Comunitatea penticostală din Bihor și-a fluturat steagurile la mitingul din Oradea organizat in semn de protest impotriva declanșării cercetărilor penale in cazul azilelor private de oameni năpăstuiți, azile care au umplut, in câțiva ani, un câmp agricol din Dumbrava cu sute de morrminte, cu cruci pe care decedații nu si-au meritat nici numele inscris.
Mitingul a fost mai degrabă organizat pentru apărarea lui Sprâncenatu, fost mai mare păstor peste Bihor, in timpul căruia s-a infiripat afacerea de câștig din suferințele oamenilor nevoiași, organele de cercetare penală având indicii temeinici că drepturile de asistență socială pentru acestia, dar și bunuri personale ale bolnavilor, au fost drenate ilegal spre stăpânii improvizatelor azile.
Instituțțiile locale din Bihor sunt părtașe la tragedia prin care au trecut mii de oameni, sub privirile lor complice sau nepăsătoare.
Strădania unor comunități cultice și a unor donatori a fost deturnată de interese meschine.