Un produs Blogger.

luni, octombrie 26, 2015

Tranzitia spre pensiile militare

22 comments
Catedrala din Koln, 23 07 2015
Spre deosebire de Legea 119/2010, care a  prevazut mai intâi recalcularea pensiilor militare in pensii civile, cu emiterea de decizii, intr-o perioada anterioara intrarii in vigoare a dispozitiilor de aplicare a deciziilor, acum comoditatea proverbiala a functionarului român s-a impus in redactarea Legii 223/2015 si s-au inversat etapele.  S-a decis schimbarea mai intâi a regimului juridic al pensiilor militarilor, platite de Casele de Pensii Sectoriale, din pensii civile in pensii militare de stat, la data de 01 01 2016, prin intrarea in vigoare a legii si, apoi, recalcularea si actualizarea lor intr-o  perioada de timp destul de labartata. Nu mai este nimeni presat de respectarea unor termene scurte, fixate ca in Legea 119/2010. In acelasi scop a fost intârziata si emiterea Normelor de aplicare dincolo de intrarea in vigoare a legii, desi acestea erau necesare inca din prima zi de aplicare. 
Schimbarea regimului juridic al pensiilor militarilor se va face din oficiu, in baza articolului 109, fara emiterea unor decizii de catre Casele Sectoriale. Cuantumul pensiei militare care se va plati din luna ianuarie 2016 va fi cel din luna decembrie 2015, ultima luna de pensie civila pentru militari, indexat cu procentul care va fi prevazut in Legea Bugetului de Stat pe 2016 sau in alt act normativ, 
Primele decizii de recalculare a pensiilor militare in plata, in baza noii legi, vor putea fi emise dupa expirarea termenului de 6 luni de la prima actualizare a soldelor activilor, termen reglementat de articolul 60 alin.(2). In acel termen, pensionarii militari isi exprima optiunea pentru cele 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, din care se stabileste media veniturilor brute pentru recalculare(baza de calcul) si media soldei de functie, in vederea actualizarii. Indiferent când se va finaliza recalcularea, cuantumul recalculat se cuvine din luna februarie 2016, dar se plateste din luna urmatoare finalizarii procesului de recalculare. 
Lucru cert este ca pentru pensiile stabilite in baza Legii 263/2010 recalcularea se face in termen de un an de la intrarea in vigoare a legii, pâna in luna ianuarie 2017, cuantumul recalculat se cuvine din luna februarie 2016 si se plateste beneficiarilor incepând cu luna februarie 2017.  
Cred ca aceste termene sunt  rezonabile pentru emiterea deciziilor de recalculare pentru toate pensiile militare in plata la 01 01 2016.
Problema pe care urmeaza s-o stabileasca  Ordinul comun este la ce data se actualizeaza veniturile brute care intra in baza de calcul a recalcularii, in cazul in care aceasta operatiune se produce inaintea primei actualizari de dupa majorarea soldelor activilor.  Actualizarea veniturilor brute ar trebui adusa pâna la data de 01 01 2016, nu la data deschiderii drepturilor de pensie, ca in cazul noilor pensionari., cum se prevede in art.28. 
Decizia de recalculare va cuprinde si cresterile vechimii suplimentare pentru pensionarii MApN anteriori anului 2011, prin aplicarea  dispozitiilor HG 1294/2001 cu modificarile ulterioare, inclusiv HG S 1019/2010.
De asemenea, deciziile de recalculare vor rezolva si cererile depuse de beneficiari pâna la data recalcularii, referitoare la valorificarea unor stagii ulterioare pensionarii, prestate inainte de 01 01 2016, in baza art. 109 alin, (3). Aceste ultime drepturi se platesc din luna urmatoare depunerii cererii. Daca aceste cereri se depun dupa emiterea deciziei de recalculare potrivit Legii 223/2015, Casele Sectoriale le vor respinge, ele putând fi valorificate doar in sistemul public de pensii, conform art. 109 alin (4).
Procesul de aducere la zi a pensiilor in plata ar urma sa continue prin prima actualizare si urmatoarele, prevazute in art. 60 si art.109 alin (2). De regula, actualizarile se efectueaza din oficiu, in baza legiilor care reglementeaza salarizarea cadrelor active. Este posibil ca prima actualizare sa fie marcata prin emiterea unei decizii de pensie. Plata actualizarilor se va face retroactiv, de la data primei majorari a soldelor activilor, in cazul primei actualizari, si de la datele urmatoarelor majorari de solde, pentru urmatoarele actualizari de pensii.

22 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Domnule Huhurez, ce ati postat Dv. aici trebuia sa aflam din gura directorului Casei de Pensii Militare, daca domnia sa nu era adept al doctrinelor iohanist, basist liberale de mucles hacanaua al bunastarii si satisfacerii noastre, iar daca se supara si ma contrazice am sa-l rog sa-si reciteasca propriul articol din ziar si apoi sa-mi explice ce a inteles de acolo, pentru ca eu, nefiind analfabet, n-am inteles absolut nimic! Multumim pentru detalii si sper sa se adevereasca, daca cripto basanistii liberali nu si-or baga coada negativ, dar sa se gandeasca de doua ori pentru ca la anul intram pe cont propriu in cabinele de votare pentru locale si parlamentare!

Unknown spunea...

@ Domnule Huhurez, puteti sa faceti rost de un draft al Legii salarizarii bugetarilor (capitolul cu militarii) pentru ca este gata dupa cum a afirmat Rovana Plumb?

Huhu Rezea spunea...

@Lazar
Draftul este publicat aci pe blog.
http://www.huhurez.com/2015/09/proiect-de-lege-salarizarii-militarilor.html

Il accesati si de pe prima pagina, in dreapta, in topul celor mai citite articole.
Nu cred ca va fi altul sau prea diferit de cel publicat aci.
Nu mai este mult si proiectul de lege a salarizarii va fi depus la Parlament.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Intrebare: @ Huhurez: Pe noua lege a pensiilor militare, ce avantaje au cei care si-au pierdut capacitatea de munca inainte de 2010, in timpul si din cauza indeplinirii sarcinilor de serviciu militare, au putini ani lucrati si multi ani in grad de pensie, fara voia si impotriva aspiratiilor lor? Ce recunoastere are Armata fata de acesti napastiti ai sortii, si daca exista pensie viagera, in afara de cea serviciu, transformata din cea de invaliditate la 55 ani, pentru a-i compensa? Multumesc!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Art.40 din lege prevede in astfel de situatii o pensie egala cu solda functiei de baza(solda de functie+solda de grad+gradatiile+indemnizatia de comanda,)daca orice alta pensie i se cuvine este mai mica.
La implinirea limitei de vârsta poate opta sa-si pastreze pensia de invaliditate.
Desigur ca, daca este vorba de o pensie de invaliditate in plata se recalculeaza si ea potrivit noii legi.
Pensia viagera este o pensie privata obtinuta in baza unei asigurari private de viata de care beneficiaza urmasii sau chiar asiguratul, daca mai este in viata la sfârsitul perioadei de asigurare. Nu are legatura cu asigurarea pentru pensie militara de stat.

Anonim spunea...

Buna ziua,
Sa inteleg ca celor pensionati medical din cauza serviciului militar li se aplica prevederile art. 40 ?

Huhu Rezea spunea...

@Anonim
Daca tot ti-ai dat un nume, de ce Anonim?
Eiii! Nu toti pensionatii medical pot beneficia de art.40. Doar cei care se incadreaza in situatiile enumerate acolo.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhurez: Multumesc respectuos pentru raspuns! Asa am aflat si retinut componentele functiei de baza. Era vorba de o vechime in serviciu de 10 ani, sase luni si sase zile, un total cumulat de 15 ani si 8 luni, se mai fac si rotunjirile avantajoase sa se intregeasca anii, au mai crescut si coeficientii de calcul si sunt sperantze pentru o bruma de marire, daca se mai baga si 2 ani in grupa intai, dupa sosirea adeverintei de grupa.

anonim spunea...

Scuze……. nu excelez cu tehnica…… nu din alte motive…… multumesc !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

M-am gandit mult sa scriu acest comentariu...Ma refer la directorul Casei de pensii...Nu stiu, dar tot imi vine sa-l compar cu o...doamna frivola, timida, frigida, gingasa, la menopauza, emotiva si gandind straveziu- portocaliu! Cred ca a apucat acele taieri si a ramas in frisoanele acelea de fericire pentru isprava bravului stapan! Ministresa trudelor si caznelor,doamna Cositor, iese dezinvolta, vocala, curajoasa si periodic sa ne explice ce si cum o sa ni se mai arunce cate o ciosvarta, participa la dezbateri publice dar, mai ales, INFORMEAZA PUBLICUL, asa bine sau rau despre venituri si pensii, dar O FACE PERIODIC, dar si alte directorese si directorasi din ministerul dansei, insa domnia sa, augustă, pretuita cu inalte galoane si stapanul inelelor militarilor, nu se lasa urnit, sau se lasa impins de la spate sa copieze dictari pe file de dictando pentru un ziar cazon cu tiraj mic si exclusivist, de parca i-ar fi teama sa nu ne violeze emotiv sau sa ne deoache daca ni s-ar adresa intr-o sala de conferinte, temeinic pregatit si sa ne raspunda la intrebari! Da, domnilor, in Casa Centrala a Armatei, cu audienta din partea tuturor pensionarilor militari si intrarea pe baza de cupon de pensie, sa nu-i excitam sentimental pe civili! Si sa faca un turneu si prin alte orase cu Case ale Armatei sa raspunda la intrebari, sa ne lamureasca, sa ne linisteasca, sa poata muri senini si linistiti unii dintre noi, prea batrani si bolnavi sa mai apuce maririle de peste veacuri! Uite ca ar trebui sa-mi dea si o prima pentru idee! . ,,Ştie, mă! Stie, mă Băsică''... e sintagma clanului basist, si cred ca i se potriveste si dansului, pentru ca stie foarte clar despre framantarile pensionarilor, stie despre metodologii, stie despre maririle soldelor activilor si punerea in aplicare, stie clar ca sunt inadvertente in legea pensiilor, stie mai clar ca cerul ca se dezbat aceste probleme pe bloguri si sunt conflicte interumane, stie ca suntem nedumeriti si neclari in multe privinte, dar eu mai cred ca sta ascuns de dupa perdea si ranjeste amuzat de strofocarile noastre! Pentru ca traim intr-o tara trista si asta ne ocupa tot timpl cu umor, nu-i asa? Parerea mea...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Dan Buzescu, un postator venit din neant pe un blog vecin, ne trage de raspundere de ce nu ne legitimam aici cu numele si tot namul, CV, dosarul de securitate complect, pasaport, numele amantelor, numarul de la pantofi, numarul de mese si scaune pe zi si alte alea curioase domniei sale! Eu stiu ca e prieten de spritane, table si popa prostu' cu grangurii de la Casa de pensii cu tromboane pentru cei cu macaroane si sindicatele cazoane, dar la ce i-ar folosi, de pilda, sa stie ce numar port eu la prezervativ cand e atat de simplu sa si-l masoare pe cel din dotarea-i personala cu degetul mic? Iac-asa!

Anonim spunea...

@corneliu
Va apreciez "talentul literar" dar suna ca "nuca-n perete"
ce o tot ardeti cu base in sus si in jos ca a trecut un an de cand e "decedat politic"
aveti ochelari de cal ?.....aveti vise d-nule corneliu?
Aloooo treziti-va!!....la realitate.....
DC
PS Va spun una absolut reala
inainte cu cateva zile de 16 noe. (alegeri ponta vs klaus) am ajuns intamplator pe la soacra-mea si am intrebat:
-cu cine votezi tu socrela(ca asa ii zic eu)
-cum cu cine maica(zice ea) cu iliescu bineinteles
Si asa a inceput beleaua ca nu putea sa priceapa ce e cu aia doi/ponta si iohannis
Ohooo si cati or mai fi "votanti" de astia in RO?
Ia mergeti prin "curul" moldovei si vedeti cum e cu alegatorii pe acolo.
Corneliu!!! sper ca nu vrei savotezi si tu cu iliescu in 2016.....aq fost o gluma dar poate intelegi cum gandesti; ca eu am inteles.
pacat!!
DC

Anonim spunea...

@corneliu
aveti totusi mila de "huhurez">Nu poate raspunde nici el unor asemenea idiotenii ca ale dumitale.Huhurez a scris articolul scurt si la obiect si lamuritor pe deasupra.
Ce scrii dumneata la ora 16:02 e ceva de genul: Ia te uita cum bate "surdu' in clopote"....dumneata fiind "surdul".Si afla ca am fost foarte politicos in cazul de fata.
Huhu incearca sa explice logic si pertinent iar mataluta imi explici ca ...."de ce prezervativul e asa moale"....Pai de aia!!
capisci?
DC

Anonim spunea...

gata m-am distrat destul
DC

Huhu Rezea spunea...

@Corleone
DE când ai intrat in rolul de purtator de vorbe al lui @Buzescu? Nu pot sa-ti public toate rautacismele si trivialitatile.
Ai remarcat corect ca domnul @Corneliu are condei bun.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Don Coleone, Imi recunosc meteahna ca uneori ma intind la drum cu explicatiile, insa unui basist trebuie sa-i detaliezi cum s-a cangrenat societatea in timpul mandatului bahicului matelot, sa-l pot determina sa cada macar in dos pe ganduri la intersectia cu doua sageti: Una spre civilizata Europa, cu bunastarea si prosperitatea ei, alaturi de partidele reparatorii, civilizate si progresiste de centru stanga, si alta sageata, ceanga parpales, inapoi, a evului mediu timpuriu, innapoiat si degradant-egoist al partidelor ,,istorice'' sub bagheta dirijorului cu plosca in mana, conflictual si obladuitor de jafuri, Basanau, in tandem cu voiajorul habarnist si prompterist, Sase case Jefuite! Orice Pacalici cu o slaba pregatire si o cultura generala si politica precara isi va vota calaul de pensii si salarii, pentru ca ochelarii de cal i s-au lipit de tample si nu poate vedea cu coada ochiului ditai drujba de razuire si satrapul! Dumneata fiind avocatul lui Buzescu, trebuie sa stii ca de fapt el s-a erijat in purtatorul vostru de cuvant sa critice ermetizarea acestui blog in fatza elucubratiilor si delirului de personalitate basist, si ar dori sa ne deconspiram ca sa ne expuna pe insectarul oprobiului sectantilor basisto-liberali! Vrajeala ca Bas nu mai e presedinte de un an e o fasolita fasaita! El lucreaza prin slugi si lingai de blogăre, excursionistul de la Cotroceni, prin toti maharii si gealatii care conduc institutiile de stat, recte Casele Sectoriale de pensii si Seviciile Speciale. Daca as fi bogat, v-as cumpara la toti topoare noi sa va taiati cracile de sub si cu tot cu plantare, sa nu va mai chiniti cu drujbele basaniste cu lantzurile tocite!

CEZAR spunea...

Corneliu zice ...,,,Vrajeala ca Bas nu mai e presedinte de un an e o fasolita fasaita! El lucreaza prin slugi si lingai de blogăre, excursionistul de la Cotroceni, prin toti maharii si gealatii care conduc institutiile de stat, recte ..."
Este bine sa stiiD.C.....esto sluguta basist-basinoasa !
Nu conteaza cat au furat aia .....el e cu ei ....hi...hi...hi...
PS..a votat-o si pe Hudrea ca Presedinte ....asa ca ce sa mai mergem in ,,curul Moldaviei ""....avem idioti in buricul Brasovului ...hi..hi....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Cezar: Stiam, prietene, si l-am gabuit din comentariile de pe alte bloguri. Cu ei n-ai cum sa dai la pace intrucat nu mai sunt proprietari de creiere: Si le-au dat la spalatoria si curatatoria portocalie, dar si-au pierdut bonurile! Basau e Hristosul lor, iar Mooe Woodrea e fecioara Maria! Si eu il apreciez pe Basanau si le spun ca e foarte bun, ca berea: Rece si pe masa!

Army Fan Club Eufrosina spunea...

Domnule Corneliu, chiar ai "pixul" la dumneata. Probabil ca scrii nu de azi-de-ieri, spre deosebire de multi care parca acum invata sa citeasca. Asa ca te rog sa "te intinzi" in continuare cu explicatiile, eu te voi "suporta".

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Army Fan Club Eufrosina: Multumesc pentru aprecieri si incurajari! Ma simt onorat! Poate n-as fi atat de talentat daca n-as lucra pe materialul clientului! Fenomenul portocaliu, cel care ne-a frisonat ani de-a randul si a golit generos buzunarele noastre si visteria nationala, nu va disparea chiar atat de usor, precum nazismul, fascismul sau legionarismul...Vedeti, eu nu l-am comparat si cu comunismul, intrucat infectia comunismului e stransa in acel buboi portocaliu, iar ,,ţâţâna'' e personajul-ploscă si cu borhaiele gâlgâind în şpârlă şi carmol, Băsănău...

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Haideti sa discutam despre pensii pe acest articol!Nu e loc aici pentru discutii porcoase.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Huhurez: OK cu scuze! Ce am trimis, nu merita publicat, dar macar cititi-o ca pe un banc!