De apreciat editorialul publicat de Oficiul de Știri sub titlul :
Cine susține inechitățile din sistemul militar? Acuzații grave: „Se ignoră Constituția!” / Document
Publicat: 26.05.2026 13:55
Legea destinată eliminării inechităților din sistemul pensiilor militare a fost, practic, blocată în Parlament, după ce Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat a transmis că procesul legislativ „nu mai poate continua” în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR).
Documentul care a reaprins scandalul în cazul pensiilor militare
Intr-adevăr, art.147 din Constituție instituie obligația reexaminarii indiferent ca neconstituționalitatea legii nepromulgate este parțială sau in intregul legii.
Motivele de neconstituționale ale PLx 540/2014 sunt intrinseci, de conținut, nu extrinseci. Deci pot fi reparate in procesul de reexaminare.
Alta era situația dacă motivele de neconstituționalitate erau extrinseci, adică de formă, care nu mai pot fi reparate dacă au fost incalcate procedurile de adoptare a legii.
Decizia 442/2018 ca și alte decizii ale CCR, care au stabilit incheierea procesului legislativ in cazul constatarii neconstituționalitaății in ansamblul legilor, privea legi in vigoare sau neconstituționalități extrinseci ale unor legi nepromulgate.
Plx 540/2024 nu se incadrează in niciuna din situațiile din jurisprudența CCR care exclud reexaminarea.
De altfel, CCR a declarat neconstituțională actualizarea pensiilor militare in plată pentru că nici până in prezent n-a realizat că instituția actualizării se adresează pensiilor militare in plată la datele viitoare de majorare a soldelor activilor. Deci nu au cum să fie discriminați viitorii pensionari militari.
Camera Deputaților are obligația constituțională, in calitate de prima camera sesizată, să reexamineze Plx 540/2024, obligație pe care am subliniat-o in mai multe rânduri pe blogul Huhurez.com
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a hotarât in Sedința din 01 09 2025 trimiterea legii spre comisiile raportoare. Comisia de Finanțe stabilise si data reexaminării in comisie, dar, după ce s-au primit instrucțiuni neconsituționale s-a anulat discutarea raportului.
Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari poate face un demers oficial către Comisiile Raportoare ale Camerei Deputaților, desemnate de Biroul Permanent, conform Fisei parlamentare a Plx 540/2024.
Prin reexaminare, Parlamentul poate repara și eroarea de interpretare din paragraful 63 al Deciziei CCR nr. 126/2025
