20 decembrie 2018

Adăugat în: , , , , ,

In 2017, pensiile militare au fost înghețate, domnule ministru Leș

Cu asemenea ministri e greu să porți un dialog rațional, dacă nici teama de a deveni  ridicoli nu-i oprește să debiteze în public lucruri neadevărate, ușor de combătut de rezerviștii care, din singurii beneficiari ai unor pensii  neintegrate sistemului public de asigurări sociale au ajuns la coada actualului sistem de pensii așa zis speciale. Chiar și ziarele care au prezentat studiul comparativ au constatat că media cuantumului pensiilor militare este de trei mai mică decât media cuantumului celorlalte pensii speciale.
Domnul Leș, nu a înțeles nimic din situația prezentată de domnul general Gropan la recenta întâlnire pe care  a avut-o cu Liga pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari. Ințelegem de ce domnul Gropan a tras următoarea concluzie, după întâlnirea din 14 decembrie a.c.
„Cea mai importanta concluzie care se poate trage este ca daca oamenii politici au puterea. cel putin sa mimeze aplecarea catre dialog si intelegere - chiar daca sterile fara rezultate concrete si palpabile, COLEGII NOSTRII MAI TINERI, cadrele militari INCA in activitate au ridicat un zid urias in calea dialogului cu fostii lor profesori, comandanti, sefi, colegi, subordonati si nu de putine ori parinti sau rude.”



Nu trebuie să faceți mare lucru, domnule ministru, ca să nu mai existe diferențe enorme între pensiile a doua cadre militare  care au ieșit la pensie în perioade diferite, situație de care vorbiți și în emisiunea distinsului Radu Tudor!

Abrogați art. VII din OUG nr. 59/2017, dată de guvernul PSD, și lăsați ca actualizarea pensiilor militare să se facă așa cum era prevăzut  inițial în Legea pensiilor militare adoptată de guvernul Ponta în anul 2015.
Dacă nu faceți nimic pentru abrogarea acelui articol din OUG 59/2017, pensia unui militar pensionat inainte de 2010 va fi sub jumătatea pensiei unui militar cu aceeași vechime și același grad care se  pensionează în anul 2022, la încheierea majorărilor soldelor de funcție conform art. 38 din Legea 153/2017.
Este destul de simplu de înțeles: 


-în timp ce soldele de funcție ale personalului în activitate cresc la valorile din L 153/2017, solda de funcție care intră în baza de calcul a pensiei militare deschise până în anul 2017, inclusiv,  este echivalată la valoarea istorică din decembrie 2009. 



22 comments:

Gabriel Was spunea...

DACA CREDETI CA NEMERNICI ASTIA VA ASCULTA VA INSELATI AMARNIC IOBAGI DE LA GUVERNARE STIU DOAR DE BICI,, ALA DE LA LICURICI,, ACTUALUL LICURICI LA VEST , APROPO DACA COMENTARILE MELE STSU IN GAT LA UNI NU AM CE FACE..APROPO NU MAI INCERCATI SA MA BLOCATI SAU LOCALIZATI, ATENTIE CEI CU OCHI AZURII,,,AM FOST SI EU PE ACOLO ,VEDETI CA YANKEY NU AU PREGATIREA BOLSEVICILOR, IVAN BEA VOCTA SI STAU IN PICIORE ,YANKEY APA SI SE IMBATA

Leon spunea...

In urma acestor declaratii , astazi Domnul General de brigada in retragere Nicolae GROPAN a solicitat un drept la replica lui Radu Tudor, realizatorul emisiunii ,,Punctul de intalnire,,.
Se observa ca domnul ministru Gabriel Les nu stapaneste prea bine domeniul pensiilor militare si in acest moment sunt slabe sperante de imbunatatire a legislatiei in acest domeniu.
Actualizarea pensiilor militare cu 1,3% se va face dupa aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019, probabil in luna februarie, cu plata retroactiva din luna ianuarie.
Am totusi o propunere pentru domnul ministru:
Deoarece INS, in luna Ianuarie, va comunica si rata medie a inflatiei pentru anul 2018, incepand cu luna Februarie 2019 ar fi posibila si Actualizarea pensiilor militare cu aceasta Inflatie, in jur de 3,5%..! Ce ziceti domnule ministru, aveti acest curaj ??

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Legea vorbește de indicatorii definitivi cunoscuți la începutul anului în care se aplică actualizarea. Era bine dacă lăsau în ordonanța în curs de adoptare modificarea termenului de actualizare cu indexare.
Uite, pentru anul 2017, INS a revizuit astăzi creșterea economică de la 6,9 la 7%.
Ce te faci dacă revizuiește și inflația?

Patrascioiu spunea...

Ce naiba băieți, voi nu înțelegeți ca noi vom primi când vom avea ce sa dam la schimb?Dacă nu luam singuri romanem cu buza umflata. Daca credeți ca Fifor precum și acest Leș nu ne-a cunoscut și cunoaște problemele va înșelați. Uitați ca au la dispoziție serviciul de informații. Rețineți ca vom deveni importanți când vor avea nevoie de noi.

Cristian Dumitru spunea...

Dl ministru , e putin dezinformat, habarnist. Sa se pronunte odata pe Oug59, acolo se vede intentia acestora. Ce informatii mai detineti in acest sens.

Huhu Rezea spunea...

@Pătrăscioiu
Ai dreptate! Serviciul mănăncă o pâine și din ce scriem noi pe net.

radu spunea...

Domnii de la conducere daca tot par a fi patrioti prin masurile fiscale si salariale, trebuie sa priveasca la statele puternice din UE si sa inteleaga ca acestea sunt puternice pentru ca au dezvoltat o masinarie de aparare eficienta impotriva descurajarii oricaror presiuni sau agresiuni economice, politice sau armate exterioare, doar cu o activa si REZERVA militara pregatita si remunerata corespunzator!

raul spunea...

Ce sa vorbesti cu habarnisti!Duca-se CIUCA!

Militar de la 14 ani spunea...

Am citit mai demult că și militarii din US au avut legi diferite atunci când s-au pensionat. Evident că nu putem compara valoarea pensiilor lor cu ale noastre. Dar nu știu, sau poate cineva care știe, la condiții egale de grad/funcție sunt discrepante la fel de mari ca la noi, de 30,40,50% sau chiar 100% funcție de data ieșirii la pensie.
Pentru că dacă ar fi așa, atunci suntem în grafic. Dacă nu, e o problemă cu acest control civil asupra armatei.

Patrascioiu spunea...

Nu-l vor pensiona .Ii va da o funcție călduță, probabil consilier cu rang de ministru și altul la rand luat de mult în vizor,unul supus bineînțeles. Ciuca precum predecesorii lui nu a mișcat în front și nici următorul nu o va face.

Iulian Mares spunea...

Les a atacat si problema dotarii Armatei Ronaniei in fraza cam alambicate...."trebuie sa revede mintregul oroces de akizitii, intrucat se pare ca dorim mai mult decat putem si trebuie sa ne incadram in bugetele multianuale".....citez eu din memorie.
Iar asta poate insemna mult, in afara unei critici la tandemul Fifor-Ciuca!
Conform unei cutume, este randul ca seful SMAp sa fie din marina, asta daca nu se inventeaza o gaselnita!
Cert este ca Ciuca, oricat de docil a fost in relatia cu politicul, acesta nu prea a fost agreat la varful puterii! In sustinere va reamintesc episodul Ciuca-Patriot vs declaratia nervoasa a lui Dragnea!
Ministrul cunoaste FB situatia reala si legislativa referitoare la pensionari, mimeaza mai rau ca Fifor si nu sunt indicii ca este deskis unei colaborari si sustinerii politice pentru indreptare!
Trist, rece, dar aceasta este situatia la zi! De remarcat ca nici Tudor nu a mai reiterat subiectul cu "sa nu-i uitam pe militari si rezervisti la capitolul solde si pensii"! .....posibil sa i se fi transmis ca acest subiect nu face obiectul interviului din acea zi, ramanand pt o data ce va fi stabilita ulterior!
Cu sec si cartile pe fata!

CEZAR spunea...

..Dar de ajutoare a zis ceva.......

ghiorghe bejan spunea...

Mai mult ca sigur, Ciucă va fi în locul lui Oprișor la Cotroceni

Bonifatie spunea...

Am onoarea să salut cu pe toți pensionarii militari, indiferent de armă!

Logica guvernanților, pe rând sau mai cu îmbulzeală, este de a aplica poporului, de câteva decenii, „principiul” cu STATUIA, adică statu`ia tot și dă poporului cât, când și cum vrea.
Și pentru că militarii sunt din și ai poporului, suportă aplicarea aceluiași „principiu”.
Trebuie să mă întreb și să ne întrebăm: până când!?
Aș vrea să cred că O.U.G. nr.59/2017 nu va avea soarta mai bătrânei O.U.G nr.57/2017 dar… slabe speranțe.
Cred că suntem singura țară care, cu noianul de ordonanțe de urgență, evident nejustificate în marea lor majoritate, trăiește permanent „urgent”.
Guvernanții, indiferent de culoare (dacă or fi avut în ultimii 29 de ani vreo culoare politică sau doar spirit de gașcă cu singurul obiectiv de a-și umple, până la plezneală, numai propriile buzunare) nu au avut niciodată, cu mici excepții, interes sau aplecare spre propășirea neamului și respect față de haina militară.
Când mă gândesc și la „raportorul” desemnat pentru pulverizarea excepțiilor de neconstituționalitate ale O.U.G. nr.57/2015, ca și la motivele invocate pentru îngropăciune, greața-mi nu mai are leac, asasinul fiind un pui de d(r)ac (rima a rămas în sac).
Dacă vom continua să ne tot șicanăm, inclusiv pe bloguri, și nu vom da cel puțin un semnal la unirea tuturor rezerviștilor (în rezervă, indiferent de armă, toți avem grade militare pentru că altfel nu am putea fi rezerviști la dispoziția țării) pentru susținerea intereselor noastre comune, călcate în picioare, garantez că soarta O.U.G. nr.59/2017 va fi la fel ca a „surorii” sale.
Așadar, FAC UN APEL LA UNITATE ȘI LA O VOCE COMUNĂ A TUTUROR ASOCIAȚIILOR ȘI SINDICATELOR MILITARE pentru ca băieții (în viitor vor fi și ei rezerviști) care-i sensibilizează pe politruci să le transmită un semnal de natură a le face părul măciucă (pentru ei care mai au păr).
Cum vom putea avea o platformă comună?! Simplu, luând exemplu de la cei care au încheiat protocoale și punând între paranteze interesele și vanitățile personale, cele mai multe fiind un rezultat al manipulării, pe principiul „divide et impera”.
Domnilor președinți ale asociaților și sindicatelor militare, întâlniți-vă și vorbiți aceeași limbă în interesul nostru al tuturor!
Vă garantez că PROTOCOLUL tuturor rezerviștilor nu va putea fi declarat de nici o entitate statală ca fiind neconstituțional și ar avea o reprezentare națională covârșitoare care i-ar pune serios pe gânduri pe pigmeii care ne tratează cu dispreț.
Parcă avem și un partid creat de rezerviști, sau nu-i al militarilor?!

În apropierea sfintei sărbători a Crăciunului, cu voia Domnului, vă doresc tuturor militarilor sănătate, viață lungă și tihnită, spre disperarea celor care vor să ieșim mai repede din „sistem”.

Cu deosebit respect ,

Patrascioiu spunea...

E aiurea.Se scapa de parnaie pe banda rulanta.Ma intreb daca cei cinstiti nu au fost niste prosti.Daca se va da si amnistie financiara voi platii taxe si impozite la calendele grecesti.

Iulian Mares spunea...

Nu se scăpa de nimic!
Se scăpa de judecătorii cu sfori la mâini și keita la cap...
Procesele se rejudeca cu complete legal desemnate!
Problema este alta...judecătorii au știut de 4-5 ani că sunt desemnați incorect și mai știu și cine sunt toți vânduții dintre ei...
Mai merita sa poarte roba și tot ei sa judece?

Patrascioiu spunea...

Ai pe cineva sau Îți vine pur și simplu așa sa faci pe popa și Dumnezeu ca numai ei iartă?

raul spunea...

N-am nici-o simpatie pt acest domn Ciuca care a acceptat acea grila de salarizare pentru armata, prevazuta in L153/2017!!!!!Seful armatei ,caci EL ERA SEFUL ARMATEI ,ca sef al SMAP ,coeficient 4,35 ,egal cu un director din ICR-GARGARAGIU,cu un director de teatru-PAPUSAR,CU UN DIRIJOR,mai putin ca un medic DENTIST(4,90),CAT UN SECRETAR SEF DE UNIVERSITATE,CA UN SEF LABORATOR EXPERTIZA CRIMINALISTICA,mai putin ca un PRIMAR DE COMUNA (3000-5000 loc)(4,50) asta in conditiile numai din acest pdv ARMATA are 70000 de oameni activi!!!
In locul lui intr-o sedinta CSAT puneam pe masa epoletii si-mi dadeam demisia pt desconsiderarea armatei!Asa cum a facut-o Antonescu lui Carol II sau mai recent francezul omolog in fata lui Macron!Pierdea o functie dar castiga RESPECTUL SI STIMA TUTUROR!Dar nu mai avem oameni de VALOARE!PACAT!
PS Pe vremea impuscatului un colonel era echivalentul unui profesor universitar,adica 4,35 cat e azi ditamai SEFUL SMAP si amaratul de colonel 2,74 la max!Ce-am decazut!Sanatate va doresc!

raul spunea...

Pana nu se transforma in legi ,OUG 57 SI OUG 59 nu pot fi atacate la CCR !De aia le tin nenorocitii la sertar!

Huhu Rezea spunea...

@RAUL
N-ai inteles nimic tot citind acest blog.

Sunt o multime de articole si comentarii în care am îndemnat pensionarii să atace cele 2 ordonanțe în contencios administrativ la Curțile de Apel.
Ordonanțele au deja putere de lege.


Liviu Bolchiş spunea...

Dle. Patrascioiu, raspuns la intrebare de vineri: Ba da, si inca mari!
Dle. I. Mares: Se atinge cineva de ei? Niciodata, altfel decat a-i tine pe palme!!! Pe degetele de la o mana pot fi numarati cei cu greseli! Si aia scosi in evidenta de presa, luni si ani de zile...
Pentru pensionarii militari cu vechime mai ales, toate problemele privind pensia se rezolva in perioada urmatoare, la viitoarea reforma agrara!!! S- o credeti ca prezentul ministru ap.n. nu cunoaste tema. Si alesii, la fel! Numai ca, daca lasa problema din mana, cei 9000 de speciali isi pierd puterea. Asa cum fac azi , mai ales dezbinand, stapanesc foarte eficient. Deci, la reforma agrara sa speram!
Sanatate, sarbatori linistite, la multi ani, tuturor!

Nu plingeti dupa ciuca! O sa va apuce risul cand veti vedea cine urmeaza!

raul spunea...

Huhule oi fi eu prost dar voi desteptii lui peste de ce nu le-ati atacat la CCR ???Desteptul de Dogaru de ce nu????Hai ca deja imi vine sa-mi iau campiii!!!Va mai si laudati ca sunteti ....nu mai zic....!!!!!