Un produs Blogger.

5 nov. 2025

Cu actuala legislație a pensiilor militare, rezerviștii ajung cerșetori sau protestatari după 8-10 ani de la trecerea în rezervă

4 comments

 Pentru ilustrare am ales o poză sugestivă a unui protestatar rezervist de la mitingul organizat in data de 29 10 2025 in Piața Victoriei din București, miting la care au participat și reprezentanți ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, ROMIL și ANCMRR din MAI. Nu veți intâlni așa ceva in nicio altă țară NATO.

Aici s-a ajuns după ce timp de 10 ani regimul Băsescu a redus rolul militarilor la cel al lucrătorilor pentru strângerea păpușoilor și după incă 10 ani in care regimul Iohannis a calificat stagiul militar ca pierdere de timp, când el a invățat doar cum se cos nasturii la uniformă. 

Anul acesta am intrat sub guvernarea #REZIST. Aștia, ca să pastrăm exprimarea protestatară, nici nu se gândesc să pună de acord actualizarea pensiilor militare, inițiată de parlamentari PNL  și de Guvernul Ciolacu, peste capul instituțiilor militare, prin Pl x 540/2024, cu decizia nr. 126/2025  a CCR. Ei se dau de ceasul morții cum să desființeze toate pensiile de serviciu.

Până in anul 2017, când s-a adoptat OUG 59, sistemul pensiilor militare a fost unul echilibrat, diferențele dintre pensii fiind date de grad, funcție și vechime.

După OUG 59/2017, când a fost eliminată actualizarea pensiilor militare cu soldele celor in activitate, echilibrul s-a deteriorat grav, ajungându-se, după 8 ani, la raportul de 1/3 intre o pensie militară stabilită inainte de anul 2017 și una stabilită in prezent. Era previzibil că se va ajunge la aceste  inegalități de vrerme ce Legea 153/2017  si alte acte normative ulterioare au majorat de cca 3 ori solda de funcție in cuantum compus a cadrelor militare in activitate și soldele de grad de 9 ori.

Dacă nu se reintroduce actualizarea permanentă a pensiilor militare in plată( ca să păstrăm exprimarea pe care CCR a interpretat-o greșit ca fiind discriminatorie),  peste 8-10 ani si cei care se pensionează in prezent vor ajunge protestatari ca și rezervistul din imagine.

Mitingurile trebuie mutate in fața instituțiilor militare  și in fața Parlamentului pentru a se reexamina de urgență PLx 540/2024. Având in vedere criza deficitului bugetar se poate dispune aplicarea etapizată a actualizării pensiilor militare.

Decidenții nu trebuie să piardă din vedere că personalul din structurile de apărare varsă lunar la bugetul de stat 25% din soldele brute lunare, cu titlul de CIBS, asigurare pentru pensie( art. 31 din Legea nr. 223/2015).

Tot la bugetul de stat se intoarce lunar diferența dintre cuantumul net fiscalizat, potrivit Codului Fiscal, al  pensiilor militare stabilite dupa sept. 2017 și cuantumul plafonat conform art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat prin aceeași ordonanță.

La un militar cu vechime de peste 25 de ani, cu procentul de pensie de pensie de cel puțin 85%+ 20% spor OMM, cu o pensie netă plafonată, conform art. 60 din L 223/2015,  la cuantumul de 8 000 lei,   cuantumul brut nefiscalizat poate ajunge 8000 + 41,5%=11 320 lei. Diferența de 3 320 lei se reintoarce la bugetul de stat sau la asiguri CASS cu titlul de impozit, plafonare sau contribuție CASS.

Din suma de 3 320 lei, plafonarea reprezintă 2 656 lei, suma care nu ar trebui inclusă in anvelopa brută raportată statistic pentru plata pensiei militare.


4 comentarii:

ofiter pensionar spunea...

Prin Legea 164/2001 s-a creat la fel o discrepanta intre pensiile militare vechi si cele calculate conform noii legi in defavoarea celor vechi; s-a completat legea si s-au recalculat pensiile vechi iar cuantumul rezultat in plus a fost adăugat in procente in vreo trei ani pana la atingerea cuantumului recalculat!

Calinmihaib12 spunea...

Claudiu:
1..teoretic, conform L.153/2017, SF (= solda de funcție) minimă: a militarilor pensionați înainte de L. 223/2015, este astfel:
🔸de ex.= în "cazul" meu:
= SF (de la lit."a" =din tabelul din DECIZIILE DE R/A...= din 2016) = "LT.COLONEL Medic" = cfi.(eventual..!= "minim" = "4,62" × 197,3387 lei (=VRS) = 912 lei= care trebuia să o am plătită în pensie: în 31.12.2015 (L.284/2010) dar eu o aveam plătită (brută ) la.."maxim" = 4,60 × 197,3387 ="908" lei, (pe L.138/1999), care se compară cu SF..din 2022: ..și care:..în 2022, conform L. 153/ 2017 = cfi. min. ..= 2,08= 5.212 lei (la gradația ="0"); •deci se compară: SF de LT.COL.Md. = "912" lei din 31.12.2009...2015 cu..= "5.212" lei din 2022..=.."5,71" ori"‼️= creșterea SF de: LT.COL Medic= în 2022.. față de cea din: 31.12.2015..‼️‼️👻🤔😜😰..😭‼️
2. dacă se compară "SF"a mea: LT.COL.Md. = CCA -SF (lit. "h.1") ="1.641" lei ..cu SF de LT.COL.Md. din L.153/2017: = 5.212 lei, creșterea e = "~ 3,17 ori.."👻😰‼️

Leo spunea...

Citez TOPICUL
" Cu actuala legislație a pensiilor militare, rezerviștii ajung cerșetori sau protestatari după 8-10 ani de la trecerea în rezervă "
Având în vedere speranța de viață după pensionare , tocmai asta se vrea. Acțiunea este premeditată și coordonată POLITIC sub consultanța lichelelor de tip ciucale PLAGIATORUL , jianu , RED , maciu , dr. luK , cirip acipu , spiridonescu , și tot neamul lor cel pomenit.

Claudiu Marin spunea...

@Leo
Vârsta medie de deces a rezerviștilor este cam la 71 de ani. Așa că, daca nu se reintroduce actualizarea, au destul timp să protesteze și ciucanii și cei care se vor pensiona in viitor că sunt discriminați față de camarazii lor mai tineri.
@Călin
Tot n-ai ințeles că se actualizează solda de functie in cuantum compus valorile de literele h3 din Nota de calcul a deciziilor de recalculare din 2016, pentru polițiști, sau a deciziilor de actualizare din anul 2017, pentru militari.

@ofițer pensionar
Alte discriminări ale L 164/2001
-Pensia suplimentară in plată in aprilie 2001 a fost doar indexată in anii următori, nu calculată in procentele de 3%,6% sau 9%, cum au primit noii pensionari militari.
-Sporul pentru condițiile de muncă s-a aplicat abia in anul 2008 și acela doar la cerere. Mulți n-au știut să depună cerere și au rămas fără sporul pentru condiții de muncă până când L 119/2010 l-a introdus din oficiu.
-De constatat ca moda discriminării camarazilor mai in vărstă dăinuie de mai mult timp, nu a fost inventată de cei care in laboratoare MApN au ticluit draftul art. VII din OUG 59/2017. Răufăcătorii de atunci se scuză că au primit ordin, dar sunt și ei la rândul lor discriminați in prezent de nesăbuința celor mai tineri. Unii dintre ei citesc blogul.