Comisia Europeană a reiterat că decizia trebuie să fie conformă cu regulile stabilite de Curtea Constituțională. A stabilit legea prag electoral, decizia trebuie să ia în calcul pragul electoral.
Pe baza actualizării listelor electorale permanente, Curtea Constituțională va decide și pragul electoral, exprimat în număr de alegători, în baza căruia referendumul va fi validat sau invalidat.
Probabil, vom asista la un nou boicot din partea autorităților locale subordonate PDL, care vor tergiversa actualizarea listelor electorale permanente pe secțiile de votare.  
 COMUNICAT DE PRESĂ
 În ziua de 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit  pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie 2012  stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi  desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru  demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.
 Tinând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru  transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora  s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012,
 În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională,
 În temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992  privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al  art.153 din Codul de procedură civilă,
 Plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de  dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de  31 august 2012.
 

 
 
