat in timp nu am mai depus nici o contestatie (chiar in aceasta perioada am avut mari probleme cu tata , analize , CT , consultatii in vederea unei operatii ). Tata nu stie pentru ca nu i-am spus din cauza boli si a starii in care se afla , ma simt vinovata si neputincioasa in acelasi timp si chiar nu stiu ce voi face cand va afla !

Huhu Rezea spunea...

@carmen vera
Verificați în Anexa 1 la Decizia de pensie la punctul 1 litera a), rândurile C și S. coeficienții de ierarhizare pentru soldele funcției îndeplinite de tatăl dvs. în cele 6 luni alese și cuantumul soldelor de funcție primite în cele 6 luni.
Mai jos, pe aceeași Anexa, la punctul 1, vedeți cum au fost actualizate soldele de funcție la nivelul anului 2009.
Dacă coeficienții sunt egali în cele 6 luni, soldele de funcție actualizate nu diferă mult între ele.
In funcție de aceste constatari acționați pentru obligarea CMJ să repare greșeala.

Unknown spunea...

@ carmen vera -Doresc multa sanatate tatalui dvs si multzumesc pentru atentzia si amabilitatea de ami raspunde !. O sa sun si eu la CMJ da' cunosc ,, marfa'' , am mai sunat in diferite chestiuni si parca stai de vorba cu martzieni , habar n-au de lume si de problemele din jurul lor , ochelarii de cal - drumul catre birou si de la birou pe usa[poarta] , cafelutzele , pauzele cat mai dese si-n rest sporuri cat mai multe !.

Unknown spunea...

@ Huhurez Si cum poate doamna sau eu , sa zicem , sa obligam CMJ sa repare greseala ???Nu la SF e eroarea , greseala fundamentala e a dnlui lt.col. , ca s-a nascut prea devreme si-a iesit la pensie prea devreme. Daca ar fi iesit anul asta la pensie ar fi avut o pensie poate dubla sau aproaape. CMJ O SA raspunda ca datele sunt din memoriul personal si -pa !. Asa mi-au raspuns si mie si cand i-am intrebat daca stiu unde-i arhiva unitatzi desfiintzate, unde sunt statele de plata , au zis ca nu ?????. Si pa !!!.

Iulian Mareș spunea...

Lupi
Cel mai probabil la Arhive la Pitesti!

Unknown spunea...

@ Iulian Mares Nu sunt la Pitesti - nu au arhivele aviatziei . La Ploiesti , cica UM 01925 , AM trimis acolo o scrisoare cu conf de primire prin nov.- n-am primit nici un raspuns , nici macar confirmarea de primire . Armata romana , puah !!!!.

Vera spunea...

Anexa 1 am trimis-o si chiar ati publicat pe blog
solda de functie coef 4.3 si valoare 849lei ( 6 luni ) ,
solda de grad coef.1.7 si valoare 336 lei( 6 luni) ,
gradatii 1 luna P = 40 si cinci luni P= 42 si val 498 lei in toate cele 6 luni
la punctul g :
1/1981 12/1981 1/1982 2/1982 3/1982 4/1982
1)alte sume de
natura salariala P 0 0 0 6.090 3.860 3.860
S 0 0 0 102 65 65
2)alte sume de
natura salariala P 0 0 0 1.930 0 0
S 0 0 0 32 0 0
Recompense % 0 0 55.010 0 0 68.99
S 0 0 923,00 0 0 1.161,00

In schim eu am o adeverinta de venit dupa care s-a calculat pensia in care scrie salariul mediu in perioada aug 1976 -aug 1982 salariul mediu lunar a dost de 4523 lei (in 1982) asta ar putea sa imi ajute cu ceva ?????

Huhu Rezea spunea...

"Carmenvera
Da, am publicat acea decizie aici

http://www.huhurez.com/2017/04/sa-mai-existe-inca-pensionari-militari.html
Pensia este corect recalculată.
Nu are nicio relevanţa adeverinta pe care o aveţi.
Spuneam că lipseşte actualizarea condiţiilor de munca. Ati trimis cererea la CMJ conform Ordinului M 123?

tigri2 spunea...

@dorina miron spunea:


@ Cezar,
Nu contează (pt. dvs), ce am făcut în Armată. Pentru mine, contează că am învățat mai mult decît acei colegi (de alte arme), care, la terminarea programului, mergeau la băute la Casa Armatei (cam zilnic)și se lăudau cam cum faceți dvs.+Doru+Alexcta. Ce ați făcut era prevăzut în fișa postului. Ce plus valoarea ați adus?
@Doru Șerban,
Puteți să vă schimbați și prenumele și ...., dacă credeți că numai așa puteți primi 50%. Mă îndoiesc, altele sunt criteriile!
@Iulian Mareș,
Aveți mare dreptate, așa înțeleg ei acel spor de 50%. Cred că nu au înțeles nici pe acela de doctor (sociologie, medicină, psihologie, calculatoare).Nu discutăm de cei care au un asemenea titlu primit la Academia lui Oprea.
luni, mai 29, 2017
tigri2 spunea...

@dorina miron, toate bune si frumoase / cu [ colegii la spirtoase, numai ca asta nu inseamna ca unii au inventat apa calda si altii , abia, mersul pe jos...incepand de la diviziunea muncii, cand omul a devenit din vanator si pescar in agricultor si crescator de animale a aparut "cineva" care era destinat si pregatit sa-i apere "avutul", asta nu inseamna ca militarul dintr-o anumita perioada a fost mai putin determinat decat cel ce incepuse sa stapaneasca tehnica in continua perfectionare. Extrapoland si venind cu o replica acida, pe masura supararii mele pentru incercarea de a bagateliza munca dvs vis a vis de munca noastra tin sa va reamintesc ca un teritoriu nu se castiga precum un joc de Pokemoni si spun asta nu in calitate de motoinfanterist,care daca nu pune bocancul pe pamantul de cucerit , acel pamant este doar o fata Morgana in imaginatia "doctorilor" in...biblia razboiului; o spun in calitate de pilot militar ce si-a executat misiunile dificile prin ploaie, ceata, munte , mare ziua si noaptea , nu in fata unui minuscul ecran si sub atarnarea increzatoare a unei diplome de profesor doctor inginer ...savant de renume mondial. Putin respect, putina decenta adica "vedeti ca nu dvs ati pus coada la pruna" . Aici se cuvin niste scuze!
luni, mai 29, 2017
tigri2 spunea...

2Pentru d-na 'dorina miron
"http://adevarul.ro/locale/constanta/povestea-fascinanta-aviatorului-roman-castigat-40-batalii-aeriene-nu-inteleg-inamic-tara-ca-n-sat-caini-s-o-pustiasca-1_5927f3315ab6550cb87703a1/index.html
luni, mai 29, 2017
CEZAR spunea...

luni, mai 29, 2017
dorina miron spunea...

@ Cezar,
Nu contează (pt. dvs), ce am făcut în Armată. Pentru mine, contează că am învățat mai mult ....
****
Ba conteaza Draga Mea....
Atata timp cat te bagi in ..ciorba si iti dai cu parerea despre una alta ...
Hai spune si noua astia ..betivii ordinari ..ce ai invatat tu ..??
Eu mor de curiozitate daca cu invatatura aia a ta ...opreai macar un omulet verde ..care venea nu pe un tank ci pe o ..martoaga deselata ...!!!
Doar un exemplu ..
Serban ..avea la dispozitie niste rachete..asa de vreo 10 m lungime ...cu care macar martoaga si tot o punea la pamant ..!!!
Dar tu...???
marți, mai 30, 2017

Vera spunea...

Da , am trimis adeverinta chiar atunci , el a primit doua decizii (eu am trimis prima fara conditii speciale incluse) .Pentru sporul de 8 ani 4 luni si 9 zile adaugat la vechime i-a adugat cam 2% de la 2570 la 2632 lei.Spuneti dvs ca este calculata corect ? Adica 45 de ani in armata 2632 de lei ? Nu imi mai ramane nimic de facut , decat sa imi doresc sa fie sanatos si sa treaca cu bine peste tot.Sanatate si zile mai bune (intre noi fie vorba nu stiu cand vor fi acelea )

Huhu Rezea spunea...

@carmevera
Calculul pare corect, dar,
analizând punctul 1 al Anexei la decizie, cu actualizarile la nivelul anului 2009, constat că ați ales extrem de prost cele sase luni pentru recalculare.
Primele doua luni din cele 6 nu aduc nimic la punctul g-sporuri. Nu era mai bine să alegeți ultimele 6 luni?

Vera spunea...

Nu am avut cu cine sa ma consult ,tata nu isi amintea prea multe iar eu am ales lunile cu veniturile cele mai mari din anexa deciziei de revizuire a pensiei OUG 1/2011 in urma contestatiei pensiei ciuntite abuziv din perioada guvernului Boc, din care lipseau efectiv perioade de timp care insumate totalizau 17 ani.In urma contestatiei s-a facut revizuirea pensiei l-a care s-a anexat si un tabel cu veniturile , tata primind si o suma de bani retroactiv .Iar eu am luat de acolo din anexa veniturile :
11.81 9339 lei
12.81 5232 lei
01.82 7861 lei
02.82 5723 lei
03.82 5518 lei
04.82 8918 lei
oricum el a iesit la pensiei septembrie 82 deci nu cred ca putea fi o mare diferenta ! Ma intreb cum cei care au facut revizuirea au gasit si perioadele lipsa lucrate si aceste venituri , de unde ????

Huhu Rezea spunea...

@carmevera
Păcat! In luna ianuarie 1982, înainte de pensionarea din luna august, tatăl dvs a primit un spor care intra în baza de calcul la punctul g din decizie. Cred că sporul s-a menținut până în august când s-a pensionat.
Am atras atenția de atâtea ori pe blog că baza de calcul pe noua lege este diferită de veniturile care au intrat în baza de calcul pe legea lui Boc-oprea.
Din câte spuneți, cred că nu ați depus nici în 2010 cerere pentru obținerea Adeverinței de venituri din întreaga cariera și,de aceea, prima decizie de recalculare pe L 119/2010 s-a dat pe salariul mediu pe economie.

Vera spunea...

Am depus cererea pentru adeverinta de venit in 2010 , adeverinta am primit-o iar din ea lipseau 17 ani cat despre venituri nici vorba de cele reala (lipseau chiar perioade foarte aproape de data pensionarii de genul 75-82 )si a fost luata in calcul la recalcularea pensiei pe L119/2010 , am facut contestatie si am primit recalcularea cu diferentele .Pentru linistea mea sufleteasca voi mai cere o adeverinta de venit la CMZ , pentru ca nu cred ca voi mai avea ocazia sa fac ceva .Inca o data va multumesc pentru rabdare si sfaturi !

Anonim spunea...

De ce am vorbit asa urat? Pt ca stiu ca "dorina miron" NU exista.....e doar un alt bulangiu

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
De ce permiti unui psihopat, ordinar si betiv sa jigneasca una din putinele femei de pe blog!
Garantat doamna exista! Stiu si pe sot!
Ratanul asta ce tot vrea? De baut?

Leo spunea...

Citez din gazeta : "-Soldele de funcție ale pensionarilor militari se actualizează în aceeași măsură în care se majorează soldele activilor,.."
Intrebare :
Daca "Soldele de funcție ale pensionarilor militari se actualizează în aceeași măsură în care se majorează soldele activilor" , acest lucru va conduce la o egalare a cuantumului pensiei la toti pensionarii pt. aceleasi conditii de functie (de grad si de vechime valorificata), indiferent de când au iesit la pensie ?
Daca DA atunci este ACTUALIZARE cu adevarat.
Daca NU atunci este o HOTIE legalizata.

Huhu Rezea spunea...

@Adjunctule
Așa ar fi, egalitate, dacă baza de calcul s-ar compune numai din solda de funcție și solda de grad.
După cum vezi în lege și pe deciziile publicate, baza de calcul a pensiei mai cuprinde și o diversitate de elemente... pe la punctul g. Nu țoți militarii pot avea toate acele elemente.

Leo spunea...

MULTUMESC
Este o veste foarte buna, mai ales pt. cei care au pensia calculata cu "faimosul" vrs 197,33.. Desigur "sefu", ca mai sunt si alte elemente de care nu am vrut sa ma leg considerindu-le prea tintit specific individuale. " CREATIA" este foarte diferita.
Strengarule ce esti, ne cam pui sa cautam si sa gasim PUNCTUL G ....

Leo spunea...

Mi-a placut foarte mult scrisoarea adresta deputatilor de col. Dogaru din partea SCMD. Citind scrisoarea , au am inteles si mesajul implicit ca situatia nu e simpla si ca fara "vizibilitate" sansele scad.
Mai jos este lin-kul pt. scrisoarea respectiva.
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

"Tigri
Ca un popă beat, ai calculat doar baza de calcul pentru anul 2022. La acea bază de calcul trebuia să aplici procentul stabilit în decizia de pensie pentru determinarea cuantumului din anul 2022 și abia după aceea puteai să faci comparație cu actualul cuantum.
Potrivit formei adoptate de Senat în solda de funcție se includ 20% din solda lunară din 2009 nu din baza de calcul pentru 2022.
Cu greșeli mari, totuși ai dat o imagine evazivă despre cum vor fi pensiile militare prin anii 2022.

tigri2 spunea...

@Hello man, nici macar nu ai citit printre randuri, eu am facut o aplicatie pentru ACTUALIZAREA PENSIILOR, la zi!

Huhu Rezea spunea...

@Tigri
Citește articolul 60, cu actualizarea, și vezi prin ce operații trece actualizarea pensiei.
DEsteptule, compari cuantumul de acum cu baza de calcul din 2022?
Cuantumul de acum este trecut prin art. 29, 30, 108 din Legea 223 și OMM din Statutul cadrelor.
Te mai lăudai că ai fost olimpic la matematică.

Huhu Rezea spunea...

Acesta a fost comentariul publicat și apoi sters de @Tigri2
tigri2 a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Promisa majorare a soldelor de la 01 07 2017 a fos...":

@All, cu "riscul" de a "scormoni" mintile celor de specialitate in domeniu , am sa fac o aplicatie ('"aplicata,nu povesti de popa beat").
Exemplu "X" care acuma are o pensie calculata pe 223(cu art.40) de 3445 dar are in plata 4422 si ar avea in 2022...={5900+[5900 x (30% sporuri+21%gradatii+18% clasificare+20% IC)+340 grad]}=11.491...11491-3445=8046, aceasta suma reprezentand cuantumul care se va adauga pana in 2022 la pensia recalculata pe L223(fermecata cu art.40)
-daca la 1 iulie(adica la calendele grecesti)s-ar mari cu 20% din diferenta ar rezulta o diferenta de 8046x20%=1609 lei adica o pensie actualizata in cuantum de
3445+1609=5054 lei
In acest exemplu in plata are 4422 si va mai castiga 5054-4422=632 lei
Net , va lua 4566lei
4566 LEI
Cine stie alt mod de calcul sa ma contrazica.




Publicat de către tigri2 pe huhurez com la miercuri, mai 31, 2017

tigri2 spunea...

@Huhurezule. Am sters ca sa nu ma mai contrazic cu tine fiindca esti mai capos decat mos Alecu, istetule!
Ce are sula cu prefectura? Marirea de 20%, promisa de Fiola ar fi aratat asa cum am prezentat-o eu si se rface din diferenta cuantumului actual recalculat si cuantumul ce ar trebui sa fie in 2022, cred ca ai baut vinul din impartasanie si acuma vorbesti prostii. ca aceasta marire este in pericol datorata art.37 din LSU , asta-i alta poveste, atunci mai bagam un 5% pentru marirea din 01.01.2018 si asta e, dar nu va fi asa.Calculul este prezumtiv , nu am spus ca este o lema , GRAMATICULE de ...noapte!

Leo spunea...

- Tigri 2, te rog sa nu mai fi atat de inversunat in raspunsuri si suparat de ce zice unul si altul. Eu de exemplu am incredere numai in ce scrii tu , dar pot fi altii care nu gândesc ca mine . Incearca sa dezlegi si indiciile din gazeta care sa te relaxeze si sa-ti faca placere. De exemplu , ai cautat sa gasesti "punctul G" ?
Sau , ai cautat SA INTEPI , toate damele care te-au "faultat" ? Cu siguranta ca mai sunt multi cititori ca mine, care stiu ce fel de baiat bun si altruist esti tu. Fi relaxat si vesel si da-ne din tolba ta mare....

miranda spunea...

Cum credeti ca sant pnsiile de la MAI ,au altfel de calcul fata de MAPN .?pana acum la mai nu au facut toate actuaizarile si recalcularile ? ce asteapta? daca stiti ceva va rog sa spuneti

miranda spunea...

DLE T2 puteti sa faceti un calcul la o pensie in plata acum si facuta in 2016 pe legea 223 ? persoana are acum o pensie de 1200 r

Leo spunea...

- miranda
1.La MAI nu trebuie sa fie alt fel de calcul ca doar e aceeasi lege.
2.Nici la MApN nu au facut recalcularile. Din gazeta si eu am invatat ca ACTUALIZARILE este cu totul alta tema. Ele se vor face ( actualizarile) , numai daca LSU va fi promulgata fara sa existe vre-o mentiune despre pensii. De aceea este ingrijorare si agitatie , deoarece eu unul am emotii vazand cum se sucesc politicienii , nemaistiind de unde sa reduca sume ( de obicei de la cei care nu le pot strange mana cu usa ... greve , blocaje etc...)
3.As face si un calcul , dar mi-e frica sa ma bag peste T2 , mai ales ca el are multe "prietene" in curs "de intepare" ( cu sensul de replici taioase , desigur sa nu va ganditi la alte prostii) ...

tigri2 spunea...

@miranda, desigur ca pot dar nu ma lasa "corectorii", ei "stie mai multe, e destepti foaca -foaca'" dar vorba cantecului popular " in lumea asta prost facuta ...consacrati nu pot sa ...de...ti".
pentru un calcul corect am nevoie de grad, functie si vechime, eventual arma.
Mentionez ca astea nu sunt "batute in cuie" sunt asa niste aplicatii orientative.
Acuma , pentru noi, pe 1 iulie am cerut sa ne bage si pe noi in gtasca cu marirea punctului "G" , pardon de pensie si se pare ca suntem pe drumul cel bun, macar de 9% sa beneficiem pana una alta, ca de ACTUALIZARE nici nu ppoate fi vorba , ar mai fi, pentru dupa iulie sa se modifice / abroge art.40---va asigur ca suntem pe drumul cel bun!
Nu mai zic tot c3e stiu ca iar sar critiKACII si or sa spuna ca ma laud.

miranda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
miranda spunea...

DLE t2 va dau datele solicitate .si poate imi spuneti si mie daca pensia aia va fi sau nu va fi deci SOLDA grad militar de colonel care in 20 08 era de 349 cu un coeficient 1,80 ,solda de functie maxima corespunzator grad colonel coeficient 5.50 ,gradatia a 7 -42%- indemnizatie de dispozitiv 25% ,vechime pe ultima decizie este de 70 ani . si poate ce va fiin iulie ,multumiri

reddog spunea...

"miranda spunea...
CE este acest punct G?

vineri, iunie 02, 2017"

Nosce te ipsum!

tigri2 spunea...

@ miranda .Nu stiu ce va fi in iulie, sunt mai multe variante de luat in calcul, dar dupa 01.01.2018 AR TREBUI sa aiba cuantumul: [ X+(12500-X);4 ], unde "X" reprezinta pensia recalculata pe Legea 223, cu modificarile ulterioare- suma este aproximativa, dar pe aproape!

tigri2 spunea...

@ miranda:
- Punctul "G" se afla la 3-5 cm adancime, pe fata anterioara a vaginului si, pe cat de mic este, pe atat de mari sunt polemicile pe care le-a generat: in timp ce unii medici sustin ca este un adevarat vulcan de placeri pentru femei, altii sunt de parere ca el nici nu exista;
-Punctul "g" al calculului pensiilor militare il reprezinta sporurile si alte elemente componente( clasificari, etc) ale baze de calcul

Huhu Rezea spunea...

@tigri
De ce nu citești art. 37 alin (4)?
Nu cuantumul pensiei se împarte la 4 după 2018, pentru actualizare, ci diferența dintre solda de funcție din grilă și solda de funcție din decembrie 2018.
Solda de funcție din decembrie 2018 se va compune din 197, 33 x c.ierarhizare + solda de merit inclusă + sporul de fidelitate înclus + majorarea de 25% din valoarea din 2017.

Leo spunea...

Draga T2 , acum ca s-a lamurit fara echivoc ce este , unde este , etc..PUNCTUL G , te rog sa lamuresti si problema cu " MUNTELE LUI VENUS " ... Te pup

Leo spunea...

H-ule,
Spune-mi te rog,
1. Ce este "majorarea de 25% din valoarea din 2017".
2. Din ce este compusa "valoarea din 2017 " ?
Celelalte elemente precizate de tine in mesajul pt. T2 le-am inteles.
Mersi , deoarece tu stii ca ignoranta nu trece usor...

miranda spunea...

AOLEUUUUUU .credeam ca santeti seriosi , nueste frumos ce faceti .DLE H vad ca e incurcata , formula dlui T2 .m-a bagat in ceata , BINE ,o sa vedem

miranda spunea...

PAI nu este recalculata ,asa ca degeaba dle T2

CEZAR spunea...

Miranda
,"vechime pe ultima decizie este de 70 ani "..!!
Tu esti ..sanatoasa ..??
Oricum.. 65 + 45 = 110 !!
Deci ce trece peste 85..intra in contul omeniei ..toate !
Nici nu trebuie sa mai cauti punctul G..desi T-2 ti-a dat locatia exacta (bata-l norocul cu ..degetelul lui !!!)

miranda spunea...

DLE CEZAR , dece va mirati /asta este vechimea de pe ultima decizie de pensie , da asta este . sotul meu avea grupa de munca AC pe toata perioaDa activitatii sale in munca pe care a desfasurat-o 36 de ani in aceasta grupa AC deci cu 2 anu la an, aSTA SPUNEAM SI EU , CA DEGEABA AVEA ACEST DREPT CA TOT 50% CA LA GRUPA SPECIALA de ACEST LUCRU S-A DISCUTAT MULLT CU ANI IN URMA ,DAR DEGEABA . STIU CA ESTE DEGEABA , DAR CREDETI CA ESTE CORECT,? asta ESTE da sant sanatoasa ; BOLNAVI SANT ALTII , CU STIMA.